HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
6 septembrie 2023(*)
„Clauză compromisorie – Program special de cercetare și dezvoltare în domeniul «Calitatea vieții și gestionarea resurselor vii» – Contract de grant – Raportul de anchetă al OLAF prin care au fost constatate nereguli financiare – Restituirea sumelor plătite – Drept aplicabil – Prescripție – Incidența raportului OLAF”
În cauza T‑748/20,
Comisia Europeană, reprezentată de J. Estrada de Solà și M. Ilkova, în calitate de agenți, asistați de E. Bouttier, avocat,
reclamantă,
împotriva
Centre d’étude et de valorisation des algues SA (CEVA), cu sediul în Pleubian (Franța), reprezentată de A. Raccah, avocat,
SELARL AJIRE, cu sediul în Rennes (Franța),
și
SELARL TCA, cu sediul în Saint‑Brieuc (Franța),
pârâți,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus, la momentul deliberărilor, din domnii R. da Silva Passos, președinte, V. Valančius (raportor) și L. Truchot, judecători,
grefier: doamna H. Eriksson, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
în urma ședinței din 11 noiembrie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 272 TFUE, Comisia Europeană solicită în esență stabilirea cuantumului creanței sale corespunzătoare restituirii granturilor acordate în cadrul contractului de finanțare încheiat cu Centre d’étude et de valorisation des algues SA (CEVA) pentru implementarea unui proiect în cadrul programului special de cercetare și dezvoltare intitulat „Calitatea vieții și gestionarea resurselor vii”.
Istoricul cauzei
2 La 17 ianuarie 2001, Comisia a încheiat cu CEVA un contract având ca obiect implementarea unui proiect în cadrul programului special de cercetare și dezvoltare intitulat „Calitatea vieții și gestionarea resurselor vii” (denumit în continuare „proiectul Seapura”), care prevedea plata unui grant în valoare de 123 735 de euro (denumit în continuare „contractul Seapura”).
3 În cursul anului 2006, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis o investigație în urma unor suspiciuni de fraudă privind mai multe proiecte implementate de CEVA, printre care se numără cel care făcea obiectul contractului Seapura.
4 La 11 decembrie 2007, OLAF a adoptat raportul său definitiv (denumit în continuare „raportul OLAF”), prin care au fost constatate, în cadrul executării contractului Seapura, nereguli constând în special în falsificarea situațiilor orare ale personalului CEVA.
5 Prin scrisoarea din 29 octombrie 2008, Comisia a informat CEVA că, din cauza neregulilor financiare grave constatate în raportul OLAF, intenționa să emită în privința sa note de debit în cuantum de 123 735 de euro, sumă majorată cu dobânzi, în vederea restituirii grantului acordat în temeiul contractului Seapura, invitând în același timp CEVA să își prezinte observațiile.
6 La 13 martie 2009, Comisia a adresat CEVA patru note de debit în cuantum total de 168 220,16 euro (denumite în continuare „notele de debit”).
7 La 11 mai 2009, întrucât CEVA nu a dat curs notelor de debit, Comisia i‑a adresat patru scrisori de atenționare (denumite în continuare „scrisorile de atenționare”).
8 La 12 iunie 2009, ca urmare a neefectuării plății de către CEVA, Comisia i‑a adresat patru scrisori de punere în întârziere.
9 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 iulie 2009, CEVA a introdus o acțiune înregistrată cu numărul T‑285/09, având ca obiect anularea scrisorilor de atenționare.
10 Prin Hotărârea din 15 septembrie 2011, CEVA/Comisia (T‑285/09, nepublicată, EU:T:2011:479), Tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru motivul că, prin însăși natura lor, scrisorile de atenționare nu constituie decizii administrative a căror anulare putea fi solicitată în temeiul articolului 263 TFUE.
11 Prin hotărârea pronunțată la 26 aprilie 2011 de tribunal correctionnel de Rennes (Tribunalul Corecțional din Rennes, Franța), CEVA și fostul său director au fost declarați vinovați de înșelăciune, precum și de deturnare de fonduri publice și condamnați la o amendă de 80 000 de euro și, respectiv, la o pedeapsă cu închisoarea de 18 luni cu suspendare.
12 Statuând cu privire la acțiunea civilă exercitată de Comisie, tribunal correctionnel de Rennes (Tribunalul Corecțional din Rennes) a obligat inculpații, parțial în solidar, la plata către Comisie a sumei de 303 631 de euro pentru repararea prejudiciului material suferit, în special ca urmare a neregulilor financiare săvârșite în executarea contractului Seapura.
13 Prin hotărârea din 1 aprilie 2014, cour d’appel de Rennes (Curtea de Apel din Rennes, Franța) a achitat CEVA și pe fostul său director pentru toate capetele de acuzare și a respins acțiunea civilă a Comisiei.
14 La sesizarea procureur général près la cour d’appel de Rennes (procurorul general de pe lângă Curtea de Apel din Rennes), chambre criminelle de la Cour de cassation (Secția penală a Curții de Casație, Franța), prin hotărârea din 12 noiembrie 2015, a casat hotărârea pronunțată la 1 aprilie 2014 de cour d’appel de Rennes (Curtea de Apel din Rennes, Franța) numai în ceea ce privește dispozițiile de achitare a inculpaților pentru deturnare de fonduri publice și a trimis cauza spre rejudecare în acest sens la cour d’appel de Caen (Curtea de Apel din Caen, Franța).
15 Prin hotărârea din 22 iunie 2016, tribunal de commerce de Saint‑Brieuc (Tribunalul Comercial din Saint‑Brieuc, Franța) a deschis o procedură de reorganizare judiciară a CEVA și a desemnat SELARL TCA în calitate de mandatar judiciar (denumit în continuare „TCA”).
16 La 15 septembrie 2016, în cadrul acestei proceduri, Comisia a susținut că deține împotriva TCA o creanță corespunzătoare cuantumului total al notelor de debit emise în scopul de a obține restituirea granturilor acordate în temeiul, printre altele, al contractului Seapura, constând în suma principală de 289 012,95 euro, majorată cu dobânzi moratorii, adică un total de 431 002,18 euro.
17 La 6 decembrie 2016, TCA a contestat creanța Comisiei.
18 Prin hotărârea din 21 iulie 2017, tribunal de commerce de Saint‑Brieuc (Tribunalul Comercial din Saint‑Brieuc) a adoptat planul de reorganizare judiciară a CEVA și a desemnat SELARL AJIRE în calitate de lichidator responsabil cu aplicarea planului de reorganizare judiciară (denumit în continuare „AJIRE”).
19 Prin hotărârea din 23 august 2017, rămasă definitivă, cour d’appel de Caen (Curtea de Apel din Caen), pronunțându‑se în urma trimiterii spre rejudecare după casare, a achitat CEVA pentru deturnare de fonduri publice și l‑a condamnat pe fostul său director la o pedeapsă cu închisoarea de un an cu suspendare și la o amendă de 20 000 de euro pentru deturnare de fonduri publice.
20 Prin ordonanța din 11 septembrie 2017, judecătorul sindic în procedura de reorganizare judiciară a respins în totalitate pretențiile Comisiei (denumită în continuare „ordonanța judecătorului sindic”).
21 Comisia a declarat apel împotriva ordonanței judecătorului sindic.
22 Prin hotărârea din 24 noiembrie 2020, cour d’appel de Rennes (Curtea de Apel din Rennes) a anulat ordonanța judecătorului sindic și a constatat existența a două contestații serioase în ceea ce privește prescripția și temeinicia notelor de debit, considerând că aceste contestații trebuiau soluționate de instanța competentă pe care Comisia trebuia să o sesizeze.
Concluziile părților
23 Comisia solicită Tribunalului:
– obligarea CEVA la plata sumei de 234 491,02 euro, mai exact a sumei de 168 220,16 euro, majorată cu suma de 66 270,86 euro cu titlu de dobânzi moratorii;
– obligarea CEVA la plata cheltuielilor de judecată.
24 CEVA solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Comisiei la plata sumei de 30 000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
25 Întrucât TCA și AJIRE nu au depus un memoriu în apărare în termenul prevăzut la articolul 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Comisia a solicitat Tribunalului, în temeiul articolului 123 alineatul (1) din regulamentul de procedură menționat, admiterea în ceea ce privește pretențiile sale formulate împotriva TCA și a AJIRE.
26 În cererea de sesizare a instanței, Comisia a precizat că, în temeiul articolelor L.622-22 și L.626-25 al doilea paragraf din code de commerce (Codul comercial) francez, avea obligația de a introduce în cauză mandatarul judiciar și lichidatorul desemnat cu punerea în aplicare a planului de reorganizare judiciară a CEVA, și anume TCA și AJIRE, motiv pentru care a indicat aceste societăți drept pârâte alături de CEVA.
27 În ședința din 11 noiembrie 2022, Comisia a arătat, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, că nu solicita obligarea pârâtei, ci stabilirea cuantumului creanței sale, aspect de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință. Aceasta a precizat de asemenea că, prin cererea sa, nu viza TCA și AJIRE și, în consecință, nu solicita Tribunalului să constate obligația acestora din urmă de a restitui sumele plătite în executarea contractului Seapura.
În drept
28 Potrivit articolului 272 TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniune sau în numele acesteia. În conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE, Tribunalul are competența să judece în primă instanță acțiunile menționate la articolul 272 TFUE.
29 În speță, trebuie arătat că articolul 5 alineatul (2) din contractul Seapura conține o clauză compromisorie în temeiul căreia toate litigiile referitoare la acest acord sunt de competența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Tribunalul este, așadar, competent să soluționeze prezenta acțiune.
Cu privire la prescrierea cererii Comisiei
30 În memoriul în apărare, CEVA invocă inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul că acțiunea formulată de Comisie este prescrisă atât în dreptul belgian, cât și în dreptul Uniunii.
31 Comisia arată, în primul rând, că excepția de inadmisibilitate invocată de CEVA este inadmisibilă întrucât excepția prescripției nu are legătură cu admisibilitatea, ci ține de fond și, în al doilea rând, că termenul de prescripție nu s‑a împlinit încă nici în dreptul belgian, nici în dreptul Uniunii.
32 În speță, articolul 5 alineatul (1) din contractul Seapura stipulează că „contractul este reglementat de dreptul belgian”.
33 Cu toate acestea, Comisia susține în răspunsul său la o întrebare scrisă adresată de Tribunal că a confirmat în ședință faptul că Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 248, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO 2006, L 390, p. 1), era aplicabil la data emiterii notelor de debit, și anume la 13 martie 2009.
34 CEVA susține că regulamentele financiare invocate de Comisie nu pot fi aplicabile unei situații anterioare intrării lor în vigoare.
35 CEVA explică faptul că, la data semnării contractului Seapura, și anume 17 ianuarie 2001, versiunea regulamentului financiar aplicabil era Regulamentul financiar din 21 decembrie 1977 aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 1977, L 356, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 2548/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 (JO 1998, L 320, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar nr. 2548/98”), și că această versiune a regulamentului financiar nu conținea norme privind prescripția.
36 În ceea ce privește versiunea regulamentului financiar aplicabilă situației de fapt din speță, trebuie arătat că, la data încheierii contractului Seapura, versiunea regulamentului financiar aplicabil, și anume Regulamentul financiar nr. 2548/98, nu prevedea dispoziții speciale cu privire la termenul de prescripție și nici cu privire la modalitățile de întrerupere a prescripției.
37 Prin urmare, normele privind prescripția aplicabile în speță sunt cele prevăzute de legea care reglementează contractul, și anume dreptul belgian.
38 În dreptul belgian, articolul 2262a alineatul (1) din code civil (Codul civil) belgian, aplicabil acțiunilor întemeiate pe contracte, prevede că „[t]oate acțiunile personale se prescriu în termen de 10 ani”.
39 În plus, trebuie subliniat că, în conformitate cu articolul 2257 din Codul civil belgian, prescripția acțiunilor personale începe să curgă din ziua următoare celei în care creanța devine exigibilă.
40 Pe de o parte, este cert că prezentul litigiu este de natură contractuală. Trebuie remarcat că articolul 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura stipulează că, „[d]upă executarea sau rezilierea contractului ori încetarea participării unui contractant, Comisia poate solicita sau, după caz, solicită contractantului, în urma unor fraude sau a unor nereguli financiare grave constatate în cadrul unui audit, restituirea întregii contribuții comunitare care i‑a fost acordată”.
41 Din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că părțile la contractul Seapura au convenit că restituirea, în urma unei fraude sau a unor nereguli financiare grave constatate în cadrul unui audit, a întregii contribuții a Uniunii acordate CEVA este condiționată de o cerere de rambursare prealabilă formulată de Comisie.
42 În acest scop, la 13 martie 2009, Comisia a trimis CEVA patru note de debit care vizau recuperarea creanței sale. Trebuie deci să se considere că, la acea dată, Comisia a solicitat CEVA restituirea sumelor pe care acesta le primise în temeiul contractului Seapura.
43 În aceste împrejurări, în conformitate cu prevederile articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura, creanța Comisiei a devenit exigibilă începând cu 13 martie 2009.
44 Pe de altă parte, trebuie constatat că CEVA nu a formulat niciun argument special care să permită să se stabilească faptul că creanța ar fi devenit exigibilă înainte de 13 martie 2009.
45 Astfel, termenul de zece ani în care Comisia își putea exercita acțiunea față de CEVA a început să curgă din ziua următoare celei în care obligația a devenit exigibilă, și anume la 14 martie 2009, conform articolului 2257 din Codul civil belgian, menționat la punctul 39 de mai sus.
46 În consecință, trebuie apreciat că termenul de prescripție se împlinea în principiu la 14 martie 2019.
47 În speță, Comisia arată că termenul de prescripție a fost întrerupt de două ori, prima dată, cu ocazia constituirii sale ca parte civilă în fața tribunal correctionnel de Rennes (Tribunalul Corecțional din Rennes) la data de 26 aprilie 2011 și, a doua oară, la depunerea declarației de creanță regularizate la data de 15 septembrie 2016 în procedura de reorganizare judiciară privind CEVA.
48 În această privință, trebuie să se examineze doar dacă termenul de prescripție a putut fi întrerupt în mod valabil prin declarația de creanță formulată de Comisie în procedura de reorganizare judiciară privind CEVA, fără a fi necesar să se examineze și efectele constituirii ca parte civilă a Comisiei în fața tribunal correctionnel de Rennes (Tribunalul Corecțional din Rennes).
49 Astfel, Comisia susține că creanța sa a fost declarată în fața TCA la 15 septembrie 2016 și că, potrivit jurisprudenței Cour de cassation (Curtea de Casație) belgiene, o declarație de creanță întrerupe prescripția până la închiderea procedurii de insolvență.
50 Comisia adaugă că este îndreptățită să se prevaleze de beneficiul procedurilor franceze pentru a invoca „suspendarea” termenului de prescripție în temeiul dreptului belgian.
51 CEVA contestă argumentația Comisiei, susținând că procedura de reorganizare judiciară deschisă în Franța nu are legătură cu raporturile contractuale în cauză, creanța Comisiei fiind contestată și nefiind recunoscută pe cale judiciară.
52 În speță, trebuie amintit că, la 22 iunie 2016, tribunal de commerce de Saint‑Brieuc (Tribunalul Comercial din Saint‑Brieuc) a deschis o procedură de reorganizare judiciară cu privire la CEVA. La 15 septembrie 2016, în cadrul acestei proceduri, Comisia a declarat creanța sa la TCA.
53 Astfel, din articolul L.622-24 din Codul comercial francez reiese că, din momentul publicării hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, toți creditorii a căror creanță s‑a născut anterior hotărârii de deschidere a procedurii, cu excepția salariaților, adresează declarația de creanțe mandatarului judiciar. Prin urmare, aceasta este dispoziția în temeiul căreia Comisia a declarat creanța sa la TCA în procedura de reorganizare deschisă împotriva CEVA.
54 În plus, articolul L.622-25-1 din Codul comercial francez prevede: „Declarația de creanță întrerupe termenul de prescripție până la închiderea procedurii; ea dispensează de orice punere în întârziere și constituie un act de acționare în judecată.”
55 În această privință, trebuie mai întâi să se constate că, astfel cum a arătat Comisia ca răspuns la o întrebare adresată în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară în Franța determină aplicabilitatea directă a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO 2000, L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143), în vigoare la acea dată, și că, prin acest regulament, dreptul francez era desemnat ca fiind lex concursus.
56 Trebuie arătat că, potrivit articolului 4 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1346/2000, „[l]egea statului de deschidere determină condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și închiderea procedurii de insolvență” și în special „efectele procedurii de insolvență asupra acțiunilor individuale intentate de creditori”. În plus, articolul 16 alineatul (1) din același regulament prevede că „[o]rice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul articolului 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de îndată ce își produce efectele în statul de deschidere”. Pe de altă parte, articolul 17 alineatul (1) din acest regulament prevede că „[h]otărârea de deschidere a procedurii menționate la articolul 3 alineatul (1) produce, fără îndeplinirea vreunei formalități suplimentare, în orice alt stat membru efectele pe care i le atribuie legea statului de deschidere, cu excepția cazului unei dispoziții contrare în prezentul regulament și atât timp cât nu este deschisă în celălalt stat membru nicio procedură de tipul celei menționate la articolul 3 alineatul (2)”.
57 Rezultă, în temeiul dispozițiilor care precedă, că trebuie să se considere că deschiderea în Franța a procedurii de reorganizare judiciară împotriva CEVA și declarația ulterioară efectuată de Comisie în cadrul acestei proceduri de reorganizare au produs efecte în dreptul belgian în temeiul dreptului francez și în special al articolului L.622-25-1 din code de commerce (Codul comercial) francez și mai precis că ea a întrerupt termenul de prescripție de zece ani prevăzut în dreptul belgian. Efectele aferente deschiderii procedurii de reorganizare în privința CEVA nu ar fi astfel recunoscute dacă declarația de creanță făcută de Comisie în Franța la 15 septembrie 2016 nu ar întrerupe prescripția în dreptul belgian.
58 În aceste condiții, întrucât prezenta cerere a fost introdusă la 19 decembrie 2020, este necesar să se constate că prescripția nu s‑a împlinit în speță.
59 Prin urmare, excepția prescripției invocată de CEVA trebuie respinsă.
Cu privire la temeinicia cererii
60 În susținerea cererii, Comisia solicită restituirea integrală a sumelor acordate CEVA în cadrul contractului Seapura, majorate cu dobânzi de întârziere.
61 În această privință, trebuie amintit că, întrucât este sesizat în temeiul unei clauze compromisorii în conformitate cu articolul 272 TFUE, Tribunalul este obligat să soluționeze litigiul pe baza dreptului material aplicabil contractului (Hotărârea din 1 martie 2017, Universiteit Antwerpen/REA, T‑208/15, nepublicată, EU:T:2017:136, punctul 53).
62 În speță, trebuie amintit că dreptul material aplicabil contractului menționat este, potrivit articolului 5 alineatul 1 din contractul Seapura, dreptul belgian.
63 În ceea ce privește normele care reglementează executarea și interpretarea contractelor în dreptul belgian, articolul 1134 al treilea paragraf din code civil (Codul civil) belgian în vigoare la acea dată prevede că „[convențiile legal încheiate] trebuie executate cu bună‑credință”.
64 Potrivit articolului 1147 din code civil (Codul civil) belgian în vigoare la acea dată, debitorul este obligat, dacă este cazul, la plata de daune interese, fie pentru neexecutarea obligației, fie din cauza întârzierii executării, atunci când nu face dovada că neexecutarea se datorează unei cauze străine neimputabile sau că nu a fost de rea‑credință.
65 În lumina acestor dispoziții trebuie analizat dacă CEVA a săvârșit nereguli în executarea contractului Seapura, astfel cum susține Comisia.
Cu privire la raportul OLAF
66 Comisia își întemeiază cererea pe dispozițiile articolului 1147 din code civil (Codul civil) belgian în vigoare la acel moment și ale articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura, menționat la punctul 40 de mai sus.
67 Aceasta arată că raportul OLAF a constatat existența unor nereguli financiare grave săvârșite de CEVA în executarea contractului Seapura.
68 Astfel, potrivit articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura, Comisia este în drept să solicite restituirea integrală a grantului acordat CEVA.
69 CEVA contestă această argumentație și susține, în primul rând, că ancheta OLAF nu viza proiectul referitor la contractul Seapura și, în al doilea rând, că raportul OLAF nu a asociat neregularitățile identificate cu contractul Seapura.
70 În această privință, trebuie arătat mai întâi, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, că ancheta OLAF privind CEVA viza două aspecte, primul viza cheltuielile directe, iar al doilea, fondurile structurale.
71 În continuare, este necesar să se precizeze că ancheta OLAF viza în principal două tipuri de comportamente care au dat naștere unor suspiciuni, și anume, în primul rând, o falsificare a situațiilor orare ale personalului și, în al doilea rând, plagierea unor documente științifice în diferitele proiecte ale CEVA.
72 În speță, raportul OLAF constată în mod explicit existența unor nereguli financiare grave în legătură cu toate proiectele CEVA, inclusiv cu contractul Seapura. Astfel cum mai arată în mod întemeiat Comisia, natura orizontală a domeniului anchetei OLAF includea în mod necesar contractul Seapura.
73 Prin urmare, argumentul formulat de CEVA că ancheta și raportul OLAF nu vizau proiectul Seapura nu poate fi admis.
74 În sfârșit, în ceea ce privește neregulile financiare grave constatate prin raportul OLAF, este necesar să se arate că, astfel cum susține CEVA, în lipsa identificării documentelor pretins plagiate, raportul OLAF nu a demonstrat afirmația referitoare la plagierea unor documente științifice în legătură cu proiectul Seapura.
75 În schimb, în ceea ce privește afirmația privind falsificarea situațiilor orare ale personalului, raportul OLAF demonstrează că CEVA întocmise mai multe versiuni ale fișelor de gestiune a timpului pentru proiectele pentru care avea o obligație de justificare a costurilor, evidențiind astfel manipulări ale timpului de lucru al personalului său, în special pentru proiectele europene, pentru a debloca maximul fondurilor alocate fiecărui proiect.
76 În plus, astfel cum susține Comisia, raportul OLAF identifică anomalii nu numai în sistemul de contabilizare a orelor, ci și în defalcarea acestor ore pe diversele proiecte printre care figura proiectul Seapura. Astfel, din acest raport reiese că anchetatorii, pentru a avea o apreciere de ansamblu, au efectuat o analiză încrucișată a documentelor care proveneau de la diferite proiecte și corespundeau aceleiași perioade, ceea ce le‑a permis să stabilească veridicitatea evidențelor timpului de lucru pentru toate proiectele în curs. Este necesar cu precădere să se arate în această privință că raportul OLAF se referă în repetate rânduri la proiectul Seapura pentru a examina totalitatea orelor de muncă efectuate de fiecare membru al personalului.
77 În aceste condiții, anchetatorii au apreciat că costurile totale de personal declarate pentru perioada cuprinsă între anii 2001 și 2005 nu erau fiabile. În consecință, ei au considerat că neregulile financiare grave care afectau raportarea situațiilor orare ale personalului CEVA priveau toate proiectele, în special proiectul Seapura.
78 Pe de altă parte, din constatările și din aprecierile care se regăsesc în raportul OLAF reiese că resursele umane ale CEVA erau insuficiente pentru a‑și putea îndeplini obligațiile contractuale legate de toate proiectele pe care le obținuse și că existau până la opt versiuni diferite ale gestionării timpului, pentru același angajat, pentru același proiect și pentru același an, ceea ce confirma că situațiile orare fuseseră distorsionate în cazul tuturor proiectelor și în mod necesar în cazul proiectului Seapura. OLAF a concluzionat de asemenea că astfel de falsificări fuseseră prezentate în mod deliberat și sistematic ca urmare a acțiunilor fostului său director.
79 Prin urmare, argumentul CEVA referitor la lipsa unei legături între neregulile constatate și proiectul Seapura nu poate fi admis.
80 Întrucât raportul OLAF a constatat nereguli financiare grave în sensul articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura, Comisia este îndreptățită să solicite CEVA restituirea tuturor sumelor care i‑au fost plătite în cadrul executării contractului Seapura.
Cu privire la procedurile penale desfășurate la instanțele franceze
81 CEVA susține că Comisia nu își poate întemeia cererea pe caracterul pretins fraudulos al administrării grantului acordat, în condițiile în care, în fața instanțelor penale franceze, a fost în cele din urmă achitat pentru toate capetele de acuzare.
82 În fond, prin hotărârea pronunțată la 1 aprilie 2014, cour d’appel de Rennes (Curtea de Apel din Rennes) a subliniat legalitatea gestionării și faptul că executarea proiectelor în cauză nu a suscitat niciodată rezerve de ordin științific din partea instituțiilor Uniunii. Astfel, CEVA susține că Tribunalul nu poate admite pretențiile Comisiei pe baza caracterului pretins fraudulos al actelor săvârșite.
83 Comisia contestă argumentația CEVA și susține că, în temeiul principiului forței obligatorii a contractului prevăzut la articolul 1134 din code civil (Codul civil) belgian în vigoare la acea dată, articolul 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura este aplicabil părților, astfel încât restituirea sumelor plătite nu este condiționată de condamnarea CEVA de către o instanță națională penală, ci de dovada unei fraude sau a unor nereguli financiare grave, stabilită în cadrul unui audit financiar.
84 Comisia adaugă că CEVA nu poate adăuga o condiție la o clauză contractuală care să nu lase loc de interpretare.
85 În această privință, trebuie să se aprecieze că simpla constatare, la un audit, a existenței unor fraude sau nereguli financiare grave în cadrul unui contract precum cel în speță este suficientă pentru a justifica dreptul Comisiei de a solicita restituire sumelor pe care le‑a acordat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 mai 2018, Sigma Orionis/Comisia, T‑48/16, EU:T:2018:245, punctele 121-125).
86 În speță, astfel cum s‑a arătat la punctele 78 și 80 de mai sus, falsificarea situațiilor orare ale personalului constituie, cel puțin, o neregulă financiară gravă în sensul articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura.
87 Or, articolul 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura condiționează restituirea contribuției comunitare în cauză de simpla constatare a existenței unor fraude sau a unor nereguli financiare grave cu ocazia unui audit, fără a condiționa această restituire de o condamnare sau de o încadrare penală a faptelor în cauză.
88 În aceste condiții, este necesar să se considere că achitarea de către o instanță penală de acuzarea privind înșelăciunea sau deturnarea de fonduri publice nu are incidență asupra aplicării articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura.
Cu privire la principiul autonomiei procedurale
89 CEVA susține că, în virtutea principiului autonomiei procedurale consacrat de jurisprudența Curții, drepturile și procedurile statelor membre, în lipsa unei armonizări a legislației la nivel european, se limitează la sistemele juridice naționale, astfel încât justițiabilii nu se pot prevala de dreptul unui stat membru în fața instanței unui alt stat membru.
90 În speță, potrivit CEVA, Comisia nu se poate prevala de procedurile inițiate în Franța în temeiul dreptului francez, în condițiile în care contractul Seapura este guvernat de dreptul belgian și conferă Tribunalului competența de a soluționa prezentul litigiu.
91 Comisia contestă această argumentație.
92 În această privință, trebuie constatat că, în speță, independent de problema existenței sau inexistenței unor norme de drept al Uniunii care să guverneze contractul în cauză, Comisia a sesizat Tribunalul în temeiul articolului 272 TFUE.
93 Trebuie amintit că din jurisprudența citată la punctul 61 de mai sus reiese că Tribunalul, fiind sesizat pe baza unei clauze compromisorii în temeiul articolului 272 TFUE, trebuie să soluționeze litigiul în raport cu dreptul material aplicabil contractului. Or, din motivele care figurează la punctele 52-57 de mai sus rezultă că, deși dreptul belgian este aplicabil contractului, acest lucru nu aduce atingere aplicabilității directe a Regulamentului nr. 1346/2000 în virtutea căruia anumite dispoziții din code de commerce (Codul comercial) francez își produc efectele în dreptul belgian. Prin urmare, contrar celor susținute de CEVA, Comisia era îndreptățită să se prevaleze, în temeiul Regulamentului nr. 1346/2000, de efectele pe care procedurile inițiate în Franța le au în dreptul belgian, fără să i se impute o încălcare a principiului autonomiei procedurale.
94 Prin urmare, argumentația CEVA întemeiată pe încălcarea principiului autonomiei procedurale trebuie înlăturată.
95 În consecință, trebuie să se admită cererea Comisiei și să se constate că creanța pe care Comisia o are împotriva CEVA se ridică la 168 220,16 euro, ca principal, majorată cu dobânzile datorate în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contract.
Cu privire la cererea Comisiei prin care solicită Tribunalului pronunțarea unei hotărâri în lipsă față de TCA și de AJIRE
96 În observațiile privind continuarea procedurii din 14 iunie 2021, Comisia a solicitat Tribunalului judecarea cauzei în lipsă în ceea ce privește TCA și AJIRE, în temeiul articolului 123 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
97 Este necesar să se arate că, în conformitate cu concluziile modificate în ședință, Comisia nu mai vizează TCA și AJIRE și, prin urmare, în mod implicit, dar necesar, că nu mai solicită Tribunalului să constate că acestea din urmă sunt obligate să restituie sumele acordate în executarea contractului Seapura.
98 Din cuprinsul punctelor 60-95 de mai sus rezultă că, întrucât raportul OLAF a constatat nereguli financiare grave în sensul articolului 3 alineatul 5 din anexa II la contractul Seapura, în mod întemeiat Comisia solicită CEVA restituirea tuturor sumelor care i‑au fost acordate în executarea contractului Seapura.
99 Dat fiind că au fost admise toate concluziile Comisiei care vizează exclusiv CEVA, nu este necesară pronunțarea cu privire la cererea având ca obiect admiterea de către Tribunal a concluziilor privind TCA și AJIRE.
Cu privire la cheltuielile de judecată
100 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
101 Întrucât CEVA a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Creanța Comisiei Europene împotriva Centre d’étude et de valorisation des algues SA (CEVA) se ridică la suma de 168 220,16 euro, majorată, de la data plății sumelor încasate în mod nedatorat, cu dobânzi moratorii la o rată anuală egală cu rata stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele operațiuni de refinanțare, la care se adaugă două puncte.
2) CEVA va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie.
da Silva Passos | Valančius | Truchot |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 septembrie 2023.
Semnături