Language of document : ECLI:EU:T:2021:925

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

21 decembrie 2021(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația Consiliului de a verifica dacă decizia unei autorități dintr‑un stat terț a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă”

În cauza T‑195/21,

Oleksandr Viktorovych Klymenko, cu domiciliul în Moscova (Rusia), reprezentat de M. Phelippeau, avocată,

reclamant,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de S. Lejeune și A. Vitro, în calitate de agenți,

pârât,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei (PESC) 2021/394 a Consiliului din 4 martie 2021 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2021, L 77, p. 29) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/391 al Consiliului din 4 martie 2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2021, L 77, p. 2), în măsura în care aceste acte mențin numele reclamantului pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii D. Spielmann, președinte, și R. Mastroianni (raportor) și doamna M. Brkan, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Prezenta cauză se înscrie în cadrul contenciosului legat de măsurile restrictive adoptate împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina în urma reprimării manifestațiilor din Piața Independenței din Kiev (Ucraina) în luna februarie 2014.

2        Reclamantul, domnul Oleksandr Viktorovych Klymenko, a ocupat funcția de ministru al veniturilor și încasărilor din Ucraina.

3        La 5 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 26). La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 1).

4        Considerentele 1 și 2 ale Deciziei 2014/119 precizează următoarele:

„(1)      La 20 februarie 2014, Consiliul a condamnat în termenii cei mai fermi orice recurgere la violență în Ucraina. Consiliul a cerut încetarea imediată a violenței și respectarea deplină a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consiliul a făcut apel la guvernul ucrainean să dea dovadă de reținere maximă și la liderii opoziției să se distanțeze de cei care recurg la acțiuni radicale, inclusiv la violență.

(2)      La 3 martie 2014, Consiliul a convenit să concentreze măsurile restrictive asupra înghețării și recuperării activelor persoanelor identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și ale persoanelor responsabile pentru încălcări ale drepturilor omului, în vederea consolidării și sprijinirii statului de drept și respectării drepturilor omului în Ucraina.”

5        Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2014/119 prevede următoarele:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de către persoane care au fost identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și de către persoane responsabile pentru încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.

(2)      Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexă.”

6        Modalitățile acestei înghețări a fondurilor sunt definite la articolul 1 alineatele (3)-(6) din Decizia 2014/119.

7        În conformitate cu Decizia 2014/119, Regulamentul nr. 208/2014 impune adoptarea măsurilor de înghețare a fondurilor și a resurselor prevăzute de această decizie (denumite în continuare „măsurile restrictive în cauză”) și definește modalitățile acestei înghețări în termeni în esență identici cu cei ai deciziei menționate.

8        Numele persoanelor vizate prin Decizia 2014/119 și prin Regulamentul nr. 208/2014 sunt incluse în lista din anexa la decizia menționată și din anexa I la regulamentul respectiv (denumită în continuare „lista”), însoțite, printre altele, de motivarea includerii lor. Inițial, numele reclamantului nu apărea pe listă.

9        Decizia 2014/119 și Regulamentul nr. 208/2014 au fost modificate prin Decizia de punere în aplicare 2014/216/PESC a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind punerea în aplicare a Deciziei 2014/119 (JO 2014, L 111, p. 91) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 381/2014 al Consiliului din 14 aprilie 2014 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2014, L 111, p. 33) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna aprilie 2014”).

10      Prin actele din luna aprilie 2014, numele reclamantului a fost adăugat pe listă, împreună cu informațiile de identificare „fost ministru al veniturilor și încasărilor” și cu următoarea motivare:

„Persoană anchetată în Ucraina pentru implicarea în infracțiuni legate de delapidarea de fonduri ale statului ucrainean și transferul lor ilegal în afara Ucrainei.”

11      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 iunie 2014, reclamantul a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul de cauză T‑494/14, având ca obiect în special anularea actelor din luna aprilie 2014 în măsura în care îl priveau.

12      La 29 ianuarie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/143 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 24, p. 16) și Regulamentul (UE) 2015/138 de modificare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 24, p. 1).

13      Prin Decizia 2015/143 au fost precizate criteriile de includere a persoanelor vizate de înghețarea fondurilor, începând de la 31 ianuarie 2015, textul articolului 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119 fiind înlocuit cu următorul text:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de persoane care au fost identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean și de persoane responsabile de încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.

În sensul prezentei decizii, persoanele identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean includ persoane care fac obiectul anchetelor efectuate de autoritățile ucrainene:

(a)      pentru deturnare de fonduri sau active publice ucrainene sau pentru complicitate la aceasta; sau

(b)      pentru abuz în serviciu în calitate de funcționar public sau demnitar în scopul obținerii unui avantaj nejustificat pentru sine sau pentru o parte terță, cauzând prin aceasta un prejudiciu fondurilor sau activelor publice ucrainene, sau pentru complicitate la o astfel de faptă.”

14      Regulamentul 2015/138 a modificat în mod similar Regulamentul nr. 208/2014.

15      La 5 martie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/364 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 62, p. 25) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/357 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 62, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna martie 2015”). Pe de o parte, prin Decizia 2015/364 a fost înlocuit articolul 5 din Decizia 2014/119, prelungindu‑se aplicarea măsurilor restrictive în ceea ce îl privea pe reclamant până la 6 martie 2016, și, pe de altă parte, a fost înlocuită anexa la această din urmă decizie. Prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/357 a fost înlocuită în mod corespunzător anexa I la Regulamentul nr. 208/2014.

16      Prin actele din luna martie 2015, numele reclamantului a fost menținut pe listă, cu informațiile de identificare „fost ministru al veniturilor și încasărilor” și cu noua motivare care urmează:

„Persoană care face obiectul unor proceduri penale declanșate de către autoritățile ucrainene pentru deturnarea de fonduri sau active publice și pentru abuz în serviciu din partea unui titular al unei funcții publice pentru a procura un avantaj nejustificat pentru sine sau pentru o terță parte, cauzând prin aceasta un prejudiciu fondurilor sau activelor publice ucrainene.”

17      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 mai 2015, reclamantul a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul de cauză T‑245/15, prin care se solicită în special anularea actelor din luna martie 2015 în măsura în care îl priveau.

18      La 4 martie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/318 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2016, L 60, p. 76) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/311 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2016, L 60, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna martie 2016”).

19      Prin actele din luna martie 2016, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită, inclusiv în ceea ce îl privește pe reclamant, până la data de 6 martie 2017, fără ca motivarea desemnării acestuia să fi fost modificată față de cea cuprinsă în actele din luna martie 2015.

20      La 28 aprilie 2016, reclamantul și‑a adaptat concluziile în cauza T‑245/15, conform articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, astfel încât acestea au vizat și anularea actelor din luna martie 2016 în măsura în care îl priveau.

21      Prin Ordonanța din 10 iunie 2016, Klymenko/Consiliul (T‑494/14, EU:T:2016:360), adoptată în temeiul articolului 132 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a admis acțiunea menționată la punctul 11 de mai sus, constatând că este vădit fondată și anulând, așadar, actele din luna aprilie 2014, în măsura în care îl priveau pe reclamant.

22      La 3 martie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/381 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2017, L 58, p. 34) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/374 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2017, L 58, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna martie 2017”).

23      Prin actele din luna martie 2017, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită, inclusiv în ceea ce îl privește pe reclamant, până la data de 6 martie 2018, fără ca motivarea desemnării acestuia să fi fost modificată față de cea cuprinsă în actele din luna martie 2015.

24      La 27 martie 2017, reclamantul și‑a adaptat din nou concluziile în cauza T‑245/15, astfel încât acestea au vizat și anularea actelor din luna martie 2017 în măsura în care îl priveau.

25      Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792), Tribunalul a respins toate cererile reclamantului menționate la punctele 17, 20 și 24 de mai sus.

26      La 5 ianuarie 2018, reclamantul a formulat recurs la Curte, înregistrat cu numărul de cauză C‑11/18 P, împotriva Hotărârii din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792).

27      La 5 martie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/333 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2018, L 63, p. 48) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/326 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2018, L 63, p. 5) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna martie 2018”).

28      Prin actele din luna martie 2018, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită, inclusiv în ceea ce îl privește pe reclamant, până la data de 6 martie 2019, fără ca motivarea desemnării acestuia să fi fost modificată față de cea cuprinsă în actele din luna martie 2015.

29      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 aprilie 2018, reclamantul a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul de cauză T‑274/18, având ca obiect anularea actelor din luna martie 2018 în măsura în care îl priveau.

30      La 4 martie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2019/354 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2019, L 64, p. 7) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/352 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2019, L 64, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna martie 2019”).

31      Prin actele din luna martie 2019, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită până la 6 martie 2020, iar numele reclamantului a fost menținut pe listă, cu aceeași motivare precum cea amintită la punctul 16 de mai sus, însoțită de o precizare privind respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă în cursul procedurii penale pe care s‑a întemeiat Consiliul.

32      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 3 mai 2019, reclamantul a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul de cauză T‑295/19, având ca obiect anularea actelor din luna martie 2019 în măsura în care îl priveau.

33      Prin Hotărârea din 11 iulie 2019, Klymenko/Consiliul (T‑274/18, EU:T:2019:509), Tribunalul a anulat actele din luna martie 2018, în măsura în care îl priveau pe reclamant.

34      Prin Hotărârea din 26 septembrie 2019, Klymenko/Consiliul (C‑11/18 P, nepublicată, EU:C:2019:786), Curtea a anulat, pe de o parte, Hotărârea din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792) (a se vedea punctul 25 de mai sus), și, pe de altă parte, actele din luna martie 2015, din luna martie 2016 și din luna martie 2017, în măsura în care îl priveau pe reclamant.

35      La 5 martie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/373 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2020, L 71, p. 10) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/370 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2020, L 71, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din luna martie 2020”).

36      Prin actele din luna martie 2020, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită până la 6 martie 2021, iar numele reclamantului a fost menținut pe listă, cu aceeași motivare precum cea amintită la punctul 16 de mai sus, însoțită de o precizare cu privire la respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă în cursul procedurii penale pe care s‑a întemeiat Consiliul.

37      Între lunile noiembrie 2020 și ianuarie 2021, Consiliul și reclamantul au schimbat mai multe scrisori în legătură cu posibila prelungire a măsurilor restrictive în cauză în privința acestuia din urmă. În special, Consiliul a transmis reclamantului mai multe scrisori ale Biroului Procurorului General al Ucrainei (denumit în continuare „BPG”) privind, printre altele, procedurile penale care îl vizau și pe care se baza Consiliul pentru a avea în vedere prelungirea menționată.

38      Prin Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul (T‑258/20, EU:T:2021:52), Tribunalul a anulat actele din luna martie 2020 în măsura în care îl priveau pe reclamant.

39      La 4 martie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/394 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2021, L 77, p. 29) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/391 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2021, L 77, p. 2) (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”).

40      Prin actele atacate, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită, în ceea ce îl privește pe reclamant, până la 6 septembrie 2021, iar numele acestuia a fost menținut pe listă, cu aceeași motivare precum cea amintită la punctul 16 de mai sus. Pe de altă parte, anexa la Decizia 2014/119 și anexa I la Regulamentul nr. 208/2014 au fost împărțite în două secțiuni, dintre care cea de a doua a fost intitulată „Dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”. În această secțiune figurează, în ceea ce îl privește pe reclamant, următoarea mențiune:

„Procedurile penale referitoare la deturnarea de fonduri sau active publice se află încă în desfășurare. Informațiile din dosarul Consiliului arată că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale [domnului] Klymenko, inclusiv dreptul fundamental la un proces într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, au fost respectate în cadrul procedurii penale pe care s‑a bazat Consiliul. Acest lucru este demonstrat în special de hotărârile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și 5 octombrie 2018 de a autoriza o anchetă specială în lipsă. Consiliul constată că apărarea a fost notificată cu privire la finalizarea anchetelor preliminare în 2017 și, respectiv, în 2018 și a primit de atunci acces la materialele de urmărire penală pentru familiarizare. Analiza și examinarea de către apărare a volumului mare de materiale disponibile în legătură cu ancheta preliminară în cadrul procedurilor penale se află în desfășurare. Consiliul consideră că perioada îndelungată de familiarizare trebuie atribuită apărării.”

41      Prin scrisoarea din 5 martie 2021, Consiliul l‑a informat pe reclamant referitor la menținerea măsurilor restrictive în cauză în privința sa. Acesta a răspuns la observațiile reclamantului formulate în schimbul de corespondență din 11 decembrie 2020 și 22 și 27 ianuarie 2021 și i‑a transmis actele atacate. În plus, acesta i‑a indicat termenul pentru depunerea observațiilor înainte de adoptarea deciziei privind eventuala menținere a numelui său pe listă.

 Fapt ulterior introducerii prezentei acțiuni

42      Prin scrisoarea din 14 septembrie 2021, Consiliul a informat Tribunalul cu privire la expirarea măsurilor restrictive în cauză în privința reclamantului și la faptul că numele acestuia nu mai era, prin urmare, inclus în listă.

 Procedura și concluziile părților

43      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 aprilie 2021, reclamantul a introdus o acțiune în anulare împotriva actelor atacate.

44      La 25 iunie 2021, Consiliul a depus memoriul în apărare.

45      Întrucât un membru al Camerei a cincea a fost împiedicat să participe la ședință, președintele Tribunalului a desemnat un alt judecător pentru a completa camera.

46      Reclamantul nu a depus memoriu în replică în termenul stabilit.

47      La 31 august 2021, faza scrisă a procedurii a fost închisă.

48      În temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în lipsa unei cereri de organizare a unei ședințe depuse de părți în termen de trei săptămâni de la notificarea închiderii fazei scrise a procedurii, Tribunalul poate decide să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii. În speță, Tribunalul, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a decis, în lipsa unei asemenea cereri, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

49      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea actelor atacate în măsura în care îl privesc;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

50      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        cu titlu subsidiar, în cazul în care actele atacate ar trebui să fie anulate în măsura în care îl privesc pe reclamant, dispunerea menținerii efectelor Deciziei 2021/394 până când anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare 2021/391 produce efecte;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

51      În susținerea acțiunii, reclamantul invocă patru motive, întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare, al doilea, pe o eroare vădită de apreciere și pe un abuz de putere, al treilea, în esență, pe încălcarea drepturilor fundamentale la adoptarea actelor atacate și, al patrulea, pe lipsa unui temei legal.

52      Mai întâi, trebuie să se examineze al doilea motiv, în măsura în care se reproșează Consiliului că nu a verificat efectiv respectarea de către autoritățile ucrainene a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă a reclamantului, din care ar rezulta o eroare vădită de apreciere săvârșită la adoptarea actelor atacate.

53      În cadrul acestui motiv, reclamantul susține, printre altele, că Consiliul a omis să verifice dacă procedurile penale care îl privesc și care au numărul de referință 42017000000000113 (denumită în continuare „procedura 113”) și, respectiv, numărul de referință 42014000000000521 (denumită în continuare „procedura 521”), pe care s‑a întemeiat atunci când a decis să mențină măsurile restrictive în privința sa, fuseseră efectuate cu respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă.

54      Potrivit reclamantului, răspunsurile BPG la întrebările adresate de Consiliu, cu privire la respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă, inclusiv respectarea termenului rezonabil din partea autorităților ucrainene, stadiul procedurilor penale care îl privesc, precum și competența diferitor autorități de anchetă în cauză, relațiile dintre acestea și transferul anchetelor de la una la alta, nu erau satisfăcătoare. În consecință, el reproșează în esență Consiliului că a efectuat verificări insuficiente și că nu a ținut seama de elementele de probă pe care i le‑ar fi furnizat cu privire la nelegalitățile procedurale săvârșite de autoritățile ucrainene și lipsa de independență a acestora.

55      În primul rând, acesta susține că numele său nu figura în lista persoanelor căutate la nivel internațional întocmită de Organizația Internațională de Poliție Criminală (Interpol) (denumită în continuare „lista persoanelor căutate de Interpol”), astfel cum a constatat Camera de apel a Înaltei Curți Anticorupție ucrainene în hotărârea din 13 mai 2020 (denumită în continuare „hotărârea din 13 mai 2020”) de anulare a unei măsuri preventive sub forma arestului preventiv în privința sa, motiv întemeiat pe lipsa uneia dintre condițiile care trebuie îndeplinite, potrivit Codului de procedură penală ucrainean (denumit în continuare „Codul de procedură penală”), pentru adoptarea unei asemenea decizii, și anume că numele persoanei în cauză trebuie să fie inclus într‑o listă internațională a persoanelor căutate. Această hotărâre ar fi importantă și în raport cu aprecierea deciziei judecătorului de instrucție din cadrul Tribunalului Districtual din Petchersk, Kiev (denumit în continuare „Tribunalul din Petchersk”), pronunțată la 5 octombrie 2018 (denumită în continuare „decizia judecătorului de instrucție din 5 octombrie 2018”) de autorizare a deschiderii unei anchete speciale în lipsă în privința sa, în măsura în care adoptarea acesteia presupunea, printre altele, și includerea numelui reclamantului într‑o listă internațională a persoanelor căutate.

56      În al doilea rând, reclamantul consideră că durata urmăririi penale inițiate împotriva sa în Ucraina nu este rezonabilă, în sensul articolului 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”), și că termenul anormal de lung al procedurilor penale pe care s‑a întemeiat Consiliul fără a efectua vreo verificare este imputabil numai autorităților însărcinate cu acestea, care nu ar fi luat nicio decizie de a trimite cauza unei instanțe pentru a prelungi înghețarea fondurilor.

57      În al treilea rând, reclamantul reproșează Consiliului că nu a efectuat nicio verificare cu privire la respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă în raport cu transferul anchetelor preliminare, care fuseseră deja închise, la Biroul Național Anticorupție din Ucraina, în plus, după șase ani de la inițierea acestora, în condițiile în care acest birou funcționa din luna aprilie 2015.

58      În al patrulea rând, reclamantul arată că decizia judecătorului de instrucție din 5 octombrie 2018 nu a fost adoptată cu respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă.

59      În al cincilea rând, reclamantul susține că, având în vedere neregulile săvârșite de autoritățile ucrainene, nu există nicio asigurare că investigațiile au fost efectuate cu respectarea acestor drepturi și că, pentru acest motiv, Consiliul nu se putea baza numai pe informațiile provenite de la BPG, care este numit de guvern și care, în cadrul unui climat politic de reglare a conturilor, s‑ar fi făcut vinovat în mod public de încălcări repetate ale drepturilor sale fundamentale.

60      În definitiv, Consiliul nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile de verificare a respectării dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului, în pofida faptului că acesta a invocat în mai multe rânduri încălcarea lor.

61      Consiliul arată că reiese din corespondența cu reclamantul că a luat în considerare observațiile acestuia, că a verificat temeinicia lor, adresând de asemenea întrebări precise și obținând clarificări de la autoritățile ucrainene și, având în vedere informațiile primite de acestea din urmă, a putut să considere, pe de o parte, că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului nu fuseseră încălcate și, pe de altă parte, că existau suficiente motive pentru a menține numele reclamantului pe listă.

62      De altfel, reclamantul și‑ar fi exercitat dreptul de a fi reprezentat de un avocat în Ucraina în procedurile care îl privesc și s‑ar fi folosit de lipsa sa din țară pentru a invoca deficiențe de procedură și pentru a evita să se prezinte în fața instanțelor competente. În plus, Codul de procedură penală ar oferi reclamantului căi de atac și ar reieși din dosar că el ar fi făcut uz în mod util de acestea, astfel încât căile sale de atac au avut uneori succes.

63      În ceea ce privește argumentele reclamantului întemeiate pe durata pretins excesivă a procedurilor de cercetare penală și pe lipsa inculpării sale, Consiliul răspunde că a solicitat și a obținut clarificări cu privire la acest aspect din partea autorităților ucrainene, că anchetele referitoare la procedurile 113 și 521 au fost încheiate în anul 2017 și, respectiv, în luna octombrie 2018 și că apărarea reclamantului este în curs de a se familiariza cu dosarul, ceea ce ar dovedi o evoluție a procedurii. În această privință, Consiliul susține că procesul de familiarizare cu conținutul dosarului a fost încetinit din cauza complexității cauzei, a volumului mare de documente incluse în dosar, a crizei sanitare, precum și a absenței reclamantului de pe teritoriul ucrainean. În continuare, Consiliul susține că dispozițiile Codului de procedură penală nu impun autorităților ucrainene să pună capăt procedurilor penale în discuție, având în vedere că reforma din anul 2017 a acestui cod, care a stabilit o durată maximă pentru efectuarea cercetării penale, este ulterioară includerii numelui reclamantului în registrul suspecților și, în consecință, nu se aplică procedurilor respective.

64      În ceea ce privește, în sfârșit, hotărârea din 13 mai 2020, Consiliul susține că aceasta nu afectează procedura 113 și că o măsură preventivă sub forma arestului preventiv există și în cadrul procedurii 521, deși aceasta nu poate fi executată deoarece reclamantul a părăsit țara. În orice caz, hotărârea menționată confirmă că drepturile reclamantului au fost protejate.

65      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că al doilea motiv trebuie considerat ca fiind întemeiat pe o eroare de apreciere, iar nu pe o eroare vădită de apreciere. Astfel, Consiliul nu beneficia de nicio marjă de apreciere pentru a stabili dacă dispunea de elemente suficiente pentru a evalua respectarea de către autoritățile ucrainene a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului și dacă aceste elemente erau de natură să ridice îndoieli legitime cu privire la respectarea drepturilor respective (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 9 iunie 2021, Yanukovych/Consiliul, T‑303/19, nepublicată, EU:T:2021:334, punctul 73 și jurisprudența citată).

66      Pe de altă parte, dintr‑o jurisprudență consacrată reiese că, în cadrul controlului unor măsuri restrictive, instanțele Uniunii Europene trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii, printre care figurează în special dreptul la protecție jurisdicțională efectivă și dreptul la apărare, astfel cum sunt consacrate de articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 64 și jurisprudența citată).

67      Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana respectivă, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune o verificare a faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă acele motive sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea actelor menționate, sunt întemeiate (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 65 și jurisprudența citată).

68      Adoptarea și menținerea unor măsuri restrictive precum cele prevăzute de Decizia 2014/119 și de Regulamentul nr. 208/2014, cu modificările ulterioare, luate împotriva unei persoane care a fost identificată ca fiind responsabilă de o deturnare de fonduri ale unui stat terț se întemeiază în esență pe decizia unei autorități a acestuia, competentă în această privință, de a declanșa și de a desfășura o procedură de cercetare penală vizând persoana respectivă și privind o infracțiune de deturnare de fonduri publice (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 66 și jurisprudența citată).

69      De asemenea, deși, potrivit criteriului de includere, cum este cel amintit la punctul 13 de mai sus, Consiliul poate întemeia măsurile restrictive pe decizia unui stat terț, obligația care incumbă acestei instituții de a respecta dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă o implică pe cea de a se asigura că autoritățile statului terț care au adoptat decizia amintită au respectat drepturile menționate (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 67 și jurisprudența citată).

70      Cerința verificării de către Consiliu a faptului că deciziile statelor terțe, pe care acesta intenționează să se întemeieze, au fost luate cu respectarea drepturilor menționate urmărește să garanteze că adoptarea sau menținerea măsurilor de înghețare a fondurilor nu se realizează decât pe o bază factuală suficient de solidă și, în acest fel, să protejeze persoanele sau entitățile vizate. Astfel, Consiliul nu poate considera că adoptarea sau menținerea unor asemenea măsuri se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă decât după ce a verificat el însuși dacă dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate cu ocazia adoptării deciziei statului terț în cauză pe care intenționează să se întemeieze (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 68 și jurisprudența citată).

71      Pe de altă parte, deși este adevărat că împrejurarea că statul terț se numără printre statele care au aderat la CEDO implică un control din partea Curții EDO cu privire la drepturile fundamentale garantate de convenția menționată, care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) TUE, fac parte din dreptul Uniunii în calitate de principii generale, o asemenea împrejurare nu poate totuși să facă superfluă cerința de verificare amintită la punctul 70 de mai sus (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 69 și jurisprudența citată).

72      Potrivit jurisprudenței, Consiliul este obligat să menționeze în expunerea de motive referitoare la adoptarea sau la menținerea măsurilor restrictive față de o persoană sau de o entitate, chiar și numai în mod succint, motivele pentru care consideră că decizia statului terț pe care intenționează să se întemeieze a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, pentru a‑și îndeplini obligația de motivare, Consiliul are sarcina să indice, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, că a verificat dacă decizia statului terț pe care își întemeiază aceste măsuri a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 70 și jurisprudența citată).

73      În definitiv, atunci când întemeiază adoptarea sau menținerea unor măsuri restrictive precum cele în speță pe decizia unui stat terț de a iniția și de a desfășura o procedură penală pentru deturnare de fonduri sau de active publice de către persoana vizată, Consiliul trebuie, pe de o parte, să se asigure că, la momentul adoptării deciziei menționate, autoritățile acestui stat terț au respectat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale persoanei care face obiectul procedurii penale în cauză și, pe de altă parte, să menționeze, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, motivele pentru care consideră că decizia amintită a statului terț a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 71 și jurisprudența citată).

74      În speță, asemenea obligații par cu atât mai imperative cu cât, astfel cum rezultă din considerentul (2) al Deciziei 2014/119, aceasta și deciziile subsecvente au fost adoptate în cadrul unei politici prin care se urmărește consolidarea și sprijinirea statului de drept și respectarea drepturilor omului în Ucraina (a se vedea punctul 4 de mai sus), în conformitate cu obiectivele care figurează la articolul 21 alineatul (2) litera (b) TUE. În consecință, obiectul acestor decizii, care este, printre altele, de a facilita constatarea de către autoritățile ucrainene a însușirilor ilegale de fonduri publice săvârșite și de a conserva posibilitatea acestor autorități de a recupera produsul acestor deturnări, ar fi lipsit de relevanță, având în vedere obiectivele menționate în cazul în care această constatare ar fi afectată de o denegare de dreptate sau de arbitrar (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 octombrie 2020, Ben Ali/Consiliul, T‑151/18, EU:T:2020:514, punctul 95).

75      În raport cu aceste principii jurisprudențiale trebuie să se stabilească dacă Consiliul a respectat obligațiile menționate care îi reveneau în cadrul adoptării actelor atacate în măsura în care îl privesc pe reclamant.

76      În această privință, este necesar să se arate că Consiliul a menționat în actele atacate motivele pentru care a considerat că decizia autorităților ucrainene de a iniția și de a desfășura o procedură penală pentru deturnare de fonduri sau de active publice în privința reclamantului a fost adoptată cu respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea punctul 40 de mai sus). Trebuie totuși să se verifice dacă în mod întemeiat Consiliul a considerat că aceasta era situația.

77      Astfel, examinarea temeiniciei motivării, care ține de legalitatea pe fond a actelor atacate și constă, în speță, în verificarea aspectului dacă elementele invocate de Consiliu sunt stabilite și dacă ele sunt de natură să demonstreze verificarea respectării acestor drepturi de către autoritățile ucrainene, trebuie distinsă de chestiunea motivării, care privește o normă fundamentală de procedură și nu constituie decât corolarul obligației Consiliului de a se asigura, în prealabil, de respectarea drepturilor menționate (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 74 și jurisprudența citată).

78      Or, măsurile restrictive adoptate anterior au fost prelungite și menținute în privința reclamantului prin actele atacate în temeiul criteriului de includere enunțat la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119, astfel cum a fost precizat în Decizia 2015/143, și la articolul 3 din Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum a fost precizat în Regulamentul 2015/138 (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus). Acest criteriu vizează persoanele care au fost identificate ca fiind responsabile de fapte de deturnare de fonduri publice ale statului ucrainean, inclusiv persoanele care fac obiectul unei anchete efectuate de autoritățile ucrainene.

79      Din motivarea actelor atacate, amintite la punctul 40 de mai sus, și din scrisoarea din 5 martie 2021 reiese că, pentru a decide cu privire la menținerea numelui reclamantului pe listă, Consiliul s‑a întemeiat pe împrejurarea că acesta făcea obiectul unor proceduri penale care erau desfășurate de autoritățile ucrainene pentru infracțiuni care întrunesc elementele constitutive ale deturnării de fonduri sau de active publice prezentând legătură cu un abuz în serviciu, care era demonstrat, printre altele, prin scrisorile BPG, precum și prin anumite hotărâri judecătorești.

80      Menținerea măsurilor restrictive luate împotriva reclamantului se întemeia, așadar, la fel ca în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 26 septembrie 2019, Klymenko/Consiliul (C‑11/18 P, nepublicată, EU:C:2019:786), Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287), și Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul (T‑258/20, EU:T:2021:52), pe decizia autorităților ucrainene de a iniția și de a desfășura proceduri de cercetare penală pentru o infracțiune de deturnare de fonduri ale statului ucrainean.

81      Trebuie să se arate de asemenea că, modificând, prin actele atacate, anexa la Decizia 2014/119 și anexa I la Regulamentul nr. 208/2014, Consiliul a adăugat la acestea, astfel cum procedase deja la adoptarea actelor din luna martie 2019 și din luna martie 2020, o nouă secțiune, consacrată integral dreptului la apărare și dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, care se împarte în două părți.

82      În prima parte figurează o simplă evocare, de ordin general, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în temeiul Codului de procedură penală. În special, mai întâi, sunt amintite diferitele drepturi procedurale de care beneficiază orice persoană suspectată sau acuzată în cadrul unei proceduri penale în temeiul articolului 42 din Codul de procedură penală. În continuare, se menționează articolul 303 din același cod, care stabilește o distincție între deciziile și omisiunile care pot fi contestate în cursul procedurii preliminare și deciziile, acțiunile și omisiunile care pot fi examinate în justiție în cursul procedurii pregătitoare. În continuare, pe de o parte, se amintește că, în temeiul articolului 306 din codul menționat, orice plângere împotriva deciziilor, acțiunilor sau omisiunilor organelor de cercetare penală sau ale procurorului trebuie să fie examinată de judecătorul de instrucție al unei instanțe locale în prezența persoanei care a formulat plângerea, a avocatului său ori a reprezentantului său legal. Pe de altă parte, se arată în special că articolul 309 din codul menționat precizează deciziile judecătorului de instrucție care pot face obiectul unor căi de atac. În sfârșit, se precizează că o serie de măsuri procedurale de investigare, precum confiscarea bunurilor și măsurile sub forma arestului preventiv, sunt posibile numai sub rezerva unei hotărâri pronunțate de judecătorul de instrucție sau de o instanță.

83      A doua parte a secțiunii privește respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în cazul fiecăreia dintre persoanele al cărei nume este inclus în listă. În ceea ce îl privește, mai precis, pe reclamant, se precizează că, potrivit informațiilor din dosarul Consiliului, dreptul său la apărare și dreptul său la protecție jurisdicțională efectivă, inclusiv dreptul fundamental la judecarea cauzei sale într‑un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, au fost respectate în cadrul procedurii penale pe care s‑a bazat Consiliul, astfel cum era demonstrat în special de „deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018 de autorizare a inițierii unei anchete speciale în lipsă”. În plus, Consiliul arată că „apărarea a fost informată cu privire la finalizarea procedurilor de cercetare penală în anul 2017 și, respectiv, [în] anul 2018, și aceasta a primit de atunci documentele procedurii penale necesare pentru a se familiariza cu dosarul”, că procesul de familiarizare a apărării reclamantului cu conținutul dosarului era în curs de desfășurare și că durata acestei perioade de familiarizare trebuia să îi fie imputată (a se vedea punctul 40 de mai sus).

84      În scrisoarea din 5 martie 2021 adresată reclamantului (a se vedea punctul 41 de mai sus), mai întâi, Consiliul a arătat că informațiile provenite de la BPG și cele care reies din dosarul cauzei demonstrau că reclamantul continua să facă obiectul unor proceduri penale în Ucraina pentru deturnare de fonduri sau de active publice. În continuare, pe de o parte, Consiliul a arătat că hotărârea din 13 mai 2020 a confirmat că fusese notificat în mod valabil actul de aducere la cunoștință a faptelor de care era suspectat în cadrul procedurii 113 și că reclamantul avea, așadar, statutul de suspect. Pe de altă parte, în ceea ce privește durata pretins excesivă a cercetării penale, Consiliul a răspuns că dispozițiile Codului de procedură penală care impun procurorului să închidă o procedură atunci când perioada referitoare la cercetare a expirat au intrat în vigoare la 3 octombrie 2017, adică ulterior includerii numelui reclamantului în registrul suspecților și, în consecință, nu se aplicau în cadrul procedurilor 113 și 521. În plus, Consiliul a precizat că faza de familiarizare a apărării cu dosarul nu făcea parte din durata cercetării penale, astfel încât eventualele întârzieri în această fază a procedurii nu puteau fi imputate autorităților ucrainene însărcinate cu efectuarea cercetării. În sfârșit, Consiliul a concluzionat că nu era de competența sa să verifice dacă cercetările penale erau întemeiate, ci numai să verifice dacă exista un motiv suficient pentru impunerea unei măsuri restrictive în lumina documentelor pe care se întemeia aceasta.

85      Astfel, reiese dintr‑o coroborare a motivelor expuse în actele atacate și în scrisoarea din 5 martie 2021 că Consiliul atestă că a verificat respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului în cele două proceduri menționate la punctul 84 de mai sus.

86      În această privință, trebuie să se observe de la bun început că Consiliul nu a demonstrat în ce măsură deciziile judecătorului de instrucție din cadrul Tribunalului din Petchersk menționate la punctul 83 de mai sus ar demonstra respectarea, în cursul procedurilor 113 sau 521, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului. Într‑adevăr, astfel cum s‑a amintit la punctele 67-69 de mai sus, în speță, Consiliul avea obligația să verifice, înainte de a decide cu privire la menținerea măsurilor restrictive în cauză, dacă decizia administrației judiciare ucrainene de a iniția și de a desfășura proceduri de cercetare penală pentru infracțiunile inerente deturnării de fonduri sau de active publice și abuzului în serviciu săvârșite de un titular al unei funcții publice, despre care se pretinde a fi săvârșite de reclamant, fusese adoptată cu respectarea drepturilor menționate ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 83 și jurisprudența citată).

87      Din această perspectivă, deciziile menționate la punctul 83 de mai sus nu pot fi identificate ca decizii de inițiere și de desfășurare a procedurii de anchetă care justifică menținerea măsurilor restrictive în cauză. Acestea fiind spuse, se poate admite că, din punct de vedere material, din moment ce deciziile respective au fost adoptate de o instanță, și anume judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului din Petchersk, ele au fost efectiv luate în considerare de Consiliu ca fiind baza factuală care justifică menținerea adoptării măsurilor restrictive în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 84 și jurisprudența citată).

88      Este necesar, așadar, să se verifice dacă Consiliul a putut considera în mod întemeiat că asemenea decizii, precum și împrejurarea că faza de familiarizare a apărării cu dosarul era în curs de desfășurare la momentul adoptării actelor atacate și durata acesteia era, în esență, imputabilă reclamantului, demonstrau respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia.

89      În ceea ce privește, în primul rând, deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018 privind deschiderea unei anchete speciale în lipsă în cadrul procedurii 113 și, respectiv, al procedurii 521, trebuie să se constate că acestea au fost luate cu patru ani și, respectiv, cu doi ani și jumătate înainte de adoptarea actelor atacate. Rezultă că deciziile menționate nu pot fi suficiente pentru a se stabili că procedurile respective, pe care Consiliul se întemeiază pentru a menține, în perioada cuprinsă între lunile martie și septembrie 2021, măsurile restrictive în cauză în privința reclamantului, s‑au desfășurat cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia.

90      De altfel, Tribunalul a avut deja ocazia să se pronunțe, atât cu privire la decizia judecătorului de instrucție din 1 martie 2017, cât și cu privire la decizia din 5 octombrie 2018, în cadrul cauzelor în care s‑au pronunțat Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287, punctele 78-91), și Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul (T‑258/20, EU:T:2021:52, punctele 83, 93 și 94), care nu au făcut obiectul unui recurs în fața Curții, statuând că aceste decizii nu erau susceptibile să demonstreze respectarea dreptului la apărare al reclamantului și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă în cadrul procedurilor în discuție. Or, trebuie subliniat că Tribunalul nu poate face abstracție în totalitate de raționamentul pe care l‑a dezvoltat în aceste două hotărâri, care privesc aceleași părți și ridică în esență aceleași probleme juridice.

91      În ceea ce privește, mai precis, decizia judecătorului de instrucție din 5 octombrie 2018, adoptată în cadrul procedurii 521, trebuie amintit că, primo, Tribunalul a arătat că Consiliul nu verificase în ce măsură această decizie, care nu putea face obiectul unui apel, era conformă cu dispozițiile Codului de procedură penală menționate în prima parte a secțiunii actelor atacate consacrate dreptului la apărare și dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea punctul 82 de mai sus). Secundo, Tribunalul a apreciat că motivele pentru care reclamantul nu a fost reprezentat de avocați desemnați de el însuși nu reieșeau din înscrisurile din dosar și Consiliul nu și‑a îndeplinit, în această privință, obligația de a asigura respectarea dreptului la apărare al reclamantului. Tertio, Tribunalul a constatat că, în pofida tuturor documentelor pe care i le prezentase reclamantul, care demonstrau că numele său nu figura pe lista persoanelor căutate prin Interpol, Consiliul s‑a limitat la simple afirmații ale BPG și ale judecătorului de instrucție în această privință, deși faptul de a fi inclus pe o listă interstatală sau internațională a persoanelor căutate reprezenta una dintre cele două condiții care trebuiau dovedite de procuror atunci când solicita autorizarea pentru a putea efectua o cercetare în lipsă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctele 82-88).

92      Situația este aceeași în ceea ce privește procedura 113. Astfel, în cadrul acestei proceduri, Tribunalul a arătat de asemenea că Consiliul nu a menționat motivele pentru care s‑a limitat la simple afirmații ale BPG și ale judecătorului de instrucție privind includerea numelui reclamantului pe o listă internațională a persoanelor căutate, în pofida documentelor care demonstrau că numele acestuia nu figura pe lista persoanelor căutate prin Interpol. Potrivit Tribunalului, informațiile de care dispunea Consiliul nu îi permiteau să verifice respectarea condiției referitoare la o asemenea includere de către procuror și, prin urmare, respectarea de către judecătorul de instrucție, cu ocazia adoptării deciziei sale, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului. În această privință, Tribunalul a observat de asemenea că din hotărârea din 13 mai 2020, care era însă ulterioară adoptării actelor din luna martie 2020, dar nu adoptării actelor atacate, reieșea, pe de o parte, că simplul fapt că procurorul ia o decizie procedurală sub forma unei rezoluții care constă în includerea unei persoane în lista persoanelor căutate prin Interpol nu era suficient, fiind necesar și ca toate măsurile necesare să fie luate pentru punerea în aplicare a unei asemenea rezoluții, împrejurare care nu a fost nicidecum dovedită de procuror, și, pe de altă parte, că o asemenea interpretare a articolului 193‑6 din Codul de procedură penală fusese dată deja de Camera de apel a Înaltei Curți Anticorupție ucrainene în cadrul mai multor decizii judecătorești pronunțate între luna septembrie a anului 2019 și luna februarie a anului 2020 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctele 86-92) și, așadar, ar fi trebuit a fortiori să fie cunoscută de procuror.

93      În speță, trebuie să se constate că, deși Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul (T‑258/20, EU:T:2021:52), a fost pronunțată înainte de adoptarea actelor atacate, Consiliul nu a invocat, în cadrul înscrisurilor sale, niciun element care să permită Tribunalului să ajungă la concluzii diferite de cele reținute în Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287), și în Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul (T‑258/20, EU:T:2021:52), în ceea ce privește valoarea probantă a deciziilor judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018.

94      În orice caz, trebuie să se arate de asemenea că deciziile judecătorești menționate la punctul 83 de mai sus se înscriu în cadrul procedurilor penale care au justificat includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă și prezintă doar un caracter incidental în raport cu acestea, întrucât au o natură procedurală. Asemenea decizii, care pot servi cel mult la stabilirea existenței unei baze factuale suficient de solide, și anume că, în conformitate cu criteriul de includere aplicabil, reclamantul făcea obiectul unor proceduri penale care privesc în special o infracțiune de deturnare de fonduri sau de active ale statului ucrainean, nu sunt ontologic susceptibile, în mod individual, să demonstreze că decizia administrației judiciare ucrainene de a iniția și de a desfășura procedurile penale menționate, pe care se întemeiază în esență menținerea măsurilor restrictive împotriva reclamantului, a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia, după cum revine Consiliului să verifice, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 70 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 94 și jurisprudența citată).

95      De altfel, Consiliul nu invocă niciun înscris din dosarul procedurii care a condus la adoptarea actelor atacate din care ar rezulta că a examinat deciziile judecătorești invocate și că a putut concluziona că drepturile procedurale ale reclamantului fuseseră respectate în esența lor.

96      Simpla referire a Consiliului la scrisori și luări de poziție reiterate ale autorităților ucrainene în care acestea au explicat modul în care drepturile fundamentale ale reclamantului fuseseră respectate și au dat asigurări în această privință nu poate fi suficientă pentru a considera că decizia de menținere a numelui său pe listă se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă, în sensul jurisprudenței citate la punctul 70 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2020, Saleh Thabet și alții/Consiliul, C‑72/19 P și C‑145/19 P, nepublicată, EU:C:2020:992, punctul 44).

97      În această privință, trebuie să se observe și că Consiliul era obligat să efectueze o asemenea verificare independent de orice element de probă prezentat de reclamant pentru a demonstra că, în speță, acesta a suferit o încălcare a dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă, simpla posibilitate de a invoca încălcarea acestor drepturi în fața instanțelor ucrainene în temeiul dispozițiilor din Codul de procedură penală nefiind suficientă în sine pentru a demonstra respectarea drepturilor amintite de administrația judiciară ucraineană (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2021, Yanukovych/Consiliul, T‑303/19, nepublicată, EU:T:2021:334, punctul 121 și jurisprudența citată).

98      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul Consiliului potrivit căruia reclamantul nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze că situația sa particulară fusese afectată de pretinsele probleme ale sistemului judiciar ucrainean. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, îi revine autorității competente a Uniunii, în caz de contestare, sarcina de a stabili temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei în cauză, iar nu acesteia din urmă să prezinte dovada negativă a netemeiniciei motivelor respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2020, Saleh Thabet și alții/Consiliul, C‑72/19 P și C‑145/19 P, nepublicată, EU:C:2020:992, punctul 45 și jurisprudența citată).

99      În ceea ce privește, în al doilea rând, procesul de familiarizare a apărării cu conținutul dosarului, care era încă în desfășurare în ambele proceduri la momentul adoptării actelor atacate, reiese din dosarul cauzei că Consiliul s‑a limitat la explicațiile laconice ale BPG, care a concluzionat că durata perioadei de familiarizare depindea exclusiv de apărare, fără a furniza nicio informație întemeiată referitoare la natura și la durata maximă a acestui proces, în condițiile în care el era în desfășurare de la 21 aprilie 2017, data încheierii cercetării penale în cadrul procedurii 113, și de la 3 decembrie 2018, data încheierii cercetării penale în cadrul procedurii 521.

100    Contrar celor susținute de Consiliu, acesta nu a demonstrat în ce măsură informațiile de care a dispus în legătură cu procesul de familiarizare a apărării în cadrul procedurilor menționate și deciziile judecătorești aferente acestora i‑au permis să considere că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului fuseseră respectate, în condițiile în care, astfel cum a arătat, procedurile respective, care priveau fapte pretins săvârșite între anii 2011 și 2014, se aflau încă în stadiul cercetării penale și, mai mult, fuseseră transferate, deși erau deja încheiate, altor autorități de investigare în luna noiembrie a anului 2019, astfel încât cauzele în discuție nu fuseseră încă supuse unei instanțe ucrainene pentru soluționare pe fond.

101    Or, articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care constituie parametrul în raport cu care Consiliul apreciază respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 98 și jurisprudența citată), prevede că orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege.

102    În măsura în care carta conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin CEDO, precum cele prevăzute la articolul 6 din aceasta, înțelesul și întinderea lor sunt, potrivit articolului 52 alineatul (3) din cartă, aceleași cu cele prevăzute de CEDO.

103    În această privință, trebuie amintit că, interpretând articolul 6 din CEDO, Curtea EDO a arătat că obiectivul principiului termenului rezonabil este, în special, acela de a proteja persoana acuzată împotriva întârzierilor excesive ale procedurii și de a evita ca aceasta să rămână prea mult timp în incertitudine cu privire la soarta sa și că principiul respectiv sublinia importanța de a face dreptate fără întârzieri de natură a compromite eficacitatea și credibilitatea administrării justiției (a se vedea Hotărârea Curții EDO din 7 iulie 2015, Rutkowski și alții împotriva Poloniei, CE:ECHR:2015:0707JUD007228710, § 126 și jurisprudența citată). Mai mult, Curtea EDO a considerat că încălcarea acestui principiu poate fi constatată, printre altele, atunci când etapa de cercetare a unei proceduri penale se caracterizează printr‑un anumit număr de etape de inactivitate imputabile autorităților competente pentru această cercetare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 6 ianuarie 2004, Rouille împotriva Franței, CE:ECHR:2004:0106JUD005026899, §§ 29-31, Hotărârea Curții EDO din 27 septembrie 2007, Reiner și alții împotriva României, CE:ECHR:2007:0927JUD000150502, §§ 57-59, și Hotărârea Curții EDO din 12 ianuarie 2012, Borisenko împotriva Ucrainei, CE:ECHR:2012:0112JUD002572502, §§ 58-62).

104    Pe de altă parte, din jurisprudență rezultă că, atunci când o persoană face obiectul unor măsuri restrictive de mai mulți ani, iar aceasta din cauza existenței în esență a aceleiași proceduri de urmărire penală, precum în speță, Consiliul are obligația, anterior adoptării unei decizii de reînnoire a aplicării acestor măsuri, să se asigure de respectarea dreptului acestei persoane de a fi judecată într‑un termen rezonabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 101, și Hotărârea din 9 iunie 2021, Yanukovych/Consiliul, T‑303/19, nepublicată, EU:T:2021:334, punctul 127; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 octombrie 2020, Ben Ali/Consiliul, T‑151/18, EU:T:2020:514, punctul 114 și jurisprudența citată).

105    În această privință, după cum s‑a arătat la punctul 74 de mai sus, trebuie amintită natura conservatorie a înghețării activelor reclamantului și obiectul acesteia, și anume, după cum subliniază Consiliul în înscrisurile sale, facilitarea constatării de către autoritățile ucrainene a deturnărilor de fonduri publice săvârșite, la finalul procedurilor judiciare declanșate, și conservarea posibilității acestor autorități de a recupera, in fine, produsul acestor deturnări. În consecință, revine Consiliului sarcina de a evita ca această măsură, care se justifică tocmai prin natura sa temporară, să fie reînnoită în mod inutil, în detrimentul drepturilor și libertăților reclamantului, asupra cărora are o incidență negativă importantă, doar ca urmare a faptului că procedurile penale, încă din etapa cercetării penale, pe care se întemeiază au fost lăsate deschise în esență în mod nelimitat și fără o justificare reală (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 octombrie 2020, Ben Ali/Consiliul, T‑151/18, EU:T:2020:514, punctul 115 și jurisprudența citată).

106    Reiese de asemenea din jurisprudența Curții EDO referitoare la interpretarea articolului 6 din CEDO menționat că întârzierile cauzate de suspendarea procedurii de către autorități, deciziile de a conexa și de a disjunge diferitele proceduri penale, precum și trimiterile unei cauze pentru o anchetă suplimentară în cadrul aceleiași proceduri pot fi considerate indicii care arată o deficiență gravă în funcționarea sistemului de justiție penală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 23 iunie 2016, Krivoshey împotriva Ucrainei, CE:ECHR:2016:0623JUD000743305, § 97 și jurisprudența citată). În speță, având în vedere durata prelungită a cercetărilor penale și lipsa unui progres al cercetărilor respective, rezultă din cele arătate la punctul 104 de mai sus că Consiliul era obligat, anterior adoptării actelor atacate, să se asigure că durata nerezonabilă a acestor cercetări penale era justificată. Astfel, Consiliul nu putea să se limiteze în mod valabil la motivul invocat de BPG, întemeiat pe inaplicabilitatea, ca urmare a neretroactivității lor, a noilor dispoziții din Codul de procedură penală referitoare la încheierea unor proceduri penale, în măsura în care nici nu s‑a dovedit, nici nu s‑a susținut că dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile procedurilor în discuție nu permiteau încheierea cercetărilor penale aferente acestora.

107    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentația pe care Consiliul o deduce din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 5 octombrie 2017, Mabrouk/Consiliul (T‑175/15, EU:T:2017:694), în care cercetarea penală fusese suspendată timp de mai mulți ani. În această privință, în primul rând, trebuie să se constate că Hotărârea din 5 octombrie 2017, Mabrouk/Consiliul (T‑175/15, EU:T:2017:694), a fost pronunțată înainte de pronunțarea Hotărârii din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), care a adus clarificări semnificative în ceea ce privește obligația Consiliului de a verifica, printre altele, dacă dreptul de a fi judecat într‑un termen rezonabil, care, după cum s‑a subliniat la punctul 101 de mai sus, constituie o componentă a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, a fost respectat în cadrul procedurilor penale care servesc drept temei pentru adoptarea unor măsuri restrictive. În al doilea rând, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 5 octombrie 2017, Mabrouk/Consiliul (T‑175/15, EU:T:2017:694), situația era diferită de cea din cazul de față, întrucât documentele de care dispunea Consiliul atestau existența atât a unei activități procedurale efective în cadrul cercetării cauzei privind reclamantul, cât și în special a unor acte de procedură efectuate de autoritățile în cauză în cadrul unor comisii rogatorii internaționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2021, Yanukovych/Consiliul, T‑303/19, nepublicată, EU:T:2021:334, punctul 130 și jurisprudența citată).

108    Rezultă că, în speță, Consiliul ar fi trebuit cel puțin să aprecieze toate elementele furnizate de BPG și de reclamant și să precizeze motivele pentru care, la finalul unei analize autonome și aprofundate a acestor elemente, putea să considere că dreptul reclamantului la protecție jurisdicțională efectivă în fața administrației judiciare ucrainene fusese respectat în ceea ce privește dreptul său la judecarea cauzei într‑un termen rezonabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 102).

109    Prin urmare, nu se poate concluziona, având în vedere înscrisurile din dosar, că elementele de care dispunea Consiliul la momentul adoptării actelor atacate i‑au permis să verifice dacă decizia administrației judiciare ucrainene de a iniția și de a desfășura procedurile penale în cauză fusese adoptată și pusă în aplicare cu respectarea drepturilor reclamantului la protecție jurisdicțională efectivă și, mai precis, la judecarea cauzei sale într‑un termen rezonabil.

110    În această privință, trebuie să se arate de asemenea că jurisprudența consacrată, potrivit căreia, în cazul adoptării unei decizii de înghețare a fondurilor precum cea adoptată în privința reclamantului în cadrul actelor atacate, Consiliului sau instanței Uniunii nu îi revine sarcina de a verifica temeinicia anchetelor desfășurate în Ucraina cu privire la persoana vizată de aceste măsuri restrictive, ci numai temeinicia deciziei de înghețare a fondurilor din perspectiva documentului sau a documentelor pe care s‑a bazat această decizie, nu poate fi interpretată în sensul că Consiliul nu este ținut să verifice dacă decizia statului terț pe care intenționează să întemeieze adoptarea măsurilor restrictive respective a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Klymenko/Consiliul, T‑258/20, EU:T:2021:52, punctul 104 și jurisprudența citată).

111    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, nu s‑a dovedit că, înainte de a adopta actele atacate, Consiliul s‑a asigurat că administrația judiciară ucraineană a respectat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului în cadrul procedurilor penale pe care s‑a întemeiat. Rezultă că, prin decizia de a menține numele reclamantei pe listă, Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere.

112    În aceste condiții, actele atacate trebuie anulate în măsura în care se referă la reclamant, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive și argumente invocate de acesta din urmă.

113    Având în vedere cererea formulată de Consiliu cu titlu subsidiar (a se vedea punctul 50 a doua liniuță de mai sus) prin care se urmărește în esență menținerea efectelor Deciziei 2021/394 până la expirarea termenului prevăzut pentru introducerea unui recurs care vizează prezenta hotărâre, dacă prin aceasta s‑ar anula Regulamentul de punere în aplicare 2021/391 în măsura în care îl privește pe reclamant și, în cazul în care recursul ar fi formulat în această privință, până la pronunțarea deciziei cu privire la acesta, este suficient să se arate că Decizia 2021/394 a produs efecte numai până la 6 septembrie 2021. În consecință, anularea acesteia prin prezenta hotărâre nu are consecințe asupra perioadei ulterioare acestei date, astfel încât nu este necesară pronunțarea cu privire la problema menținerii efectelor deciziei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2020, Arbuzov/Consiliul, T‑289/19, nepublicată, EU:T:2020:445, punctul 98 și jurisprudența citată).

 Cu privire la cheltuielile de judecată

114    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia (PESC) 2021/394 a Consiliului din 4 martie 2021 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/391 al Consiliului din 4 martie 2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina, în măsura în care numele domnului Oleksandr Viktorovych Klymenko a fost menținut pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive.

2)      Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Spielmann

Mastroianni

Brkan

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 decembrie 2021.

Semnături


*      Limba de procedură: franceza.