HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

19 noiembrie 2014

Cauza F‑42/14

EH

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționar – Remunerație – Alocații familiale – Regulă împotriva cumulului alocațiilor naționale și statutare – Perceperea de către soțul funcționarului a unor alocații familiale naționale – Lipsa declarației funcționarului privind schimbarea situației sale personale, adresată administrației – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Retrogradare în treaptă – Proporționalitate – Motivare – Circumstanțe atenuante – Lipsă de diligență a administrației”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care EH solicită anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a Comisiei Europene din 24 iunie 2013, prin care i se aplică o sancțiune de retrogradare cu trei trepte, precum și anularea deciziei din 24 ianuarie 2014 de respingere a reclamației sale

Decizia:      Respinge acțiunea. EH suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Remunerație – Alocații familiale – Alocații naționale – Regula anticumul – Obligația funcționarului de a declara alocațiile familiale plătite din alte surse – Domeniu de aplicare

[Statutul funcționarilor, art. 67 alin. (2)]

2.      Funcționari – Remunerație – Alocații familiale – Alocații naționale – Regula anticumul – Obligația funcționarului de a declara alocațiile familiale plătite din alte surse – Neglijență sau eroare a administrației – Irelevanță

[Statutul funcționarilor, art. 67 alin. (2)]

3.      Funcționari – Drepturi și obligații – Datoria de loialitate – Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 11)

4.      Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri – Luare în considerare a circumstanțelor agravante sau atenuante

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

5.      Funcționari – Decizie care lezează – Sancțiune disciplinară – Obligația de motivare – Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf)

1.      Atunci când o prestație este solicitată și acordată unui funcționar în legătură cu situația sa familială, el nu poate invoca pretinsa necunoaștere a situației soțului său, indiferent dacă este vorba despre exercitarea de către acesta din urmă a unei activități profesionale, despre cuantumul remunerațiilor primite pentru această activitate sau despre perceperea de către soț a unor prestații naționale echivalente cu prestațiile statutare. Astfel, dacă un asemenea argument ar trebui acceptat, aceasta ar putea permite funcționarilor sau agenților care percep integral alocațiile familiale statutare să se considere scutiți de obligația de a declara alocații familiale naționale plătite din alte surse, care nu sunt plătite direct funcționarului, ci soțului său, în contul bancar personal al acestuia din urmă. În plus, o astfel de abordare ar putea încuraja o reținere de informații prejudiciabilă pentru interesele financiare ale Uniunii.

(a se vedea punctele 99 și 100)

2.      Oricărui funcționar care beneficiază de avantaje pecuniare îi revine obligația generală de a furniza toate informațiile care privesc situația sa personală și de a aduce la cunoștința administrației orice schimbare care intervine în situația sa personală, obligație amintită de altfel în mod expres la articolul 67 alineatul (2) din statut în legătură cu regula anticumul de alocații familiale. Eventuala ineficacitate sau inerție a unui serviciu administrativ însărcinat cu protecția intereselor financiare ale Uniunii nu poate absolvi funcționarul de propria încălcare a acestei obligații. Un funcționar diligent, care a luat cunoștință de dispozițiile statutare în temeiul cărora îi este plătită o prestație la cererea sa, în special atunci când aceste dispoziții sunt amintite în decizia de acordare a prestației vizate, nu se poate limita la a continua să perceapă în tăcere prestația menționată, în timp ce soțul său percepe totalitatea prestațiilor naționale echivalente pentru aceiași copii. Într‑o astfel de situație, funcționarul nu poate justifica tăcerea sa prin faptul că asemenea plăți ar fi fost acceptate implicit sau tolerate de administrație din neglijență. Așadar, a admite ca circumstanță atenuantă o astfel de neglijență a administrației ar echivala cu încurajarea funcționarilor și a agenților să profite eventual de erorile acesteia. În plus, revine în orice caz funcționarului beneficiar al prestației statutare sarcina de a furniza documentele care sunt deja în posesia sa și de a informa administrația despre eventuale plăți de prestații sociale către soțul său din partea unui organism național însărcinat cu plata acestora.

(a se vedea punctele 104, 105, 107 și 108)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Lopez Cejudo/Comisia, F‑28/13, EU:F:2014:55, punctul 67

3.      Datoria de loialitate prevăzută la articolul 11 din statut implică ca funcționarii să faciliteze sarcina administrației în ceea ce privește determinarea întinderii drepturilor lor statutare pecuniare. În această privință, nu poate scăpa unui funcționar normal de diligent că un aviz privind o schimbare a situației sale familiale, în temeiul căreia percepe alocații, trebuie adresat direct serviciului competent al instituției sale, în mod clar și neechivoc, și, în această privință, funcționarul nu se poate prevala de faptul că administrația a obținut anumite informații în mod accidental sau indirect. Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când rezultă fără ambiguitate din modul de redactare a articolului 67 alineatul (2) din statut că nu revine instituției sarcina să se informeze în legătură cu o eventuală percepere de alocații familiale de aceeași natură plătite din alte surse, ci membrilor personalului sarcina de a declara că percep asemenea alocații provenind din alte surse. Pe de altă parte, articolul 11 din statut constituie una dintre expresiile specifice ale datoriei de loialitate, care îi impune funcționarului nu numai să se abțină de la conduitele ce pot aduce atingere demnității funcției și respectului datorat instituției și autorităților acesteia, ci și să dovedească, cu atât mai mult cu cât deține un grad înalt, un comportament mai presus de orice bănuială, astfel încât legăturile de încredere existente între instituție și acesta să fie în permanență protejate.

(a se vedea punctele 108, 112 și 123)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Costacurta/Comisia, T‑34/89 și T‑67/89, EU:T:1990:20, punctele 45 și 46

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Andreasen/Comisia, F‑40/05, EU:F:2007:189, punctul 233 și jurisprudența citată

4.      Circumstanța că un funcționar, după ce a luat cunoștință de avizul comisiei de disciplină, s‑a angajat în mod voluntar să ramburseze sumele încasate în mod necuvenit ca alocații familiale nu înlătură nimic din calificarea încălcării reproșate, în special atunci când nu a fost pusă în lumină decât la încheierea unui control al instituției, iar nu printr‑o declarație făcută, la momentul potrivit, la inițiativa funcționarului. Un funcționar comite o neglijență gravă atunci când comite o eroare care, deși nu traduce intenția deliberată de a se îmbogăți în detrimentul bugetului Uniunii, rămâne dificil de scuzat, în special în raport cu funcția și cu răspunderile persoanei interesate, cu gradul său înalt și cu vechimea sa în serviciul instituției. În plus, nimic din cuprinsul articolului 10 din anexa IX la statut nu impune autorității împuternicite să facă numiri să considere drept circumstanță care justifică atenuarea sancțiunii aplicate faptul că un funcționar se apropie de vârsta de pensionare.

(a se vedea punctele 115, 118, 124 și 125)

5.      Dacă sancțiunea disciplinară aplicată unui funcționar de către autoritatea împuternicită să facă numiri este în final mai severă decât cea sugerată de comisia de disciplină, decizia acestei autorități trebuie să precizeze totuși în mod detaliat motivele care au determinat autoritatea respectivă să se îndepărteze de avizul emis de această comisie.

(a se vedea punctul 132)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea F./Comisia, 228/83, EU:C:1985:28, punctul 35

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea N/Comisia, T‑198/02, EU:T:2004:101, punctul 95 și jurisprudența citată