Language of document :

Acțiune introdusă la 1 februarie 2024 – CG/EFSA

(Cauza T-52/24)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamant: CG (reprezentant: M. Velardo, avocată)

Pârâtă: Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea raportului de evaluare a reclamantului privind perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2022 și 31 decembrie 2022, notificat la 27 martie 2023;

anularea deciziei autorității împuternicite să încheie contractele de muncă (AIICM) din 24 octombrie 2023, notificată în aceeași zi, de respingere a reclamației (nr. 400/23) introduse la 26 iunie 2023 în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și al Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii împotriva deciziei notificate la 27 martie 2023 prin care a fost adoptat raportul de evaluare a reclamantului pentru anul 2022;

obligarea EFSA la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură (articolul 263 TFUE) și pe necompetența organului care a adoptat raportul de evaluare.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere.

Al treilea motiv, întemeiat pe nemotivare.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și a principiului proporționalității.

Al cincilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere și pe o încălcare a principiului imparțialității.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine.

____________