Recurs introdus la 30 martie 2011 de Guido Strack împotriva Hotărârii pronunțate la 20 ianuarie 2011 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-121/07, Strack/Comisia
(cauza T-198/11 P)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurent: Guido Strack (Köln, Germania) (reprezentant: H. Tettenborn, avocat)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile
Recurentul solicită Tribunalului:
Anularea în întregime a Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 20 ianuarie 2011, F-121/07;
anularea Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 17 septembrie 2009, F-121/07, în măsura în care respinge cererea recurentului de judecare a cauzei în lipsă;
anularea deciziilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene prin care cauza F-121/07 a fost atribuită inițial Camerei întâi, iar ulterior a fost atribuită Camerei a doua;
anularea deciziei Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene în cauza F-121/07, prin care nu au fost luate în considerare sau, respectiv, admise memoriul recurentului din 2 aprilie 2009 și solicitarea cuprinsă în aceasta de a extinde obiectul recursului;
să se pronunțe pe baza pretențiilor formulate de recurent în cadrul recursului în cauza F-121/07 și în memoriul său din aceeași procedură din 2 aprilie 2009, în sensul condamnării pârâtei, ținând cont de fiecare dintre cererile sale și de cererile ulterioare pe care le-a formulat în cauza F-121/07;
obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată;
recurentul solicită în plus, făcând trimitere la jurisprudența constantă în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, o despăgubire de cel puțin 2500 de euro, a cărei valoare precisă rămâne la latitudinea Tribunalului, datorată din cauza duratei excesive a procedurii.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentul invocă 22 de motive.
Prin aceste motive, recurentul invocă în special: incompetența organului colegial care a pronunțat deciziile atacate, refuzul ilegal de judecare a cauzei în lipsă, caracterul ilicit al prelungirii termenelor acordate Comisiei, neacordarea extinderii obiectului recursului, refuzul de a conexa cauza cu alte cauze aflate pe rol între aceleași părți, reprezentarea greșită a situației de fapt din cauză în raportul pregătitor de ședință și în hotărârea atacată, parțialitatea instanței, încălcarea regimului lingvistic al Tribunalului și discriminarea recurentului pe motive de limbă, precum și prin faptul că documentele utilizate nu au fost traduse.
În plus, recurentul susține că Tribunalul Funcției Publice ar fi săvârșit erori de drept și nu ar fi motivat în mod suficient propria hotărâre, în special în ceea ce privește interpretarea și aplicarea articolelor 11, 25, 26, 26a și 90 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și a articolelor 6, 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a articolelor 8, 41, 42, 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a articolelor 6 și următoarele din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001
1 și a articolelor 11 și următoarele din Regulamentul nr. 45/2001
2.