Language of document : ECLI:EU:T:2019:113

Cauza T865/16

Fútbol Club Barcelona

împotriva

Comisiei Europene

 Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 26 februarie 2019

„Ajutoare de stat – Ajutor acordat de autoritățile spaniole în favoarea anumitor cluburi de fotbal profesionist – Cotă preferențială de impozitare a veniturilor aplicată cluburilor autorizate să recurgă la statutul de entitate fără scop lucrativ – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Libertatea de stabilire – Avantaj”

1.      Ajutoare acordate de state – Examinare de către Comisie – Compatibilitatea unui ajutor cu piața internă – Putere de apreciere – Respectarea coerenței între dispozițiile din Tratatul FUE în materia ajutoarelor de stat și alte dispoziții din Tratatul FUE privind funcționarea pieței interne – Procedură oficială de investigare deschisă în privința unei măsuri care ar putea aduce atingere libertății de stabilire – Obligația de examinare a unei încălcări autonome a libertății de stabilire – Inexistență

(art. 49 și 107 TFUE)

(a se vedea punctele 29-37)

2.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordarea unui avantaj beneficiarilor – Măsură națională prin care se rezervă anumitor cluburi de fotbal profesionist accesul la regimul fiscal aplicabil entităților fără scop lucrativ – Proba existenței unui avantaj care revine Comisiei – Apreciere în raport cu diferitele componente ale regimului fiscal menționat, privit în ansamblu

[art. 107 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 44-67)

3.      Ajutoare acordate de state – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Examinare cu diligență și cu imparțialitate – Luare în considerare a elementelor cele mai complete și fiabile posibile – Întinderea obligației

[art. 108 alin. (2) TFUE]

(a se vedea punctele 49 și 69)

Rezumat

Prin Hotărârea Fútbol Club Barcelona/Comisia (T‑865/16), pronunțată la 26 februarie 2019, Tribunalul a anulat Decizia (UE) 2016/2391 a Comisiei din 4 iulie 2016 privind ajutorul de stat SA.29769 (2013/C) (ex 2013/NN) pus în aplicare de Spania în favoarea anumitor cluburi de fotbal pentru motivul că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale existența unui avantaj economic acordat beneficiarilor măsurii în discuție.

Decizia atacată privea o lege spaniolă adoptată în anul 1990 care obliga toate cluburile sportive profesioniste spaniole să se transforme în societăți sportive pe acțiuni, cu excepția cluburilor sportive profesioniste care au realizat un rezultat pozitiv în anii anteriori adoptării acestei legi. Astfel, reclamanta, Fútbol Club Barcelona, precum și alte trei cluburi de fotbal profesionist care se încadrau în sfera acestei excepții, au ales să continue să își desfășoare activitatea sub formă de persoane juridice fără scop lucrativ și au beneficiat, în această calitate, de o cotă specifică de impozitare a veniturilor lor. Întrucât, până în anul 2016, această cotă specifică de impozitare s‑a menținut inferioară cotei aplicabile societăților sportive pe acțiuni, Comisia a considerat în decizia atacată că reglementarea respectivă, prin faptul că a introdus un privilegiu fiscal în materie de impozit pe profit în beneficiul celor patru cluburi în cauză, constituia o schemă de ajutoare nelegală și incompatibilă și a obligat Regatul Spaniei să o elimine și să recupereze ajutoarele individuale acordate beneficiarilor schemei menționate.

În Hotărârea sa, Tribunalul a respins mai întâi motivul întemeiat pe o încălcare a articolului 49 TFUE, constând în faptul că Comisia ar fi trebuit, potrivit reclamantului, să constate că obligația impusă cluburilor sportive profesioniste de a se transforma în societăți sportive pe acțiuni contravenea articolului 49 TFUE. În această privință, Tribunalul a amintit că, în cadrul unei proceduri deschise în materie de ajutoare de stat, în afara ipotezei în care incompatibilitatea măsurii de ajutor în cauză ar decurge din încălcarea articolului 49 TFUE, Comisia nu are competența de a reține existența unei încălcări autonome a articolului 49 TFUE și de a deduce consecințele de drept care se impun.

În continuare, Tribunalul a examinat motivul întemeiat pe erorile pe care Comisia le‑ar fi săvârșit cu ocazia examinării avantajului conferit de reglementare celor patru cluburi în cauză. După ce a amintit că Comisia are obligația de a lua în considerare în mod global măsurile complexe pentru a stabili dacă acestea conferă un avantaj economic întreprinderilor beneficiare, pe care acestea nu l‑ar fi primit în condiții normale de piață, Tribunalul a precizat că acest lucru este valabil inclusiv în cazul examinării unei scheme de ajutoare. În această privință, deși, în cazul unei scheme de ajutoare, Comisia se poate limita la studierea caracteristicilor generale și abstracte ale schemei în discuție, fără a fi obligată să examineze fiecare caz concret în care se aplică, pentru a verifica dacă cuprinde elemente ale unui ajutor, această examinare trebuie totuși să o includă pe cea a consecințelor diverse – atât favorabile, cât și nefavorabile pentru beneficiarii săi – ale schemei în discuție, atunci când caracterul echivoc al pretinsului avantaj rezultă chiar din caracteristicile schemei.

Astfel, întrucât reglementarea națională la care se referă decizia atacată se rezumă la o restrângere, în sectorul sportului profesionist spaniol, a domeniului de aplicare personal al regimului fiscal al entităților fără scop lucrativ, Tribunalul a examinat dacă Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale, în decizia atacată, că regimul fiscal al entităților fără scop lucrativ, privit în ansamblu, era de natură să plaseze beneficiarii într‑o situație mai avantajoasă decât dacă aceștia și‑ar fi desfășurat activitatea sub formă de societăți sportive pe acțiuni. Or, potrivit Tribunalului, situația era diferită. Astfel, după ce a subliniat că, la momentul adoptării deciziei atacate, Comisia deținea elemente care evidențiau specificitatea regimului fiscal al entităților fără scop lucrativ în ceea ce privește plafonarea deducerii fiscale pentru reinvestirea profiturilor excepționale la un nivel mai puțin avantajos decât cel aplicabil societăților sportive pe acțiuni, Tribunalul a considerat că argumentele prezentate de Comisie nu permiteau să se excludă că aceste posibilități limitate de deducere fiscală din cadrul regimului entităților fără scop lucrativ contrabalansează avantajul obținut din cota nominală de impozitare inferioară de care beneficiază aceste entități. Întrucât Comisia nu și‑a îndeplinit corespunzător cerințelor legale sarcina de a dovedi că măsura în litigiu conferea un avantaj beneficiarilor săi, Tribunalul a constatat existența unei încălcări a articolului 107 alineatul (1) TFUE și a anulat decizia atacată.