Cauza T‑235/18
Qualcomm, Inc.
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 15 iunie 2022
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața chipseturilor LTE – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind SEE – Plăți de exclusivitate – Dreptul la apărare – Articolul 19 și articolul 27 alineatul (1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Efecte de excludere”
1. Procedură jurisdicțională – Prezentarea probelor – Termen – Probe suplimentare depuse după închiderea fazei scrise a procedurii – Condiții – Împrejurări excepționale de natură să justifice o astfel de depunere tardivă
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 85 alin. (3)]
(a se vedea punctele 127-129, 138 și 143)
2. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Dreptul de a fi ascultat – Încălcare ca urmare a unei neregularități săvârșite de Comisie – Condiții – Posibilitatea întreprinderii în discuție de a‑și asigura mai bine apărarea în lipsa acestei neregularități – Apreciere de la caz la caz
[art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a) și (b); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]
(a se vedea punctele 157-161)
3. Concurență – Procedură administrativă – Competențe ale Comisiei – Competența de a lua declarații – Declarații referitoare la obiectul unei investigații – Obligația care revine Comisiei de a înregistra orice interviu efectuat de aceasta, în integralitatea sa, într‑o formă la alegerea sa – Întindere
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 19 alin. (1)]
(a se vedea punctele 183, 185-191, 196, 198-200, 238, 245 și 249)
4. Concurență – Procedură administrativă – Acces la dosar – Documente care nu se află în dosarul de investigare – Relevanța informațiilor necomunicate pentru apărarea întreprinderii în cauză – Întinderea sarcinii probei care revine acestei întreprinderi – Luare în considerare a împrejurărilor specifice ale cauzei – Încălcarea dreptului la apărare
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27)
(a se vedea punctele 202, 206-208, 210, 212, 224, 252, 256-260, 266, 288 și 290-296)
5. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Domeniu de aplicare – Elemente incriminatoare transmise verbal de un terț anterior primului act al investigației – Obligația de a le pune la dispoziția întreprinderii în discuție, dacă este cazul, prin crearea unui document scris
[art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a) și (b); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27]
(a se vedea punctele 274-283)
6. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Comunicarea privind obiecțiunile – Evoluția în cursul procedurii a aprecierilor Comisiei – Limitarea conținutului obiecțiunilor care au un impact asupra parametrilor esențiali ai analizei economice prezentate de întreprinderea în discuție pentru a demonstra lipsa efectelor de excludere reproșate – Lipsa comunicării sau a audierii întreprinderii în discuție cu privire la acest subiect – Încălcarea dreptului de a fi ascultat
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27)
(a se vedea punctele 319-323, 329-334 și 336-340)
7. Poziție dominantă – Abuz – Reduceri de exclusivitate sau de fidelitate – Capacitatea de a restrânge concurența și de a produce efecte de excludere – Obligația de a lua în considerare toate circumstanțele pertinente – Neluarea în considerare a lipsei unui concurent care să poată răspunde esențialmente nevoilor beneficiarului plăților în cauză în perioada relevantă
(a se vedea punctele 354-356, 396-398 și 405-417)
8. Poziție dominantă – Abuz – Plăți de exclusivitate – Capacitatea de a restrânge concurența și de a produce efecte de excludere – Examinarea efectelor produse în mod real de plățile în cauză în raport cu o parte din nevoile beneficiarului plăților în cursul unei fracțiuni din perioada relevantă – Insuficiența unei astfel de analize pentru a confirma capacitatea acestor plăți de a produce efecte de excludere pentru toate nevoile beneficiarului plăților în perioada relevantă
(art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54)
(a se vedea punctele 439-442)
Rezumat
Reclamanta, Qualcomm Inc., este o societate americană care dezvoltă și furnizează chipseturi de bandă de bază (denumite în continuare „chipseturi”) pe care le utilizează pentru a echipa smartphone‑urile și tabletele pentru a le permite să se conecteze la rețelele celulare(1), în funcție de standardul fiecăruia. Chipseturile sunt astfel vândute unor producători de echipamente originale, printre care Apple Inc., care le încorporează în dispozitivele lor.
Prin decizia din 24 ianuarie 2018(2), Comisia Europeană a aplicat reclamantei o amendă de aproape un miliard de euro pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața mondială a chipseturilor compatibile cu standardul LTE, într‑o perioadă cuprinsă între februarie 2011 și septembrie 2016.
Potrivit Comisiei, acest abuz era caracterizat prin acordarea de plăți stimulative, în temeiul acordurilor încheiate între reclamantă și Apple. Astfel, aceste acorduri prevedeau ca reclamanta să acorde Apple plăți stimulative, cu condiția ca aceasta din urmă să achiziționeze de la ea chipseturi LTE pentru toate nevoile sale. În aceste condiții, Comisia a considerat că plățile respective, pe care le califică drept plăți de exclusivitate, erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale, în măsura în care reduseseră stimulentele Apple de a se orienta către concurenții săi pe piața chipseturilor LTE, ceea ce confirmau documente interne și explicațiile Apple.
Prin hotărârea sa, Tribunalul anulează în totalitate decizia atacată, întemeindu‑se, pe de o parte, pe constatarea mai multor neregularități procedurale care au afectat dreptul la apărare al reclamantei și, pe de altă parte, pe o analiză a efectelor anticoncurențiale ale plăților în discuție pe care o consideră incompletă și improprie să confirme capacitatea unor astfel de plăți de a produce asemenea efecte. Procedând astfel, acesta aduce precizări cu privire la întinderea obligațiilor care revin Comisiei în legătură, pe de o parte, cu constituirea dosarului administrativ pentru a permite oricărei întreprinderi în cauză să își valorifice în mod util dreptul la apărare și, pe de altă parte, cu analiza sa privind capacitatea de excludere a concurenților cel puțin la fel de eficienți.
Aprecierea Tribunalului
Cu titlu introductiv, Tribunalul se pronunță cu privire la admisibilitatea anumitor probe suplimentare depuse de reclamantă după închiderea fazei scrise a procedurii jurisdicționale. Aceste probe constau în esență în două serii de documente care rezultă din două proceduri judiciare în Statele Unite ale Americii. Amintind că o astfel de depunere tardivă de probe nu poate fi admisă decât cu condiția să justifice împrejurări excepționale, precum imposibilitatea de a prezenta înscrisurile menționate anterior, Tribunalul reține în speță că, contrar celor afirmate de Comisie, ținând seama în special de condițiile în care reclamanta le‑a obținut, aceasta nu dispunea de înscrisurile respective la momentul depunerii memoriilor sale scrise. În consecință, Tribunalul consideră că trebuie admise probele suplimentare astfel depuse.
Cu privire la fond, Tribunalul examinează, într‑o primă etapă, motivul întemeiat pe erori vădite de procedură, alegând să își înceapă examinarea cu cea a obiecțiunilor întemeiate pe o încălcare a dreptului la apărare în raport cu constituirea dosarului cauzei, apoi pe diferențele dintre comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată.
În ceea ce privește, pe de o parte, constituirea dosarului cauzei, Tribunalul amintește de la bun început că revine Comisiei sarcina de a înregistra, într‑o formă la alegerea sa, conținutul exact al oricărui interviu realizat, în temeiul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003, în vederea obținerii de informații privind obiectul unei investigații.
În speță, Tribunalul arată, în primul rând, că elementele comunicate reclamantei, la cererea sa, de către Comisie, după primirea deciziei atacate, evidențiază organizarea unor reuniuni și a unor teleconferințe cu terți, în calitatea lor de concurenți sau de clienți ai reclamantei. În această privință, Tribunalul apreciază că indiciile referitoare la obiectul acestor schimburi permit calificarea lor drept interviuri supuse ca atare obligației de înregistrare menționate mai sus. Or, având în vedere elementele de probă depuse la dosar, Tribunalul constată că notele transmise de Comisie nu furnizează nicio indicație cu privire la conținutul discuțiilor care au avut loc în cadrul acestor interviuri, în special cu privire la natura informațiilor furnizate cu privire la subiectele abordate. În consecință, Tribunalul reține o primă neîndeplinire de către Comisie a obligațiilor sale de a înregistra interviurile vizate și de a include aceste înregistrări în dosarul cauzei.
În al doilea rând, aceeași situație se regăsește, potrivit Tribunalului, în cazul schimburilor cu un terț a cărui existență a fost dezvăluită chiar mai târziu, în cursul procedurii jurisdicționale. Astfel, observând că era cert că Comisia nu a documentat aceste schimburi, Tribunalul se întemeiază pe elementele depuse la dosar, precum și pe o analiză detaliată a contextului lor procedural pentru a constata că acestea au privit, cel puțin în parte, informații referitoare la obiectul investigației în litigiu și, prin urmare, că constituiau interviuri care necesitau o înregistrare.
În al treilea rând, Tribunalul reține încă o încălcare din partea Comisiei în cadrul constituirii dosarului administrativ. În această privință, el arată că elementele prezentate de Comisie în fața Tribunalului evidențiază o reuniune cu un terț informator care a avut loc înainte de începerea investigației de către Comisie, precum și afirmații incriminatoare formulate de cel din urmă cu această ocazie. Or, după ce a arătat că reuniunea respectivă nu a fost deloc documentată de către Comisie, Tribunalul consideră că o astfel de omisiune constituie un viciu de procedură. Astfel, chiar dacă obligația de înregistrare menționată mai sus nu se impune interviurilor prealabile primului act de investigație, precum în speță, Comisia nu este mai puțin obligată, la modul mai general, să permită întreprinderilor în cauză să acceadă în mod util la elementele incriminatoare care figurează în dosarul său. Rezultă de aici în special că îi revine acesteia sarcina de a documenta, printr‑un înscris depus la dosar, orice reuniune cu un terț informator care i‑a permis să obțină verbal un element incriminator pe care înțelege să îl utilizeze, ceea ce în speță a omis să facă.
În ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din cele trei serii de neregularități procedurale astfel constatate, reiese dintr‑o jurisprudență consacrată că o încălcare a dreptului la apărare nu poate fi reținută, în prezența unor astfel de neregularități, decât dacă întreprinderea reclamantă demonstrează că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în lipsa lor. În speță, Tribunalul observă că elementele prezentate în cadrul dezbaterilor de reclamantă urmăresc să demonstreze că aceste reuniuni și aceste teleconferințe ar fi putut menționa informații esențiale pentru continuarea procedurii, care ar fi putut fi relevante pentru reclamantă, permițându‑i să își asigure mai bine apărarea, având în vedere în special calitatea terților în discuție.
În ceea ce privește, pe de altă parte, diferențele dintre comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată, Tribunalul observă, mai întâi, că decizia atacată se limitează la a reține un abuz doar pe piața chipseturilor LTE, în timp ce comunicarea privind obiecțiunile avea în vedere un abuz atât pe această piață, cât și pe cea a chipseturilor UMTS. Ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta a încercat să demonstreze, printr‑o analiză economică, denumită „analiza marjei critice”(3), că plățile în cauză nu erau în măsură să producă efecte de excludere pe aceste două piețe. Or, în decizia atacată, Comisia a înlăturat aceeași analiză. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că, în măsura în care modificarea obiecțiilor privind domeniul abuzului avea incidență asupra pertinenței datelor pe care se întemeia analiza reclamantei prin care urmărea să conteste capacitatea comportamentului său de a produce efecte de excludere, Comisia ar fi trebuit să îi permită să fie ascultată și, dacă era cazul, să își adapteze analiza pentru a lua în considerare retragerea obiecțiunilor inerente chipseturilor UMTS și a căror furnizare nu mai era reproșată de Comisie. În consecință, în lipsa ascultării reclamantei în mod util cu privire la acest aspect, Tribunalul consideră că dreptul la apărare al acesteia din urmă a fost încălcat de Comisie.
Subliniind că încălcările dreptului la apărare al reclamantei astfel constatate sunt suficiente pentru a justifica anularea deciziei atacate, Tribunalul consideră totuși oportun să își continue examinarea după admiterea motivului întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare.
Astfel, într‑o a doua etapă, Tribunalul examinează motivul întemeiat pe erori vădite de drept și de apreciere prin care se urmărește contestarea concluziei potrivit căreia plățile în discuție erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale potențiale.
În această privință, Tribunalul amintește mai întâi că, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când o întreprindere contestă, întemeindu‑se pe elemente de probă, capacitatea comportamentului care îi este imputat de a restrânge concurența și în special de a produce efecte de excludere, revine Comisiei sarcina de a efectua o analiză a capacității de excludere a concurenților cel puțin la fel de eficienți pentru a stabili caracterul abuziv al comportamentului reproșat.
Cu titlu introductiv, Tribunalul arată că comportamentul reproșat reclamantei se înscrie numai în cadrul raporturilor sale contractuale cu Apple în perioada vizată. Tribunalul, în urma unei analize detaliate a deciziei atacate și a indicațiilor furnizate de Comisie, observă că, pe de o parte, Comisia a considerat că plățile în discuție au redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru toate dispozitivele sale, și anume iPhone‑uri și iPad‑uri, întemeindu‑se pe o analiză a capacității plăților respective de a produce efecte anticoncurențiale. Pe de altă parte, Comisia a apreciat că plățile menționate au redus în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru unele dintre dispozitivele sale, și anume anumite modele de iPad‑uri pe care Apple intenționa să le lanseze în anii 2014 și 2015, întemeindu‑se pe o analiză a efectelor reale ale plăților respective.
În acest cadru, Tribunalul examinează criticile reclamantei referitoare la cele două aspecte ale analizei Comisiei.
În primul rând, Tribunalul constată că, pentru a concluziona că plățile în cauză erau în măsură să restrângă concurența pentru toate nevoile Apple în materie de chipseturi LTE atât pentru iPhone‑uri, cât și pentru iPad‑uri, Comisia a omis să ia în considerare toate împrejurările de fapt relevante. Astfel, Comisia a considerat, în această privință, că plățile în cauză au redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE, deși, astfel cum reiese din decizia atacată, Apple nu avea o alternativă tehnică la chipseturile LTE ale reclamantei pentru cea mai mare parte a nevoilor sale în perioada în cauză, și anume cea care corespunde în esență iPhone‑urilor. Or, Tribunalul amintește că, întrucât trebuie să țină seama de toate împrejurările de fapt relevante care însoțesc comportamentul reproșat, analiza capacității anticoncurențiale a acestui comportament nu poate fi pur ipotetică.
În al doilea rând, Tribunalul constată că concluzia potrivit căreia plățile în cauză reduseseră în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE, pentru nevoile sale de anumite modele de iPad‑uri care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015, nu este suficientă pentru a stabili caracterul lor anticoncurențial. În această privință, Tribunalul consideră că o astfel de analiză nu poate remedia neluarea în considerare a tuturor împrejurărilor de fapt relevante în cadrul demonstrației generale a Comisiei a capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale în perioada vizată în raport cu toate nevoile de chipseturi LTE ale Apple. În orice caz, Tribunalul arată că analiza efectelor reale menționate în legătură cu anumite modele de iPad‑uri care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015, mai întâi, este afectată de o lipsă de coerență a elementelor de probă invocate în susținerea concluziilor sale, apoi a fost efectuată fără a se lua în considerare toate elementele relevante în acest scop și, în sfârșit, a fost efectuată pe baza unor elemente care nu permiteau susținerea concluziilor sale.
Constatând, prin urmare, că Comisia nu a calificat corespunzător cerințelor legale plățile în cauză ca fiind constitutive ale unui abuz de poziție dominantă, Tribunalul admite motivul și anulează, tot în acest temei, decizia atacată.