Cauza T‑141/05 RENV

Internationaler Hilfsfonds eV

împotriva

Comisiei Europene

„Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente privind contractul LIEN 97‑2011 – Refuz al accesului – Nouă examinare în cursul judecății – Introducerea unei acțiuni distincte – Dispariția interesului de a exercita acțiunea – Nepronunțare asupra fondului”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Dispariție din cauza unui eveniment intervenit ulterior introducerii acțiunii

(art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului)

2.      Procedură – Decizie care înlocuiește decizia atacată în cursul judecății – Element nou – Extinderea concluziilor și a motivelor inițiale

1.      Condițiile de admisibilitate a acțiunii se apreciază, sub rezerva chestiunii diferite a pierderii interesului de a exercita acțiunea, la momentul introducerii acțiunii. Cu toate acestea, în interesul unei bune administrări a justiției, această considerație referitoare la momentul aprecierii admisibilității acțiunii nu poate împiedica Tribunalul să constate că nu mai este necesar să se pronunțe asupra acțiunii în ipoteza în care un reclamant care avusese inițial interes de a exercita acțiunea a pierdut orice interes personal în anularea deciziei atacate ca urmare a unui eveniment care a survenit ulterior introducerii acțiunii menționate. Astfel, pentru ca un reclamant să poată continua o acțiune în anularea unei decizii, trebuie să păstreze un interes personal în anularea deciziei atacate. În caz contrar, o decizie pe fond a Tribunalului nu îi poate aduce niciun beneficiu.

Se întâmplă astfel atunci când Comisia, deși nu a decis mod expres retragerea deciziei atacate, adoptă o nouă decizie care are același obiect, prin care actualizează și chiar înlătură motivele pe care le reținuse pentru a‑și întemeia prima decizie, astfel încât noua decizie înlocuiește decizia atacată, iar reclamantul alege, nu să își actualizeze concluziile și motivele invocate în prima acțiune pentru a ține cont de noua decizie, ci să introducă o nouă acțiune împotriva acesteia.

În asemenea împrejurări, în conformitate cu cerințele unei bune administrări a justiției și de economie a procedurii, se impune să se constate că reclamantul pierde orice interes personal în anularea deciziei atacate. Prima acțiune rămâne, așadar, fără obiect.

(a se vedea punctele 24, 28, 35 și 38)

2.      Atunci când o decizie este, în cursul procedurii, înlocuită de o decizie cu același obiect, aceasta trebuie considerată drept un element nou care îi permite reclamantului să își adapteze concluziile și motivele. Astfel, o asemenea adaptare permite reclamantului să își mențină interesul de a exercita acțiunea introdusă anterior survenirii evenimentului nou. Ar fi, în realitate, contrar bunei administrări a justiției și cerinței de economie a procedurii ca reclamantul să fie obligat să introducă o nouă acțiune. În plus, ar fi injust ca instituția în cauză, pentru a face față criticilor conținute într‑o cerere introductivă prezentată instanței Uniunii împotriva unei decizii, să poată adapta decizia atacată sau să o înlocuiască și să se prevaleze, în cursul judecății, de această modificare sau de această înlocuire pentru a priva cealaltă parte de posibilitatea de a‑și extinde concluziile și motivele inițiale la decizia ulterioară sau de a prezenta concluzii și motive suplimentare împotriva acesteia.

(a se vedea punctul 34)