Language of document : ECLI:EU:C:2017:925

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 30 noiembrie 2017(1)

Cauza C5/16

Republica Polonă

împotriva

Parlamentului European,

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare – Decizia (UE) 2015/1814 – Stabilirea temeiului juridic – Luarea în considerare a efectelor actului – Articolul 192 alineatul (1) TFUE – Articolul 192 alineatul (2) litera (c) TFUE – Noțiunea «afectare semnificativă» a posibilității unui stat membru de a opta între diferite surse de energie – Noțiunea «afectare semnificativă» a structurii generale a alimentării cu energie a unui stat membru – Principiul cooperării loiale – Articolul 15 TUE – Competențele Consiliului European – Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime – Principiul proporționalității – Evaluare de impact”






 Introducere

1.        Prin cererea introductivă, Republica Polonă solicită Curții anularea Deciziei (UE) 2015/1814 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 2015 privind înființarea și funcționarea unei rezerve pentru stabilitatea pieței aferente schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și de modificare a Directivei 2003/87/CE (denumită în continuare „decizia atacată”)(2).

2.        Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului(3) a fost adoptată în temeiul articolului 175 alineatul (1) CE pentru a contribui la îndeplinirea angajamentelor internaționale de reducere a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră ale Uniunii și ale statelor sale membre în mod mai eficient. Aceasta a fost modificată substanțial prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009(4).

3.        Sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (denumit în continuare „ETS”) funcționează de la 1 ianuarie 2005 și acoperă 45 % din emisiile de gaze cu efect de seră din Uniune. Directiva 2003/87 distingea inițial trei perioade de comercializare a cotelor: 2005-2007, 2008-2012 și 2013-2020. În timp ce Directiva 2003/87 menționează faptul că Uniunea și‑a asumat angajamentul de a realiza o reducere cu 8 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2008-2012 în comparație cu nivelurile din anul 1990(5), Directiva 2009/29 menționează angajamentul Consiliului European de a reduce până în 2020 emisiile totale de gaze cu efect de seră din Uniune „cu cel puțin 20 % în raport cu nivelurile din 1990 și cu 30 % în cazul în care și alte țări dezvoltate se angajează să obțină reduceri comparabile ale emisiilor”(6).

4.        În pofida intervenției unui anumit număr de decizii având ca obiect completarea sau modificarea normelor de funcționare a ETS(7), starea pieței carbonului a rămas îngrijorătoare din cauza unui important excedent de cote disponibile pe această piață, ceea ce a dus la un dezechilibru puternic între ofertă și cerere. Această situație, descrisă ca urmând să fie una durabilă în cazul inacțiunii legiuitorului Uniunii într‑un raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la situația pieței carbonului (denumit în continuare „raportul Comisiei din 2012”)(8), a stimulat legiuitorul menționat să acționeze, ceea ce acesta a făcut prin adoptarea deciziei atacate.

 Cadrul juridic

5.        Decizia atacată a fost adoptată la 6 octombrie 2015 în temeiul articolului 192 alineatul (1) TFUE. Articolul 1 din aceasta este consacrat rezervei pentru stabilitatea pieței (denumită în continuare „RSP”) pe care intenționează să o instituie. Acesta are următorul cuprins:

„(1)      [RSP] se instituie în 2018, iar plasarea certificatelor în rezervă se poate efectua de la 1 ianuarie 2019.

(2)      Cantitatea de 900 de milioane de certificate scăzută din volumul de certificate licitate în perioada 2014-2016, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 176/2014 adoptat în temeiul articolului 10 alineatul (4) din Directiva [2003/87], nu se adaugă la volumele de certificate care urmează să fie licitate în 2019 și 2020, ci se plasează în rezervă.

(3)      Certificatele care nu au fost alocate instalațiilor în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva [2003/87] și certificatele care nu au fost alocate instalațiilor ca urmare a aplicării articolului 10a alineatele (19) și (20) din directiva respectivă sunt plasate în rezervă în 2020. Comisia revizuiește Directiva [2003/87] în ceea ce privește certificatele care nu au fost alocate și, dacă este cazul, transmite o propunere Parlamentului European și Consiliului.

[…]

(5)      În fiecare an, un număr de certificate egal cu 12 % din numărul total de certificate aflate în circulație […] se deduce din volumul certificatelor de emisii care urmează să fie scoase la licitație de statele membre în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Directiva [2003/87] și este plasat în rezervă în cursul unei perioade de 12 luni începând cu 1 septembrie a anului respectiv, cu excepția cazului în care acest număr de certificate care urmează să fie plasate în rezervă este mai mic de 100 de milioane. […]

[…]

(6)      În orice an, în cazul în care numărul total de certificate aflate în circulație este mai mic de 400 de milioane, 100 de milioane de certificate sunt scoase din rezervă și sunt adăugate la volumul certificatelor care vor fi scoase la licitație de statele membre în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Directiva [2003/87]. În cazul în care în rezervă se află mai puțin de 100 de milioane de certificate, toate certificatele se scot din rezervă în conformitate cu prezentul alineat.

[…]”

 Concluziile părților și procedura în fața Curții

6.        Republica Polonă solicită Curții anularea deciziei atacate și obligarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

7.        Parlamentul și Consiliul solicită fiecare Curții respingerea acțiunii și obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

8.        La 1 iunie 2016, s‑a admis intervenția Regatului Danemarcei, a Republicii Federale Germania(9), a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, precum și a Comisiei Europene în susținerea concluziilor Parlamentului și ale Consiliului. În aceeași zi, s‑a admis intervenția Regatului Suediei în susținerea concluziilor Consiliului.

9.        Republica Polonă, Parlamentul, Consiliul, precum și Regatul Spaniei, Republica Franceză și Comisia au prezentat observații orale în ședința în fața Curții care a avut loc la 11 iulie 2017.

 Cu privire la acțiune

10.      Republica Polonă invocă cinci motive în susținerea cererii de anulare a deciziei atacate. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 192 alineatul (2) litera (c) TFUE pentru motivul că decizia atacată a fost adoptată în conformitate cu procedura legislativă ordinară, în pofida faptului că aceasta ar aduce atingere în mod semnificativ posibilității unui stat membru de a opta între diferite surse de energie și structurii generale a alimentării sale cu energie. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului cooperării loiale și pe nerespectarea competențelor Consiliului European definite la articolul 15 TUE prin adoptarea unor măsuri contrare Concluziilor Consiliului European din 23 și 24 octombrie 2014. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice și a principiului protecției încrederii legitime prin adoptarea unor măsuri care ar interfera cu schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cursul perioadei de comercializare. Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității prin adoptarea unor măsuri care ar conduce la realizarea unor obiective de reducere a emisiilor superioare celor care rezultă din angajamentele internaționale ale Uniunii și care ar fi impuse de Directiva 2003/87. Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de a efectua o evaluare adecvată a impactului deciziei atacate cu privire la diferitele state membre și pe încălcarea obligației de a prezenta o evaluare suficientă a efectelor intrării sale în vigoare pe piața comercializării de certificate de emisii.

 Analiză

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 192 alineatul (2) litera (c) TFUE

 Argumentele părților

11.      În esență, Republica Polonă amintește conținutul articolului 192 alineatul (2) litera (c) TFUE pentru a deduce că decizia atacată ar fi trebuit adoptată în acest temei și, prin urmare, ar fi trebuit urmată procedura legislativă specială. Această dispoziție ar prevedea ca actele juridice care au o importanță fundamentală pentru statele membre să fie adoptate de Consiliu în unanimitate, conferind astfel un drept de veto statelor menționate, de care Republica Polonă ar fi fost privată. Reclamanta susține că decizia atacată ar aduce atingere în mod semnificativ posibilității sale de a opta între diferite surse de energie și structurii generale a alimentării sale cu energie. Aceasta amintește că, în aplicarea jurisprudenței Curții în materia stabilirii temeiului juridic și în conformitate cu textul articolului 192 alineatul (2) litera (c) TFUE, efectul deciziei atacate este cel care ar trebui examinat pentru a stabili dacă temeiul său juridic este corect. Pentru ca o afectare semnificativă să fie gravă, în condițiile în care tratatul nu precizează această noțiune, reclamanta susține că ar trebui luat în considerare contextul energetic global existent într‑un stat membru. Republica Polonă susține că ar depinde la un nivel ridicat de combustibilii fosili, că 83 % din energia sa electrică ar proveni din cărbune și din lignit și că ar dispune de rezerve importante de cărbune, ceea ce i‑ar asigura perspectiva de a produce la un cost scăzut și, prin urmare, competitivitatea economică, precum și disponibilitatea energiei pentru cetățenii săi. Pornind de la postulatul că prețul certificatelor ar influența în mod direct alegerea tehnologiei de producție pentru investițiile viitoare, Republica Polonă susține că prețul certificatelor ar avea un impact asupra evoluției structurii naționale de producere a energiei electrice. În anul 2035, Republica Polonă prevede că vor fi create mai multe centrale pe bază de gaze, în timp ce, în absența unei rezerve pentru stabilitatea pieței, investițiile ar fi dirijate către centrale pe bază de cărbune cu randament ridicat. Crearea acestei rezerve ar afecta, așadar, în mod semnificativ cererea de combustibili, ducând la o creștere a utilizării gazelor naturale, care ar trebui în acest caz importate, ceea ce ar afecta siguranța energetică a reclamantei. Comisia ar fi recunoscut ea însăși că majorarea prețului certificatelor ar urmări să stimuleze schimbarea combustibilului și descurajarea investițiilor în centrale pe bază de cărbune(10).

12.      Pârâtele, cărora li se alătură intervenientele, susțin în esență următoarea poziție. Jurisprudența reiterată a Curții s‑ar focaliza, în ceea ce privește stabilirea temeiului juridic, pe scopul și pe conținutul actului și, în ipoteza în care actul menționat urmărește o dublă finalitate, temeiul juridic ar trebui să reflecte doar componenta sa principală. Jurisprudența Curții nu ar fi consacrat niciodată obligația de a lua în considerare efectele actului, ceea ce, de altfel, ar cauza dificultăți, potrivit Regatului Spaniei, întrucât temeiul juridic nu ar putea fi analizat în mod corespunzător decât după intrarea în vigoare a actului. Pârâtele și intervenientele se întemeiază pe Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Comisia/Letonia(11). Acestea arată de asemenea că articolul 192 alineatul (2) TFUE este conceput ca o dispoziție derogatorie și că acesta din urmă ar trebui interpretat, în acest temei, în mod restrictiv. O utilizare prea frecventă a procedurii legislative speciale ar avea ca efect faptul că realizarea obiectivelor Uniunii în domeniul mediului ar deveni mai dificilă. În plus, aceste părți deduc din conținutul deciziei atacate că aceasta ar trebui coroborată, în scopul stabilirii obiectivelor urmărite, cu Directiva 2003/87, întrucât RSP ar trebui să corecteze un dezechilibru structural al ETS. ETS însuși ar fi neutru din punct de vedere tehnologic, iar lipsa unui efect direct asupra pachetului energetic al statelor membre s‑ar reflecta, de altfel, în temeiurile juridice ale Directivelor 2003/87 și 2009/29, care nu au fost, pe de altă parte, contestate niciodată. În același mod, instituirea RSP ar menține neutralitatea ETS și nu ar avea niciun efect semnificativ asupra opțiunii statelor membre. Efectul pe termen lung al RSP ar fi numai acela de a reduce volatilitatea prețului certificatelor, iar nu de a urmări o creștere sistematică a prețurilor menționate. Evaluarea de impact ar invoca, de altfel, acest obiectiv de stabilizare a prețurilor pe termen lung. Acest efect de stabilizare ar fi, pe de altă parte, asigurat printr‑o logică bidirecțională, mai precis RSP ar putea acționa împotriva unei scăderi neadecvate a volumului de certificate disponibile, precum și împotriva unei creșteri nerezonabile a acestei disponibilități. În orice caz, creșterea prețului ar fi mereu la latitudinea statelor membre și a operatorilor. În cazul în care RSP ar avea un impact asupra pachetului energetic al statelor membre, acesta ar fi, așadar, numai secundar. RSP nu ar avea ca efect să aducă atingere posibilității unui stat membru de a opta între diferite surse sau să modifice sursa acestuia de aprovizionare. RSP nu ar stabili, de altfel, pentru statele membre obiective individuale de reducere. Pentru pârâte și pentru interveniente, efectele RSP evocate de Republica Polonă nu ar fi decât speculații sau supoziții, dat fiind în special că previziunile ar fi foarte dificile în acest domeniu. Republica Polonă ar realiza o constatare oarecum părtinitoare a efectelor RSP în primul rând prezentându‑le numai în sensul unei creșteri a prețurilor, când de fapt ar fi vorba despre un mecanism care permite de asemenea să se acționeze în sensul unei reduceri a prețurilor certificatelor și în al doilea rând neluând în considerare faptul că domeniul de aplicare al ETS ar fi mai larg decât domeniul energetic în sine și că, în orice caz, costurile de producție ar fi determinate de o pluralitate de factori, iar nu numai de prețul certificatelor.

13.      Republica Polonă răspunde că, deși nu contestă temeiul juridic al Directivei 2003/87, aceasta nu ar însemna totuși că articolul 192 alineatul (1) TFUE este temeiul juridic adecvat al deciziei atacate, întrucât decizia menționată trebuie să facă obiectul unei examinări autonome și independente a directivei pentru a stabili temeiul său juridic corect, iar practica legislativă anterioară are o importanță redusă în cadrul verificării temeiului juridic al unui act. Reclamanta observă că temeiul juridic al Directivei 2009/29 nu ar fi fost, în orice caz, examinat de Curte. Reclamanta, fără a contesta jurisprudența invocată de pârâte și de interveniente, susține că Curtea ar fi examinat deja efectele unui act în cadrul examinării temeiului juridic al acestuia(12), tocmai deoarece stabilirea efectelor ar fi un element obiectiv care poate fi luat în considerare. Reclamanta reiterează, pe de altă parte, argumentația sa referitoare la evaluarea de impact, care, în opinia sa, ar confirma influența RSP asupra pachetului energetic. Mai multe evaluări sau publicații științifice ar concluziona de asemenea că prețul certificatelor va crește ca urmare a instituirii RSP. Întrucât există divergențe în ceea ce privește interpretarea evaluării de impact, Republica Polonă invocă „Evaluarea influenței mecanismului rezervei pentru stabilitate a pieței asupra formării pachetului energetic în Polonia” elaborată de Krajowy Ośrodek Bilansowania i Zarzadzania Emisjami (Centrul Național de Echilibrare și de Gestionare a Emisiilor, Polonia) (denumită în continuare „evaluarea KOBiZE”)(13), care ar demonstra că pachetul energetic din Republica Polonă ar fi afectat în mod semnificativ de punerea în aplicare a deciziei atacate. Reclamanta amintește că partea emisiilor de ardere din emisiile totale ale țării ar fi fost de 83,8 % în anul 2014 și deduce că, chiar dacă domeniul de aplicare al ETS este mai larg, RSP ar afecta în mod esențial acest sector.

14.      Republica Polonă răspunde intervenientelor că distincția dintre articolul 192 alineatul (2) TFUE și articolul 194 TFUE ar trebui să rămână pertinentă, primul ținând de politica de mediu a Uniunii, iar cel de al doilea de politica energetică a acesteia. Reclamanta amintește că Comisia ar fi admis ea însăși, în cadrul evaluării de impact, că obiectivul urmărit de RSP ar consta în reorientarea statelor membre către energia din surse regenerabile. Aceasta susține de asemenea că sectorul energiei electrice ar fi exclus de Directiva 2003/87 din sistemul de alocare cu titlu gratuit. Întrucât există o obligație de cumpărare, impactul unei creșteri a prețului certificatelor ar fi mai important pentru acest sector, în care operatorii ar fi obligați să caute alte surse, modificând astfel pachetul energetic. Republica Polonă respinge astfel argumentul întemeiat pe neutralitatea RSP din perspectiva structurii pachetului menționat. În sfârșit, reclamanta, în dezacord cu evaluarea efectuată de studiul KOBiZE, răspunde la criticile formulate arătând că efectele ar fi analizate până în anul 2030, că instrumentul de modelare utilizat nu ar fi criticabil și că limitarea studiului la Polonia ar fi justificată din punct de vedere obiectiv.

15.      Pârâtele, în etapa duplicii, iau act de faptul că reclamanta nu contestă jurisprudența clasică referitoare la stabilirea temeiului juridic și susțin că, deși efectele unui act au putut fi examinate, aceasta ar fi numai în cadrul unei analize a scopului și a conținutului actului menționat, însă nu în cadrul unei analize distincte sau autonome. În ceea ce privește RSP, aceasta nu ar avea ca efect modificarea nivelului obiectivului inițial al ETS, ci ar constitui numai un act accesoriu al acestuia, care se integrează perfect în ETS. Acestea contestă de asemenea pertinența și concluziile analizei KOBiZE, deoarece aceasta ar privi doar o evaluare parțială a efectelor pe termen scurt pretins manifestate de RSP și numai în Polonia și, în sfârșit, deoarece aceasta s‑ar întemeia pe o premisă incorectă și ar utiliza o metodologie eronată. În subsidiar, pârâtele au îndoieli cu privire la caracterul „semnificativ” al atingerii aduse structurii generale a alimentării cu energie a reclamantei, astfel cum ar impune totuși articolul 192 alineatul (2) litera (c) TFUE.

 Analiză

–       Cu privire la stabilirea testului aplicabil

16.      Reiese dintr‑o jurisprudență reiterată a Curții – care nu este contestată de părți – că, în cadrul sistemului de competențe al Uniunii, „alegerea temeiului juridic al unui act trebuie să se bazeze pe elemente obiective, care pot fi supuse controlului jurisdicțional. Printre aceste elemente figurează în special scopul și conținutul actului. […] Dacă, prin analizarea unui act, se dovedește că acesta urmărește o dublă finalitate sau că are o componentă dublă și dacă una dintre acestea poate fi identificată ca principală sau preponderentă, iar cealaltă nu este decât accesorie, actul trebuie să aibă un temei juridic unic, și anume temeiul impus de finalitatea sau de componenta principală sau preponderentă”(14).

17.      Deși Curtea menționează scopul și conținutul actului ca fiind elemente care trebuie să orienteze „în special” aprecierea temeiului juridic – adverb care pare a lăsa loc pentru alte criterii –, trebuie să se constate că ea s‑a limitat întotdeauna la acestea două. În plus, efectele unui act nu se confundă în mod necesar și nici în totalitate cu aprecierea obiectivului pe care acesta urmărește să îl atingă. În sfârșit și astfel cum a amintit în mod întemeiat în special Regatul Spaniei, a include în testul pe care instanța Uniunii trebuie îl să realizeze, pentru a aprecia caracterul adecvat al temeiului juridic al unui act, o apreciere a efectelor așteptate de la acesta ar echivala cu a solicita legiuitorului Uniunii să se consacre artei divinației. Acesta este motivul pentru care ne vom rezuma, pentru prezenta analiză, la o examinare a scopului și a conținutului deciziei atacate pentru a stabili dacă legiuitorul menționat își putea întemeia în mod legitim acțiunea pe articolul 192 alineatul (1) TFUE(15).

–       Cu privire la scopul și la conținutul deciziei atacate

18.      Trebuie să precizăm de la bun început că, în acord cu Republica Polonă, considerăm că analiza temeiului juridic al deciziei atacate trebuie efectuată, în pofida unei descendențe evidente, în mod autonom față de cea a temeiului juridic al Directivei 2003/87 sau al Directivei 2009/29, care a modificat‑o, astfel încât nu poate fi dedusă nicio concluzie definitivă în ceea ce privește prezentul litigiu dintr‑o eventuală inacțiune a reclamantei împotriva celor două directive citate anterior.

19.      În ceea ce privește scopul deciziei atacate, acesta este în mod evident strâns legat de cel urmărit de Directiva 2003/87, cu privire la care Curtea a statuat deja că, „[c]hiar dacă obiectivul final al [ETS] este protecția mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, acest sistem nu asigură prin el însuși reducerea emisiilor, ci încurajează și favorizează identificarea celor mai scăzute costuri pentru a obține o reducere a respectivelor emisii la un nivel determinat […] Avantajele de mediu depind de rigoarea cu care se stabilește cantitatea totală de cote acordate, care constituie limita globală a emisiilor autorizate de sistemul menționat. Rezultă de asemenea că logica economică a [ETS] constă în a face astfel încât reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră necesare atingerii unui rezultat de mediu prestabilit să se realizeze la cele mai scăzute costuri. În special permițând vânzarea cotelor alocate, acest sistem urmărește stimularea tuturor participanților la sistemul menționat să emită o cantitate de gaze cu efect de seră inferioară cotelor ce le‑au fost acordate inițial, pentru ca astfel să cedeze surplusul unui alt participant care a produs o cantitate de emisii superioară cotelor alocate. Astfel, buna funcționare a [ETS] implică existența unei cereri și a unei oferte de cote din partea participanților la sistem, ceea ce presupune de asemenea că potențialul de reducere a emisiilor imputabile activităților acoperite de sistem poate varia și chiar în mod considerabil. În plus, […] cu cât aria de cuprindere a sistemului va fi mai extinsă, cu atât variația costurilor de punere în conformitate suportate de întreprinderile individuale va fi mai importantă și cu atât potențialul de reducere globală a costurilor va fi mai sporit”(16).

20.      Reiese de asemenea din jurisprudență că, „deși obiectivul principal al [Directivei 2003/87] este acela de a reduce în mod substanțial emisiile de gaze cu efect de seră”, acest obiectiv trebuie atins cu respectarea unei serii de obiective secundare, precum „menținerea dezvoltării economice și a ocupării forței de muncă, precum și menținerea integrității pieței interne și a condițiilor de concurență”(17).

21.      Decizia atacată reamintește în preambul obiectivul urmărit de Directiva 2003/87, care constă în „a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de o manieră rentabilă și eficientă din punct de vedere economic”(18).

22.      Potrivit Concluziilor Consiliului European din 23 și din 24 octombrie 2014 referitoare la cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030(19) și pentru a realiza obiectivul obligatoriu de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în Uniune cu cel puțin 40 % până în anul 2030 față de nivelul din anul 1990, Consiliul European invita la eficientizarea ETS prin reformarea acestuia, și anume fiind însoțit „de un instrument de stabilizare a pieței”(20). Raportul Comisiei din 2012 realizase, anterior, un bilanț puțin entuziasmant al funcționării ETS, întrucât acesta din urmă se caracteriza printr‑un excedent de 955 de milioane de certificate(21). Creșterea ofertei de certificate era asociată, în plus, cu o cerere slabă, având drept rezultat o scădere a prețului certificatelor. Raportul din 2012 estima, în urma punerii în aplicare a etapei a treia a ETS, un excedent care ar fi putut depăși cu mult 1,5 miliarde de certificate. Începând cu anul 2014, era preconizat un „excedent structural”(22) de două miliarde de certificate în etapa a treia. Or, disponibilitatea prea ridicată a certificatelor și costul lor scăzut amenințau în mod clar efectul de stimulare pe care trebuia să îl producă instituirea unui ETS operațional. Prin urmare, decizia atacată a fost adoptată pentru a răspunde acestui „dezechilibru structural”(23) identificat din anul 2012. Obiectivul esențial – dacă nu chiar unic – urmărit de decizia menționată este, astfel cum amintește considerentul (8) al acesteia, de „a corecta dezechilibrele structurale dintre cerere și ofertă”.

23.      În ceea ce privește conținutul deciziei atacate, acesta se limitează la a arăta că RSP funcționează ca un instrument de plasare de certificate de la 1 ianuarie 2019(24), astfel cum reiese în special din faptul că cele 900 de milioane de certificate scăzute din certificatele licitate în perioada 2014-2016 nu se adaugă la certificatele care urmează să fie licitate în 2019 și 2020, ci se plasează în rezervă(25). Obiectivul de a diminua, într‑o primă etapă, excedentul endemic care caracterizează ETS este urmărit de asemenea prin faptul că se prevede plasarea în rezervă, în fiecare an, a 12 % din numărul total de certificate aflate în circulație, acest volum de 12 % fiind, așadar, dedus din volumul total al certificatelor care urmează să fie scoase la licitație(26). În primul an de funcționare a RSP, 8 % din numărul total de certificate aflate în circulație sunt plasate în rezervă între datele de 1 ianuarie și 1 septembrie ale anului respectiv(27). Efectul de stabilizare al RSP este asigurat de faptul că, pe lângă posibilitatea de a plasa certificate în rezervă, decizia atacată prevede de asemenea că rezerva poate fi acționată în cazul unui deficit de certificate pe piață. Astfel, articolul 1 alineatul (6) din decizia atacată prevede că, sub un anumit prag – 400 de milioane –, certificatele plasate în rezervă vor putea fi reintroduse pe piață. În sfârșit, articolul 3 din decizia atacată încredințează Comisiei sarcina de a monitoriza punerea în aplicare a RSP și eventualele efecte ale acesteia asupra competitivității, precum și pe cea de a revizui în mod regulat funcționarea rezervei.

–       Concluzie cu privire la temeiul juridic al deciziei atacate

24.      Reiese atât din obiectivul, cât și din conținutul deciziei atacate că aceasta a fost concepută ca un instrument destinat să răspundă diferitor amenințări care împiedicau ETS „să transmită semnalul necesar privind investițiile pentru a reduce emisiile de CO2 într‑un mod eficient din punctul de vedere al costurilor și să devină un factor de stimulare a inovației în domeniul emisiilor reduse de carbon, care să contribuie la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă”(28). RSP trebuie să stabilizeze piața, fiind prevăzute mecanisme pentru a combate atât excedentul, cât și deficitul de certificate. În niciun moment decizia atacată nu face o referire directă la vreo stabilire a prețului certificatelor. În măsura în care RSP este concepută nici mai mult, nici mai puțin decât ca un supliment, o corecție a ETS, fără a modifica obiectivul inițial, legiuitorul Uniunii și‑a întemeiat, așadar, în mod justificat actul pe articolul 192 alineatul (1) TFUE. Altfel spus, urmărind să promoveze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic și, prin urmare, urmărind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului(29), decizia atacată nu face decât să se înscrie pe linia trasată inițial de Directiva 2003/87.

25.      Articolul 192 alineatul (2) litera (c) TFUE prevede, la rândul său, că trebuie să se recurgă la procedura legislativă specială pentru adoptarea „măsuril[or] care aduc atingere în mod semnificativ opțiunii unui stat membru între diferite surse de energie și structur[ii] general[e] a alimentării sale cu energie”. Or, cum tocmai am demonstrat, niciun element al conținutului deciziei atacate sau al obiectivului pe care aceasta îl urmărește nu permite să se afirme că, prin adoptarea deciziei atacate, legiuitorul Uniunii urmărea să determine o modificare semnificativă în structura generală a alimentării cu energie electrică a reclamantei sau să aducă atingere în mod direct posibilității acesteia de a opta între diferite surse de energie. În calitate de dispoziție derogatorie, articolul 192 alineatul (2) litera (c) TFUE trebuie să facă obiectul unei interpretări restrictive, aceasta cu atât mai mult cu cât o politică contemporană eficientă în domeniul mediului nu poate exclude aspectele legate de energie. Or, ne alăturăm temerilor exprimate de pârâte și de interveniente potrivit cărora interpretarea propusă de reclamantă cu privire la articolul 192 alineatul (2) litera (c) TFUE și concluziile pe care le deduce din aceasta în vederea examinării temeiului juridic al deciziei atacate ar avea ca efect, prin recunoașterea unui drept de veto statelor membre atunci când Uniunea este în situația de a adopta măsuri prin care acestea sunt invitate numai să își raționalizeze activitățile consumatoare de CO2, tocmai blocarea oricărei inițiative legislative. În plus, o astfel de interpretare ar condamna ETS la eșec, întrucât ar împiedica legiuitorul Uniunii să corecteze deficiențele structurale. Pe de altă parte, deși amintim că instituirea unei RSP nu are ca obiectiv să stabilească prețul certificatelor, ci doar să se asigure de eficiența ETS, în orice caz, opțiunea unui operator pentru o sursă de energie sau tehnologie de producție ori pentru o alta nu poate depinde numai de acest preț, care nu definește, în sine, costurile de producție, acestea fiind determinate de o pluralitate de factori. Alegerea tehnologiei rămâne în continuare, chiar și în cazul instituirii unei RSP, la latitudinea operatorilor și nu este impusă de Uniune. În sfârșit, nu vom aprofunda dezbaterea referitoare la concluziile deduse din evaluarea KOBiZE pentru motivul că aceasta a fost efectuată ulterior adoptării deciziei atacate.

26.      Pentru toate motivele care precedă, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nerespectarea competențelor Consiliului European definite la articolul 15 TUE și pe încălcarea obligației de cooperare loială

 Argumentația părților

27.      Republica Polonă susține în esență că Concluziile Consiliului European din 23 și din 24 octombrie 2014(30) ar fi stabilit pentru anul 2021 data punerii în aplicare a RSP. Devansând această dată pentru anul 2019, Parlamentul și Consiliul nu ar fi respectat competențele Consiliului European, astfel cum au fost definite la articolul 15 TUE, și ar fi încălcat principiul cooperării loiale.

28.      În ceea ce privește nerespectarea invocată a competențelor Consiliului European, reclamanta amintește principiul atribuirii competențelor, pe care se întemeiază funcționarea instituțională a Uniunii, precum și conținutul articolului 15 TUE pentru a deduce că, în concluziile menționate mai sus, Consiliul European ar fi indicat în mod clar voința politică de a stabili pentru anul 2021 începutul funcționării RSP. Decizia de a pune în aplicare RSP în anul 2019 ar impune în sarcina întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele cu emisii ridicate de dioxid de carbon costuri nejustificate: or, stabilind pentru anul 2021 instituirea RSP, Consiliul European ar fi intenționat tocmai să protejeze operatorii de pe piață. Nerespectarea acestei intenții ar constitui o încălcare a competenței Consiliului European de a defini orientările politice în materia punerii în aplicare a noii legislații a Uniunii în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Această modificare a datei de punere în aplicare a RSP ar încălca de asemenea principiul cooperării loiale, întrucât decizia atacată ar conține un element esențial, contrar însă concluziilor Consiliului European. Parlamentul și Consiliul nu ar fi acționat cu bună‑credință, având în vedere poziția expresă exprimată de anumite state membre, care semnala contradicția dintre decizia atacată și toate acordurile încheiate anterior(31).

29.      În esență, pârâtele și intervenientele contestă interpretarea reclamantei cu privire la concluziile Consiliului European. Potrivit acestora, acesta din urmă nu ar fi adoptat în niciun caz o poziție cu privire la data punerii în aplicare a RSP, referirea la anul 2021 privind un alt subiect. Prin urmare, nu ar exista o contradicție între concluzii și decizia atacată. Chiar dacă se poate considera că Consiliul European a făcut referire, în concluziile sale, la propunerea Comisiei care, la momentul adoptării concluziilor menționate, avea în vedere anul 2021 pentru instituirea RSP, pârâtele și intervenientele susțin în unanimitate ca a recunoaște Consiliului European posibilitatea de a fixa astfel un act legislativ, privând în acest mod atât Parlamentul, cât și Consiliul de prerogativele lor în cadrul procesului de deliberare legislativă, ar însemna depășirea competențelor Consiliului European. Având în vedere natura juridică a concluziilor Consiliului European, nu poate fi admis un motiv întemeiat pe lipsa de conformitate a unui act legislativ cu concluziile menționate.

 Analiză

30.      Punctul 2.3 din Concluziile Consiliului European din 23 și din 24 octombrie 2014 cuprinde următoarea afirmație: „un [ETS] reformat și funcțional, însoțit de un instrument de stabilizare a pieței, conform propunerii Comisiei, va constitui principalul instrument al [Uniunii] pentru îndeplinirea acestui obiectiv: factorul anual de reducere a plafonului de emisii maxime autorizate va fi modificat de la 1,74 % la 2,2 % începând din [anul] 2021”.

31.      Reiese din textul acestui punct 2.3 că referirea explicită la anul 2021 pe care o conține nu face trimitere la data punerii în aplicare a instrumentului de stabilizare a pieței, ci la data la care factorul anual de reducere va fi modificat. Prin urmare, Consiliul European nu a stabilit o dată pentru intrarea în vigoare a RSP.

32.      Reclamanta se întemeiază totuși pe argumentul că Consiliul European ar fi indicat că ETS trebuia însoțit de un instrument de stabilizare a pieței „conform propunerii Comisiei”(32). Or, la momentul în care Consiliul European s‑a exprimat astfel, propunerea menționată prevedea că RSP intră în vigoare în anul 2021(33).

33.      În această privință, ne vom limita la a aminti că articolul 15 alineatul (1) TUE definește misiunea Consiliului European ca fiind cea de a oferi „Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și [de a‑i defini] orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative”(34). Rezultă astfel că faptul de a interpreta referirea la propunerea Comisiei ca o interdicție din partea Consiliului European de a pune în aplicare RSP înainte de anul 2021 ar avea drept rezultat, pe de o parte, reducerea Parlamentului și a Consiliului la simple camere de înregistrare a concluziilor Consiliului European și, pe de altă parte, recunoașterea în privința acestuia din urmă a competenței de a interveni în mod direct în sfera legislativă. Prin urmare, nu se poate considera că Consiliul European a exprimat, prin această referire, o voință politică, devenită normativă, de a cristaliza propunerea Comisiei în stadiul în care se afla în luna octombrie 2014, privând astfel Parlamentul și Consiliul de prerogativele lor în procesul de deliberare legislativă. Situația este aceeași în ceea ce privește declarația anumitor state membre menționată de Republica Polonă, care nu poate nici să echivaleze cu o luare de poziție a Consiliului European cu privire la data punerii în aplicare a RSP și nici să fie obligatorie pentru puterea legislativă.

34.      În final, poziția reclamantei este în mai mare măsură aceea care încalcă în mod direct articolul 15 alineatul (1) TUE, precum și principiul atribuirii competențelor, consacrat la articolul 13 alineatul (2) TUE, și nu poate fi reținută împotriva Parlamentului și a Consiliului nicio critică întemeiată pe încălcarea obligației de cooperare loială. În consecință, al doilea motiv nu poate fi, prin urmare, admis și trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice și încrederii legitime

 Argumentația părților

35.      Republica Polonă susține în esență că adoptarea deciziei atacate, care prevede punerea în aplicare a RSP într‑o perioadă de comercializare definită de Directiva 2003/87, ar fi adus atingere previzibilității ETS. Încrederea legitimă a întreprinderilor ar fi fost, prin urmare, încălcată din cauza limitării drastice a numărului de certificate, intervenită în cursul unei perioade de comercializare. După ce reamintește jurisprudența clasică a Curții referitoare la securitatea juridică și la protecția încrederii legitime, reclamanta susține că plasarea în RSP a surplusului de certificate până în anul 2019 ar afecta activitățile economice ale operatorilor, ar constitui o modificare neașteptată a condițiilor de exercitare a activităților menționate într‑o perioadă de comercializare și, prin urmare, ar fi contrară celor două principii amintite mai sus. Deși reclamanta recunoaște că principiile menționate nu sunt absolute și pot suferi limitări, consideră că nu ar fi întrunite în speță condițiile pentru limitarea acestor principii. Încrederea legitimă a operatorilor s‑ar întemeia, în plus, pe Regulamentul nr. 176/2014. În timp ce propunerea Comisiei referitoare la crearea unei RSP, datând din ianuarie 2014, preconiza începutul funcționării RSP pentru anul 2021, Regulamentul nr. 176/2014, adoptat în luna următoare, prevedea că volumul certificatelor, inițial redus în perioada 2014-2016, trebuia majorat în perioada 2019-2020(35). Astfel, un operator prudent și avizat nu ar fi putut să prevadă adoptarea unei decizii care ar împiedica punerea în circulație a 900 de milioane de certificate într‑o perioadă în care Regulamentul nr. 176/2014 tocmai decisese o majorare a volumului certificatelor. În sfârșit, intrarea în vigoare a RSP începând din anul 2019 ar duce la o creștere a costurilor și, prin urmare, a sarcinii financiare. Într‑un astfel de context, Curtea s‑ar arăta deosebit de vigilentă în ceea ce privește respectarea principiilor securității legitime și încrederii legitime. În cadrul memoriului său în replică, reclamanta susține că stabilirea, prin Directiva 2003/87, a unor perioade de comercializare nu ar urmări numai un efect administrativ, ci ar permite mai ales întreprinderilor să își definească strategia tocmai în funcție de cantitatea de certificate disponibile pentru perioada respectivă. În sfârșit, Republica Polonă adaugă că decizia atacată nu a adus modificări articolului 10 alineatul (2) al cincilea paragraf din Regulamentul nr. 1031/2010, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 176/2014 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1031/2010”), astfel încât dreptul Uniunii ar prevedea în prezent atât o plasare de certificate în RSP începând din anul 2019 – potrivit termenilor deciziei atacate –, cât și o scoatere la licitație a certificatelor înghețate în perioada 2019-2020 – potrivit termenilor Regulamentului nr. 1031/2010. O astfel de contradicție, pe lângă faptul că ar fi relevantă pentru intenția reală a legiuitorului Uniunii de a stabili data de început a RSP pentru anul 2021, ar aduce atingere principiului securității juridice.

36.      Pârâtele și intervenientele susțin în esență că Republica Polonă nu ar contesta în mod real claritatea și previzibilitatea normelor stabilite prin decizia atacată, astfel încât al treilea motiv al acesteia s‑ar interpreta în sensul că privește în esență o încălcare a încrederii legitime. Acestea amintesc în esență că Curtea ar recunoaște o largă putere de apreciere legiuitorului în domeniile tehnice complexe. Pe de altă parte, ele resping argumentul potrivit căruia perioadele de comercializare stabilite de Directiva 2003/87 ar fi perioade în care legiuitorul Uniunii nu ar putea aduce nicio modificare întemeindu‑se pe dispoziții ale directivei menționate, care ar permite ajustarea normelor de funcționate a ETS, dacă este cazul în cursul unei perioade de comercializare. O astfel de perioadă ar avea, de altfel, doar un caracter pur administrativ. În plus, raportul Comisiei din 2012, ca și măsurile adoptate punctual în scopul de a menține buna funcționare a ETS ar fi tot atâția indicatori aduși la cunoștința operatorilor economici cu privire la funcționarea necorespunzătoare a ETS, astfel încât acești operatori ar fi putut să anticipeze în mod logic faptul că ETS urma să fie modificat pentru a i se asigura eficacitatea. Nicio așteptare legitimă nu s‑ar putea întemeia pe Regulamentul nr. 176/2014, care, în orice caz, ar constitui doar o măsură de punere în aplicare care nu este obligatorie pentru puterea legislativă însăși. De asemenea, nici propunerea Comisiei, care prevedea că RSP ar începe să funcționeze în anul 2021, nu ar putea fundamenta o încredere legitimă, pe de o parte deoarece era însoțită de o evaluare de impact care avea în vedere mai multe opțiuni și, pe de altă parte, deoarece ar fi vorba doar despre un act pregătitor care a evoluat în mod necesar pe parcursul procesului de deliberare legislativă. Pârâtele și intervenientele subliniază de asemenea caracterul bidirecțional al RSP, indicând că plasarea certificatelor în rezervă nu ar însemna invalidarea certificatelor menționate, astfel încât decizia atacată nu ar avea consecințele radicale, în ceea ce privește numărul certificatelor disponibile, descrise de reclamantă. Pe de altă parte, ETS nu ar fi garantat niciodată operatorilor prețul certificatelor, întrucât acesta ar fi numai un instrument cantitativ bazat în parte pe principiul licitării. În sfârșit, acestea contestă concluziile deduse de reclamantă din eventualul conflict dintre decizia atacată și Regulamentul nr. 1031/2010, decizia atacată fiind un act legislativ adoptat ulterior regulamentului menționat.

 Analiză

37.      Reiese dintr‑o jurisprudență reiterată a Curții că principiul securității juridice impune în special ca normele de drept să fie clare și precise, iar efectele lor să fie previzibile, mai ales atunci când pot produce consecințe defavorabile pentru persoanele fizice și pentru întreprinderi(36). Acest principiu nu impune totuși absența modificărilor legislative(37).

38.      Reiese din dosar că Republica Polonă nu contestă faptul că normele prevăzute de decizia atacată sunt clare și precise. În ceea ce privește previzibilitatea lor, menționăm, în acord cu toate pârâtele și intervenientele, că decizia menționată a fost adoptată la 6 octombrie 2015, prevăzând că rezerva va fi instituită în anul 2018 pentru a fi operațională – mai exact, pentru a primi certificate – de la 1 ianuarie 2019(38). În aceste condiții, nu poate fi constatată nicio încălcare a principiului securității juridice.

39.      Cu privire la încrederea legitimă, Curtea a statuat că acest principiu, care face parte din ordinea juridică a Uniunii și constituie corolarul principiului securității juridice, poate fi invocat împotriva unei reglementări a Uniunii numai în măsura în care însăși aceasta din urmă a creat în prealabil o situație susceptibilă să genereze o încredere legitimă. Acest principiu se aplică oricărui operator economic pe care o instituție a Uniunii l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate și încălcarea acestui principiu nu poate fi invocată în lipsa unor asigurări precise din partea administrației. În plus, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca beneficiul acestui principiu atunci când această măsură este adoptată. În plus, deși principiul protecției încrederii legitime face parte dintre principiile fundamentale ale Uniunii, nu este justificat ca operatorii economici să aibă încredere legitimă în menținerea unei situații existente, care poate fi modificată în cadrul puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii(39). Altfel spus, operatorii menționați nu pot pretinde lipsa totală a oricărei modificări legislative(40).

40.      Curtea a statuat de asemenea că „[ETS] introdus prin Directiva 2003/87 reprezintă un sistem nou și complex”(41). Prin adoptarea Directivei 2003/87, legiuitorul Uniunii a utilizat puterea largă de apreciere care îi este recunoscută în mod tradițional în cazul în care acțiunea sa implică alegeri de natură politică, economică și socială și în cazul în care este necesar să creeze un sistem complex, situație în care i se permite să recurgă la o abordare etapizată și să procedeze în funcție de experiența dobândită(42). Curtea a amintit că, în acest context, legiuitorul este ținut să procedeze la reexaminarea măsurilor instituite la intervale rezonabile(43). În acest mod, aceasta a deschis cu claritate, dacă mai era necesar, calea unei modificări a funcționării ETS, puterea legislativă a Uniunii neputând fi exercitată corect decât în cazul efectuării unei evaluări regulate a eficacității sistemului nou și complex instituit de Directiva 2003/87.

41.      Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime trebuie examinată în lumina acestor precizări jurisprudențiale.

42.      Pe de o parte, reclamanta susține, în această privință, că principiile care reglementează funcționarea ETS nu pot fi modificate într‑o perioadă de comercializare și că modificarea intervenită prin adoptarea deciziei atacate ar fi avut drept consecință încălcarea încrederii legitime pe care o aveau operatorii în Directiva 2003/87, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29. Presupunând că reclamanta ar putea invoca încrederea legitimă în beneficiul operatorilor economici vizați de decizia atacată, se impune totuși constatarea că Directiva 2003/87 nu prevede nicio limitare de genul celei invocate de aceasta. Dimpotrivă, într‑un domeniu atât de schimbător și de puțin previzibil, legiuitorul Uniunii era în mod clar conștient de necesitatea reexaminării normelor de funcționare a acestui sistem nou și complex. Considerentul (22) al Directivei 2003/87 prevede tocmai că „[s]e impune revizuirea [acesteia din urmă] având în vedere evoluțiile din acest context și pentru a ține cont de experiența acumulată din punerea în aplicare”. Articolul 10 alineatul (5) din Directiva 2003/87, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29, încredințează Comisiei monitorizarea funcționării pieței carbonului din Uniune. Articolul 29 din aceeași directivă modificată evocă în mod explicit ipoteza unei funcționări necorespunzătoare a pieței care ar fi constatată de Comisie în cadrul unui raport prezentat Parlamentului și Consiliului, care poate conține, dacă este cazul, propuneri de îmbunătățire. Astfel, nu a fost oferită nicio garanție, nici cu ocazia adoptării Directivei 2003/87 și nici cu ocazia adoptării Directivei 2009/29, care a modificat‑o, în sensul că funcționarea RTS astfel cum a fost descrisă inițial ar fi bătută în cuie sau că ar putea fi modificată numai la sfârșitul unei perioade, după cum pare, de altfel, să ateste articolul 9 din Directiva 2003/87, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29, potrivit căruia cotele se diminuează linear pornind de la „mijlocul perioadei 2008-2012”(44).

43.      Pe de altă parte, Republica Polonă invocă argumentul că încrederea legitimă a operatorilor de pe piața carbonului s‑ar fi întemeiat pe Regulamentul nr. 176/2014, precum și pe propunerea Comisiei(45), care prevedea că RSP ar începe să funcționeze abia în anul 2021. Propunerea Comisiei constituie un act pregătitor, prin definiție nedefinitiv, care nu putea determina speranțe întemeiate și pornind de la care nu putea fi furnizată nicio asigurare precisă, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 39 din prezentele concluzii. În ceea ce privește Regulamentul nr. 176/2014, pe lângă faptul că este un exemplu perfect de modificare a ETS intervenită în cursul unei perioade(46) și cu toate că prevedea în mod efectiv că volumul certificatelor care urmează să fie scoase la licitație va fi majorat cu 300 de milioane în anul 2019, apoi cu 600 de milioane în anul 2020, trebuie amintit că acesta a fost adoptat în cadrul competenței de executare de care dispune Comisia în acest domeniu și că nu poate fi interpretat ca o garanție că nicio intervenție legislativă nu va face caduc conținutul acestuia.

44.      Vom încheia analiza celui de al treilea motiv prin câteva considerații de ordin general. Întrucât ETS este un instrument cantitativ, acesta nu fundamentează dreptul operatorilor vizați de a cumpăra sau de a vinde certificatele la un anumit preț. Numărul certificatelor disponibile pentru o perioadă de comercializare trebuie diferențiat, în plus, de numărul certificatelor disponibile pentru un cumpărător în această perioadă, care va depinde, la rândul său, de o pluralitate de factori. Fără a nega că modificarea volumului certificatelor poate avea un impact asupra strategiilor dezvoltate de „consumatorii” acestor certificate, aceste strategii nu sunt totuși stabilite exclusiv pe baza unicei informații privind „volumul”. În orice caz, amintim că RSP este un instrument care permite în esență plasarea în rezervă a certificatelor – iar nu eliminarea lor. A reține încălcarea în speță a încrederii legitime ar echivala cu a consacra, astfel cum a observat Comisia, un drept la persistența dezechilibrului endemic care caracteriza ETS într‑un context în care acesta era notoriu și în care nu putea fi ignorat de operatorii vizați datorită unui anumit număr de lucrări cu privire la acest subiect(47), dar și deoarece profita tocmai acestora din urmă, într‑o anumită măsură.

45.      Prin urmare, apreciem că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea principiului proporționalității și, respectiv, pe încălcarea obligației de a evalua în mod adecvat impactul deciziei atacate

 Argumentația părților

–       Cu privire la al patrulea motiv

46.      În esență, Republica Polonă, în cadrul celui de al patrulea motiv, critică decizia atacată pentru faptul că aduce atingere principiului proporționalității, deoarece ar conduce la realizarea unor obiective de reducere a emisiilor superioare celor care rezultă atât din angajamentele internaționale obligatorii pentru Uniune, cât și din Directiva 2003/87. Potrivit reclamantei, deși decizia atacată urmărește să mențină coerența și buna funcționare a ETS, aceasta se întâmplă cu scopul de a facilita atingerea propriilor obiective ale acestuia. Or, instituirea RSP în condițiile definite de decizia atacată nu ar părea să fie o măsură indispensabilă pentru atingerea obiectivului de reducere a emisiilor cu 20 % până în 2020, care rezultă în special din amendamentul de la Doha și din Directiva 2003/87, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29. Sarcina impusă entităților ar fi excesivă în raport cu obiectivul urmărit, astfel încât decizia atacată nu ar respecta criteriul necesității și ar încălca principiul proporționalității. Numărul de certificate aflate în circulație în cadrul celei de a doua perioade prevăzute de Protocolul de la Kyoto, și anume perioada 2013-2020, ar fi fost stabilit în funcție de obiectivul de reducere care trebuia atins, astfel încât diminuarea numărului de certificate stabilită de decizia atacată, care nu ar fi, așadar, neutră din acest punct de vedere, ar impune operatorilor de pe piața carbonului un efort suplimentar care nu ar fi necesar pentru realizarea obiectivului urmărit. Faptul că RSP permite reintroducerea pe piață a unor certificate plasate pentru moment în rezervă nu poate masca faptul că este puțin probabil ca o astfel de introducere pe piață să intervină până în anul 2020. În plus, faptul că legiuitorul ar fi putut opta pentru un sistem mai constrângător nu ar însemna în mod necesar că decizia atacată este conformă cu principiul proporționalității.

47.      Pârâtele și intervenientele susțin în esență că obiectivul în lumina căruia trebuie examinată respectarea principiului proporționalității nu ar fi cel descris de reclamantă. Obiectivul menționat nu ar putea fi redus la simpla reducere a emisiilor cu 20 % până în anul 2020. Dimpotrivă, ar reieși din dispozițiile deciziei atacate, coroborate cu cele ale Directivei 2003/87 și ale Directivei 2009/29, că obiectivul inițial ar fi acela ca ETS să ajungă să funcționeze corect pe termen nelimitat. Prin urmare, obiectivul urmărit în mod real ar fi de a asigura buna funcționare a ETS pe termen lung. Pe de altă parte, urmărirea acestui obiectiv s‑ar realiza prin intermediul deciziei atacate, adoptată într‑un context în care funcționarea necorespunzătoare a ETS cu un excedent peste două miliarde de certificate ar fi fost notorie. Legiuitorul Uniunii ar fi renunțat să recurgă la măsuri mai constrângătoare, precum eliminarea certificatelor sau instituirea RSP înainte de anul 2019. Reclamanta nu ar fi demonstrat că operatorii de pe piața carbonului ar fi fost expuși la prețuri nerezonabile ca urmare a plasării certificatelor în RSP. Opțiunile legiuitorului Uniunii, transpuse în decizia atacată, ar ține astfel de puterea largă de apreciere care îi este recunoscută în mod tradițional în domeniile care necesită aprecieri complexe și nu ar depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

–       Cu privire la al cincilea motiv

48.      În cadrul celui de al cincilea motiv, Republica Polonă reproșează în esență Comisiei, autoarea propunerii de decizie, precum și instituțiilor pârâte, în calitate de autoare ale deciziei atacate, faptul că nu au efectuat în mod corect o evaluare de impact. Evaluarea de impact anexată la propunerea Comisiei ar fi focalizată, în mod subiectiv, pe aspectele pozitive ale propunerii menționate, minimizând aspectele legate de scăderea competitivității, de creșterea costurilor de producție, de creșterea costului termoficării și al electricității, de creșterea costurilor legate de consum, precum și de pierderile de locuri de muncă în sectoarele care utilizează surse de energie neregenerabilă. Comisia și/sau instituțiile pârâte ar fi trebuit să examineze de asemenea consecințele concrete ale unei astfel de propuneri pentru fiecare dintre statele membre și impactul acesteia asupra pieței certificatelor. Acestea ar fi trebuit să furnizeze o analiză concretă, bazată pe cifre, privind în special evoluția în sens crescător a prețului certificatelor, a prețului electricității și a prețului energiei. În sfârșit, niciuna dintre aceste instituții nu ar fi evaluat impactul unei puneri în aplicare anticipate a RSP începând din anul 2019 și nici al valorilor limită adoptate în final. Nu ar fi avut loc nicio consultare publică cu privire la versiunea finală a deciziei atacate. O asemenea atitudine a instituțiilor ar fi contrară acordului interinstituțional „O mai bună legiferare”(48), precum și Orientărilor pentru o mai bună legislație(49). În cadrul memoriului său în replică, reclamanta reproșează Parlamentului și Consiliului faptul că nu au făcut o publicitate suficientă lucrărilor lor legislative și că nu au organizat consultări publice deschise în cursul procedurii legislative.

49.      Pârâtele și intervenientele susțin în esență că argumentația reclamantei dezvoltată în cadrul celui de al cincilea motiv trebuie analizată ca fiind un corolar al examinării cu privire la principiul proporționalității. Nu ar exista nicio cerință formală de a efectua o evaluare de impact care să condiționeze legalitatea unui act. Legiuitorului i s‑ar impune numai să poată demonstra că a acționat cunoscând toate datele esențiale necesare luării deciziei sale, iar controlul jurisdicțional ar fi limitat în acest caz la eroarea vădită. Aceste părți susțin că evaluarea de impact nu ar fi singura sursă de informații a legiuitorului Uniunii în cursul procedurii de adoptare a deciziei atacate și că diferitele aspecte care nu ar fi făcut obiectul unei evaluări, potrivit reclamantei (și anume punerea în aplicare anticipată a RSP în raport cu data propusă de Comisie și stabilirea pragurilor valorice), ar fi făcut, dimpotrivă, obiectul unor discuții și consultări, după caz, publice. În sfârșit, conform jurisprudenței, nu s‑ar putea reproșa legiuitorului Uniunii faptul că nu a luat în considerare situația specială a unui stat membru.

 Analiză

50.      Obligația de a efectua o evaluare de impact nu constituie un motiv în raport cu care poate fi apreciată legalitatea unui act. În această privință, singura cerință este aceea ca instituțiile să indice elementele luate în considerare și de care depinde exercitarea legitimă a puterii lor de apreciere, iar legiuitorul trebuie să fi fost în măsură să aprecieze toate elementele și împrejurările relevante ale situației care se intenționează să se reglementeze prin actul adoptat(50). Curtea a inclus în mod regulat în analiza sa cu privire la proporționalitate criticile invocate în legătură cu o lipsă, o lacună sau o neconformitate a unei evaluări de impact, făcând din aceasta un fel de corolar al examinării proporționalității. Propunem ca această abordare să fie de asemenea urmată în speță, acesta fiind motivul pentru care examinăm împreună ultimele două motive ale cererii introductive.

51.      În ceea ce privește cel de al cincilea motiv, Republica Polonă reproșează, pe de o parte, Comisiei că a efectuat o evaluare de impact subiectivă și incompletă și, pe de altă parte, Parlamentului și Consiliului că nu au analizat la rândul lor consecințele măsurilor pe care se pregăteau să le adopte, care erau diferite de propunerile al căror impact fusese evaluat de Comisie.

52.      Arătăm de la bun început că Curtea a statuat deja că evaluarea de impact care însoțește o propunere de act legislativ „nu este obligatorie nici pentru Parlament, nici pentru Consiliu […]. În consecință, legiuitorul Uniunii rămâne liber să adopte și alte măsuri decât cele care au făcut obiectul acestei evaluări de impact. De asemenea, simplul fapt că ar fi luat o măsură diferită și, după caz, mai constrângătoare decât cele avute în vedere de Comisie în evaluarea de impact [a Comisiei] nu este de natură să demonstreze că a depășit în mod vădit limitele a ceea ce era necesar pentru atingerea obiectivului urmărit”(51). Mai este necesar ca, în cursul procesului legislativ, instituțiile să fi luat în considerare dovezile disponibile, precum și opiniile mediilor interesate(52).

53.      Astfel, nu se poate impune ca analiza de impact să examineze în mod exhaustiv toate efectele actului propus. În orice caz, reiese din evaluarea de impact criticată de reclamantă că aceasta a avut în vedere eventualul efect al diferitor opțiuni cuprinse în propunere, referitoare la stabilirea prețului certificatelor, la competitivitatea Uniunii, la costurile la care ar fi expuse sectoarele care sunt mari consumatoare de energie, precum și la consecințele sociale previzibile(53). Având în vedere jurisprudența Curții, considerăm că această evaluare de impact a permis legiuitorului Uniunii să ia cunoștință de implicațiile esențiale ale fiecărei opțiuni avute în vedere.

54.      În plus, reiese din înscrisurile din dosar că, pe lângă raportul Comisiei din 2012 și evaluarea de impact din ianuarie 2014, la 25 iunie 2014 a avut loc o reuniune de experți organizată de Comisie, mai multe delegații ale Consiliului și‑au prezentat în cadrul reuniunilor grupului Mediu propriile evaluări cu privire la efectele diferitelor opțiuni prezentate de Comisie în evaluarea sa de impact(54), la 8 septembrie 2014 a fost organizată o dezbatere între anumiți operatori și experți naționali, iar la 5 noiembrie 2014 Parlamentul a organizat un atelier. Cea mai mare parte a acestor reuniuni a făcut obiectul unei sinteze disponibile online sau al unei comunicări publice. Reiese de asemenea din elementele aflate la dispoziția Curții că au fost dezbătute aspectele referitoare la stabilirea pragurilor valorice sau la data de început a RSP. Astfel, considerăm că instituțiile autoare ale deciziei atacate au stabilit în mod suficient că decizia menționată a fost adoptată cu exercitarea efectivă a puterii lor de apreciere, care presupune luarea în considerare a tuturor elementelor și împrejurărilor relevante ale situației pe care această decizie a intenționat să le reglementeze(55). În această privință, arătăm, în sfârșit, că nu se poate imputa Parlamentului, Consiliului sau Comisiei faptul că nu au ținut seama de pretinsa situație specială a reclamantei în raport cu piața carbonului. Astfel, Curtea a respins deja un argument similar pentru motivul că actul în litigiu „are impact în toate statele membre și, ținând seama de obiectivele urmărite de [actul menționat], presupune asigurarea unui echilibru între diferitele interese în cauză. În consecință, întrucât urmărirea unui astfel de echilibru nu ia în considerare situația specială a unui singur stat membru, ci pe aceea a tuturor statelor membre ale Uniunii, ea nu ar putea fi privită ca fiind contrară principiului proporționalității”(56).

55.      În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea principiului proporționalității, trebuie amintit că acest principiu „face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și impune ca mijloacele puse în aplicare printr‑o dispoziție de drept al Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora”(57). Curtea a precizat de asemenea că, „[î]n ceea ce privește controlul jurisdicțional al acestor condiții, trebuie totuși să se recunoască legiuitorului Uniunii o putere largă de apreciere atunci când este pus în situația de a interveni într‑un domeniu care implică alegeri de natură politică, economică și socială din partea sa și în care trebuie să efectueze aprecieri complexe. Astfel, în cadrul controlului jurisdicțional al exercitării unei asemenea competențe, Curtea nu poate substitui aprecierea efectuată de legiuitorul Uniunii cu propria sa apreciere. Aceasta ar putea cel mult cenzura alegerea normativă numai atunci când pare să fie vădit eronată sau când inconvenientele care rezultă din alegerea respectivă pentru anumiți operatori economici sunt disproporționate față de avantajele pe care le prezintă pe de altă parte”(58). Aceasta a recunoscut, în continuare, că „instituirea unui sistem de contabilizare și de comercializare a cotelor de emisie de dioxid de carbon echivalent la nivelul Uniunii a constituit o alegere normativă care traduce o orientare politică într‑un context de urgență în a răspunde preocupărilor majore privind mediul […]. Această alegere normativă se întemeia, în plus, pe considerații de ordin economic și tehnic foarte complexe și dezbătute pe larg […]. În scopul de a contribui la îndeplinirea angajamentelor Uniunii Europene și ale statelor membre în temeiul Protocolului de la Kyoto, legiuitorul Uniunii a fost pus în situația să aprecieze și să pondereze el însuși efectele viitoare și incerte ale intervenției sale”(59). Astfel cum am amintit mai sus(60), Curtea a avut deja ocazia de a constata complexitatea ETS.

56.      În consecință, în opinia noastră, caracterul disproporționat al deciziei atacate ar fi susceptibil de cenzură din partea Curții numai în măsura în care ar reieși în mod vădit că legiuitorul Uniunii a săvârșit o eroare. Or, această situație nu se regăsește în speță. Astfel, odată ce va fi identificat obiectivul urmărit în mod real – ceea ce s‑a realizat deja, în mare măsură, în cadrul analizei primului motiv –, vom constata că decizia atacată pare a fi o măsură adecvată pentru atingerea acestui obiectiv, care nu depășește ceea ce este necesar și care nu supune operatorii economici vizați unor dezavantaje excesive în raport cu beneficiile obținute din decizia menționată.

57.      În ceea ce privește obiectivul urmărit, reclamanta și‑a concentrat argumentația pe o analiză eronată. Este, astfel, deosebit de restrictiv să se afirme că decizia atacată nu are alt scop decât să asigure că Uniunea va atinge obiectivele de reducere a emisiilor stabilite prin acordurile internaționale și în special pe cel stabilit pentru anul 2020. Uniunea nu și‑a ascuns niciodată intenția de a depăși obiectivele stabilite la nivel internațional, intenție care este printre altele exprimată cu claritate în Directiva 2009/29(61). În orice caz, obiectivul urmărit de legiuitor și identificat la momentul stabilirii temeiului juridic al actului în discuție nu poate fi diferit de cel în temeiul căruia trebuie efectuată examinarea respectării principiului proporționalității. Prin urmare, amintim(62) că, în opinia noastră, decizia atacată a fost concepută ca un element de stabilizare a pieței carbonului, având în mod notoriu un excedent de certificate, și ca un instrument destinat să răspundă diferitor amenințări care împiedicau ETS să funcționeze eficient pe termen lung(63).

58.      Or, în lumina acestui obiectiv și ținând seama de datele aflate la dispoziția instituțiilor în momentul în care acestea au intervenit, nu putem identifica vreo eroare vădită de apreciere, singura susceptibilă de cenzură.

59.      Astfel, raportul Comisiei din 2012(64) evidențiase dezechilibrul structural care afecta ETS, făcând necesară o intervenție legislativă în vederea restabilirii bunei sale funcționări. Această intervenție legislativă a condus, astfel cum am explicat, la crearea unei rezerve în care vor fi plasate temporar certificatele excedentare pe durata necesară pentru ca piața certificatelor să își regăsească echilibrul. În ipoteza în care acest echilibru nu ar fi amenințat de un excedent de certificate, ci de un deficit de certificate, rezerva va reintroduce pe piață certificatele care au fost plasate provizoriu în aceasta. Un astfel de mecanism se dovedește, așadar, perfect adaptat obiectivului urmărit, de a reduce volatilitatea pieței certificatelor. În plus, trebuie observat că retragerea certificatelor este temporară și că RSP va începe să funcționeze abia în anul 2019. Astfel, legiuitorul a lăsat operatorilor mai mult de trei ani pentru a se pregăti.

60.      Astfel, alegerea normativă efectuată de legiuitor nu pare a fi vădit eronată. Pe de altă parte, Republica Polonă nu a demonstrat că dezavantajele care rezultă din aceasta pentru anumiți operatori economici erau disproporționate în raport cu beneficiile pe care le prezintă această alegere, pe de altă parte, în sensul jurisprudenței amintite mai sus(65), ca urmare, în primul rând, a absenței unei legături directe între RSP și stabilirea prețului certificatelor și, în al doilea rând, deoarece obiectivul principal – trebuie reamintit – este cel al stabilizării prețului certificatelor.

61.      Pentru aceste motive, al patrulea și al cincilea motiv trebuie respinse ca nefondate.

 Concluzia analizei

62.      Întrucât am concluzionat în sensul respingerii tuturor motivelor invocate de reclamantă, propunem Curții să respingă acțiunea în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

63.      Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Parlamentul și Consiliul au formulat concluzii în acest sens, se impune obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceste două instituții.

64.      Pe de altă parte, conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Regatul Danemarcei, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Regatul Suediei, precum și Comisia suportă, în calitate de interveniente, propriile cheltuieli de judecată.

 Concluzie

65.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

1.      Respinge acțiunea.

2.      Obligă Republica Polonă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.

3.      Regatul Danemarcei, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Regatul Suediei, precum și Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.


1      Limba originală: franceza.


2      JO 2015, L 264, p. 1.


3      JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78. Dacă nu este precizat altfel, de fiecare dată când vom face referire, în prezentele concluzii, la Directiva 2003/87, vom desemna astfel versiunea inițială, mai precis nemodificată, a directivei menționate.


4      JO 2009, L 140, p. 63.


5      A se vedea în special considerentul (2) al Directivei 2003/87.


6      Considerentul (3) al Directivei 2009/29.


7      A se vedea Regulamentul (UE) nr. 1031/2010 al Comisiei din 12 noiembrie 2010 privind calendarul, administrarea și alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului (JO 2010, L 302, p. 1), Decizia nr. 377/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2013 privind derogarea temporară de la Directiva 2003/87/CE (JO 2013, L 113, p. 1), precum și Regulamentul (UE) nr. 176/2014 al Comisiei din 25 februarie 2014 de modificare a Regulamentului nr. 1031/2010 în special pentru a determina volumele de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care urmează să fie scoase la licitație în perioada 2013-2020 (JO 2014, L 56, p. 11).


8      COM(2012) 652 final din 14 noiembrie 2012.


9      Republica Federală Germania nu va depune în cele din urmă niciun memoriu în intervenție și nici nu va interveni în faza orală a prezentei proceduri.


10      Reclamanta se referă în special la documentul de lucru al serviciilor Comisiei „Evaluare de impact care însoțește documentul Propunere de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind înființarea și funcționarea unei rezerve pentru stabilitatea pieței aferentă schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și de modificare a Directivei 2003/87/CE” (denumit în continuare „evaluarea de impact”) [SWD(2014) 17 final, p. 53].


11      Hotărârea din 3 octombrie 2013, Comisia/Letonia (C‑267/11 P, EU:C:2013:624, punctul 58).


12      Reclamanta face aici referire la Hotărârea din 23 februarie 1999, Parlamentul/Consiliul (C‑42/97, EU:C:1999:81), și la Hotărârea din 12 decembrie 2002, Comisia/Consiliul (C‑281/01, EU:C:2002:761), precum și la Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Comisia/Letonia (C‑267/11 P, EU:C:2013:46).


13      A se vedea anexa C1 la memoriul în replică al Republicii Polone.


14      A se vedea dintr‑o jurisprudență abundentă Hotărârea din 30 ianuarie 2001, Spania/Consiliul (C‑36/98, EU:C:2001:64, punctele 58 și 59), Hotărârea din 6 septembrie 2012, Parlamentul/Consiliul (C‑490/10, EU:C:2012:525, punctele 44 și 45), precum și Hotărârea din 11 iunie 2014, Comisia/Consiliul (C‑377/12, EU:C:2014:1903, punctul 34).


15      Nu considerăm că în Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Comisia/Letonia (C‑267/11 P, EU:C:2013:46) și în special la punctul 58 din acestea, invocat de părți, a fost efectuată o altă analiză decât cea a scopului și a conținutului actului. Astfel, acest punct s‑a limitat la a aminti, cu privire la temeiul juridic al Directivei 2003/87, că „Comisia nu putea interpreta sau aplica Directiva 2003/87 astfel încât, în esență, să afecteze semnificativ alegerea unui stat membru între diferite surse de energie și structura generală a aprovizionării sale cu energie. Temeiul juridic al directivei nu ar fi totuși repus în discuție dacă directiva ar afecta, chiar semnificativ, numai o componentă sau un obiectiv de importanțăsecundară, sub forma unui efect secundar” (sublinierea noastră).


16      Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctele 31-33). A se vedea de asemenea Hotărârea din 17 octombrie 2013, Billerud Karlsborg și Billerud Skärblacka (C‑203/12, EU:C:2013:664, punctul 26).


17      A se vedea Hotărârea din 22 iunie 2016, DK Recycling und Roheisen/Comisia (C‑540/14 P, EU:C:2016:469, punctul 49 și jurisprudența citată).


18      Considerentul (1) al deciziei atacate.


19      EUCO/69/14 din 24 decembrie 2014.


20      Punctul 2.3 din Concluziile Consiliului European, amintite în considerentul (2) al deciziei atacate.


21      A se vedea p. 5 din raportul Comisiei din 2012.


22      A se vedea p. 6 din raportul Comisiei din 2012.


23      A se vedea pagina 7 din raportul Comisiei din 2012.


24      Articolul 1 alineatul (1) din decizia atacată.


25      Articolul 1 alineatul (2) din decizia atacată.


26      Articolul 1 alineatul (5) din decizia atacată.


27      A se vedea de asemenea articolul 1 alineatul (5) din decizia atacată.


28      Considerentul (4) al deciziei atacate.


29      Potrivit termenilor articolului 191 alineatul (1) prima liniuță TFUE.


30      A se vedea nota de subsol 19 din prezentele concluzii.


31      Reclamanta se referă aici la o declarație dată de ea însăși, precum și de Republica Bulgaria, de Republica Croația, de Ungaria și de România în cadrul unei reuniuni a Consiliului „Mediu” care a avut loc la 18 septembrie 2015.


32      A se vedea punctul 2.3 din Concluziile Consiliului European din 23 și din 24 octombrie 2014.


33      A se vedea Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind înființarea și funcționarea unei [RSP] aferente [ETS] de gaze cu efect de seră și de modificare a Directivei 2003/87 [COM(2014) 20 final din 22 ianuarie 2014].


34      El poate cel mult să intervină, atunci când tratatul prevede aceasta, cu scopul de a debloca procesul legislativ: a se vedea în special articolul 48, articolul 82 alineatul (3), articolul 86 alineatul (1) și articolul 87 alineatul (3) TFUE.


35      A se vedea articolul 1 din Regulamentul nr. 176/2014.


36      A se vedea dintr‑o jurisprudență abundentă Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții (C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 77 și jurisprudența citată).


37      A se vedea Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții (C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 79).


38      A se vedea articolul 1 din decizia atacată.


39      A se vedea, dintr‑o jurisprudență abundentă, Hotărârea din 15 iulie 2004, Di Lenardo și Dilexport (C‑37/02 și C‑38/02, EU:C:2004:443, punctul 70), și Ordonanța din 4 iulie 2013, Menidzherski biznes reshenia (C‑572/11, nepublicată, EU:C:2013:456, punctul 29).


40      Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții (C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 78 și jurisprudența citată).


41      Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 60). Cu privire la complexitatea domeniului de acțiune, a se vedea de asemenea Hotărârea din 17 octombrie 2013, Billerud Karlsborg și Billerud Skärblacka (C‑203/12, EU:C:2013:664, punctul 36).


42      A se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 57).


43      A se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 62).


44      Se observă de asemenea că factorul linear este el însuși supus modificărilor: a se vedea articolul 9 din Directiva 2003/87, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29.


45      A se vedea nota de subsol 33 din prezentele concluzii.


46      Titlul Regulamentului nr. 176/2014 face referire la perioada 2013-2020, apoi dispozitivul acestui regulament menționează perioada 2014-2020 [a se vedea considerentul (3) al Regulamentului nr. 176/2014], apoi 2014-2016 (a se vedea articolul 1 din Regulamentul nr. 176/2014). În cazul în care perioada relevantă care trebuie luată în considerare este 2013-2020, se impune constatarea că Regulamentul nr. 176/2014, intrat în vigoare fără întârziere [a se vedea considerentul (7) și articolul 2 din Regulamentul nr. 176/2014], a intervenit în cursul acestei perioade pentru a modifica normele de funcționare a acesteia.


47      Avem în vedere în special raportul Comisiei din 2012, diferitele modificări aduse Directivei 2003/87 de către legiuitor însuși, precum și intervențiile mai punctuale ale Comisiei în cadrul competenței sale de executare.


48      JO 2003, C 321, p. 1. Reclamanta invocă de asemenea acordul interinstituțional referitor la evaluarea impactului reglementărilor [Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune – O agendă a UE”, COM(2015) 215 final].


49      Documentul de lucru al Comisiei „Better Regulation Guidelines” [SWD(2015) 111 final din 19 mai 2015].


50      A se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul (C‑310/04, EU:C:2006:521, punctul 122).


51      Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38 (C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 65 și jurisprudența citată).


52      Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38 (C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 66).


53      A se vedea punctele 7.2, 7.4, 7.4.1, 7.4.2 și 7.5 din evaluarea de impact.


54      Evaluarea efectuată de reprezentanța britanică a fost publicată.


55      A se vedea prin analogie Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul (C‑310/04, EU:C:2006:521, punctul 122).


56      Hotărârea din 18 iunie 2015, Estonia/Parlamentul și Consiliul (C‑508/13, EU:C:2015:403, punctul 39).


57      Hotărârea din 17 octombrie 2013, Billerud Karlsborg și Billerud Skärblacka (C‑203/12, EU:C:2013:664, punctul 34 și jurisprudența citată).


58      Hotărârea din 17 octombrie 2013, Billerud Karlsborg și Billerud Skärblacka (C‑203/12, EU:C:2013:664, punctul 35 și jurisprudența citată).


59      Hotărârea din 17 octombrie 2013, Billerud Karlsborg și Billerud Skärblacka (C‑203/12, EU:C:2013:664, punctul 36).


60      A se vedea punctul 40 din prezentele concluzii.


61      A se vedea în special considerentele (4)-(6) ale Directivei 2009/29. Obiectivele de reducere stabilite la nivel internațional nu sunt considerate nici de Consiliul European ca fiind de nedepășit: a se vedea Concluziile acestuia din 23 și din 24 octombrie 2014, citate la punctul 22 din prezentele concluzii.


62      A se vedea punctul 19 și următoarele din prezentele concluzii.


63      A se vedea din nou considerentul (5) al deciziei atacate.


64      A se vedea punctul 22 din prezentele concluzii.


65      A se vedea punctul 55 din prezentele concluzii.