Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 24 ianuarie 2024 – Volkskreditbank/SRB

(Cauza T-348/21)1

[„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumite firme de investiții (MUR) – Fondul unic de rezoluție (FUR) – Decizia SRB privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 – Obligația de motivare – Dreptul de a fi ascultat – Principiul securității juridice – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Excepție de nelegalitate – Limitarea în timp a efectelor hotărârii”]

Limba de procedură: germana

Părți

Reclamantă: Volkskreditbank AG (Linz, Austria) (reprezentanți: G. Eisenberger, A. Brenneis și J. Holzmann, avocați)

Pârât: Comitetul unic de rezoluție (reprezentanți: J. Kerlin, C. Flynn și D. Ceran, agenți, asistați de B. Meyring, T. Klupsch și S. Ianc, avocați)

Intervenienți în susținerea pârâtului: Parlamentul European (reprezentanți: J. Etienne, M. Menegatti și G. Bartram, agenți), Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: J. Bauerschmidt, J. Haunold și A. Westerhof Löfflerová, agenți)

Obiectul

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta solicită anularea deciziei SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție, în măsura în care o privește.

Dispozitivul

Anulează decizia SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție în măsura în care aceasta privește Volkskreditbank AG.

Menține efectele deciziei SRB/ES/2021/22, în privința Volkskreditbank, până la intrarea în vigoare, într-un termen rezonabil care nu poate depăși șase luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a unei noi decizii a SRB de stabilire a contribuției ex ante la Fondul unic de rezoluție a acestei instituții pentru anul 2021.

SRB suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Volkskreditbank.

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 320, 9.8.2021.