Cauza C‑457/18
Republica Slovenia
împotriva
Republicii Croația
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 31 ianuarie 2020
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 259 TFUE – Competența Curții – Determinarea frontierei comune dintre două state membre – Diferend frontalier între Republica Croația și Republica Slovenia – Acord de arbitraj – Procedură de arbitraj – Notificare de către Republica Croația a deciziei sale de a denunța acordul din cauza unei neregularități a cărei săvârșire o reproșează unui membru al tribunalului arbitral – Decizie de arbitraj pronunțată de tribunalul arbitral – Pretinsă nerespectare de către Republica Croația a acordului de arbitraj și a frontierei stabilite prin decizia de arbitraj – Principiul cooperării loiale – Cerere de retragere a unui document din dosar – Protecția consultanței juridice”
1. Uniunea Europeană – Instituții – Dreptul de acces public la documente – Regulamentul nr. 1049/2001 – Excepții de la dreptul de acces la documente – Protecția consultanței juridice – Interes public superior care justifică divulgarea unor documente – Noțiune – Divulgare a unui aviz juridic al Comisiei motivată de interesele proprii ale unei părți în litigiu – Excludere
(art. 259 al treilea paragraf TFUE; Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1049/2001, art. 4 alin. (2) a doua liniuță)
(a se vedea punctele 70 și 71 și dispozitiv 1)
2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Competența Curții – Limite – Acord de arbitraj între două state membre având ca obiect soluționarea unui diferend frontalier – Convenție internațională încheiată de statele membre și care nu face parte integrantă din dreptul Uniunii – Acțiune întemeiată pe nerespectarea dreptului Uniunii care prezintă un caracter accesoriu în raport cu pretinsa încălcare a convenției menționate – Necompetența Curții – Diferend frontalier
(art. 258 și 259 TFUE)
(a se vedea punctele 91, 92 și 101-108 și dispozitiv 2)
3. State membre – Obligații – Obligația de cooperare loială – Conținut – Diferend frontalier între două state membre – Obligația de a contribui în mod loial la soluționarea definitivă a acestui diferend în conformitate cu dreptul internațional – Modalități de soluționare a diferendelor – Noțiune – Sesizarea Curții prin intermediul unei clauze compromisorii – Includere
[art. 4 alin. (3) TUE; art. 273 TFUE]
(a se vedea punctul 109)
Rezumat
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu are competența să statueze cu privire la un diferend frontalier între Slovenia și Croația, aceste două state membre fiind însă obligate, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, să contribuie în mod loial la punerea în aplicare a unei soluții juridice definitive pentru acest diferend, conformă cu dreptul internațional
În Hotărârea Slovenia/Croația (C‑457/18), pronunțată la 31 ianuarie 2020, Marea Cameră a Curții s‑a declarat necompetentă să statueze cu privire la acțiunea introdusă de Slovenia, în temeiul articolului 259 TFUE, având ca obiect recunoașterea faptului că Croația nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii Europene, prin nerespectarea obligațiilor care decurg pentru acest din urmă stat membru dintr‑un acord de arbitraj încheiat cu Slovenia, destinat să soluționeze diferendul frontalier dintre aceste două state, precum și dintr‑o decizie de arbitraj care delimitează frontierele maritime și terestre dintre statele menționate. Astfel, Curtea a precizat că această necompetență nu aduce atingere niciunei obligații care decurge, pentru fiecare dintre aceste două state membre, atât în relațiile lor reciproce, cât și față de Uniune și față de celelalte state membre, din articolul 4 alineatul (3) TUE de a contribui în mod loial la punerea în aplicare a unei soluții juridice definitive conforme cu dreptul internațional, pentru a asigura aplicarea efectivă și fără obstacole a dreptului Uniunii în zonele în cauză. În acest scop, statele membre respective pot folosi una dintre căile de soluționare a diferendului dintre ele, inclusiv, dacă este cazul, prin sesizarea Curții în temeiul unui compromis conform articolului 273 TFUE.
Pentru a soluționa problema stabilirii frontierelor comune ca urmare a proclamării independenței lor față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, Croația și Slovenia au încheiat un acord de arbitraj în noiembrie 2009. În temeiul acestui acord, intrat în vigoare un an mai târziu, cele două state se angajau să supună diferendul respectiv tribunalului arbitral instituit prin acord, a cărui decizie ar fi obligatorie pentru ele. În urma unui incident de procedură intervenit în fața tribunalului arbitral, ca urmare a unor comunicări informale între arbitrul numit de Slovenia și agentul acestui stat în fața tribunalului arbitral în cursul deliberărilor, Croația a considerat că capacitatea acestui tribunal de a pronunța o decizie în mod independent și imparțial era compromisă. Astfel, ea a informat Slovenia, în iulie 2015, că considera că aceasta din urmă era răspunzătoare de încălcări substanțiale ale acordului de arbitraj. În consecință, invocând Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor(1), Croația a decis să pună imediat capăt acordului de arbitraj. Tribunalul arbitral a considerat însă că trebuia să continue procedura de arbitraj și a adoptat o decizie de arbitraj în iunie 2017, prin care a delimitat frontierele maritimă și terestră dintre cele două state în cauză. Croația nu a executat această decizie de arbitraj. În iulie 2018, Slovenia a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor la Curtea de Justiție. Ea a susținut, mai întâi, că Croația a încălcat mai multe obligații care îi reveneau în temeiul dreptului primar(2) prin nerespectarea obligațiilor sale care decurg din acordul de arbitraj și din decizia de arbitraj, în special prin nerespectarea frontierei stabilite în această decizie. În plus, Slovenia susținea că Croația, pentru acest motiv, a încălcat mai multe norme de drept derivat(3).
Pronunțându‑se cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Croația, Curtea a amintit că nu are competența să se pronunțe cu privire la interpretarea unui acord internațional încheiat de statele membre și al cărui obiect nu intră în domeniul de competență al Uniunii, și nici cu privire la obligațiile statelor membre care decurg din acesta. Curtea a dedus în continuare că nu are competența să se pronunțe cu privire la o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, indiferent dacă este formulată în temeiul articolului 258 TFUE sau al articolului 259 TFUE, atunci când încălcarea dispozițiilor dreptului Uniunii invocată în susținerea sa prezintă un caracter accesoriu în raport cu pretinsa neîndeplinire a obligațiilor rezultate dintr‑un astfel de acord.
Or, Curtea a constatat că încălcările dreptului Uniunii invocate de Slovenia rezultau fie din pretinsa neîndeplinire de către Croația a obligațiilor care decurg din acordul de arbitraj și din decizia de arbitraj pronunțată în temeiul acesteia, fie se întemeiau pe premisa potrivit căreia frontiera terestră și maritimă dintre aceste două state membre a fost determinată prin această decizie.
Subliniind că, în speță, decizia de arbitraj fusese pronunțată de un tribunal internațional constituit în temeiul unui acord de arbitraj bilateral reglementat de dreptul internațional, al cărei obiect nu intra în domeniile de competență ale Uniunii și la care Uniunea nu era parte, Curtea a arătat că nici acordul de arbitraj, nici decizia de arbitraj nu fac parte integrantă din dreptul Uniunii. Curtea a precizat în acest cadru că trimiterea, efectuată în termeni neutri de o dispoziție din Actul de aderare a Croației la Uniune, la decizia de arbitraj menționată nu poate fi interpretată în sensul că include în dreptul Uniunii angajamentele internaționale asumate de cele două state membre în cadrul acordului de arbitraj menționat anterior.
În aceste împrejurări, Curtea a considerat că pretinsele încălcări ale dreptului Uniunii prezentau, în speță, un caracter accesoriu în raport cu pretinsa neîndeplinire de către Croația a obligațiilor rezultate din acordul bilateral în cauză. Arătând că o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introdusă în temeiul articolului 259 TFUE nu putea avea ca obiect decât nerespectarea obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii, Curtea a statuat că nu avea, în consecință, competența să se pronunțe, în cadrul prezentei acțiuni, cu privire la o pretinsă neîndeplinire a obligațiilor rezultate din acordul de arbitraj și din decizia de arbitraj, din care rezultă motivele invocate de Slovenia întemeiate pe pretinse încălcări ale dreptului Uniunii.
În sfârșit, amintind competența rezervată statelor membre, în conformitate cu dreptul internațional, privind delimitarea geografică a frontierelor lor, precum și împrejurarea că, potrivit acordului de arbitraj, părților la acest acord le revine sarcina de a lua măsurile necesare pentru a pune în aplicare decizia de arbitraj, Curtea a apreciat că nu era de competența sa să examineze, în cadrul prezentei acțiuni, problema întinderii și a limitelor teritoriilor Croației și Sloveniei, aplicând în mod direct frontiera determinată de decizia de arbitraj pentru a verifica realitatea încălcărilor dreptului Uniunii în cauză.