Language of document :

Acțiune introdusă la 22 aprilie 2010 - Sviluppo Globale/Comisia

(Cauza T-183/10)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Sviluppo Globale GEIE (Roma, Italia) (reprezentanți: F. Sciaudone, avocat, R. Sciaudone, avocat, A. Neri, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei Comisiei din 14 februarie 2010,

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Motivele și principalele argumente

Prezenta acţiune se îndreaptă împotriva Deciziei Comisiei din 14 februarie 2010 prin care Comisia, în calitate de autoritate contractantă, a comunicat reclamantei că a fost exclusă candidatura consorţiului condus de Sviluppo Globale GEIE din lista restrânsă (short-list) constituită pentru procedura restrânsă de cerere de ofertă EuropeAid/129038/C/SER/SY, având ca obiect furnizarea de asistenţă tehnică în favoarea guvernului sirian destinată să favorizeze procesul de descentralizare și de dezvoltare locală.

În susţinerea cererii de anulare, reclamanta invocă o eroare vădită de interpretare și de aplicare a criteriilor de selecţie prevăzute de cererea de ofertă. În special, Comisia nu ar fi aplicat în mod corect criteriile de selecţie inerente capacităţii tehnice prevăzute de cererea de ofertă, excluzând consorţiul condus de reclamantă din lista restrânsă în pofida faptului că acesta îndeplinea condiţiile prevăzute chiar de cererea de ofertă. O astfel de eroare vădită comisă de autoritatea contractantă rezultă în mod clar din simpla confruntare, pe de o parte, a conţinutului condiţiilor de capacitate tehnică prevăzute pentru admiterea pe lista restrânsă de cererea de ofertă în cauză, cu, pe de altă parte, consistenţa efectivă a capacităţii tehnice aduse de consorţiul condus de reclamantă.

În plus, și în orice caz, reclamanta invocă nemotivarea deciziei de excludere din 14 februarie 2010 în măsura în care nu explică nicidecum motivul pentru care candidatura prezentată de reclamantă nu ar îndeplini criteriile de selecţie inerente capacităţii tehnice prevăzute de cererea de ofertă.

____________