HOTĂRÂREA CURȚII
21 septembrie 1988?(1)
„Măsuri de stat privind scutirea fiscală a unor venituri obținute din depozite de economii – Concurență între bănci în ceea ce privește dobânzile la depozite”
În cauza 267/86,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE de Vredegerecht (judecător de pace) din cantonul Beveren (Belgia), în litigiul aflat pe rolul acestei instanțe între
Pascal Van Eycke, cu domiciliul la Beveren,
și
Société anonyme ASPA, cu sediul social la Anvers,
cu privire la interpretarea articolelor 59-66, 85, 86 și 95 din Tratatul CEE,
CURTEA,
compusă din domnii G. Bosco, președinte de cameră, îndeplinind funcția de președinte, J. C. Moitinho de Almeida, președinte de cameră, T. Koopmans, U. Everling, K. Bahlmann, Y. Galmot, C. N. Kakouris, R. Joliet și F. A. Schockweiler, judecători,
avocat general: domnul G. F. Mancini,
grefier: doamna D. Louterman, administrator,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Van Eycke, de J. Cerfontaine, avocat în cadrul Baroului din Anvers;
– pentru Regatul Belgiei, de G. van Hecke și K. Lenaerts, avocats, și de domnii R. Hoebaer și R. Devyver, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul T. van Rijn, în calitate de agent, asistat de domnul R. Overhoff,
având în vedere raportul de ședință și în urma procedurii orale din 25 noiembrie 1987,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 aprilie 1988,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin Hotărârea din 28 octombrie 1986, primită de Curte la 30 octombrie 1986, Vredegerecht (judecător de pace) din cantonul Beveren (Belgia) a adresat, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, trei întrebări preliminare referitoare la interpretarea articolelor 59-66, 85, 86 și 95 din tratatul menționat, pentru a putea să aprecieze compatibilitatea cu dreptul comunitar a unei reglementări naționale prin care beneficiul unei scutiri fiscale, în materia impozitului pe veniturile obținute din dobânzi, este limitat la anumite categorii de depozite de economii.
2 Aceste întrebări au fost formulate în cadrul unui litigiu între domnul Van Eycke (denumit în continuare „reclamantul”), pe de o parte, și societatea pe acțiuni ASPA, instituție financiară belgiană, pe de altă parte, cu privire la rata dobânzii plătite la un depozit de economii pe care reclamantul intenționa să îl constituie la ASPA. Din dosar reiese că reclamantul, după ce a luat cunoștință de publicitatea efectuată de ASPA în legătură cu rata dobânzii la depozitele de economii, s‑a prezentat la această instituție financiară pentru a‑și constitui un depozit de economii în condițiile anunțate. Atunci când ASPA l‑a informat ulterior că este nevoită, în temeiul unui decret regal din 13 martie 1986, să aplice condiții mai puțin favorabile decât cele anunțate în publicitate, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței naționale prin care a solicitat să se recunoască faptul că ASPA nu poate să se prevaleze de acest decret regal pentru a justifica o modificare a condițiilor referitoare la depozitele de economii, deoarece acest decret încalcă dispozițiile articolului 85 și următoarele din Tratatul CEE.
3 Pentru o mai bună înțelegere a decretului regal menționat mai sus, acesta ar trebui plasat în contextul său juridic și economic, caracterizat prin existența de multă vreme în Belgia a unei scutiri fiscale pentru o parte din veniturile obținute din depozitele de economii. Această scutire, care este reglementată prin normele fundamentale prevăzute la articolul 19 punctul 7 din Codul impozitului pe venit, a fost introdusă din rațiuni sociale și pentru încurajarea economiilor.
4 La începutul anilor ’80, atunci când un număr tot mai mare de instituții de economii au introdus o politică a ratelor ridicate ale dobânzilor, guvernul belgian a încercat să limiteze domeniul de aplicare al scutirilor fiscale și, prin Legea din 28 decembrie 1983, le‑a subordonat îndeplinirii unui anumit număr de condiții care urmau să fie stabilite prin decret regal.
5 Decretul regal din 29 decembrie 1983, adoptat pentru a pune în aplicare legea menționată anterior, a subordonat, în esență, acordarea unei scutiri fiscale de îndeplinirea a două condiții: remunerarea depozitelor de economii trebuia să includă, pe de o parte, o dobândă de bază pentru care se prevedea un plafon corespunzător celei mai scăzute rate medii aplicabile pe piața respectivă și, pe de altă parte, o primă de fidelitate sau de creștere, care putea fi stabilită liber de fiecare instituție financiară.
6 Ulterior, autoritățile monetare belgiene au apreciat că, în domeniul primelor de fidelitate sau de creștere, concurența era prea mare și contravenea tendinței generale de diminuare a ratelor dobânzii care caracteriza alte instrumente de economisire. Întrucât, potrivit acelorași autorități, menținerea la un nivel ridicat al dobânzii la depozitele de economii avea drept consecință menținerea la un nivel la fel de ridicat a dobânzilor la credite, cu efecte nefaste pentru activitatea economică a țării și pentru datoria publică, în septembrie 1985, Comisia bancară a Belgiei a adresat o recomandare organismelor financiare prin care se urmărea limitarea remunerării depozitelor de economii. Aceasta a determinat încheierea, la 30 decembrie 1985, a unui acord de disciplină autoimpusă între bănci, casele de economii private și instituțiile publice de credit, prin care nivelul acestei remunerări a fost stabilit la maximum 7 %.
7 Întrucât acest acord nu a fost respectat de toate instituțiile financiare, ministrul finanțelor a optat pentru un regim în care autoritățile publice să stabilească direct condițiile scutirii fiscale menționate anterior.
8 Acest regim a fost instituit prin Decretul regal din 13 martie 1986, menționat anterior, care a stabilit în mod direct nivelul maxim atât al ratei dobânzii de bază, cât și al primei de fidelitate sau de creștere.
9 Date fiind aceste împrejurări, instanța națională, pe baza concluziilor comune ale celor două părți din acțiunea principală, a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Este compatibil cu regulile comunitare de concurență, astfel cum sunt definite la articolul 85 și următoarele din Tratatul CEE, regimul juridic instituit prin Decretul regal din 29 decembrie 1983 și confirmat, cu unele modificări, prin Decretul regal din 13 martie 1986, referitor la dobânzile care pot fi plătite de instituțiile financiare la depozitele de economii, regim care – în măsura în care asigură o continuitate în formă normativă pentru acordurile interbancare preexistente sau practicile paralele destinate să limiteze dobânda plătită la depozitele de economii – constă în stabilirea în mod obligatoriu a acestei (acestor) rate a(le) dobânzii:
a) sub forma unei rate uniforme pentru toți participanții de pe piață,
b) pe de altă parte, sub forma unui plafon care trebuie respectat de toți participanții de pe piață în momentul stabilirii nivelului remunerării,
în caz contrar pierzându‑se toate avantajele fiscale oferite titularilor de conturi de economii obișnuite?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare litera a), este compatibilă cu regulile comunitare de concurență, astfel cum sunt definite la articolul 85 și următoarele din Tratatul CEE, impozitarea obligatorie, pe lângă o rată uniformă a dobânzii de bază plătite de instituțiile financiare, a unui plafon maxim obligatoriu pentru prima de fidelitate și/sau de creștere eventual datorată, cu excluderea oricărei forme de concurență în materie de atragere a depozitelor, în caz contrar pierzându‑se avantajele regimului fiscal privilegiat menționat în prima întrebare (Decretul regal din 13 martie 1986, articolul 1)?
3) Acordarea de avantaje fiscale, cum ar fi scutirea totală de impozitul reținut la sursă, exclusiv pentru depozite de economii constituite în franci belgieni și efectuate la instituții financiare cu sediul social în Belgia, nu reprezintă o discriminare în detrimentul depozitelor similare efectuate la instituții financiare care nu își au sediul social în Belgia sau care sunt constituite în alte valute sau titluri monetare? Prin urmare, acordarea unor asemenea avantaje fiscale este compatibilă cu dispozițiile articolelor 59-66 și 95 din Tratatul CEE?”
10 Pentru o prezentare mai detaliată a faptelor din acțiunea principală, a cadrului juridic național și a observațiilor prezentate Curții, se face trimitere la raportul de ședință. Aceste elemente din dosar sunt reluate în cele ce urmează numai în măsura în care sunt necesare pentru motivarea Curții.
Cu privire la competența Curții
11 În primul rând, guvernul belgian susține că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de instanța națională nu este admisibilă, întrucât o serie de elemente evidențiază caracterul pur fictiv al acțiunii principale. În al doilea rând, guvernul belgian afirmă că interpretarea dreptului comunitar solicitată în speță nu poate fi sub niciun aspect utilă pentru soluționarea acțiunii principale. Astfel, Decretul regal din 13 martie 1986 nu ar împiedica în niciun fel societatea ASPA să aplice reclamantului condițiile sale anterioare mai favorabile cu privire la depozitele de economii și, prin urmare, acesta nu ar avea nicio legătură cu acțiunea principală.
12 În această privință, trebuie subliniat că, din elementele de fapt indicate în hotărârea de trimitere, nu reiese cu evidență că ne aflăm de fapt în prezența unui litigiu fictiv.
13 În ceea ce privește al doilea argument susținut de guvernul belgian, este suficient să amintim că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, confirmată prin Hotărârea din 12 iunie 1986 (Bertini, 98, 162 și 258/85, Rec., p. 1893), instanța națională are sarcina să aprecieze, având în vedere situația de fapt din cauză, necesitatea formulării unei întrebări preliminare.
14 Pentru aceste motive, este necesar să se procedeze la examinarea întrebărilor adresate de instanța națională.
Cu privire la prima și la a doua întrebare
15 Aceste întrebări trebuie înțelese ca urmărind, în esență, să se stabilească dacă o dispoziție legislativă sau administrativă națională, prin care beneficiul unei scutiri fiscale, care este prevăzută în domeniul impozitului pe venit în favoarea venitului obținut dintr‑o anumită categorie de depozite de economii, este limitat numai la depozitele pentru care s‑au respectat ratele dobânzii și primele maxime stabilite prin acte normative, este sau nu este compatibilă cu obligațiile ce revin statelor membre în temeiul articolului 5 din Tratatul CEE coroborat cu articolul 3 litera (f) și cu articolul 85 din același tratat.
16 În această privință, trebuie amintit că articolele 85 și 86 din tratat, ca atare, se referă numai la comportamentul întreprinderilor și nu vizează măsurile legislative sau administrative adoptate de statele membre. Totuși, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, rezultă că articolele 85 și 86, coroborate cu articolul 5 din tratat, impun statelor membre să nu adopte sau să nu mențină în vigoare măsuri, chiar de natură legislativă sau administrativă, care pot elimina efectul util al regulilor de concurență aplicabile întreprinderilor. În temeiul aceleiași jurisprudențe, aceasta este situația atunci când un stat membru fie impune sau favorizează încheierea de înțelegeri contrare articolului 85 sau întărește efectele unor astfel de înțelegeri, fie înlătură propriei reglementări caracterul public, delegând unor operatori privați responsabilitatea de a adopta decizii de intervenție de interes economic.
17 Mai întâi, trebuie remarcat că, potrivit constatărilor din hotărârea de trimitere, anterior adoptării reglementării în cauză, existau acorduri interbancare sau practici concertate al căror scop era limitarea remunerării depozitelor de economii. Cu toate acestea, nici din aceste constatări, nici din observațiile prezentate în fața Curții nu reiese că reglementarea în cauză a avut drept scop să impună sau să favorizeze încheierea unor înțelegeri noi sau aplicarea unor practici noi. Prin urmare, pentru a aprecia domeniul de aplicare real al acestei reglementări prin prisma criteriilor definite de jurisprudența Curții, trebuie să se analizeze doar, pe de o parte, dacă aceasta poate fi considerată ca urmărind să întărească efectele înțelegerilor preexistente, iar pe de altă parte, dacă anumite împrejurări nu sunt de natură să îi înlăture caracterul său de reglementare publică.
18 Cu privire la primul aspect, este suficient să se arate că, în conformitate cu jurisprudența Curții, o reglementare, pentru a fi caracterizată ca urmărind să consolideze efectele unor înțelegeri preexistente, trebuie să se limiteze la a prelua în totalitate sau în parte elementele acordurilor încheiate între operatorii economici, obligând sau încurajând acești operatori să le respecte. Deși pierderea totală a beneficiului regimului fiscal privilegiat în vigoare pentru depozitele de economii constituie un factor important care încurajează respectarea reglementării în cauză, din niciuna dintre constatările cuprinse în hotărârea de trimitere nu reiese că reglementarea respectivă se mărginește la a confirma atât metoda de limitare a remunerării depozitelor, cât și nivelul ratelor maxime adoptate prin înțelegerile sau practicile preexistente. Cu toate acestea, instanța națională are sarcina de a examina acest aspect în cazul în care consideră că există îndoieli în această privință.
19 Cu privire la al doilea aspect, din reglementarea în cauză rezultă că autoritățile publice și‑au rezervat competența de a stabili ele însele ratele minime ale remunerării depozitelor de economii și nu au delegat această responsabilitate vreunui operator privat. Astfel, această reglementare are un caracter public care nu poate fi contestat prin simplul fapt, subliniat de reclamant în acțiunea principală, că din expunerea de motive a Decretului regal din 13 martie 1986 reiese că acesta a fost adoptat în urma consultărilor cu reprezentanții asociațiilor instituțiilor de credit.
20 Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare în sensul că o dispoziție legislativă sau administrativă națională, prin care beneficiul unei scutiri fiscale, care este prevăzută în materia impozitului pe venit în favoarea venitului obținut dintr‑o anumită categorie de depozite de economii, este limitat numai la depozitele pentru care s‑au respectat ratele dobânzii și primele maxime stabilite prin acte normative, nu este incompatibilă cu obligațiile ce revin statelor membre în temeiul articolului 5 din Tratatul CEE coroborat cu articolul 3 litera (f) și cu articolul 85 din același tratat, sub rezerva unei eventuale examinări de către instanța națională a aspectului dacă dispoziția în cauză nu se mărginește la a confirma atât metoda de limitare a remunerării depozitelor, cât și nivelul ratelor maxime ale dobânzii adoptate prin înțelegeri sau practici concertate preexistente.
Cu privire la a treia întrebare
21 Prin intermediul acestei întrebări, instanța națională solicită, în esență, să se stabilească dacă o dispoziție legislativă sau administrativă națională prin care scutirea fiscală descrisă anterior se aplică numai în privința depozitelor de economii constituite în moneda națională și efectuate la instituții financiare cu sediul social în statul membru în cauză este compatibilă sau nu este compatibilă cu articolele 59-66 și 95 din Tratatul CEE.
22 Cu privire la problema dacă o asemenea reglementare fiscală privind remunerarea unei anumite categorii de depozite de economii constituite la bănci este sau nu este compatibilă cu articolul 59 și următoarele din Tratatul CEE privind libera circulație a serviciilor, trebuie amintit că, potrivit articolului 61 alineatul (2) din același tratat, liberalizarea serviciilor bancare asociate mișcărilor capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent cu liberalizarea treptată a circulației capitalurilor.
23 Or, constituirea depozitelor de economii face parte din categoria mișcărilor de capitaluri intitulată „constituirea și alimentarea conturilor curente și de depozit, repatrierea sau utilizarea soldurilor din conturile curente sau depozitele existente la instituțiile de credit” care figurează în lista D din anexa I la Prima directivă a Consiliului din 11 mai 1960 de punere în aplicare a articolului 67 din tratat (JO 43, 12.7.1960, p. 921) și, respectiv, în lista C din anexa I înlocuită prin Directiva 86/566 Consiliului a din 17 noiembrie 1986 de modificare a primei directive (JO L 332, p. 22). Aceste mișcări de capitaluri nu au fost încă liberalizate.
24 Prin urmare, în speță nu poate exista o încălcare a dispozițiilor Tratatului CEE privind libera circulație a serviciilor bancare în materia mișcărilor de capitaluri.
25 În sfârșit, referitor la aplicabilitatea articolului 95 din Tratatul CEE în privința reglementării fiscale în cauză, este suficient să se arate că interzicerea impozitelor interne discriminatorii sau protecționiste prevăzute la acest articol se referă numai la „produsele” altor state membre. Or, depozitele de economii constituite într‑o valută sau alta intră, astfel cum s‑a menționat mai sus, în domeniul de aplicare al articolului 61 alineatul (2) și al articolului 67 din Tratatul CEE. Prin urmare, acestea nu constituie produse în sensul articolului 95 din același tratat.
26 În consecință, trebuie să se răspundă la treia întrebare în sensul că o dispoziție legislativă sau administrativă națională prin care scutirea fiscală descrisă anterior se aplică numai în privința depozitelor de economii constituite în moneda națională și efectuate la instituții financiare cu sediul social în statul membru în cauză nu este incompatibilă cu articolele 59-66 și 95 din Tratatul CEE.
Cu privire la cheltuielile de judecată
27 Cheltuielile efectuate de Regatul Belgiei și de Comisia Comunităților Europene, care au prezentat observații Curții, nu pot face obiectul unei rambursări. Întrucât, în privința părților din acțiunile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
pronunțându‑se cu privire la întrebările care i‑au fost adresate de Vredegerecht din cantonul Beveren prin Hotărârea din 28 octombrie 1986, hotărăște:
1) O dispoziție legislativă sau administrativă națională, prin care beneficiul unei scutiri fiscale, care este prevăzută în materia impozitului pe venit în favoarea venitului obținut dintr‑o anumită categorie de depozite de economii, este limitat numai la depozitele pentru care s‑au respectat ratele dobânzii și primele maxime stabilite prin acte normative, nu este incompatibilă cu obligațiile ce revin statelor membre în temeiul articolului 5 din Tratatul CEE coroborat cu articolul 3 litera (f) și cu articolul 85 din același tratat, sub rezerva unei eventuale examinări de către instanța națională a aspectului dacă dispoziția în cauză nu se mărginește la a confirma atât metoda de limitare a remunerării depozitelor, cât și nivelul ratelor maxime ale dobânzii adoptate prin înțelegeri sau practici concertate preexistente.
2) O dispoziție legislativă sau administrativă națională prin care scutirea fiscală descrisă anterior se aplică numai în privința depozitelor de economii constituite în moneda națională și efectuate la instituții financiare cu sediul social în statul membru în cauză nu este incompatibilă cu articolele 59-66 și 95 din Tratatul CEE.
Bosco | Moitinho de Almeida Koopmans | Everling |
Bahlmann | Galmot Kakouris Joliet | Schockweiler |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 septembrie 1988.
J.‑G. Giraud | | A. J. Mackenzie Stuart |