HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

7 februarie 2013(*)

„Dumping – Importuri de soluții de uree și de azotat de amoniu originare din Rusia – Cerere de reexaminare la expirarea măsurilor – Cerere de reexaminare intermediară – Admisibilitate – Valoare normală – Preț de export – Articolele 1, 2 și articolul 11 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 [devenite articolele 1, 2 și articolul 11 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009]”

În cauza T‑84/07,

EuroChem Mineral and Chemical Company OAO (EuroChem MCC), cu sediul în Moscova (Rusia), reprezentată inițial de P. Vander Schueren și de B. Evtimov, avocați, și ulterior de B. Evtimov și de D. O’Keeffe, solicitor,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de J.‑P. Hix și de B. Driessen, în calitate de agenți, asistați de G. Berrisch, avocat,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de H. van Vliet și de K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,

intervenientă,

având ca obiect o acțiune în anulare formulată împotriva Regulamentului (CE) nr. 1911/2006 al Consiliului din 19 decembrie 2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de soluții de uree și de azotat de amoniu originare din Algeria, Belarus, Rusia și Ucraina, în urma unei reexaminări în temeiul expirării măsurilor, efectuate în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 (JO L 365, p. 26, Ediție specială, 11/vol. 51, p. 205),

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnii L. Truchot (președinte) și H. Kanninen (raportor) și doamna M. E. Martins Ribeiro, judecători,

grefier: domnul N. Rosner, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 decembrie 2011,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Reglementarea antidumping de bază este constituită din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „regulamentul de bază”) [înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22)].

2        Articolul 1 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază [devenit articolul 1 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede:

„(1)      Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Comunității cauzează un prejudiciu.

(2)      Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.”

3        Potrivit articolului 2 din regulamentul de bază (devenit articolul 2 din Regulamentul nr. 1225/2009):

„(1)      Valoarea normală se stabilește de obicei pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți din țara exportatoare.

În cazul în care exportatorul din țara exportatoare nu produce sau nu vinde produsul similar, valoarea normală se stabilește pe baza prețurilor altor comercianți sau producători.

Prețurile practicate între părți care par a fi asociate sau par să fi încheiat un acord de compensare nu pot fi considerate prețuri practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale și nu pot fi utilizate pentru a stabili valoarea normală decât în cazul în care se stabilește că prețurile în cauză nu sunt afectate de relațiile dintre părți.

[…]

(2)      Vânzările produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare se utilizează în mod normal la stabilirea valorii normale în cazul în care volumul acestor vânzări reprezintă cel puțin 5 % din volumul vânzărilor produsului în cauză în Comunitate.

Cu toate acestea, se poate utiliza un volum de vânzări mai mic, de exemplu, atunci când prețurile practicate sunt considerate reprezentative pentru piața respectivă.

(3)      În cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și o marjă de profit rezonabilă sau pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară terță adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative. Se poate considera că există o situație specială a pieței în ceea ce privește produsul respectiv în sensul tezei precedente mai ales în cazul în care prețurile sunt în mod artificial scăzute, când se practică intens barterul sau când există regimuri de prelucrare necomerciale.

[…]

(5)      Valoarea cheltuielilor se calculează în mod normal pe baza registrelor contabile ale părții care face obiectul anchetei, cu condiția ca aceste registre să respecte principiile contabile general acceptate ale țării respective și să țină seama în mod rezonabil de cheltuielile de producție și de vânzare ale produsului respectiv. În cazul în care costurile aferente producției și vânzării produsului care face obiectul unei anchete nu se reflectă în mod rezonabil în registrele contabile ale părții în cauză, acestea sunt ajustate sau stabilite pe baza costurilor altor producători sau exportatori din aceeași țară sau, în cazul în care aceste informații nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, pe baza oricăror alte informații rezonabile, inclusiv a informațiilor de pe alte piețe reprezentative.

Se iau în considerare elementele de probă aduse privind repartizarea corectă a costurilor cu condiția să se demonstreze că această modalitate de repartizare a fost utilizată în mod constant și în trecut. În absența unei metode mai potrivite, se preferă un sistem de repartizare a cheltuielilor bazat pe cifra de afaceri. În cazul în care nu s‑a ținut deja seama de acest lucru la repartizarea cheltuielilor menționată în primul paragraf, cheltuielile se ajustează corespunzător în funcție de elementele care nu sunt recurente de care beneficiază producția viitoare și/sau curentă.

În cazul în care, într‑un interval de timp din cadrul perioadei necesare pentru acoperirea cheltuielilor, acestea sunt afectate de utilizarea unor instalații de producție noi care presupun investiții suplimentare substanțiale și de un procentaj mic de utilizare a resurselor din cauza operațiunilor de demarare care au loc în decursul întregii perioade în care se desfășoară ancheta sau într‑un interval de timp din cadrul acesteia, costurile medii pentru perioada de demarare sunt aplicabile, în temeiul normelor de repartizare menționate anterior, la sfârșitul acestei etape și sunt incluse la acest nivel, pentru perioada în cauză, în costurile medii ponderate menționate la alineatul (4) al doilea paragraf. Durata etapei de demarare se stabilește în funcție de circumstanțele aferente producătorului sau exportatorului respectiv, dar nu poate depăși un interval de timp inițial adecvat din perioada necesară pentru acoperirea cheltuielilor. Pentru această ajustare a costurilor aplicabile în decursul perioadei de anchetă, informațiile privind o etapă de demarare care depășește această perioadă se iau în considerare în măsura în care sunt furnizate înaintea vizitelor de verificare și în decursul a trei luni de la începerea anchetei.

(6)      Sumele corespunzătoare costurilor de vânzare, cheltuielilor administrative și altor costuri generale, precum și profitului se stabilesc de către exportatorul sau producătorul care face obiectul anchetei în funcție de date reale privind producția și vânzările produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale. Atunci când aceste sume nu pot fi stabilite în acest mod, pot fi determinate pe baza:

(a)      sumelor reale pe care exportatorul sau producătorul respectiv le‑a investit sau le‑a obținut din producție și din vânzări, în cadrul unor operațiuni comerciale normale, din aceeași categorie generală de produse pe piața internă a țării de origine;

(b)      oricărei alte metode rezonabile, cu condiția ca suma reprezentând profitul stabilită astfel să nu depășească profitul realizat în mod normal de alți exportatori sau producători din vânzări de produse din aceeași categorie generală pe piața internă a țării de origine;

(c)      oricărei alte metode rezonabile, cu condiția ca suma reprezentând profitul stabilită astfel să nu depășească profitul realizat în mod normal de alți exportatori sau producători din vânzări de produse din aceeași categorie generală pe piața internă a țării de origine.

(7)      (a)      În cazul importurilor din țări care nu au economie de piață, valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii calculate într‑o țară terță care are economie de piață, pe baza prețului practicat la exportul dintr‑o astfel de țară către alte țări, inclusiv către Comunitate, sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Comunitate pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă.

            O țară terță cu economie de piață adecvată se alege în mod rezonabil, ținând seama de toate informațiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii. Se ține de asemenea seama de termene și, după caz, se alege o țară terță cu economie de piață care face obiectul aceleiași anchete.

[…]

(10)      Se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație se face în aceeași etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor. În cazul în care valoarea normală și prețul de export, stabilite, nu pot fi comparate astfel, se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora. Se evită repetarea ajustărilor, mai ales în cazul în care este vorba de diferențe privind reducerile de prețuri, rabaturile, cantitățile sau etapele comercializării […]

[…]

(i)      comisioane

Se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză. Termenul «comisioane» include și marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

[…]”

4        Articolul 11 alineatele (1)-(3) și (5) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatele (1)-(3) și (5) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede următoarele:

„(1)      O măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu.

(2)      O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului […]

[…]

(3)      Necesitatea menținerii măsurilor poate fi, de asemenea, reexaminată, în cazul în care acest lucru se justifică, la cererea Comisiei sau a unui stat membru sau, sub rezerva trecerii unei perioade rezonabile de cel puțin un an de la instituirea măsurii definitive, la cererea unui exportator, a unui importator sau a producătorilor din Comunitate, cerere care conține suficiente elemente de probă care stabilesc necesitatea unei reexaminări intermediare.

O reexaminare intermediară se efectuează atunci când cererea conține suficiente elemente de probă care dovedesc că menținerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul și/sau continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi suprimată sau modificată sau că măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului.

[…]

(5)      Dispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea anchetelor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4). Aceste reexaminări se efectuează rapid și în mod normal se încheie în termen de douăsprezece luni de la data inițierii lor […]”

5        Considerentele (3) și (4) ale Regulamentului (CE) nr. 1972/2002 al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de modificare a regulamentului de bază (JO L 305, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 30, p. 38) prevăd:

„(3)      Articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 prevede, printre altele, că, în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, nu se poate face o comparație valabilă pe baza vânzărilor produsului similar, valoarea normală trebuie calculată pe baza costului de producție din țara de origine, majorat cu o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale, adăugându‑se și o marjă de profit rezonabilă, sau pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară terță adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative. Este necesar să se definească mai clar circumstanțele care pot fi considerate ca reprezentând o situație specială a pieței în care vânzările unui produs similar nu permit o comparație valabilă. Aceste circumstanțe pot fi, de exemplu, legate de practicarea barterului și de existența altor regimuri de prelucrare necomerciale sau de alte obstacole pe piață. În consecință, este posibil ca semnalele pieței să nu reflecte corect oferta și cererea, ceea ce poate avea un impact asupra costurilor și a prețurilor aferente și poate, de asemenea, să ducă la prețuri interne care nu sunt aliniate prețurilor practicate pe piața mondială sau prețurilor de pe alte piețe reprezentative. Este evident că nicio clarificare dată în acest context nu poate fi exhaustivă, având în vedere gama variată de situații speciale ale pieței care nu permit o comparație valabilă.

(4)      Este necesar să se furnizeze indicații cu privire la modul în care se procedează pe piață în cazul în care, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, în registrele contabile nu se ține seama în mod rezonabil de costurile aferente producției și vânzării produsului în cauză, în special în cazurile în care, din cauza unei situații speciale a pieței, vânzările produsului similar nu permit o comparație valabilă. În aceste condiții, datele pertinente trebuie obținute din surse care nu sunt afectate de astfel de denaturări. Poate fi vorba de costurile altor producători sau exportatori stabiliți în aceeași țară sau, în cazul în care aceste date nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, orice altă sursă rezonabilă, în special informațiile care provin de pe alte piețe reprezentative. Datele pertinente pot fi folosite fie pentru ajustarea anumitor elemente din registrele contabile ale părții în cauză, fie, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pentru stabilirea costurilor părții în cauză.”

6        Articolul 2.2.1.1 din Acordul privind aplicarea articolului VI al acordului general pentru tarife și comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping din 1994”), care figurează în anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea în numele Comunității Europene, referitor la domeniile care intră în competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), prevede:

„În sensul alineatului (2), costurile trebuie să fie în mod normal calculate pe baza registrelor exportatorului sau producătorului care face obiectul investigației, cu condiția ca aceste registre să fie ținute în concordanță cu principiile contabile general acceptate în țara exportatoare și să reflecte în mod rezonabil costurile asociate producției și vânzării produsului respectiv. Autoritățile trebuie să ia în considerare toate elementele de probă disponibile privind repartizarea justă a costurilor, inclusiv cele care le sunt puse la dispoziție de către exportator sau producător în cursul investigației, cu condiția ca acest tip de repartizare să fi fost în mod tradițional utilizat de către exportator sau producător, în special pentru stabilirea perioadelor corespunzătoare de amortizare și de depreciere, precum și pentru realizarea de reduceri ale costurilor de capital și ale altor costuri de dezvoltare. În afara cazului în care nu au fost deja reflectate în alocarea cheltuielilor prevăzute în prezentul paragraf, costurile trebuie să fie ajustate în mod corespunzător în funcție de elementele irepetabile ale costurilor de care beneficiază producția viitoare și/sau curentă sau în funcție de circumstanțele în care costurile, în timpul perioadei investigate, au fost afectate de operațiuni de demarare a unei producții.”

 Istoricul litigiului

7        La 18 septembrie 2000, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1995/2000 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a taxelor provizorii la importurile de soluții de uree și de azotat de amoniu originare din Algeria, Belarus, Rusia și Ucraina și de încheiere a procedurii antidumping privind importurile originare din Republica Slovacă (JO L 238, p. 15). Măsurile instituite la importurile de soluții de uree și de azotat de amoniu (denumite în continuare „SUAA” sau „produsul în cauză”) originare din Lituania au expirat după extinderea Uniunii Europene, care a intervenit la 1 mai 2004.

 Cu privire la cererea de reexaminare în temeiul expirării măsurilor antidumping

8        La 20 iunie 2005, în urma publicării, la 17 decembrie 2004, a unui aviz de expirare iminentă a anumitor măsuri antidumping și a anumitor măsuri compensatorii (JO C 312, p. 5), Comisia Comunităților Europene a fost sesizată cu o cerere de reexaminare în temeiul expirării măsurilor, conform articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. Această cerere a fost depusă de Asociația europeană a producătorilor de îngrășăminte.

9        Comisia, după consultarea comitetului consultativ, stabilind că existau suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei reexaminări în temeiul expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de SUAA originare din Algeria, din Belarus, din Rusia și din Ucraina, a publicat, la 22 septembrie 2005, un aviz de deschidere a unei reexaminări în temeiul expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază (JO C 233, p. 14).

10      Ancheta privind probabilitatea de continuare sau de reapariție a dumpingului s‑a referit la perioada cuprinsă între 1 iulie 2004 și 30 iunie 2005 (denumită în continuare „perioadă de anchetă de reexaminare”). Examinarea tendințelor utile evaluării probabilității de continuare sau de reapariție a prejudiciului s‑a referit la perioada cuprinsă între 2002 și sfârșitul perioadei de anchetă de reexaminare.

11      Părțile interesate au avut posibilitatea de a‑și prezenta punctul de vedere în scris și de a solicita o audiere în termenul stabilit în avizul de deschidere. Toate părțile interesate care au solicitat să fie audiate și care au arătat că există motive speciale care să justifice acest fapt au fost audiate.

12      La 19 decembrie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1911/2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de SUAA originare din Algeria, Belarus, Rusia și Ucraina, în urma unei reexaminări în temeiul expirării măsurilor, efectuată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază (JO L 365, p. 26, Ediție specială, 11/vol. 51, p. 205, denumit în continuare „regulamentul atacat”). Potrivit acestuia din urmă, Consiliul a decis să mențină măsurile antidumping aplicabile importurilor de SUAA originare în special din Rusia. Acesta a instituit, în această privință, un drept antidumping definitiv la importurile de amestecuri de uree și de azotat de amoniu în soluții apoase sau amoniacale care se încadrează la codul NC 3102 80 00 originare în special din Rusia. Reclamanta, producător‑exportator în Rusia, este una dintre întreprinderile vizate de această taxă antidumping.

13      Considerentele (58)-(63) ale regulamentului atacat au următorul conținut:

„(58) S‑a verificat dacă respectivele costuri asociate producției și vânzărilor produsului în cauză sunt reflectate, în mod rezonabil, în registrele părților în cauză. În ceea ce privește prețul gazului plătit, s‑a constatat că prețul gazului plătit pe piața internă de către producătorii ruși reprezintă aproximativ o cincime din prețul de export al gazului natural din Rusia. În această privință, toate datele disponibile indică faptul că prețurile gazului practicate pe piața internă rusă erau prețuri reglementate, care erau cu mult mai mici decât prețurile practicate pe piețele nereglementate ale gazului natural. Din acest motiv, în conformitate cu dispozițiile articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, costurile gazului suportate de producătorii ruși au fost ajustate pe baza informațiilor provenind de pe alte piețe reprezentative. Prețul ajustat se baza pe prețul mediu al gazului rusesc, vândut la export, la frontiera germano‑cehă («Waidhaus»), după deducerea costurilor de transport. Întrucât Waidhaus este principalul punct de sosire al livrărilor de gaz rusesc în [Uniunea Europeană], care este, în același timp, cea mai mare piață a gazului rusesc și la prețuri care reflectă, în mod rezonabil, costurile, acesta poate fi considerat o piață reprezentativă în sensul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(59)      Valoarea normală s‑a construit pe baza costului de producție a tipului de produs exportat, după ajustarea pentru prețul gazului menționată în considerentul (58), la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de desfacere, cheltuielile administrative și alte costuri generale, precum și pentru profituri, în conformitate cu articolul 2 alineatele (3) și (6) din regulamentul de bază.

(60)      [S]umele corespunzătoare costurilor de desfacere, cheltuielilor administrative și altor costuri generale, precum și profitului nu puteau fi stabilite pe baza părții introductive a articolului 2 alineatul (6) din regulamentul de bază, întrucât producătorii de legătură nu au realizat vânzări interne reprezentative ale produsului în cauză în cursul operațiunilor comerciale normale. Articolul 2 alineatul (6) litera (a) din regulamentul de bază nu se putea aplica, întrucât nu există decât respectivii doi producători care fac obiectul anchetei. Nici articolul 2 alineatul (6) litera (b) nu se mai aplica, deoarece costul de producție pentru aceeași categorie generală de produse trebuia, de asemenea, ajustat în raport cu prețul gazului, din motivele menționate în considerentul (58) anterior. Întrucât s‑a considerat imposibil să se stabilească importanța ajustărilor necesare pentru toate produsele din aceeași categorie generală de produse vândute pe piața internă, a fost, de asemenea, imposibil să se stabilească marjele de profit după o astfel de ajustare. Din acest motiv, sumele corespunzătoare costurilor de desfacere, cheltuielilor administrative și altor costuri generale, precum și profitului s‑au stabilit în conformitate cu articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază.

(61)      [S]umele corespunzătoare costurilor de desfacere, cheltuielilor administrative și altor costuri generale, precum și profitului s‑au stabilit pe baza respectivelor sume medii ponderate ale celor trei producători nord‑americani. Trebuie menționat, de asemenea, că suma pentru profitul astfel stabilit nu depășea profitul realizat de producătorii ruși din vânzările produselor din aceeași categorie generală pe piața internă a acestora.

(62)      S‑a constatat că vânzările la export ale celor doi producători care au cooperat s‑au realizat pe baza unui contract de agenție prin intermediul a doi comercianți de legătură, unul situat în Elveția și celălalt în Insulele Virgine Britanice. Cel din urmă și‑a încetat activitățile comerciale la începutul anului 2005. Prețul de export s‑a stabilit pe baza prețurilor de export plătite sau care urmează să fie plătite, în mod real, primului client independent din Statele Unite, principala piață de export a acestora.

(63)      Datele de la cei doi comercianți de legătură care au cooperat au arătat că prețurile de export către țări terțe sunt mai mici decât valoarea normală construită pentru Rusia. În fapt, ancheta a stabilit că, în mod global, respectiva diferență de preț este cuprinsă, pe durata perioadei de anchetă de reexaminare, între 2 % și 6 %. Aceasta ar putea indica o probabilitate de reapariție a dumpingului la exporturile către Comunitate în cazul abrogării măsurilor.”

 Cu privire la cererea de reexaminare parțială formulată de reclamantă

14      La 1 august 2005, Comisia a fost de asemenea sesizată conform articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază cu o cerere de reexaminare intermediară parțială a măsurilor adoptate prin Regulamentul nr. 1995/2000. Această cerere a fost depusă de doi producători‑exportatori din Rusia, Novomoskovskiy Azot (denumită în continuare „NAK”) și Nevinnomyssky Azot (denumită în continuare „Nevinka”), ambele filiale ale reclamantei (denumite în continuare, împreună, „reclamanta”). În susținerea cererii, reclamanta a invocat două evenimente care, în opinia sa, sunt semnificative, și anume acordarea în favoarea Federației Ruse a statutului de economie de piață în anul 2002 și extinderea Uniunii Europene la zece noi state membre la 1 mai 2004.

15      Prin scrisoarea din 10 august 2005, Comisia i‑a răspuns reclamantei, solicitându‑i să prezinte un calcul de dumping complet pe bază de liste, tranzacție cu tranzacție, al tuturor vânzărilor produsului în cauză pe piața internă și la export, precum și informații cu privire la costurile de producție aferente, însoțite de documente justificative privind utilizarea.

16      În răspunsul său din 9 septembrie 2005, reclamanta a transmis un calcul de dumping sub formă de tabele. La 27 octombrie 2005, reclamanta a prezentat alte documente, tabele suplimentare și documente justificative.

17      Prin scrisoarea din 16 decembrie 2005, reclamanta s‑a plâns de întârzierea în procesarea cererii sale și, la 23 decembrie 2005, Comisia i‑a explicat că întârzierea a fost cauzată de insuficiența înscrisurilor prezentate.

18      La 16 martie 2006, Comisia i‑a trimis o scrisoare reclamantei invitând‑o să furnizeze anumite informații care lipseau.

19      Reclamanta a prezentat informații la 12 mai, la 31 octombrie și la 23 noiembrie 2006, înainte de deschiderea de către Comisie, la 19 decembrie 2006, a reexaminării intermediare prin publicarea unui aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C 311, p. 51). Comisia a concluzionat, după consultarea comitetului consultativ, că cererea conținea, la prima vedere, suficiente elemente de probă.

20      Reexaminarea s‑a limitat la analiza dumpingului în ceea ce o privește pe reclamantă. Ancheta privind practicile de dumping s‑a referit la perioada cuprinsă între 1 octombrie 2005 și 30 septembrie 2006.

21      Toate părțile interesate care au solicitat să fie audiate și care au arătat că există motive speciale care să justifice acest fapt au fost audiate.

22      La 10 martie 2008, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 238/2008 de încheiere a reexaminării intermediare parțiale, efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, a taxei antidumping la importurile de soluții de uree și de nitrat de amoniu originare din Rusia (JO L 75, p. 14). Respectiva reexaminare a fost încheiată fără modificarea măsurilor în vigoare.

 Procedura și concluziile părților

23      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 martie 2007, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

24      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat, în special a articolului 1 din acesta, în măsura în care o privește pe reclamantă și pe societățile care sunt afiliate la aceasta, astfel cum sunt definite în considerentul (14) literele (a) și (b) al regulamentului menționat;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

25      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

26      În urma unei cereri de intervenție prezentate de Comisie la 3 iulie 2007, acesteia din urmă i s‑a permis să intervină în susținerea concluziilor Consiliului prin Ordonanța președintelui Camerei a treia a Tribunalului din 7 septembrie 2007.

27      În urma depunerii de către reclamantă a unui înscris suplimentar în ședință, Consiliul a comunicat, la 3 ianuarie 2012, grefei Tribunalului observații prin care se contestă relevanța unui astfel de înscris.

28      Prin scrisoarea din 31 ianuarie 2012, grefa Tribunalului a informat părțile că procedura orală s‑a încheiat.

 În drept

29      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive întemeiate pe încălcarea articolelor 1 și 2 din regulamentul de bază și, respectiv, pe încălcarea articolului 11 alineatele (1) și (3) din același regulament.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 1 și 2 din regulamentul de bază

30      Prin intermediul primului motiv, reclamanta invocă încălcarea articolelor 1 și 2 din regulamentul de bază. Aceasta împarte primul motiv în trei aspecte, potrivit cărora, în esență, susține, mai întâi, că, pentru calculul valorii normale, s‑a considerat în mod eronat că acele costuri aferente producerii și vânzării produsului în cauză nu se reflectau în mod rezonabil în înregistrările sale contabile și că se impunea, în consecință, să se efectueze o ajustare. În al doilea rând, aceasta indică faptul că ajustarea efectuată a prețului gazului rusesc a fost greșit calculată pornind de la prețul la Waidhaus (Germania) și că nu a fost dedusă din valoarea acestei ajustări taxa la export de 30 % aplicabilă gazului rusesc. În al treilea rând, aceasta susține că în mod greșit au fost deduse din prețul său de export către primul consumator independent comisioanele societăților afiliate care fac parte din entitatea economică unică pe care aceasta o constituie.

31      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că atunci când Consiliul și Comisia (denumite în continuare „instituțiile”) adoptă, în temeiul regulamentului de bază, acțiuni de protecție antidumping concrete, acestea dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le examineze (Hotărârea Curții din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C‑69/89, Rec., p. I‑2069, punctul 86, și Hotărârea Curții din 29 mai 1997, Rotexchemie, C‑26/96, Rec., p. I‑2817, punctul 10, Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 1995, Ferchimex/Consiliul, T‑164/94, Rec., p. II‑2681, punctul 131, Hotărârea Tribunalului din 5 iunie 1996, NMB Franța și alții/Comisia, T‑162/94, Rec., p. II‑427, punctul 72, Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1996, Climax Paper/Consiliul, T‑155/94, Rec., p. II‑873, punctul 98, Hotărârea Tribunalului din 25 septembrie 1997, Shanghai Bicycle/Consiliul, T‑170/94, Rec., p. II‑1383, punctul 63, și Hotărârea Tribunalului din 17 iulie 1998, Thai Bicycle/Consiliul, T‑118/96, Rec., p. II‑2991, punctul 32).

32      Rezultă că controlul efectuat de instanța Uniunii cu privire la aceste aprecieri trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (Hotărârea Curții din 7 mai 1987, NTN Toyo Bearing și alții/Consiliul, 240/84, Rec., p. 1809, punctul 19, Hotărârea Curții din 7 mai 1987, Nippon Seiko/Consiliul, 258/84, Rec., p. 1923, punctul 21, Hotărârea Curții din 14 martie 1990, Gestetner Holdings/Consiliul și Comisia, C‑156/87, Rec., p. I‑781, punctul 63, și Hotărârile Rotexchemie, punctul 31 de mai sus, punctul 11, Climax Paper/Consiliul, punctul 31 de mai sus, punctul 98, Shanghai Bicycle/Consiliul, punctul 31 de mai sus, punctul 64, și Thai Bicycle/Consiliul, punctul 31 de mai sus, punctul 33).

 Cu privire la primul aspect al primului motiv

33      În cadrul acestui prim aspect, reclamanta intenționează să demonstreze că, pentru calcularea valorii normale, instituțiile au reținut în mod greșit principiul ajustării, precum și o metodă destinată țărilor fără o economie de piață, fapt care ar fi contrar nu numai modului de redactare a articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, ci și acestei prevederi coroborate cu celelalte dispoziții ale articolelor 1 și 2 din regulamentul de bază (primul motiv), precum și dispozițiilor Acordului antidumping din 1994 (al doilea motiv).

–       Cu privire la primul motiv

34      Potrivit reclamantei, modul de redactare a articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază permite instituțiilor să se asigure că principalele costuri de producție și de vânzare sunt înregistrate în mod corespunzător și sunt contabilizate în registrele producătorilor. În schimb, acesta nu prevede faptul că instituțiile menționate pot verifica dacă respectivele costuri sunt rezonabile în comparație cu nivelul prețurilor de pe o altă piață. Modul de redactare a articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază nu implică faptul că este necesar să se verifice „fiabilitatea” principalelor elemente ale costurilor de producție și de vânzare ale produsului în cauză în lumina prețurilor sau a valorilor materiilor prime exportate către Uniunea Europeană sau aflate pe piețele nereglementate ale unor țări terțe.

35      Reclamanta susține, în plus, că interpretarea articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază coroborată cu alte dispoziții ale articolului 1 și ale articolului 2 alineatele (1)-(6) din același regulament nu permite să se confirme recurgerea la ajustarea prețurilor gazului de către instituții în prezenta cauză.

36      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că reclamanta nu contestă însăși alegerea Consiliului de a fi recurs la dispozițiile articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază pentru a calcula valoarea normală a produsului în cauză.

37      Această dispoziție prevede, pe o parte, criteriile de excludere a metodei de stabilire a valorii normale, întemeiată pe prețurile de pe piața internă a țării exportatoare, și, pe de altă parte, metodele subsidiare de calcul al acestei valori.

38      În prezenta cauză, instituțiile au folosit metoda prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, potrivit căreia valoarea normală a produsului se calculează pe baza costului de producție din țara de origine, majorat cu o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și cu o marjă de profit rezonabilă (denumită în continuare „valoarea normală construită”).

39      Părțile au opinii divergente în ceea ce privește stabilirea costului de producție al produsului în cauză în aplicarea articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază. Mai precis, litigiul privește calculul costului gazului în fabricarea produsului în cauză.

40      Nu se contestă că gazul constituie principala materie primă pentru produsul în cauză și că prețul gazului de care a beneficiat reclamanta pentru fabricarea respectivului produs era reglementat în Rusia. Costul gazului suportat de reclamantă nu este disputat, întrucât Consiliul nu susține că respectivul cost ar fi fost diferit de cel evidențiat în registrele contabile ale reclamantei. Reclamanta îi reproșează Consiliului că nu a calculat valoarea normală a produsului în cauză pe baza acestui cost și că a folosit pentru acest calcul un alt preț al gazului, mai ridicat, întemeiat pe o altă piață decât piața internă rusă.

41      Reiese din interpretarea coroborată a articolului 2 alineatul (3) prima teză și a articolului 2 alineatul (5) primul paragraf prima teză din regulamentul de bază că, pentru calcularea valorii normale pe baza costului de producție, costurile sunt calculate în mod normal pe baza registrelor contabile ale părții care face obiectul anchetei.

42      Instituțiile susțin că a doua dintre cele două dispoziții menționate face două precizări, care apar ca două condiții, și anume, pe de o parte, că registrele trebuie să respecte principiile contabile general acceptate ale țării respective și, pe de altă parte, că registrele trebuie să reflecte în mod rezonabil costurile aferente producerii și vânzării produsului. A doua condiție ar permite instituțiilor să verifice caracterul „rezonabil” al reflectării costurilor în registre, chiar dacă principiile contabile general acceptate ale țării respective sunt respectate și, dacă este necesar, să facă ajustări, întemeindu‑se pe alte surse de informații decât registrele, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) primul paragraf a doua teză din regulamentul de bază.

43      Consiliul nu a susținut că prima condiție nu este îndeplinită în prezenta cauză. În schimb, acesta consideră că registrele reclamantei nu reflectă în mod rezonabil costurile aferente fabricării produsului în cauză, dat fiind că prețul gazului ar fi în mod artificial scăzut, cu mult mai mic decât prețurile gazului practicate pe piețele nereglementate. Prin urmare, Consiliul ar fi fost îndreptățit, conform articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, să ajusteze prețul gazului pe baza informațiilor provenind de pe alte piețe reprezentative.

44      Prin urmare, trebuie să se examineze dacă Consiliul putea ignora costul gazului suportat efectiv de reclamantă, indicat în contabilitatea acesteia, pentru fabricarea produsului în cauză, pentru motivul că acest cost era, potrivit Consiliului, în mod artificial scăzut, ca urmare a reglementării prețului gazului în Rusia și dacă acesta putea, în consecință, să ajusteze în creștere respectivul cost, luând în considerare prețul gazului de pe o piață apreciată de acesta ca fiind reprezentativă.

45      În această privință, trebuie menționat, mai întâi, că articolul 2 alineatul (3) prima teză din regulamentul de bază prevede metoda de calcul al valorii normale, în ipoteza în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în ipoteza în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații valabile.

46      A doua teză a articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, care definește cazurile de situație specială a pieței, a fost inserată prin Regulamentul nr. 1972/2002. Conform acestei teze, există o situație specială a pieței mai ales în cazul în care prețurile sunt în mod artificial scăzute, când se practică intens barterul sau când există regimuri de prelucrare necomerciale.

47      Reiese din considerentul (3) al Regulamentului nr. 1972/2002 că inserarea articolului 2 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază vizează mai clara definire a circumstanțelor care pot fi apreciate ca reprezentând o situație specială a pieței în care vânzările unui produs similar nu permit o comparație valabilă. Potrivit considerentului menționat, aceste circumstanțe pot fi, de exemplu, legate de practicarea barterului și de existența altor regimuri de prelucrare necomerciale sau de alte obstacole pe piață. În consecință, este posibil ca semnalele pieței să nu reflecte corect oferta și cererea, ceea ce poate avea un impact asupra costurilor și a prețurilor aferente și poate, de asemenea, să ducă la prețuri interne care nu sunt aliniate prețurilor practicate pe piața mondială sau prețurilor de pe alte piețe reprezentative.

48      Articolul 2 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază prevede că există o situație specială pe piață în special atunci când prețurile pe piața țării exportatoare sunt în mod artificial scăzute.

49      În ședință, Consiliul a declarat că utilizarea metodei valorii normale construite a fost motivată în temeiul insuficienței operațiunilor comerciale normale comparabile în Rusia. Acesta a afirmat că, în mod logic, se putea, de asemenea, considera că exista o situație specială pe piață, având în vedere că costul gazului, principala materie primă a produsului în cauză, era reglementat și că prețul gazului era stabilit la un nivel scăzut în mod artificial pe piața internă.

50      Trebuie arătat că articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază indică numai criteriile de înlăturare a metodelor de stabilire a valorii normale, calculate pornind de la prețul produsului pe piața internă a țării exportatoare. Această dispoziție nu precizează modalitățile de calcul al costurilor de producție pentru stabilirea valorii normale construite, respectivul calcul fiind reglementat de alineatul (5) al aceluiași articol.

51      Primul paragraf al articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede că costurile de producție sunt calculate în mod normal pe baza registrelor contabile ale părții care face obiectul anchetei. Astfel, calcularea valorii normale construite se face în mod normal folosind informațiile întemeiate pe respectivele registre.

52      Articolul 2 alineatul (5) paragrafele al doilea și al treilea din regulamentul de bază conține dispoziții specifice privind alocarea costurilor și costurile de demarare. Aceste dispoziții prevăd posibilități de ajustare a costurilor retranscrise în registrele contabile, aceste costuri putând fi adaptate și distribuite în mod diferit, în anumite condiții.

53      Rezultă de asemenea din articolul 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază că înregistrările contabile ale părții în cauză nu sunt luate ca bază pentru calcularea valorii normale în cazul în care costurile de producție ale unui produs care face obiectul unei anchete nu sunt reflectate în mod rezonabil în respectivele registre. În acest caz, conform celei de a doua teze a paragrafului menționat, costurile sunt ajustate sau stabilite pe baza altor surse de informații decât aceste registre. Aceste informații se pot întemeia pe costurile suportate de alți exportatori sau producători sau, atunci când aceste informații nu sunt disponibile sau nu pot fi folosite, pe orice altă sursă de informații rezonabilă, inclusiv informațiile care provin de pe alte piețe reprezentative.

54      În această privință, trebuie amintit că a doua teză a articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, privind metoda de calcul al valorii, a fost inserată prin Regulamentul nr. 1972/2002.

55      Reiese din considerentul (4) al acestui din urmă regulament că inserarea celei de a doua teze menționate viza furnizarea de indicații cu privire la modul în care trebuie să se procedeze în cazul în care în registrele contabile nu se ține seama în mod rezonabil de costurile aferente producției și vânzării produsului în cauză, în special în cazurile în care, din cauza unei situații speciale a pieței, vânzările produsului similar nu permit o comparație valabilă. În aceste condiții, datele pertinente trebuie obținute din surse care nu sunt afectate de astfel de denaturări.

56      În același considerent (4) al Regulamentului nr. 1972/2002 s‑a afirmat că este posibil să se utilizeze costurile altor producători sau exportatori stabiliți în aceeași țară sau, în cazul în care aceste date nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, orice altă sursă rezonabilă, în special informațiile care provin de pe alte piețe reprezentative. Reiese de asemenea din acest considerent că datele pertinente pot fi folosite fie pentru ajustarea anumitor elemente din registrele contabile ale părții în cauză, fie, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pentru stabilirea costurilor părții în cauză.

57      În prezenta cauză, Consiliul a susținut în fața Tribunalului că exista o situație specială pe piață, deoarece prețul gazului, principala materie primă a produsului în cauză, era reglementat astfel încât era la un nivel scăzut în mod artificial pe piața internă. Reclamanta nu a contestat că prețul gazului pe piața rusă era reglementat și că acesta reprezenta o parte importantă a costului produsului în cauză.

58      Întrucât prețul gazului din Rusia este reglementat, se poate prezuma într‑adevăr că costul de producție al produsului în cauză a fost afectat de o denaturare a pieței interne ruse în ceea ce privește prețul gazului, acest preț nefiind rezultatul forțelor pieței.

59      Pe de altă parte, interpretarea articolului 2 alineatul (5) prima teză din regulamentul de bază, susținută de reclamantă, urmărind să se calculeze costurile de producție numai pe baza înregistrărilor contabile ale părții în cauză, ar împiedica în cele din urmă recurgerea la valoarea normală construită în ipoteza în care, în special, costurile de producție sunt afectate de o situație specială a pieței, deși o astfel de recurgere este în mod expres prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din același regulament.

60      Instituțiile au fost, așadar, în măsură să concluzioneze în mod întemeiat că unul dintre elementele registrelor reclamantei nu putea fi considerat rezonabil și se impunea, în consecință, să se procedeze la ajustarea sa folosind alte surse provenind de pe piețe pe care acestea le considerau mai reprezentative și, prin urmare, să efectueze ajustarea prețului gazului.

61      În ceea ce privește argumentul că numai articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază permite instituțiilor să stabilească valoarea normală prin referire nu la datele privind prețurile și la costurile într‑o țară exportatoare sau de origine, ci la datele privind prețurile și costurile într‑o țară terță cu economie de piață, reclamanta susține că domeniul de aplicare al acestei dispoziții este limitat la o listă exhaustivă de țări fără economie de piață. Or, reclamanta arată că, la data deschiderii anchetei privind reexaminarea măsurilor care au expirat în prezenta cauză, Federația Rusă nu figura pe lista țărilor vizate. Federația Rusă a obținut statutul de economie de piață la nivel național în anul 2002, iar acest statut reprezenta o prezumție irefragabilă potrivit căreia costurile producătorilor stabiliți în această țară și care fac obiectul unei anchete ar fi suficient de fiabile pentru ca valoarea normală să poată fi calculată pe baza, în special, a articolului 2 alineatele (3)-(6) din regulamentul de bază.

62      În prezenta cauză, valoarea normală nu a fost stabilită în temeiul articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, din moment ce Federația Rusă nu era, la momentul faptelor din speță, o țară vizată de articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază și din moment ce articolul 2 alineatele (1)-(6) din același regulament era aplicabil în privința faptelor menționate. Or, astfel cum a fost amintit la punctul 53 de mai sus, articolul 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază permite, în anumite condiții, luarea în considerare a informațiilor care provin de pe alte piețe decât piața țării exportatoare sau de origine.

63      Reclamanta adaugă faptul că interpretarea articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază propusă de instituții ar conduce la rezultate mai inconsistente.

64      Pe de o parte, un producător care beneficiază de pe urma prețurilor scăzute de pe piața internă a principalelor materii prime ale produselor sale ar fi confruntat cu o dilemă, și anume, fie să nu crească prețurile, dar cu riscul, atunci, de a fi considerat importator în Uniune de produse care fac obiectul unui dumping, fie să își crească prețurile pentru a evita orice anchetă antidumping, dar cu riscul, atunci, de a avea prețuri care devin prohibitive pe piața internă. Aceiași producători, pentru a evita ancheta antidumping, ar fi determinați să înscrie în registrele lor, cu încălcarea dreptului național, nu costul real al materiilor prime pentru produsele lor, ci costul mediu al acestor materii prime pe piețele străine nereglementate.

65      În această privință, astfel cum a arătat în mod întemeiat Consiliul, abordarea sa și cea a Comisiei nu o constrâng pe reclamantă să crească prețurile la vânzările sale pe piața internă. Măsura antidumping reținută în regulamentul atacat nu restrânge posibilitățile reclamantei de a practica prețurile pe care le dorește pe piața rusă (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 decembrie 1997, Ajinomoto și NutraSweet/Consiliul, T‑159/94 și T‑160/94, Rec., p. II‑2461, punctul 196).

66      Pe de altă parte, potrivit reclamantei, costurile aferente fabricării unui produs într‑o țară cu statut de economie de piață ar putea fi considerate prea scăzute în comparație cu costurile unui produs echivalent constatate în Uniune sau pe alte piețe străine. Ancheta antidumping condusă în prezenta cauză de instituții ar fi înlocuit, în mod nejustificat, reglementarea în materia ajutoarelor de stat și, mai exact, Regulamentul (CE) nr. 2026/97 al Consiliului din 6 octombrie 1997 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 288, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 16, p. 180).

67      În această privință, trebuie amintit că regulamentul de bază și Regulamentul nr. 2026/97 vizează, astfel cum reiese din considerentul (5) al acestui din urmă regulament, să stabilească într‑o formă suficient de detaliată dispozițiile de aplicare a acestor două instrumente de protecție comercială.

68      Cu toate acestea, nimic nu indică faptul că problema din prezenta cauză, care se referă la un regulament care impune Gazprom să furnizeze, în Rusia, gazul natural la un preț scăzut, ar fi trebuit tratată numai din perspectiva ajutoarelor de stat. Se impune să se arate că reclamanta nu a prezentat niciun element în acest sens.

69      Pe de altă parte, nu există niciun indiciu că simplul fapt că problema poate fi, eventual, examinată din perspectiva ajutoarelor de stat era de natură să împiedice instituțiile să analizeze prezenta cauză deopotrivă din perspectiva regulamentului de bază.

70      După cum a menționat Consiliul în ședință, Comisia și Consiliul au ajuns deja să ia în considerare unele situații atât din perspectiva ajutoarelor de stat, cât și din cea a dumpingului (a se vedea cu titlu de exemplu Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 2008, HEG și Graphite India/Consiliul, T‑462/04, Rep., p. II‑3685).

71      Cel mult, astfel cum prevede articolul 14 alineatul (1) din regulamentul de bază și articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2026/97, niciun produs nu poate fi supus în același timp taxelor antidumping și taxelor compensatorii pentru a remedia o situație care rezultă dintr‑un dumping sau din acordarea unei subvenții la export.

72      Rezultă din cele ce precedă că primul motiv nu este întemeiat.

–       Cu privire la al doilea motiv

73      Reclamanta consideră că dispozițiile regulamentului de bază au ca obiect să pună în aplicare normele Acordului antidumping din 1994 și că instituțiile trebuie să interpreteze și să aplice dispozițiile regulamentului de bază în conformitate cu un asemenea acord.

74      În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, ținând cont de natura și de economia acestora, Acordurile OMC nu figurează, în principiu, printre normele în lumina cărora instanța comunitară controlează legalitatea actelor instituțiilor comunitare în temeiul articolului 230 primul paragraf CE (Hotărârea Curții din 9 ianuarie 2003, Petrotub și Republica/Consiliul, C‑76/00 P, Rec., p. I‑79, punctul 53, și Hotărârea Tribunalului din 24 septembrie 2008, Reliance Industries/Consiliul și Comisia, T‑45/06, Rep., p. II‑2399, punctul 87).

75      Cu toate acestea, în ipoteza în care Uniunea a înțeles să execute o obligație specifică asumată în cadrul OMC sau în cazul în care actul Uniunii face trimitere în mod expres la dispoziții precise din Acordurile OMC, este de competența instanței comunitare să controleze legalitatea actului Uniunii în cauză în raport cu normele OMC (Hotărârea Curții Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 74 de mai sus, punctul 54, și Hotărârea Curții din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, Rep., p. I‑7723, punctul 30, precum și Hotărârea Reliance Industries/Consiliul și Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 88).

76      Reiese din considerentul (5) al regulamentului de bază că acesta are ca obiect în special transpunerea în dreptul Uniunii, în măsura în care este posibil, a normelor noi și detaliate cuprinse în Acordul antidumping din 1994 și în cadrul cărora figurează în special cele privind calcularea marjei de dumping, iar aceasta cu scopul de a asigura o aplicare adecvată și transparentă a normelor menționate (Hotărârea Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 74 de mai sus, punctul 55).

77      Prin urmare, Comunitatea a adoptat regulamentul de bază pentru a‑și îndeplini obligațiile internaționale care decurg din Acordul antidumping din 1994 și, prin articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, aceasta a înțeles să execute obligațiile specifice prevăzute la articolul 2.2.1.1 din Acordul antidumping din 1994 (a se vedea în acest sens Hotărârea Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 74 de mai sus, punctul 56).

78      În consecință, articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază trebuie interpretat, în măsura posibilului, în lumina articolului 2.2.1.1 din Acordul antidumping din 1994 (a se vedea în acest sens Hotărârea Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 74 de mai sus, punctul 57, și Hotărârea Reliance Industries/Consiliul și Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 91 și jurisprudența citată).

79      Pentru aceasta, este important de menționat, în primul rând, că reclamanta se referă la unul dintre ultimele proiecte dinainte de adoptarea Acordului antidumping din 1994 care prevedea, în ceea ce privește dispozițiile care au devenit articolul 2.2.1.1 din acordul menționat, că „costurile [ar] fi în mod normal calculate în conformitate cu principiile contabile general acceptate ale țării exportatoare, în măsura în care aceste principii reflectă în mod rezonabil costurile aferente producerii și vânzării produsului în cauză”. Ar reieși din această formulare că obiectul inițial al articolului 2.2.1.1 din acordul menționat și, în consecință, al articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază era să se asigure că producătorul care făcea obiectul anchetei aplică norme contabile corecte, care reflectă în mod obiectiv costurile reale suportate de producătorul care face obiectul anchetei, iar nu de a verifica dacă prețurile materiilor prime plătite de producător corespund prețurilor de pe piețele nereglementate.

80      Cu toate acestea, invocarea versiunii unei dispoziții sub formă de proiect nu este suficientă pentru a demonstra că intenția celor care au redactat respectiva dispoziție a rămas neschimbată, mai ales în cazul în care se constată că modul de redactare a dispoziției, în versiunea sa finală, este diferit de cel al dispoziției corespunzătoare, în versiunea sa din faza de proiect, astfel cum a subliniat în mod întemeiat, în esență, Consiliul.

81      În al doilea rând, se pare că modul de redactare a dispoziției articolului 2.2.1.1 din Acordul antidumping din 1994 nu prezintă diferențe semnificative față de textul articolului 2 alineatul (5) primul paragraf prima teză din regulamentul de bază care vizează ca registrele să respecte principiile contabile general acceptate ale țării exportatoare și să țină seama în mod rezonabil de cheltuielile de producție și de vânzare ale produsului în cauză.

82      Cu toate acestea, astfel cum în mod întemeiat a subliniat Consiliul în ședință, dispozițiile menționate la articolul 2 alineatul (5) primul paragraf a doua teză din regulamentul de bază nu sunt enumerate în Acordul antidumping din 1994. Recurgerea la o interpretare în lumina Acordului antidumping din 1994 nu pare, prin urmare, să se poată aplica pe deplin în ceea ce privește aceste dispoziții care vizează situația în care costurile produsului în cauză nu sunt reflectate în mod rezonabil în registre.

83      Trebuie să se adauge că normele OMC nu definesc expresia „o situație specială a pieței”, astfel cum este aceasta definită la articolul 2 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază și care poate servi instituțiilor ca bază pentru a evalua dacă registrele reflectă în mod rezonabil costurile, conform articolului 2 alineatul (5) primul paragraf a doua teză din regulamentul de bază, după cum s‑a constatat la punctele 51-60 de mai sus.

84      Prin urmare, al doilea motiv este neîntemeiat.

85      Rezultă din toate cele de mai sus că primul aspect al primului motiv este neîntemeiat.

 Cu privire la al doilea aspect al primului motiv

86      Reclamanta invocă încălcarea articolului 2 alineatul (5) primul paragraf a doua teză din regulamentul de bază, o eroare vădită de apreciere și un viciu de motivare, în măsura în care, prin regulamentul atacat, Consiliul ar fi reținut ajustarea prețului gazului plătit pe baza prețului la Waidhaus și nu ar fi dedus din valoarea ajustării taxa la export de 30 % aplicabilă gazului rusesc. Reclamanta contestă, în această privință, ultimele teze ale considerentului (58) al regulamentului atacat.

87      Acestea au următorul conținut:

„[C]osturile gazului suportate de producătorii ruși au fost ajustate pe baza informațiilor provenind de pe alte piețe reprezentative. Prețul ajustat se baza pe prețul mediu al gazului rusesc, vândut la export, la frontiera germano‑cehă («Waidhaus»), după deducerea costurilor de transport. Întrucât Waidhaus este principalul punct de sosire al livrărilor de gaz rusesc în UE, care este, în același timp, cea mai mare piață a gazului rusesc și la prețuri care reflectă, în mod rezonabil, costurile, acesta poate fi considerat o piață reprezentativă în sensul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.”

88      Reclamanta consideră, pe de o parte, că, dacă instituțiile ar fi ales o bază diferită, cum ar fi prețul de export al gazului rusesc către statele baltice sau orice piață reprezentativă care are nivelurile de prețuri ale gazului cele mai apropiate de propriile niveluri de prețuri ale gazelor, marja de dumping ar fi fost negativă sau diferită. Instituțiile ar fi trebuit să aleagă o „bază rezonabilă” în sensul articolului 2 alineatul (5) a doua teză din regulamentul de bază mai degrabă decât prețul Waidhaus.

89      Eroarea vădită de apreciere ar rezulta din faptul că, mai întâi, piețele reprezentative menționate de Comisie ca posibile baze de ajustare (și anume Uniunea Europeană, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Canada sau Japonia) ar cunoaște cele mai mari prețuri ale gazului din lume și nu ar fi aproape de nivelurile de prețuri ale gazului practicate de reclamantă.

90      Apoi, ajustarea privind prețul gazului ar fi fost efectuată pe baza unui preț intracomunitar, și anume la frontiera germano‑cehă, reflectând nu numai costurile de producție și de vânzare ale gazului, ci și marja de profit intracomunitară a platformei Waidhaus. Baza de ajustare reținută echivalează cu considerarea faptului că, pentru majoritatea costurilor sale totale de producție, reclamanta ar fi bazată la frontiera germano‑cehă și ar cumpăra gazul direct pe piața Waidhaus. Or, faptul de a o plasa pe reclamantă într‑o poziție în care ar fabrica produsul în cauză în Rusia, plătind în același timp taxele la export și marjele intracomunitare, nu ar constitui o „bază rezonabilă” în sensul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

91      În sfârșit, piața Waidhaus ar fi doar reflecția situării geografice a Waidhaus, și anume, că se află pe traseul principalelor conducte de gaz rusești dintre Rusia și Uniunea Europeană și a numărului mare de contracte de furnizare de gaz, precum și a volumului de gaz negociat. Acești factori nu ar fi relevanți pentru a califica prețul gazului la Waidhaus ca „bază rezonabilă”.

92      Reclamanta consideră, pe de altă parte, că Consiliul ar fi săvârșit deopotrivă o eroare vădită de apreciere și ar fi afectat regulamentul atacat de un viciu de motivare în măsura în care ar fi refuzat să deducă taxele de 30 % la exportul gazului rusesc, deducând în același timp costurile de transport, astfel cum rezultă din termenii considerentului (58) al regulamentului atacat.

93      Raționamentul adoptat ar fi incoerent și contradictoriu, deoarece, în opinia reclamantei, la fel cum consumatorii ruși nu trebuie să plătească transportul gazului din Rusia către Waidhaus, fapt care a condus la deducerea costurilor de transport și de distribuție a gazului, ar fi trebuit să fie de asemenea dedusă taxa de 30 % percepută pentru exportul de gaz din Rusia, taxă pe care aceasta nu o suportă niciodată pentru fabricarea produsului în cauză în Rusia.

94      Reclamanta adaugă că, deși instituțiile au intenționat să sancționeze regimul de tarifare duală aplicat de autoritățile ruse în sectorul gazelor, aceasta nu trebuia să dispenseze respectivele instituții de obligația de a întemeia ajustarea privind prețul gazului pe o bază rezonabilă în sensul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

95      În această privință, referitor, în primul rând, la alegerea prețului la Waidhaus ca preț de referință, trebuie arătat faptul că instituțiile nu sunt obligate să ia în considerare toate prețurile de referință posibile în cadrul unei proceduri antidumping, ci trebuie să fie pregătite pentru a examina în mod aprofundat eventualele propuneri făcute de părți, în caz de dubiu cu privire la alegerea prețului de referință (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 octombrie 1991, Nölle, C‑16/90, Rec., p. I‑5163, punctul 32).

96      În prezenta cauză, nu rezultă că, în regulamentul atacat, Consiliul a comis o eroare vădită de apreciere reținând alegerea prețului la Waidhaus, care este rezonabil din mai multe motive.

97      Astfel cum se menționează în considerentul (58) al regulamentului atacat, Waidhaus este principalul punct de sosire pentru livrările de gaz rusesc în Uniune. Reiese din dosar că Waidhaus este un oraș german situat pe traseul principalelor conducte de gaz între Rusia și Uniune și se dovedește a fi, din punctul de vedere al numărului de contracte negociate de aprovizionare cu gaz, precum și al volumului de gaz în cauză, primul punct de sosire al gazului exportat de producătorii ruși în Uniune.

98      Prețul gazului negociat în acest loc este, așadar, cel facturat de vânzătorii ruși către clienții lor europeni, iar nu un preț intracomunitar, contrar a ceea ce încearcă să susțină reclamanta în cererea introductivă.

99      În continuare, ținând seama de volumul de gaz în cauză și de numărul de contracte negociate, nu există niciun indiciu că prețul gazului rusesc la Waidhaus nu este rezultatul forțelor nedenaturate ale pieței.

100    În ședință, reclamanta a comunicat Decizia Comisiei din 8 iulie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE (cazul COMP/39.401 – E.ON/GDF) (rezumat în JO C 248, p. 5) pentru a susține faptul că înțelegerea sancționată printr‑o astfel de decizie a avut efecte asupra datelor utilizate de Comisie pentru a calcula ajustarea în prezenta cauză. În opinia sa, rezultă din decizia menționată că prețul gazului rusesc la Waidhaus nu ar fi rezultatul forțelor pieței.

101    Tot în ședință, Comisia a exprimat îndoieli cu privire la admisibilitatea unui înscris prezentat în acest stadiu al procedurii, deși Consiliul nu a contestat decât relevanța unui astfel de înscris.

102    Fără să fie necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea înscrisului respectiv, întrucât Decizia E.ON/GDF (a se vedea punctul 100 de mai sus) a fost adoptată de Comisie după adoptarea regulamentului atacat, este suficient să se constate că, deși privește vânzările de gaz provenind din Rusia, aceasta se referă numai la examinarea unui acord de repartizare a piețelor în Germania și în Franța între E.ON și GDF pentru vânzările de gaze către clienții lor. Aceasta nu vizează examinarea pieței angro de export a gazului rusesc către întreaga Uniune, nici examinarea relațiilor dintre E.ON și GDF, pe de o parte, cu furnizorul lor de gaz rusesc, pe de altă parte.

103    În cele din urmă, deși reclamanta contestă faptul că prețul la Waidhaus este mult mai mare decât cel al gazului vândut pe piața internă rusă, în replică, ea însăși recunoaște că acesta poate fi mai mic decât prețul gazului negociat în Regatul Unit, în Statele Unite ale Americii sau în Canada. Instituțiile nu au ales, așadar, prețul de referință cel mai mare de pe piață. În plus, nu este sigur că prețul gazului la exportul către statele baltice nu este comparabil cu cel al gazului care tranzitează Waidhaus.

104    În ceea ce privește, în al doilea rând, decizia de a nu deduce taxele la export percepute în Rusia, deducându‑se doar costurile de transport, reclamanta invocă trei cazuri care au dus la regulamente ale Consiliului, care ar demonstra o practică decizională inconsecventă și eronată din partea acestuia din urmă.

105    Consiliul a răspuns că, în cele trei cazuri citate de reclamantă, Comisia și Consiliul nu au efectuat decât o deducere a accizelor datorate pentru vânzările interne de gaz, iar nu o deducere a taxelor la export. În această privință, precizează că din eroare se arată în considerentul (31) al Regulamentului (CE) nr. 1891/2005 al Consiliului din 14 noiembrie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3068/92 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de clorură de potasiu originare din Belarus, Rusia și Ucraina (JO L 302, p. 14, Ediție specială, 11/vol. 43, p. 148) că taxele vamale la export se deduc din prețul gazului exportat. Consiliul arată că a fost informat de Comisie că, de fapt, nu s‑a făcut nicio astfel de ajustare.

106    În această privință, cu excepția Regulamentului nr. 1891/2005, care în considerentul său (31) invocă o deducere a taxelor vamale la export, care, în practică, nu ar fi fost efectuată, se pare că aceste taxe nu au fost deduse în alte reglementări pe care se întemeiază reclamanta.

107    Reiese astfel din considerentul (97) al Regulamentului (CE) nr. 954/2006 al Consiliului din 27 iunie 2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare din Croația, România, Rusia și Ucraina, de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2320/97 și (CE) nr. 348/2000 ale Consiliului și de încheiere a reexaminării intermediare și a reexaminării în temeiul expirării măsurilor a drepturilor antidumping aplicabile importurilor anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel nealiat, originare, printre altele, din Rusia și România și de încheiere a reexaminării intermediare a drepturilor antidumping aplicabile importurilor anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel nealiat, originare, printre altele, din Rusia, România, Croația și Ucraina (JO L 175, p. 4, Ediție specială, 11/vol. 43, p. 148), invocat de reclamantă, că ajustarea costurilor gazului care a fost efectuată s‑ar baza pe prețul gazului exportat spre țările din Europa Occidentală, exceptând cheltuielile de transport și accizele.

108    De asemenea, potrivit considerentului (54) al Regulamentului (CE) nr. 1050/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de instituire a unui drept definitiv antidumping asupra importurilor de clorură de potasiu originară din Belarus și Rusia (JO L 191, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 47, p. 25), a fost efectuată o ajustare a prețului gazului pe baza informațiilor privind prețul gazului exportat fără taxe de transport, TVA și accize.

109    În orice caz, Consiliul justifică nededucerea taxelor la export prin faptul că tarifarea operată de Gazprom nu este influențată de valoarea taxelor la export. În susținerea acestei afirmații, Consiliul a comunicat, în anexa B.2 la memoriul în apărare, informații referitoare la evoluția prețurilor gazului rusesc care reflectă faptul că prețul respectiv pare într‑o mare măsură a nu depinde de valoarea taxelor la export. Consiliul a adăugat în special că Gazprom încă încearcă să crească cât mai mult posibil prețul gazului pe care îl vindea și că stabilirea acestui preț nu era influențată de valoarea taxelor la export, ci doar de prețul pe care clienții Gazprom erau dispuși să îl plătească. În ședință, Consiliul a reiterat aprecierea sa că important este prețul plătit la Waidhaus, fără a fi relevant să se cunoască ce cuprinde acest preț.

110    Or, se pare că reclamanta nu a fost în măsură să explice, nici să demonstreze modul în care tarifarea operată de Gazprom la Waidhaus ar fi putut fi influențată de valoarea taxelor la export. Prin urmare, trebuie să se considere că Consiliul nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a dedus taxele menționate din prețul plătit la Waidhaus.

111    Pe de altă parte, trebuie adăugat că împrejurarea că în două dintre cauzele citate de reclamantă accizele au fost deduse și, în prezenta cauză, costurile de transport au fost deduse de asemenea nu are niciun efect asupra aspectului dacă a putut fi săvârșită în speță o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește refuzul de a deduce taxele la export.

112    În sfârșit, trebuie respinsă argumentația reclamantei întemeiată pe nemotivarea refuzului de a deduce taxa de 30 % la exportul gazului rusesc, deducându‑se în același timp costurile de transport. Astfel, motivarea regulamentului atacat trebuie apreciată având în vedere în special informațiile care au fost comunicate reclamantei și observațiile pe care aceasta le‑a depus în cursul procedurii administrative ((Hotărârea Tribunalului din 4 martie 2010, Foshan City Nanhai Golden Step Industrial/Consiliul, T‑410/06, Rep., p. II‑879, punctul 127).

113    În speță, la pagina 5 din scrisoarea Comisiei din 12 decembrie 2006 adresată reclamantei în cursul procedurii administrative și comunicată în anexa A12 la cererea introductivă i s‑au indicat reclamantei motivele pentru care nu era necesar să se deducă taxa de 30 % din exporturile de gaze rusești, fapt care ar dispensa Consiliul de obligația de a reitera aceste explicații în cadrul regulamentului atacat, astfel încât să se dedice aspectelor de fapt și de drept pe care se întemeiază regulamentul menționat.

114    Al doilea aspect al primului motiv este, prin urmare, neîntemeiat.

 Cu privire la al treilea aspect al primului motiv

115    Reclamanta invocă o încălcare a articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază și o eroare vădită de apreciere, în sensul că, în regulamentul atacat, Consiliul a dedus din prețul său la exportul către primul client independent comisioanele societăților afiliate, care fac parte din entitatea economică unică pe care aceasta o constituie. Reclamanta contestă, în această privință, considerentul (62) al regulamentului atacat, în măsura în care a preluat concluziile Comisiei din 28 septembrie 2006, și anume, să se deducă din prețul de export comisioanele filialelor sale societăți comerciale, Eurochem Moscova și Eurochem Trading GmbH.

116    Potrivit reclamantei, ajustările prevăzute la articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază nu sunt nici obligatorii, nici automate și partea care solicită ajustarea suportă sarcina probei.

117    Cu titlu introductiv, trebuie amintit contextul de fapt relevant în care instituțiile au aplicat în prezenta cauză articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, care prevede că compararea între valoarea normală și prețul de export a fost făcută la același nivel comercial, în ceea ce privește vânzările efectuate la date cât mai apropiate posibil, și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor.

118    În sensul acestei dispoziții, Consiliul a arătat că reclamanta și societățile sale de producție nu vindeau direct produsul în cauză către clienți în Statele Unite ale Americii. Acesta a explicat modul în care se efectua vânzarea în acești termeni. Companii de producție, filiale ale reclamantei, încheiau un contract de agenție cu acesta din urmă, care primea un comision din vânzările produsului în temeiul contractului menționat. Reclamanta, în calitate de comisionar, proceda astfel încât produsul să fie vândut de societățile sale de producție către două societăți comerciale, de asemenea filiale ale sale, una situată în Insulele Virgine Britanice, dar a cărei activitate a încetat în anul 2005, și cealaltă situată în Elveția. Aceste societăți comerciale vindeau produsul în cauză primului client independent cu o marjă.

119    Deși reclamanta a arătat că a contestat aceste concluzii în cursul procedurii administrative, se pare că doar pentru a arăta că toate societățile care îi erau afiliate, inclusiv societățile sale de producție și cele două societăți comerciale ale acesteia, erau deținute, controlate și gestionate de același acționar, ea însăși. Conform acesteia, Eurochem Moscova și Eurochem Trading exercitau funcții identice cu cele ale unui departament de vânzări la export pe deplin integrat.

120    Reiese din considerentele (59)-(62) ale regulamentului atacat că valoarea normală și prețul de export au fost stabilite la nivelul „distribuitor”.

121    În această privință, în ceea ce privește valoarea normală, considerentul (59) al regulamentului atacat precizează, astfel cum s‑a arătat mai sus, că aceasta a fost construită pe baza costului de producție a tipului de produs exportat, după ajustarea pentru prețul gazului menționată în considerentul (58) al aceluiași regulament, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de desfacere, cheltuielile administrative și alte costuri generale, precum și pentru profituri. Considerentul (61) al regulamentului atacat precizează că sumele corespunzătoare costurilor de desfacere, cheltuielilor administrative și altor costuri generale, precum și profitului s‑au stabilit pe baza sumelor medii ponderate ale celor trei producători nord‑americani și că suma pentru profitul astfel stabilit nu depășea profitul realizat de producătorii ruși din vânzările produselor din aceeași categorie generală pe piața internă a acestora.

122    În ceea ce privește prețul de export, considerentul (62) al regulamentului atacat precizează că prețul de export a fost stabilit pe baza prețurilor de export efectiv plătite sau de plătit pentru primul client independent din Statele Unite ale Americii, principala piață de export a reclamantei.

123    Articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază prevede că sunt posibile ajustări.

124    Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, reiese atât din litera, cât și din structura articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază că o ajustare a prețului de export sau a valorii normale poate fi operată numai pentru a ține seama de diferențele privind factorii care afectează prețurile și, prin urmare, de comparabilitatea acestora (Hotărârea Tribunalului din 21 noiembrie 2002, Kundan și Tata/Consiliul, T‑88/98, Rec., p. II‑4897, punctul 94). Cu alte cuvinte, rațiunea de a fi a unei ajustări este de a restabili simetria dintre valoarea normală și prețul de export al unui produs, astfel încât, dacă ajustarea a fost operată în mod valabil, acest lucru presupune că a fost restabilită simetria dintre valoarea normală și prețul de export.

125    În această privință, trebuie amintit că articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază prevede că se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză. A doua teză a dispoziției menționate precizează că termenul „comisioane” include și marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

126    Această a doua teză a articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază rezultă din articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1972/2002. Potrivit considerentului (6) al acestui din urmă regulament, rațiunea de a fi a inserării tezei în cauză era de a specifica, în conformitate cu practicile constante ale instituțiilor, că astfel de ajustări trebuiau efectuate și în cazul în care părțile nu au o relație comitent‑comisionar, dar obțin același rezultat economic acționând ca vânzător și cumpărător.

127    Prin urmare, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază permite operarea unei ajustări nu numai pentru diferențe în comisioanele percepute pentru vânzările avute în vedere, dar și pentru marja percepută de operatorii comerciali ai produsului dacă aceștia exercitau funcții similare celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane (Hotărârea Tribunalului din 18 martie 2009, Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, T‑299/05, Rep., p. II‑565, punctul 281).

128    În prezenta cauză, este necesar să se ia în considerare rolul reclamantei, rolul societăților sale de producție și rolul societăților sale comerciale.

129    Reclamanta nu a contestat că au fost plătite comisioane în conformitate cu contractul de agenție cu privire la vânzările la export. Consiliul a subliniat că respectivul contract era un veritabil contract de agenție care includea chiar și o clauză compromisorie.

130    Reclamanta susține că instituțiile nu au demonstrat impactul unor astfel de comisioane asupra comparabilității dintre prețul de export și valoarea normală.

131    Or, ar rezulta că Consiliul a indicat faptul că comisioanele plătite reprezentau o compensație pentru sarcini îndeplinite în cadrul funcțiilor care erau asimilabile cu cele ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane și că plata acestora nu constituia o simplă redistribuire internă a profitului fără impact asupra comparabilității prețurilor.

132    Nu a fost contestat că produsul în cauză a fost vândut de societatea comercială, care stabilea un preț care includea o marjă, acționând astfel ca un comerciant. Trebuie să se adauge faptul că reclamanta nu a contestat propriul rol, nici rolurile societăților sale de producție și comerciale, amintite la punctul 118 de mai sus, decât pentru a susține că ea și societățile sale constituie o entitate economică unică.

133    În plus, aceasta a făcut trimitere la un document de informare a Comisiei care menționa că toate vânzările la export ale reclamantei erau realizate direct prin intermediul unor societăți afiliate. Cu toate acestea, o asemenea mențiune nu poate fi suficientă pentru a contesta în mod eficient relațiile dintre societățile în cauză, astfel cum au fost stabilite de Consiliu.

134    Nu ar rezulta, așadar, că au fost săvârșite în prezenta cauză o încălcare a articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază și o eroare vădită de apreciere cu privire la aplicarea acestei dispoziții în prezenta cauză.

135    Al treilea aspect al primului motiv este, prin urmare, neîntemeiat.

136    Rezultă din tot ceea ce precedă că primul motiv trebuie să fie considerat neîntemeiat și trebuie, în consecință, să fie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 11 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază

137    Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta invocă încălcarea articolului 11 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază.

138    Aceasta precizează, în ceea ce privește încălcarea articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, că instituțiile ar fi trebuit să inițieze, să desfășoare și să finalizeze o reexaminare intermediară în legătură cu reexaminarea măsurilor care au expirat. Reclamanta ar fi prezentat suficiente elemente de probă atunci când a formulat cererea sa de reexaminare intermediară la 1 august 2005 și, în orice caz, atunci când i‑a comunicat Comisiei elemente de răspuns la 9 septembrie 2005 și la 27 octombrie 2005 pentru calculul marjei de dumping.

139    Reclamanta adaugă, în ceea ce privește încălcarea articolului 11 alineatul (1) din regulamentul de bază, că, în lumina acelorași elemente, instituțiile ar fi adoptat în mod eronat regulamentul atacat și au prelungit taxele antidumping la nivelul lor inițial. Reclamanta subliniază, în această privință, că taxele antidumping prelungite au fost stabilite în aplicarea unor metodologii stabilite pentru țări fără o economie de piață și pe baza unei industrii a Uniunii în mod necesar mai redusă, deoarece Uniunea era alcătuită atunci din numai cincisprezece state membre.

140    Consiliul susține inadmisibilitatea celui de al doilea motiv, întrucât, în opinia sa, principala pretenție a reclamantei, în cadrul motivului menționat, este faptul că Comisia și Consiliul nu au deschis în timp util reexaminarea intermediară a măsurilor inițiale. Acest motiv nu ar fi destinat să sprijine cererea reclamantei de anulare a regulamentului atacat.

141    În subsidiar, Consiliul invocă un termen de prescripție. Acesta susține că reclamanta nu poate contesta, în această etapă, abținerea sau refuzul de a deschide reexaminarea intermediară, care ar fi devenit definitivă. Consiliul se bazează pe Hotărârea Curții din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C‑188/92, Rec., p. I‑833), și pe Hotărârea Curții din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C‑239/99, Rec., p. I‑1197).

142    Reclamanta contestă excepția de inadmisibilitate argumentând că al doilea motiv al său nu privește doar deschiderea tardivă a unei reexaminări intermediare, ci și menținerea măsurilor antidumping prin regulamentul atacat. Aceasta indică faptul că Comisia nu a refuzat niciodată să inițieze o reexaminare intermediară, deoarece aceasta ar fi deschis‑o chiar la 19 decembrie 2006, fapt care ar demonstra că reclamanta nu avea posibilitatea de a introduce nici o acțiune în constatarea abținerii de a deschide o astfel de reexaminare, nici o acțiune în anulare împotriva presupusului refuz de a deschide reexaminarea respectivă. Aceasta adaugă că avizele Comisiei prin care se anunță deschiderea unor anchete nu ar fi acte care pot fi atacate.

143    În orice situație, reclamanta nu ar fi avut la data depunerii cererii introductive posibilitatea de a introduce o acțiune în constatarea abținerii de a acționa, deoarece Comisia acționase deja. Aceasta nu ar fi avut posibilitatea de a introduce în continuare o acțiune în anulare înainte de adoptarea regulamentului atacat.

144    În această privință, trebuie subliniat că, prin al doilea motiv, reclamanta nu contestă refuzul Comisiei de a proceda la o reexaminare intermediară, aceasta fiind de altfel inițiată prin avizul de deschidere publicat la 19 decembrie 2006. Reclamanta arată că contestă menținerea taxei antidumping, deoarece ar fi prezentat suficiente dovezi în cadrul cererii sale de reexaminare intermediară.

145    Or, astfel cum arată în mod întemeiat Consiliul, chiar dacă refuzul sau abținerea Comisiei de a deschide o reexaminare intermediară în timp util ar fi nelegală, aceasta nu înseamnă că respectiva nelegalitate afectează legalitatea regulamentului atacat, singurul act a cărui anulare s‑a solicitat în cererea introductivă. Regulamentul atacat a pus capăt procedurii inițiate în urma unei cereri de reexaminare în temeiul expirării măsurilor în vigoare și nu este un răspuns la cererea de reexaminare intermediară formulată de reclamantă, aceasta primind un răspuns prin Regulamentul nr. 238/2008.

146    Al doilea motiv trebuie să fie, prin urmare, declarat inadmisibil, în măsura în care vizează eventualele nelegalități referitoare la cererea de reexaminare intermediară formulată de reclamantă.

147    În plus, este important să se adauge că, chiar presupunând că motivul menționat este întemeiat pe împrejurarea că instituțiile ar fi trebuit să trateze împreună cererea de reexaminare prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază și pe cea prevăzută la alineatul (3) al aceluiași articol, nu se indică modul în care această lipsă a examinării comune ar fi de natură să afecteze legalitatea regulamentului în litigiu. Reclamanta nu a demonstrat, în special, faptul că aceasta ar fi schimbat fondul litigiului, dacă cele două cereri ar fi fost conexate.

148    Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

149    Rezultă din cele ce precedă că acțiunea trebuie respinsă în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

150    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Consiliu, conform concluziilor Consiliului.

151    Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      EuroChem Mineral and Chemical Company OAO (EuroChem MCC) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Truchot Kanninen Martins Ribeiro

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 februarie 2013.

Semnături

* Limba de procedură: engleza.