Acțiune introdusă la 18 februarie 2014 – PT Ciliandra Perkasa/Consiliul

(Cauza T-120/14)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: PT Ciliandra Perkasa (West Jakarta, Indonesia) (reprezentanți: F. Graafsma și J. Cornelis, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 al Consiliului din 19 noiembrie 2013 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitive a unei taxe provizorii impuse asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și Indonezia (JO L 315, p. 2), în măsura în care se impune o taxă antidumping reclamantei; și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

Primul motiv, întemeiat pe împrejurarea că Consiliul și Comisia (denumite în continuare „instituțiile”) au săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând că prețurile de achiziție pentru uleiul de palmier (denumit în continuare „UPB”) plătite de reclamantă sunt denaturate. Mai precis, instituțiile nu au luat în considerare împrejurarea că reclamanta este un producător de biomotorină pe deplin integrată din punct de vedere vertical și că, prin urmare, orice pretins efect întemeiat pe regimul taxelor de export diferențiate („DET”- regimul taxelor de export diferențiate) nu i se aplică. In plus, instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere (1) atunci când nu au ținut seama de faptul că reclamanta și furnizorii săi de UPB afiliați constituie o singură entitate juridică din perspectiva oricărui obiectiv practic și chiar juridic și (2) atunci când au constatat că prețurile de achiziție de UPB plătite de reclamantă societăților afiliate nu erau stabilite potrivit principiului concurenței depline.

Al treilea motiv, întemeiat pe împrejurarea că Acordul antidumping al OMC nu permite ajustarea costurilor pentru simplu motiv că acestea sunt mai mici decât pe alte piețe sau sunt „denaturate” ca urmare a intervenției guvernului. Prin urmare, articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 din 30 noiembrie 2009 al Consiliului privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, denumit în continuare „regulamentul de bază”) ar trebui considerat neaplicabil în măsura în care prevede o astfel de posibilitate de ajustare a costurilor.

Al treilea motiv, întemeiat pe împrejurarea că ajustarea costurilor UPB în prezenta cauză constituie o încălcare a articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază. Mai precis, reclamanta invocă următoarele:

lipsa elementelor de probă necesare în temeiul cărora s-a ajuns la concluzia că prețurile UPB-urilor de pe piața indoneziană sunt denaturate și săvârșirea unei erori vădite de apreciere de către instituții atunci când au considerat că prețurile UPB-urilor de pe piața indoneziană sunt denaturate;

prin utilizarea prețului de export de referință („HPE”) pentru ajustarea cheltuielilor, instituțiile nu au ajustat cheltuielile „pe baza unor informații rezonabile” astfel cum prevede articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază și/sau pe baza unor „surse care nu sunt afectate de asemenea denaturări”; și

articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază nu permite ajustarea costurilor în situații în care se pretinde că prețurile sunt pur și simplu „mici”.

Al patrulea motiv, întemeiat pe împrejurarea că la stabilirea marjei de profit rezonabile, Consiliul nu a respectat obligația prevăzută la articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază. Acest articol prevede că suma reprezentând profitul rezonabil nu poate depăși profitul realizat în mod normal de alți exportatori sau producători din vânzări de produse din aceeași categorie pe piața internă a țării de origine.

Al cincilea motiv, întemeiat pe împrejurarea că instituțiile nu au luat în considerare informațiile și argumentele prezentate de reclamantă în cursul investigației. Procedând astfel, ele și-au încălcat nu numai obligația de diligență și de bună administrare omițând să examineze cu atenție și imparțialitate toate dovezile relevante de care dispuneau, dar nu și-au respectat nici obligația prevăzută la articolul 20 alineatul (5) din regulamentul de bază, nici obligația de motivare, astfel cum se prevede la articolul 253 TCE (articolul 296 TFUE).