HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
11 noiembrie 2020(*)
„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Procedură de opoziție – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (3) – Domeniu de aplicare – Identitate sau similitudine a mărcii solicitate cu marca anterioară – Marca Uniunii Europene verbală MINERAL MAGIC – Cerere de înregistrare formulată de agentul sau reprezentantul titularului mărcii anterioare – Marca națională verbală anterioară MAGIC MINERALS BY JEROME ALEXANDER”
În cauza C‑809/18 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 20 decembrie 2018,
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de A. Lukošiūtė, în calitate de agent,
recurent,
celelalte părți din procedură fiind:
John Mills Ltd, cu sediul în Londra (Regatul Unit), reprezentată de S. Malynicz, QC,
reclamantă în primă instanță,
Jerome Alexander Consulting Corp., cu sediul în Surfside (Statele Unite),
intervenientă în primă instanță,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul E. Regan (raportor), președinte de cameră, și domnii M. Ilešič, E. Juhász, C. Lycourgos și I. Jarukaitis, judecători,
avocat general: domnul G. Pitruzzella,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 ianuarie 2020,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 30 aprilie 2020,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 octombrie 2018, John Mills/EUIPO – Jerome Alexander Consulting (MINERAL MAGIC) (T‑7/17, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:679), prin care Tribunalul a anulat Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 5 octombrie 2016 (cauza R 2087/2015‑1) privind o procedură de opoziție între Jerome Alexander Consulting Corp. și John Mills Ltd (denumită în continuare „decizia în litigiu”).
Cadrul juridic
Dreptul internațional
2 Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale a fost semnată la Paris, la 20 martie 1883, revizuită ultima dată la Stockholm, la 14 iulie 1967, și modificată la 28 septembrie 1979 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 828, nr. 11851, p. 305, denumită în continuare „Convenția de la Paris”). Articolul 6 septies din această convenție prevede:
„1) Dacă agentul sau reprezentantul celui care este titularul unei mărci într‑una dintre țările uniunii va cere, fără autorizația acestui titular, înregistrarea pe propriul său nume a mărcii respective în una sau mai multe din aceste țări, titularul va avea dreptul să se opună înregistrării cerute sau să reclame radierea ei sau, dacă legea țării îngăduie aceasta, să ceară transferul înregistrării în favoarea sa, afară de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o justificare faptelor sale.
2) Titularul mărcii va avea dreptul, sub rezerva alineatului 1 de mai sus, să se opună folosirii mărcii de către agentul sau reprezentantul său, dacă el nu a autorizat această folosire.
3) Legislațiile naționale pot să prevadă un termen echitabil în care titularul unei mărci va trebui să valorifice drepturile prevăzute de prezentul articol.”
3 Articolul 29 din convenția menționată prevede la alineatul 1
„a) Prezentul act este semnat într‑un singur exemplar în limba franceză și este depus pe lângă guvernul Suediei.
b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi texte oficiale în limbile germană, engleză, spaniolă, italiană, portugheză și rusă și în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice.
c) În caz de contestație cu privire la interpretarea diferitelor texte, textul francez este cel autentic.
[…]”
4 Articolul 2 alineatul 1 din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală, cuprins în anexa 1 C la Acordul de la Marrakech de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, care a fost aprobat în numele Comunității Europene prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3) (denumit în continuare „Acordul TRIPS”), prevede:
„În ceea ce privește părțile II, III și IV ale prezentului acord, membrii trebuie să se conformeze articolelor 1-12 și articolului 19 din Convenția de la Paris (1967).”
Dreptul Uniunii
5 Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca [Uniunii Europene] (JO 2009, L 78, p. 1), intitulat „Motive absolute de refuz”, prevede:
„(1) La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:
(a) aceasta este identică cu marca anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară;
(b) din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul [a se citi «în percepția publicului de pe teritoriul»] în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
[…]
(3) La opoziția titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se respinge atunci când este solicitată de agentul sau reprezentantul titularului mărcii, în numele său și fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant își justifică acțiunile.
[…]
(5) La opoziția titularului unei mărci anterioare în înțelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate, de asemenea, în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci [a Uniunii Europene] anterioare, aceasta este de notorietate în cadrul [Uniunii Europene] și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora.”
6 Potrivit articolului 52 din acest regulament, intitulat „Cauze de nulitate absolută”:
„(1) Se declară nulitatea mărcii [Uniunii Europene], ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:
[…]
(b) atunci când solicitantul era de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
[…]”
Istoricul cauzei și decizia în litigiu
7 La 18 septembrie 2013, John Mills, reclamantă în primă instanță, a depus o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la EUIPO în temeiul Regulamentului nr. 207/2009.
8 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal „MINERAL MAGIC” (denumită în continuare „marca contestată”).
9 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 3 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Loțiuni capilare; preparate abrazive; săpunuri; produse de parfumerie; uleiuri eterice; cosmetice; preparate pentru curățarea și îngrijirea pielii, a scalpului și a părului; deodorante de uz personal (articole de parfumerie)”.
10 Cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 2014/14 din 23 ianuarie 2014.
11 La 23 aprilie 2015, Jerome Alexander Consulting, intervenientă în primă instanță, a formulat opoziție la înregistrarea mărcii contestate pentru produsele menționate la punctul 9 din prezenta hotărâre, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009.
12 Opoziția se întemeia pe următoarele mărci anterioare:
– marca americană verbală MAGIC MINERALS BY JEROME ALEXANDER nr. 4274584, care desemnează următoarele produse: „Pudră pentru față care conține minerale”;
– marca americană verbală MAGIC MINERALS, neînregistrată, care desemnează următoarele produse: „Cosmetice”.
13 Motivele invocate în susținerea opoziției erau cele prevăzute la articolul 8 alineatul (3) din acest regulament.
14 Prin decizia din 18 august 2015, divizia de opoziție a respins opoziția respectivă.
15 La 15 octombrie 2015, Jerome Alexander Consulting a formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 58-64 din regulamentul menționat.
16 Prin decizia în litigiu, Camera întâi de recurs a EUIPO (denumită în continuare „camera de recurs”) a anulat decizia diviziei de opoziție și, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, a respins cererea de înregistrare a mărcii contestate.
17 În primul rând, camera de recurs a constatat că Jerome Alexander Consulting a renunțat să își întemeieze opoziția pe marca americană neînregistrată MAGIC MINERALS și că s‑a limitat astfel să invoce marca americană verbală MAGIC MINERALS BY JEROME ALEXANDER.
18 În al doilea rând, camera de recurs a menționat obiectivul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, care urmărea să îl împiedice pe agentul titularului unei mărci să abuzeze de aceasta, și a enunțat de asemenea condițiile care ar trebui îndeplinite pentru ca o opoziție să fie admisă în temeiul acestei dispoziții, și anume ca persoana care a formulat opoziția să fie titularul mărcii anterioare, ca solicitantul înregistrării mărcii să fie sau să fi fost agentul sau reprezentantul titularului menționat, ca cererea de înregistrare să fi fost depusă în numele acestui agent sau al acestui reprezentant fără acordul titularului menționat și fără să existe motive legitime care să justifice acțiunile agentului sau reprezentantului respectiv și ca cererea să se refere la semne și la produse identice sau similare.
19 În al treilea rând, camera de recurs a analizat în mod concret dacă erau îndeplinite aceste condiții care permiteau admiterea opoziției în temeiul articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat. Mai întâi, în ceea ce privește existența unei relații agent/mandant, camera de recurs a subliniat că termenii „agent” și „reprezentant” trebuie să fie interpretați în sens larg.
20 În speță, aceasta a constatat că contractul de distribuție dintre părți prevedea obligația societății John Mills de a distribui produsele Jerome Alexander Consulting în cadrul Uniunii. Camera de recurs a arătat de asemenea că figurau în contract dispoziții referitoare la caracterul exclusiv al contractului, o clauză de neconcurență, precum și dispoziții referitoare la drepturile de proprietate intelectuală ale Jerome Alexander Consulting. Aceasta a considerat că elementele de probă, și anume bonuri de comandă, dintre care unul cu o dată care preceda cu două luni data depunerii mărcii contestate, prezentate de Jerome Alexander Consulting, atestau existența unei relații comerciale importante care depășea simpla relație normală dintre furnizor și distribuitor. Astfel, camera de recurs a stabilit că, la data depunerii mărcii contestate, exista o relație comercială reală, efectivă și durabilă, care crea o obligație generală de încredere și de loialitate, și că John Mills era un „agent” în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
21 În al patrulea rând, camera de recurs a subliniat că articolul 8 alineatul (3) din acest regulament vizează, pe lângă cazurile în care produsele sau serviciile comparate sunt identice, situațiile în care acestea sunt similare. Aceasta a arătat că, în speță, produsele vizate de semnele în conflict sunt identice, întrucât „cosmeticele” vizate de marca contestată includ „pudra pentru față care conține minerale” vizată de marca anterioară, sau sunt similare, întrucât celelalte produse vizate de marca contestată prezintă legături cu cele vizate de marca anterioară pentru motivul că pot fi compuse din ingrediente identice, că sunt produse de aceleași întreprinderi și că sunt propuse împreună în drogherii și în aceleași raioane în magazinele de vânzare cu amănuntul.
22 În ceea ce privește semnele în conflict, camera de recurs a considerat că erau similare. Mai întâi, aceasta a relevat asemănarea frapantă dintre primele două elemente verbale, și anume „magic” și „minerals” ale mărcii anterioare, pe de o parte, și elementele verbale ale mărcii contestate, pe de altă parte.
23 În continuare, a subliniat că marca anterioară putea fi percepută de publicul relevant din Uniune ca fiind un semn compus din două elemente. Pe de o parte, elementul „by jerome alexander” ar fi perceput ca fiind identificarea întreprinderii‑mamă, și anume entitatea responsabilă de produs, și, pe de altă parte, elementul „magic minerals” ar fi probabil perceput ca fiind identificarea produsului însuși sau a liniei de produse.
24 În sfârșit, aceasta a considerat că faptul că United States Patent and Trademark Office (USPTO, Oficiul pentru Brevete și Mărci din Statele Unite ale Americii) nu a emis obiecții cu privire la înregistrarea mărcii MAGIC MINERALS BY JEROME ALEXANDER, în pofida existenței mărcii MINERAL MAGIC COSMETICS, nu înseamnă totuși că nu exista niciun risc de confuzie între acestea. Camera de recurs a arătat astfel că titularul mărcii MINERAL MAGIC COSMETICS ar fi trebuit să formuleze opoziție în această privință. Ținând seama de ansamblul acestor elemente, camera de recurs a admis opoziția întemeiată pe articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
25 Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 5 ianuarie 2017, John Mills a introdus o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei în litigiu.
26 În susținerea acțiunii formulate, aceasta a invocat în esență un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și împărțit în trei aspecte. Primul se întemeia pe faptul că camera de recurs ar fi considerat în mod eronat că John Mills era un „agent” sau un „reprezentant”, în sensul dispoziției menționate, al titularului mărcii anterioare. În cadrul celui de al doilea aspect, John Mills susținea că respectiva cameră de recurs a săvârșit o eroare de drept considerând că dispoziția menționată se aplică chiar dacă semnele în conflict sunt doar similare, iar nu identice. Al treilea aspect era întemeiat pe faptul că camera de recurs ar fi considerat, în mod eronat, că această dispoziție se aplică în condițiile în care produsele desemnate de marca anterioară nu sunt identice cu cele acoperite de marca contestată.
27 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis motivul unic, exclusiv în temeiul celui de al doilea aspect, și, în consecință, a anulat decizia în litigiu.
Concluziile părților
28 EUIPO solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate și
– obligarea John Mills la plata cheltuielilor de judecată.
29 John Mills solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
30 În susținerea recursului formulat, EUIPO invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și, al doilea, pe o motivare contradictorie, precum și pe nemotivare în ceea ce privește aplicarea noțiunii de „identitate”.
Argumentele părților
31 Prin intermediul primului motiv, EUIPO arată că, pe baza unei interpretări eronate a articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, Tribunalul a considerat, la punctul 37 din hotărârea atacată, că dispoziția respectivă nu își poate găsi aplicarea decât în cazul în care marca anterioară și cea solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare sunt identice, iar nu doar similare.
32 Astfel, scopul articolului 8 alineatul (3) din acest regulament ar fi să îl împiedice pe agentul titularului unei mărci să abuzeze de aceasta, având în vedere că agentul poate exploata cunoștințele și experiența dobândite în cursul relației comerciale cu acest titular și, prin urmare, poate obține foloase necuvenite din eforturile și din investiția pe care le‑ar fi realizat însuși titularul menționat. Or, o asemenea exploatare a cunoștințelor și un astfel de profit necuvenit nu s‑ar limita la înregistrarea și la utilizarea unei mărci identice, ci s‑ar produce și atunci când agentul intenționează să abuzeze de elementele esențiale ale mărcii anterioare.
33 Prin afirmațiile care figurează la punctele 25 și 26 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi efectuat o interpretare eronată care afectează obiectivul urmărit la articolul 8 alineatul (3) din acest regulament. Așa cum ar reieși din cuprinsul punctului 25 din această hotărâre, Tribunalul ar fi considerat, în mod întemeiat, că dispoziția respectivă impune existența unui raport direct între marca anterioară și cea a cărei înregistrare este solicitată și că un astfel de raport nu poate fi conceput decât dacă mărcile în cauză „corespund”. Totuși, deducând din această observație, la punctul 26 din hotărârea menționată, că mărcile ar trebui să fie identice pentru a exista un abuz, Tribunalul ar contrazice unul dintre fundamentele dreptului mărcilor, potrivit căruia existența unui raport între două semne ar putea fi stabilită prin diverse grade de similitudine, ținând seama de toate celelalte împrejurări ale speței, iar nu numai în caz de identitate.
34 Având în vedere finalitatea urmărită la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, criteriul pertinent în vederea aplicării acestei dispoziții ar fi echivalența, pe plan economic sau comercial, a mărcilor analizate în ansamblul lor. Ar trebui să se aprecieze dacă marca solicitată corespunde în esență mărcii anterioare. În această privință, ar fi suficient ca semnele în cauză să coincidă prin elemente care compun în esență caracterul distinctiv al mărcii anterioare.
35 O astfel de interpretare teleologică nu ar fi în contradicție cu interpretarea literală a articolului 8 alineatul (3) din acest regulament.
36 Astfel cum ar fi observat Tribunalul în hotărârea atacată, această dispoziție, spre deosebire de articolul 8 alineatul (1) din regulamentul menționat și de articolul 8 alineatul (5) din acesta, nu ar menționa în mod explicit gradul de proximitate dintre mărcile în conflict în scopul aplicării sale. Legiuitorul Uniunii nu ar fi intenționat, așadar, să indice că articolul 8 alineatul (3) din regulamentul respectiv trebuia să se limiteze numai la cazurile de identitate strictă a mărcilor, precum și a produselor și serviciilor pe care acestea le vizează.
37 Dimpotrivă, această dispoziție ar recurge la modul de redactare a articolului 6 septies din Convenția de la Paris. Or, explicația furnizată în lucrările pregătitoare ale acestei convenții ar părea să susțină o interpretare potrivit căreia dispoziția menționată ar include semnele și produsele care nu sunt strict identice, ci în esență identice, și anume echivalente din punct de vedere comercial și economic. În timp ce convenția menționată ar defini norme minime de protecție, Tribunalul ar fi atribuit articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 un domeniu de aplicare care ar acorda titularilor de mărci o protecție inferioară nivelurilor de protecție prevăzute la articolul 6 septies din Convenția de la Paris.
38 Pe de altă parte, interpretarea, efectuată de Tribunal la punctele 27-35 din hotărârea atacată, a lucrărilor pregătitoare ale dispoziției care figurează la articolul 8 alineatul (3) din acest regulament ar fi contradictorie, dat fiind că, printre altele, invocând faptul că mai multe propuneri referitoare la adăugarea termenilor „mărci similare” la textul acestei dispoziții ar fi fost respinse de grupul de lucru, Tribunalul ar fi dedus de aici că legiuitorul Uniunii a avut intenția de a limita aplicarea dispoziției menționate doar la mărcile identice, în condițiile în care noțiunea de „identitate” ar fi de asemenea absentă din textul aceleiași dispoziții.
39 În plus, argumentul pe care l‑ar invoca Tribunalul la punctul 35 din această hotărâre, potrivit căruia nu ar fi necesar să se invoce lucrările pregătitoare ale Convenției de la Paris având în vedere lipsa de ambiguitate a modului de redactare a articolului 6 septies din această convenție, ar fi de asemenea contradictoriu. Astfel, concluzia la care ar ajunge Tribunalul în hotărârea menționată s‑ar îndepărta de cea la care a ajuns Tribunalul în Hotărârea din 13 aprilie 2011, Safariland/OAPI – DEF‑TEC Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR) (T‑262/09, EU:T:2011:171, punctul 61). Prin urmare, ar fi evident că modul de redactare a articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat nu ar fi suficient de clar pentru a considera că referirea la noțiunea de „identitate” ar fi lipsită de ambiguitate.
40 Dat fiind că articolul 8 alineatul (3) din același regulament urmărește să împiedice ca agentul să exploateze cunoștințele și experiența dobândite în cursul relației comerciale cu titularul menționat și, prin urmare, să obțină foloase necuvenite din eforturile și din investiția pe care le‑ar fi realizat însuși titularul legitim al mărcii, nu ar fi necesar să se definească gradul exact de asemănare între semnele în cauză sau să se impună limite clare situațiilor în care această dispoziție ar trebui să se aplice.
41 Abordarea Tribunalului ar lipsi acest motiv de refuz de flexibilitatea necesară pentru adaptarea domeniului său de aplicare la diferitele moduri prin care un agent ar putea încerca să abuzeze de marca mandantului său, astfel cum ar arăta prezenta cauză, în care agentul ar fi solicitat înregistrarea ca marcă a Uniunii Europene doar a primei părți a mărcii anterioare, inversând cuvintele „MINERAL MAGIC” și omițând numele producătorului.
42 Deși o situație precum cea care se prezintă în speță ar putea intra sub incidența relei‑credințe și, prin urmare, ar putea determina aplicarea cauzei de nulitate prevăzute la articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, această împrejurare nu ar pleda totuși în favoarea unei interpretări restrictive a articolului 8 alineatul (3) din acest regulament. Alegerea legiuitorului Uniunii de a prevedea un motiv distinct în cazul unor cereri de înregistrare neautorizate depuse de agenți sau de reprezentanți ai titularului mărcii anterioare s‑ar explica prin necesitatea de a acționa în această privință cât mai curând posibil, fără a fi necesar ca acest titular să fie obligat să aștepte înregistrarea mărcii solicitate pentru a putea obține anularea sa.
43 John Mills susține că argumentația EUIPO provine dintr‑o abordare eronată în temeiul căreia, dat fiind că articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat nu ar conține o condiție explicită de identitate sau de similitudine a semnelor, dispoziția respectivă ar fi neutră în această privință și, prin urmare, o interpretare literală a dispoziției menționate ar fi coerentă cu o interpretare teleologică a acesteia care să permită compararea mărcilor în conflict în funcție de simpla lor similitudine.
44 Deși această dispoziție nu utilizează în mod expres termenii „identice sau similare”, atât modul de redactare a articolului 6 septies din Convenția de la Paris, cât și modul de redactare a articolului 8 alineatul (3) din același regulament, întrucât menționează doar „marca”, ar părea să excludă mărcile care sunt doar similare. Această din urmă dispoziție nu ar permite, așadar, să se admită, astfel cum ar fi constatat în mod întemeiat Tribunalul la punctele 24 și 25 din hotărârea atacată, decât o opoziție întemeiată pe identitatea mărcii a cărei înregistrare este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare față de cea al cărei titular este mandantul prezumat.
45 Tribunalul ar fi arătat în mod întemeiat, pe de o parte, la punctele 26-35 din hotărârea atacată, că o astfel de abordare ar fi susținută de lucrările pregătitoare, precum și de alte versiuni lingvistice ale dispoziției în cauză și, pe de altă parte, la punctul 36 din hotărârea menționată, că împrejurarea că o condiție privind similitudinea figurează în mod expres în alte dispoziții ale Regulamentului nr. 207/2009 ar constitui un indiciu suplimentar că articolul 8 alineatul (3) din acest regulament nu ar impune ca o astfel de condiție să fie îndeplinită.
46 În plus, EUIPO nu se poate întemeia în mod util pe Hotărârea din 13 aprilie 2011, Safariland/OAPI ‑ DEF‑TEC Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR) (T‑262/09, EU:T:2011:171), în susținerea interpretării pe care o invocă. Nu doar că această hotărâre a Tribunalului nu ar fi obligatorie pentru Curte, dar aspectul relevant al acesteia, și anume punctul 61, nu ar conține nicio dezbatere cu privire la problema în cauză în cadrul prezentului recurs. Astfel cum ar reieși din cuprinsul punctului 74 din hotărârea menționată, Tribunalul nu ar fi trebuit să soluționeze problema dacă este necesar ca mărcile să fie identice sau similare, dat fiind că acțiunea nu a fost admisă, întrucât condiția privind existența unei relații de reprezentare nu era îndeplinită.
47 Pe de altă parte, în cadrul abordării teleologice pe care o invocă în susținerea unei interpretări extinse a articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, EUIPO nu ar furniza decât o definiție evazivă a cerințelor necesare. Astfel, EUIPO ar afirma deopotrivă că, pe de o parte, în scopul aplicării acestei dispoziții, ar fi suficient ca semnele să coincidă cu elemente care compun în esență caracterul distinctiv al mărcii anterioare și că, pe de altă parte, nu ar fi necesar să se definească a priori gradul exact de asemănare între semne.
48 Astfel de sugestii ar fi eronate. În primul rând, aprecierea caracterului distinctiv nu ar fi o apreciere abstractă, ci ar trebui efectuată din punctul de vedere al consumatorului relevant. Or, acest consumator ar fi cel din țara în care este înregistrată marca anterioară, ceea ce ar genera dificultăți probatorii în ceea ce privește înțelegerea acestei mărci și gradul caracterului distinctiv al elementului concordant.
49 În al doilea rând, criteriile invocate de EUIPO în scopul aplicării articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 ar fi mai largi decât cele aplicate, printre altele, în cadrul aprecierii unor mărci similare care dau naștere unui risc de confuzie în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, dat fiind că o simplă coincidență, iar nu o similitudine, ar fi suficientă și că nici riscul de confuzie nu ar fi necesar.
50 Aceste criterii ar fi de asemenea mai extinse decât cele prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din regulamentul menționat, care acordă o protecție extinsă mărcilor de renume în Uniune, dat fiind că, pe de o parte, criteriile menționate nu ar impune un renume în cadrul Uniunii, ci numai o înregistrare într‑o țară parte la Convenția de la Paris, și că, pe de altă parte, acestea nu ar impune nici ca din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii să se obțină foloase necuvenite.
51 În al treilea rând, criteriile sugerate de EUIPO nu ar permite garantarea securității juridice și ar ridica probleme probatorii. Cerința legată de semne care coincid prin elemente care compun în esență caracterul distinctiv al mărcii anterioare ar avea ca efect confruntarea părților din procedura în fața EUIPO, precum și a EUIPO însuși cu o sarcină imposibilă constând în încercarea de a determina semnele care ar putea fi înregistrate în Uniune, în special ca urmare a faptului că articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 privește mărci care pot figura în sute de registre ale mărcilor din țări terțe.
52 Având în vedere aceste dificultăți, EUIPO ar pretinde că ar fi posibil să se ignore orice cerință de identitate sau de similitudine a mărcilor pentru a se concentra doar asupra aspectului dacă agentul sau reprezentantul a imitat marca mandatului sau a abuzat de aceasta. Or, în acest scop, legiuitorul Uniunii ar fi prevăzut deja o dispoziție distinctă, și anume articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, care ar viza nulitatea mărcii atunci când solicitantul este de rea‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
53 În al patrulea rând, potrivit unei abordări teleologice, domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (3) din acest regulament ar trebui limitat la cazul particular în care un agent sau un reprezentant ar încerca să înregistreze „marca”, și anume marca anterioară, iar nu o marcă diferită, fără ca comportamentul său să poată fi justificat. Această abordare ar facilita aplicarea dispoziției menționate și ar permite întreprinderilor, precum și EUIPO să prevadă consecințele probabile ale unui litigiu în temeiul acesteia.
Aprecierea Curții
54 Prin intermediul primului motiv, EUIPO reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât a interpretat această dispoziție în sensul că acoperă numai împrejurarea în care marca anterioară și cea a cărei înregistrare este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare sunt identice.
55 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul în care se înscrie, precum și de obiectivele și de finalitatea pe care le urmărește actul din care aceasta face parte. Geneza unei dispoziții de drept al Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea acesteia [Hotărârea din 25 iunie 2020, A și alții (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 37 precum și jurisprudența citată].
56 În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 8 alineatul (3) din acest regulament, trebuie arătat că dispoziția respectivă se limitează să prevadă că, la opoziția titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se respinge atunci când este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii, în numele său și fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant își justifică acțiunile.
57 Astfel, deși termenii dispoziției menționate sugerează un raport strâns între „marca” anterioară și cea a cărei înregistrare este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare, aceeași dispoziție nu precizează însă în mod explicit, astfel cum a observat Tribunalul în esență, la punctul 24 din hotărârea atacată, dacă se aplică numai atunci când marca solicitată de acest agent sau de acest reprezentant este identică cu marca anterioară sau dacă sunt de asemenea susceptibile să intre sub incidența dispoziției menționate cazurile în care mărcile în conflict sunt similare.
58 În ceea ce privește, în al doilea rând, geneza articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, din lucrările pregătitoare ale acestei dispoziții reiese că, astfel cum a amintit Tribunalul la punctele 26-31 din hotărârea atacată și după cum a observat și domnul avocat general la punctele 27-30 din concluzii, legiuitorul Uniunii a refuzat, desigur, în mod expres să indice în dispoziția respectivă că aceasta se aplică în caz de similitudine între marca anterioară și cea solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare.
59 Totuși, era de asemenea de competența Tribunalului, pe de o parte, să țină seama de faptul că legiuitorul Uniunii nici nu a intenționat să rețină, în această dispoziție, referirea explicită la identitatea dintre marca anterioară și cea solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare prevăzută de proiectul preliminar de regulament privind marca Uniunii.
60 Pe de altă parte, Tribunalul nu putea să considere, contrar celor afirmate la punctul 30 din hotărârea atacată, că împrejurarea că legiuitorul Uniunii a renunțat de două ori să menționeze explicit că dispoziția în cauză se aplică în cazul mărcilor similare demonstrează în suficientă măsură intenția sa în această privință, din moment ce lucrările pregătitoare nu indică motivele care au justificat refuzul unei astfel de referiri la similitudinea mărcilor în cauză.
61 Rezultă că nu se poate deduce din lucrările pregătitoare ale articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 că, din cauza lipsei menționării, în această dispoziție, a unei similitudini între marca anterioară și cea solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare, domeniul de aplicare al dispoziției menționate ar fi limitat numai la cazurile de identitate între mărcile în conflict.
62 În schimb, din lucrările pregătitoare reiese că articolul 8 alineatul (3) din acest regulament reflectă alegerea legiuitorului Uniunii de a reproduce în esență articolul 6 septies alineatul 1 din Convenția de la Paris.
63 În această privință, trebuie arătat că documentul nr. 11035/82 al Consiliului din 1 decembrie 1982, referitor, printre altele, la concluziile grupului de lucru în legătură cu propunerea de regulament privind marca comunitară, pe care se întemeiază Tribunalul în special la punctul 32 din hotărârea atacată, arată că acest grup și‑a dat acordul pentru ca dispoziția care figurează la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 să fie interpretată în sensul că se aplică în sensul articolului 6 septies din această convenție.
64 Pe de altă parte, întrucât este parte la Acordul TRIPS, Uniunea este obligată să interpreteze propria legislație privind mărcile, în măsura în care este posibil, în lumina textului și a finalității acestui acord (Hotărârea din 16 noiembrie 2004, Anheuser‑Busch, C‑245/02, EU:C:2004:717, punctul 42 și jurisprudența citată). În special, articolul 2 alineatul 1 din Acordul TRIPS prevede că, în ceea ce privește părțile II, III și IV din acest acord, statele părți trebuie să se conformeze articolelor 1-12 și 19 din Convenția de la Paris.
65 Rezultă că, în ceea ce privește interpretarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să se țină seama de articolul 6 septies din convenția respectivă.
66 În această privință, în versiunea sa lingvistică în limba franceză, care este cea autentică, în conformitate cu articolul 29 din convenția menționată, articolul 6 septies din aceeași convenție utilizează, desigur, pentru a desemna marca anterioară atunci când se solicită înregistrarea sa de către agentul sau reprezentantul titularului mărcii anterioare în nume propriu, expresia „această marcă”.
67 Tribunalul nu putea însă, numai în temeiul acestei constatări și fără vreo altă justificare, să afirme, astfel cum a procedat la punctul 34 din hotărârea atacată, că această dispoziție a Convenției de la Paris, astfel cum este formulată, nu poate fi interpretată în alt mod decât în sensul că marca anterioară și cea solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare sunt aceleași și să concluzioneze, în consecință, la punctul 35 din această hotărâre, că, având în vedere lipsa de ambiguitate a modului de redactare a articolului 6 septies din această convenție, nu era necesar să se țină seama de lucrările pregătitoare ale acesteia.
68 Astfel, din actele Conferinței de la Lisabona, care a avut loc între 6 și 31 octombrie 1958 în vederea revizuirii Convenției de la Paris și în cursul căreia a fost introdus acest articol 6 septies, reiese că poate intra de asemenea sub incidența acestei dispoziții o marcă solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare atunci când această marcă solicitată este similară cu marca anterioară menționată (actele Conferinței de la Lisabona, p. 681).
69 Rezultă că nu poate fi reținută o interpretare potrivit căreia, în măsura în care articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu menționează identitatea sau similitudinea mărcii anterioare cu cea a cărei înregistrare este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare, aplicarea dispoziției menționate ar fi limitată doar la ipoteza unei identități între mărcile în conflict, cu excluderea oricărui alt factor.
70 În al treilea rând, o asemenea interpretare ar avea ca efect repunerea în discuție a economiei generale a acestui regulament în măsura în care ar conduce la lipsirea titularului mărcii anterioare de posibilitatea de a se opune, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, înregistrării unei mărci similare de către agentul sau de reprezentantul său, chiar dacă aceștia din urmă, ca urmare a unei asemenea înregistrări, ar avea dreptul să formuleze o opoziție, în temeiul, printre altele, al articolului 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, la cererea de înregistrare ulterioară a mărcii inițiale de către titularul respectiv ca urmare a similitudinii sale cu marca înregistrată de agentul sau de reprezentantul aceluiași titular.
71 În al patrulea rând, o interpretare potrivit căreia articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat permite de asemenea titularului mărcii anterioare să se opună înregistrării unei mărci similare solicitate de agentul sau de reprezentantul său este susținută de finalitatea urmărită de această dispoziție.
72 Astfel cum a arătat în mod corect Tribunalul la punctul 25 din hotărârea atacată, această dispoziție are obiectivul de a‑l împiedica pe agentul sau pe reprezentantul titularului unei mărci să abuzeze de aceasta, având în vedere că aceștia din urmă pot exploata cunoștințele și experiența dobândite în cursul relației comerciale cu titularul respectiv și, prin urmare, pot obține foloase necuvenite din eforturile și din investiția pe care le‑ar fi realizat titularul.
73 Or, nu se poate considera că un astfel de abuz se poate produce numai în cazurile în care marca anterioară și cea solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare sunt identice, iar nu în cele în care mărcile în conflict sunt similare.
74 Din considerațiile care precedă rezultă că, limitând aplicarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 doar la ipoteza unei identități între marca anterioară și cea pentru care s‑a solicitat înregistrarea de către agentul sau reprezentantul titularului mărcii anterioare, cu excluderea unei similitudini între acestea, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.
75 Prin urmare, este necesar să se admită primul motiv invocat de EUIPO și, în consecință, să se anuleze hotărârea atacată fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de EUIPO în susținerea acestui motiv și nici al doilea motiv de recurs.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
76 În temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.
77 În speță, având în vedere în special împrejurarea că acțiunea în primă instanță este întemeiată pe un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, împărțit în trei aspecte care au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și a cărui examinare nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească în dosar, Curtea apreciază că această acțiune este în stare de judecată și că este necesar să se pronunțe definitiv asupra acesteia.
Cu privire la primul aspect al motivului unic
Argumentele părților
78 Prin intermediul primului aspect al motivului unic, John Mills reproșează camerei de recurs că a considerat‑o, în mod eronat, drept „agent” sau „reprezentant” al titularului mărcii anterioare, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
79 În această privință, la punctul 20 din decizia în litigiu, camera de recurs ar fi apreciat, întemeindu‑se pe Hotărârea din 13 aprilie 2011, Safariland/OHMI – DEF‑TEC Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR) (T‑262/09, EU:T:2011:171, punctul 64), că termenii „agent” și „reprezentant” vizați la această dispoziție trebuiau interpretați extensiv.
80 Totuși, în această hotărâre, Tribunalul ar fi constatat în continuare că persoana care a formulat opoziția nu a făcut dovada că un acord de tipul celui care leagă un mandant de agentul său fusese încheiat cu solicitantul mărcii contestate, nici că o astfel de relație exista în fapt.
81 În împrejurările prezentei cauze, examinarea clauzelor contractului de distribuție dintre John Mills și titularul mărcii anterioare ar fi trebuit să determine camera de recurs să considere că John Mills nu era nici agentul acestui titular, nici angajată într‑o relație contractuală în temeiul căreia aceasta reprezenta interesele titularului respectiv.
82 EUIPO și Jerome Alexander Consulting susțin că primul aspect al motivului unic este nefondat.
Aprecierea Curții
83 În măsura în care John Mills reproșează camerei de recurs că a considerat, în mod eronat, că era un „agent” al titularului mărcii anterioare, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, este necesar să se observe că, astfel cum s‑a amintit la punctul 72 din prezenta hotărâre, această dispoziție are obiectivul de a‑l împiedica pe agentul sau pe reprezentantul titularului unei mărci să abuzeze de aceasta, având în vedere că aceștia din urmă pot exploata cunoștințele și experiența dobândite în cursul relației comerciale cu titularul respectiv și, prin urmare, pot obține foloase necuvenite din eforturile și din investiția pe care le‑ar fi realizat titularul.
84 Rezultă că realizarea acestui obiectiv necesită o interpretare largă a noțiunilor de „agent” și de „reprezentant”, în sensul dispoziției menționate. Această constatare privind semnificația condiției referitoare la calitatea solicitantului înregistrării mărcii în raport cu titularul mărcii anterioare este, în plus, confirmată de faptul că, potrivit aceleiași dispoziții, aceste două noțiuni sunt legate prin conjuncția coordonatoare „sau”, care demonstrează aplicarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 în diferitele cazuri de reprezentare a intereselor unei părți de către o altă parte.
85 Prin urmare, camera de recurs a putut să enunțe fără a săvârși o eroare de drept, la punctul 20 din decizia în litigiu, că aceste noțiuni trebuie interpretate într-un mod care să acopere toate formele de relații întemeiate pe un acord contractual potrivit căruia una dintre părți reprezintă interesele celeilalte, astfel încât este suficient, în scopul aplicării acestei dispoziții, să existe între părți un acord de cooperare comercială de natură să creeze o relație de încredere impunând solicitantului, în mod expres sau implicit, o obligație generală de încredere și de loialitate în ceea ce privește interesele titularului mărcii anterioare.
86 În această privință, este necesar să se arate că, astfel cum reiese din constatările efectuate de camera de recurs, la punctele 22 și 23 din decizia în litigiu, exista un contract de distribuție între John Mills și titularul mărcii anterioare prin care aceștia conveniseră că titularul va furniza John Mills produsele preluate sub denumirea „Magic Minerals by Jerome Alexander” și că aceasta din urmă își va asuma sarcina de a distribui produsele titularului respectiv în cadrul Uniunii și pe plan mondial. Pe de altă parte, contractul menționat conținea, fapt necontestat de John Mills, dispoziții în temeiul cărora John Mills era, cel puțin, un distribuitor privilegiat al acestor produse, precum și o clauză de neconcurență și dispoziții referitoare la drepturile de proprietate intelectuală ale titularului mărcii anterioare în privința acestor produse. În plus, ultimul bon de comandă prin care John Mills a comandat produse „Magic Minerals” de la titularul acestei mărci era datat cu doar aproximativ două luni înainte de depunerea cererii sale de înregistrare a mărcii contestate.
87 Din aceste elemente rezultă că, având în vedere considerațiile expuse la punctul 85 din prezenta hotărâre, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat, la punctul 25 din decizia în litigiu, că John Mills trebuia considerată „agent” al titularului mărcii anterioare, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
88 În consecință, primul aspect al motivului unic trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea aspect al motivului unic
Argumentația părților
89 Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului unic, John Mills reproșează camerei de recurs, pe de o parte, că a apreciat în mod greșit că era suficient ca marca anterioară să fie doar similară, iar nu identică cu marca contestată, pentru ca articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 să poată fi invocat și, pe de altă parte, că a adoptat, de asemenea în mod eronat, percepția publicului Uniunii în scopul aprecierii unui risc de confuzie între mărcile în conflict.
90 EUIPO și Jerome Alexander Consulting susțin că al doilea aspect al motivului unic este nefondat.
Aprecierea Curții
91 În măsura în care John Mills reproșează camerei de recurs că a considerat că articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 era aplicabil în speță din cauza similitudinii mărcilor în conflict, trebuie arătat, pe de o parte, că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 54-74 din prezenta hotărâre, această dispoziție este aplicabilă cererilor de înregistrare depuse de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare atât atunci când marca solicitată este identică cu marca anterioară, cât și atunci când este similară cu aceasta.
92 Pe de altă parte, trebuie observat că, deși aplicarea articolului 8 alineatul (3) din acest regulament decurge în special din similitudinea dintre mărcile în conflict, condiția specifică a protecției garantate de această dispoziție constă în faptul că cererea de înregistrare a fost efectuată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii anterioare, în nume propriu și fără acordul acestuia din urmă, și fără ca acest agent sau reprezentant să își justifice acțiunile. Prin urmare, similitudinea dintre mărcile în conflict în vederea aplicării articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu se apreciază în funcție de existența unui risc de confuzie, această condiție fiind proprie articolului 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C‑487/07, EU:C:2009:378, punctele 34-36).
93 În aceste condiții, în măsura în care camera de recurs a apreciat în mod eronat, la punctele 34 și 35 din decizia în litigiu, riscul de confuzie între mărcile în conflict în funcție de percepția publicul relevant din Uniune asupra acestora, trebuie arătat că o astfel de considerație este, în orice caz, neesențială având în vedere constatarea efectuată de această cameră la punctul 33 din decizia în litigiu, potrivit căreia – și fără ca acest lucru să fie contestat – în temeiul fiecăruia dintre semnele în cauză considerat în ansamblu, acestea trebuiau să fie recunoscute ca fiind similare.
94 Prin urmare, al doilea aspect al motivului unic al acțiunii trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inoperant.
Cu privire la al treilea aspect al motivului unic
Argumentația părților
95 Prin intermediul celui de al treilea aspect al motivului unic, John Mills susține, pe de o parte, că, în temeiul unei interpretări eronate a articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs a considerat că această dispoziție este aplicabilă nu numai atunci când produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii și cele acoperite de marca anterioară sunt identice, ci și atunci când acestea sunt similare.
96 Pe de altă parte, deși ar exista o identitate între produsele acoperite de marca anterioară desemnate ca „pudră pentru față care conține minerale” și „cosmeticele”, precum și „produsele pentru îngrijirea pielii” vizate de cererea de înregistrare a mărcii contestate, situația ar fi diferită pentru celelalte produse desemnate de această marcă contestată. Pe de altă parte, acestea din urmă și cele acoperite de marca anterioară nu ar fi nici similare sau, cel puțin, o astfel de similitudine nu ar fi fost dovedită.
97 EUIPO și Jerome Alexander Consulting susțin că al treilea aspect al motivului unic este nefondat.
Aprecierea Curții
98 În măsura în care John Mills reproșează camerei de recurs că a considerat că articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 este aplicabil în speță, deși produsele la care face referire cererea de înregistrare a mărcii contestate nu erau toate identice cu cele acoperite de marca anterioară, trebuie amintit că, chiar dacă această dispoziție nu menționează produsele sau serviciile pentru care se solicită marca, funcția esențială a unei mărci este aceea de a indica originea comercială a produselor sau a serviciilor vizate [Hotărârea din 12 septembrie 2019, Deutsches Patent- und Markenamt (#darferdas?), C‑541/18, EU:C:2019:725), punctul 18].
99 În consecință, pentru motive analoge celor expuse la punctele 70-73 din prezenta hotărâre, referitoare la economia generală a acestei dispoziții, precum și la obiectivul urmărit de aceasta, aplicarea dispoziției menționate nu poate fi exclusă ca urmare a faptului că produsele sau serviciile vizate de cererea de înregistrare și cele acoperite de marca anterioară nu sunt identice, ci similare.
100 Pe de altă parte, în speță, trebuie arătat, pe de o parte, că John Mills nu contestă că produsele acoperite de marca anterioară desemnate ca „pudră pentru față care conține minerale” sunt identice cu „cosmeticele” și cu „produsele pentru îngrijirea pielii” vizate de cererea de înregistrare a mărcii contestate. Pe de altă parte, la punctul 31 din decizia în litigiu, camera de recurs a observat în special că, în ceea ce privește celelalte produse vizate de mărcile în conflict, acestea pot fi compuse din aceleași ingrediente, sunt adesea produse de aceleași întreprinderi și sunt propuse împreună în drogherii, precum și în aceleași raioane ale magazinelor de desfacere cu amănuntul. Or, reiese din jurisprudența constantă a Curții că, pentru a aprecia similitudinea dintre produsele sau serviciile în cauză, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre produse sau servicii. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar (Hotărârea din 20 septembrie 2017, The Tea Board/EUIPO, C‑673/15 P‑C‑676/15 P, EU:C:2017:702, punctul 48 și jurisprudența citată).
101 În aceste condiții, camera de recurs a putut considera în mod întemeiat, pe baza elementelor menționate la punctul 31, că aceste alte produse erau similare.
102 În consecință, al treilea aspect al motivului unic trebuie respins ca nefondat.
103 Rezultă că acțiunea trebuie respinsă în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
104 În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
105 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
106 Întrucât EUIPO și Jerome Alexander Consulting au solicitat obligarea John Mills la plata cheltuielilor de judecată, iar John Mills a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia din urmă să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de EUIPO aferente prezentului recurs și procedurii în fața Tribunalului, precum și pe cele efectuate de Jerome Alexander Consulting aferente procedurii în fața Tribunalului.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 15 octombrie 2018, John Mills/EUIPO – Jerome Alexander Consulting (MINERAL MAGIC) (T‑7/17, EU:T:2018:679).
2) Respinge acțiunea în cauza T‑7/17, introdusă de John Mills Ltd împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 5 octombrie 2016 (cauza R 2087/2015‑1).
3) John Mills Ltd suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) în cadrul prezentului recurs și al procedurii în fața Tribunalului, precum și pe cele efectuate de Jerome Alexander Consulting Corp. în cadrul procedurii în fața Tribunalului.
Semnături