Cauza T‑286/09 RENV
Intel Corporation Inc.
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 26 ianuarie 2022
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața microprocesoarelor – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind SEE – Reduceri de fidelitate – Restricții «propriu‑zise» – Calificare drept practică abuzivă – Analiza concurentului la fel de eficient – Strategie de ansamblu – Încălcare unică și continuă”
1. Procedură jurisdicțională – Hotărâre a Curții care este obligatorie pentru Tribunal – Condiții – Trimitere spre rejudecare în urma unui recurs – Aspecte de drept soluționate definitiv de Curte în cadrul recursului – Autoritate de lucru judecat – Întindere
(Statutul Curții de Justiție, art. 61 al doilea paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 215)
(a se vedea punctele 78-86)
2. Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Motiv întemeiat pe elemente evidențiate pe parcursul procesului – Element de drept nou – Aplicare în cazul procedurii ulterioare trimiterii spre rejudecare în urma unui recurs – Hotărâre a Curții de trimitere spre rejudecare – Excludere
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 84 alin. (2) și art. 217]
(a se vedea punctele 105-111)
3. Poziție dominantă – Abuz – Reduceri de exclusivitate sau de fidelitate – Prezumția unor efecte anticoncurențiale – Proba contrară – Analiză care trebuie să fie efectuată de Comisie cu privire la capacitatea unor asemenea reduceri de a restrânge concurența și de a produce efecte de excludere – Criterii de apreciere – Aplicare în cazul analizei concurentului la fel de eficient
(art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54)
(a se vedea punctele 116-122, 124-126, 133, 144-149, 492, 494, 499 și 507-521)
4. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Control jurisdicțional – Control de legalitate – Control aprofundat al tuturor elementelor relevante – Obiect și întindere
(art. 102 și 263 TFUE)
(a se vedea punctul 150)
5. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Gradul de precizie necesar al elementelor de probă reținute de Comisie – Serie de indicii – Control jurisdicțional – Întindere – Decizie care lasă să subziste îndoieli în percepția instanței – Respectarea principiului prezumției de nevinovăție
[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]
(a se vedea punctele 160-166, 210-256, 307-310, 319, 320, 335, 346-350, 371-373, 387-390 și 455-457)
6. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Decizie întemeiată pe elemente de probă suficiente pentru a demonstra existența unei încălcări – Obligații în materia probelor ale întreprinderilor care contestă existența încălcării
(art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54)
(a se vedea punctele 164-166)
7. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Abuz de poziție dominantă – Mijloc de probă – Capacitatea unei practici tarifare de a restrânge concurența și de a produce efecte de excludere – Proiecții interne ale unui client – Admisibilitate – Condiții
(art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2)
(a se vedea punctele 189-193)
8. Poziție dominantă – Abuz – Reduceri de exclusivitate sau de fidelitate – Capacitate de a restrânge concurența și efect de excludere – Analiza concurentului la fel de eficient – Criterii de apreciere
(art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54)
(a se vedea punctele 263-271, 276, 282-287, 410, 411 și 433-440)
9. Poziție dominantă – Abuz – Plăți de exclusivitate – Capacitate de restrângere a concurenței și de producere a unor efecte de excludere – Analiza concurentului la fel de eficient – Criterii de apreciere
(art. 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54)
(a se vedea punctele 470-482)
10. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Anulare în parte a unei decizii a Comisiei de constatare a unei încălcări unice și continue a normelor de concurență – Incidență asupra aprecierii amenzii globale aplicate
(art. 102 și 263 TFUE; Acordul privind SEE, art. 54; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
(a se vedea punctele 522-531)
Rezumat
Tribunalul anulează în parte decizia Comisiei prin care aplică Intel o amendă de 1,06 miliarde de euro
Analiza realizată de Comisie este incompletă și nu permite să se stabilească la un standard juridic corespunzător că reducerile în litigiu erau capabile sau susceptibile să aibă efecte anticoncurențiale
Prin Decizia din 13 mai 2009(1), Comisia Europeană a aplicat producătorului de microprocesoare Intel o amendă de 1,06 miliarde de euro pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața mondială a procesoarelor(2) x86(3), în perioada cuprinsă între luna octombrie a anului 2002 și luna decembrie a anului 2007, prin punerea în aplicare a unei strategii destinate excluderii de pe piață a concurenților săi.
Potrivit Comisiei, acest abuz se caracteriza prin două tipuri de comportamente comerciale adoptate de Intel în privința partenerilor săi comerciali, și anume restricții propriu‑zise și reduceri condiționate. Referitor în special la cele din urmă, Intel ar fi acordat reduceri în favoarea a patru producători strategici de echipamente originale informatice [Dell, Lenovo, Hewlett‑Packard (HP) și NEC], cu condiția ca aceștia să achiziționeze de la Intel totalitatea sau cvasitotalitatea procesoarelor lor x86. De asemenea, Intel ar fi efectuat plăți către un distribuitor european de dispozitive microelectronice (Media‑Saturn‑Holding), cu condiția ca acesta să vândă exclusiv calculatoare echipate cu procesoare x86 de la Intel. Aceste reduceri și prețuri (denumite în continuare „reducerile în litigiu”) ar fi asigurat fidelitatea celor patru producători de echipamente originale și a Media‑Saturn și ar fi redus astfel capacitatea concurenților Intel de a rivaliza în ceea ce privește performanțele procesoarelor lor x86. Comportamentul anticoncurențial al Intel ar fi determinat astfel limitarea posibilității de alegere a consumatorilor și o motivație mai scăzută pentru inovații.
Acțiunea introdusă de Intel împotriva acestei decizii a fost respinsă în totalitate de Tribunal prin Hotărârea din 12 iunie 2014(4). Prin Hotărârea din 6 septembrie 2017, pronunțată asupra recursului introdus de Intel, Curtea a anulat această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului(5).
În susținerea concluziilor sale în anularea hotărârii inițiale, Intel a imputat Tribunalului în special o eroare de drept din cauza lipsei unei examinări a reducerilor în litigiu în raport cu toate împrejurările cauzei. În această privință, Curtea a constatat că Tribunalul s‑a întemeiat, asemenea Comisiei, pe premisa potrivit căreia reducerile de fidelitate acordate de o întreprindere aflată în poziție dominantă ar avea, prin însăși natura lor, capacitatea de a restrânge concurența, astfel încât nu era necesară analizarea tuturor împrejurărilor cauzei și nici, în mod specific, efectuarea unui test AEC (cunoscut în limba engleză sub numele „as efficient competitor test”)(6). Cu toate acestea, este adevărat că în decizie Comisia a efectuat o analiză aprofundată a acestor împrejurări, care a determinat‑o să concluzioneze că un concurent la fel de eficient ar fi trebuit să practice prețuri care nu ar fi fost viabile și că, prin urmare, practica reducerilor în discuție era susceptibilă să aibă efecte de excludere a unui asemenea concurent. Pe baza acestor considerații, Curtea a concluzionat că testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea de către Comisie a capacității practicilor în discuție de a produce un efect de excludere a unor concurenți, astfel încât Tribunalul avea obligația să examineze ansamblul argumentelor formulate de Intel în legătură cu acest test și cu aplicarea acestuia de către Comisie. Întrucât Tribunalul s‑a abținut să efectueze o asemenea examinare, Curtea a anulat hotărârea inițială și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să poată examina, în lumina argumentelor invocate de Intel, capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența.
Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2022, Tribunalul, pronunțându‑se în cadrul trimiterii spre rejudecare, anulează în parte decizia atacată, în măsura în care în aceasta reducerile în litigiu sunt calificate ca fiind abuz, în sensul articolului 102 TFUE, iar Intel îi este aplicată o amendă pentru toate comportamentele sale calificate ca fiind abuzive.
Aprecierea Tribunalului
Tribunalul precizează, cu titlu introductiv, întinderea litigiului după trimiterea spre rejudecare. În această privință, Tribunalul observă că anularea hotărârii inițiale a fost justificată doar de o singură eroare, care a constat în neluarea în considerare, în hotărârea inițială, a argumentației invocate de Intel prin care a urmărit să conteste analiza AEC prezentată de Comisie. În aceste împrejurări, Tribunalul apreciază că poate să reia, în vederea examinării sale, ansamblul considerațiilor neviciate de eroare, reținute astfel de Curte. Este vorba, în speță, pe de o parte, despre constatările din hotărârea inițială referitoare la restricțiile propriu‑zise și la caracterul lor nelegal în raport cu articolul 102 TFUE. Astfel, potrivit Tribunalului, Curtea nu a invalidat, cel puțin în principiu, distincția stabilită în decizia atacată între practicile care constituiau asemenea restricții și celelalte comportamente ale Intel, singurele vizate de analiza AEC în discuție. Pe de altă parte, Tribunalul a reluat considerațiile cuprinse în hotărârea inițială, potrivit cărora, în decizia atacată, Comisia a demonstrat existența reducerilor în litigiu.
Cu aceste precizări, Tribunalul inițiază, în primul rând, examinarea concluziilor prin care se solicită anularea deciziei atacate, printr‑o prezentare a metodei definite de Curte pentru aprecierea capacității unui sistem de reduceri de a restrânge concurența. Cu acest titlu, Tribunalul amintește că, deși un sistem de reduceri de exclusivitate instituit de o întreprindere aflată în poziție dominantă pe piață poate fi calificat drept restrângere a concurenței, din moment ce, luând în considerare natura acestuia, pot fi prezumate efectele sale restrictive asupra concurenței, în speță este vorba doar despre o prezumție simplă, care nu poate exonera Comisia în orice ipoteză de examinarea efectelor sale anticoncurențiale. Astfel, în ipoteza în care o întreprindere aflată în poziție dominantă susține, în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efectele de excludere care îi sunt reproșate, Comisia trebuie să analizeze capacitatea sistemului de reduceri în ceea ce privește excluderea. În cadrul unei asemenea analize, Comisia nu are doar obligația să analizeze, pe de o parte, importanța poziției dominante a întreprinderii pe piața relevantă și, pe de altă parte, rata de acoperire a pieței prin practica contestată, precum și condițiile și modalitățile de acordare a reducerilor în cauză, durata și cuantumul lor, ci are de asemenea obligația să aprecieze existența eventuală a unei strategii privind excluderea concurenților cel puțin la fel de eficienți. În plus, atunci când Comisia a efectuat un test AEC, acesta face parte dintre elementele de care trebuie să țină seama pentru a aprecia capacitatea sistemului de reduceri de a restrânge concurența.
În al doilea rând, Tribunalul verifică mai întâi dacă aprecierea efectuată de Comisie privind capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența se întemeiază pe metoda astfel definită. În această privință, Tribunalul arată de la bun început că, în decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că testul AEC, pe care totuși l‑a realizat, nu îi era necesar pentru a demonstra caracterul abuziv al reducerilor în litigiu ale Intel. În aceste condiții, Tribunalul apreciază că nu poate să rețină această constatare. Din moment ce hotărârea pronunțată în recurs indică faptul că testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea de către Comisie a capacității practicii de reduceri în cauză de a produce un efect de excludere, Tribunalul avea obligația să examineze ansamblul argumentelor formulate de Intel în legătură cu acest test.
În al treilea rând, întrucât analiza capacității reducerilor în litigiu de a restrânge concurența se înscrie în cadrul demonstrării existenței unei încălcări a dreptului concurenței, în speță a unui abuz de poziție dominantă, Tribunalul amintește normele privind repartizarea sarcinii probei, precum și nivelul probatoriu necesar. Astfel, principiul prezumției de nevinovăție, aplicabil și în această materie, impune Comisiei să demonstreze existența unei asemenea încălcări, dacă este nevoie printr‑o serie de indicii precise și concordante, într‑un mod în care să fie înlăturată orice îndoială în această privință. Atunci când Comisia susține că faptele stabilite nu pot fi explicate decât printr‑un comportament anticoncurențial, existența încălcării în discuție trebuie să fie considerată ca fiind insuficient demonstrată dacă întreprinderile în cauză reușesc să prezinte o altă explicație plauzibilă a situației de fapt. În schimb, atunci când Comisia se întemeiază pe elemente de probă, în principiu, apte să demonstreze existența încălcării, întreprinderile în cauză sunt cele cărora le revine obligația să demonstreze caracterul insuficient al valorii lor probante.
În al patrulea rând, în raport cu aceste reguli, Tribunalul examinează argumentele privind erorile pretins săvârșite de Comisie în analiza sa AEC. În această privință, Tribunalul statuează că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale capacitatea fiecăreia dintre reducerile în litigiu de a produce un efect de excludere, având în vedere argumentele invocate de Intel referitoare la evaluarea Comisiei privind criteriile de analiză pertinente.
Astfel, primo, în ceea ce privește aplicarea testului AEC în cazul Dell, Tribunalul apreciază că, în împrejurările cauzei, Comisia avea, desigur, posibilitatea să se întemeieze în mod valabil, în vederea evaluării „părții disputabile”(7), pe date cunoscute de alți operatori economici decât întreprinderea dominantă. Totuși, după ce a examinat elementele invocate de Intel în această privință, Tribunalul concluzionează că ele sunt în măsură să dea naștere unei îndoieli a instanței cu privire la rezultatul acestei evaluări, statuând, în consecință, că elementele reținute de Comisie sunt insuficiente pentru a se concluziona că reducerile acordate Dell au avut capacitatea de a produce un efect de excludere pe întreaga perioadă pertinentă. Secundo, aceeași concluzie este valabilă, potrivit Tribunalului, și pentru analiza reducerilor acordate HP, întrucât printre altele nu a fost demonstrat efectul de excludere pe întreaga perioadă de săvârșire a încălcării. Tertio, în ceea ce privește reducerile acordate, în condiții diferite, unor societăți integrate în grupul NEC, Tribunalul constată două erori care viciază analiza Comisiei, una care afectează valoarea reducerilor condiționate, cealaltă constând în extrapolarea insuficient justificată a unor rezultate aferente unui singur trimestru la întreaga perioadă de săvârșire a încălcării. Quarto, Tribunalul concluzionează de asemenea că probele sunt insuficiente în ceea ce privește capacitatea reducerilor acordate Lenovo de a produce un efect de excludere, din cauza unor erori săvârșite de Comisie în aprecierea cifrică a avantajelor în natură în discuție. Quinto, Tribunalul concluzionează în același sens în ceea ce privește analiza AEC referitoare la Media‑Saturn, apreciind în special că Comisia nu a oferit nicio explicație privind motivele care au determinat‑o să extrapoleze, în analiza plăților efectuate către acest distribuitor, rezultatele obținute în vederea analizei reducerilor acordate NEC pentru o perioadă a unui trimestru la întreaga perioadă în care a fost săvârșită încălcarea.
În al cincilea și ultimul rând, Tribunalul verifică dacă decizia atacată a ținut seama în mod corespunzător de toate criteriile care permit să se demonstreze capacitatea practicilor tarifare de a produce un efect de excludere, în temeiul jurisprudenței Curții. Or, în această privință, Tribunalul constată că Comisia nu a examinat în mod corespunzător criteriul referitor la rata de acoperire a pieței prin practica contestată și de asemenea nu a efectuat o analiză corectă a duratei reducerilor.
În consecință, din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că analiza realizată de Comisie este incompletă și, în orice caz, nu permite să se demonstreze corespunzător cerințelor legale că reducerile în litigiu erau capabile sau susceptibile să aibă efecte anticoncurențiale, motiv pentru care Tribunalul anulează decizia, în măsura în care s‑a considerat că aceste practici constituiau un abuz în sensul articolului 102 TFUE.
În sfârșit, în ceea ce privește incidența unei asemenea anulări în parte a deciziei atacate asupra cuantumului amenzii pe care Comisia a aplicat‑o Intel, Tribunalul apreciază că nu este în măsură să identifice cuantumul amenzii aferent numai restricțiilor propriu‑zise. În consecință, Tribunalul anulează în totalitate articolul din decizia atacată prin care Intel i se aplică o amendă în cuantum de 1,06 miliarde de euro pentru încălcarea constatată.