Language of document : ECLI:EU:T:2014:957





Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 6 noiembrie 2014 –

ANKO/Comisia

(Cauza T‑17/13)

„Clauză compromisorie – Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Contract privind proiectul Pocemon – Rambursarea sumelor plătite în avans – Scrisoare prin care se anunță emiterea unei note de debit – Scrisoare de atenționare – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Inadmisibilitate”

1.                     Procedură jurisdicțională – Cauze de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică – Examinare din oficiu de către instanță – Necesitatea existenței unui interes de a exercita acțiunea până la pronunțarea hotărârii judecătorești [Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 113 și art. 114 alin. (3) și (4)] (a se vedea punctul 30)

2.                     Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Competență a Tribunalului definită în mod exclusiv de articolul 272 TFUE și clauza compromisorie – Aplicarea unor dispoziții naționale în materie de competență și de admisibilitate – Excludere (art. 272 TFUE) (a se vedea punctul 31)

3.                     Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Contracte încheiate în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de demonstrație – Reziliere unilaterală de către Comisie întemeiată pe neexecutarea obligațiilor contractuale  – Cerere de rambursare a avansurilor – Acțiune formulată de beneficiar împotriva scrisorii Comisiei prin care își anunță intenția de a emite o notă de debit – Lipsa stabilirii condițiilor de plată și a scadenței – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Inadmisibilitatea acțiunii (art. 272 TFUE; Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 71 alin. (2); Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 78 și 79) (a se vedea punctele 38, 39, 46-51 și 53)

Obiectul

Acțiune formulată în temeiul articolului 272 TFUE, prin care se urmărește ca Tribunalul să constate, în primul rând, că reclamanta nu are obligația de a rambursa ansamblul sumei care i‑a fost plătită de Comisie în cadrul proiectului Pocemon, convenit în cadrul celui de Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013), în al doilea rând, că reclamanta nu este obligată la plata unei despăgubiri forfetare în temeiul proiectului menționat, în al treilea rând, că Comisia nu are dreptul să efectueze compensarea sumelor pe care le datorează reclamantei

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Obligă ANKO AE Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias la plata cheltuielilor de judecată.