Cauza T‑89/07

VIP Car Solutions SARL

împotriva

Parlamentului European

„Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură comunitară de cerere de ofertă – Transportul membrilor Parlamentului European cu autoturisme și microbuze cu șofer pe durata sesiunilor de la Strasbourg – Respingerea ofertei unui ofertant – Obligația de motivare – Refuzul comunicării prețului propus de ofertantul selectat – Acțiune în despăgubiri”

Sumarul hotărârii

1.      Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Atribuire a unui contract în urma unei cereri de ofertă – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite

2.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de respingere a unei oferte în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice de servicii

[art. 253 CE; Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 100 alin. (2); Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 149 alin. (3)]

3.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

4.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Obiectul litigiului

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]

5.      Acțiune în anulare – Competența instanței comunitare – Capăt de cerere prin care se urmărește obținerea unei somații adresate unei instituții – Inadmisibilitate

(art. 230 CE și 233 CE)

1.      Parlamentul European dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării unei decizii de atribuire a unui contract pe baza unei cereri de ofertă. Controlul jurisdicțional efectuat asupra exercitării acestei puteri de apreciere se limitează, prin urmare, la verificarea respectării normelor de procedură și a celor referitoare la motivare, precum și a exactității materiale a situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere.

(a se vedea punctul 56)

2.      Din articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene și din articolul 149 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2342/2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar rezultă că instituția comunitară își îndeplinește obligația de motivare a unei decizii de respingere a unei oferte în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice dacă se limitează, mai întâi, să comunice imediat fiecărui ofertant respins motivele respingerii ofertei sale și pune, apoi, la dispoziția ofertanților care au prezentat o ofertă admisibilă și care solicită în mod expres caracteristicile și avantajele relative ale ofertei selectate, precum și numele câștigătorului, într‑un termen de 15 zile calendaristice de la primirea solicitării scrise.

Atunci când o instituție a Comunității dispune de o largă putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică comunitară în cadrul procedurilor administrative are o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscrie în special obligația instituției competente de a motiva în mod suficient propriile decizii. Numai astfel instanța comunitară poate să verifice dacă au fost întrunite elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea puterii de apreciere.

Atunci când instituția în cauză trimite o scrisoare, în urma unei cereri de explicații suplimentare din partea reclamantului cu privire la o decizie înainte de introducerea unei acțiuni, însă ulterior datei stabilite la articolul 149 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2342/2002, această scrisoare poate fi de asemenea luată în considerare pentru a verifica dacă motivarea respectivă era suficientă. Astfel, obligația de motivare trebuie apreciată în funcție de informațiile de care reclamanta dispunea în momentul introducerii acțiunii, înțelegându‑se totuși că instituția nu este autorizată să substituie motivării inițiale o motivare complet nouă.

În schimb, faptul că instituția în cauză prezintă motivele deciziei de respingere a unei oferte în cursul procesului nu compensează insuficiența motivării inițiale a acestei decizii. Astfel, motivarea nu poate fi formulată pentru prima dată și a posteriori în fața instanței, cu excepția unor circumstanțe excepționale.

(a se vedea punctele 59, 61, 73 și 76)

3.      În temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, precum și al articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, orice cerere trebuie să indice obiectul litigiului și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Aceste mențiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului, să își exercite controlul jurisdicțional. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive.

În acest context, o cerere de reparare a prejudiciilor cauzate de o instituție comunitară trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea conduitei de care este acuzată instituția, a motivelor pentru care reclamantul consideră că există un raport de cauzalitate între această conduită și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii prejudiciului.

(a se vedea punctele 96 și 103)

4.      Potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamantul este obligat să definească obiectul litigiului și să prezinte concluziile sale în cererea introductivă. Deși articolul 48 alineatul (2) din același regulament permite, în anumite condiții, prezentarea de motive noi pe parcursul procesului, această dispoziție nu poate, în niciun caz, să fie interpretată în sensul că permite reclamantului să sesizeze instanța comunitară cu concluzii noi și să modifice astfel obiectul litigiului.

(a se vedea punctul 110)

5.      În cadrul unei acțiuni în anulare întemeiate pe articolul 230 CE, competența instanței comunitare este limitată la controlul legalității actului atacat și că, în temeiul unei jurisprudențe constante, Tribunalul nu poate, în exercitarea competențelor sale, să adreseze o somație instituțiilor comunitare. În cazul anulării actului atacat, instituției în cauză îi revine obligația, în temeiul articolului 233 CE, de a lua măsurile necesare pentru executarea hotărârii de anulare.

(a se vedea punctul 112)