HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
1 martie 2023(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene figurativă PERFECT FARMA CERVIRON – Marca națională neînregistrată anterioară CERVIRON – Cauză de nulitate relativă – Articolul 8 alineatul (4) și articolul 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenite articolul 8 alineatul (4) și articolul 60 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”
În cauza T‑36/22,
Romedor Pharma SRL, cu sediul în Focșani (România), reprezentată de E.‑M. Dicu, avocată,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de R. Manea și E. Markakis, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Perfect Care Distribution SRL, cu sediul în București (România), reprezentată de R. Pop, avocată,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din doamna A. Marcoulli, președintă, și domnii J. Schwarcz (raportor) și R. Norkus, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a depus, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Romedor Pharma SRL, solicită anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 17 noiembrie 2021 (cauza R 522/2021‑2) (denumită în continuare „decizia atacată”).
Istoricul cauzei
2 La 3 martie 2020, reclamanta a formulat la EUIPO o cerere de declarare a nulității mărcii Uniunii Europene care a fost înregistrată ca urmare a unei cereri depuse la 9 august 2012 de intervenientă, Perfect Care Distribution SRL, pentru semnul figurativ următor:
3 Produsele acoperite de marca contestată pentru care s‑a solicitat declararea nulității făceau parte din clasele 5 și 10 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.
4 Cauza invocată în susținerea cererii de declarare a nulității era cea prevăzută la articolul 60 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1) coroborat cu articolul 8 alineatul (4) din același regulament.
5 În susținerea cererii sale de declarare a nulității, reclamanta a invocat un drept anterior asupra semnului CERVIRON în cadrul comercializării și al distribuției produselor în cauză pe piața românească.
6 La 1 februarie 2021, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității.
7 La 23 martie 2021, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare.
8 Prin decizia atacată, camera de recurs a respins calea de atac pentru motivul că divizia de anulare a considerat în mod întemeiat că una dintre condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001 nu era îndeplinită, și anume că, în temeiul legislației statului membru care era aplicabilă semnului anterior, acesta trebuia să confere titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente. În special, camera de recurs a constatat că reclamanta invoca o marcă neînregistrată și că nu a făcut dovada că această marcă îi conferea un astfel de drept de interzicere în temeiul legislației statelor membre vizate, și anume Republica Italiană și România.
Concluziile părților
9 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– admiterea cererii de declarare a nulității mărcii contestate.
10 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
11 Intervenienta solicită Tribunalului respingerea acțiunii.
În drept
12 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, având în vedere data introducerii cererii de înregistrare în cauză, și anume 9 august 2012, care este determinantă pentru identificarea dreptului material aplicabil, faptele din speță sunt reglementate de dispozițiile materiale ale Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1) (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 octombrie 2004, Alcon/OAPI, C‑192/03 P, EU:C:2004:587, punctele 39 și 40, și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Gugler France/Gugler și EUIPO, C‑736/18 P, nepublicată, EU:C:2020:308, punctul 3 și jurisprudența citată).
13 Pe de altă parte, în măsura în care, potrivit unei jurisprudențe constante, se consideră în general că normele de procedură se aplică de la data intrării lor în vigoare (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania, C‑610/10, EU:C:2012:781, punctul 45 și jurisprudența citată), litigiul este guvernat de dispozițiile procedurale ale Regulamentului 2017/1001 și ale Regulamentului delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1).
14 Prin urmare, în speță, în ceea ce privește normele de fond, trimiterile la articolul 60 alineatul (1) litera (c) și la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001 făcute de camera de recurs în decizia atacată și de părțile din procedură în înscrisurile lor trebuie înțelese ca vizând articolul 53 alineatul (1) litera (c) și articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, care au un conținut identic.
Cu privire la admisibilitatea elementelor de probă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
15 EUIPO invocă inadmisibilitatea anexelor A.9, A.10, A.13-A.15 și A.17 la cererea introductivă întrucât au fost prezentate pentru prima dată în cursul procedurii în fața Tribunalului. Intervenienta apreciază la rândul său că, pentru același motiv, anexele A.12-A.17 sunt inadmisibile.
16 EUIPO și intervenienta susțin de asemenea că reclamanta nu poate invoca pentru prima dată în fața Tribunalului anumite dispoziții ale legislației române care nu au fost prezentate anterior EUIPO. Invocarea acestora în etapa procedurii în fața Tribunalului ar fi inadmisibilă.
Cu privire la anexele la cererea introductivă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
17 Anexele la cererea introductivă a căror admisibilitate este contestată pot fi descrise pe scurt după cum urmează:
– anexa A.9: o cerere de decădere introdusă la Tribunalul București (România), a cărei copie este comunicată Tribunalului pentru a demonstra că articolul 55 din Legea nr. 84 privind mărcile și indicațiile geografice din 15 aprilie 1998 (Monitorul Oficial al României, nr. 337 din 8 mai 2014) (denumită în continuare „Legea nr. 84/1998”) este relevant în vederea aplicării articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009;
– anexa A.10: o decizie a Tribunalului București cu privire la această cerere de decădere;
– anexa A.12: o decizie de aprobare a sistemului de garanție a calității produselor, emisă de Istituto Superiore di Sanità (Institutul Superior al Sănătății, Italia), în atenția INNATE Srl;
– anexa A.13: un certificat din 11 mai 2011 eliberat de RINA Services SpA societății INNATE;
– anexa A.14: un certificat din 9 mai 2011 eliberat de RINA Services societății INNATE;
– anexa A.15: un „aviz de funcționare” din 14 iunie 2019 cu privire la reclamantă, emis de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (România);
– anexa A.16: un document emis de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din 25 octombrie 2016, care, potrivit reclamantei, confirmă introducerea pe piață în România a unui produs ce poartă marca CERVIRON;
– anexa A.17: un raport de evaluare emis de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din 3 iunie 2019.
18 Este necesar să se arate că anexele A.12 și A.16 făceau parte din dosarul administrativ în fața camerei de recurs. Prin urmare, aceste anexe nu au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului și sunt, așadar, admisibile.
19 În schimb, trebuie să se constate că nu aceasta era situația documentelor care constituiau anexele A.9, A.10, A.13-A.15 și A.17.
20 Anexa A.10 este constituită dintr‑o decizie a unei instanțe naționale care aplică articolul 55 din Legea nr. 84/1998. Cu acest titlu, admisibilitatea sa este examinată în continuare în ceea ce privește invocarea anumitor dispoziții legislative românești pentru prima dată în fața Tribunalului.
21 În ceea ce privește anexele A.9, A.13-A.15 și A.17, trebuie amintit că o acțiune introdusă la Tribunal în temeiul articolului 72 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001 vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs. În cadrul regulamentului menționat, în temeiul articolului 95, acest control trebuie exercitat cu privire la cadrul factual și juridic al litigiului, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs [a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Laboratorios Ern/EUIPO – Nordesta (APIAL), T‑315/21, nepublicată, EU:T:2022:141, punctul 18 și jurisprudența citată].
22 În consecință, rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina probelor prezentate pentru prima dată în fața sa. Prin urmare, probele prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului trebuie declarate inadmisibile, fără a fi necesară examinarea acestora [a se vedea Hotărârea din 14 mai 2009, Fiorucci/OAPI – Edwin (ELIO FIORUCCI), T‑165/06, EU:T:2009:157, punctul 22 și jurisprudența citată].
23 Rezultă că anexele A.9, A.13-A.15 și A.17, prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, trebuie declarate inadmisibile.
Cu privire la invocarea anumitor dispoziții ale legislației române pentru prima dată în fața Tribunalului
24 EUIPO și intervenienta susțin că reclamanta nu poate invoca pentru prima dată în fața Tribunalului articolul 6 alineatul (3) literele c)-e) și articolele 26, 55 și 56 din Legea nr. 84/1998.
25 Reiese din dosarul administrativ în fața camerei de recurs că, în fața acesteia, reclamanta a invocat articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998, susținând că era vorba despre unicul text juridic referitor la protecția mărcilor neînregistrate în România.
26 În plus, în ceea ce privește site‑urile internet invocate de reclamantă în fața EUIPO pentru a identifica conținutul legislației naționale relevante, camera de recurs a constatat în decizia atacată că niciunul dintre acestea nu cuprindea elemente referitoare la Legea nr. 84/1998 sau la dreptul român. Astfel cum a arătat camera menționată, aceeași constatare a fost făcută de divizia de anulare și nu a fost repusă în discuție de reclamantă. Numai în cererea introductivă aceasta din urmă a indicat un site internet care cuprinde, în opinia sa, textul integral al Legii nr. 84/1998.
27 Trebuie amintit că articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2018/625 are următorul cuprins:
„[Persoana care solicită declararea nulității] prezintă faptele, probele și argumentele pentru justificarea cererii până la încheierea etapei contradictorii a procedurii […] de declarare a nulității. În special, solicitantul prezintă următoarele:
[…]
(b) în cazul unei cereri în temeiul articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul […] 2017/1001, probele solicitate la articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament […]”
28 Articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul delegat 2018/625 prevede următoarele:
„[…] [Persoana care solicită declararea nulității] depune, de asemenea, probe privind existența, valabilitatea și domeniul de aplicare al protecției mărcii sale anterioare sau a dreptului său anterior, precum și probe care atestă dreptul său de a formula o opoziție. În special, [aceasta] furnizează următoarele probe:
[…]
(d) în cazul în care opoziția se bazează pe un drept anterior în sensul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul […] 2017/1001, probe care să ateste utilizarea dreptului respectiv în comerț cu un domeniu de aplicare care depășește domeniul local, precum și probe privind achiziția acestuia, permanența sa și domeniul de aplicare al protecției, inclusiv, în cazul în care dreptul anterior este invocat în temeiul legislației unui stat membru, o identificare clară a conținutului legislației naționale pe care se bazează opoziția prin prezentarea de publicații ale dispozițiilor sau jurisprudenței relevante […]”
29 În speță, întrucât reclamanta invocă o încălcare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, rezultă din dispozițiile Regulamentului delegat 2018/625 amintite la punctul 28 de mai sus că îi revenea obligația de a prezenta EUIPO dovada conținutului legislației naționale invocate.
30 După cum s‑a amintit la punctul 21 de mai sus, întrucât controlul legalității deciziei atacate nu se poate realiza decât în raport cu cadrul factual și juridic al litigiului, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs atunci când a examinat argumentele reclamantei întemeiate pe articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, aceasta din urmă nu poate invoca pentru prima dată în fața Tribunalului elemente de probă prin care se urmărește stabilirea conținutului legislației naționale aplicabile în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul delegat 2018/625 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2016, Group/EUIPO – Iliev (GROUP Company TOURISM & TRAVEL), T‑567/14, EU:T:2016:371, punctul 20].
31 Prin urmare, este necesar să se considere inadmisibile mențiunile care figurează în cererea introductivă care privesc alte dispoziții ale dreptului român decât articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998.
32 Precizarea adusă în cererea introductivă potrivit căreia articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998 a devenit articolul 6 alineatul (3) literele c) și d) din legea menționată nu poate infirma concluzia enunțată la punctul 31 de mai sus.
33 Astfel, în fața EUIPO, reclamanta a invocat articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998, care are următorul cuprins:
„O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:
[…]
drepturile decurgând dintr‑o marcă neînregistrată sau dintr‑un alt semn utilizat în activitatea comercială au fost dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii ulterioare ori, după caz, înainte de data priorității invocate prin cererea de înregistrare a mărcii ulterioare și dacă acea marcă neînregistrată sau acel semn utilizat conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea mărcii ulterioare.”
34 Presupunând că, după cum susține reclamanta, această dispoziție a devenit articolul 6 alineatul (3) literele c) și d) din Legea nr. 84/1998, textul ar fi devenit, potrivit reclamantei, următorul:
„O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă […] există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii și dacă acest semn conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România.”
35 Trebuie să se constate că modul de redactare a acestei dispoziții nu este același cu cel al articolului 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998 invocat de reclamantă în fața EUIPO, amintit la punctul 33 de mai sus. Este vorba, așadar, despre o dispoziție a legislației române prezentată ca element de probă pentru prima dată Tribunalului, care trebuie, prin urmare, să fie înlăturată ca inadmisibilă.
Cu privire la fond
36 Reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât camera de recurs nu ar fi aplicat în mod corect condiția potrivit căreia semnul în cauză trebuie să confere titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.
37 Reclamanta arată că a prezentat camerei de recurs documentele necesare pentru a dovedi utilizarea mărcii neînregistrate CERVIRON în România și în Italia înainte de depunerea mărcii contestate până în prezent. Aceasta amintește de asemenea că a comunicat camerei menționate textul articolului 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998.
38 Reclamanta reproșează camerei de recurs că a considerat că legislația română nu permitea titularului unei mărci neînregistrate să interzică unui terț utilizarea unei mărci ulterioare.
39 În sfârșit, potrivit reclamantei, camera de recurs a apreciat în mod greșit că cererea de declarare a nulității se întemeia pe o marcă neînregistrată, iar nu pe o denumire comercială.
40 EUIPO și intervenienta contestă argumentația reclamantei.
41 Trebuie amintit că, în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 53 alineatul (1) litera (c) din același regulament, titularul unui alt semn decât o marcă înregistrată poate solicita declararea nulității unei mărci a Uniunii Europene dacă acesta îndeplinește cumulativ patru condiții: în primul rând, acest semn trebuie să fie utilizat în comerț, în al doilea rând, trebuie să aibă un domeniu de aplicare care să depășească domeniul local, în al treilea rând, dreptul la acest semn trebuie să fi fost dobândit în conformitate cu legislația Uniunii sau cu legislația statului membru în care semnul era utilizat înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene și, în al patrulea rând, acest semn trebuie să recunoască titularului său posibilitatea de a interzice utilizarea unei mărci mai recente (a se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2013, Dimian/OAPI – Bayer Design Fritz Bayer (Baby Bambolina), T‑581/11, nepublicată, EU:T:2013:553, punctul 22 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 decembrie 2020, Monster Energy/EUIPO – Nanjing aisiyou Clothing (Reprezentarea unei zgârieturi), T‑35/20, nepublicată, EU:T:2020:579, punctul 67 și jurisprudența citată].
42 Dacă primele două condiții trebuie interpretate în lumina dreptului Uniunii, ultimele două se apreciază în raport cu legislația care guvernează semnul în cauză [a se vedea Hotărârea din 1 septembrie 2021, Sony Interactive Entertainment Europe/EUIPO – Wong (GT RACING), T‑463/20, nepublicată, EU:T:2021:530, punctul 37 și jurisprudența citată].
43 În ceea ce privește a patra condiție, potrivit căreia, în temeiul legislației statului membru care este aplicabilă semnului în cauză, acesta trebuie să confere titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente, reclamanta era obligată să aducă nu numai elemente care să stabilească conținutul legislațiilor naționale, ci și elemente care să demonstreze că îndeplinea condițiile impuse, în conformitate cu aceste legislații naționale, pentru a putea obține interzicerea utilizării unei mărci a Uniunii Europene în temeiul unui drept anterior [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2016, Universal Protein Supplements/EUIPO – H Young Holdings (animal), T‑727/14 și T‑728/14, nepublicată, EU:T:2016:372, punctul 35].
44 Întrucât cele patru condiții de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt cumulative, este suficient să se stabilească, în lumina principiilor enunțate la punctele 41-43 de mai sus, dacă respectiva cameră de recurs a pus în aplicare corect cea de a patra dintre ele, și anume cea potrivit căreia legislația statului membru aplicabilă semnului anterior trebuie să confere titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.
45 În speță, statele membre vizate sunt Republica Italiană și România.
46 În decizia atacată, camera de recurs a considerat că reclamanta invoca o marcă neînregistrată, iar nu o denumire comercială. Camera de recurs a arătat că singurul text de drept român de care se prevala reclamanta era articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998, care nu făcea decât să corespundă în esență articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009. Potrivit deciziei atacate, reclamanta nu a dovedit, așadar, nici condițiile dobândirii unui drept asupra unei mărci neînregistrate, nici întinderea protecției unei asemenea mărci în România. Prin urmare, aceasta nu ar fi demonstrat că, în sensul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, dreptul român îi conferea „dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente” pe baza semnului anterior.
47 În ceea ce privește dreptul italian, camera de recurs a constatat că reclamanta nu furnizase nicio informație.
48 În consecință, aceasta a concluzionat că a patra condiție cumulativă de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 nu era îndeplinită și că acțiunea trebuia respinsă.
49 În primul rând, trebuie să se observe că, după cum a considerat camera de recurs în mod întemeiat, semnul anterior este o marcă neînregistrată și nu are natura unei denumiri comerciale. Astfel, funcția esențială a unei mărci este aceea de a garanta originea produselor sau a serviciilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ACTC/EUIPO, C‑714/18 P, EU:C:2020:573, punctul 42), în condițiile în care o denumire comercială nu are, în sine, această finalitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2007, Céline, C‑17/06, EU:C:2007:497, punctul 21).
50 Or, în pofida terminologiei fluctuante utilizate în cererea introductivă pentru a descrie dreptul anterior de care se prevalează reclamanta, reiese din anexele A.12, A.16 și A.18 că acest cuvânt a fost aplicat pe produsele comercializate de ea pentru a le distinge de alte produse, așadar, pentru a îndeplini funcția unei mărci. În plus, așa cum a considerat camera de recurs în subsidiar, reclamanta nu a prezentat niciun element de drept intern care să demonstreze că ar avea dreptul să interzică utilizarea unei mărci mai recente în temeiul legislației aplicabile denumirilor comerciale. Prin urmare, trebuie înlăturate argumentele reclamantei potrivit cărora semnul anterior este o denumire comercială fără a fi necesar să se examineze admisibilitatea lor, contestată de altfel de EUIPO.
51 În al doilea rând, după cum s‑a constatat la punctul 25 de mai sus, în scopul dovedirii legislației românești aplicabile, reclamanta a susținut în fața camerei de recurs că articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998 era singurul text juridic referitor la protecția mărcilor neînregistrate în România.
52 Astfel cum a considerat camera de recurs, trebuie să se constate că articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 84/1998 corespunde în esență articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, ale cărui condiții de aplicare au fost amintite la punctul 41 de mai sus. Întrucât conținutul respectivei dispoziții legislative românești se limitează la aceasta, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că nu puteau deduce de aici nici condițiile de dobândire a unui drept asupra unei mărci neînregistrate, nici întinderea protecției unei asemenea mărci în România, în special în ceea ce privește un eventual drept de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.
53 După cum s‑a amintit la punctele 27 și 28 de mai sus, proba legislației naționale aplicabile revenea reclamantei, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale articolului 7 alineatul (2) litera (d) și ale articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2018/625. Or, camera de recurs a arătat în mod întemeiat că reclamanta nu a adus nicio dovadă a condițiilor de dobândire a unui drept asupra unei mărci neînregistrate și nici a întinderii protecției unei asemenea mărci în România, în special cu privire la problema existenței unei dispoziții române de interzicere a utilizării unei mărci mai recente.
54 Situația este aceeași în ceea ce privește legislația italiană, întrucât camera de recurs nu a putut decât să constate că reclamanta nu a prezentat niciun element care să demonstreze conținutul acestei legislații în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul delegat 2018/625.
55 Prin urmare, camera de recurs a apreciat în mod întemeiat că a patra condiție de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 nu era îndeplinită și că cererea de declarare a nulității trebuia respinsă.
56 Această concluzie nu este infirmată de elementele prezentate de reclamantă cu privire la utilizarea semnului anterior, problema utilizării fiind lipsită de relevanță pentru a stabili dacă există în legislațiile naționale în cauză un drept de a interzice utilizarea unei mărci mai recente, astfel cum impune articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
57 Ea nu este repusă în discuție nici de jurisprudența potrivit căreia, în împrejurările în care EUIPO poate fi chemat să țină seama în special de legislația națională a statului membru în care se bucură de protecție un drept anterior pe care se întemeiază opoziția, acesta trebuie să se informeze din oficiu, prin mijloacele pe care le consideră utile în acest scop, cu privire la legislația națională a statului membru în cauză, în cazul în care asemenea informații ar fi necesare pentru aprecierea condițiilor de aplicare a unui motiv relativ de refuz și în special a materialității faptelor invocate sau a forței probante a înscrisurilor prezentate. Această obligație de a se informa din oficiu cu privire la legislația națională revine, dacă este cazul, EUIPO în ipoteza în care dispune deja de informații referitoare la legislația națională fie sub forma unor afirmații privind conținutul acesteia, fie sub forma unor informații furnizate în cadrul dezbaterilor și a căror forță probantă a fost invocată [Hotărârea din 20 martie 2013, El Corte Inglés/OAPI – Chez Gerard (CLUB GOURMET), T‑571/11, EU:T:2013:145, punctul 41; a se vedea de asemenea Hotărârea din 2 decembrie 2020, Reprezentarea unei zgârieturi, T‑35/20, nepublicată, EU:T:2020:579, punctele 82 și 83 și jurisprudența citată].
58 Or, în speță, după cum s‑a arătat la punctele 51-54 de mai sus, trebuie să se constate că, în fața camerei de recurs, reclamanta nu a făcut dovada conținutului legislației naționale care îi revenea în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 7 alineatul (2) litera (d) și ale articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2018/625. Astfel, ea nu a furnizat nicio informație cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru a interzice utilizarea mărcii contestate în temeiul legislației celor două state membre pe care le‑a menționat, astfel încât nu se poate reproșa EUIPO că nu a utilizat în speță competența sa de verificare.
59 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, motivul unic invocat de reclamantă trebuie respins și acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
60 Potrivit articolul 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
61 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de EUIPO, conform concluziilor acestuia.
62 Întrucât intervenienta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Romedor Pharma SRL va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
3) Perfect Care Distribution SRL va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 1 martie 2023.