Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Italia) la 21 decembrie 2023 – Meta Platforms Ireland Limited/Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni

(Cauza C-797/23, Meta Platforms Ireland)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Meta Platforms Ireland Limited

Pârâtă: Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni

Întrebările preliminare

Articolul 15 [din Directiva 2019/7901 ] poate fi interpretat în sensul că se opune introducerii unor dispoziții naționale precum cele prevăzute la articolul 43-bis din Legea privind dreptul de autor și cele prevăzute în Decizia AGCom nr. 3/23/CONS în măsura în care:

1.a) sunt prevăzute obligații de remunerare (compensație echitabilă), pe lângă drepturile exclusive menționate la articolul 15 [din Directiva 2019/790], în sarcina [prestatorilor de servicii ale societății informaționale (PSSI)] și în beneficiul editorilor;

1.b) sunt stabilite obligații în sarcina acelorași PSSI:

– de a iniția negocieri cu editorii;

– de a furniza editorilor respectivi și autorității de reglementare informațiile necesare pentru stabilirea compensației echitabile,

– precum și de a nu limita vizibilitatea conținutului editorului în rezultatele căutării până la finalizarea negocierii;

1.c) autorității de reglementare (AGCom) îi sunt conferite:

– competența de supraveghere și de sancționare;

– competența de a defini criteriile de referință pentru stabilirea compensației echitabile;

– competența de a stabili, în lipsa unui acord între părți, cuantumul exact al compensației echitabile?

Articolul 15 [din Directiva 2019/790] se opune unor dispoziții naționale precum cele menționate la prima întrebare, care impun prestatorilor de servicii ale societății informaționale (PSSI) o obligație de divulgare a datelor, care face obiectul supravegherii de către aceeași autoritate națională de reglementare și a cărei nerespectare conduce la aplicarea unor măsuri administrative de sancționare?

Principiile amintite ale libertății de a desfășura o activitate comercială, prevăzut la articolele 16 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, liberei concurențe, prevăzut la articolul 109 TFUE, și proporționalității, prevăzut la articolul 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opun unor dispoziții naționale precum cele menționate anterior, care:

3.a) introduc drepturi la remunerație în plus față de drepturile exclusive prevăzute la articolul 15 [din Directiva 2019/790], a căror punere în aplicare este însoțită de prevederea deja amintită, în sarcina prestatorilor de servicii ale societății informaționale (PSSI), a unei obligații de a iniția negocieri cu editorii, a unei obligații de a furniza editorilor și/sau autorității naționale de reglementare informațiile necesare pentru stabilirea unei compensații echitabile, precum și a unei obligații de a nu limita vizibilitatea conținutului editorului în rezultatele căutării până la finalizarea negocierilor respective;

3.b) conferă autorității naționale de reglementare:

– competența de supraveghere și de sancționare;

– competența de a defini criteriile de referință pentru stabilirea compensației echitabile;

– competența de a stabili, în lipsa unui acord între părți, cuantumul exact al compensației echitabile?

____________

1 Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (JO 2019, L 130, p. 92).