Language of document : ECLI:EU:F:2008:25

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a treia)

5 martie 2008

Cauza F‑33/07

Alberto Toronjo Benitez

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Foști agenți temporari remunerați din creditele alocate pentru cercetare – Eliminarea punctelor de promovare din «rucsac» – Trecerea unui funcționar din cadrul părții «cercetare» în cadrul părții «funcționare» a bugetului general – Nelegalitatea articolului 2 din decizia Comisiei din 16 iunie 2004 privind procedura de promovare a funcționarilor remunerați din creditele alocate pentru cercetare în bugetul general”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Toronjo Benitez solicită Tribunalului să declarare ca fiind nelegal articolul 2 din decizia Comisiei din 16 iunie 2004, modificată prin decizia din 20 iulie 2005, privind normele de aplicare referitoare la procedura de promovare a funcționarilor remunerați din creditele care figurează în partea „cercetare” a bugetului general și să anuleze decizia Comisiei de a elimina din „rucsacul” său cele 44,5 puncte de promovare pe care le dobândise în calitate de agent temporar

Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor

(Statutul funcționarilor, art. 45)

Articolul 2 din decizia Comisiei privind normele de aplicare referitoare la procedura de promovare a funcționarilor remunerați din creditele care figurează în partea „cercetare” a bugetului general, care prevede o restricție în ceea ce privește mobilitatea funcționarilor, nu este contrar interesului serviciului.

Această decizie, aplicabilă în cazul funcționarilor care aveau anterior calitatea de agenți temporari și care erau remunerați din creditele alocate pentru cercetare, prevede, la articolul 2 alineatul (1), prin derogare de la Dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 45 din statut adoptate de Comisie, că acești funcționari care fac obiectul părții „cercetare” a bugetului general păstrează, în urma unui concurs, punctele de promovare dobândite în calitate de agenți temporari. Potrivit articolului 2 alineatul (2) din decizia menționată, aceste puncte de merit și de prioritate sunt anulate însă în cazul în care funcționarii în cauză sunt transferați, la cererea acestora, într‑un post care face obiectul părții „funcționare” a bugetului general în cursul unei perioade de doi ani începând cu data numirii acestora în calitate de funcționari aflați în perioada de probă.

Restricția în ceea ce privește mobilitatea funcționarilor în cauză este justificată de considerații legate de buna funcționare a instituției și, așadar, de interesul serviciului. Buna alocare a resurselor de personal și mobilitatea funcționarilor în cadrul instituțiilor constituie obiective conforme cu interesul serviciului, care nu se reduce însă la acestea. Decizia menționată urmărește să incite funcționarii care aveau anterior calitatea de agenți temporari angajați pe baza creditelor alocate pentru cercetare să rămână timp de cel puțin doi ani în posturile care fac obiectul părții „cercetare” a bugetului general în care au fost titularizați și pentru care au calificarea necesară.

Din dispozițiile în cauză reiese că, în speță, Comisia a ținut seama de interesul serviciului legat de mobilitatea funcționarilor în cadrul instituțiilor și că aceasta a urmărit chiar să concilieze respectivul interes cu celelalte interese ale serviciului pe care le are în vedere în mod specific. Astfel, domeniul de aplicare al restricției impuse în ceea ce privește mobilitatea funcționarilor este limitat, în măsura în care aceasta nu privește decât funcționarii ce au lucrat anterior în calitate de agenți temporari care erau remunerați din bugetul cercetării și care au fost titularizați de mai puțin de doi ani în posturi care fac obiectul aceluiași buget. Cel mai important, această restricție este limitată în ceea ce privește durata la o perioadă de doi ani începând cu data numirii funcționarilor în cauză în calitate de funcționari aflați în perioada de probă.

Pe de altă parte, decizia nu încalcă principiul egalității de tratament al funcționarilor. Articolul 2 alineatul (3) din decizia menționată prevede că, prin derogare de la dispozițiile articolului 2 alineatul (2) din această decizie, trei categorii de funcționari menționați la alineatul (1) păstrează punctele pe care le‑au dobândit în calitate de agenți temporari, chiar dacă sunt transferați într‑un post care face obiectul părții „funcționare” a bugetului general în primii doi ani după numirea acestora în calitate de funcționari aflați în perioada de probă. Funcționarii „care sunt transferați în interesul serviciului de autoritatea împuternicită să facă numiri în temeiul articolului 7 alineatul (1) din statut” reprezintă una dintre aceste categorii. Din obiectivele urmărite de articolul 2 din decizie reiese că instituția urmărește să desemneze astfel funcționarii transferați exclusiv în interesul serviciului și fără a ține seama de dorințele acestora în ceea ce privește mobilitatea, dispozițiile articolului 7 alineatul (1) primul paragraf din statut, spre deosebire de dispozițiile celui de al doilea paragraf al aceluiași alineat, acordând instituțiilor posibilitatea de a acționa astfel. Or, dacă transferurile trebuie întotdeauna să fie hotărâte în interesul serviciului, situația funcționarilor transferați diferă în mod considerabil în funcție de aspectul dacă administrația a luat sau nu a luat în considerare dorințele acestora în ceea ce privește mobilitatea.

O altă categorie de funcționari prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din decizia menționată este cea a funcționarilor transferați la cererea acestora, care ocupă de cel puțin doi ani un post considerat sensibil. În această privință, este justificată o diferență de tratament între funcționarii transferați la cererea acestora într‑un post care face obiectul părții „funcționare” a bugetului general în primii doi ani după numirea acestora în calitate de funcționari aflați în perioada de probă, în funcție de aspectul dacă aceștia ocupau sau nu ocupau de cel puțin doi ani un post considerat sensibil. Chiar dacă funcționarul numit într‑un post sensibil este transferat în general numai după o perioadă de cinci ani, nu este exactă concluzia că respectivul funcționar nu se află într‑o situație diferită de cea a celorlalți funcționari decât după o perioadă de cinci ani, și nu după o perioadă de doi ani. Obligația sporită de mobilitate ce le revine funcționarilor repartizați în posturi sensibile rezultă din faptul că natura atribuțiilor acestora îi expune unui risc mai important de nereguli financiare sau de conflicte de interese. În consecință, funcționarii repartizați în posturi sensibile se află într‑o situație diferită din punct de vedere obiectiv de cea a celorlalți funcționari pe toată durata repartizării lor, și nu numai după o perioadă de cinci ani. În aceste condiții, nu există niciun motiv pentru care să se considere că aplicarea în cazul acestor funcționari a unor norme derogatorii în ceea ce privește mobilitatea nu ar fi justificată decât după o perioadă de cinci ani. Dimpotrivă, ținând seama de interesul serviciului legat de facilitarea mobilității funcționarilor repartizați în posturi sensibile, pentru a limita riscurile la care aceștia sunt expuși, este rezonabil ca funcționarii respectivi să fie excluși din domeniul de aplicare al unei dispoziții care incită puternic la stabilitate în cursul unei perioade suplimentare de doi ani de la momentul numirii în calitate de funcționar aflat în perioadă de probă. Astfel, excepția prevăzută la alineatul (3) în favoarea funcționarilor menționați nu este disproporționată în raport cu obiectivul urmărit.

(a se vedea punctele 32, 67-73 și 90-96)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 iunie 1997, Carbajo Ferrero/Parlamentul European, T‑237/95, RecFP, p. I‑A‑141 și II‑429, punctul 99