Cauza T‑348/08

Aragonesas Industrias y Energía, SAU

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața cloratului de sodiu – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Acțiune în anulare – Împărțirea pieței – Stabilirea prețurilor – Serie de indicii – Data probelor – Declarații ale unor concurenți – Recunoaștere – Durata încălcării – Amenzi – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Control jurisdicțional – Limite

[art. 81 alin. (1) CE și art. 230 CE; Acordul privind SEE, art. 53 alin. (1)]

2.      Drept comunitar – Principii – Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție – Procedură în materie de concurență – Aplicabilitate

[art. 6 alin. (2) UE; art. 81 alin. (1) CE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Acordul privind SEE, art. 53 alin. (1)]

3.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii

[art. 81 alin. (1) CE; Acordul privind SEE, art. 53 alin. (1)]

4.      Concurență – Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Dovada încălcării – Inexistența unor probe scrise – Incidență

[art. 81 alin. (1) CE; Acordul privind SEE, art. 53 alin. (1)]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia

[art. 81 alin. (1) CE; Acordul privind SEE, art. 53 alin. (1); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

6.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Control jurisdicțional – Identificarea elementelor de probă reținute de Comisie

[art. 81 alin. (1) CE; Acordul privind SEE, art. 53 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului]

7.      Concurență – Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Dovada încălcării – Aprecierea valorii probante a diferitor elemente de probă – Recunoaștere din partea unei întreprinderi a participării sale la reuniuni ilicite

[art. 81 alin. (1) CE]

8.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Metodă de calcul definită de orientările adoptate de Comisie – Calcularea cuantumului de bază al amenzii – Luarea în considerare a caracteristicilor încălcării în ansamblu

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 22]

9.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Rol pasiv sau imitativ al întreprinderii

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]

10.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Marjă de apreciere rezervată Comisiei – Creșterea nivelului general al amenzilor – Admisibilitate

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23]

11.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii – Apreciere

[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]

12.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Constatarea unei nelegalități – Necesitatea ca Tribunalul să se pronunțe asupra modificării deciziei în temeiul competenței sale de fond

(art. 261 TFUE)

1.      În ceea ce privește administrarea dovezii unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisiei îi revine obligația de a dovedi încălcările pe care le constată și de a stabili elementele de probă adecvate în vederea demonstrării, corespunzător cerințelor legale, a existenței faptelor constitutive ale unei încălcări.

Mai mult, în cadrul unei acțiuni în anulare formulate în temeiul articolului 230 CE, instanței Uniunii îi revine numai obligația de a controla legalitatea actului atacat.

Astfel, rolul instanței sesizate cu o acțiune în anulare împotriva unei decizii a Comisiei prin care se constată existența unei încălcări a normelor de concurență și prin care se aplică amenzi destinatarilor constă în aprecierea dacă dovezile și alte elemente invocate de Comisie în decizie sunt suficiente pentru a demonstra existența încălcării imputate.

(a se vedea punctele 90-92)

2.      De existența oricărei îndoieli a instanței trebuie să beneficieze întreprinderea căreia îi este adresată decizia Comisiei de constatare a unei încălcări a normelor de concurență. Prin urmare, instanța nu poate concluziona în sensul dovedirii de către Comisie a existenței unei asemenea încălcări corespunzător cerințelor legale, dacă există încă o îndoială cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi.

Astfel, în această ultimă situație, se impune să se țină seama de prezumția de nevinovăție, astfel cum rezultă în special din articolul 6 paragraful 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, care face parte dintre drepturile fundamentale care, la rândul lor, potrivit jurisprudenței Curții, reafirmată pe de altă parte în preambulul Actului Unic European și la articolul 6 alineatul (2) UE, precum și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, sunt protejate în ordinea juridică a Uniunii. Având în vedere natura încălcărilor în cauză, precum și natura și gradul de severitate al sancțiunilor aferente acestora, prezumția de nevinovăție se aplică în special procedurilor referitoare la încălcări ale normelor de concurență aplicabile întreprinderilor și susceptibile să se finalizeze cu aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

(a se vedea punctele 93 și 94)

3.      În materia concurenței, Comisia trebuie să evidențieze probe exacte și concordante pentru a întemeia convingerea fermă a săvârșirii unei încălcări.

Cu toate acestea, nu este necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să corespundă acestor criterii în legătură cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să răspundă la această cerință.

În plus, având în vedere caracterul notoriu al interdicției acordurilor anticoncurențiale, Comisiei nu i se poate solicita să furnizeze înscrisuri care să ateste explicit un contact între operatorii în cauză. Elementele fragmentare și disparate de care ar putea dispune Comisia ar trebui, în orice ipoteză, să poată fi completate prin deducții care să permită reconstituirea împrejurărilor pertinente. În consecință, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial poate fi dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență.

(a se vedea punctele 95-97)

4.      În ceea ce privește mijloacele de probă care pot fi invocate pentru a dovedi încălcarea articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), principiul care prevalează în dreptul Uniunii este cel al liberei administrări a probelor.

În consecință, eventuala lipsă a probelor scrise este pertinentă numai în cadrul aprecierii globale a valorii probante a seriei de indicii prezentate de Comisie. În schimb, privită individual, această lipsă nu are drept efect faptul ca întreprinderea în cauză să poată pune în discuție în mod valabil afirmațiile Comisiei prin prezentarea unei explicații diferite a faptelor din speță. Această situație se întâlnește numai atunci când probele prezentate de Comisie nu permit să se demonstreze fără echivoc existența încălcării, fără a fi necesară o interpretare.

Pe de altă parte, nicio dispoziție și niciun principiu general de drept al Uniunii nu interzic Comisiei să invoce, împotriva unei întreprinderi, declarațiile altor întreprinderi incriminate, dacă acestea ar fi obținute de Comisie în cadrul unei cereri de a beneficia de Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumurilor amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri. Dacă situația ar fi diferită, sarcina probei cu privire la comportamente contrare articolului 81 CE și articolului 53 din Acordul privind SEE, care revine Comisiei, ar fi imposibil de îndeplinit și ar fi incompatibilă cu misiunea de supraveghere a bunei aplicări a acestor dispoziții.

Cu toate acestea, declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de multe alte întreprinderi acuzate, nu poate fi considerată că reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă, fără a fi confirmată de alte elemente de probă, admițându‑se că gradul de coroborare impus poate fi mai mic, din cauza fiabilității declarațiilor în cauză. O asemenea condiție de coroborare a declarației date de o întreprindere trebuie să fie deopotrivă respectată în cazul unei contestări a declarației respective de o altă întreprindere supusă investigației.

(a se vedea punctele 98-101 și 206)

5.      În materia concurenței, li se poate recunoaște o valoare probantă foarte ridicată declarațiilor care, în primul rând, sunt fiabile, în al doilea rând, sunt date în numele unei întreprinderi, în al treilea rând, provin de la o persoană care are obligația profesională de a acționa în interesul acestei întreprinderi, în al patrulea rând, sunt date împotriva intereselor declarantului, în al cincilea rând, provin de la un martor direct al împrejurărilor pe care le relatează și, în al șaselea rând, au fost date în scris, în mod intenționat și după o reflecție matură.

Deși, în general, s‑ar putea manifesta o anumită neîncredere în privința depozițiilor voluntare ale participanților principali la o înțelegere ilicită, dată fiind posibilitatea ca acești participanți să aibă tendința să minimizeze importanța contribuției lor la încălcare și să maximizeze contribuția altor participanți, nu este mai puțin adevărat că faptul de a solicita beneficiul aplicării Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumurilor amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri în vederea obținerii unei imunități sau a unei reduceri a amenzii nu determină obligatoriu o incitare de a prezenta elemente de probă deformate în privința participării altor membri ai înțelegerii incriminate. Într‑adevăr, orice tentativă de a induce în eroare Comisia ar putea repune în discuție sinceritatea și caracterul complet al cooperării solicitantului și, prin urmare, ar pune în pericol posibilitatea ca acesta să beneficieze pe deplin de Comunicarea privind cooperarea. În această privință, efectele posibile ale comunicării către Comisie a unor informații deformate sunt cu atât mai grave cu cât declarația contestată a unei întreprinderi trebuie confirmată de alte elemente de probă. Astfel, această împrejurare crește riscul identificării unor declarații inexacte atât de Comisie, cât și de alte întreprinderi acuzate de a fi participat la încălcare.

(a se vedea punctele 104-106)

6.      Procedura administrativă prevăzută de Regulamentul nr. 1/2003, care se desfășoară la Comisie, se împarte în două etape distincte și succesive, fiecare având o logică internă proprie, și anume o etapă de investigare preliminară, pe de o parte, și o etapă contradictorie, pe de altă parte. Etapa de investigare preliminară, în timpul căreia Comisia utilizează competențele de investigare prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003 și care durează până la comunicarea privind obiecțiunile, este destinată să permită Comisiei reunirea tuturor elementelor relevante care confirmă sau nu confirmă existența unei încălcări a normelor de concurență și adoptarea unei prime poziții cu privire la direcția, precum și la continuarea care trebuie dată procedurii. În schimb, etapa contradictorie, care se întinde de la momentul comunicării privind obiecțiunile până la adoptarea deciziei finale, trebuie să permită Comisiei să se pronunțe definitiv asupra încălcării imputate.

În cadrul aprecierii probelor și a altor elemente invocate de Comisie pentru stabilirea existenței unei încălcări a normelor de concurență, cercetarea în vederea identificării de către Tribunal a elementelor de probă respective poate privi numai partea din motivarea deciziei atacate a Comisiei în care aceasta descrie etapa contradictorie a procedurii administrative. Astfel, numai după ce Comisia a reunit în cadrul acestei ultime etape observațiile întreprinderii în cauză cu privire la prima poziție exprimată de Comisie la capătul etapei investigării preliminare, astfel cum este prezentată în comunicarea privind obiecțiunile, Comisia poate decide să mențină sau să nu mențină această primă poziție și, astfel, să se pronunțe definitiv asupra încălcării imputate.

Atunci când, după ce a reunit observațiile unei întreprinderi referitoare la comunicarea privind obiecțiunile, în aprecierea elementelor de probă de care dispunea la capătul etapei investigării preliminare pentru a se pronunța asupra participării întreprinderii respective la o încălcare, însăși Comisia repune în discuție valoarea probantă a elementelor de probă respective, Tribunalul nu poate decât să țină seama de această apreciere a Comisiei.

(a se vedea punctele 109, 110 și 113)

7.      În ceea ce privește recunoașterea din partea unei întreprinderi a participării sale la o reuniune ilicită în raport cu normele de concurență, recunoașterea explicită sau implicită de către aceasta a elementelor de fapt sau de drept, în cursul procedurii administrative în fața Comisiei, poate constitui un element de probă suplimentar pentru aprecierea temeiniciei unei acțiuni jurisdicționale.

Prin urmare, pentru a reține o asemenea recunoaștere drept element de probă fiabil, este necesar, în stadiul aprecierii temeiniciei unei acțiuni jurisdicționale, să se controleze în ce măsură conținutul unei asemenea recunoașteri completează alte elemente de probă menționate de Comisie.

(a se vedea punctele 217 și 218)

8.      În cazul în care gravitatea unei încălcări a normelor de concurență este apreciată într‑o primă etapă în funcție de elementele proprii încălcării, precum natura acesteia, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea sa în aplicare sau lipsa punerii sale în aplicare, într‑o a doua etapă, această apreciere este ajustată în funcție de circumstanțele agravante sau atenuante proprii fiecăreia dintre întreprinderile care au participat la încălcare.

Astfel, prima etapă a metodei de stabilire a amenzii de către Comisie are drept obiect stabilirea cuantumului de bază al amenzii aplicate fiecărei întreprinderi în cauză prin aplicarea la valoarea vânzărilor de produse sau servicii în cauză pe piața geografică relevantă a fiecăreia dintre ele a unui prim coeficient multiplicator care să reflecte gravitatea încălcării și chiar a unui al doilea coeficient multiplicator prin care se urmărește descurajarea întreprinderilor de a se angaja din nou în asemenea comportamente nelegale. Astfel cum reiese din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, fiecare dintre cei doi coeficienți multiplicatori este stabilit avându‑se în vedere factorii care reflectă caracteristicile încălcării apreciate în ansamblu, și anume, în sensul că aceasta regrupează toate comportamentele anticoncurențiale ale tuturor participanților la aceasta.

Prin urmare, în cadrul stabilirii cuantumului acestor doi coeficienți multiplicatori, nu este necesar să fie luate în considerare caracteristicile specifice încălcării săvârșite de fiecare dintre participanți, analizat în mod individual. În plus, această constatare este susținută de însuși obiectul celei de a doua etape a metodei de stabilire a amenzilor, care urmărește, la rândul său, să se țină seama tocmai de circumstanțele agravante sau atenuante care caracterizează în mod individual comportamentul anticoncurențial al fiecăruia dintre participanții la încălcarea în cauză.

În consecință, factorii enumerați la punctul 22 din Orientări pentru a se stabili atât coeficientul multiplicator „gravitatea încălcării” (punctul 21 din Orientări), cât și coeficientul multiplicator „taxa de intrare” (punctul 25 din Orientări) au ca obiect, în ansamblu, evaluarea încălcării în lumina normelor de concurență ale Uniunii. În special, din dispozițiile Orientărilor, în prima etapă a metodei de stabilire a amenzilor, nu reiese obligația Comisiei de a lua în considerare elemente specifice unui participant la o încălcare a normelor de concurență, precum participarea, cu o frecvență redusă, a unei întreprinderi la contacte anticoncurențiale sau neaplicarea acordurilor încheiate. Asemenea elemente sunt luate în considerare de Comisie doar în a doua etapă a metodei menționate, în calitate de circumstanțe agravante sau atenuante proprii fiecăreia dintre întreprinderile care au participat la încălcare.

(a se vedea punctele 264-267 și 273)

9.      Punctele 28 și 29 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 prevăd o ajustare a cuantumului de bază al amenzii în funcție de anumite circumstanțe agravante și atenuante, specifice fiecărei întreprinderi în cauză. În special, punctul 29 din Orientări prevede o listă, care nu este exhaustivă, cu circumstanțe atenuante care, în anumite condiții, pot determina o reducere a cuantumului de bază al amenzii. Desigur, această listă nu se mai referă, în sensul circumstanțelor atenuante care pot fi luate în considerare, la rolul pasiv al unei întreprinderi. Cu toate acestea, în măsura în care lista prevăzută la punctul 29 din Orientări nu este exhaustivă, o asemenea ipoteză nu poate fi, în principiu, înlăturată pe baza circumstanțelor care pot determina o reducere a cuantumului de bază al amenzii.

Rolul pasiv al unei întreprinderi în realizarea încălcării implică adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei „atitudini rezervate”, cu alte cuvinte, lipsa participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale.

Printre elementele de natură să evidențieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri, pot fi luate în considerare caracterul mult mai sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport cu membrii obișnuiți ai înțelegerii, precum și intrarea tardivă a întreprinderii pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta sau, de asemenea, existența unor declarații exprese în acest sens din partea reprezentanților întreprinderilor terțe care au participat la încălcare.

(a se vedea punctele 279-281, 284 și 285)

10.    Comisia dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului amenzilor pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență. Faptul că, în trecut, Comisia a aplicat amenzi la un anumit nivel în cazul anumitor tipuri de încălcări nu poate, așadar, să o lipsească de posibilitatea de a crește acest nivel în limitele prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003, dacă aceasta este necesară pentru asigurarea aplicării politicii în materia concurenței. Dimpotrivă, aplicarea eficientă a normelor de concurență impune posibilitatea adaptării de către Comisie în orice moment a nivelului amenzilor la nevoile acestei politici.

(a se vedea punctul 293)

11.    Faptul că o întreprindere a cărei participare la o acțiune concertată cu concurenții săi în materie de prețuri este dovedită nu s‑a comportat pe piață într‑un mod conform cu cel convenit cu concurenții săi nu constituie în mod necesar un element care trebuie luat în considerare ca circumstanță atenuantă în determinarea cuantumului amenzii care urmează să fie aplicată. Astfel, o întreprindere care urmează, în pofida acțiunii concertate cu concurenții săi, o politică mai mult sau mai puțin independentă pe piață poate doar să încerce să utilizeze înțelegerea în beneficiul său.

(a se vedea punctul 297)

12.    Împrejurarea că examinarea motivelor invocate împotriva legalității unei decizii a Comisiei de aplicare a unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii a revelat o nelegalitate nu exonerează Tribunalul de obligația de a examina dacă, în funcție de efectele nelegalității respective și prin recurgerea la competența sa de fond, trebuie să reformeze decizia atacată.

(a se vedea punctul 306)