Cauza T‑68/04

SGL Carbon AG

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Concurență − Înțelegeri − Piața produselor pe bază de carbon și de grafit pentru aplicații electrice și mecanice − Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor − Gravitatea și durata încălcării − Principiul proporționalității − Principiul egalității de tratament − Limită maximă de 10 % din cifra de afaceri − Dobânzi moratorii”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare

[art. 253 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

2.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter descurajator – Puterea de apreciere a Comisiei

[art. 81 alin. (1) CE și art. 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

3.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Repartizarea întreprinderilor vizate pe categorii care au un punct de pornire specific

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 litera A]

4.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea unui cuantum de pornire absolut în funcție de natura încălcării, adaptat ulterior pentru fiecare întreprindere

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

5.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cifra de afaceri luată în considerare

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

6.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Încălcări de lungă durată

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 litera B]

7.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Limită stabilită la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

8.      Concurență – Amenzi – Puterea de apreciere a Comisiei – Întindere – Competența de a stabili modalitățile de plată a amenzii

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 86]

1.      În ceea ce privește stabilirea amenzilor pentru încălcarea dreptului concurenței, Comisia își îndeplinește obligația de motivare dacă, în cadrul deciziei, indică elementele în funcție de care a apreciat gravitatea și durata încălcării săvârșite, fără a avea obligația de a include în aceasta o expunere mai detaliată sau datele cifrice privind modul de calcul al amenzii. Indicarea datelor cifrice referitoare la modul de calcul al amenzii, oricât de utile ar fi asemenea date, nu este indispensabilă pentru a respecta obligația de motivare.

În ceea ce privește motivarea cuantumurilor de pornire în termeni absoluți, amenzile constituie un instrument al politicii de concurență a Comisiei, care trebuie să poată dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului acestora pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență. De asemenea, este important să se evite posibilitatea ca amenzile să fie ușor prevăzute de operatorii economici. Prin urmare, nu se poate solicita Comisiei să furnizeze în această privință alte motive decât cele referitoare la gravitatea încălcării.

(a se vedea punctele 31 și 32)

2.      Competența Comisiei de a aplica amenzi întreprinderilor care, cu intenție sau din neglijență, săvârșesc o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE sau a articolului 82 CE constituie unul dintre mijloacele puse la dispoziția Comisiei pentru a‑i permite să își îndeplinească misiunea de supraveghere pe care i‑o conferă dreptul comunitar. Această misiune cuprinde, cu siguranță, misiunea de cercetare și de sancționare a încălcărilor individuale, însă include și obligația de a duce o politică generală care urmărește aplicarea, în materia concurenței, a principiilor stabilite de tratat și orientarea în acest sens a comportamentului întreprinderilor. Așadar, Comisia are competența de a decide nivelul cuantumului amenzilor în vederea măririi efectului descurajator al acestora atunci când încălcări de un anumit tip sunt încă relativ frecvente, deși nelegalitatea acestora a fost stabilită încă de la începutul politicii comunitare în materia concurenței, având în vedere profitul pe care anumite întreprinderi interesate îl pot obține din săvârșirea acestor încălcări.

În situația în care o întreprindere a participat concomitent la mai multe încălcări distincte ale articolului 81 alineatul (1) CE, care corespund unui tip de încălcare clasică a dreptului concurenței și unui comportament a cărui nelegalitate a fost afirmată în numeroase rânduri de Comisie, Comisia putea considera necesar să fixeze cuantumul amenzii la un nivel suficient de descurajator, în limitele stabilite de Regulamentul nr. 17.

(a se vedea punctele 52-54 și 56)

3.      Metoda care constă în repartizarea membrilor unei înțelegeri pe categorii în vederea realizării unui tratament diferențiat în etapa stabilirii cuantumurilor de pornire ale amenzilor, al cărei principiu a fost validat de Tribunal, deși aceasta ignoră diferențele de talie între întreprinderile din aceeași categorie, determină o stabilire forfetară a cuantumului de pornire pentru întreprinderile din aceeași categorie.

Comisia poate, printre altele, să repartizeze întreprinderile vizate în mai multe categorii utilizând segmente de cote de piață de 5 %, un asemenea mod de repartizare nefiind, însă, singurul care să poată reflecta fără erori de apreciere proporționalitatea diferitelor cote de piață în orice procedură de sancționare a unui cartel desfășurată de către Comisie. În exercitarea puterii sale largi de apreciere, Comisia poate, de asemenea, să creeze categorii prin utilizarea unor segmente de cote de piață de 10 %.

O astfel de repartizare trebuie, totuși, să respecte principiul egalității de tratament și cuantumul amenzilor trebuie, cel puțin, să fie proporțional în raport cu elementele luate în considerare pentru aprecierea gravității încălcării, instanța comunitară limitându‑se la a verifica dacă această repartizare este coerentă și justificată în mod obiectiv.

În această privință, repartizarea întreprinderilor vizate în trei categorii – operatori mari, mijlocii și mici – este o modalitate rezonabilă de a lua în considerare importanța relativă a acestora pe piață în vederea stabilirii cuantumului de pornire al amenzilor, cu condiția să nu conducă la o reprezentare vădit denaturată a pieței în cauză. În plus, metoda Comisiei care constă în stabilirea pragurilor categoriilor la 10 % și la 20 % nu poate, a priori, să fie considerată lipsită de coerență internă.

Pe de altă parte, în cadrul repartizării membrilor înțelegerii pe categorii, nimic nu obligă Comisia să determine raportul dintre cuantumurile de pornire ale amenzilor stabilite în funcție de raportul care există între cota de piață a „celei mai mari” întreprinderi din categoria care cuprinde întreprinderile cu cele mai mari cote de piață și cea a „celei mai mici” întreprinderi din categoria care cuprinde întreprinderile cu cele mai mici cote de piață.

În sfârșit, chiar dacă, din cauza repartizării pe categorii, anumitor întreprinderi li se aplică un cuantum de pornire identic, deși sunt de talii diferite, această diferență de tratament este justificată în mod obiectiv de prioritatea acordată, la determinarea gravității încălcării, naturii încălcării în raport cu talia întreprinderilor.

(a se vedea punctele 62, 65, 66, 68-70, 79 și 92)

4.      În ceea ce privește încălcările dreptului concurenței care trebuie calificate ca fiind „foarte grave”, Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO se limitează la a indica faptul că amenzile posibile sunt în cuantum de „peste 20 de milioane de euro”. Singurele plafoane menționate în liniile directoare respective care sunt aplicabile unor asemenea încălcări sunt limita generală de 10 % din cifra totală de afaceri stabilită la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și plafoanele referitoare la cuantumul adițional care poate fi reținut în temeiul duratei încălcării. Nimic din cadrul liniilor directoare nu se opune, așadar, în ceea ce privește o încălcare „foarte gravă”, unei importante creșteri în valoare absolută a cuantumului de pornire al amenzii.

(a se vedea punctul 73)

5.      În cadrul determinării cuantumului amenzilor aplicate pentru o încălcare a dreptului comunitar al concurenței, partea din cifra de afaceri ce provine din mărfurile care fac obiectul încălcării este de natură să dea o indicație justă a amplorii acesteia pe piața relevantă. În special, cifra de afaceri realizată din produsele care au făcut obiectul unei practici restrictive constituie un element obiectiv care exprimă în mod corect nocivitatea acestei practici pentru jocul normal al concurenței.

În ceea ce privește determinarea amplorii unei încălcări pe piață și a părții de răspundere care îi revine fiecărui participant la înțelegere, Comisia ia în considerare în mod corect, așadar, cifra de afaceri realizată cu produsele în cauză și cota de piață a fiecăreia dintre întreprinderile prezente pe piața relevantă, în ultimul an calendaristic complet al încălcării, iar nu situația întreprinderilor respective în ziua adoptării deciziei.

(a se vedea punctele 99 și 100 )

6.      Chiar presupunând că înțelegerile privind prețurile sunt realizate prin natura lor pentru a dura, nu se poate interzice Comisiei să țină seama de durata efectivă a acestora în fiecare caz. Astfel, anumite înțelegeri, deși este preconizată o durată lungă a acestora, sunt detectate de Comisie sau sunt denunțate de un participant după o durată scurtă de funcționare efectivă. Efectul prejudiciabil al acestora este în mod necesar mai scăzut decât în ipoteza în care ar fi efectiv puse în aplicare pe o durată lungă. În consecință, trebuie făcută întotdeauna diferența, potrivit articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, între durata efectivă a încălcărilor și gravitatea lor, astfel cum rezultă aceasta din natura lor specifică.

Pe de altă parte, punctul 1 litera B primul paragraf a treia liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu prevede o majorare automată de 10 % pe an pentru încălcările de lungă durată, ci lasă, în această privință, o marjă de apreciere Comisiei. Aceasta din urmă poate decide, așadar, să majoreze cuantumurile de pornire ale amenzilor cu 10 % pentru fiecare an complet al unei încălcări de lungă durată și cu 5 % în plus pentru fiecare perioadă suplimentară mai mare de șase luni, însă mai mică de un an, ținând în același timp seama de importanța perioadei încălcării. Faptul că s‑ar reține de către Comisie principiul unei majorări cu 10 % pe an pentru toate întreprinderile care au participat la o încălcare calificată drept încălcare de lungă durată nu este, așadar, în niciun fel contrar liniilor directoare. În plus, nu s‑a demonstrat că există în dreptul comunitar un „principiu al majorării degresive a pedepselor” în cazul încălcărilor de lungă durată.

În sfârșit, din dispozițiile punctului 1 litera B din liniile directoare nu rezultă că primul an al încălcării nu trebuie luat în considerare. Astfel, în această privință, se prevede numai că nu se aplică nicio majorare pentru încălcările de scurtă durată, în general cu o durată mai mică de un an. În schimb, se aplică o majorare pentru încălcările cu durată mai mare, majorare ce poate fi stabilită pentru fiecare an la 10 % din cuantumul de pornire, dacă, precum în speță, încălcarea a durat mai mult de cinci ani.

(a se vedea punctele 109, 111, 112 și 120)

7.      Deși este liberă să aprecieze, sub controlul instanței comunitare, având în vedere împrejurările din fiecare cauză, acordarea de reduceri ale amenzilor în temeiul Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, Comisia are, în schimb, obligația de a respecta plafonul de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. Comisia nu dispune de o putere discreționară la aplicarea acestui plafon, care are legătură numai cu mărimea cifrei de afaceri prevăzute de dispoziția menționată anterior.

În ceea ce privește referirea expresă la cifra de afaceri a întreprinderii, plafonul de 10 % urmărește evitarea posibilității ca amenzile să fie disproporționate în raport cu importanța întreprinderii și, deoarece numai cifra totală de afaceri poate da efectiv o indicație aproximativă în această privință, trebuie să se înțeleagă că acest procentaj se referă la cifra totală de afaceri. Definiția dată astfel obiectivului plafonului de 10 % nu poate fi disociată de termenii și de domeniul de aplicare ai articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, acest obiectiv nefiind de natură să justifice o interpretare a articolului menționat contrară conținutului acestuia.

Comisia poate să aplice unei întreprinderi mai multe amenzi diferite, fiecare respectând limitele stabilite la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, cu condiția ca această întreprindere să fi săvârșit tot atâtea încălcări distincte ale articolului 81 alineatul (1) CE. În acest scop, Comisia poate declanșa o singură procedură care să conducă la adoptarea unei decizii unice în care se constată existența mai multor încălcări distincte și prin care se aplică întreprinderii mai multe amenzi diferite sau mai multe proceduri, fără ca acest lucru să constituie o „eludare nelegală” a plafonului prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. Astfel, nu are importanță, pentru aplicarea plafonului menționat, dacă încălcările normelor de concurență sunt sancționate în cursul unei proceduri unice sau în cursul unor proceduri separate, decalate în timp, întrucât limita superioară de 10 % se aplică fiecărei încălcări a articolului 81 CE sancționată de Comisie.

(a se vedea punctele 124, 127, 131 și 132)

8.      Competența de care Comisia beneficiază în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 include posibilitatea de a determina data până la care trebuie plătite amenzile și cea la care încep să curgă dobânzile de întârziere, de a stabili nivelul acestor dobânzi și de a hotărî modalitățile de executare a deciziei sale solicitând, dacă este cazul, constituirea unei garanții bancare care să acopere cuantumul principal și dobânzile amenzilor aplicate. În lipsa unei asemenea competențe, avantajul de care întreprinderile ar fi susceptibile să beneficieze prin plata cu întârziere a amenzilor ar determina reducerea efectului sancțiunilor aplicate de Comisie în cadrul misiunii sale de asigurare a aplicării normelor de concurență. Astfel, aplicarea dobânzilor de întârziere pentru amenzi se justifică pentru a evita posibilitatea ca efectul util al tratatului să fie înlăturat prin practici puse în aplicare în mod unilateral de întreprinderi care întârzie plata amenzilor ce le‑au fost aplicate și pentru a exclude posibilitatea ca aceste întreprinderi să fie avantajate în raport cu cele care plătesc amenzile în termenul care le‑a fost acordat.

Comisia are dreptul de a stabili dobânzile de întârziere la nivelul pieței majorat cu 3,5 puncte procentuale și, în ipoteza în care se constituie o garanție bancară, la nivelul pieței majorat cu 1,5 puncte procentuale.

Aceasta poate lua un punct de referință situat la un nivel mai ridicat decât nivelul propus împrumutatului mediu, aplicabil pe piață, în măsura în care este necesar pentru a descuraja comportamente dilatorii, fără a încălca dreptul la o protecție judiciară efectivă care constituie un principiu general de drept comunitar.

În această privință, pentru a preveni consecințele pe care durata incertă a procedurii judiciare le poate avea asupra cuantumului dobânzilor, o întreprindere are posibilitatea de a cere suspendarea executării deciziei Comisiei prin care i s‑a aplicat o amendă sau de a constitui o garanție bancară care să permită reducerea nivelului dobânzii de la 5,5 % la 3,5 %.

Pe de altă parte, prin faptul că remunerează cu o dobândă mai mare cu 0,1 % decât nivelul minim al dobânzii oferit pentru operațiunile de refinanțare ale Băncii Centrale Europene plățile provizorii efectuate de întreprinderi pentru a achita amenzile, Comisia acordă întreprinderii respective un privilegiu care nu rezultă nici din dispozițiile tratatului, nici din cele ale Regulamentului nr. 17, nici din cele ale Regulamentului nr. 2342/2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene. Nivelul dobânzii aplicat de Comisie amenzilor în legătură cu care se dovedește ulterior că au fost de fapt plătite în mod greșit urmărește un scop complet diferit de cel al dobânzilor de întârziere: primul are ca scop să împiedice îmbogățirea fără justă cauză a Comunităților în dauna unei întreprinderi care a obținut câștig de cauză în acțiunea având ca obiect anularea amenzii ce i s‑a aplicat, în timp ce al doilea urmărește să împiedice întârzierile abuzive la plata unei amenzi.

(a se vedea punctele 143, 144, 146, 148, 149 și 152)