HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua extinsă)
7 decembrie 2022(*)
„Concurență – Înțelegeri – Ambalaje alimentare pentru vânzarea cu amănuntul – Decizie de modificare a cuantumului unei amenzi – Modalități de calculare a amenzii – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Plafon al amenzii – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Capacitate de plată”
În cauza T‑130/21,
CCPL – Consorzio Cooperative di Produzione e Lavoro SC, cu sediul în Reggio Emilia (Italia),
Coopbox Group SpA, cu sediul în Bibbiano (Italia),
Coopbox Eastern s.r.o., cu sediul în Nové Mesto nad Váhom (Slovacia),
reprezentate de E. Cucchiara și E. Rocchi, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de P. Rossi și T. Baumé, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă),
compus, la deliberări, din domnul S. Papasavvas, președinte, doamnele M. J. Costeira și M. Kancheva și domnii P. Zilgalvis (raportor) și I. Dimitrakopoulos, judecători,
grefier: doamna P. Nuñez Ruiz, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
având în vedere Ordonanța din 22 iulie 2021, CCPL și alții/Comisia (T‑130/21 R, nepublicată, EU:T:2021:488),
în urma ședinței din 16 iunie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, CCPL – Consorzio Cooperative di Produzione e Lavoro SC, Coopbox Group SpA și Coopbox Eastern s.r.o., solicită anularea Deciziei C(2020) 8940 final a Comisiei din 17 decembrie 2020 (denumită în continuare „decizia atacată”) de modificare a cuantumului amenzilor aplicate prin Decizia C(2015) 4336 final a Comisiei din 24 iunie 2015 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39563 – Ambalaje alimentare pentru vânzarea cu amănuntul) (denumită în continuare „Decizia din 2015”).
Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii
2 Reclamantele sunt societăți care fac parte din grupul CCPL care își desfășoară activitatea printre altele în sectorul ambalajelor alimentare.
3 CCPL este o societate cooperativă care deține, prin intermediul CCPL SpA, participații în societăți operaționale, printre care se numără Coopbox Group și Coopbox Eastern.
4 La 24 iunie 2015, Comisia Europeană a adoptat Decizia din 2015, prin care a constatat că societăți care își desfășoară activitatea în sectorul ambalajelor alimentare pentru vânzarea cu amănuntul participaseră, în perioada cuprinsă între anii 2000 și 2008, la cinci încălcări distincte ale articolului 101 TFUE și ale articolului 53 din Acordul privind SEE. Potrivit articolului 2 din această decizie, Comisia a aplicat, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1. Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269), amenzi în valoare totală de 33 694 000 de euro printre altele reclamantelor și altor două societăți care făceau parte la momentul respectiv din grupul CCPL.
5 Cuantumul final al acestor amenzi a fost stabilit după acordarea către cele cinci societăți în cauză, în temeiul punctului 35 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”), a unei reduceri de 25 % din cuantumul final al amenzilor pe care Comisia ar fi trebuit să le impună, ținând seama de capacitatea lor redusă de plată.
6 Prin Ordonanța din 15 decembrie 2015, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15 R, EU:T:2015:1012), președintele Tribunalului a suspendat obligația de constituire în favoarea Comisiei a unei garanții bancare pentru evitarea recuperării imediate a amenzilor care fuseseră aplicate celor cinci societăți în cauză, cu condiția, pe de o parte, ca acestea să plătească Comisiei suma de 5 milioane de euro, precum și toate veniturile obținute din cesiunea preconizată a anumitor participații și, pe de altă parte, ca ele să transmită în scris acesteia din urmă, din trei în trei luni până la pronunțarea deciziei în cauza principală, precum și cu ocazia fiecărui eveniment care ar putea avea o influență asupra capacității lor viitoare de a plăti amenzile aplicate, un raport detaliat cu privire la punerea în aplicare a planului de restructurare integrat în acordul de restructurare a datoriei încheiat cu creditorii lor (denumit în continuare „planul de restructurare”) și la cuantumul veniturilor obținute din vânzarea activelor acestuia atât în executarea, cât și „în afara” planului respectiv.
7 CCPL, acționând pe seama celor cinci societăți în cauză, a efectuat plăți provizorii către Comisie în valoare totală de 5 942 000 de euro.
8 Prin Hotărârea din 11 iulie 2019, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15, nepublicată, EU:T:2019:500), Tribunalul a constatat că, în ceea ce privește stabilirea reducerii cuantumului amenzilor aplicate celor cinci societăți în cauză acordate pentru incapacitate de plată, Decizia din 2015 era viciată de insuficiența motivării. În consecință, acesta a anulat articolul 2 alineatul (1) literele (f)-(h), alineatul (2) literele (d) și (e) și alineatul (4) literele (c) și (d) din decizia menționată.
9 Prin scrisoarea din 18 septembrie 2019, Comisia a informat CCPL în special cu privire la intenția sa de a adopta o nouă decizie de aplicare a unor amenzi societăților în cauză din grupul său și le‑a invitat pe acestea din urmă să își prezinte observațiile.
10 La 20 septembrie 2019, reclamantele au formulat recurs împotriva Hotărârii din 11 iulie 2019, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15, nepublicată, EU:T:2019:500).
11 La 4 octombrie 2019, societățile în cauză au solicitat Comisiei să examineze lipsa capacității lor de plată, în temeiul punctului 35 din Orientările din 2006, în vederea reducerii cuantumului amenzilor pe care le‑ar putea aplica la finalul procedurii în curs. Pentru a evalua această cerere, Comisia a adresat grupului CCPL solicitări de informații în temeiul articolului 18 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003, la care grupul menționat a dat curs.
12 La 7 octombrie 2019, în executarea Hotărârii din 11 iulie 2019, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15, nepublicată, EU:T:2019:500), Comisia a rambursat CCPL suma de 5 942 084 de euro pe care aceasta din urmă i‑o transferase cu titlu de plată provizorie.
13 La 17 decembrie 2020, Comisia a adoptat decizia atacată, prin care a respins în esență cererea de reducere a cuantumului amenzilor în discuție întemeiată pe lipsa capacității de plată, prezentată de reclamante, și le‑a aplicat amenzi în valoare totală de 9 441 000 de euro.
14 Prin Ordonanța din 20 ianuarie 2021, CCPL și alții/Comisia (C‑706/19 P, nepublicată, EU:C:2021:45), Curtea a respins recursul reclamantelor ca vădit inadmisibil. Curtea a indicat printre altele că reclamantele ar putea invoca, dacă este cazul, motivele și argumentele respinse de Tribunal în Hotărârea din 11 iulie 2019, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15, nepublicată, EU:T:2019:500), în cadrul unei eventuale noi acțiuni împotriva deciziei care ar urma să fie adoptată ca urmare a anulării deciziei în litigiu de către Tribunal (Ordonanța din 20 ianuarie 2021, CCPL și alții/Comisia, C‑706/19 P, nepublicată, EU:C:2021:45, punctul 26).
15 Prin Ordonanța din 22 iulie 2021, CCPL și alții/Comisia (T‑130/21 R, nepublicată, EU:T:2021:488), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii formulată de reclamante având ca obiect suspendarea executării deciziei atacate și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
Concluziile părților
16 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea amenzilor care le‑au fost aplicate în decizia atacată;
– cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor menționate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
17 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
18 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive.
19 Primul motiv este întemeiat în esență pe încălcarea obligației de motivare și pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității și egalității de tratament. Al treilea motiv este întemeiat în esență pe încălcarea obligației de motivare și pe erori vădite de apreciere întrucât Comisia nu ar fi ținut seama de datele furnizate de grupul CCPL în susținerea lipsei capacității sale de plată.
Cu privire la primul motiv, întemeiat în esență pe încălcarea obligației de motivare și pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003
20 Acest motiv este împărțit în două aspecte întemeiate, primul, pe insuficiența motivării în ceea ce privește răspunderea societății‑mamă a grupului CCPL ca urmare a comportamentului societăților din grupul CCPL și, al doilea, pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, întrucât Comisia s‑ar fi întemeiat în mod eronat pe prezumția potrivit căreia CCPL exercita o influență decisivă asupra societăților din grupul CCPL.
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe insuficiența motivării privind răspunderea societății‑mamă a grupului CCPL ca urmare a comportamentului societăților din acest grup
21 Reclamantele susțin că decizia atacată este viciată de insuficiența motivării, întrucât nu indică motivele pentru care răspunderea pentru comportamentul Coopbox Group și al Coopbox Eastern a fost imputată CCPL.
22 Comisia contestă această argumentație.
23 Trebuie amintit că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să menționeze, în mod clar și neechivoc, raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile, iar instanței Uniunii Europene să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 18 septembrie 2003, Volkswagen/Comisia, C‑338/00 P, EU:C:2003:473, punctul 124 și jurisprudența citată).
24 În plus, atunci când o decizie inițială a Comisiei a fost modificată printr‑o decizie care prevede în mod explicit că reprezintă o decizie de modificare a acestei decizii, procedura de adoptare a deciziei de modificare se înscrie în prelungirea procedurii care a condus la adoptarea deciziei inițiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2017, Toshiba/Comisia, C‑180/16 P, EU:C:2017:520, punctul 22).
25 În aceste împrejurări, motivarea deciziei inițiale poate fi luată în considerare pentru a aprecia legalitatea deciziei de modificare, în măsura în care nu a fost afectată de o hotărâre de anulare și nu este contrazisă de formularea deciziei de modificare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 ianuarie 2016, Toshiba/Comisia, T‑404/12, EU:T:2016:18, punctul 95).
26 În speță, din titlul și din conținutul deciziei atacate reiese în mod explicit că aceasta constituie o decizie de modificare a Deciziei din 2015 în ceea ce privește amenzile aplicate reclamantelor.
27 Articolul 1 din decizia atacată aplică astfel amenzi reclamantelor pentru încălcările menționate la articolul 1 din Decizia din 2015.
28 În plus, nu se susține că elementele Deciziei din 2015, altele decât cele referitoare la capacitatea de plată a reclamantelor, au fost afectate de Hotărârea din 11 iulie 2019, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15, nepublicată, EU:T:2019:500), sau că aceasta ar fi contrazisă de decizia atacată în ceea ce privește răspunderea CCPL ca urmare a încălcărilor săvârșite de societățile din grupul CCPL, care face obiectul prezentului motiv.
29 Rezultă că, în temeiul jurisprudenței citate la punctul 25 de mai sus, motivarea deciziei atacate trebuie interpretată în lumina Deciziei din 2015 în ceea ce privește răspunderea CCPL ca urmare a încălcărilor săvârșite de societățile din grupul CCPL.
30 În considerentul (848) al Deciziei din 2015, Comisia a constatat că CCPL era societatea‑mamă de bază a grupului CCPL pe toată durata încălcărilor în discuție și că participarea sa directă sau indirectă la una sau mai multe entități, inclusiv Coopbox Group, care participă în mod direct la încălcare, era de 100 % până la 18 aprilie 2006, apoi de 93,864 % între 18 aprilie 2006 și încetarea încălcărilor respective.
31 În considerentul (849) al Deciziei din 2015, Comisia a apreciat că o participare de 93,864 % era suficientă pentru a prezuma că o societate‑mamă exercita o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale. De asemenea, Comisia a precizat că, deși, în opinia sa, prezumția unei influențe decisive era suficientă pentru a stabili răspunderea entităților în cauză, această prezumție a fost întărită de analiza legăturilor juridice, personale și economice dintre entitățile care fac parte din întreprinderea în cauză, efectuată în considerentele (850)-(855) ale aceleiași decizii.
32 Or, aceste elemente sunt de natură să permită reclamantelor să înțeleagă aprecierea care a determinat Comisia să rețină răspunderea CCPL pentru încălcările săvârșite de societățile din grupul CCPL, iar Tribunalului să controleze temeinicia acestor motive.
33 Prin urmare, argumentul reclamantelor referitor la insuficiența motivării deciziei atacate în ceea ce privește răspunderea CCPL ca urmare a încălcărilor săvârșite de societățile din grupul CCPL trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 în măsura în care Comisia s‑a întemeiat în mod eronat pe prezumția potrivit căreia CCPL a exercitat o influență decisivă asupra societăților din grupul CCPL
34 Reclamantele consideră în esență că decizia atacată este viciată de erori de drept și de o eroare vădită de apreciere în măsura în care Comisia s‑a întemeiat, în vederea aplicării articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, pe prezumția potrivit căreia CCPL exercitase o influență decisivă asupra societăților din grupul CCPL.
35 Comisia contestă această argumentație.
36 Trebuie amintit că, potrivit articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi atunci când, în mod intenționat sau din neglijență, acestea încalcă articolul 101 TFUE.
37 Potrivit jurisprudenței constante, noțiunea de întreprindere desemnează orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare. În această privință, Curtea a precizat, pe de o parte, că noțiunea de întreprindere, plasată în acest context, trebuie să fie înțeleasă în sensul că desemnează o unitate economică, chiar dacă din punct de vedere juridic această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice, și, pe de altă parte, că, în cazul în care o astfel de entitate economică încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare revine entității respective, potrivit principiului răspunderii personale (a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 53 și jurisprudența citată).
38 În plus, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere, mai ales, legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice (a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 2021, The Goldman Sachs Group/Comisia, C‑595/18 P, EU:C:2021:73, punctul 31 și jurisprudența citată).
39 Reiese de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă că, în cazul particular în care o societate‑mamă deține direct sau indirect totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență, pe de o parte, această societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție refragabilă potrivit căreia societatea‑mamă respectivă exercită efectiv o astfel de influență. În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a se putea prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei respective. Prin urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea‑mamă răspunzătoare în solidar pentru plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care societatea‑mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață (a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 2021, The Goldman Sachs Group/Comisia, C‑595/18 P, EU:C:2021:73, punctul 32 și jurisprudența citată).
40 O astfel de prezumție implică, așadar, exceptând situația răsturnării sale, faptul că exercitarea efectivă a unei influențe decisive de către societatea‑mamă asupra filialei sale este considerată dovedită și permite Comisiei să rețină răspunderea societății‑mamă pentru comportamentul filialei sale, fără a trebui să prezinte vreo probă suplimentară. Punerea în aplicare a prezumției exercitării efective a unei influențe decisive nu este astfel condiționată de prezentarea unor indicii suplimentare referitoare la exercitarea efectivă a unei influențe de către societatea‑mamă (a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 2021, The Goldman Sachs Group/Comisia, C‑595/18 P, EU:C:2021:73, punctul 33 și jurisprudența citată).
41 În plus, Comisia nu este nicidecum obligată să se întemeieze exclusiv pe prezumția menționată. Astfel, nimic nu împiedică această instituție să dovedească exercitarea efectivă de către o societate‑mamă a unei influențe decisive asupra filialei sale prin alte elemente de probă sau printr‑o combinație a unor asemenea elemente cu prezumția respectivă (a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 2021, The Goldman Sachs Group/Comisia, C‑595/18 P, EU:C:2021:73, punctul 40 și jurisprudența citată).
42 În speță, trebuie amintit că, în considerentul (846) al Deciziei din 2015, Comisia a arătat că, pentru a atribui răspunderea pentru încălcările în cauză CCPL în calitate de societate‑mamă, utilizase prezumția răspunderii potrivit căreia CCPL exercitase o influență decisivă în perioada (sau în perioadele) în care cel puțin o entitate direct implicată în încălcare era controlată integral (sau aproape integral) de această societate‑mamă.
43 Astfel cum s‑a amintit la punctele 30 și 31 de mai sus, în Decizia din 2015 Comisia a constatat că CCPL era societatea‑mamă de bază a grupului CCPL pe toată durata încălcărilor și că participarea sa directă sau indirectă la una sau mai multe entități ale acestui grup care participa direct la încălcare era suficientă pentru a prezuma că exercita o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale. Comisia a precizat de asemenea că, deși pentru ea prezumția influenței decisive era suficientă pentru a stabili răspunderea entităților în cauză, această prezumție a fost întărită de analiza legăturilor juridice, personale și economice dintre entitățile care făceau parte din întreprinderea în cauză.
44 Printre elementele care demonstrează legăturile juridice, personale și economice existente între entitățile care făceau parte din întreprinderea în cauză, Comisia a menționat în special că CCPL putea numi toți membrii consiliului de administrație, precum și administratorul delegat al CCPL SpA, că CCPL aproba bugetul CCPL SpA și stabilea responsabilitățile administratorilor, că consiliul de administrație al CCPL SpA dispunea de cele mai largi competențe de gestionare curentă a întreprinderii și numea un președinte, căruia îi revenea sarcina de a asigura orientarea strategică a societății, supraveghind executarea corectă a deciziilor consiliului de administrație, că acordul dintre acționari recunoștea în mod explicit că CCPL deținea o participație de control în CCPL SpA, că acționarii minoritari nu beneficiau de drepturi speciale și că 6,14 % rămase din capitalul CCPL SpA erau deținute de înșiși acționarii proprietari ai CCPL. Comisia a arătat de asemenea că același model de întreprindere era valabil pentru Coopbox Group.
45 În acest context, la articolul 1.1 din Decizia din 2015, Comisia a considerat că Coopbox Group și CCPL încălcaseră articolul 101 TFUE prin participarea, în perioada 18 iunie 2002-17 decembrie 2007, la o încălcare unică și continuă, constituită din mai multe încălcări distincte, referitoare la tăvile din polistiren pentru ambalaje alimentare pentru vânzarea cu amănuntul, care acoperă teritoriul Italiei.
46 La articolul 1.4 din Decizia din 2015, Comisia a considerat că CCPL, în perioada 8 decembrie 2004-24 septembrie 2007, și Coopbox Eastern, în perioada 5 noiembrie 2004-24 septembrie 2007, încălcaseră articolul 101 TFUE prin participarea la o încălcare unică și continuă, constituită din mai multe încălcări distincte, referitoare la tăvile din polistiren pentru ambalaje alimentare pentru vânzarea cu amănuntul, care acoperă teritoriul Republicii Cehe, al Ungariei, al Poloniei și al Slovaciei.
47 Pe această bază, la articolul 1 din decizia atacată, Comisia a aplicat, pentru încălcarea menționată la articolul 1.1 din Decizia din 2015, o amendă de 4 627 000 de euro, în comun și în solidar, Coopbox Group și CCPL, pentru încălcarea menționată la articolul 1.2 din Decizia din 2015, o amendă de 4 010 000 de euro CCPL și, pentru încălcarea menționată la articolul 1.4 din Decizia din 2015, o amendă de 789 000 de euro, în comun și în solidar, Coopbox Eastern și CCPL, precum și o amendă de 15 000 de euro Coopbox Eastern.
48 Prin urmare, aceasta a considerat CCPL răspunzătoare pe toată durata încălcărilor, în special ca urmare a participării sale directe sau indirecte la una sau mai multe entități ale grupului CCPL.
49 În primul rând, reclamantele susțin că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a imputat CCPL practici puse în aplicare de Coopbox Group și de Coopbox Eastern, pe care CCPL le deține prin intermediul CCPL SpA, fără a constata o încălcare în privința CCPL SpA.
50 Cu toate acestea, din jurisprudența amintită la punctul 38 de mai sus rezultă că comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere, mai ales, legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice.
51 Într‑un asemenea caz, întrucât societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere în sensul articolului 101 TFUE, Comisia poate să adreseze o decizie prin care să impună amenzi societății‑mamă fără să fie necesară stabilirea implicării personale a acesteia din urmă în cadrul încălcării (a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 55 și jurisprudența citată). Cu alte cuvinte, nu neapărat o relație de instigare privind încălcarea între societatea‑mamă și filiala sa, nici, cu atât mai puțin, o implicare a celei dintâi în respectiva încălcare, ci faptul că respectivele societăți constituie o singură întreprindere în sensul articolului 101 TFUE permite Comisiei să adreseze societății‑mamă decizia prin care se aplică amenzi (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 88).
52 Pe de altă parte, în temeiul jurisprudenței, prezumția avută în vedere la punctul 39 de mai sus se aplică și atunci când societatea‑mamă deține capitalul filialei sale, nu în mod direct, ci prin intermediul altor societăți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2011, General Química și alții/Comisia, C‑90/09 P, EU:C:2011:21, punctul 86, Hotărârea din 8 mai 2013, Eni/Comisia, C‑508/11 P, EU:C:2013:289, punctele 48 și 49, și Hotărârea din 15 iulie 2015, GEA Group/Comisia, T‑45/10, nepublicată, EU:T:2015:507, punctul 142).
53 Din jurisprudență rezultă astfel că Comisia poate imputa răspunderea pentru comportamentul filialelor deținute indirect de o societate‑mamă acestei societăți, chiar și fără a constata o încălcare în ceea ce privește societățile intermediare.
54 Astfel, faptul că asemenea filiale sunt deținute prin intermediul unei societăți căreia nu îi este imputată nicio încălcare nu repune în discuție prezumția exercitării efective de către societatea‑mamă, ca urmare a participației sale indirecte la aceste filiale, a unei influențe decisive asupra comportamentului filialelor respective.
55 Rezultă de asemenea din jurisprudența amintită la punctul 37 de mai sus că revine unei unități economice constituite din mai multe persoane fizice sau juridice care încalcă normele de concurență răspunderea pentru această încălcare, potrivit principiului răspunderii personale.
56 Contrar celor arătate de reclamante, nu se poate considera, așadar, că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiului răspunderii personale, prin faptul că CCPL a fost considerată răspunzătoare pentru o încălcare pe care nu a săvârșit‑o și care nu a fost imputată entității prin intermediul căreia deținea entitatea care a săvârșit încălcarea.
57 În consecință, decizia atacată nu este viciată de o eroare de drept prin faptul că Comisia a imputat CCPL practici puse în aplicare de Coopbox Group și de Coopbox Eastern, pe care CCPL le deține prin intermediul CCPL SpA, fără să fi constatat vreo încălcare în privința CCPL SpA.
58 În al doilea rând, reclamantele arată că prezumția răspunderii CCPL pentru acțiunile societăților din grupul CCPL nu era aplicabilă, întrucât CCPL deținea doar o participație de 93,864 % în CCPL SpA de la 18 aprilie 2006 până la finalul perioadei în care a avut loc încălcarea.
59 Cu toate acestea, societatea‑mamă care deține cvasitotalitatea capitalului filialei sale se află, în principiu, într‑o situație analogă celei a unui proprietar exclusiv, în ceea ce privește puterea sa de a exercita o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale, având în vedere legăturile economice, organizatorice și juridice care o unesc cu filiala menționată. În consecință, Comisia are dreptul să aplice în această situație același regim probatoriu, și anume utilizarea prezumției potrivit căreia societatea‑mamă respectivă utilizează în mod efectiv puterea sa de a exercita o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale. Cu toate acestea, nu este exclus ca, în anumite cazuri, asociații minoritari să poată dispune, în privința filialei, de drepturi care să permită repunerea în discuție a analogiei menționate mai sus.
60 Or, pe de o parte, ca urmare a participației sale de 93,864 % la capitalul CCPL SpA, CCPL deținea, în perioada cuprinsă între 18 aprilie 2006 și finalul perioadei în care a avut loc încălcarea, cvasitotalitatea capitalului CCPL SpA. Pe de altă parte, reclamantele nu susțin și, a fortiori, nu demonstrează că asociații minoritari dispuneau, în privința CCPL SpA, de drepturi care să permită repunerea în discuție a prezumției exercitării efective de către CCPL a unei influențe decisive asupra comportamentului acestei filiale.
61 Rezultă de aici că decizia atacată nu este viciată de o eroare de drept prin utilizarea de către Comisie a prezumției răspunderii CCPL pentru comportamentul societăților din grupul CCPL în perioada în care CCPL deținea doar o participație de 93,864 % în CCPL SpA.
62 În al treilea rând, argumentul potrivit căruia Comisia nu putea utiliza prezumția răspunderii CCPL pentru comportamentul societăților din grupul CCPL, în măsura în care, la momentul adoptării Deciziei din 2015, participația CCPL la capitalul CCPL SpA fusese încă redusă la aproximativ 90 %, trebuie respins.
63 Într‑adevăr, aplicarea prezumției care să permită imputarea comportamentului unei filiale societății sale mamă implică faptul că răspunderea societății‑mamă rezultă din comportamentul filialei sale în perioada în care a fost săvârșită încălcarea, astfel încât valoarea participației societății‑mamă în filiala sa la data deciziei de constatare a încălcării este irelevantă.
64 În al patrulea rând, pe de o parte, reclamantele susțin că revenea Comisiei sarcina de a demonstra exercitarea efectivă a unei influențe decisive de către CCPL asupra societăților din grupul CCPL, din moment ce aceasta se întemeiase atât pe prezumția exercitării efective a unei influențe decisive, cât și pe o serie de elemente.
65 Cu toate acestea, este suficient să se constate că, astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 40 de mai sus, punerea în aplicare a prezumției exercitării efective a unei influențe decisive nu este condiționată de prezentarea unor indicii suplimentare referitoare la exercitarea efectivă a unei influențe de către societatea‑mamă.
66 Rezultă de asemenea din jurisprudența amintită la punctul 41 de mai sus că nimic nu împiedică Comisia să dovedească exercitarea efectivă de către o societate‑mamă a unei influențe decisive asupra filialei sale prin alte elemente de probă sau printr‑o combinație a unor asemenea elemente cu prezumția respectivă.
67 Prin urmare, contrar celor arătate de reclamante, faptul că Comisia a identificat diferite elemente destinate să întărească constatarea existenței unei influențe decisive exercitate de CCPL asupra societăților din grupul CCPL nu îi impunea o sarcină a probei mai ridicată decât dacă s‑ar fi limitat să utilizeze prezumția exercitării efective a unei influențe decisive.
68 Pe de altă parte, reclamantele consideră că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că prezumția exercitării efective a unei influențe decisive ar fi trebuit să fie răsturnată, întrucât CCPL nu exercita efectiv o influență decisivă asupra societăților din grupul CCPL, nu numai în perioada în care aceasta deținea totalitatea capitalului social al entităților din grupul CCPL implicate în încălcare, ci și atunci când participarea CCPL era mai mică de 100 %.
69 În susținerea acestui argument, reclamantele arată că CCPL a încetat orice activitate de gestionare în sectorul ambalajelor alimentare și a acordat societăților din grupul CCPL responsabile de acest sector o autonomie completă în domeniul producției și în materie comercială, industrială și de gestionare. Acestea indică de asemenea în esență că administratorul delegat al Coopbox Group definește în condiții de independență deplină politicile de gestiune comercială și strategică ale societății.
70 În plus, reclamantele afirmă că CCPL este o societate cooperativă care acționează în principal în calitate de acționar și deține participații în societățile operaționale prin intermediul CCPL SpA, al cărei rol de subholding nu presupune nicio implicare în gestionarea operațională și curentă a societăților pe care le controlează, iar CCPL nu joacă niciun rol activ în gestionarea curentă a societăților din grupul CCPL.
71 Pe de altă parte, reclamantele subliniază că CCPL era societatea‑mamă de bază a unui grup de întreprinderi care își desfășura activitatea în șase sectoare de activitate diferite și că nici Coopbox Group, nici vreuna dintre celelalte societăți implicate în încălcările în litigiu nu au informat vreodată CCPL cu privire la activitățile ilicite și nici nu au acționat cu autorizarea prealabilă a acesteia.
72 Reclamantele susțin de asemenea că niciunul dintre cei trei membri ai consiliului de administrație al CCPL care au fost simultan membri ai consiliului de administrație al societăților din grupul CCPL nu a exercitat o funcție operațională în cadrul acestora din urmă sau nu a participat, direct sau indirect, la reuniunile cu întreprinderile concurente.
73 În această privință, trebuie amintit, primo, că, pentru a răsturna prezumția influenței decisive, o societate‑mamă trebuie, în cadrul acțiunilor îndreptate împotriva unei decizii a Comisiei, să supună aprecierii instanței Uniunii orice element referitor la legăturile organizatorice, economice și juridice dintre ea însăși și filiala sa de natură să demonstreze că ele nu constituie o singură entitate economică (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2016, Evonik Degussa și AlzChem/Comisia, C‑155/14 P, EU:C:2016:446, punctul 32 și jurisprudența citată).
74 În plus, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că independența operațională nu dovedește, în sine, că o filială își stabilește comportamentul pe piață în mod independent în raport cu societatea sa mamă. Împărțirea sarcinilor între filiale și societățile‑mamă ale acestora și, în mod specific, faptul de a încredința administrarea activităților curente conducerii locale a unei filiale sunt o practică obișnuită a întreprinderilor de dimensiuni mari care sunt compuse din mai multe filiale deținute, în ultimă instanță, de aceeași societate‑mamă de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2014, RWE și RWE Dea/Comisia, T‑543/08, EU:T:2014:627, punctul 49 și jurisprudența citată).
75 Pe de altă parte, faptul că CCPL nu dădea instrucțiuni CCPL SpA, Coopbox Group și nici Coopbox Eastern în ceea ce privește înțelegerile în discuție sau chiar nu avea cunoștință despre respectivele înțelegeri nu este, ca atare, în temeiul jurisprudenței, de natură să răstoarne prezumția influenței decisive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia, C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678, punctele 59 și 60).
76 Rezultă că afirmațiile, nesusținute de altfel, potrivit cărora CCPL a încetat orice activitate de gestionare în sectorul ambalajelor alimentare și a acordat societăților din grupul CCPL responsabile de acest sector o autonomie completă, fără ca aceasta sau CCPL SpA să aibă vreun rol activ în gestionarea curentă a Coopbox Group și a Coopbox Eastern, nu pot răsturna prezumția exercitării efective a unei influențe decisive.
77 Secundo, trebuie amintit că instanța Uniunii consideră că reprezentarea unei societăți‑mamă în organele de conducere ale filialei sale constituie un element de probă pertinent privind exercitarea unui control efectiv asupra politicii sale comerciale (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Socitrel și Companhia Previdente/Comisia, T‑413/10 și T‑414/10, EU:T:2015:500, punctul 213 și jurisprudența citată).
78 Prin urmare, argumentele reclamantelor referitoare la lipsa rolului operațional al celor trei membri ai consiliului de administrație al CCPL care au fost simultan membri ai consiliului de administrație al societăților din grupul CCPL trebuie respinse.
79 Pentru același motiv, argumentul potrivit căruia niciunul dintre documentele depuse la dosarul prezentei proceduri nu ar conține date cu privire la implicarea acestor membri ai consiliului de administrație al CCPL în activitățile de gestionare a oricăreia dintre societățile din grupul CCPL trebuie de asemenea respins.
80 Tertio, întrucât o societate‑mamă poate să fie considerată răspunzătoare pentru o încălcare săvârșită de o filială chiar și atunci când există un număr mare de societăți operaționale într‑un grup (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2012, Shell Petroleum și alții/Comisia, T‑343/06, EU:T:2012:478, punctul 52 și jurisprudența citată), faptul că CCPL era societatea‑mamă de bază a unui grup de întreprinderi care își desfășoară activitatea în șase sectoare de activitate diferite nu împiedică să i se impute încălcările săvârșite de Coopbox Group și de Coopbox Eastern.
81 Având în vedere cele ce precedă, elementele invocate de reclamante, ca atare, nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția aplicată de Comisie potrivit căreia CCPL exercita o influență decisivă asupra societăților din grupul CCPL.
82 În consecință, al doilea aspect al primului motiv nu este fondat, iar primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității și egalității de tratament
83 Potrivit reclamantelor, în esență, decizia atacată este contrară principiilor proporționalității, echității, individualizării și gradării amenzilor, raționalității și egalității de tratament, în măsura în care Comisia a aplicat în mod separat, pentru fiecare încălcare, plafonul de 10 % din cifra de afaceri stabilit la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 și această metodă de aplicare a plafonului de 10 % din cifra de afaceri a determinat Comisia să le aplice amenzi mult mai mari decât amenzile aplicate celorlalte întreprinderi în cauză.
84 Comisia contestă această argumentație.
85 În această privință, în primul rând, în ceea ce privește aplicarea în decizia atacată a plafonului de 10 % în mod separat pentru fiecare încălcare, trebuie amintit că, potrivit articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, pentru fiecare întreprindere care participă la încălcare amenda nu depășește 10 % din cifra de afaceri totală din exercițiul financiar precedent.
86 În plus, potrivit jurisprudenței, calificarea anumitor comportamente ilicite drept una și aceeași încălcare sau drept mai multe încălcări distincte nu este, în principiu, lipsită de consecințe asupra sancțiunii care poate fi impusă, din moment ce constatarea mai multor încălcări distincte poate determina impunerea mai multor amenzi distincte, de fiecare dată în limitele stabilite la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, și anume cu respectarea plafonului de 10 % din cifra de afaceri totală din exercițiul financiar care precedă adoptarea deciziei (a se vedea Hotărârea din 6 februarie 2014, AC‑Treuhand/Comisia, T‑27/10, EU:T:2014:59, punctul 230 și jurisprudența citată).
87 De asemenea, Comisia poate constata într‑o singură decizie două încălcări distincte și poate aplica două amenzi al căror cuantum total depășește plafonul de 10 % stabilit la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, cu condiția ca respectivul cuantum al fiecărei amenzi să nu depășească plafonul menționat. Astfel, nu are importanță, pentru aplicarea plafonului de 10 % sus‑menționat, dacă încălcări diferite ale normelor de concurență sunt sancționate în cursul unei proceduri unice sau în cursul unor proceduri separate, decalate în timp, întrucât limita superioară de 10 % se aplică fiecărei încălcări a articolului 101 TFUE (Hotărârea din 6 februarie 2014, AC‑Treuhand/Comisia, T‑27/10, EU:T:2014:59, punctele 231 și 232).
88 Întrucât aplicarea plafonului de 10 % în mod separat pentru fiecare încălcare este conformă cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum a fost interpretat de jurisprudență, acest argument al reclamantelor nu este de natură să demonstreze că decizia atacată este contrară principiilor proporționalității, echității, individualizării și gradării amenzii, raționalității și egalității de tratament.
89 În ceea ce privește, în al doilea rând, proporția amenzii aplicate reclamantelor în raport cu cifra de afaceri globală a acestora, care ar fi semnificativ mai mare decât cea a amenzilor aplicate celorlalte întreprinderi în cauză, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, nu este contrar principiilor proporționalității și egalității de tratament ca, prin aplicarea metodei de calcul al amenzilor, prevăzută în Orientările din 2006, unei întreprinderi să i se aplice o amendă ce reprezintă o proporție din cifra sa de afaceri globală mai mare decât cea pe care o reprezintă amenzile aplicate fiecăreia dintre celelalte întreprinderi. Astfel, apariția unor disparități între aceste întreprinderi în ceea ce privește raportul dintre cifra de afaceri și cuantumul amenzilor care le‑au fost aplicate este inerentă acestei metode de calcul, care nu este bazată pe cifra de afaceri globală a întreprinderilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2016, Pilkington Group și alții/Comisia, C‑101/15 P, EU:C:2016:631, punctul 64).
90 Reiese de asemenea din jurisprudență că Comisia nu are obligația, la stabilirea cuantumului amenzilor, de a se asigura, în cazul în care sunt aplicate astfel de amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, că valorile finale ale amenzilor reflectă o diferențiere între întreprinderile în cauză în ceea ce privește cifra lor de afaceri globală (a se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2016, Pilkington Group și alții/Comisia, C‑101/15 P, EU:C:2016:631, punctul 65 și jurisprudența citată).
91 În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului egalității de tratament invocată de reclamante, trebuie arătat că diferența de procentaj pe care ar reprezenta‑o amenda în cifra de afaceri totală a întreprinderilor în cauză nu poate, în sine, să constituie un motiv suficient pentru a justifica îndepărtarea Comisiei de la metoda de calcul pe care ea însăși și‑a stabilit‑o. Astfel, acest lucru ar echivala cu avantajarea anumitor întreprinderi pe baza unui criteriu care este lipsit de pertinență în ceea ce privește gravitatea și durata încălcării. Or, în ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzii, prin aplicarea unor metode de calcul diferite nu se poate opera o discriminare între întreprinderile care au participat la un acord sau la o practică concertată contrară articolului 101 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2016, Pilkington Group și alții/Comisia, C‑101/15 P, EU:C:2016:631, punctul 66 și jurisprudența citată).
92 Existența unor disparități invocate între, pe de o parte, raportul dintre amenzile aplicate reclamantelor și cifra de afaceri totală a acestora și, pe de altă parte, cel dintre amenzile aplicate celorlalte întreprinderi în cauză și cifra de afaceri a acestora nu este, așadar, susceptibilă să demonstreze că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiilor proporționalității și egalității de tratament.
93 Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia cuantumul redus al amenzii aplicate societăților din grupul Vitembal în Decizia din 2015 ar demonstra că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiului egalității de tratament, trebuie amintit că principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, C‑580/12 P, EU:C:2014:2363, punctul 51).
94 În această privință, trebuie arătat că reclamantele nu susțin că Comisia ar fi aplicat întreprinderilor în cauză metode de calcul diferite. Astfel, singurul element invocat de reclamante, care privește cuantumul total al amenzilor aplicate entităților în cauză în raport cu cifra de afaceri totală a fiecăreia, este, după cum s‑a arătat la punctul 92 de mai sus, insuficient pentru a dovedi discriminarea invocată. Întrucât reclamantele nu au invocat niciun alt element privind împrejurările de fapt și de drept pe care Comisia le‑ar fi luat în considerare la calcularea cuantumului amenzilor, trebuie să se constate că acestea nu reușesc să demonstreze că situația financiară a celorlalte societăți în cauză, în special a societăților din grupul Vitembal, era comparabilă cu propria lor situație, astfel încât, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 93 de mai sus, argumentul lor trebuie respins.
95 Având în vedere cele ce precedă, argumentele reclamantelor nu demonstrează săvârșirea de către Comisie a unei erori de drept prin aplicarea separată, pentru fiecare încălcare, a plafonului de 10 % din cifra de afaceri stabilit la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.
96 Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat în esență pe o încălcare a obligației de motivare și pe erori vădite de apreciere a capacității de plată a reclamantelor
97 Reclamantele invocă insuficiența motivării aprecierii Comisiei referitoare la capacitatea lor de plată și reproșează acesteia din urmă erori vădite de apreciere a capacității de plată respective.
98 Comisia contestă această argumentație.
99 În această privință, trebuie amintit că punctul 35 din Orientările din 2006 prevede, sub titlul „Capacitatea de plată”:
„În circumstanțe excepționale, Comisia poate, la cerere, să țină seama de absența capacității de plată a unei întreprinderi într‑un anumit context social și economic. Comisia nu acordă o reducere a amenzii într‑un astfel de caz doar pe baza simplei constatări a unei situații financiare nefavorabile sau precare. Reducerea se poate acorda numai pe baza unor probe obiective potrivit cărora aplicarea unei amenzi, în condițiile stabilite de prezentele orientări, ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia.”
100 Potrivit unei jurisprudențe constante, adoptând norme de conduită precum cele cuprinse în orientări și anunțând, prin intermediul publicării acestora, că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme fără justificare, în caz contrar riscând să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 287 și jurisprudența citată).
101 În plus, potrivit punctului 35 din Orientările din 2006, o reducere a amenzii poate fi acordată numai în circumstanțe excepționale și în condițiile care sunt definite în aceste orientări. Astfel, pe de o parte, trebuie să se demonstreze că amenda aplicată „ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia”. Pe de altă parte, trebuie demonstrată și existența unui „anumit context social și economic”. Trebuie să se amintească, în plus, că aceste două ansambluri de condiții au fost determinate în prealabil de instanțele Uniunii (Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 288).
102 În ceea ce privește primul ansamblu de condiții, s‑a statuat că, în principiu, Comisia nu este obligată ca, la stabilirea cuantumului amenzii care va fi aplicată pentru o încălcare a normelor de concurență, să țină seama de situația financiară precară a unei întreprinderi, întrucât recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor care sunt cel mai puțin adaptate condițiilor pieței (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 289 și jurisprudența citată).
103 Astfel, într‑o asemenea situație, ar exista riscul ca aceste întreprinderi să fie favorizate în detrimentul altor întreprinderi, mai eficiente și mai bine administrate. Pentru acest motiv, singura constatare a unei situații financiare defavorabile sau precare a întreprinderii în cauză nu poate fi suficientă pentru a constitui temeiul unei cereri prin care se solicită Comisiei ca aceasta să țină seama de lipsa capacității sale de plată pentru a acorda o reducere a amenzii (Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 290).
104 Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că o măsură adoptată de o autoritate a Uniunii provoacă falimentul sau lichidarea unei întreprinderi nu este interzis ca atare de dreptul Uniunii. Deși o asemenea operațiune poate aduce atingere intereselor financiare ale proprietarilor sau ale acționarilor, aceasta nu înseamnă totuși că și elementele personale, materiale și nemateriale reprezentate de întreprindere și‑ar pierde, la rândul lor, valoarea (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 291 și jurisprudența citată).
105 Din această jurisprudență se poate deduce că doar ipoteza unei pierderi a valorii elementelor personale, materiale și nemateriale reprezentate de întreprindere, cu alte cuvinte a activelor sale, ar putea justifica, la stabilirea cuantumului amenzii, luarea în considerare a eventualității falimentului sau a lichidării acesteia ca urmare a impunerii amenzii respective (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 292 și jurisprudența citată).
106 Astfel, lichidarea unei societăți nu presupune în mod necesar dispariția întreprinderii în cauză. Ea poate continua să existe ca atare, fie în cazul recapitalizării societății, fie în cazul preluării globale a elementelor sale de activ de către o altă entitate. O astfel de preluare poate interveni fie printr‑o cumpărare voluntară, fie printr‑o vânzare silită a activelor societății, cu continuarea activității (Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 293).
107 Așadar, mențiunea cuprinsă la punctul 35 din Orientările din 2006, referitoare la devalorizarea completă a activelor întreprinderii în cauză, trebuie înțeleasă ca având în vedere situația în care preluarea întreprinderii în condițiile amintite la punctul 106 de mai sus pare improbabilă, chiar imposibilă. Într‑o asemenea ipoteză, elementele care alcătuiesc activul întreprinderii respective vor fi oferite spre vânzare unul câte unul și este probabil că multe dintre acestea nu își vor găsi cumpărător sau, într‑un caz mai bun, vor fi vândute doar la un preț semnificativ redus (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 294 și jurisprudența citată).
108 În ceea ce privește al doilea ansamblu de condiții, referitor la existența unui anumit context social și economic, potrivit jurisprudenței, acesta face trimitere la efectele pe care le‑ar putea determina plata unei amenzi, în special pe planul unei creșteri a șomajului sau al unei deteriorări a sectoarelor economice aflate în amonte sau în aval față de întreprinderea în cauză (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 295 și jurisprudența citată).
109 În consecință, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile cumulative avute în vedere mai sus, impunerea unei amenzi care ar risca să provoace dispariția unei întreprinderi s‑ar arăta contrară obiectivului urmărit de punctul 35 din Orientările din 2006. Aplicarea punctului menționat întreprinderilor în cauză constituie, astfel, o expresie concretă a principiului proporționalității în materie de sancțiuni aplicate pentru încălcările dreptului concurenței (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia, T‑393/10, EU:T:2015:515, punctul 296 și jurisprudența citată).
110 În lumina acestor principii trebuie apreciate argumentele reclamantelor prin care contestă legalitatea deciziei atacate.
111 În speță, la punctul 3.4.2 din decizia atacată, după ce a efectuat o analiză economică și financiară a capacității de plată a reclamantelor și a impactului unei eventuale amenzi asupra viabilității economice a acestora, Comisia a concluzionat, în considerentul (90) al deciziei menționate, că, în pofida indiciilor slabe privind solvabilitatea și rentabilitatea grupului CCPL și a importanței cuantumului total al amenzilor în litigiu în raport cu dimensiunea grupului, grupul respectiv dispunea de lichidități suficiente pentru a plăti cuantumul total al amenzilor respective și că probabilitatea ca viabilitatea economică a acestui grup să fie amenințată în sine era redusă.
112 În susținerea constatării sale privind existența unor lichidități suficiente, Comisia a indicat mai întâi, în considerentul (90) litera (a) al deciziei atacate, că, în cursul anilor 2018 și 2019, grupul CCPL prezentase solduri importante de numerar, care se ridicau la 18,6 milioane de euro și, respectiv, la 22,8 milioane de euro. În considerentul (90) litera (b) al deciziei menționate, Comisia a arătat că soldul mediu al lichidităților grupului menționat în perioada 2014-2018, și anume aproximativ 11,6 % din cifra de afaceri anuală medie a acestui grup, constituia un bun indiciu care permitea să se deducă faptul că nivelul lichidităților era suficient pentru a onora angajamentele și cheltuielile pe termen scurt, pentru a asigura continuitatea activității și pentru a evita deficitele temporare de lichidități. În considerentul (90) litera (c) al acestei decizii, Comisia a arătat că aceeași concluzie putea fi dedusă pe baza raportului dintre soldul lichidități/vânzări. În considerentul (90) litera (d) al aceleiași decizii, Comisia a arătat că, întrucât lichiditățile erau deținute cel mai adesea de societățile holding ale grupului în discuție, care nu dispuneau practic de personal și realizau o cifră de afaceri foarte scăzută, ar fi improbabil ca plata amenzii prin intermediul lichidităților disponibile la nivelul grupului să compromită viabilitatea economică a celor două principale societăți operaționale ale grupului. În considerentul 90 litera (e) al deciziei atacate, aceasta a subliniat că, în observațiile și răspunsurile sale, CCPL nu menționase nicio nevoie specifică de lichidități pentru a face față dificultăților care decurg din pandemia de Covid-19 sau pentru a continua planul de restructurare pentru perioada 2020-2023. În sfârșit, în considerentul (90) litera (f) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, deși a solicitat în mod explicit CCPL să își prezinte observațiile cu privire la capacitatea acestui grup de a mobiliza resurse financiare pentru a plăti amenzile, ea nu a răspuns și nici nu a indicat motivul pentru care nu ar putea utiliza lichiditățile disponibile la nivelul grupului pentru plata respectivă. În acest cadru, Comisia a adăugat că trebuia să se țină seama și de suma de 5 942 084 de euro pe care o rambursase CCPL la 7 octombrie 2019, în executarea Hotărârii din 11 iulie 2019, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15, nepublicată, EU:T:2019:500).
Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
113 Reclamantele arată în esență că decizia atacată nu conține o motivare a neluării în considerare a fondului lor de rulment net negativ, a caracterului suficient al lichidităților grupului CCPL în pofida datoriilor sale substanțiale, a incidenței datelor previzionale furnizate cu privire la Coopbox Group și la Coopbox Eastern în materie de lichidități și nici analiza efectuată de reclamante în răspunsul lor la a cincea solicitare de informații privind caracterul suportabil al amenzii.
114 Comisia contestă această argumentație.
115 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice ce reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2015, Philips/Comisia, T‑92/13, nepublicată, EU:T:2015:605, punctul 102 și jurisprudența citată).
116 În speță, trebuie arătat că, astfel cum reiese din considerentul (90) al deciziei atacate, amintit la punctul 112 de mai sus, Comisia a motivat în mod clar și neechivoc constatarea potrivit căreia reclamantele nu demonstraseră că nu ar putea să utilizeze lichiditățile grupului CCPL pentru a plăti amenzile fără a pune în discuție viabilitatea acestora. În ceea ce privește aprecierea de către Comisie a datelor previzionale privind lichiditățile Coopbox Group și ale Coopbox Eastern, aceasta reiese din considerentele (86) și (92) ale deciziei atacate, ce reiau în parte elementele furnizate de reclamante în răspunsul lor la a cincea solicitare de informații. Pe de altă parte, Comisia nu are o obligație generală de a se pronunța, în decizia menționată, cu privire la toate documentele sau la toate informațiile pe care le‑a solicitat părților în cursul procedurii administrative.
117 Astfel, Comisia nu este obligată să adopte o poziție cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate, ci este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2015, Philips/Comisia, T‑92/13, nepublicată, EU:T:2015:605, punctul 103 și jurisprudența citată).
118 Prin urmare, aprecierea Comisiei referitoare la capacitatea de plată a reclamantelor nu este viciată de insuficiența motivării.
119 Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere a capacității de plată a reclamantelor
120 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din jurisprudența amintită la punctele 102-107 de mai sus, pentru a demonstra că decizia atacată este viciată de o eroare vădită de apreciere a capacității lor de plată, revine reclamantelor sarcina de a demonstra că, în mod contrar celor considerate de Comisie, plata amenzilor în valoare totală de 9 441 000 de euro ar pune iremediabil în pericol viabilitatea lor economică și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acestora.
121 În primul rând, reclamantele susțin în esență că constatările efectuate în considerentul (90) literele (a), (e) și (f) al deciziei atacate, potrivit cărora ele nu au furnizat datele previzionale solicitate pentru perioada 2020-2023, ceea ce justifica luarea în considerare a lichidităților disponibile în anii 2018 și 2019, și potrivit cărora grupul CCPL nu a indicat motivele pentru care nu ar putea utiliza lichiditățile disponibile la nivelul grupului pentru plata amenzii, sunt eronate în fapt.
122 Mai întâi, reclamantele amintesc conținutul corespondenței lor cu Comisia pentru a contesta constatarea efectuată în decizia atacată potrivit căreia CCPL nu ar fi menționat nicio nevoie specifică de lichidități pentru a face față dificultăților care decurg din pandemia de COVID‑19 sau pentru a continua planul de restructurare pentru perioada 2020-2023.
123 În continuare, reclamantele afirmă că au furnizat datele previzionale până în anul 2023 pentru Coopbox Group și Coopbox Eastern, ale căror vânzări reprezentau 94 % din cifra de afaceri consolidată pentru exercițiul financiar 2019, pe care Comisia nu le‑ar fi analizat.
124 Acestea adaugă în esență că, la data deciziei atacate, nu erau disponibile date previzionale pentru întregul grup CCPL, în special pentru că celelalte societăți din grup nu mai funcționau pe piață și se limitau să își cedeze activele și să utilizeze sumele obținute și cele distribuite pentru a‑și rambursa datoriile în cadrul planului de restructurare.
125 În sfârșit, reclamantele amintesc conținutul corespondenței lor cu Comisia pentru a contesta constatarea efectuată în decizia atacată potrivit căreia grupul CCPL nici nu a răspuns și nici nu a indicat motivele pentru care nu ar putea să utilizeze lichiditățile disponibile la nivelul grupului pentru a plăti amenda.
126 Comisia contestă această argumentație.
127 În această privință, trebuie arătat că reclamantele recunosc că au furnizat, în cursul procedurii administrative, doar datele previzionale pentru perioada 2020-2023 pentru Coopbox Group și Coopbox Eastern, întrucât datele previzionale pentru întregul grup CCPL nu erau disponibile sau relevante.
128 Prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei că a constatat că reclamantele nu au furnizat datele previzionale consolidate solicitate pentru perioada 2020-2023.
129 În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia datele previzionale pentru întregul grup CCPL nu erau relevante, trebuie subliniat că, în cadrul aprecierii capacității de plată a unui grup de întreprinderi, Comisia trebuie să țină seama de situația financiară a tuturor entităților din acest grup în măsura în care resursele tuturor acestor entități pot fi mobilizate pentru a face față unor amenzi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2013, Rubinetteria Cisal/Comisia, T‑368/10, nepublicată, EU:T:2013:460, punctul 118, și Hotărârea din 11 iulie 2019, Italmobiliare și alții/Comisia, T‑523/15, nepublicată, EU:T:2019:499, punctele 180-182).
130 Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, după cum subliniază Comisia, la sfârșitul anului 2019, 96 % din lichiditățile grupului CCPL se situau în afara Coopbox Group și a Coopbox Eastern.
131 Prin urmare, contrar celor susținute de reclamante, datele previzionale referitoare la societățile grupului, altele decât Coopbox Group și Coopbox Eastern, în special datele referitoare la cesiunea de active, erau relevante pentru aprecierea capacității de plată a grupului CCPL.
132 Pentru același motiv, argumentul reclamantelor potrivit căruia resursele CCPL SpA nu puteau fi luate în considerare pentru a aprecia capacitatea de plată a grupului CCPL, în măsura în care această societate nu era destinatara deciziei atacate, trebuie respins.
133 În plus, reclamantele susțin că din răspunsurile lor la solicitările de informații reiese că resursele financiare ale grupului CCPL nu puteau fi mobilizate pentru plata amenzii. Cu toate acestea, trebuie să se constate că răspunsul reclamantelor din 31 iulie 2020 la a cincea solicitare de informații a Comisiei, care figurează în anexa A.22 și menționată de reclamante, se limitează la a prezenta situația datoriei bancare și a activului lor net, precum și o evaluare a rentabilității, a capitalizării, a solvabilității și a lichidităților grupului CCPL, fără a prezenta motivele pentru care reclamantele apreciau că lichiditățile și resursele grupului CCPL nu puteau fi alocate plății amenzilor din cauza planului de restructurare.
134 În aceste condiții, nu se poate considera că constatarea, efectuată în decizia atacată, potrivit căreia grupul CCPL nu a indicat motivul pentru care nu ar putea utiliza lichiditățile disponibile la nivelul grupului pentru plata amenzii ar fi eronată în fapt.
135 Argumentele reclamantelor prin care urmăresc să demonstreze că decizia atacată este viciată de o eroare vădită de apreciere pentru motivul că Comisia s‑ar fi întemeiat pe constatări factuale eronate, întrucât a arătat în decizia menționată că reclamantele nu au prezentat datele previzionale consolidate solicitate pentru perioada 2020-2023 și că grupul CCPL nu indicase motivul pentru care nu ar putea utiliza lichiditățile disponibile la nivelul grupului pentru a plăti amenda, trebuie, așadar, respinse.
136 În al doilea rând, reclamantele susțin în esență că decizia atacată este viciată de o eroare vădită de apreciere prin faptul că Comisia a luat în considerare soldurile de lichidități ale grupului CCPL pentru exercițiile 2018 și 2019 fără a ține seama de datoriile sale și de indisponibilitatea acestor lichidități pentru alte scopuri decât rambursarea datoriilor sale impusă de planul de restructurare, deși aceste elemente, care demonstrează un nivel al pasivelor în mare măsură superior celui al activelor, fuseseră prezentate în detaliu în cursul procedurii administrative.
137 În plus, reclamantele afirmă în esență că luarea în considerare a soldului mediu de lichidități din perioada 2014-2018 ar fi de asemenea eronată, întrucât aceste lichidități nu reprezentau fonduri mobilizabile imediat și liber și trebuiau să fie utilizate pentru rambursarea datoriilor lor ca urmare a obligațiilor care le revin în temeiul planului de restructurare.
138 Pentru același motiv, reclamantele arată de asemenea că decizia atacată este eronată întrucât se întemeiază pe raportul dintre soldul lichidități/vânzări pentru a stabili existența unor lichidități care permit plata amenzilor.
139 Astfel, grupul CCPL ar cuprinde în prezent numai societăți holding sau subholding care nu își desfășoară activitatea pe piață, alte societăți fără activitate și angajate numai în cesionarea bunurilor lor imobile, care produc lichidități aproape exclusiv prin cesiunea activelor lor în executarea planului de restructurare, și două societăți unice operaționale (Coopbox Group și Coopbox Eastern), care sunt singurele care generează fonduri de exploatare rezultate dintr‑o activitate normală de vânzare de bunuri și de servicii către clienți terți.
140 Pe de o parte, reclamantele precizează că lichiditățile generate de cesiunile de active sunt indisponibile întrucât sunt destinate rambursării datoriei în executarea planului de restructurare și că lichiditățile generate de societățile operaționale s‑au ridicat la doar 1,4 milioane de euro.
141 Pe de altă parte, reclamantele susțin că raportul dintre soldul lichidități/vânzări nu permite o evaluare a capacității de a răspunde unor nevoi de lichidități, întrucât lichiditățile depind de posibilitatea concretă de cesiune a activelor reziduale, de obligația de a aloca cvasitotalitatea cesiunilor pentru planul de restructurare și de numărul mic, precum și de lipsa de atractivitate a activelor care mai pot fi cesionate.
142 Comisia contestă această argumentație.
143 În această privință, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 135 de mai sus, reclamantele nu au prezentat datele previzionale consolidate solicitate pentru perioada 2020-2023 și nu au indicat motivele pentru care nu ar putea utiliza lichiditățile disponibile la nivel de grup pentru a plăti amenzile aplicate prin decizia atacată.
144 În aceste condiții, nu se poate reproșa Comisiei că a luat în considerare soldurile lichidităților grupului CCPL pentru exercițiile 2018 și 2019 fără a ține seama de datoriile sale și de indisponibilitatea acestor lichidități pentru alte scopuri decât rambursarea datoriilor impusă de planul de restructurare.
145 Pe de altă parte, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 102 de mai sus, Comisia nu este, în principiu, obligată să ia în considerare, la stabilirea cuantumului amenzii care urmează să fie aplicată pentru o încălcare a normelor de concurență, situația financiară deficitară a unei întreprinderi, întrucât recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor cel mai puțin adaptate la condițiile pieței.
146 Prin urmare, contrar celor arătate de reclamante, prezența unor elemente care demonstrează un nivel al pasivelor mult superior celui al activelor nu poate fi suficientă, în sine, pentru a demonstra că impunerea de amenzi ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderilor implicate și ar fi susceptibilă să devalorizeze complet activele acestora, în sensul punctului 35 din Orientările din 2006.
147 De altfel, trebuie să se constate că, așa cum reiese din considerentul (84) al deciziei atacate, Comisia a luat în considerare nivelul datoriilor reclamantelor în cadrul aprecierii capacității de plată a acestora.
148 În al treilea rând, reclamantele contestă posibilitatea de a utiliza, pentru plata amenzii, toate resursele rămase în afara planului de restructurare, care cuprind suma de 5 942 084 de euro stabilită de Comisie și menționată la punctul 12 de mai sus, veniturile din vânzarea Erzelli Energia Srl [evaluate în considerentul (91) al deciziei atacate la 1,4 milioane de euro] și din vânzarea participațiilor Refincoop Srl cu ocazia eventualei cesiuni a societății.
149 Astfel, în esență, aceste resurse rămase în afara planului ar fi singurele sume disponibile pentru a asigura supraviețuirea Coopbox Group și a Coopbox Eastern, permițându‑le să efectueze investiții ținând seama de absența unor surse de finanțare alternative.
150 Reclamantele subliniază de asemenea că singurele lichidități care puteau fi luate în considerare, evaluate pentru perioada 2020-2023 la 1,8 milioane de euro, erau cele generate de cele două societăți unice operaționale din grupul CCPL, respectiv Coopbox Group și Coopbox Eastern, care aveau o capacitate extrem de limitată de a genera fluxuri de lichidități susceptibile să fie afectate în alte scopuri decât gestionarea exploatării. Reclamantele arată în această privință că lichiditățile Coopbox Group și ale Coopbox Eastern sunt insuficiente pentru a acoperi operațiunile de gestionare curente ale acestora.
151 Potrivit reclamantelor, plata amenzilor, în special prin utilizarea resurselor neacoperite de planul de restructurare, ar împiedica aceste societăți să facă față anumitor cheltuieli operaționale indispensabile, dar și să realizeze investiții necesare pentru modernizarea uzinelor, dezvoltarea tehnologiilor și supraviețuirea lor.
152 În plus, reclamantele contestă constatarea Comisiei, efectuată în considerentul (90) litera (d) al deciziei atacate, potrivit căreia ar fi improbabil ca plata amenzii prin intermediul lichidităților disponibile la nivelul grupului să compromită viabilitatea economică a principalelor două societăți operaționale ale grupului.
153 Primo, reclamantele subliniază că lichiditățile la 31 decembrie 2019 reprezintă abia o șesime din datoria financiară la care trebuie adăugată o datorie nefinanciară, inclusiv datoriile față de furnizori.
154 Secundo, reclamantele amintesc că cvasitotalitatea grupului CCPL este compusă din societăți care nu mai sunt active pe piață, care nu mai generează venituri și își consacră lichiditățile lor reziduale foarte reduse afacerilor curente în vederea finalizării planului de restructurare.
155 Tertio, faptul că cele două societăți operaționale (Coopbox Group și Coopbox Eastern) au datorii financiare de peste zece ori mai mari decât valoarea lichidităților lor, care sunt insuficiente pentru a acoperi operațiunile de gestionare curente, ar face necesare aporturi de lichidități din partea CCPL, astfel încât alocarea lichidităților societăților holding pentru plata amenzii ar afecta în mod necesar rentabilitatea Coopbox Group și a Coopbox Eastern.
156 Comisia contestă această argumentație.
157 În această privință, trebuie subliniat că, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 101 de mai sus, pentru a se acorda o reducere a amenzii în temeiul punctului 35 din Orientările din 2006, trebuie să se demonstreze că amenda aplicată ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia.
158 Întrucât reducerea amenzii nu poate fi justificată decât prin obiectivul de a evita punerea iremediabilă în pericol a viabilității economice a întreprinderii implicate și devalorizarea completă a activelor acesteia, intenția de a realiza investiții destinate să dezvolte societățile operaționale ale grupului CCPL sau plăți de natură să nu afecteze rentabilitatea lor nu poate, în principiu, să justifice o asemenea reducere.
159 Astfel, reclamantele nu au susținut că asemenea investiții erau indispensabile pentru funcționarea lor și nu puteau fi amânate fără ca acest lucru să pună iremediabil în pericol viabilitatea economică a societăților implicate. Această observație este valabilă și pentru plățile efectuate pentru a nu afecta rentabilitatea întreprinderilor în cauză.
160 Rezultă că argumentul reclamantelor referitor la necesitatea de a afecta resursele neacoperite de planul de restructurare în scopul realizării de investiții în favoarea Coopbox Group și a Coopbox Eastern pentru a asigura funcționarea sau rentabilitatea acestora trebuie respins.
161 De asemenea, argumentele potrivit cărora Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a luat în considerare fondul de rulment net negativ al grupului CCPL, considerând că rezerva de 16,4 milioane de euro, prevăzută în bugetul pe anul 2018 pentru plata amenzilor, nu poate fi considerată ca fiind lichidități noi, sau impactul mai mare al amenzilor asupra cifrei lor de afaceri în valoare relativă în raport cu amenzile aplicate în Decizia din 2015 trebuie respinse.
162 Astfel, elementele identificate de Comisie în considerentul (90) al deciziei atacate și amintite la punctul 112 de mai sus, cum ar fi soldurile de numerar pentru anii 2018 și 2019 care se ridică la 18,6 milioane de euro și, respectiv, la 22,8 milioane de euro, soldul mediu al lichidităților pentru perioada 2014-2018, și anume aproximativ 11,6 % din cifra de afaceri anuală medie a grupului, care nu sunt contestate în mod util de reclamante, constituie, așa cum a considerat Comisia, un bun indiciu care să permită să se deducă faptul că nivelul de lichidități era suficient pentru a onora angajamentele și cheltuielile pe termen scurt, pentru a asigura continuitatea activității și pentru a evita deficitele temporare de lichidități.
163 În plus, trebuie subliniat că, după ce au fost informate de Comisie cu privire la intenția sa de a adopta o nouă decizie prin care li se aplică amenzi, reclamantele au primit, la 7 octombrie 2019, suma de 5 942 084 de euro pentru rambursarea sumei pe care o plătiseră cu titlu provizoriu în executarea Ordonanței din 15 decembrie 2015, CCPL și alții/Comisia (T‑522/15 R, EU:T:2015:1012). Rezultă din cele de mai sus că, pentru a atinge suma totală a amenzilor în cauză, cuantumul suplimentar care trebuie plătit se ridică la mai puțin de 3,5 milioane de euro.
164 Având în vedere situația financiară globală a grupului CCPL și în special existența unor resurse neacoperite de planul de restructurare, care nu este contestată în mod util de reclamante, argumentele acestora din urmă nu sunt de natură să demonstreze că plata amenzilor era susceptibilă să pună iremediabil în pericol viabilitatea economică a grupului CCPL.
165 Pe de altă parte, trebuie să se constate că afirmația reclamantelor potrivit căreia lichiditățile generate de Coopbox Group și de Coopbox Eastern sunt insuficiente pentru a‑și acoperi operațiunile de gestionare curente este insuficient susținută, astfel încât Tribunalul nu o poate considera dovedită.
166 Având în vedere cele ce precedă, reclamantele nu reușesc să demonstreze că, în mod contrar considerațiilor Comisiei, plata amenzilor în valoare totală de 9 441 000 de euro ar pune iremediabil în pericol viabilitatea lor economică și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acestora.
167 Al treilea motiv trebuie, așadar, respins.
168 Cu titlu subsidiar, reclamantele solicită Tribunalului să efectueze un nou calcul al cuantumului amenzilor aplicate prin decizia atacată în funcție de capacitatea lor reală de plată.
169 Cu toate acestea, în măsura în care argumentele invocate de reclamante în susținerea celui de al treilea motiv nu au demonstrat că decizia atacată era viciată de o eroare vădită de apreciere și nici nu au invocat o evoluție substanțială a situației lor, în special economică, de la adoptarea acestei decizii, nu este necesar ca Tribunalul să își exercite competența de fond.
Cu privire la cheltuielile de judecată
170 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) CCPL – Consorzio Cooperative di Produzione e Lavoro SC, Coopbox Group SpA și Coopbox Eastern s.r.o. vor suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană, inclusiv cheltuielile de judecată referitoare la procedura măsurilor provizorii.
Papasavvas | Costeira | Kancheva |
Zilgalvis | | Dimitrakopoulos |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 decembrie 2022.
Semnături