Language of document : ECLI:EU:C:2022:583

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA TAMARA ĆAPETA

prezentate la 14 iulie 2022(1)

Cauza C392/21

TJ

împotriva

Inspectoratului General pentru Imigrări

[cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Cluj (România)]

„Cerere de decizie preliminară – Politica socială – Protecția sănătății și a securității lucrătorilor – Articolul 9 alineatul (3) din Directiva 90/270/CEE – Lucrul «la monitor» – Protecția ochilor și a vederii lucrătorilor – Noțiunea de «aparate de corecție speciale»”






I.      Introducere

1.        Adoptată în anul 1990, când lucrul la monitor nu era la fel de răspândit, Directiva 90/270/CEE(2) (denumită în continuare „Directiva privind lucrul la monitor”) stabilește anumite cerințe de securitate și de sănătate la locul de muncă legate de lucrul la monitor. Dintr‑o perspectivă contemporană, această directivă conține elemente care pot părea evidente sau chiar nostalgice, cum ar fi excluderea mașinilor de scris din domeniul său de aplicare(3). Cu toate acestea, Directiva privind lucrul la monitor prevede de asemenea drepturi care au mult mai multă rezonanță într‑un moment în care lucrul la monitor este acum omniprezent. Acesta este cazul, de exemplu, al drepturilor care decurg din articolul 9 alineatul (3) din directiva menționată în ceea ce privește dreptul unui lucrător la „aparate de corecție speciale” pentru lucrul la monitor.

2.        Acest drept este în discuție în prezenta cauză. În urma unei vizite la un medic specialist, reclamantul, a cărui vedere s‑a deteriorat, și‑a cumpărat ochelari de vedere noi. Angajatorul său a refuzat să acopere costurile aferente acestora, ceea ce a condus la un litigiu în fața Curții de Apel Cluj (România), instanța de trimitere.

3.        Această instanță ridică printre altele problema dacă sintagma „aparate de corecție speciale”, astfel cum figurează la articolul 9 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor, include ochelarii de vedere.

4.        Deși neimpozantă la prima vedere, interpretarea pe care Curtea urmează să o dea acestei noțiuni va avea implicații mai largi, nu numai pentru sănătatea reclamantului, ci și pentru sistemul de protecție prevăzut de dreptul național pentru toți lucrătorii care trebuie să lucreze la monitor.

II.    Cadrul juridic

5.        Articolul 9 din Directiva privind lucrul la monitor este intitulat „Protecția ochilor și vederii lucrătorilor” și prevede:

„(1)      Lucrătorii au dreptul la un test corespunzător al ochilor și vederii, efectuat de către o persoană având calificarea necesară:

–        înaintea începerii lucrului la monitor;

–        la intervale regulate după aceea;

–        dacă simt dificultăți vizuale care s‑ar putea datora lucrului la monitor.

(2)      Lucrătorii au dreptul la un examen oftalmologic dacă rezultatele testului menționat la alineatul (1) indică necesitatea acestuia.

(3)      Dacă rezultatele testului menționat la alineatul (1) sau ale examenului menționat la alineatul (2) indică necesitatea acestui lucru și dacă nu pot fi folosite aparate de corecție normale, lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziție aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză.

(4)      Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol nu pot, în nici un caz, să implice [cheltuieli financiare suplimentare pentru lucrător].

(5)      Protecția ochilor și vederii lucrătorilor poate fi prevăzută ca parte a sistemului sanitar național.”

III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

6.        Reclamantul din litigiul principal este angajat al Inspectoratului General pentru Imigrări din România (denumit în continuare „Inspectoratul”). În cadrul atribuțiilor sale, el trebuie să lucreze la monitor. Reclamantul susține că această activitate, combinată cu alți factori de risc, a condus la o deteriorare semnificativă a vederii sale, ceea ce a făcut necesar ca, la recomandarea unui medic specialist, să își schimbe ochelarii.

7.        Reclamantul arată că sistemul național de sănătate din România nu putea rambursa suma de 2 629 de lei românești (RON) (aproximativ 543 de euro la data introducerii acțiunii), reprezentând valoarea aparatului special de corecție a vederii și chitanțele fiscale pentru costul ochelarilor, al lentilelor, al ramei de ochelari și al manoperei. Reclamantul a adresat Inspectoratului, angajatorul său, o cerere de plată a acestei sume, care a fost respinsă.

8.        Ulterior, la 19 iunie 2020, reclamantul a formulat o acțiune în fața Tribunalului Cluj (România) împotriva angajatorului său, solicitând obligarea acestei părți la plata sumei solicitate. Instanța respectivă i‑a respins cererea pentru motivul că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru o astfel de rambursare. Reglementarea relevantă de transpunere a Directivei privind lucrul la monitor(4) nu acorda dreptul la rambursarea costurilor aferente aparatelor de corecție speciale, ci numai un drept la furnizarea unor astfel de aparate dacă utilizarea lor este necesară.

9.        Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel Cluj, instanța de trimitere în prezenta cauză.

10.      Această instanță consideră necesară o interpretare a noțiunii de „aparate de corecție speciale” prevăzută la articolul 9 din Directiva privind lucrul la monitor, această noțiune nefiind definită în directiva respectivă. Ea consideră de asemenea că acest termen trebuie interpretat în sensul că include ochelarii, în măsura în care aceștia ar fi necesari lucrătorilor afectați de deteriorarea vederii ca urmare a condițiilor lor de muncă. În plus, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă „aparatele de corecție speciale” menționate la articolul 9 din Directiva privind lucrul la monitor sunt aparate utilizate exclusiv la locul de muncă sau pot fi utilizate și în afara locului de muncă.

11.      În aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Sintagma «dispozitiv de corecție special» prevăzută de articolul 9 din [Directiva privind lucrul la monitor] se interpretează în sensul în care aceasta nu poate consta în ochelari de vedere?

2)      Prin sintagma «dispozitiv de corecție special» prevăzută de articolul 9 din [Directiva privind lucrul la monitor] se înțelege numai un dispozitiv care este folosit în exclusivitate la locul de muncă/în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu?

3)      Obligația furnizării unui dispozitiv de corecție special prevăzut de articolul 9 din [Directiva privind lucrul la monitor] se referă exclusiv la achiziționarea dispozitivului de către angajator sau se interpretează în sens larg, respectiv include și modalitatea decontării de către angajator a cheltuielilor necesare efectuate în scopul procurării dispozitivului de către angajat?

4)      Este în concordanță cu prevederile articolului 9 din [Directiva privind lucrul la monitor] modalitatea acoperirii acestor cheltuieli de către angajator, sub forma unui spor general la salariu, plătit în mod permanent sub denumirea «spor pentru condiții grele de muncă»?”

12.      Inspectoratul, guvernele italian și român, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Nu a fost solicitată și nu a avut loc nicio ședință de audiere a pledoariilor.

IV.    Analiză

13.      Curtea a solicitat ca concluziile noastre să se concentreze numai asupra primei întrebări adresate de instanța de trimitere. Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită clarificări cu privire la aspectul dacă noțiunea de „aparate de corecție speciale”, astfel cum este utilizată la articolul 9 din Directiva privind lucrul la monitor, trebuie interpretată în sensul în care aceasta nu poate consta în ochelari de vedere.

14.      Pentru a răspunde la această întrebare, vom proceda în modul următor. În primul rând, vom prezenta câteva observații introductive cu privire la contextul în care se înscrie Directiva privind lucrul la monitor și care influențează, așadar, interpretarea acesteia (A). În al doilea rând, vom oferi o interpretare a noțiunii de „aparate de corecție speciale” pentru a răspunde la întrebarea dacă această sintagmă include ochelarii de vedere și ce tip de ochelari de vedere (B).

A.      Observații introductive

15.      Directiva privind lucrul la monitor este una dintre cele douăzeci(5) de „directive fiice”(6) adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE (denumită în continuare „Directiva‑cadru”)(7).

16.      La fel cum o mamă modelează perspectiva copilului său asupra vieții, obiectivul general al Directivei‑cadru s‑a impregnat în Directiva privind lucrul la monitor, inclusiv în domeniul specific al lucrului la monitor(8). Prin urmare, trebuie prezentată pe scurt Directiva‑cadru.

17.      Directiva‑cadru a fost adoptată în temeiul articolului 118a din Tratatul CEE (în prezent articolul 153 TFUE), temeiul juridic pentru măsurile de politică socială(9). Curtea a considerat că această dispoziție conferă Uniunii competențe extinse în ceea ce privește adoptarea unor măsuri de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor(10).

18.      Prin intrarea în vigoare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), sănătatea și securitatea lucrătorilor au fost confirmate ca drept fundamental recunoscut de ordinea juridică a Uniunii. Articolul 31 alineatul (1) din aceasta prevede că „[o]rice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa”. Este interesant de observat că în explicațiile cu privire la cartă se precizează că articolul 31 alineatul (1) a fost inspirat din Directiva‑cadru(11). Prin urmare, se poate concluziona că această directivă a reprezentat, încă de la adoptarea sa, expresia unui drept fundamental, care nu a fost decât codificat prin cartă.

19.      În concordanță cu cele de mai sus, Curtea a confirmat că domeniul de aplicare și dispozițiile Directivei‑cadru impun o interpretare largă(12). În același timp, orice excludere din domeniul său de aplicare sau din domeniul de aplicare al altor directive care vizează protecția sănătății și a securității lucrătorilor trebuie să fie limitată(13).

20.      În timp ce Directiva‑cadru are scopul clar de a încuraja îmbunătățirea condițiilor de sănătate și de securitate la locul de muncă(14), acest scop este atins prin două tipuri de măsuri în temeiul „directivelor fiice”: măsuri care previn riscurile unui mediu de lucru periculos pentru sănătatea lucrătorilor(15) și măsuri care vizează corectarea condițiilor de sănătate și de securitate ale unor grupuri specifice de lucrători(16).

21.      Articolul 9 din Directiva privind lucrul la monitor trebuie interpretat(17) în lumina acestui scop comun, atât pentru corectarea, cât și pentru prevenirea situațiilor legate de sănătatea și de securitatea lucrătorilor(18).

B.      Interpretarea noțiunii de „aparate de corecție speciale”

22.      Obiectivele Directivei privind lucrul la monitor, interpretate în lumina cadrului normativ în care se înscrie această directivă, recunosc necesitatea protejării sănătății și a securității lucrătorilor prin identificarea și corectarea dificultăților vizuale ale acestora.

23.      Articolul 9 din directiva menționată transformă acest scop general de protecție în drepturi ale lucrătorului. Aceste drepturi includ dreptul la examene de diagnosticare și la aparate de corecție speciale atunci când este necesară utilizarea acestora.

24.      Astfel, articolul 9 alineatul (1) prevede, în primul rând, că lucrătorii care utilizează monitoare au dreptul să beneficieze de un test corespunzător al ochilor și al vederii înainte și în timpul lucrului cu monitorul(19). Articolul 9 alineatul (2) conferă lucrătorilor dreptul la un examen oftalmologic, dacă este necesar. În cazul în care rezultatele oricăruia dintre aceste teste indică necesitatea acestui lucru și dacă nu pot fi folosite aparate de corecție normale, articolul 9 alineatul (3) prevede că lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziție aparate de corecție speciale, fără cheltuieli financiare(20).

25.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă noțiunea de „aparat de corecție special” include și ochelarii de vedere.

26.      Pentru început, istoricul legislativ al Directivei privind lucrul la monitor poate clarifica într‑o anumită măsură lucrurile. Astfel cum a subliniat Comisia în observațiile sale scrise, deși propunerea inițială de directivă utiliza termenul „ochelari”, acest termen a fost înlocuit în cele din urmă cu termenul mai larg „aparate de corecție”(21). Prin urmare, această noțiune cuprinde nu numai ochelarii, ci și, probabil, alte tipuri de aparate care pot corecta dificultățile vizuale sau pot preveni afectarea vederii (cum ar fi, de exemplu, filtrele de ecran care protejează împotriva luminii albastre).

27.      Așadar, deși Directiva privind lucrul la monitor operează o distincție între „aparatele de corecție normale” și „aparatele de corecție speciale”, ambele noțiuni includ ochelarii. Cu toate acestea, nu se definește ce se înțelege prin aparat de corecție „special” sau, mai simplu, ce sunt ochelarii „speciali” și, prin urmare, este necesară interpretarea acestei noțiuni. Vom aborda în continuare această interpretare.

28.      Distincția dintre aparatele de corecție „normale” și cele „speciale”, precum și economia articolului 9 ‑ care permite punerea la dispoziție a aparatelor de corecție „speciale” numai după ce necesitatea lor a fost identificată în cadrul examenelor prevăzute la alineatele (1) și (2) și în cazul în care aparatele de corecție „normale” nu constituie un răspuns adecvat la această necesitate ‑ indică în mod clar criteriile de care trebui ținut cont pentru a aprecia ce tipuri de ochelari pot intra în sfera noțiunii de aparate de corecție „speciale”.

29.      Aceste criterii constau, în primul rând, în imposibilitatea utilizării aparatelor de corecție „normale” și, în al doilea rând, în faptul că aparatul de corecție „special” este „specific lucrului în cauză”.

30.      În ceea ce privește primul criteriu, o interpretare a contrario a textului articolului 9 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor ar părea să stabilească faptul că aparatele de corecție „normale” sunt cele purtate în afara locului de muncă ca parte a traiului cotidian și nu au nicio legătură specifică cu lucrul la monitor. Potrivit acestei interpretări, de exemplu, o schimbare anuală de rutină a lentilelor de către o persoană care poartă deja ochelari și care suferă de miopie încă din copilărie s‑ar încadra în categoria „aparatelor de corecție normale”.

31.      Al doilea aspect al primului criteriu, potrivit căruia „nu pot fi folosite” aparate de corecție normale, stabilește că, pentru a fi calificat drept „aparat de corecție special”, un aparat trebuie să depășească ceea ce un aparat de corecție normal ar remedia în viața de zi cu zi, fiind probabil axat pe remedierea dificultăților vizuale care împiedică lucrul în cauză. Astfel, lentilele prescrise de un medic sau de un optician care vizează corectarea problemelor oculare generale sau a dificultăților vizuale, dar care sunt de asemenea adecvate pentru lucrul cu monitorul, fără să fi fost prescrise în considerarea acestei activități, ar fi calificate drept „aparat de corecție normal”. În schimb, așa‑numiții „ochelari pentru calculator”, prescriși în special în considerarea lucrului la monitor, ar fi calificați drept „aparat de corecție special”(22).

32.      Al doilea criteriu, și anume noțiunea de „specifice lucrului în cauză”, care figurează la articolul 9 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor și care este plasată imediat după termenul „aparate de corecție speciale”, pare să sugereze că, în urma evaluărilor efectuate în temeiul articolului 9 alineatele (1) și (2) din această directivă, prescrierea unui „dispozitiv de corecție special” este necesară pentru a corecta dificultatea vizuală identificată. Corecția este necesară fie pentru a permite începerea sau continuarea lucrului la monitor, fie pentru a preveni deteriorarea în continuare a vederii. Cu alte cuvinte, aparatele de corecție speciale se justifică tocmai prin faptul că permit unei persoane să lucreze la monitor. În cazul în care persoana nu ar lucra la monitor, alți ochelari ar fi adecvați.

33.      Pentru ca dreptul la un aparat de corecție special să ia naștere nu este necesar, după cum sugerează pârâtul din litigiul principal, ca, în lipsa unor asemenea ochelari, să fie imposibil să se lucreze la monitor. O astfel de interpretare ar fi în contradicție atât cu scopul preventiv, cât și cu cel corectiv al legislației privind sănătatea și securitatea la locul de muncă.

34.      Ar fi de asemenea contrar finalităților menționate și interpretării largi pe care Curtea a reținut‑o în ceea ce privește legislația privind securitatea și sănătatea la locul de muncă(23) să se insiste asupra faptului că dreptul la un aparat de corecție special ia naștere numai în cazul în care afectarea vederii a fost cauzată de lucrul la monitor.

35.      O astfel de legătură de cauzalitate ar putea, la prima vedere, să pară sugerată de punctul 28 din Hotărârea din 24 octombrie 2002, Comisia/Italia (C‑455/00, EU:C:2002:612). Curtea a reținut în respectiva hotărâre că „aparatele de corecție speciale” prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor „trebuie să corecteze daunele existente”. Acest punct din hotărâre nu poate fi însă interpretat în afara contextului acelei cauze. Acea hotărâre este rezultatul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisie împotriva Republicii Italiene pentru punerea în aplicare necorespunzătoare a articolului 9 din Directiva privind lucrul la monitor. Hotărârea privea printre altele pretinsa lipsă a unei transpuneri de către Republica Italiană tocmai a condițiilor prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor, potrivit cărora angajatorii trebuie să pună la dispoziție aparate de corecție speciale.

36.      La punctul 28, Curtea a răspuns argumentului invocat de guvernul italian potrivit căruia dispozițiile de drept italian de transpunere a articolului 9 din Directiva privind lucrul la monitor trebuie interpretate în coroborare cu dispozițiile reglementării naționale în cauză referitoare la echipamentul individual de protecție (denumit în continuare „EIP”), care precizau condițiile în care angajatorul trebuia să furnizeze EIP. Utilizarea termenului „daune” pare să rezulte din comparația efectuată de Curte, la acest punct, între aparatele de corecție speciale și echipamentele individuale de protecție și daunele pe care acestea din urmă urmăresc să le prevină. Această analiză este confirmată de punctul 29 din hotărârea menționată, în care Curtea subliniază din nou diferența dintre aparatele de corecție speciale și echipamentele individuale de protecție, precum și riscurile pe care acestea din urmă urmăresc le prevină(24), pentru a combate poziția guvernului italian potrivit căreia cele două noțiuni se confundă una cu alta. Prin urmare, punctul 28 din hotărârea menționată trebuie interpretat din această perspectivă.

37.      Chiar dacă în hotărârea în discuție Curtea a introdus noțiunea de „daună” (termen care nu este utilizat în Directiva privind lucrul la monitor), aceasta nu a precizat că dauna trebuie să fi fost cauzată de lucrul la monitor. Dimpotrivă, Curtea pare să afirme, în general, că astfel de aparate de corecție trebuie să corecteze daunele „existente”. Trebuie să existe într‑adevăr dificultăți vizuale (termenul utilizat de Directiva privind lucrul la monitor) pentru a se naște dreptul la un aparat de corecție special, fie pentru a permite lucrul la monitor, fie pentru a preveni deteriorarea în continuare a vederii. Cu toate acestea, nu este necesar ca lucrul la monitor să fie cauza dificultăților vizuale.

38.      Însăși economia articolului 9 pare să sugereze de asemenea că, pentru a lua naștere dreptul la un aparat de corecție special, nu este necesar ca dificultățile vizuale să se datoreze lucrului la monitor. În timp ce a treia liniuță a alineatului (1) al articolului 9 din directiva menționată stabilește în mod expres că dificultățile vizuale care ar fi putut fi cauzate de lucrul la monitor justifică inițierea procedurii de testare oftalmologică și, în cele din urmă, pot conduce la punerea la dispoziție a unui aparat de corecție special, în temeiul articolului 9 alineatul (3) din directiva menționată, aceeași procedură poate fi inițiată și înainte de începerea lucrului la monitor sau, ulterior, la intervale regulate, în temeiul primei și, respectiv, al celei de a doua liniuțe a alineatului (1) al articolului 9 din Directiva privind lucrul la monitor(25).

39.      Niciuna dintre aceste liniuțe nu sugerează o legătură de cauzalitate între eventualele dificultăți vizuale și lucrul la monitor. Toate cele trei liniuțe ale alineatului (1) al articolului 9 din Directiva privind lucrul la monitor pot însă conduce la punerea la dispoziție a unor aparate de corecție speciale, în temeiul articolului 9 alineatul (3) din această directivă, cu condiția ca legătura cu „lucrul în cauză” să poată fi stabilită, în temeiul aceluiași articol.

40.      Având în vedere cele două criterii menționate mai sus, ochelarii obținuți de reclamant în prezenta cauză intră sub incidența obligației prevăzute la articolul 9 alineatul (3) a pârâtului?

41.      Cu toate că, în definitiv, este de competența instanței naționale să verifice acest aspect, considerăm că răspunsul ar trebui să fie afirmativ.

42.      În primul rând, instanța de trimitere a arătat că reclamantul din litigiul principal a solicitat într‑adevăr sfatul unui medic specialist ca urmare a deteriorării semnificative a vederii sale. Aceasta pare să îndeplinească condițiile prealabile alternative prevăzute la articolul 9 alineatele (1) și (2) din Directiva privind lucrul la monitor. În al doilea rând, sfatul primit în cadrul consultației respective a fost acela ca reclamantul să își schimbe ochelarii. În al treilea rând, o astfel de schimbare a ochelarilor implică faptul că ochelarii existenți utilizați de reclamantul din litigiul principal nu mai erau adecvați pentru corectarea vederii sale, în special având în vedere hipermetropia și presbiopia de care suferea, așa cum impune lucrul la monitor.

43.      Având în vedere cele de mai sus, rațiunea obligației prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor pare să fie aplicabilă, astfel încât pârâtul trebuie să pună la dispoziția reclamantului ochelari care să corecteze vederea deteriorată a acestuia și care să îi permită să lucreze în continuare la monitor.

V.      Concluzie

44.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la prima întrebare preliminară adresată de Curtea de Apel Cluj (România) după cum urmează:

Sintagma „dispozitiv de corecție special” prevăzută de articolul 9 din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor [a cincea directivă individuală în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] trebuie interpretată în sensul că include ochelarii de vedere, cu condiția ca acești ochelari să fie destinați corectării unor dificultăți vizuale specifice în scopul efectuării lucrului la monitor.

Revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă ochelarii din prezenta cauză îndeplinesc aceste cerințe.


1      Limba originală: engleza.


2      Directiva Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor [a cincea directivă individuală în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO 1990, L 156, p. 14, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 130).


3      Articolul 1 alineatul (3) din Directiva privind lucrul la monitor.


4      Instanța de trimitere se referă la articolul 14 din Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.


5      Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă oferă o listă exhaustivă a acestor directive. A se vedea https://oshwiki.eu/wiki/General_principles_of_EU_OSH_legislation.


6      Cu privire la statutul de „cadru” al Directivei‑cadru, a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1996, Regatul Unit/Consiliul (C‑84/94, EU:C:1996:431, punctul 65), Concluziile avocatului general Léger prezentate în cauza Regatul Unit/Consiliul (C‑84/94, EU:C:1996:93, punctul 65 și nota de subsol 28), Concluziile avocatului general Ruiz‑Jarabo Colomer prezentate în cauza Comisia/Germania (C‑103/01, EU:C:2002:738, punctul 31) și Concluziile avocatului general Saugmandsgaard Øe prezentate în cauza Ministrstvo za obrambo (C‑742/19, EU:C:2021:77, punctul 25). A se vedea de asemenea Bercusson, B., European Labour Law, a 2-a ed., CUP, Cambridge, 2009, p. 58, și Barnard, C., EU Employment Law, a 4-a ed., OUP, Oxford, 2012, p. 511.


7      Directiva Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO 1989, L 183, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 88).


8      A se vedea în special al patrulea considerent al Directivei privind lucrul la monitor („respectarea condițiilor minime pentru asigurarea unui standard mai bun de securitate la posturile de lucru cu monitor este esențială pentru garantarea securității și stării de sănătate a lucrătorilor”) și articolul 1 (care stabilește condițiile minime de sănătate și securitate pentru lucrul cu monitor). A se vedea de asemenea Hotărârea din 6 iulie 2000, Dietrich (C‑11/99, EU:C:2000:368, punctul 36) (respectarea condițiilor minime pentru asigurarea unui standard mai bun de securitate la posturile de lucru cu monitor este esențială pentru garantarea securității și a stării de sănătate a lucrătorilor).


9      A se vedea în această privință Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Academia de Studii Economice din București (C‑585/19, EU:C:2020:899, punctul 27) (îmbunătățirea, prin stabilirea unor cerințe minime, a protecției sănătății și a securității la locul de muncă fiind un element‑cheie în construcția dreptului social european).


10      A se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1996, Regatul Unit/Consiliul (C‑84/94, EU:C:1996:431, punctul 15), în care Curtea a statuat că noțiunile cuprinse la articolul 118a CEE, îndeosebi sintagma „«în special» a mediului de muncă”, pledează în favoarea unei interpretări largi a competențelor pe care articolul 118a [CEE] le conferă Consiliului [Uniunii Europene] pentru protecția sănătății și a securității lucrătorilor. A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Léger prezentate în cauza Regatul Unit/Consiliul (C‑84/94, EU:C:1996:93, punctele 39-62), în care se susține că geneza noțiunilor cuprinse în acest articol din tratat, precum și nivelul ridicat de protecție a lucrătorilor care pare să fie urmărit prin limbajul utilizat în cadrul acestor noțiuni justifică o interpretare largă a domeniului de aplicare al articolului 118a CEE.


11      Explicațiile cu privire la articolul 31 alineatul (1) din cartă prevăd următoarele: „Alineatul (1) [al] acest[ui] articol se întemeiază pe Directiva 89/391/CEE privind punerea în aplicare a măsurilor destinate să promoveze îmbunătățirea securității și a sănătății lucrătorilor la locul de muncă”.


12      A se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2000, Simap (C‑303/98, EU:C:2000:528, punctul 34), și Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții (C‑397/01-C‑403/01, EU:C:2004:584, punctul 52), precum și Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauza Comisia/Germania (C‑5/00, EU:C:2001:365, punctele 47 și 48).


13      Limitând astfel profesiile care pot fi considerate „activități specifice din domeniul administrației publice destinate apărării ordinii și securității publice, cum ar fi forțele armate sau poliția, sau [anumite] activități specifice din domeniul serviciilor de protecție civilă”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din Directiva‑cadru. A se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții (C‑397/01-C‑403/01, EU:C:2004:584, punctul 54), Hotărârea din 20 noiembrie 2018, Sindicatul Familia Constanța și alții (C‑147/17, EU:C:2018:926, punctul 53), și Hotărârea din 15 iulie 2021, Ministrstvo za obrambo (C‑742/19, EU:C:2021:597, punctele 55 și 56).


14      A se vedea articolul 1 din această directivă. A se vedea de asemenea Klindt, T. și Schucht, T., „Art. 1 Ziel der Richtlinie”, în Franzen, M., Gallner, I. și Oetker, H., Kommentar zum europäischen Arbeitsrecht, a 4-a ed., C. H. Beck, München, 2022, p. 410, punctul 1, cu referințe suplimentare, în care autorii consideră directiva ca fiind „constituția” legislației Uniunii în materie de sănătate și de siguranță la locul de muncă.


15      A se vedea, de exemplu, Directiva 90/269/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a încărcăturilor care prezintă riscuri pentru lucrători și, în special, de producere a unor afecțiuni dorso‑lombare [a patra directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO 1990, L 156, p. 9 Ediție specială, 05/vol. 2, p. 125) și Directiva 98/24/CE a Consiliului din 7 aprilie 1998 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici la locul de muncă [a paisprezecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO 1998, L 131, p. 11, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 47).


16      A se vedea, de exemplu, Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO 1992, L 348, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 3).


17      A se vedea în această privință Hotărârea din 6 iulie 2000, Dietrich (C‑11/99, EU:C:2000:368, punctele 37 și 38), în care Curtea a precizat că interpretarea domeniului de aplicare al Directivei privind lucrul la monitor, în temeiul articolului 2 litera (a) din această directivă, „în mod restrictiv, pentru a exclude din domeniul său de aplicare ecranele care afișează înregistrări cinematografice, ar conduce la privarea unui număr semnificativ de lucrători de protecția conferită de directivă” și ar „aduce o atingere gravă efectului util al directivei”.


18      A se vedea Directiva‑cadru, articolul 1 alineatul (2), articolul 6 și articolul 7, precum și considerentul (10) (care se referă la necesitatea de a introduce măsuri preventive) și considerentul (11) (care se referă la necesitatea de a reduce sau de a elimina riscurile la adresa securității și a sănătății lucrătorilor). A se vedea de asemenea Hotărârea din 22 mai 2003, Comisia/Țările de Jos (C‑441/01, EU:C:2003:308, punctul 38) (în care sunt precizate aceste scopuri și se adaugă că legiuitorul Uniunii a avut în vedere o serie de mijloace adecvate pentru a facilita realizarea acestora).


19      În acest sens, acționând ca o expresie a abordării preventive și bazate pe riscuri în ceea ce privește sănătatea și securitatea lucrătorilor, astfel cum a fost adoptată prin articolul 6 din Directiva‑cadru.


20      Concluziile avocatului general Ruiz‑Jarabo Colomer prezentate în cauza Comisia/Italia (C‑455/00, EU:C:2002:211, punctul 18).


21      A se vedea articolul 9 din Propunerea de directivă a Consiliului privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor [COM(88)77 final] (JO 1998, C 113, p. 7).


22      Anumite studii indică faptul că varietatea distanțelor de lucru necesare pentru utilizarea diferitelor dispozitive digitale poate justifica prescrierea de ochelari pentru calculator cu lentile progresive pentru a corecta presbiopia, mai degrabă decât o corecție mai generală a dioptriilor. A se vedea de exemplu Sheppard, A. și Wolffsohn, J., „Digital eye strain: prevalence, measurement and amelioration”, în BMJ Open Ophthalmology, vol. 3(1), BMJ, 2018, p. 6, precum și studiile citate în această publicație.


23      A se vedea punctele 17, 19 și 20 din prezentele concluzii.


24      „Mijloacele personale de protecție la care face trimitere [dispoziția de drept italian] reprezintă, încă o dată, simple modalități de prevenire a riscurilor.”


25      Astfel cum arată Comisia în răspunsul său la întrebarea scrisă adresată de Curte în prezenta cauză, utilizarea condiționalului în cadrul articolului 9 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva privind lucrul la monitor („care s‑ar putea datora”) pare să sugereze de asemenea că dificultățile vizuale datorate lucrului la monitor pot fi unele dintre cauzele pentru care trebuie puse la dispoziție aparate de corecție speciale, dar nu trebuie să fie neapărat singurele cauze.