HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

11 decembrie 2013(*)

„Clauză compromisorie – Al șaselea program‑cadru pentru acțiuni de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de demonstrare care contribuie la realizarea Spațiului European de Cercetare și la inovare (2002-2006) – Contractele Dicoems și Cocoon – Neconformitatea cu stipulațiile contractuale a unei părți din cheltuielile declarate – Rezilierea contractelor – Rambursarea unei părți din sumele plătite – Daune interese – Cerere reconvențională – Răspundere extracontractuală – Îmbogățire fără justă cauză – Acțiune în anulare – Act care nu este supus căilor de atac – Act care se înscrie într‑un cadru pur contractual de care nu poate fi disociat – Notă de debit – Inadmisibilitate”

În cauza T‑116/11,

Association médicale européenne (EMA), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de A. Franchi, și de L. Picciano, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de S. Delaude și de F. Moro, în calitate de agenți, asistate de D. Gullo, avocat,

pârâtă,

având ca obiect, pe de o parte, o cerere principală prin care se solicită, în primul rând, rambursarea cheltuielilor efectuate pentru executarea contractului nr. 507126 privind proiectul Cocoon și a contractului nr. 507760 privind proiectul Dicoems, încheiate la 7 și, respectiv, la 19 decembrie 2003 între Comisie și reclamantă, în al doilea rând, constatarea nelegalității deciziei Comisiei de reziliere a contractelor menționate, în al treilea rând, anularea notei de debit corespunzătoare și, în al patrulea rând, plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit, precum și, pe de altă parte, o cerere subsidiară întemeiată pe răspunderea extracontractuală a Comisiei,

TRIBUNALUL (Camera a doua),

compus din domnii N. J. Forwood, președinte, F. Dehousse (raportor) și J. Schwarcz, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 februarie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1.     Cadrul contractual

1        Articolul 166 alineatul (1) CE prevede adoptarea unui program‑cadru multianual care cuprinde toate acțiunile europene în domeniul cercetării și al dezvoltării tehnologice.

2        În cadrul celui de Al șaselea program‑cadru, adoptat prin Decizia nr. 1513/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2002 privind cel de Al șaselea program‑cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de demonstrare, care contribuie la crearea Spațiului European de Cercetare și la inovare (2002-2006) (JO L 232, p. 1), au fost încheiate, la 7 și, respectiv, la 19 decembrie 2003, contractul nr. 507126 privind proiectul Cocoon (denumit în continuare „contractul Cocoon”) și contractul nr. 507760 privind proiectul Dicoems (denumit în continuare „contractul Dicoems”) de către Comisia Comunităților Europene, pe de o parte, și coordonatorii și participanții la proiect, printre care și reclamanta, Association médicale européenne (EMA), pe de altă parte.

3        Participarea reclamantei și a celorlalte entități selecționate la proiectele de cercetare s‑a derulat în cadrul consorțiilor constituite potrivit dispozițiilor contractelor Cocoon și Dicoems, compuse, pe de o parte, dintr‑un coordonator, căruia îi erau încredințate atribuții specifice de natură administrativă și de gestiune, și, pe de altă parte, din ceilalți participanți la proiect.

4        Articolul 5 din contractul Cocoon stabilește o contribuție financiară europeană maximă de 6,7 milioane de euro. Contractul, care are o durată totală de 42 de luni, prevede la articolul 6 că proiectul este împărțit în patru perioade de raportare. Reiese din această dispoziție și din formularele C atașate în anexa la cererea introductivă că prima perioadă este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2004, a doua între 2 ianuarie și 31 decembrie 2005, a treia între 1 ianuarie și 31 decembrie 2006, iar a patra între 1 ianuarie și 30 iunie 2007.

5        Articolul 5 din contractul Dicoems stabilește o contribuție financiară europeană maximă de 2 milioane de euro. Contractul are o durată totală de 30 de luni, împărțite, în temeiul articolului 6, în trei perioade de raportare. Reiese din această dispoziție și din formularele C atașate în anexa la cererea introductivă că prima perioadă este cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie 2004, a doua între 1 iulie 2004 și 30 iunie 2005, iar a treia între 1 iulie 2005 și 30 iunie 2006.

6        Conform articolului 7 din cele două contracte, consorțiile transmit Comisiei, pentru fiecare perioadă de raportare, într‑un anumit termen, rapoarte cu privire la activitatea desfășurată, la progresele înregistrate de proiecte, la utilizarea resurselor, precum și la „formularul C – Financial Statement” întocmit și furnizat de fiecare cocontractant în privința costurilor pe care le suportă în cadrul executării contractelor și a căror rambursare o solicită.

7        Pentru fiecare dintre cele două proiecte este prevăzut un mecanism de prefinanțare, iar modalitățile de acordare a contribuției financiare sunt definite, în special, la articolul 8 din contractul Cocoon și la articolul 8 din contratul Dicoems. În temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (d) din contractele în cauză, orice plată efectuată la sfârșitul unei perioade de raportare însoțită de un certificat de audit va fi considerată finală, sub rezerva rezultatelor oricărui audit sau ale oricărui control care ar putea fi efectuat în temeiul articolului II.29 din condițiile generale care figurează în anexa II la contractele menționate (denumite în continuare „condițiile generale”).

8        Potrivit articolului 12 din fiecare dintre contractele Cocoon și Dicoems, acestora li se aplică legea belgiană.

9        Articolul 13 din contractele menționate prevede o clauză compromisorie prin care se precizează că Tribunalul are competența exclusivă de a hotărî în litigiile dintre Comisie și cocontractanți cu privire la validitatea, aplicarea sau interpretarea contractelor respective.

10      Condițiile generale, care, conform articolului 14 din fiecare contract, fac parte integrantă din acestea, cuprind o primă parte, care privește în special executarea proiectelor în cauză, încetarea contractelor și răspunderea (punctele II.2-II.18), o a doua parte, care privește dispozițiile financiare, controalele, auditurile, rambursările și sancțiunile (punctele II.19-II.31), și o a treia parte, care privește drepturile de proprietate intelectuală (punctele II.32-II.36).

11      Punctul II.6 din condițiile generale stipulează că subcontractarea este posibilă în cazul unor servicii minore, care nu reprezintă esența proiectului. Pentru ca costurile aferente unui acord de subcontractare să fie eligibile trebuie îndeplinite anumite condiții.

12      Punctul II.7 alineatul (1) din condițiile generale stipulează că rapoartele sunt transmise Comisiei în termen de 45 de zile de la sfârșitul perioadelor relevante. Potrivit punctului II.7 alineatul (2), pentru fiecare perioadă de raportare, consorțiul transmite rapoartele prevăzute în contracte (în special rapoartele de activitate și de gestiune), printre care se numără formularele C de declarații financiare, furnizate de cocontractanți pentru fiecare perioadă.

13      Punctul II.8 alineatul (3) din condițiile generale prevede că Comisia se angajează să evalueze rapoartele transmise în 45 de zile de la primirea lor. Lipsa unui răspuns din partea sa în acest termen nu echivalează cu o aprobare. Comisia poate respinge rapoartele respective chiar și după data limită de plată stabilită prin contract. Punctul II.8 alineatul (4) stipulează că aprobarea rapoartelor nu implică o scutire de la auditurile și de la controalele efectuate conform punctului II.29.

14      Punctul II.16 din condițiile generale prezintă situațiile în care participarea unui cocontractant poate lua sfârșit.

15      Punctul II.16 alineatul (1) din condițiile generale stipulează că, în cazul în care un cocontractant își încalcă obligațiile contractuale, Comisia impune consorțiului găsirea unei soluții adecvate într‑un termen maxim de 30 de zile și, în lipsa unei soluții satisfăcătoare în acest termen, pune capăt participării cocontractantului în cauză.

16      Punctul II.16 alineatul (2) din condițiile generale stipulează că Comisia poate să pună capăt imediat participării unui cocontractant:

„(a)      în cazul în care cocontractantul a săvârșit, cu intenție sau din neglijență, o «neregulă» în executarea contractului;

(b)      în cazul în care cocontractantul a încălcat principiile etice fundamentale prevăzute în normele de participare [rules for participation].”

17      Punctul II.1 alineatul (11) din condițiile generale definește noțiunea „neregulă” ca „orice nerespectare a unei dispoziții de drept comunitar sau orice încălcare a unei obligații contractuale rezultată dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui cocontractant care aduce atingere sau ar putea să aducă atingere bugetului general al Comunităților Europene sau bugetelor administrate de Comunitățile Europene prin angajarea unor cheltuieli nejustificate”.

18      Punctul II.16 alineatul (8) din condițiile generale prevede că, în cazul în care consorțiul continuă proiectul, Comisia emite un ordin de recuperare (recovery order) împotriva cocontractantului în culpă sau îi solicită acestuia, transmițând o copie și consorțiului, să transfere consorțiului suma datorată Comisiei în 30 de zile. În cazul în care cocontractantul nu se conformează, Comisia emite un ordin de recuperare pentru toate sumele datorate de acesta. Anumite dispoziții ale contractului (și în special punctele II.29, II.30 și II.31 privind controalele, auditurile și rambursările) continuă să se aplice cocontractantului în culpă după încetarea participării sale, iar cocontractanților în caz de încetare a contractului.

19      Punctul II.19 alineatul (1) din condițiile generale definește cheltuielile eligibile pentru finanțare și stipulează următoarele:

„Cheltuielile eligibile efectuate pentru punerea în aplicare a proiectului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)      să fie reale, raționale din punct de vedere economic și necesare pentru punerea în aplicare a proiectului;

(b)      să fie stabilite în conformitate cu principiile contabile uzuale ale cocontractantului;

(c)      să fie efectuate în perioada proiectului, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (2) […];

(d)      să fie înregistrate în contabilitatea cocontractantului care le‑a efectuat cel târziu la data întocmirii certificatului de audit prevăzut la articolul II.26. Procedurile contabile utilizate pentru înregistrarea cheltuielilor și a veniturilor trebuie să respecte normele contabile ale statului în care are sediul cocontractantul, precum și să permită regularizarea directă între veniturile și cheltuielile angajate pentru punerea în aplicare a proiectului și declarațiile de ansamblu privind întreaga activitate a cocontractantului […]”

20      Punctul II.19 alineatul (2) literele (a)-(h) din condițiile generale menționează opt categorii de costuri neeligibile. Punctul II.19 alineatul (2) litera (i) adaugă că sunt neeligibile toate costurile care nu îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (1).

21      Punctele II.20 și II.21 din condițiile generale definesc două tipuri de cheltuieli eligibile în condițiile prevăzute la punctul II.19, și anume, în primul rând, costurile directe, care se pot atribui în mod direct proiectelor, și, în al doilea rând, costurile indirecte, care nu se pot atribui în mod direct proiectelor, dar pot fi identificate și justificate de sistemul contabil al cocontractantului ca fiind suportate în legătură cu costurile directe.

22      În scopul raportării costurilor suportate pentru realizarea proiectelor și pentru executarea contractelor corespunzătoare, punctul II.22 din condițiile generale prevede trei modele de raportare a costurilor (cost reporting models), printre care modelul costurilor suplimentare (additional cost model), care poate fi utilizat de organismele necomerciale și asociațiile fără scop lucrativ de drept public sau privat ori de organizațiile internaționale, care nu dispun de un sistem contabil care să permită identificarea părții din costuri (directe și indirecte) pe care acestea o suportă pentru realizarea proiectelor.

23      Punctul II.20 alineatul (2) din condițiile generale stipulează că cocontractanții care utilizează modelul costurilor suplimentare pot să raporteze în cadrul proiectului numai costurile directe suplimentare costurilor lor recurente. Acesta stipulează de asemenea:

„Costurile directe de personal sunt limitate la costurile reale cu personalul afectat proiectului atunci când cocontractantul a încheiat cu acest personal:

–        un contract temporar pentru munca în cadrul unor proiecte de CDT ale Comunității;

–        un contrat temporar pentru obținerea unui doctorat;

–        un contrat care depinde în tot sau în parte de finanțări externe care se adaugă la finanțarea recurentă normală a cocontractantului. În acest caz, costurile atribuite prezentului contract trebuie să excludă toate costurile acoperite prin finanțarea normală recurentă.”

24      Punctul II.26 din condițiile generale prevede întocmirea certificatelor de audit de către un auditor extern. Această dispoziție stipulează, in fine, că certificarea efectuată de auditorii externi nu diminuează cu nimic nici răspunderea contractanților în temeiul contractului, nici drepturile conferite Uniunii Europene prin punctul II.29 din condițiile generale.

25      Din cuprinsul punctului II.27 din condițiile generale rezultă că avansurile acordate coordonatorului în numele consorțiului rămân proprietatea Uniunii.

26      Punctul II.28 alineatul (1) din condițiile generale stipulează că, sub rezerva controalelor și a auditurilor, cuantumul plății finale către cocontractant este adoptat pe baza rapoartelor prevăzute la punctul II.7 pe care Comisia le‑a aprobat.

27      Punctul II.29 din condițiile generale privește controalele și auditurile al căror obiect îl pot face cocontractanții. Acesta stipulează:

„1. Oricând pe durata contractului și până la cinci ani după terminarea proiectului, Comisia poate să organizeze audituri, efectuate fie de revizori științifici sau tehnici ori de auditori externi, fie de serviciile Comisiei înseși, inclusiv OLAF. Astfel de audituri pot privi aspectele științifice, financiare, tehnologice sau alte aspecte (inclusiv principiile de contabilitate și de management) referitoare la buna executare a proiectului și a contractului. Toate aceste audituri trebuie să fie realizate în conformitate cu principiul confidențialității. Sumele datorate eventual Comisiei ca urmare a concluziilor acestor audituri pot fi recuperate, astfel cum este prevăzut la articolul II.31.

[…]

2. Cocontractanții sunt obligați să pună la dispoziția Comisiei toate datele detaliate care îi pot fi solicitate de Comisie în scopul de a verifica gestionarea și executarea corectă a contractului.

3. Cocontractanții sunt obligați să păstreze originalul sau, în cazuri excepționale, temeinic motivate, copii autentificate ale tuturor documentelor referitoare la contract o perioadă de cinci ani de la finalizarea proiectului. Aceste documente trebuie puse la dispoziția Comisiei, la cerere, în cursul efectuării oricărui audit prevăzut de contract.

[…]”

28      Punctul II.31 alineatul (1) din condițiile generale prevede recuperarea de către Comisie a sumelor plătite în mod nejustificat cocontractanților sau a sumelor a căror rambursare este justificată potrivit contractului. Punctul II.31 alineatul (5) prevede că, în temeiul articolului 256 CE, Comisia poate adopta o decizie care constituie titlu executoriu pentru stabilirea unei sume în sarcina altor persoane decât statele.

29      Punctul II.32 din condițiile generale prevede că cunoștințele („knowledge”), definite la punctul II.1 alineatul (14) din aceleași condiții generale ca vizând rezultatele proiectelor în cauză, precum și drepturile atașate acestora sunt proprietatea cocontractanților Comisiei care au contribuit la obținerea lor.

2.     Dreptul belgian

30      Articolul 1134 din Codul civil belgian prevede că „contractele valabil încheiate au putere de lege pentru părțile contractante” (primul paragraf) și „pot fi revocate numai prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege” (al doilea paragraf).

31      Articolul 1134 al treilea paragraf prevede că contractele trebuie executate cu bună‑credință. Articolul 1135 din același cod prevede că „contractele obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările ce legea, obiceiul sau echitatea dă obligației, după natura sa” și, astfel, exprimă și el principiul executării cu bună‑credință a contractelor.

32      Atunci când se naște un litigiu cu privire la executarea unui contract, sarcina probei este reglementată prin dispozițiile articolului 1315 din Codul civil belgian, potrivit căruia:

„Cel care solicită executarea unei obligații trebuie să o dovedească.

În mod corespunzător, cel care se pretinde liberat trebuie să dovedească plata efectuată care a condus la stingerea obligației sale.”

33      Articolul 1341 din Codul civil belgian prevede că, în materia probei, „dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare care depășește suma de 375 de euro, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată”. Acest articol precizează că „proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s‑ar pretinde că s‑ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar cu privire la o sumă sau la o valoare care nu depășește 375 de euro”. Articolul adaugă:

„Aceste reguli nu aduc atingere dispozițiilor din legile privitoare la comerț.”

34      Articolul 1347 din codul menționat prevede:

„Regulile de mai sus nu se aplică în cazul în care există un început de dovadă scrisă.

Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere care provine de la persoana căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.”

 Istoricul cauzei

35      Reclamanta este o asociație fără scop lucrativ de drept belgian cu sediul în Bruxelles (Belgia).

36      Aceasta arată că a participat pentru o sumă de 166 410,50 euro la proiectul Dicoems și pentru o sumă de 260 756,53 euro la proiectul Cocoon, respectiv pentru suma de 427 167,03 euro în total. Arată că a primit suma de 176 167,87 euro și că, prin urmare, are în continuare un drept de creanță de 250 999,16 euro în cadrul celor două proiecte.

37      În urma falimentului coordonatorului din cadrul contractului Dicoems, ea a fost desemnată în locul acestuia cu începere de la 19 ianuarie 2007. În cadrul contractului Cocoon, coordonatorul, radiat din registrul comerțului, a fost înlocuit cu un altul.

38      Prin scrisoarea din 12 februarie 2009, Comisia a informat reclamanta că a decis să o supună unui audit, în temeiul punctului II.29 din condițiile generale, pentru a se verifica buna executare a contractelor Dicoems și Cocoon pe plan contabil și financiar. Auditul a avut loc la datele de 3 martie, 4 martie și 7 aprilie 2009.

39      Prin scrisoarea din 19 mai 2009, Comisia a transmis reclamantei un proiect de raport de audit (denumit în continuare „proiect de raport de audit”), invitând‑o să își prezinte observațiile în termen de 30 zile de la primirea sa.

40      Prin scrisoarea din 18 iunie 2009, reclamanta a solicitat Comisiei acordarea unei prelungiri de patru luni a termenului pentru prezentarea observațiilor sus‑menționate, invocând în special o mutare din anul 2004 și necesitatea de a proceda la o revizuire completă a documentației pertinente, precum și la identificarea actelor utile și/sau care lipsesc.

41      Prin scrisoarea din 23 iunie 2009, Comisia a acordat reclamantei un termen de 30 de zile suplimentare pentru a transmite observațiile, arătând că prelungirea de patru luni solicitată inițial de reclamantă nu era rezonabilă, întrucât, conform punctului II.29 alineatul (3) din condițiile generale, cocontractanții erau obligați să păstreze originalele (sau, în anumite cazuri, copiile certificate pentru conformitate) ale tuturor documentelor referitoare la contracte o perioadă de cinci ani de la finalizarea proiectului și, potrivit aceleiași dispoziții, aceste documente trebuiau puse la dispoziția Comisiei dacă aceasta le solicita în cursul efectuării unei eventuale proceduri de audit.

42      Comisia a precizat totodată că, în conformitate cu dispozițiile punctului II.19 alineatul (1) litera (d) din condițiile generale, costurile eligibile suportate pentru realizarea proiectelor trebuiau să fie înregistrate în documentele contabile ale cocontractantului cel târziu la data întocmirii certificatului de audit prevăzut la punctul II.26 din aceleași condiții generale. Comisia a arătat astfel că, în realitate, toată documentația privind costurile suportate ar fi trebuit să se găsească deja în posesia reclamantei la data la care s‑a realizat auditul în localurile sale.

43      Prin e‑mailurile din 3 și din 6 iulie 2009, reclamanta a arătat că documentele erau în Italia și că, în cazul contractului Cocoon, era necesară autorizarea din partea unei instanțe. Reclamanta a solicitat Comisiei o copie a contractelor Dicoems și Cocoon, inclusiv o descriere completă a proiectelor corespunzătoare și a obligațiilor cocontractanților, precum și o copie a declarațiilor de costuri transmise de coordonatorii proiectelor, explicând că dorea să verifice dacă documentația de care dispunea Comisia corespundea cu cea pe care o transmisese ea.

44      Prin e‑mailul din 10 iulie 2009, Comisia a transmis reclamantei copia contractelor și a anexelor respective, precum și copia documentației financiare primite pe seama reclamantei.

45      Prin scrisoarea din 19 august 2009, reclamanta a transmis Comisiei observațiile sale cu privire la proiectul de raport de audit, precum și documente.

46      La 30 septembrie 2009, Comisia a informat reclamanta cu privire la finalizarea auditului și a transmis acesteia raportul de audit final (denumit în continuare „raportul de audit final”).

47      În cadrul raportului de audit final, Comisia a considerat că reclamanta încălcase dispozițiile contractuale și săvârșise nereguli grave, în sensul punctului II.1 alineatul (11) din condițiile generale, în executarea contractelor Dicoems și Cocoon. Ea a subliniat, printre altele, lipsa de trasabilitate în contabilitatea reclamantei a costurilor a căror rambursare a fost solicitată de aceasta, lipsa originalelor (sau a copiilor certificate pentru conformitate, în situațiile în care erau admise) documentelor privind executarea contractelor, faptul că anumite costuri a căror rambursare a fost solicitată de reclamantă nu erau reale și nu corespundeau cu documentele justificative referitoare la proiect, faptul că reclamanta, prin semnarea documentației financiare transmise Comisiei, a certificat împrejurări neconforme cu realitatea în ceea ce privește costurile suportate și actele justificative aferente acestora și aspectul că fuseseră încheiate contracte de subcontractare cu încălcarea dispozițiilor contractuale. Comisia a considerat deci că din suma de 329 140,69 euro solicitată cu titlu de costuri eligibile trebuia respinsă suma de 315 739,99 euro și a concluzionat că era necesar să pună capăt participării reclamantei la proiecte, în aplicarea punctului II.16 din condițiile generale.

48      La 3 decembrie 2009 a avut loc o întrevedere a reclamantei cu Comisia.

49      Prin e‑mailul din 11 ianuarie 2010, Comisia a răspuns la argumentele reclamantei și i‑a comunicat că necunoașterea dispozițiilor financiare și contabile care guvernau proiectele Dicoems și Cocoon nu putea, în niciun caz, să o exonereze de răspundere în privința neregulilor pe care le săvârșise.

50      Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2010, Comisia a informat reclamanta despre intenția de a pune capăt participării acesteia la proiectele Dicoems și Cocoon, în temeiul punctului II.16 alineatul (2) din condițiile generale, și, prin urmare, de a solicita restituirea sumelor percepute în mod nejustificat, în total suma de 165 302,15 euro, din care 121 261,06 euro pentru proiectul Cocoon și 44 041,09 euro pentru proiectul Dicoems.

51      Prin scrisoarea din 24 februarie 2010, reclamanta a prezentat observații în legătură cu scrisoarea Comisiei din 20 ianuarie 2010.

52      Prin scrisoarea din 21 aprilie 2010, Comisia a răspuns la aceste observații.

53      Reclamanta a mai formulat, printre altele prin scrisorile din 24 februarie, din 3 mai și din 10 mai 2010, și o cerere de acces la corespondența dintre Comisie și ceilalți membri ai consorțiilor din cadrul celor două proiecte. La 1 iulie 2010 a avut loc o întâlnire între reprezentanții reclamantei și Comisie. La 9 iulie 2010, reclamanta a limitat lista documentelor la care solicita să aibă acces. Documentele solicitate i‑au fost comunicate la 5 august 2010.

54      Prin scrisoarea din 15 septembrie 2010, reclamanta a transmis Comisiei observații cu privire la raportul de audit final.

55      La 22 octombrie 2010, după ce a efectuat o nouă analiză a costurilor a căror rambursare fusese solicitată de reclamantă și a motivelor de neeligibilitate a acestora potrivit dispozițiilor contractuale, Comisia a răspuns la observațiile reclamantei în sensul că elementele și argumentele prezentate nu erau de natură să repună în discuție concluziile formulate în urma procedurii de audit.

56      Prin scrisoarea din 4 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat un nou termen pentru a răspunde la scrisoarea din 22 octombrie.

57      Prin scrisoarea din 5 noiembrie 2010, Comisia a notificat reclamantei încetarea participării sale la proiectele Cocoon și Dicoems în temeiul punctului II.16 alineatul (2) din condițiile generale, pentru motivele indicate în scrisoarea din 20 ianuarie 2010. Ea a precizat totodată că, în temeiul punctului II.16 alineatul (8) din condițiile generale, va proceda la recuperarea, printr‑o notă de debit, a sumei de 164 080,03 euro plătite în mod nejustificat reclamantei (din care suma de 121 098,51 euro privea contractul Cocoon, iar suma de 42 981,52 euro privea contractul Dicoems).

58      La 1 decembrie 2010, reclamanta a depus o plângere la Ombudsmanul European pentru administrare defectuoasă din partea Comisiei. Ombudsmanul a respins această plângere la 1 februarie 2011.

59      La 7 decembrie 2010, reclamanta a transmis observațiile finale, solicitând, printre altele, suspendarea procedurii de recuperare a sumei indicate în scrisoarea din 5 noiembrie 2010 în așteptarea deciziei Ombudsmanului.

60      La 13 decembrie 2010, Comisia a adresat reclamantei o notă de debit pentru suma de 164 080,03 euro (denumită în continuare „notă de debit”), precizând, pentru fiecare contract, suma considerată eligibilă, sumele deja plătite și suma de recuperat.

 Procedura și concluziile părților

61      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 februarie 2011, reclamanta a introdus prezenta acțiune. Cererea sa de suspendare a executării deciziei Comisiei din 5 noiembrie 2010 privind rezilierea contractelor referitoare la proiectele Cocoon și Dicoems și a notei de debit, depusă prin act separat la grefa Tribunalului la 7 martie 2011, a fost respinsă prin Ordonanța președintelui Tribunalului din 18 noiembrie 2011, EMA/Comisia (T‑116/11 R, nepublicată în Repertoriu).

62      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a doua) a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a decis să solicite părților să răspundă la anumite întrebări, părțile dând curs acestei solicitări în termenul acordat.

63      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 27 februarie 2013.

64      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        constatarea admisibilității și a temeiniciei acțiunii;

–        cu titlu principal:

–        constatarea și declararea faptului că și‑a executat în mod corect obligațiile contractuale care îi reveneau în temeiul contractelor Dicoems și Cocoon și că, prin urmare, are dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate pentru executarea acestor contracte, astfel cum rezultă din formularele C trimise Comisiei, inclusiv formularul C referitor la a patra perioadă a contractului Cocoon;

–        constatarea și declararea nelegalității deciziei Comisiei de reziliere a contractelor menționate, cuprinsă în scrisoarea din 5 noiembrie 2010;

–        în consecință, declararea faptului că cererea Comisiei de rambursare a sumei de 164 080,10 euro este nefondată și, ca o consecință, anularea notei de debit prin emiterea unei note de credit corespunzătoare sau, în orice caz, declararea nelegalității acesteia;

–        obligarea Comisiei la plata sumelor restante care îi sunt datorate reclamantei în temeiul formularelor C trimise Comisiei, în cuantum de 250 999,16 euro;

–        obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri echitabile pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a lipsei unui control;

–        cu titlu subsidiar:

–        stabilirea răspunderii Comisiei pentru îmbogățire fără justă cauză și pentru faptă ilicită;

–        în consecință, obligarea Comisiei la repararea prejudiciilor de natură patrimonială și morală suferite de reclamantă, care vor trebui cuantificate în cadrul prezentului litigiu;

–        în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

65      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă și neîntemeiată;

–        respingerea cererii de despăgubiri ca inadmisibilă și neîntemeiată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

66      În cadrul duplicii, Comisia formulează o cerere reconvențională. Ea solicită ca Tribunalul să confirme nota de debit și încetarea participării reclamantei la contracte și, în consecință, să oblige reclamanta la rambursarea sumei de 164 080,03 euro, majorată cu dobânzi conform punctului II.31 alineatul (2) din condițiile generale.

 În drept

1.     Observații introductive

67      În primul rând, trebuie să se menționeze că la 20 iulie 2011 reclamanta a depus, pe lângă replică, o scrisoare care a fost atașată la dosar și cu privire la care Comisia a fost invitată să răspundă în cadrul duplicii. În această scrisoare din 20 iulie 2011, reclamanta se plânge că memoriul în apărare al Comisiei conține numeroase trimiteri la argumente și documente referitoare la procedura privind măsurile provizorii, care constituie o procedură distinctă. În opinia reclamantei, aceasta creează confuzie și implică o creștere indirectă a numărului de pagini al memoriului în apărare, depășindu‑se numărul de pagini stabilit prin instrucțiunile pentru părți.

68      Tribunalul arată că nu este vorba de un motiv propriu‑zis și că niciun argument nu se întemeiază pe această împrejurare din perspectiva capetelor de cerere ale cererii principale. Chiar presupunând că este vorba de un argument invocat în susținerea prezentei acțiuni, acesta trebuie deci respins ca inoperant.

69      În plus, trebuie arătat că, în orice caz, argumentele din procedura privind măsurile provizorii sunt reluate de Comisie în cadrul procedurii principale în mod autonom și independent de cele invocate în cadrul procedurii privind măsurile provizorii și că ele nu constituie simple trimiteri. Prin urmare, acestea nu pot contribui la creșterea numărului de pagini stabilit prin instrucțiunile pentru părți. În plus, ele sunt dezvoltate într‑o manieră completă și structurată. În sfârșit, documentele aferente sunt menționate cu claritate în memoriul în apărare, fără să lase loc vreunei posibilități de confuzie, și sunt atașate din nou la duplică.

70      Prin urmare, acest argument trebuie, în orice caz, să fie înlăturat.

71      În al doilea rând, reiese din cererea introductivă și în special din cel de al patrulea capăt de cerere că reclamanta solicită, în esență, anularea notei de debit prin care se urmărește obținerea rambursării de către reclamantă a sumei în cauză.

72      În această privință, trebuie amintit că actele adoptate de instituții care se înscriu într‑un cadru contractual de care nu pot fi disociate nu figurează, tocmai ca urmare a naturii lor, printre actele vizate la articolul 288 TFUE și a căror anulare poate fi solicitată instanței Uniunii în temeiul articolului 263 TFUE (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 12 octombrie 2011, Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, T‑353/10, Rep., p. II‑7213, punctul 24 și jurisprudența citată).

73      Or, în speță, prin nota de debit, care face trimitere la scrisoarea din 5 noiembrie 2010, Comisia solicită reclamantei plata unei creanțe, al cărei titular se consideră, constituită din sumele plătite care corespund costurilor pe care le‑a considerat neeligibile în temeiul contractelor în cauză și pe care nu le‑a acceptat. Procedând astfel, Comisia se menține în cadrul contractual și se întemeiază în special pe dispozițiile combinate ale punctului II.29 alineatul (1) și ale punctului II.31 din condițiile generale.

74      Prin urmare, nota de debit se înscrie în contextul contractelor încheiate între Comisie și reclamantă, întrucât urmărește recuperarea unei creanțe care își are izvorul în stipulațiile contractelor și întrucât are ca obiect valorificarea drepturilor pe care Comisia le deduce din stipulațiile respectivelor contracte încheiate cu reclamanta (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 17 iunie 2010, CEVA/Comisia, T‑428/07 și T‑455/07, Rep., p. II‑2431, punctul 53, Ordonanța Tribunalului din 31 august 2011, IEM/Comisia, T‑435/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 44, și Ordonanța Tribunalului Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, punctul 72 de mai sus, punctul 26).

75      Întrucât nota de debit nu poate fi disociată de cadrul contractual, cel de al patrulea capăt de cerere, care vizează anularea acesteia sau constatarea nelegalității ei, trebuie deci considerat inadmisibil. Argumentele prezentate în susținerea acestui capăt de cerere trebuie, așadar, înlăturate ca venind în susținerea unui capăt de cerere inadmisibil. În plus, presupunând că acest capăt de cerere, care vizează anularea notei de debit, poate fi recalificat în sensul că ar viza rambursarea sumelor în cauză în aplicarea jurisprudenței Tribunalului (a se vedea Ordonanța Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, punctul 72 de mai sus, punctele 34 și 35 și jurisprudența citată), trebuie constatat că, în orice caz, motivele invocate împotriva notei de debit se suprapun cu cele invocate în susținerea cererii de rambursare.

76      În cadrul acțiunii, întemeiată pe articolele 268, 272 și 340 TFUE, reclamanta invocă cinci motive. Primele patru sunt invocate în susținerea cererii principale, iar cel de al cincilea, care privește răspunderea Comisiei pentru îmbogățire fără justă cauză și pentru faptă ilicită, în susținerea cererii subsidiare.

2.     Cu privire la cererea principală, întemeiată pe primele patru motive

77      Reclamanta invocă patru motive. Primul este întemeiat pe încălcarea punctelor II.19, II.20, II.21 și II.25 din condițiile generale. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligațiilor sale de supraveghere, a principiului bunei‑credințe și a principiului cooperării loiale în executarea contractelor. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări și a principiului proporționalității, iar al patrulea motiv pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea punctelor II.19, II.20, II.21 și II.25 din condițiile generale

78      Trebuie să se soluționeze mai întâi cererea reclamantei cu privire la suma referitoare la cea de a patra perioadă a proiectului Cocoon care nu i‑a fost plătită și care nu a fost vizată de audit. Reclamanta formulează în continuare, în esență, critica întemeiată pe lipsa posibilității de alegere a unui model de costuri, critica privind neeligibilitatea costurilor facturate care nu au fost plătite încă, critica privind costurile directe de personal, cea referitoare la costurile indirecte de personal și, în sfârșit, cea întemeiată pe incoerența raportului de audit final, critici care vor trebui examinate succesiv.

 Cu privire la cererea de rambursare referitoare la a patra perioadă

79      Mai întâi, trebuie arătat că reclamanta include în cererea sa de rambursare suma de 98 030,42 euro pentru cea de a patra perioadă a proiectului Cocoon. Susține că din raportul de audit final reiese că Comisia dispunea de detalii privind costurile și că nu i se poate imputa ei nicio întârziere în transmiterea documentelor. Reclamanta adaugă, în răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii, că termenul de cinci ani prevăzut la punctul II.29 din condițiile generale a expirat și că nu mai este posibil niciun audit.

80      Tribunalul constată că suma corespunzătoare celei de a patra perioade, care se situează între 1 ianuarie și 30 iunie 2007, nu fost plătită reclamantei și nu a făcut obiectul auditului. Astfel, din răspunsurile la întrebările scrise adresate de Tribunal reiese că documentele financiare referitoare la această perioadă sunt examinate în prezent de către Comisie.

81      Trebuie amintit că, deși dispozițiile contractuale aplicabile în speță nu impun realizarea unui audit, din articolul 8 alineatul (2) din contracte și de la punctul II.28 alineatul (1) din condițiile generale reiese că cuantumul plății finale către cocontractant este adoptat pe baza rapoartelor prevăzute la punctul II.7 din respectivele condiții generale pe care Comisia le‑a aprobat. În plus, de la punctul II.8 alineatul (3) din condițiile generale reiese că tăcerea Comisiei nu echivalează cu o aprobare a rapoartelor în cauză.

82      În speță, este necesar să se arate că, indiferent cui îi este imputabilă întârzierea în comunicarea documentației referitoare la cea de a patra perioadă a contractului Cocoon, Comisia nu și‑a manifestat poziția în privința eligibilității sumelor în cauză și nu a aprobat rapoartele referitoare la această a patra perioadă. Simplul fapt că sumele în cauză nu au făcut obiectul criticilor din partea Comisiei nu poate fi suficient pentru a considera că aceasta le‑a aprobat și că ele sunt eligibile.

83      În plus, prescripția de cinci ani de la finalizarea proiectului, menționată la punctul II.29 din condițiile generale, invocată de reclamantă, nu este pertinentă, întrucât privește posibilitatea de a realiza un audit sau un control, iar nu aprobarea de către Comisie a rapoartelor financiare.

84      În sfârșit, reclamanta nu se referă la niciun document sau act justificativ în privința cuantumului pe care îl evocă și a costurilor referitoare la perioada a patra în discuție.

85      În consecință, cererea reclamantei privind suma de 98 030,42 euro corespunzătoare celei de a patra perioade a contractului Cocoon, care nu a fost respinsă de Comisie și ale cărei cuantum și temeinicie nici nu au fost demonstrate de reclamantă, trebuie respinsă ca inadmisibilă.

 Cu privire la critica întemeiată pe lipsa posibilității de alegere a unui model de costuri

86      Reclamanta subliniază că, în calitate de asociație fără scop lucrativ, era obligată să opteze pentru modelul costurilor suplimentare. În speță, ea ar fi ales acest model întrucât contabilitatea sa nu îi permitea să izoleze costurile directe, dar permitea identificarea costurilor suplimentare suportate pentru proiect. Prin urmare, în opinia sa, acest sistem era o „alegere obligatorie”.

87      Trebuie arătat că este cert că reclamanta a optat pentru modelul costurilor suplimentare conform punctului II.22 alineatul (3) din condițiile generale.

88      Faptul că această alegere a fost necesară ținând seama de sistemul său contabil nu constituie decât aplicarea stipulațiilor contractuale pe care reclamanta le‑a acceptat. Prin urmare, ea nu se poate plânge că a fost nevoită să aleagă modelul costurilor suplimentare.

89      Așadar, această critică trebuie respinsă.

 Cu privire la critica referitoare la neeligibilitatea costurilor facturate care nu au fost plătite încă

90      Reclamanta susține că cheltuielile de personal care figurează în contabilitatea sa corespund unor prestații deja efectuate, justificate prin facturi emise de consultanți și prin foi de pontaj, și că este vorba de costuri eligibile, chiar dacă facturile nu au fost plătite încă. Impunerea unui transfer de numerar ar contraveni punctului II.19 alineatul (2) din condițiile generale și ar constitui o discriminare pe temei de norme contabile aplicabile.

91      Trebuie remarcat că punctul II.19 alineatul (1) din condițiile generale prevede în esență că, pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie să îndeplinească mai multe condiții. În special, acestea trebuie să fie efectuate în perioada proiectului, cu excepția costurilor aferente întocmirii raportului final [punctul II.19 alineatul (1) litera (c)], și trebuie să fie înregistrate în contabilitatea cocontractantului care le‑a efectuat cel târziu la data întocmirii certificatului de audit prevăzut la punctul II.26 din condițiile generale. Procedurile contabile utilizate pentru înregistrarea cheltuielilor și a veniturilor trebuie să respecte normele contabile ale statului în care are sediul cocontractantul, precum și să permită regularizarea directă între veniturile și cheltuielile angajate pentru punerea în aplicare a proiectului și declarațiile de ansamblu privind întreaga activitate a cocontractantului [punctul II.19 alineatul (1) litera (d)].

92      În speță, din raportul de audit final reiese că anumite costuri nu au fost înregistrate în conturile reclamantei furnizate în perioada auditului și că acestea nici nu fuseseră suportate de reclamantă, care utilizează o contabilitate de casă. Această concluzie a fost menținută și cu privire la contabilitatea și la declarațiile financiare comunicate la 19 august 2009.

93      Tribunalul arată că în scrisoarea din 19 august 2009 adresată Comisiei reclamanta nu a admis că utilizează o contabilitate „de casă”. Cu toate acestea, în fața Tribunalului, astfel cum a recunoscut în ședință, reclamanta arată că utilizează o astfel de contabilitate „de casă”, aspect care a fost consemnat în procesul‑verbal de ședință. Altfel spus, veniturile și cheltuielile sale sunt contabilizate la momentul intrării produselor și, respectiv, al achitării efective a obligațiilor.

94      Or, din documentele prezentate la 19 august 2009 rezultă că anumite cheltuieli de personal figurează în formularele C ca „urmând a fi plătite”.

95      Prin urmare, nu se poate considera că aceste cheltuieli care nu au fost plătite încă au fost înregistrate în contabilitate de către reclamantă în cadrul contabilității de casă a acesteia.

96      În consecință, Comisia a dedus în mod întemeiat că anumite costuri nu au fost suportate de reclamantă și că acestea nu au fost „înregistrate” în conturile sale cel târziu la data întocmirii certificatului de audit, astfel cum impune punctul II.19 alineatul (1) litera (d) din condițiile generale.

97      Rezultă că reclamanta nu demonstrează că cele constatate de Comisie în privința nerespectării cerințelor contabile impuse prin dispozițiile contractuale aplicabile în materie de eligibilitate a costurilor, în special prin punctul II.19 alineatul (1) din condițiile generale, erau nefondate.

98      Argumentele invocate de reclamantă nu infirmă această concluzie.

99      Astfel, reclamanta susține că costurile în cauză erau costuri reale, efective și neexcesive. Totuși, acest argument nu răspunde la reproșul Comisiei care privește lipsa înregistrării în contabilitatea sa.

100    În plus, reclamanta susține că impunerea unui transfer de numerar ar contraveni punctului II.19 alineatul (2) din condițiile generale. Trebuie amintit că punctul II.19 alineatul (2) literele (a)-(h) menționează opt categorii de costuri neeligibile. Punctul II.19 alineatul (2) litera (i) adaugă că sunt neeligibile toate costurile care nu îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (1). Întrucât în speță s‑a considerat în mod întemeiat că costurile nu îndeplinesc unele dintre condițiile impuse la punctul II.19 alineatul (1) din condițiile generale (punctul 97 de mai sus), argumentul reclamantei trebuie respins în temeiul punctului II.19 alineatul (2) litera (i) din condițiile generale.

101    În sfârșit, reclamanta susține că faptul că pot fi considerate eligibile doar cheltuielile plătite efectiv constituie o discriminare pe temei de norme contabile aplicabile.

102    Și acest argument trebuie însă respins. Astfel, Comisia nu a făcut decât să aplice în speță dispozițiile contractuale referitoare la condițiile de eligibilitate a costurilor ținând seama de normele contabile aplicabile reclamantei, care presupun în speță că costurile care nu au fost plătite încă nu pot fi considerate înregistrate în contabilitate și, prin urmare, eligibile. De altfel, reiese din dosar și în special din scrisoarea Comisiei din 22 octombrie 2010 că sumele plătite în avans reclamantei erau de natură să acopere costurile angajate pentru punerea în aplicare a proiectelor în cauză.

103    În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 8 septembrie 2011, Rosado Santana, C‑177/10, Rep., p. I‑7907, punctul 65). În consecință, chiar presupunând că, astfel cum a arătat reclamanta, societăților comerciale supuse unor reguli contabile diferite li se aplică norme contractuale diferite de cele aplicabile reclamantei, o asemenea constatare nu ar contraveni, în sine, principiului nediscriminării.

104    Prin urmare, această critică trebuie respinsă.

 Cu privire la critica referitoare la costurile directe de personal

105    Reclamanta susține că a prezentat dovada existenței unor contracte de muncă pentru personalul angajat în cadrul proiectelor Cocoon și Dicoems, prin intermediul unor declarații scrise referitoare la prestațiile efectuate și la sumele primite, al unor facturi emise de consultanți și al unor declarații pe proprie răspundere. Astfel, în opinia sa, costurile de personal ar fi trebuit admise, chiar în lipsa unor contracte scrise, pentru motivul că dreptul belgian admite posibilitatea contractelor verbale.

106    Trebuie arătat că nu se contestă că dreptul belgian admite posibilitatea contractelor nescrise. Însăși Comisia a admis această posibilitate în cadrul auditului (pagina 43 din raportul de audit final), precum și în scrisoarea din 22 octombrie 2010 adresată reclamantei.

107    În plus, punctul II.20 alineatul (2) din condițiile generale prevede, printre altele, că costurile directe de personal trebuie să se limiteze la costurile reale ale personalului afectat proiectului atunci când cocontractantul a încheiat un contract cu personalul respectiv.

108    Această dispoziție prevede astfel existența contractelor, dar nu și forma lor scrisă.

109    În speță, în cadrul procedurii contradictorii, reclamanta a transmis Comisiei, prin scrisoarea din 19 august 2009, documente referitoare la mai multe persoane din cadrul proiectelor Cocoon și Dicoems.

110    Mai întâi, trebuie arătat că, contrar a ceea ce susține reclamanta, Comisia a examinat documentele astfel comunicate și a ținut seama de acestea în cadrul auditului. Astfel, observațiile reclamantei din 19 august 2009 sunt menționate expres în raportul de audit final. Reiese în special din paginile 2 și 42 ale raportului menționat că aceste observații au fost minuțios examinate și că, atunci când s‑a impus, precum în cazul costurilor directe privind călătoriile și al costurilor indirecte aferente acestora, concluziile auditului au fost revăzute și modificate, iar sumele eligibile recalculate. La punctul 12 din raportul de audit final au fost astfel rezumate observațiile din 19 august 2009 (pagina 42 din raportul de audit final) și s‑au expus motivele pentru care informațiile pe care le conțineau au fost sau nu au fost luate în considerare, iar aceasta pentru ambele contracte și pe categorii de costuri.

111    În continuare, trebuie analizat dacă, având în vedere documentele prezentate de reclamantă, existența unor contracte între aceasta și diferitele persoane în cauză în contractele Cocoon și Dicoems ar fi trebuit constatată în cadrul auditului și dacă costurile de personal aferente ar fi trebuit considerate eligibile, iar aceasta în cadrul ambelor contracte în cauză.

112    În această privință, trebuie amintit că reclamanta, căreia îi incumbă sarcina de a dovedi temeinicia în drept și în fapt a cererii sale, trebuie să susțină și, în caz de contestare, să demonstreze că cheltuielile a căror rambursare o solicită sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii în raport cu normele aplicabile în materie (Hotărârea Tribunalului din 25 aprilie 2012, Movimondo Onlus/Comisia, T‑329/05, punctul 31).

–       Cu privire la costurile de personal pretinse în cadrul contractului Cocoon

113    În cadrul contractului Cocoon, reclamanta a transmis Comisiei, la 19 august 2009, documente referitoare la nouă persoane.

114    În primul rând, în cazul uneia dintre aceste persoane (S. G.), cheltuielile de deplasare, singurele vizate, au fost declarate eligibile, astfel cum a subliniat Comisia ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, astfel că nu sunt contestate în speță.

115    În al doilea rând, în cazul a cinci dintre persoanele respective (J. M., M. D., H‑L. Y., I. A. și L. P.), au fost depuse doar curriculum vitae ale acestora. Or, existența unui contract nu poate fi admisă pe această unică bază și, astfel, caracterul eronat al constatărilor auditului nu este demonstrat în ceea ce privește aceste persoane.

116    În al treilea rând, în cazul președintelui reclamantei (V. C.), a fost prezentat curriculum vitae al acestuia, precum și facturi. Cu toate acestea, trebuie arătat că costurile pretinse au fost considerate neeligibile și pentru motivul că aceste costuri nu au fost înregistrate în contabilitate cel târziu la momentul întocmirii certificatului de audit conform punctului II.19 alineatul (1) litera (d) din condițiile generale. Astfel, formularul C prezentat de reclamantă menționează că sumele figurează ca „urmând a fi plătite”.

117    În consecință, fără a fi nevoie să se stabilească dacă exista un contract, este necesar să se considere că sumele pretinse care îl privesc pe președinte au fost în mod întemeiat declarate neeligibile.

118    În al patrulea rând, în cazul altor două persoane (L. S. și F. M.), reclamanta a prezentat, pe lângă curriculum vitae, declarații pe proprie răspundere în care se menționează natura prestațiilor furnizate în cadrul proiectului Cocoon, perioada vizată, tariful orar și numărul de ore prestate, precum și facturi sau note de onorarii corespunzătoare. În plus, reiese din actele dosarului că anumite sume astfel facturate au fost plătite persoanelor în cauză și înregistrate în contabilitate. Mai mult, realizarea proiectului nu a fost contestată.

119    În contextul din speță, care se caracterizează prin faptul că forma scrisă a contractelor nu este cerută în mod expres nici prin contractul Cocoon, nici prin dreptul belgian, trebuie să se considere că astfel de documente, privite împreună, constituie un fascicul de elemente de natură să dovedească existența unui contract în sensul punctului II.20 din condițiile generale.

120    În această privință, contrar celor susținute de Comisie, dispoziția respectivă nu instituie o formă specială. Mai precis, textul acestei dispoziții nu impune un contract scris, astfel cum Comisia a admis în ședință.

121    În plus, articolul 1347 din Codul civil belgian permite proba prin înscrisuri care provin de la cel căruia i se opun și care fac credibil faptul pretins. Or, documentele justificative furnizate de reclamantă constituie astfel de începuturi de dovadă scrisă în sensul articolului din codul respectiv care, privite în ansamblu, fac credibilă existența unui contract între reclamantă și cele două persoane în cauză.

122    În consecință, constatările din cadrul auditului prin care se ajunge la concluzia lipsei unui contract între reclamantă și cele două persoane, în pofida documentelor prezentate în cursul procedurii contradictorii, sunt eronate.

123    Argumentele Comisiei nu infirmă această concluzie. Astfel, Comisia susține, ca răspuns la întrebările scrise ale Tribunalului, că articolul 1347 din Codul civil belgian nu este pertinent, întrucât nu este vorba de dovada existenței unei obligații pecuniare, ci a existenței unui contract încheiat în formele cerute de punctul II.20 din condițiile generale.

124    Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit anterior (punctul 120 de mai sus), punctul II.20 din condițiile generale prevede existența unui contract fără a preciza forma acestuia.

125    În plus, articolul 1347 din Codul civil belgian figurează în secțiunea II, privind proba testimonială, care face parte din capitolul VI, intitulat „Despre probațiunea obligațiilor și a plății”, el însuși integrat în titlul III, denumit „Despre contracte sau obligații convenționale în general”. Articolul 1347 din codul menționat este, prin urmare, pertinent în speță.

126    Comisia susține că articolul 1347 din Codul civil belgian nu este aplicabil, întrucât se referă la actele scrise care provin de la cel căruia i se opun (debitorul). Or, în opinia Comisiei, reclamanta este debitorul, în timp ce facturile și declarațiile pe proprie răspundere provin de la colaboratorii pretinși creditori ai reclamantei, iar nu de la reclamantă însăși.

127    Cu toate acestea, în speță se pune problema stabilirii costurilor de personal eligibile și, prin urmare, a dovedirii existenței contractelor încheiate de reclamantă cu personalul său. Actele prezentate de reclamantă sunt, astfel, pertinente pentru dovedirea existenței unui contract precum cel impus prin punctul II.20 din condițiile generale.

128    Prin urmare, argumentele Comisiei invocate în cadrul răspunsurilor la întrebările scrise adresate de Tribunal trebuie respinse.

129    Rezultă că, având în vedere documentele prezentate în cursul procedurii contradictorii, în cazul lui L. S. și a lui F. M. ar fi trebuit admisă existența unui contract în sensul punctului II.20 din condițiile generale, contrar constatărilor auditului în această privință.

130    Așadar, este necesar să se examineze dacă costurile de personal aferente acestor două persoane erau neeligibile pentru alte motive decât lipsa unui contract.

131    În primul rând, în cazul lui L. S., auditul menționează că, în cadrul primei perioade (cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2004), costurile pretinse și refuzate se ridică la un cuantum de 6 000 de euro (168 de ore la un tarif orar de 35,71 euro). În audit se mai menționează, pe lângă lipsa unui contract, că înregistrarea contabilă a sumelor este corectă, că există foi de pontaj, însă costurile nu concordă cu sumele și cu perioadele indicate în facturi.

132    Din documentele atașate la scrisoarea din 19 august 2009 adresată Comisiei reiese că, în declarația pe proprie răspundere din 14 august 2009, L. S. atestă faptul că a furnizat reclamantei servicii intelectuale în cadrul proiectului Cocoon de la 1 ianuarie 2004 la „31 iunie 2006”, având ca obiect monitorizarea administrativă și contactele pentru organizarea a diferite reuniuni cu privire la proiect. Este indicat tariful orar de 50 de euro, precum și cuantumul total al remunerației sale de 4 500 de euro facturat în trei note de onorarii din 1 ianuarie și 27 decembrie 2006 și din 25 iunie 2007. Se arată că plățile de 1 500, 2 000 și 1 000 de euro s‑au realizat la 2 ianuarie 2006, la 18 ianuarie 2007 și, respectiv, la 25 iunie 2007.

133    Reclamanta a furnizat de asemenea Comisiei notele de onorarii ale lui L. S. privind proiectul Cocoon, în care este menționat un tarif orar de 30 de euro, din 1 ianuarie 2006 (1 500 de euro) și din 27 decembrie 2006 (2 000 de euro).

134    O foaie de pontaj indică un tarif orar de 30 de euro și menționează, printre altele, cele două note de onorarii din 1 ianuarie și din 27 decembrie 2006.

135    În plus, în formularele C adresate Comisiei la 19 august 2009 cu privire la a treia perioadă figurează ca plătită suma de 3 500 de euro. În scrisoarea din 22 octombrie 2010, Comisia a admis, de altfel, că această sumă de 3 500 de euro fusese plătită și înregistrată în conturi.

136    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că, în cadrul procedurii contradictorii care a condus la întocmirea raportului de audit final, reclamanta a prezentat documente justificative care dovedesc faptul că, în privința sumei de 3 500 de euro, cheltuielile de personal declarate cu privire la L. S. corespundeau unor prestații efectuate în mod real, consacrate proiectului, plătite și înregistrate în contabilitate pentru a treia perioadă. Astfel, aceasta a demonstrat, în limita a 3 500 de euro, existența unor costuri de personal reale afectate proiectului care trebuie considerate eligibile în sensul articolelor II.19 și II.20 din condițiile generale.

137    Având în vedere circumstanțele speței astfel cum au fost amintite (punctele 132-136 de mai sus), argumentele Comisiei referitoare la neconcordanțele privind suma și perioada constatate între documentele transmise în cursul auditului și cele transmise la 19 august 2009, deci înainte de finalizarea auditului în 30 septembrie 2009, nu sunt suficiente pentru a considera că această sumă de 3 500 de euro nu era eligibilă.

138    Astfel, Tribunalul arată că suma de 3 500 de euro a fost plătită și este înregistrată în contabilitate. Această împrejurare este susținută de notele de onorarii din 1 ianuarie 2006, pentru suma de 1 500 de euro, și din 27 decembrie 2006, pentru suma de 2 000 de euro, în care se indică un tarif orar de 30 de euro, care au fost înaintate Comisiei. Diferența de tarif orar indicată în declarația pe proprie răspundere și în notele de onorarii rezultă dintr‑o eroare de redactare a declarației pe proprie răspundere, astfel cum a arătat reclamanta ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, și, prin urmare, tariful orar aplicabil este cel de 30 de euro.

139    Circumstanțele speței de față diferă de cele în discuție în Hotărârea Tribunalului din 2 octombrie 2012, ELE.SI.A/Comisia (T‑312/10, punctele 113 și 114), evocată în ședință. Astfel, în respectiva cauză, reclamanta nu demonstrase caracterul real și eligibil al cheltuielilor în discuție, nici în perioada controlului, nici în cursul procedurii contradictorii.

140    Rezultă că, în cazul lui L. S., auditul trebuie considerat eronat în măsura în care menționează lipsa unui contract și în măsura în care consideră neeligibile cheltuielile de personal, în limita sumei de 3 500 de euro.

141    În al doilea rând, în cazul lui F. M., auditul menționează că costurile pretinse și refuzate se ridică pentru a doua perioadă la suma de 6 540 de euro (174 de ore la un tarif orar de 37,59 euro), iar pentru a treia perioadă la suma de 1 224 de euro (27,20 de ore la un tarif orar de 50 de euro). Auditul relevă de asemenea, pe lângă lipsa unui contract, înregistrarea contabilă a sumelor pentru 6 540 de euro, lipsa foilor de pontaj și sume care nu concordă cu facturile (pagina 22 din raportul de audit final).

142    Din documentele atașate la scrisoarea din 19 august 2009 adresată Comisiei reiese că, în declarația pe proprie răspundere din 14 august 2009, F. M. atestă faptul că a furnizat reclamantei servicii intelectuale în cadrul proiectului Cocoon de la 1 ianuarie 2004 la „31 iunie 2006”, având ca obiect monitorizarea aspectelor juridice ale proiectului. Este indicat tariful orar de 37,50 euro, precum și faptul că prestațiile sale erau benevole, cu excepția activităților care depășeau cinci ore.

143    A fost atașată și o notă de onorarii din data de 30 aprilie 2006, în care se indică, pentru proiectul Cocoon, o sumă facturată de 4 481,28 euro, care corespunde cu 119,5 ore la tariful orar de 37,50 euro pentru perioada ianuarie 2004-decembrie 2005.

144    Diferite documente indică faptul că suma de 4 481,28 euro, care figurează în contabilitate, a fost facturată și plătită pentru cea de a doua perioadă.

145    Tribunalul constată, mai întâi, că costurile care corespund celei de a treia perioade (1 224 de euro) nu sunt nici susținute, nici înregistrate în contabilitate înainte de emiterea certificatului de audit, astfel cum arată Comisia ca răspuns la întrebările scrise adresate de Tribunal.

146    Reclamanta nu prezintă nicio probă a realității acestor costuri referitoare la cea de a treia perioadă sau a înregistrării contabile a acestora.

147    Prin urmare, aceste costuri au fost declarate în mod întemeiat neeligibile.

148    În ceea ce privește costurile corespunzătoare celei de a doua perioade, este necesar să se arate că suma de 4 481,28 euro a fost plătită și a fost înregistrată în contabilitate. Această împrejurare este susținută de nota de onorarii din 30 aprilie 2006 înaintată Comisiei. În plus, în scrisoarea din 22 octombrie 2010, Comisia a admis că suma de 4 481,28 euro fusese plătită și înregistrată în conturi.

149    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că reclamanta a prezentat, în cadrul procedurii contradictorii, anterior finalizării auditului, documente justificative de natură să demonstreze că cheltuielile de personal de 4 481,28 euro pe care le‑a declarat în ceea ce îl privește pe F. M. corespundeau unor prestații efectuate în mod real pentru a doua perioadă, consacrate proiectului, plătite și înregistrate în contabilitate. Ea a demonstrat, astfel, în limita a 4 481,28 euro, existența unor costuri reale de personal afectate proiectului Cocoon, care trebuie considerate eligibile în sensul punctelor II.19 și II.20 din condițiile generale.

150    Având în vedere circumstanțele speței amintite anterior (punctele 142-144 de mai sus), argumentul Comisiei privind lipsa unei corespondențe între sumele solicitate și sumele care figurează în facturi nu este suficient pentru a considera că suma de 4 481,28 euro nu era eligibilă. În această privință, astfel cum s‑a arătat anterior (punctul 139 de mai sus), situația de față diferă de cea în discuție în Hotărârea ELE.SI.A/Comisia, evocată în ședință, întrucât, în respectiva cauză, reclamanta nu demonstrase caracterul real și eligibil al cheltuielilor în discuție, nici în perioada controlului, nici în cursul procedurii contradictorii.

151    Rezultă că, în cazul lui F. M., auditul trebuie considerat eronat în măsura în care menționează lipsa unui contract și în măsura în care apreciază drept neeligibile cheltuielile de personal, în limita sumei de 4 481,28 euro.

–       Cu privire la costurile de personal solicitate în cadrul contractului Dicoems

152    În cadrul contractului Dicoems, reclamanta a înaintat Comisiei, la 19 august 2009, documente referitoare la nouă persoane.

153    În primul rând, pentru cinci dintre aceste persoane (F. G., S. R., F. S., N. A. și M. R.), reclamanta subliniază că a încheiat contracte de colaborare pentru prestațiile efectuate. Ea susține că aceste costuri de personal au fost considerate în mod greșit neeligibile pentru motivul că priveau contracte de subcontractare care nu fuseseră aprobate în prealabil de Comisie.

154    Este cert că între reclamantă și consultanții acesteia existau contracte de colaborare pentru prestații efectuate în cadrul contractului Dicoems.

155    Cu toate acestea, este necesar să se arate că costurile referitoare la persoanele respective au fost considerate neeligibile în cadrul auditului pentru alte motive decât lipsa unor contracte. Astfel, raportul de audit final indică faptul că aceste costuri nu au fost înregistrate în contabilitate. În plus, reiese de asemenea din audit că nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru a considera aceste persoane consultanți interni, că, în consecință, costurile care le priveau trebuiau considerate costuri de subcontractare și că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în materie.

156    Tribunalul constată că din documentele prezentate de reclamantă la 19 august 2009 reiese că, în conformitate cu cele constatate în cadrul auditului, costurile referitoare la aceste persoane nu au fost înregistrate în contabilitate. Astfel, sumele în cauză figurează în formularul C ca neplătite încă (to be paid).

157    În consecință, această constatare este suficientă prin ea însăși pentru a se concluziona că în raportul de audit final s‑a constatat în mod întemeiat neeligibilitatea costurilor referitoare la aceste persoane pentru lipsa înregistrării în contabilitate.

158    Prin urmare, trebuie să se considere că aceste costuri sunt neeligibile, fără a mai fi necesară examinarea argumentului reclamantei privind caracterul eronat al constatărilor auditului în materie de subcontractare.

159    În sfârșit, argumentul reclamantei potrivit căruia sumele în cauză au fost certificate ca eligibile de un auditor independent nu poate infirma această concluzie.

160    Astfel, trebuie arătat că, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (d) din contractele în cauză, orice plată efectuată la sfârșitul unei perioade de raportare însoțită de un certificat de audit va fi considerată finală, sub rezerva rezultatelor oricărui audit sau ale oricărui control care ar putea fi efectuat în temeiul punctului II.29 din condițiile generale. În plus, la punctul II.26 in fine se precizează că certificarea efectuată de auditorii externi nu diminuează cu nimic nici răspunderea contractanților în temeiul contractului, nici drepturile conferite Uniunii prin punctul II.29 din condițiile generale. Or, conform punctului II.29 alineatul (1) din condițiile generale, oricând pe durata contractului și până la cinci ani după terminarea proiectului, Comisia poate să organizeze audituri. Aceste audituri pot privi aspectele științifice, financiare, tehnologice și altele, precum principiile de contabilitate și de gestiune, referitoare la buna executare a proiectului și a contractului. Rezultă că prezentarea unor certificate de audit extern care atestă eligibilitatea tuturor costurilor suplimentare declarate de reclamantă nu înlătură posibilitatea Comisiei de a realiza un audit, la finalul căruia aceasta poate repune în discuție eligibilitatea costurilor declarate de reclamantă (Hotărârea Tribunalului din 17 octombrie 2012, Fondation IDIAP/Comisia, T‑286/10, punctele 80-84).

161    În consecință, reclamanta nu demonstrează faptul că costurile de personal aferente acestor consultanți au fost considerate în mod eronat neeligibile.

162    În al doilea rând, în cazul președintelui reclamantei (V. C.), din audit reiese că costurile pretinse au fost considerate neeligibile pentru motivul că nu exista un contract și că aceste costuri nu fuseseră înregistrate în contabilitate cel târziu la momentul întocmirii certificatului de audit, conform punctului II.19 alineatul (1) litera (d) din condițiile generale.

163    Tribunalul constată mai întâi că argumentul reclamantei potrivit căruia nu poate fi impusă existența unui contract de muncă între ea și președintele său, întrucât ar implica semnarea de către acesta a unui contract cu el însuși, trebuie înlăturat. Astfel, este suficient să se constate că, în speță, președintele reclamantei a acționat ca un subiect de drept distinct de aceasta, după cum subliniază Comisia și după cum o confirmă notele de onorarii adresate reclamantei.

164    În continuare, Tribunalul arată că din documentele transmise de către reclamantă Comisiei la 19 august 2009 reiese că, cu excepția unei sume de 3 250 de euro referitoare la prima perioadă a contractului Dicoems, sumele în cauză figurează toate în formularul C ca „urmând a fi plătite”.

165    În consecință, aceste sume, neînregistrate în contabilitate cel târziu la momentul întocmirii certificatului de audit, au fost considerate în mod întemeiat neeligibile (punctele 90-104 de mai sus). Documentele prezentate de reclamantă în această privință nu demonstrează caracterul eronat al acestor constatări.

166    În schimb, în ceea ce privește suma de 3 250 de euro, este necesar să se constate că aceasta figurează ca plătită în documentul privind costurile referitoare la V. C., precum și în formularul C privind prima perioadă, înaintate Comisiei în cursul procedurii contradictorii la 19 august 2009.

167    În plus, această sumă corespunde celei facturate prin nota de onorarii din 16 martie 2004, în care se indică la obiect „Consultanță pentru proiectul Dicoems”. În această notă de onorarii se precizează totodată numărul de ore efectuate lunar (12 ore în ianuarie 2004, 12 ore în februarie 2004 și 12,1 ore în martie 2004) și tariful orar (90 de euro).

168    În plus, o fișă de prezentare relevă că onorariile lui V. C. includ timpul consacrat pregătirii și participării la reuniuni și prezentării proiectului cu ocazia a diferite conferințe.

169    Trebuie de asemenea să se arate că, în cadrul auditului, această sumă a fost considerată înregistrată în contabilitate pentru prima perioadă a contractului Dicoems (cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie 2004) și în concordanță cu factura prezentată (rândul 1 din tabelul de la pagina 23 din raportul de audit final). De altfel, este necesar să se considere că aceste costuri au fost înregistrate în contabilitate pentru prima perioadă și, prin urmare, cel târziu la momentul certificatului de audit din 2 august 2004 (a se vedea anexa 3 la raportul de audit final, p. 65), conform punctului II.19 alineatul (1) litera (d) din condițiile generale.

170    Prin urmare, este necesar să se considere că, în pofida lipsei unui contract scris, astfel de documente, privite împreună, constituie un fascicul de elemente de natură să dovedească, pe de o parte, existența unei relații contractuale între reclamantă și președintele său, iar pe de altă parte, faptul că cheltuielile de personal de 3 250 de euro referitoare la V. C. corespundeau unor prestații consacrate proiectului Dicoems efectuate pentru prima perioadă, plătite și înregistrate în contabilitate. Reclamanta a demonstrat, astfel, în limita a 3 250 de euro, existența unor costuri reale de personal afectate proiectului Dicoems, care ar fi trebuit considerate eligibile în sensul punctelor II.19 și II.20 din condițiile generale.

171    În consecință, având în vedere circumstanțele speței, auditul trebuie considerat eronat în măsura în care menționează lipsa unui contract și în măsura în care apreciază ca fiind neeligibile cheltuielile de personal referitoare la V. C. în limita sumei de 3 250 de euro.

172    În al treilea rând, în cazul unei alte persoane (E. C.), raportul de audit final indică faptul că costurile de personal sunt neeligibile. Pe lângă lipsa unui contract în sensul punctului II.20 alineatul (2) din condițiile generale, raportul de audit final precizează și că nu sunt îndeplinite condițiile impuse în cadrul unui contract de consultanță internă (in‑house) în sensul articolului 6.1.1 din Ghidul privind aspectele financiare ale acțiunilor indirecte din Al șaselea program‑cadru. Raportul adaugă că costurile referitoare la E. C. ar trebui considerate costuri de subcontractare și nu întrunesc condițiile stabilite la punctul II.6 din condițiile generale.

173    Or, reclamanta nu a demonstrat că cele constatate prin audit erau eronate în această privință. Astfel, ea nu contestă în niciun mod că nu sunt îndeplinite condițiile impuse în cadrul unui contract de consultanță internă, nici că costurile referitoare la E. C. trebuiau considerate costuri de subcontractare fără a îndeplini totuși cerințele stabilite la punctul II.6 din condițiile generale.

174    În consecință, cererea reclamantei referitoare la E. C. trebuie respinsă, fără a mai fi necesar să se examineze aspectul existenței unui contract în sensul punctului II.20.2 din condițiile generale.

175    În al patrulea rând, în cazul unei alte persoane (J. G.), pe lângă lipsa unui contract, auditul menționează și alte motive de neeligibilitate. În special, acesta subliniază lipsa mențiunilor privind costurile eventual suportate și lipsa contabilizării acestora în contabilitatea reclamantei anterior emiterii certificatului de audit prevăzut la punctul II.19 alineatul (1) litera (d) din condițiile generale. În plus, auditul evocă incoerența cererii de rambursare prezentate în cadrul proiectului Dicoems cu faptul că J. G. apărea ca membru permanent al personalului proiectului Cocoon.

176    Or, reclamanta nu a contestat constatările auditului în această privință și în special incoerența cererii de rambursare cu faptul că persoana respectivă apărea ca membru permanent al personalului proiectului Cocoon. Prin urmare, reclamanta nu a demonstrat caracterul eronat al constatărilor auditului.

177    În consecință, cererea sa în privința acestor cheltuieli de personal trebuie respinsă, independent de problema existenței unui contrat.

178    În sfârșit, în al cincilea rând, în cazul lui L. S., auditul menționează că costurile pretinse și refuzate referitoare la această persoană se ridică, în cadrul primei perioade, la suma de 4 000 de euro (127 de ore la un tarif orar de 31,50 euro) și, în cadrul celei de a doua perioade, la suma de 3 500 de euro (116 ore la un tarif orar de 30,17 euro). Singurul motiv de neeligibilitate invocat în audit este lipsa unui contract în sensul punctului II.20 alineatul (2) din condițiile generale.

179    Din documentele atașate la scrisoarea din 19 august 2009 înaintate Comisiei reiese că, printr‑o declarație pe proprie răspundere din data de 14 august 2009, L. S. atestă faptul că a furnizat reclamantei servicii intelectuale în cadrul proiectului Dicoems de la 1 ianuarie 2004 la 30 iunie 2006, având ca obiect monitorizarea administrativă și contactele pentru organizarea de reuniuni cu privire la proiect. Este indicat tariful de 50 de euro pe oră. De asemenea, cuantumul total al remunerației sale de 7 500 de euro este indicat ca fiind împărțit potrivit notelor de onorarii atașate.

180    Reclamanta a furnizat de asemenea notele de onorarii ale lui L. S., în care se face vorbire de un tarif orar de 30 de euro, din 2 ianuarie 2004 (1 500 de euro), din 1 martie 2004 (520 de euro), din 1 iunie 2004 (2 000 de euro) și din 30 iunie 2004 (3 480 de euro), deci un cuantum total de 7 500 de euro.

181    A fost atașată și o foaie de pontaj, în care se menționează tariful orar de 30 de euro, precum și un document prin care se arată că sumele facturate au fost plătite. Acest document sub formă de tabel precizează că primele trei note de onorarii privesc prima perioadă și că cea din 30 iunie 2004 privește a doua perioadă, cuantumul total fiind de 7 500 de euro.

182    În plus, din formularele C prezentate la 19 august 2009 reiese că sumele de 4 000 de euro pentru prima perioadă și, respectiv, de 3 500 de euro pentru a doua perioadă au fost plătite, prin urmare un total de 7 500 de euro, care corespunde cu suma totală facturată.

183    În plus, realizarea proiectului nu a fost contestată.

184    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că reclamanta a prezentat, în cadrul procedurii contradictorii, anterior finalizării auditului, documente justificative de natură să demonstreze existența unui contract în sensul punctului II.20 din condițiile generale. Faptul că tariful orar, indicat ca fiind de 50 de euro în declarația pe proprie răspundere, deși este de 30 de euro în notele de onorarii, rezultă dintr‑o eroare, astfel cum a arătat reclamanta ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, nu este suficient pentru a infirma această concluzie.

185    În ceea ce privește sumele în cauză, trebuie arătat că suma totală corespunde cu notele de onorarii și cu formularele C și că aceasta a fost înregistrată în contabilitate.

186    Cu toate acestea, din foaia de pontaj prezentată de reclamantă reiese că nota de onorarii de 1 500 de euro din 2 ianuarie 2004, care privește prima perioadă a proiectului Dicoems, corespunde cu orele efectuate în decembrie, fără nicio precizare în ceea ce privește anul vizat. Nu poate fi însă vorba decât despre luna decembrie 2003, întrucât prima perioadă a proiectului Dicoems se întinde de la 1 ianuarie la 30 iunie 2004. Or, punctul II.19 alineatul (1) litera (c) din condițiile generale prevede că costurile sunt eligibile dacă sunt efectuate în perioada proiectului. În consecință, suma de 1 500 de euro, care corespunde orelor efectuate în decembrie 2003, prin urmare anterior începerii proiectului Dicoems, nu este eligibilă.

187    Așadar, reclamanta a demonstrat că cheltuielile de personal referitoare la L. S. corespund, în limita a 6 000 de euro, unor prestații efectuate în mod real, consacrate proiectului, plătite și corect înregistrate în contabilitate, și constituie, astfel, costuri reale de personal care trebuie considerate eligibile în sensul punctelor II.19 și II.20 din condițiile generale.

188    Prin urmare, având în vedere circumstanțele speței, auditul trebuie considerat eronat în măsura în care menționează lipsa unui contract și în măsura în care consideră neeligibile cheltuielile de personal referitoare la L. S. în limita sumei de 6 000 de euro.

189    Rezultă din tot ceea ce precedă că argumentele reclamantei întemeiate pe faptul că costurile de personal ar fi trebuit considerate eligibile trebuie admise în ceea ce privește, în cadrul contractului Cocoon, sumele de 3 500 de euro referitoare la L. S. și de 4 481,28 euro referitoare la F. M., precum și, în cadrul contractului Dicoems, sumele de 3 250 de euro referitoare la V. C. și de 6 000 de euro referitoare la L. S.

190    În consecință, cererea sa trebuie admisă cu privire la costurile directe de personal în limita unei sume de 7 981,28 euro pentru contractul Cocoon și a unei sume de 9 250 de euro pentru contractul Dicoems, prin urmare a unei sume totale de 17 231,28 euro. Cererea trebuie respinsă în rest.

 Cu privire la critica referitoare la costurile indirecte

191    Reclamanta susține că faptul că cea mai mare parte a costurilor directe a fost considerată neeligibilă a condus, în mod greșit, la o reducere proporțională a costurilor indirecte eligibile.

192    Trebuie amintit în această privință că punctul II.22 alineatul (1) a treia liniuță din condițiile generale prevede că în cadrul modelului costurilor suplimentare costurile indirecte sunt evaluate la 20 % din costurile suplimentare directe, mai puțin costurile de subcontractare.

193    Or, astfel cum s‑a constatat anterior (punctele 189 și 190 de mai sus), raportul de audit final trebuie considerat eronat în ceea ce privește calculul costurilor directe de personal în limita a 7 981,28 euro pentru contractul Cocoon și a 9 250 de euro pentru contractul Dicoems.

194    Rezultă că trebuie reevaluat calculul costurilor indirecte pentru a se ține seama în mod corespunzător de proporția creșterii cheltuielilor directe eligibile, sub rezerva costurilor de subcontractare.

 Cu privire la critica întemeiată pe incoerența raportului de audit final

195    Reclamanta susține că raportul de audit final este incoerent și că acesta nu precizează în mod clar pe ce bază anumite cheltuieli au fost considerate eligibile. Potrivit acesteia, deși anumite contracte de muncă au fost considerate nevalide sau inexistente, anumite cheltuieli de personal au fost considerate eligibile.

196    Tribunalul arată că din raportul de audit final reiese că anumite costuri au fost recunoscute ca eligibile întrucât erau înregistrate în documentele contabile și suficient de susținute. Cu titlu de exemplu, la punctul 5.3.3 din raportul de audit final (pagina 28 din raportul respectiv) se indică faptul că suma de 250 de euro pretinsă pentru a doua perioadă a contractului Cocoon corespunde cheltuielilor efectuate pentru certificatul de audit referitor la prima perioadă, că această sumă a fost plătită și că figurează în contabilitate. Ea este, astfel, eligibilă, spre deosebire de cea corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru certificatul de audit pentru a doua perioadă, care nu a fost înregistrată în contabilitate. Același raționament este aplicat contractului Dicoems.

197    În același mod, la punctul 5.4.3 din raportul de audit final (pagina 31 din raportul respectiv) se explică de ce anumite costuri directe, legate de proiect, justificate în mod corespunzător și corect înscrise în contabilitatea reclamantei, au fost recunoscute ca eligibile în cadrul proiectului Cocoon, chiar dacă nu fuseseră pretinse.

198    Trebuie constatat că auditul expune motivele pentru care anumite costuri au fost considerate eligibile. Reclamanta nu demonstrează într‑un mod susținut prin ce ar fi incoerentă această constatare cu calificarea altor costuri ca neeligibile. Observațiile orale ale reclamantei în această privință nu infirmă această concluzie.

199    În consecință, critica întemeiată pe incoerența raportului de audit final trebuie respinsă.

 Concluzie cu privire la primul motiv

200    Rezultă din ceea ce precedă că primul motiv trebuie admis în măsura în care privește costurile directe de personal care trebuie considerate eligibile în limita sumei de 17 231,28 euro și în ceea ce privește costurile indirecte aferente acestora, care decurg din aplicarea contractelor. Acest motiv trebuie respins în rest.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligațiilor sale de supraveghere, a principiului bunei‑credințe și a principiului cooperării loiale în executarea contractelor

201    Reclamanta susține că a fost încălcată obligația de vigilență a Comisiei și invocă în această privință anumite dispoziții contractuale. Ea arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru rezilierea imediată. În plus, susține că au fost încălcate principiul bunei‑credințe și principiul colaborării loiale din dreptul civil belgian. Ea solicită totodată plata unei despăgubiri echitabile pentru prejudiciul pe care l‑a suferit ca urmare a lipsei unui control din partea Comisiei.

202    În primul rând, reclamanta invocă mai multe dispoziții din condițiile generale și susține că a fost încălcată obligația de vigilență a Comisiei în cursul fazei de execuție a proiectelor Cocoon și Dicoems.

203    Trebuie arătat că punctul II.3 alineatul (4) litera (a) din condițiile generale prevede că Comisia supraveghează execuția științifică, tehnologică și financiară a proiectului.

204    Cu toate acestea, niciunul dintre argumentele reclamantei nu demonstrează că Comisia ar fi încălcat, în speță, vreuna dintre obligațiile sale contractuale de supraveghere.

205    Astfel, punctul II.8 din condițiile generale prevede că Comisia trebuie să evalueze rapoartele pe care le primește în termen de 45 de zile de la primirea lor. Totuși, în ceea ce privește rapoartele de gestiune și în special documentele financiare prevăzute la punctul II.7 alineatul (2) litera (b), punctul II.8 alineatul (3) prevede că lipsa unui răspuns al Comisiei în acest termen nu echivalează cu aprobarea documentelor respective și nu împiedică respingerea lor de către Comisie, nici după trecerea termenului de plată. Prin urmare, în speță, lipsa unei intervenții în cursul fazei de execuție a proiectelor nu contravine acestei stipulații contractuale.

206    De asemenea, de la punctul II.28 alineatul (8) din condițiile generale reiese că Comisia poate să suspende plățile dacă declarațiile financiare nu pot fi acceptate sau în caz de nereguli, însă nu impune Comisiei nicio obligație în această privință.

207    În consecință, afirmația reclamantei potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să intervină mai rapid și să îi solicite să remedieze neregulile contabile înainte de finalizarea proiectelor și de realizarea auditului nu se întemeiază pe nicio prevedere contractuală aplicabilă în speță.

208    În plus, astfel cum subliniază Comisia, faptul că a efectuat o procedură de audit contabil și financiar, care a permis decelarea neregulilor în discuție în speță, atestă că și‑a respectat obligația de supraveghere prin aplicarea punctului II.29 din condițiile generale, care prevede că aceasta poate să realizeze audituri oricând până la cinci ani după terminarea proiectului.

209    În sfârșit, afirmația potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să dea dovadă de un grad mai mare de vigilență, din moment ce avea cunoștință de falimentul coordonatorului proiectului Dicoems și de existența unor fraude, nu infirmă această concluzie și trebuie înlăturat ca neavând, de altfel, legătură cu neregulile săvârșite de reclamantă.

210    Rezultă că critica întemeiată pe încălcarea dispozițiilor contractuale ca urmare a lipsei de vigilență trebuie respinsă.

211    În al doilea rând, reclamanta susține că nu erau îndeplinite în speță condițiile pentru rezilierea imediată prevăzute la punctul II.16 alineatul (2) din condițiile generale. Comisia ar fi trebuit, în opinia reclamantei, să inițieze faza contradictorie, prevăzută la punctul II.16 alineatul (1) din condițiile generale, înainte de a rezilia contractul. Comisia ar fi încălcat astfel dispozițiile contractuale, precum și principiul bunei‑credințe în contracte și pe cel al colaborării loiale.

212    Trebuie amintit că punctul II.16 alineatul (2) din condițiile generale prevede că Comisia poate să pună capăt imediat participării unui cocontractant în cazul în care acesta a săvârșit, cu intenție sau din neglijență, o neregulă în executarea contractului [punctul II.16 alineatul (2) litera (a)] sau în cazul în care a încălcat regulile de comportament prevăzute în normele de participare [punctul II.16 alineatul (2) litera (b)].

213    Termenul „neregulă” este definit la punctul II.1 alineatul (11) din condițiile generale ca „orice nerespectare a unei dispoziții de drept comunitar sau orice încălcare a unei obligații contractuale rezultată dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui cocontractant care aduce atingere sau ar putea să aducă atingere bugetului general al Comunităților Europene sau bugetelor administrate de Comunitățile Europene prin angajarea unor cheltuieli nejustificate”.

214    În speță, astfel cum s‑a constatat anterior în cadrul primului motiv, reclamanta a săvârșit nereguli, relevate în raportul de audit final, și s‑a stabilit că aceste nereguli corespund definiției date la punctul II.1 alineatul (11) din condițiile generale.

215    Astfel, auditul a relevat, printre altele, lipsa de trasabilitate în contabilitatea reclamantei a anumitor costuri a căror rambursare a fost solicitată de aceasta, lipsa originalelor (sau a copiilor certificate pentru conformitate, în situațiile în care erau admise) documentelor privind executarea contractelor, faptul că anumite costuri a căror rambursare a fost solicitată de reclamantă nu erau reale și nu corespundeau cu documentele justificative referitoare la proiect, faptul că reclamanta, prin semnarea documentației financiare transmise Comisiei, a certificat împrejurări neconforme cu realitatea în ceea ce privește anumite costuri suportate și actele justificative aferente acestora și faptul că fuseseră încheiate contracte de subcontractare cu încălcarea dispozițiilor contractuale (punctul 1.4, paginile 10 și 11 din raportul de audit final).

216    În plus, aceste încălcări ale obligațiilor contractuale de către reclamantă, în special ale punctului II.19 și următoarelor din condițiile generale, au implicații asupra bugetului Uniunii, întrucât contribuția europeană la bugetul proiectelor Cocoon și Dicoems este întemeiată pe eligibilitatea cheltuielilor declarate de cocontractant, în speță de reclamantă, și pe respectarea obligațiilor sale contractuale.

217    În plus, astfel cum subliniază Comisia, punctul II.16 alineatul (2) din condițiile generale nu implică în mod necesar existența unei intenții frauduloase a reclamantei pentru a se proceda la rezilierea imediată a contractului.

218    Mai mult, contrar a ceea ce afirmă reclamanta în cuprinsul replicii, faptul de a considera că neregulile în cauză nu puteau fi identificate decât în urma unui audit nu înseamnă că aceste nereguli erau de importanță redusă. În orice caz, definiția neregulilor, astfel cum rezultă aceasta de la punctul II.1 alineatul (11) din condițiile generale, nu cuprinde niciun prag de gravitate (Hotărârea ELE.SI.A/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 107). Prin urmare, nu există nicio contradicție în a considera că neregulile săvârșite în speță justificau o reziliere imediată a contractului în privința reclamantei, în temeiul punctului II.16 alineatul (2) din condițiile generale.

219    În consecință, erau îndeplinite în speță cerințele punctului II.16 alineatul (2) din condițiile generale. Faptul că anumite sume înlăturate prin audit trebuie considerate eligibile (punctul 200 de mai sus) nu infirmă această concluzie.

220    Prin urmare, prin faptul că a pus capăt participării reclamantei fără a iniția procedura contradictorie prevăzută la punctul II.16 alineatul (1) din condițiile generale, Comisia nu a încălcat dispozițiile contractuale aplicabile.

221    În al treilea rând, reclamanta invocă încălcarea principiului bunei‑credințe și a principiului cooperării loiale.

222    Trebuie amintit că articolul 1134 al treilea paragraf din Codul civil belgian prevede că contractele trebuie executate cu bună‑credință, iar articolul 1135 din același cod prevede că „contractele obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările ce legea, obiceiul sau echitatea dă obligației, după natura sa”.

223    Cu toate acestea, pe de o parte, faptul că Comisia nu a formulat comentarii sau critici cu privire la declarațiile financiare ale reclamantei nu are implicații în privința obligațiilor care îi revin acesteia în temeiul contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2001, Toditec/Comisia, T‑68/99, Rec., p. II‑1443, punctul 98).

224    Pe de altă parte, astfel cum subliniază Comisia, faptul că aceasta nu a angajat un dialog cu reclamanta pentru remedierea neregulilor financiare și contabile și faptul că nu a atras atenția coordonatorului fiecărui proiect sau reclamantei anterior auditului se explică prin aceea că pentru decelarea neregulilor în cauză era necesară procedura de audit financiar și contabil.

225    În această privință, din constatările raportului de audit final și în special din neregulile contabile relevate (lipsa trasabilității costurilor pretinse de reclamantă, discordanța dintre costurile pretinse și documentația furnizată, neeligibilitatea anumitor costuri declarate în mod eronat eligibile) reiese că numai o examinare atentă prin intermediul unui audit contabil și financiar putea să permită identificarea neregulilor în cauză.

226    Argumentele reclamantei, invocate în cuprinsul replicii, potrivit cărora Comisia avea cunoștință de falimentul coordonatorului proiectului Dicoems, care făcuse obiectul unor anchete, și de existența unor fraude, astfel încât ar fi putut să dea dovadă de mai multă vigilență, nu infirmă această concluzie, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s‑a amintit la punctul 209 de mai sus, aceste fapte nu au legătură cu neregulile în discuție în speță, săvârșite de reclamantă. De asemenea, contrar a ceea ce afirmă reclamanta, obligația de vigilență a Comisiei nu își pierde orice utilitate, chiar și atunci când controalele au loc la capătul programului, din moment ce astfel de controale permit Comisiei să verifice dacă obligațiile contractuale au fost respectate de către cocontractanți.

227    Rezultă că critica întemeiată pe încălcarea principiului bunei‑credințe și a principiului cooperării loiale trebuie respinsă.

228    În al patrulea rând, reclamanta susține că lipsa unui control din partea Comisiei i‑a cauzat un prejudiciu, întrucât sumele au fost considerate neeligibile deși neregulile ar fi putut să fie remediate înainte de finalizarea auditului dacă erau contestate la timp. Ea pretinde o despăgubire echitabilă pentru prestațiile furnizate în cadrul celui de Al șaselea program‑cadru. Cu titlu subsidiar, reclamanta invocă îmbogățirea fără justă cauză.

229    Fiind întrebată în cursul ședinței, reclamanta a arătat că prin această cerere s‑a plasat în cadrul contractual și că argumentul întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză se alătură celui de al cincilea motiv (punctele 281-290 de mai jos), aspect care a fost consemnat în procesul‑verbal de ședință.

230    Trebuie amintit că, în materia răspunderii contractuale, articolul 1142 din Codul civil belgian, care se înscrie în titlul III din cartea III, denumit „Despre contracte sau obligații convenționale în general”, prevede că „[o]rice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului”.

231    În plus, potrivit articolului 1147 din Codul civil belgian, „[d]ebitorul este obligat, dacă este necesar, la plata de daune interese fie pentru neexecutarea obligației, fie pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea‑credință, în afara cazului în care dovedește că neexecutarea provine dintr‑o cauză străină, care nu îi poate fi imputată”.

232    Rezultă că acordarea de despăgubiri pentru un prejudiciu de origine contractuală necesită îndeplinirea a trei condiții, și anume neexecutarea contractului, existența unui prejudiciu și existența unei legături de cauzalitate între neexecutare și prejudiciu.

233    În speță, este suficient să se arate că, după cum s‑a constatat anterior, Comisia nu a încălcat nici obligația de vigilență, astfel cum este prevăzută de stipulațiile contractelor în cauză, nici principiul bunei‑credințe în executarea contractului sau principiul cooperării loiale, astfel cum s‑a invocat de către reclamantă (punctele 201-227 de mai sus).

234    Prima condiție nu este deci îndeplinită.

235    În plus, reclamanta susține că proiectele au fost realizate și că a furnizat prestații pentru care au fost efectuate cheltuieli. Totuși, acest argument trebuie respins.

236    Astfel, în măsura în care reclamanta se întemeiază pe răspunderea contractuală, trebuie amintit că pentru justificarea atribuirii unei subvenții specifice nu este suficient să se dovedească faptul că proiectul a fost realizat. Beneficiarul ajutorului trebuie, în plus, să dovedească faptul că a efectuat cheltuielile declarate conform condițiilor stabilite pentru acordarea ajutorului respectiv, întrucât numai cheltuielile corespunzător justificate pot fi considerate eligibile. Obligația acestuia de respectare a condițiilor financiare stabilite constituie chiar una dintre obligațiile sale esențiale și, prin aceasta, condiționează atribuirea ajutorului financiar al Uniunii (Hotărârea Tribunalului din 22 mai 2007, Comisia/IIC, T‑500/04, Rep., p. II‑1443, punctul 94, și Hotărârea Tribunalului din 17 octombrie 2012, Comisia/EU Research Projects, T‑220/10, punctul 29).

237    Or, în speță, astfel cum s‑a constatat anterior, reclamanta nu a respectat toate obligațiile financiare și contabile care îi reveneau (punctul 200 de mai sus).

238    În aceste condiții, cererea de despăgubiri contractuale trebuie respinsă.

239    În măsura în care reclamanta se întemeiază pe îmbogățirea fără justă cauză, trebuie să se facă trimitere la raționamentul expus în cadrul primului aspect al celui de al cincilea motiv (punctele 281-290 de mai jos).

240    În sfârșit, în ceea ce privește argumentele prezentate în susținerea anulării notei de debit, acestea trebuie respinse ca invocate în susținerea unui capăt de cerere inadmisibil (punctul 75 de mai sus).

241    Având în vedere tot ceea ce precedă, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări și a principiului proporționalității

242    Reclamanta invocă două critici în susținerea acestui motiv, una întemeiată pe încălcarea principiului bunei administrări, iar cealaltă pe încălcarea principiului proporționalității.

243    Ea a precizat că prezentul motiv era invocat în susținerea celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere. În măsura în care acest motiv vizează anularea notei de debit, el trebuie respins ca invocat în susținerea unui capăt de cerere inadmisibil (punctul 75 de mai sus). În consecință, acesta este examinat în continuare în măsura în care este invocat în susținerea celui de al treilea capăt de cerere, prin care se urmărește contestarea deciziei de reziliere a contractelor în cauză, și a celui de al patrulea capăt de cerere, în măsura în care vizează contestarea cererii de rambursare a Comisiei.

–       Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea principiului bunei administrări

244    Reclamanta invocă obligația Comisiei de a examina cu atenție, cu imparțialitate și cu diligență elementele relevante. În primul rând, ea se plânge de lipsa unui control al Comisiei în cursul fazei de execuție a contractelor. Subliniază în această privință acceptarea tacită de către Comisie a fazei de execuție a contractelor în pofida solicitărilor sale prin care viza obținerea unei intervenții a funcționarilor Comisiei față de anumite nereguli săvârșite de coordonatorul unuia dintre cele două proiecte în litigiu și în pofida scrisorilor adresate Comisiei. De asemenea, ea subliniază că, după falimentul coordonatorului proiectului Dicoems, acest proiect s‑a derulat timp de 18 luni fără niciun coordonator. În al doilea rând, reclamanta se plânge de lipsa unor reuniuni înainte de raportul de audit final. În al treilea rând, invocă neluarea în considerare a documentelor prezentate la 19 august 2009.

245    Trebuie amintit că instituțiile Uniunii sunt supuse unor obligații care țin de principiul general al bunei administrări față de persoanele aflate în raporturi cu administrația numai în cadrul exercitării competențelor lor administrative. În schimb, atunci când raportul dintre Comisie și reclamantă este în mod clar de natură contractuală, aceasta din urmă nu poate reproșa Comisiei decât încălcări ale clauzelor din contract sau încălcări ale dreptului aplicabil contractului (Hotărârea Tribunalului din 3 iunie 2009, Comisia/Burie Onderzoek en advies, T‑179/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 118, și Ordonanța Tribunalului din 8 februarie 2010, Alisei/Comisia, T‑481/08, Rep., p. II‑117, punctele 95 și 96).

246    În speță, natura contractuală a prezentului litigiu este indubitabilă și este recunoscută de reclamantă însăși.

247    Argumentele acesteia din urmă potrivit cărora Comisia ar dispune de funcții și de prerogative speciale în cadrul executării contractelor în cauză trebuie înlăturate.

248    În această privință, reclamanta se referă la Decizia nr. 1513/2002. Această decizie prevede la articolul 6.1 că „Comisia monitorizează continuu și sistematic, cu ajutorul experților independenți calificați, punerea în aplicare a celui de Al șaselea program‑cadru și a programelor sale specifice”. Totodată, în anexa III punctul 2 se prevede că „Comisia va desfășura activități de cercetare astfel încât să asigure protecția intereselor financiare ale Comunității prin controale eficiente și, în cazul descoperirii unor nereguli, prin penalități descurajante și proporționale”.

249    De asemenea, în cadrul răspunsului la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, reclamanta amintește competența Comisiei de a efectua audituri, prerogativa acesteia de reziliere unilaterală sau competența sa de a recupera sumele contestate prin note de debit. Ea invocă astfel existența unor prerogative referitoare la competențele administrative ale Comisiei.

250    Totuși, elementele invocate de reclamantă nu înlătură în niciun mod caracterul contractual al prezentului litigiu și faptul că, în speță, Comisia a acționat în temeiul contractelor în cauză, fără a exercita prerogativele de putere publică ce îi sunt conferite atunci când acționează în calitatea sa de autoritate administrativă (a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța Curții din 31 martie 2011, Mauerhofer/Comisia, C‑433/10 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 83, și Ordonanța Tribunalului din 10 aprilie 2008, Imelios/Comisia, T‑97/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 28).

251    În consecință, reclamanta nu poate să reproșeze Comisiei decât încălcări ale stipulațiilor contractuale sau încălcări ale dreptului aplicabil contractului.

252    Or, în speță, în susținerea criticii sale întemeiate pe încălcarea principiului bunei administrări, reclamanta invocă încălcări care țin de lipsa unui control în cursul fazei de execuție a contractelor și de lipsa reuniunilor înainte de raportul de audit final. Cu toate acestea, chiar presupunându‑le dovedite, astfel de încălcări nu ar avea efect asupra obligațiilor care îi revin reclamantei în temeiul contratelor în cauză și asupra rezilierii acestor contracte în speță (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2012, Insula/Comisia, T‑246/09, punctul 274).

253    În consecință, aceste argumente trebuie considerate inoperante în prezentul context.

254    În plus și în orice caz, în măsura în care reclamanta invocă încălcarea principiului bunei administrări pentru a obține declararea nelegalității rezilierii contractelor în cauză (al treilea capăt de cerere), trebuie amintit, astfel cum s‑a constatat anterior, că această reziliere era conformă cu dispozițiile contractuale aplicabile, precum și cu principiile bunei‑credințe și al cooperării loiale (punctele 211-227 de mai sus). Argumentele invocate de reclamantă în susținerea prezentei critici nu pot să infirme aceste constatări.

255    În plus, argumentul întemeiat pe neluarea în considerare a documentelor prezentate la 19 august 2009 trebuie de asemenea respins. Astfel, pe de o parte, aceste documente au fost luate în considerare de Comisie (punctul 110 de mai sus). Pe de altă parte, reclamanta nu demonstrează în ce mod ar trebui ca pretinsele încălcări ale Comisiei în această privință să atragă consecințe diferite de cele deja constatate în cadrul primului motiv (punctul 200 de mai sus).

256    În sfârșit, în măsura în care reclamanta invocă încălcarea principiului bunei administrări pentru a obține declararea netemeiniciei cererii de rambursare a Comisiei (al patrulea capăt de cerere), trebuie arătat că reclamanta nu demonstrează în ce mod ar trebui ca pretinsele încălcări ale Comisiei în această privință să atragă consecințe diferite de cele deja constatate în cadrul primului motiv (punctul 200 de mai sus).

257    Rezultă din tot ceea ce precedă că critica întemeiată pe încălcarea principiului bunei administrări trebuie respinsă.

–       Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea principiului proporționalității

258    Reclamanta susține că măsurile adoptate de Comisie și în special decizia de reziliere imediată a contractului încalcă principiul proporționalității, având în vedere natura pur contabilă a neregulilor reproșate.

259    Trebuie amintit că principiul proporționalității, prevăzut la articolul 5 TUE, are vocația de a guverna toate modurile de acțiune ale Uniunii, indiferent dacă acestea sunt contractuale sau extracontractuale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 25 mai 2004, Distilleria Palma/Comisia, T‑154/01, Rec., p. II‑1493, punctul 44). Acest principiu impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivului urmărit (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 17 mai 1984, Denkavit Nederland, 15/83, Rec., p. 2171, punctul 25, și Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 1999, Conserve Italia/Comisia, T‑216/96, Rec., p. II‑3139, punctul 101).

260    În speță, din raportul de audit final reiese că neregulile reproșate reclamantei erau numeroase și variate. În special, raportul de audit final a constatat o lipsă de trasabilitate în contabilitate a costurilor a căror rambursare a fost solicitată de reclamantă, precum și lipsa originalelor (sau a copiilor certificate pentru conformitate, în situațiile în care erau admise) documentelor privind executarea contractelor. Raportul menționat relevă de asemenea faptul că anumite costuri a căror rambursare era solicitată de reclamantă nu erau reale și nu corespundeau documentelor justificative referitoare la proiecte. S‑a reținut în plus, că, prin semnarea documentației financiare transmise Comisiei, reclamanta certificase împrejurări neconforme cu realitatea în ceea ce privește costurile suportate și actele justificative aferente acestora. În raport s‑a mai constatat și că fuseseră încheiate contracte de subcontractare cu încălcarea dispozițiilor contractuale.

261    Aceste constatări ale raportului de audit final au fost considerate eronate în cadrul primului motiv în ceea ce privește o parte dintre costurile directe de personal, care trebuiau considerate eligibile în limita sumei de 17 231,28 euro, și în ceea ce privește costurile indirecte aferente acestora, care decurg din aplicarea contractelor (punctul 200 de mai sus).

262    Totuși, constatările raportului de audit final rămân întemeiate în rest.

263    Or, trebuie amintit că obligația Comisiei de a asigura buna gestiune financiară a resurselor Uniunii, în conformitate cu articolul 317 TFUE, și necesitatea de a lupta împotriva fraudelor la finanțările Uniunii conferă o importanță fundamentală obligațiilor legate de condițiile financiare (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 17 iunie 2010, CEVA/Comisia, T‑428/07 și T‑455/07, Rep., p. II‑2431, punctul 126 și jurisprudența citată). În speță, sarcina reclamantei de a‑și respecta obligațiile, în special în materie de trasabilitate a costurilor și de prezentare de documente justificative privind costurile suportate, constituie, așadar, unul dintre angajamentele sale esențiale, urmărind să permită Comisiei să dispună de datele necesare pentru a verifica dacă contribuțiile în cauză au fost utilizate în conformitate cu stipulațiile contractelor.

264    Rezultă că s‑a considerat în mod întemeiat de către Comisie că reclamanta a săvârșit nereguli grave susceptibile să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii, în sensul punctului II.1 alineatul (11) din condițiile generale, în executarea contractelor Dicoems și Cocoon.

265    Rezultă că măsurile adoptate de Comisie și,în special decizia de reziliere imediată a contractelor, în temeiul punctului II.16 alineatul (29 din condițiile generale, care constituie, de altfel, aplicarea dispozițiilor contractuale pertinente, astfel cum s‑a constatat anterior (punctele 211-220 de mai sus), nu încalcă principiul proporționalității.

266    Așadar, această critică trebuie respinsă.

267    Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare

268    Reclamanta invocă încălcarea dreptului la apărare și, în cadrul memoriului în replică, nemotivarea. Ea a precizat, ca răspuns la o întrebare scrisă, că acest motiv era invocat în susținerea celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere. În măsura în care acest motiv vizează anularea notei de debit, el trebuie respins ca invocat în susținerea unui capăt de cerere inadmisibil (punctul 75 de mai sus).

–       Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea dreptului la apărare

269    Reclamanta susține, în primul rând, că nu a putut să își facă cunoscut punctul de vedere în mod util în cursul auditului sau în urma proiectului de raport de audit și, în al doilea rând, că reuniunile din 3 decembrie 2009 și din 1 iulie 2010 asupra raportului de audit final ar fi avut loc în absența funcționarilor care realizaseră auditul.

270    Trebuie arătat, mai întâi, că reclamanta nu invocă încălcarea niciunei stipulații concrete a contractelor în cauză, nici a vreunei dispoziții a dreptului aplicabil acestor contracte.

271    În continuare, chiar presupunând că se poate considera că dreptul aplicabil contractului implica existența unor obligații contractuale ale Comisiei în această privință, reclamanta nu demonstrează prin ce ar fi diferite consecințele de cele constatate deja anterior (punctul 200 de mai sus).

272    În sfârșit, în orice caz, din circumstanțele speței rezultă că această critică nu este întemeiată. Astfel, din elementele dosarului amintite anterior (punctele 38-46 de mai sus) reiese că reclamanta a putut să își facă cunoscut punctul de vedere în mod util în urma proiectului de raport de audit și în special prin scrisoarea din 19 august 2009, care, contrar a ceea ce afirmă reclamanta, a fost luată în considerare de Comisie în cadrul raportului de audit final (punctul 110 de mai sus). Simplul fapt că reclamantei nu i s‑au admis în totalitate cererile nu înseamnă că aceste documente nu au fost examinate de Comisie. În plus, ulterior raportului de audit final, schimburile dintre Comisie și reclamantă au fost susținute (punctele 48-59 de mai sus).

273    În consecință, această critică trebuie respinsă.

–       Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare

274    Reclamanta invocă, în cuprinsul replicii, faptul că Comisia nu a motivat neluarea în considerare a documentelor suplimentare și nu a indicat motivul pentru care sumele pe care le‑a luat în considerare erau diferite de cele care rezultau din contabilitatea reclamantei.

275    Fără a fi necesar să se statueze cu privire la admisibilitatea acestei critici invocate în cuprinsul replicii, este suficient să se arate că această obligație este impusă Comisiei în temeiul articolului 296 TFUE. Ea nu vizează însă decât modalitățile de acțiune unilaterale ale acestei instituții. Prin urmare, obligația respectivă nu este impusă Comisiei în temeiul contractului care leagă această instituție și reclamanta. În consecință, această obligație poate să angajeze, eventual, numai răspunderea extracontractuală a Comunității (a se vedea în acest sens Hotărârea Distilleria Palma/Comisia, punctul 259 de mai sus, punctul 46). Or, nu reiese nici din cererea introductivă, nici din răspunsurile reclamantei la întrebările adresate de Tribunal că aceasta a înțeles să pună în discuție răspunderea extracontractuală a Uniunii în această privință.

276    În plus și în orice caz, reclamanta nu demonstrează prin ce ar fi diferite consecințele unei asemenea încălcări de cele deja constatate în cadrul primului motiv (punctul 200 de mai sus).

277    Această critică trebuie deci respinsă și, prin urmare, prezentul motiv trebuie respins în totalitate.

 Concluzie cu privire la cererea principală

278    Având în vedere tot ceea ce precedă, cererea principală trebuie admisă în parte. Se constată astfel că costurile eligibile care trebuie luate în considerare de către Comisie, în sensul contractelor în litigiu, cuprind atât costurile directe de personal în limita sumei de 17 231,28 euro, cât și costurile indirecte aferente acestora, care decurg din aplicarea contractelor.

279    Cererea principală trebuie respinsă în rest, fără a fi necesar să se dispună o expertiză suplimentară, astfel cum a sugerat reclamanta în ședință.

3.     Cu privire la cererea subsidiară, întemeiată pe al cincilea motiv

280    Reclamanta invocă un al cincilea motiv, care vine în susținerea cererii subsidiare prin care se urmărește obligarea Comisiei la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului pretins suferit. Prin intermediul acestui motiv, se urmărește constatarea răspunderii Comisiei, pe de o parte, pentru îmbogățire fără justă cauză și, pe de altă parte, pentru faptă ilicită.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză

281    În cadrul primului aspect al prezentului motiv, reclamanta susține că Comisia a beneficiat de rezultatele științifice ale proiectelor în cauză și, ținând seama de rezilierea contractelor, reclamanta invocă îmbogățirea fără justă cauză.

282    Trebuie amintit că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, astfel cum este prevăzută în majoritatea sistemelor juridice naționale, nu conține nicio condiție privind o nelegalitate sau o culpă în conduita pârâtei. În schimb, pentru ca această acțiune să fie admisă, este esențial ca îmbogățirea fără justă cauză să fie lipsită de orice bază legală valabilă. Această condiție nu este îndeplinită în special atunci când justificarea îmbogățirii derivă din obligații contractuale [Hotărârea Curții din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, Rep., p. I‑9761, punctele 45 și 46].

283    Or, în speță, astfel cum subliniază Comisia, pretinsul avantaj pe care aceasta l‑ar fi obținut își are cauza în relațiile contractuale dintre părți.

284    Rezultă că o eventuală îmbogățire a Comisiei sau sărăcirea reclamantei nu pot fi calificate ca fiind fără justă cauză, din moment ce își au originea în cadrul contractual instituit.

285    În plus, faptul că, astfel cum subliniază reclamanta, contractele în cauză au fost reziliate prin scrisoarea Comisiei din 5 noiembrie 2010 nu modifică această concluzie.

286    Astfel, obiectul prezentei critici constă, în realitate, într‑o cerere în daune interese de origine contractuală, în pofida acestei rezilieri. În plus, din contractele în cauză reiese că anumite stipulații contractuale, în special punctele II.29, II.30 și II.31 privind auditul, indemnizația și recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat, rămân aplicabile în privința unui participant chiar și după rezilierea contractelor.

287    În sfârșit, în orice caz, reclamanta nu are temei să pretindă că Comisia s‑ar fi îmbogățit ca urmare a acestor contracte.

288    Astfel, conform punctului II.27 din condițiile generale, în aplicarea regulamentului financiar, avansurile acordate coordonatorului în numele consorțiului rămân proprietatea Uniunii.

289    De altfel, rezultă chiar din textul punctului II.32 din condițiile generale coroborat cu punctul II.1 alineatul (14) din aceleași condiții generale că rezultatele proiectelor în cauză, precum și drepturile atașate acestora sunt proprietatea doar a cocontractanților Comisiei care au contribuit la obținerea lor (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Insula/Comisia, punctul 252 de mai sus, punctul 264).

290    Prin urmare, primul aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe răspunderea Comisiei pentru faptă ilicită

291    Reclamanta susține că, în cadrul unui alt proiect de finanțare al Uniunii (Pasodoble), la 16 aprilie 2010, imediat după verificările contabile, prin intermediul șefului de unitate al Agenției Executive pentru Cercetare (REA), Comisia a trimis o scrisoare coordonatorului acestui alt proiect, punându‑l în gardă în privința capacității operaționale a reclamantei și recomandându‑i să nu îi distribuie acesteia decât o parte din prefinanțare. Reclamanta susține că această scrisoare constituie o faptă ilicită a Comisiei, de care REA ar depinde, care a cauzat prejudicii economice și morale.

292    Trebuie amintit că Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (JO 2003, L 11, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 256) conferă Comisiei competența de a înființa agenții executive și de a le încredința acestora anumite sarcini legate de gestionarea unuia sau mai multor programe comunitare. În timp ce Comisia continuă să exercite sarcinile în cazul cărora sunt necesare atribuții discreționare pentru transpunerea în acțiune a opțiunilor politice, agenției îi pot fi încredințate sarcinile de gestionare a etapelor proiectului, de adoptare a instrumentelor de execuție bugetară și, pe baza atribuțiilor delegate de Comisie, de desfășurare a tuturor activităților necesare punerii în aplicare a programului comunitar și în special a activităților legate de acordarea contractelor și a fondurilor nerambursabile [articolul 6 alineatul (1) și (2) din Regulamentul nr. 58/2003].

293    În plus, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 58/2003 prevede că agențiile executive au personalitate juridică. Din articolul 21 din regulamentul menționat reiese că răspunderea contractuală a agenției este reglementată de legea aplicabilă contractului și că, în cazul răspunderii extracontractuale, aceasta repară orice daună provocată de ea sau de angajații săi în îndeplinirea îndatoririlor lor, în conformitate cu principiile comune legislațiilor statelor membre. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile referitoare la repararea acestor prejudicii. În plus, conform articolului 22 din regulamentul menționat, orice act al unei agenții executive care prejudiciază un terț poate fi contestat în fața Comisiei de către orice persoană interesată direct sau individual sau de un stat membru, în vederea exercitării controlului de legalitate cu privire la acest act. Contestația administrativă se depune la Comisie, a cărei decizie poate face obiectul unei acțiuni în anulare în fața Curții de Justiție.

294    În aplicarea acestui Regulament nr. 58/2003, Comisia a înființat REA prin Decizia 2008/46/CE din 14 decembrie 2007 privind înființarea Agenției Executive pentru Cercetare pentru gestionarea anumitor domenii din programele comunitare specifice în domeniul cercetării „Persoane”, „Capacități” și „Cooperare” (JO 2008, L 11, p. 9).

295    Articolul 1 din Decizia 2008/46 prevede că statutul REA este stabilit de Regulamentul nr. 58/2003.

296    Rezultă că REA are personalitate juridică. De asemenea, din coroborarea Deciziei 2008/46 cu articolul 21 din Regulamentul nr. 58/2003 reiese că, în materia răspunderii extracontractuale, REA repară orice daună provocată de ea sau de angajații săi în îndeplinirea îndatoririlor lor.

297    În plus, din Decizia 2008/46 rezultă că REA are ca atribuții, printre altele, gestionarea fazelor pe durata proiectelor specifice în contextul punerii în aplicare a anumitor domenii din programele „Persoane”, „Capacități” și „Cooperare”, gestionarea programului de lucru adoptat de Comisie și verificările necesare în acest scop. Ea este de asemenea însărcinată cu adoptarea instrumentelor de execuție bugetară pentru venituri și cheltuieli și cu realizarea operațiunilor necesare pentru gestionarea programelor în cauză, în special a celor legate de atribuirea finanțărilor și a contractelor [articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2008/46].

298    În speță, reclamanta susține că scrisoarea trimisă de șeful de unitate al REA coordonatorului unui alt proiect angajează răspunderea Comisiei.

299    Cu toate acestea, trebuie constatat că respectiva scrisoare din 16 aprilie 2010 poartă antetul REA și este semnată de șeful de unitate al REA, agenție care are personalitate juridică. În plus, nu se contestă că această scrisoare se înscrie în cadrul competențelor REA, care îndeplinește sarcini de gestionare și de execuție bugetară și în special pe cele legate de atribuirea finanțărilor și a contractelor. În sfârșit, în materia răspunderii extracontractuale, REA repară orice daună provocată de ea sau de angajații săi în îndeplinirea îndatoririlor acestora (punctul 296 de mai sus).

300    Rezultă din ceea ce precedă că, contrar a ceea ce afirmă reclamanta, nu se poate considera că scrisoarea respectivă a fost trimisă de Comisie sau că îi este imputabilă acesteia (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța Curții din 10 noiembrie 2011, Agapiou Joséphidès/Comisia și EACEA, C‑626/10 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 27-30 și 52-55, și Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Sogelma/AER, T‑411/06, Rep., p. II‑2771, punctele 50-57).

301    Această concluzie nu este infirmată de afirmația reclamantei, nesusținută de altfel, potrivit căreia faptele expuse în scrisoarea în cauză ar fi fost „în mod evident” sugerate de funcționarii Comisiei. Astfel, chiar dacă REA ar fi fost informată de către Comisie cu privire la rezultatele auditului, din aceasta nu ar rezulta o altă concluzie decât cea a răspunderii exclusive a REA pentru scrisoarea din 16 aprilie 2010.

302    În consecință, scrisoarea în cauză, imputabilă REA, nu este de natură să angajeze răspunderea Comisiei, iar cel de al doilea aspect al prezentului motiv, îndreptat împotriva Comisiei, este inadmisibil.

303    În orice caz, chiar dacă scrisoarea în cauză ar fi imputabilă Comisiei, trebuie amintit că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii și exercitarea dreptului la repararea prejudiciului suferit, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, depind de întrunirea unui ansamblu de condiții, referitoare la nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, la caracterul real al prejudiciului și la existența unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat (a se vedea în special prin analogie Hotărârea din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, Rec., p. 3057, punctul 16, și Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, Rep., p. I‑6513, punctul 106). Întrucât aceste trei condiții trebuie îndeplinite cumulativ, faptul că una dintre ele lipsește este suficient pentru respingerea unei acțiuni în despăgubire (a se vedea Hotărârea Curții din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, Rep., p. I‑2259, punctul 41).

304    Or, în speță, este suficient să se arate că reclamanta nu a demonstrat că scrisoarea din 16 aprilie 2010 ar fi afectată de o nelegalitate culpabilă. Astfel, autorul scrisorii menționate arată că dubiile sale în privința capacității operaționale a reclamantei în executarea sarcinilor încredințate în cadrul proiectului au fost confirmate recent după finalizarea unui audit contabil efectuat de Comisie. În acest context, el recomandă coordonatorului să îi atribuie reclamantei doar o parte din prefinanțare, partea rămasă putând fi plătită numai după ce reclamanta va fi început să își realizeze activitățile într‑un mod satisfăcător, astfel cum se prevede în descrierea sarcinilor. În plus, autorul scrisorii își rezervă dreptul de a proceda în orice moment la o verificare la fața locului a reclamantei, pentru a se asigura că costurile suportate sunt în mod real identificabile și eligibile.

305    Procedând astfel, autorul scrisorii se situează în cadrul sarcinilor sale de gestiune bugetară, iar reclamanta nu dovedește că acesta ar fi încălcat o normă de drept sau ar fi săvârșit o neregulă oarecare. De altfel, contrar celor pretinse de reclamantă, conținutul acestei scrisori nu apare ca defăimător, din moment ce, cu excepția faptului că o parte dintre costurile de personal au fost considerate în mod greșit neeligibile, raportul de audit final concluzionează în mod întemeiat că există nereguli care justifică rezilierea contractelor Cocoon și Dicoems.

306    Rezultă că al doilea aspect al prezentului motiv este, în orice caz, neîntemeiat.

307    Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cererea reclamantei care vizează obligarea Comisiei să prezinte documente care să permită evaluarea prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l‑ar fi suferit ca urmare a trimiterii acestei scrisori.

 Concluzie cu privire la cererea subsidiară

308    Având în vedere cele ce precedă, cererea subsidiară trebuie deci respinsă.

4.     Cu privire la cererea reconvențională formulată de Comisie

309    Comisia susține că rezilierea contractelor Dicoems și Cocoon și emiterea notei de debit au avut loc cu respectarea deplină a dispozițiilor contractuale aplicabile. În cadrul duplicii, ea formulează, în primul rând, o cerere reconvențională vizând obligarea reclamantei la rambursarea sumei de 164 080,03 euro indicate în nota de debit, majorată cu dobânzile de întârziere, astfel cum se prevede la punctul II.31 alineatul (2) din condițiile generale. În al doilea rând, Comisia solicită confirmarea încetării participării reclamantei la proiectele Dicoems și Cocoon, vizată în scrisoarea din 5 noiembrie 2010.

310    Trebuie amintit că, atunci când este sesizat în temeiul unei clauze compromisorii, Tribunalul trebuie să soluționeze litigiul pe baza dreptului material național aplicabil contractului (Hotărârea Curții din 18 decembrie 1986, Comisia/Zoubek, 426/85, Rec., p. 4057, punctul 4), și anume, în speță, dreptul belgian, cel care guvernează contractele în cauză în temeiul articolului 12 din fiecare dintre cele două contracte.

311    În schimb, în conformitate cu principiul de drept îndeobște admis potrivit căruia orice instanță face aplicarea propriilor norme de procedură, competența jurisdicțională, precum și admisibilitatea concluziilor se apreciază numai în temeiul dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții Comisia/Zoubek, punctul 310 de mai sus, punctul 10, și Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2012, Insula/Comisia, T‑110/10, punctele 29 și 30).

312    În speță, cererea reconvențională este formulată de Comisie în cadrul duplicii.

313    Or, trebuie amintit că articolul 48 din Regulamentul de procedură interzice invocarea de motive noi pe parcursul procesului.

314    În plus, reiese din jurisprudență că, dacă articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură permite, în anumite împrejurări, invocarea de motive noi pe parcursul procesului, această dispoziție nu poate fi, în niciun caz, interpretată în sensul că autorizează o parte să modifice, pe parcursul procesului, însuși obiectul litigiului (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Curții din 14 octombrie 1987, Comisia/Danemarca, 278/85, Rec., p. 4069, punctele 37 și 38, și Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1992, Asia Motor France și alții/Comisia, T‑28/90, Rec., p. II‑2285, punctul 43).

315    Articolul 48 din Regulamentul de procedură nu face distincție după cum este vorba de reclamant sau de pârât.

316    În plus, Curtea a avut ocazia, în temeiul dispoziției din regulamentul său de procedură care interzice invocarea de motive noi pe parcursul procesului, să considere inadmisibile o excepție de inadmisibilitate sau un motiv prezentat pentru prima dată în cadrul duplicii și care nu se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii (Hotărârea Curții din 5 noiembrie 2002, Comisia/Belgia, C‑471/98, Rec., p. I‑9681, punctele 42 și 43, și Hotărârea Curții din 14 aprilie 2005, Comisia/Luxemburg, C‑519/03, Rec., p. I‑3067, punctele 22 și 23).

317    În speță, cererea reconvențională prezentată în cadrul duplicii are caracter de noutate în raport cu concluziile în apărare ale Comisiei. Astfel, această cerere vizează, în primul rând, obligarea reclamantei la rambursarea către Comisie a sumei de 164 080,03 euro indicate în nota de debit, majorată cu dobânzile de întârziere, și, în al doilea rând, confirmarea încetării participării reclamantei la proiectele Dicoems și Cocoon.

318    Dacă încetarea participării reclamantei la contracte este confirmată ipso facto prin soluționarea prezentei acțiuni, cererea de rambursare majorată cu dobânzile de întârziere constituie, în stadiul duplicii, un capăt al concluziilor suplimentar în raport cu cele expuse în apărare. În plus, astfel cum a precizat Comisia în ședință, această cerere reconvențională adaugă la memoriul în apărare o cerere prin care se urmărește obținerea unui titlu executoriu.

319    În consecință, cererea reconvențională, în măsura în care include o cerere de rambursare majorată cu dobânzi de întârziere, poate fi considerată drept o concluzie nouă, care modifică obiectul concluziilor sale în apărare prin lărgirea acestuia.

320    La interpelarea Tribunalului, Comisia a arătat că în sistemul acțiunilor în justiție din dreptul Uniunii competența de a soluționa cererea principală o implică pe cea de a soluționa orice cerere reconvențională introdusă în cursul aceleiași proceduri care derivă din același act sau din același fapt ce constituie obiectul cererii introductive (Ordonanța Curții din 27 mai 2004, Comisia/IAMA Consulting, C‑517/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 17). Totuși, în cauză nu este contestată competența Tribunalului de a statua asupra cererii formulate de Comisie cu titlu reconvențional. Acest argument nu infirmă concluzia potrivit căreia cererea reconvențională constituie în speță o concluzie nouă care lărgește obiectul concluziilor în apărare.

321    În plus, contrar a ceea ce susține Comisia, principiul respectării contradictorialității și a dreptului la apărare implică formularea unei astfel de cereri la momentul memoriului în apărare, chiar în cazul în care, precum în speță, cererea reconvențională reînnoiește cererea de rambursare conținută în nota de debit.

322    Prin urmare, o astfel de cerere trebuie considerată tardivă și, în consecință, inadmisibilă în sensul articolului 48 din Regulamentul de procedură.

323    În sfârșit, trebuie adăugat că o astfel de tardivitate nu împiedică Comisia să recupereze sumele în cauză în temeiul articolului 299 TFUE, potrivit căruia actele sale care impun o obligație pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titlu executoriu. Astfel, după cum este de altfel prevăzut la punctul II.31 alineatul (5) din condițiile generale, Comisia ar putea oricând adopta o decizie care constituie titlu executoriu în sensul acestei dispoziții, în temeiul articolului 79 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO L 298, p. 1) (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 13 iunie 2012, Insula/Comisia, T‑246/09, punctul 252 de mai sus, punctele 95-99), învestirea cu formulă executorie fiind dispusă ulterior de autoritatea națională competentă.

324    În consecință, cererea reconvențională formulată de Comisie este inadmisibilă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

325    Potrivit articolului 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care, precum în speță, părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli.

326    În circumstanțele speței, este necesar să se decidă că fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată, inclusiv pe cele aferente procedurii privind măsurile provizorii în cauza T‑116/11 R.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

declară și hotărăște:

1)      Admite acțiunea formulată de Association médicale européenne (EMA) în măsura în care vizează rambursarea unor costuri directe de personal aferente contractelor Cocoon și Dicoems în cuantum de 17 231,28 euro, precum și a costurilor indirecte aferente acestora care decurg din aplicarea contractelor menționate.

2)      Respinge în rest acțiunea formulată de EMA.

3)      Respinge cererea reconvențională formulată de Comisia Europeană.

4)      Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată, inclusiv pe cele aferente procedurii privind măsurile provizorii în cauza T‑116/11 R.

Forwood Dehousse Schwarcz

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 decembrie 2013.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

1. Cadrul contractual

2. Dreptul belgian

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

1. Observații introductive

2. Cu privire la cererea principală, întemeiată pe primele patru motive

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea punctelor II.19, II.20, II.21 și II.25 din condițiile generale

Cu privire la cererea de rambursare referitoare la a patra perioadă

Cu privire la critica întemeiată pe lipsa posibilității de alegere a unui model de costuri

Cu privire la critica referitoare la neeligibilitatea costurilor facturate care nu au fost plătite încă

Cu privire la critica referitoare la costurile directe de personal

– Cu privire la costurile de personal pretinse în cadrul contractului Cocoon

– Cu privire la costurile de personal solicitate în cadrul contractului Dicoems

Cu privire la critica referitoare la costurile indirecte

Cu privire la critica întemeiată pe incoerența raportului de audit final

Concluzie cu privire la primul motiv

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligațiilor sale de supraveghere, a principiului bunei‑credințe și a principiului cooperării loiale în executarea contractelor

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări și a principiului proporționalității

– Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea principiului bunei administrări

– Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea principiului proporționalității

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare

– Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea dreptului la apărare

– Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare

Concluzie cu privire la cererea principală

3. Cu privire la cererea subsidiară, întemeiată pe al cincilea motiv

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe răspunderea Comisiei pentru faptă ilicită

Concluzie cu privire la cererea subsidiară

4. Cu privire la cererea reconvențională formulată de Comisie

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: italiana.