Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 19 iulie 2023 – E. sp. z o.o./Prezydent Miasta Mielca

(Cauza C-453/23, Prezydent Miasta Mielca)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Naczelny Sąd Administracyjny

Părțile din procedura principală

Recurentă: E. sp. z o.o.

Intimat: Prezydent Miasta Mielca

Cealaltă parte din procedură: Rzecznik Małych i Średnich Przedsiębiorców

Întrebările preliminare

În lumina articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denaturează sau amenință să denatureze concurența acordarea de către un stat membru, în favoarea tuturor întreprinderilor, a unui avantaj fiscal precum cel care decurge din articolul 7 alineatul 1 punctul 1 litera a) din ustawa z dnia 12 stycznia 1991 r. o podatkach i opłatach lokalnych (Legea din 12 ianuarie 1991 privind impozitele și taxele locale) (Dz. U. din 2019, poziția nr. 1170, cu modificările ulterioare), care constă în scutirea de la plata impozitului pe bunuri imobile a terenurilor, a clădirilor și a construcțiilor care fac parte din infrastructura feroviară, în sensul reglementărilor privind transportul feroviar, care este pusă la dispoziția transportatorilor feroviari?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, o întreprindere care a beneficiat de o scutire de impozit în temeiul dispoziției naționale menționate mai sus, instituite fără a urma procedura obligatorie prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene coroborat cu articolul 2 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene1 , este obligată să plătească impozitul restant împreună cu dobânzile aferente?

____________

1 JO 2015, L 248, p. 9.