Cauza C‑249/11

Hristo Byankov

împotriva

Glaven sekretar na Ministerstvo na vatreshnite raboti

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de

Administrativen sad Sofia‑grad)

„Dreptul cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor acestora la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38/CE – Articolul 27 – Măsură administrativă de interzicere a părăsirii teritoriului național pentru neplata unei datorii contractate față de o persoană juridică de drept privat – Principiul securității juridice în raport cu actele administrative cu caracter definitiv – Principiile echivalenței și efectivității”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 octombrie 2012

1.        Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Dreptul de ieșire și de intrare – Domeniu de aplicare

[art. 20 TFUE și 21 TFUE; Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4 alin. (1)]

2.        Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Limitarea dreptului de intrare și a dreptului de ședere pentru motive de ordine publică și de siguranță publică – Reglementarea națională care permite limitarea dreptului unui resortisant al unui stat membru la liberă circulație în cadrul Uniunii din cauza existenței unei datorii private în sarcina sa – Inadmisibilitate

(Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 27)

3.        Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Limitarea dreptului de intrare și a dreptului de ședere pentru motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică – Garanții procedurale – Domeniu de aplicare

(Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 31)

4.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Identificarea elementelor pertinente din dreptul Uniunii – Reformularea întrebărilor

(art. 267 TFUE)

5.        Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Limitarea dreptului de intrare și a dreptului de ședere pentru motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică – Efectele în timp ale unei interdicții de teritoriu – Dreptul la reexaminarea unei astfel de măsuri – Domeniu de aplicare

(Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 32)

6.        Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Obligația de cooperare loială – Principiul efectivității – Măsură de interzicere a părăsirii teritoriului care nu a făcut obiectul unei căi judiciare de atac și a devenit definitivă – Reglementarea națională care limitează cu strictețe redeschiderea procedurii administrative care a condus la adoptarea unei astfel de decizii vădit contrare dreptului Uniunii – Inadmisibilitate

[art. 4 alin. (3) TUE; art. 21 TFUE]

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 30-32)

2.        Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei dispoziții naționale care impune o limitare a dreptului la liberă circulație în cadrul Uniunii al unui resortisant al unui stat membru pentru simplul motiv că acesta are o datorie, care depășește un cuantum stabilit prin lege și care nu este însoțită de garanții, față de o persoană juridică de drept privat.

Chiar presupunând că se poate considera în mod valabil că o anumită idee de apărare a ordinii publice stă la baza obiectivului de protecție a creditorilor pe care îl urmărește o astfel de reglementare, nu este exclus ca interdicția de ieșire de pe teritoriu, adoptată în temeiul acestei reglementări, să urmărească un obiectiv exclusiv economic. Or, articolul 27 alineatul (1) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora exclude în mod expres posibilitatea ca un stat membru să invoce motive legate de ordinea publică în scopuri economice.

În plus, în ceea ce privește proporționalitatea unei astfel de reglementări, în dreptul Uniunii există norme juridice de natură să protejeze drepturile creditorilor fără însă ca libertatea de circulație a debitorului să fie în mod necesar limitată. În consecință, nu se poate considera că, dată fiind excluderea din cadrul articolului 27 alineatul (1) din Directiva 2004/38 a unor derogări invocate în scopuri economice, ordinea juridică a Uniunii nu oferă un nivel de protecție a dreptului de proprietate al altor persoane, în speță al creditorilor, care să fie cel puțin echivalent cu cel instaurat prin Convenția europeană a drepturilor omului.

(a se vedea punctele 39, 45, 46 și 48 și dispozitiv 1)

3.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 53-56)

4.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 57 și 58)

5.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 67 și 68)

6.        Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia procedura administrativă care a condus la adoptarea unei interdicții de ieșire de pe teritoriu rămasă definitivă și care nu a făcut obiectul unei căi judiciare de atac nu poate fi redeschisă în cazul în care această interdicție ar fi vădit contrară dreptului Uniunii decât în condiții de natura celor enunțate limitativ de această reglementare, și aceasta în pofida faptului că o astfel de interdicție continuă să producă efecte juridice în privința destinatarului.

O astfel de reglementare, care nu prevede o reexaminare periodică, perpetuează pe o durată nelimitată interdicția de ieșire de pe teritoriu și, prin aceasta, încălcarea dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, enunțat la articolul 21 alineatul (1) TFUE. În asemenea condiții, o astfel de interdicție teritorială reprezintă o negare a însăși libertății de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre conferită de statutul de cetățean al Uniunii.

Pe de altă parte, prin articolul 32 alineatul (1) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, legiuitorul Uniunii a obligat statele membre să prevadă posibilitatea de a reexamina măsurile de interzicere a intrării sau a ieșirii de pe teritoriul lor, chiar atunci când aceste măsuri au fost adoptate în mod valabil din perspectiva dreptului Uniunii și chiar dacă au dobândit caracter definitiv. Situația ar trebui să fie a fortiori aceeași în ceea ce privește interdicțiile teritoriale, care nu au fost adoptate în mod valabil din perspectiva dreptului Uniunii și care constituie însăși negarea libertății enunțate la articolul 21 alineatul (1) TFUE. Într‑o astfel de situație, principiul securității juridice nu reclamă cu necesitate ca un act care impune o astfel de interdicție să producă efecte juridice o perioadă nelimitată.

Având în vedere și importanța pe care dreptul primar o asociază statutului de cetățean al Uniunii, o reglementare națională care împiedică cetățenii Uniunii să se prevaleze de dreptul la liberă circulație și ședere, astfel cum este conferit prin articolul 21 TFUE, împotriva unor interdicții teritoriale absolute adoptate pe perioadă nelimitată și organele administrative să acționeze în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, care confirmă caracterul ilicit al unor astfel de interdicții din perspectiva dreptului Uniunii, nu poate fi justificată în mod rezonabil de principiul securității juridice și trebuie, prin urmare, să fie considerată contrară principiului efectivității și articolului 4 alineatul (3) TUE.

(a se vedea punctele 79-82 și dispozitiv 2)