HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
12 decembrie 2007(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii figurative CORPO LIVRE – Mărci verbale naționale și internaționale LIVRE – Dovedire tardivă a utilizării mărcilor anterioare”
În cauza T‑86/05,
K & L Ruppert Stiftung & Co. Handels‑KG, cu sediul în Weilheim (Germania), reprezentată de D. Spohn și A. Kockläuner, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul G. Schneider, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI fiind
Natália Cristina Lopes de Almeida Cunha, cu domiciliul în Vila Nova de Gaia (Portugalia),
Cláudia Couto Simões, cu domiciliul în Vila Nova de Gaia,
Marly Lima Jatobá, cu domiciliul în Vila Nova de Gaia,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 7 decembrie 2004 (cauza R 328/2004‑1) privind o procedură de opoziție între K & L Ruppert Stiftung & Co. Handels‑KG și Natália Cristina Lopes de Almeida Cunha, Cláudia Couto Simões și Marly Lima Jatobá,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a doua),
compus din domnul A. W. H. Meij, îndeplinind funcția de președinte, doamna I. Pelikánová și domnul S. Papasavvas, judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 februarie 2005,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 23 iunie 2005,
în urma ședinței din 12 iunie 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 16 august 2000, Natália Cristina Lopes de Almeida Cunha, Cláudia Couto Simões și Marly Lima Jatobá au solicitat Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat, înregistrarea mărcii figurative comunitare reprodusă mai jos.
2 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 18 și 25 din Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund, pentru fiecare din aceste clase, următoarei descrieri:
– „valize; poșete; saci de plajă, saci de voiaj; casete din piele sau din înlocuitori (imitații de piele); truse de voiaj (marochinărie); portchei (marochinărie); mape pentru documente; portmonee, cu excepția celor din metale prețioase” din clasa 18;
– „îmbrăcăminte, în special costume de plajă și de sport; încălțăminte, în special încălțăminte de plajă și de sport; articole pentru acoperirea capului” din clasa 25.
3 Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 33/2001 din 9 aprilie 2001.
4 La 4 iulie 2001, reclamanta a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Opoziția era îndreptată împotriva produselor din clasa 25.
5 Opoziția se întemeia pe următoarele mărci anterioare (denumite în continuare „mărcile anterioare”):
– marca verbală germană nr. 1 173 609, LIVRE, depusă la 23 martie 1990, înregistrată la 5 martie 1991 și reînnoită cu efect de la 24 martie 2000, care desemnează „îmbrăcăminte și încălțăminte” din clasa 25;
– marca verbală internațională nr. 568 850, LIVRE, depusă la 27 martie 1991 și înregistrată la 3 iunie 1991, producând efecte în Austria, în Franța și în Italia, care desemnează „îmbrăcăminte și încălțăminte” din clasa 25.
6 Ca urmare a cererii din 19 aprilie 2002 formulate de solicitantele mărcii comunitare, OAPI i‑a acordat reclamantei, prin scrisoarea din 8 mai 2002, un termen, care expira la 9 iulie 2002, pentru dovedirea utilizării mărcilor anterioare, în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, precum și cu Norma 20 alineatul (4) și cu Norma 22 din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), în versiunea aplicabilă faptelor din speță.
7 La 9 iulie 2002, reprezentantul reclamantei a depus la ora 16.56, prin fax, o cerere de prorogare a termenului până la 9 septembrie 2002, motivată astfel:
„Din nefericire, nu am primit încă documentele necesare pentru a face dovada utilizării mărcilor anterioare, cu toate acestea, vom aminti părții care a formulat opoziția să le pună de îndată la dispoziție. Din acest motiv, vă solicităm să ne acordați această prelungire”.
8 Prin scrisoarea din 15 iulie 2002, OAPI i‑a indicat reclamantei că nu va admite cererea sa de prorogare a termenului, dat fiind că din motivele formulate nu rezultau circumstanțe excepționale și neprevăzute.
9 Cu toate acestea, la 6 septembrie 2002, reclamanta a transmis OAPI diverse documente pentru a dovedi utilizarea mărcilor anterioare. La 9 septembrie 2002, aceasta a protestat împotriva refuzului de prorogare a termenului și a solicitat să se țină cont de documentele transmise, în pofida expirării termenului inițial.
10 La 11 octombrie 2002, OAPI a informat părțile că nu vor fi luate în considerare nici documentele transmise la 6 septembrie 2002, nici observațiile din 9 septembrie 2002.
11 Prin decizia din 2 martie 2004, divizia de opoziție a respins opoziția reclamantei întrucât nu s‑a făcut dovada utilizării mărcilor anterioare.
12 La 29 aprilie 2004, reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, prin care a susținut că în mod legitim putea să creadă că i se va acorda o primă prorogare în cadrul acelei proceduri, având în vedere practica OAPI cu privire la prorogarea termenelor. În plus, aceasta a invocat faptul că persoana desemnată de societate să semneze declarația pe proprie răspundere, declarație care constituie unul dintre elementele de probă privind utilizarea mărcilor anterioare, se afla în călătorie în momentul expirării termenului.
13 Prin Decizia din 7 decembrie 2004 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a respins recursul, apreciind, în esență, că:
– în conformitate cu Norma 71 din Regulamentul nr. 2868/95, OAPI poate respinge cererea de prorogare a termenului atunci când aceasta nu este justificată de circumstanțe; or, în speță, cererea de prorogare a termenului fusese depusă cu doar câteva ore înainte de expirarea termenului și fără să se fi menționat motive speciale;
– în plus, justificarea formulată după expirarea termenului (absență din cauza vacanței) nu reprezenta o circumstanță excepțională și era previzibilă înainte de expirarea termenului;
– luarea în considerare de către camera de recurs a documentelor prezentate după expirarea termenului nu se justifica, date fiind prevederile Normei 22 din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă faptelor din speță, și jurisprudența aferentă [Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Institut für Lernsysteme/OAPI – Educational Services (ELS) (T‑388/00, Rec., p. II‑4301), și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI – Vétoquinol (HIPOVITON) (T‑334/01, Rec., p. II‑2787)].
Procedura și concluziile părților
14 Prin Ordonanța din 24 aprilie 2006, președintele Camerei a doua a Tribunalului, după ascultarea părților, a dispus suspendarea procedurii până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează judecata în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 13 martie 2007, OAPI/Kaul (C‑29/05 P, Rep., p. I‑2213). În cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, părțile au fost invitate să își exprime în ședință punctul de vedere cu privire la implicațiile Hotărârii OAPI/Kaul, citată anterior, care trebuie reținute, în opinia lor, în prezenta cauză.
15 Prin Decizia președintelui Tribunalului din 21 martie 2007, domnul A. W. H. Meij a fost desemnat să îndeplinească funcția de președinte de cameră, înlocuindu‑l pe domnul J. Pirrung, care nu a putut participa la judecată, iar domnul S. Papasavvas a fost desemnat să facă parte din complet.
16 Reclamanta a solicitat Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
17 OAPI a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
18 În susținerea concluziilor, reclamanta invocă cinci motive întemeiate pe aplicarea greșită a Normei 71 din Regulamentul nr. 2868/95 coroborată cu Norma 22 din același regulament, respectiv pe încălcarea obligației de motivare prevăzute de articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94, pe încălcarea articolului 74 alineatele (1) și (2) din același regulament și, în sfârșit, pe încălcarea principiului disponibilității, precum și a anumitor dispoziții generale care rezultă din natura procedurii inter partes.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe aplicarea greșită a Normei 71 din Regulamentul nr. 2868/95 coroborată cu Norma 22 din același regulament
Argumentele părților
19 Reclamanta apreciază că a depus în fața diviziei de opoziție o cerere de prorogare a termenului de prezentare a dovezilor privind utilizarea mărcilor anterioare în conformitate cu cerințele Normei 71 din Regulamentul nr. 2868/95. Această cerere ar fi fost prima cerere de prorogare formulată în cursul procedurii și ar fi fost motivată prin faptul că elementele de probă nu au putut fi strânse în termenul acordat. În plus, cererea ar fi ajuns la OAPI înainte de expirarea termenului, respectiv în ultima zi a acestuia, și nu ar exista nicio normă care să interzică solicitarea unei prorogări în ultima zi a termenului. În ceea ce privește motivarea cererii, reclamanta o consideră suficientă pentru o primă cerere de prorogare, mai ales în măsura în care a fost depusă în perioada vacanței. Reclamanta susține că persoana responsabilă cu dosarele privind mărcile în cadrul societății era plecată într‑o călătorie de lungă durată și, din acest motiv, nu a fost în măsură să strângă documentele care atestă utilizarea mărcilor anterioare. Pe de altă parte, reclamanta precizează că practica era ca OAPI să admită primele cereri de prorogare, chiar dacă nu erau motivate într‑un mod detaliat.
20 OAPI apreciază, întemeindu‑se pe modul de redactare a Normei 71 din Regulamentul nr. 2868/95, că circumstanțele invocate în susținerea cererii de prorogare a termenului trebuie să fie de natură specială pentru a putea justifica prorogarea. În această privință, OAPI face trimitere la directivele privind procedurile aflate pe rolul său, publicate pe site‑ul său de internet, precum și la diferitele versiuni lingvistice ale Normei 71. În opinia OAPI, motivarea formulată în speță de reclamantă, potrivit căreia nu fusese posibilă obținerea elementelor de probă până la acel moment, nu reprezintă nimic altceva decât recunoașterea faptului că termenul nu a putut fi respectat și că, prin urmare, prorogarea termenului nu se putea justifica.
Aprecierea Tribunalului
21 Norma 71 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că „[a]tunci când circumstanțele o justifică, [OAPI] poate proroga termenul la solicitarea părții interesate, depusă înainte de împlinirea respectivului termen”. Din această dispoziție rezultă că prorogarea termenelor nu se face în mod automat, ci depinde de circumstanțele proprii fiecărui caz particular, de natură să o justifice, precum și de formularea unei cereri de prorogare. Acest lucru este valabil cu atât mai mult într‑o procedură inter partes, în cadrul căreia un avantaj acordat uneia dintre părți reprezintă un dezavantaj pentru cealaltă. Așadar, într‑un astfel de caz, OAPI trebuie să asigure menținerea imparțialității sale față de părți.
22 Partea care solicită prorogarea are obligația să precizeze circumstanțele susceptibile să o justifice, din moment ce această prorogare este solicitată și eventual acordată în interesul său. Pe de altă parte, în cazul în care circumstanțele sunt specifice părții care a solicitat prorogarea, precum în cazul în speță, aceasta este singura care poate informa în mod util OAPI cu privire la existența lor. Prin urmare, pentru ca divizia de opoziție să poată aprecia dacă există circumstanțe de natură să justifice o eventuală prorogare, acestea trebuie să fie specificate în cererea de prorogare.
23 În cazul de față, reclamanta a motivat cererea de prorogare a termenului după cum s‑a indicat la punctul 7 de mai sus. Astfel, consilierul reclamantei a explicat că aceasta nu îi furnizase încă documentele necesare și că îi va aminti că acestea trebuie furnizate de îndată. Prin urmare, a indicat motivul pentru care el însuși nu a fost în măsură să transmită către OAPI, în termenele acordate, documentele care dovedeau utilizarea mărcilor anterioare. În schimb, nu a indicat motivele pentru care reclamanta nu a fost în măsură să îi remită respectivele documente. Or, tocmai această informație ar fi trebuit comunicată diviziei de opoziție pentru ca aceasta să poată aprecia dacă există circumstanțe de natură să justifice o eventuală prorogare a termenului. Deși, prin scrisoarea din 9 septembrie 2002, reclamanta a explicat că persoana responsabilă cu dosarul în cadrul societății se afla într‑o călătorie în momentul expirării termenului, trebuie remarcat, indiferent de aspectul dacă acest fapt era în sine suficient pentru a justifica prorogarea solicitată, că această explicație a parvenit OAPI la două luni după cererea de prorogare, introdusă în ziua expirării termenului. Așadar, se impune constatarea faptului că reclamanta nu a indicat în cererea de prorogare motivul pentru care prelungirea era necesară. Prin urmare, motivarea invocată de reclamantă în cererea sa de prorogare nu îndeplinea cerințele Normei 71 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2868/95, astfel cum au fost amintite anterior.
24 În măsura în care reclamanta susține că, potrivit unei practici constante a OAPI, o primă prorogare a unui termen se acordă în mod automat, pe baza unei simple cereri nemotivate, este suficient să se remarce că reclamanta nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze existența unei astfel de practici.
25 Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că divizia de opoziție a aplicat în mod corect Norma 71 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2868/95 atunci când a refuzat să proroge termenul acordat. Rezultă că primul motiv invocat de reclamantă trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzute de articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
26 Reclamanta susține că nici primul, nici al doilea organ al OAPI nu au indicat motivele care să îi permită să înțeleagă motivul pentru care cererea sa de prorogare a termenului acordat pentru prezentarea dovezilor privind utilizarea mărcilor anterioare a fost respinsă și că astfel OAPI a încălcat articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94. Articolul 73 ar impune să se precizeze motivele pentru care indicațiile din cerere nu îndeplinesc condițiile legale. Simpla afirmație că motivele invocate în susținerea cererii de prorogare formulate de reclamantă erau insuficiente nu ar îndeplini această cerință.
27 OAPI susține că, în cazul în care partea interesată nu își justifică cererea de prorogare, omițând să menționeze circumstanțe speciale, constatarea inexistenței vreunei justificări este suficientă pentru motivarea respingerii.
Aprecierea Tribunalului
28 Mai întâi, este necesar să se constate că, în măsura în care camera de recurs s‑a limitat să mențină, în decizia atacată, refuzul diviziei de opoziție de prorogare a termenului acordat pentru prezentarea dovezilor privind utilizarea mărcilor anterioare, al doilea motiv trebuie examinat având în vedere motivarea acestui refuz de către divizia de opoziție.
29 Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația de motivare, este necesar să se amintească faptul că, în temeiul articolului 73 prima teză din Regulamentul nr. 40/94, deciziile OAPI trebuie motivate. Această obligație are același domeniu de aplicare precum cel consacrat de articolul 253 CE. Conform jurisprudenței constante, obligația de a motiva deciziile individuale are ca dublu scop să permită, pe de o parte, persoanelor interesate să cunoască motivarea măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și, pe de altă parte, să permită instanței comunitare să‑și exercite controlul asupra legalității deciziei [Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia, C‑350/88, Rec., p. I‑395, punctul 15, și Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2004, Sunrider/OAPI – Vitakraft‑Werke Wührmann și Friesland Brands (VITATASTE și METABALANCE 44), T‑124/02 și T‑156/02, Rec., p. II‑1149, punctul 72].
30 În speță, prin scrisoarea din 15 iulie 2002, divizia de opoziție și‑a motivat refuzul astfel:
„OAPI nu a admis cererea dumneavoastră de prorogare a termenului depusă la 9 iulie 2002, întrucât motivele invocate nu sunt considerate valide pentru prorogarea unui termen.
Având în vedere Norma 71 [alineatul (1)] din Regulament [nr. 2868/95], prorogarea termenelor se acordă doar atunci când circumstanțele o justifică. Întrucât ați beneficiat de un termen de două luni pentru a trimite dovezile solicitate privind utilizarea, OAPI apreciază că acest termen a fost suficient. O prorogare ar fi admisibilă numai dacă au intervenit circumstanțe excepționale și neprevăzute”.
31 Din această scrisoare rezultă că divizia de opoziție a apreciat că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de prorogare nu au relevat circumstanțe de natură să justifice prorogarea termenului și că, în lipsa unor astfel de circumstanțe, prorogarea nu era posibilă.
32 Având în vedere constatarea de la punctul 23 de mai sus, că cererea de prorogare nu cuprindea o motivare suficientă potrivit prevederilor Normei 71 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2868/95, reclamanta nu ar putea reproșa OAPI că nu a explicat motivul pentru care circumstanțele din speță – neinvocate de reclamantă – nu justificau prorogarea. Prin urmare, decizia de respingere se putea limita la constatarea lipsei motivelor valide de natură să justifice o prorogare, ceea ce era suficient pentru a permite reclamantei să înțeleagă motivele pentru care i s‑a respins cererea.
33 Rezultă că al doilea motiv al reclamantei trebuie respins.
Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 74 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 40/94
34 Întrucât prin al treilea și prin al patrulea motiv se invocă încălcarea unor dispoziții aflate în strânsă legătură, aceste două motive trebuie examinate împreună.
Argumentele părților
35 Reclamanta precizează în înscrisurile sale că OAPI ar fi trebuit ca, în conformitate cu principiul continuității funcționale formulat de Tribunal în contextul aplicării articolului 74 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, să ia în considerare dovezile prezentate de către aceasta la 6 septembrie 2002 privind utilizarea mărcilor anterioare. Aceasta apreciază că decizia camerei de recurs trebuie să se întemeieze pe toate motivele și cererile formulate de reclamantă, atât în procedura care s‑a aflat pe rolul diviziei de opoziție, cât și în procedura recursului.
36 În ședință, reclamanta a recunoscut că articolul 74 din Regulamentul nr. 40/94 nu îi conferea dreptul de a‑i fi luate în considerare documentele prezentate la 6 septembrie 2002, fără ca totuși să renunțe în mod formal la al treilea motiv.
37 În plus, reclamanta susține că, în conformitate cu interpretarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 reținută de Curte în Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior, camera de recurs dispunea de o marjă de apreciere în ceea ce privește luarea în considerare a documentelor menționate. Aceasta apreciază că, prin neluarea în considerare a dovezilor privind utilizarea mărcilor anterioare prezentate după expirarea termenului, la 6 septembrie 2002, OAPI nu și‑a îndeplinit obligația de a‑și exercita puterea de apreciere care decurge din respectiva dispoziție. Într‑adevăr, în opinia reclamantei, decizia atacată nu dovedește că această putere a fost exercitată de camera de recurs, ci conține numai considerente referitoare la lipsa de prudență și de vigilență de care ar fi dat dovadă. Camera de recurs ar fi încălcat de asemenea articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.
38 Pe de altă parte, având în vedere că de la comunicarea deciziei de înlăturare a dovezilor reclamantei din 11 octombrie 2002 și până la pronunțarea deciziei diviziei de opoziție a trecut mai mult de un an și jumătate, ar constitui un abuz refuzul de a lua în considerare dovezile privind utilizarea mărcilor anterioare, prezentate după expirarea termenului, contrar celor decise de Camera a doua de recurs, la 15 decembrie 2000, în cauza R 714/1999‑2 SAINCO/SAINCOSA.
39 OAPI respinge argumentele reclamantei în ceea ce privește pretinsa obligație de a lua în considerare documentele prezentate tardiv.
40 În ceea ce privește marja de apreciere de care dispune OAPI, acesta a precizat în ședință că Norma 22 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă faptelor din speță, prevede în mod clar că OAPI poate respinge opoziția dacă persoana care a formulat opoziția nu prezintă dovada utilizării în termenul acordat. În Hotărârea HIPOVITON, citată anterior (punctul 56), Tribunalul ar fi statuat deja că această normă nu trebuie interpretată în sensul că este exclusă total posibilitatea de a prezenta elemente noi odată ce termenul a expirat. În opinia OAPI, această abordare a fost confirmată în Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior (punctul 43), în care Curtea a apreciat, atunci când s‑a pronunțat cu privire la articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, că OAPI dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește luarea în considerare a elementelor prezentate tardiv.
41 În acest context, OAPI susține că, potrivit jurisprudenței Curții, atunci când administrația dispune de o marjă de apreciere, controlul instanței cu privire la aprecierea făcută de aceasta se limitează la verificarea lipsei unei erori vădite de apreciere, dar și a inexistenței abuzului de putere.
42 La punctul 44 din Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior, Curtea ar fi prezentat incomplet anumite aspecte care trebuie luate în considerare de OAPI în ceea ce privește exercitarea puterii de apreciere în limitele articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, și anume, printre altele, stadiul procedurii în care are loc prezentarea tardivă. În opinia OAPI, este necesar să se ia în considerare și faptul că termenul menționat la Norma 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă faptelor din speță, este conceput ca un termen de decădere. Or, în opinia OAPI, este cu atât mai necesar să se interpreteze în mod restrictiv articolul 74 alineatul (2), cu cât dispozițiile la care se raportează acesta sunt de strictă aplicare. Curtea ar fi apreciat de asemenea în Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior, că efectul util al dispozițiilor privind termenele trebuie menținut. Astfel, în speță, pentru a menține efectul util al Normei 22 alineatul (1), articolul 74 alineatul (2) ar trebui interpretat în mod restrictiv.
43 În opinia OAPI, camera de recurs și‑a exercitat puterea de apreciere în decizia atacată. Camera ar fi precizat printre altele că indicațiile prezentate de reclamantă nu erau suficiente pentru a justifica prorogarea termenului și că Norma 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede un termen de decădere care necesită o interpretare strictă a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.
Aprecierea Tribunalului
44 În primul rând, astfel cum s‑a pronunțat Curtea, din modul de redactare al articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 rezultă că, de regulă și cu excepția dispozițiilor contrare, prezentarea faptelor și a probelor de către părți rămâne posibilă după expirarea termenelor prevăzute în acest sens, în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 40/94, și că nu este interzis sub nicio formă ca OAPI să țină cont de faptele și de probele invocate sau prezentate tardiv (Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior, punctul 42).
45 În schimb, din modul de redactare menționat rezultă la fel de clar că invocarea sau prezentarea tardivă a faptelor și a probelor nu este de natură a conferi părții care procedează astfel un drept necondiționat ca respectivele fapte sau probe să fie luate în considerare de către OAPI (Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior, punctul 43).
46 Rezultă că OAPI nu avea în niciun caz obligația necondiționată de a lua în considerare documentele prezentate tardiv, la 6 septembrie 2002, de reclamantă.
47 În al doilea rând, posibilitatea părților de a prezenta, în procedura în fața OAPI, fapte și dovezi după expirarea termenelor acordate în acest scop nu este necondiționată, ci depinde de inexistența unei dispoziții contrare, astfel cum rezultă de la punctul 42 din Hotărârea OAPI/Kaul, citată anterior. Numai dacă această condiție este îndeplinită, OAPI dispune de o putere de apreciere în ceea ce privește luarea în considerare a faptelor și a dovezilor prezentate tardiv, putere recunoscută de Curte prin interpretarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.
48 Or, în speță, există o dispoziție care exclude posibilitatea de a lua în considerare elementele prezentate de reclamantă în fața OAPI la 6 septembrie 2002, și anume articolul 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94, astfel cum a fost pus în aplicare prin Norma 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă faptelor din speță. Într‑adevăr, această ultimă dispoziție prevede următoarele:
„Atunci când, în temeiul articolului 43 alineatul (2) sau (3) din [R]egulament[ul] [nr. 40/94], persoana care a formulat opoziția trebuie să facă dovada utilizării mărcii sau a existenței unor motive întemeiate pentru neutilizarea ei, [OAPI] o invită să prezinte respectiva dovadă în termenul acordat. Dacă persoana care a formulat opoziția nu prezintă respectiva dovadă în termenul acordat, [OAPI] poate respinge opoziția”.
49 Din a doua teză a acestei dispoziții rezultă că prezentarea dovezilor privind utilizarea mărcii anterioare după expirarea termenului acordat în acest sens atrage, în principiu, după sine respingerea opoziției, fără ca OAPI să aibă o marjă de apreciere în această privință. Într‑adevăr, utilizarea serioasă a mărcii anterioare reprezintă o problemă prealabilă care trebuie soluționată ca atare înainte de pronunțarea unei decizii asupra opoziției propriu‑zise [Hotărârea Tribunalului din 16 martie 2005, L’Oréal/OAPI – Revlon (FLEXI AIR), T‑112/03, Rec., p. II‑949, punctul 26].
50 Este adevărat că, după cum a susținut OAPI, Tribunalul a apreciat în Hotărârea HIPOVITON, citată anterior (punctul 56), că Norma 22 alineatul (1) a doua teză nu poate fi interpretată în sensul că exclude luarea în considerare a elementelor probatorii suplimentare atunci când apar noi factori, chiar dacă aceste dovezi au fost prezentate după expirarea termenului. Cu toate acestea, condițiile pentru luarea în considerare nu sunt îndeplinite în speță. Într‑adevăr, pe de o parte, dovezile prezentate de reclamantă la 6 septembrie 2002 nu erau dovezi suplimentare, ci primele și singurele dovezi privind utilizarea mărcilor anterioare prezentate de reclamantă. Pe de altă parte, în speță, nu existau noi factori susceptibili să justifice prezentarea tardivă a dovezilor, fie ele suplimentare sau nu.
51 Rezultă că OAPI nu dispunea, în speță, de o marjă de apreciere în ceea ce privește luarea în considerare a dovezilor prezentate de reclamantă la 6 septembrie 2002.
52 Prin urmare, al treilea și al patrulea motiv ale reclamantei trebuie respinse.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului disponibilității, precum și pe anumite dispoziții generale care decurg din natura procedurii inter partes
Argumentele părților
53 Reclamanta susține că OAPI a încălcat principiul disponibilității, precum și anumite dispoziții generale care decurg din procedura inter partes și care impun garantarea egalității de tratament între partea care a formulat opoziția și solicitantul mărcii comunitare. În particular, reclamanta critică faptul că problema termenului suplimentar nu a fost pusă de OAPI în discuția celeilalte părți, conform Normei 71 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95.
54 OAPI contestă argumentele reclamantei.
Aprecierea Tribunalului
55 Norma 71 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că, atunci când există două sau mai multe părți, OAPI poate condiționa prorogarea termenului de acordul celorlalte părți.
56 În această privință, se impune constatarea faptului că afirmația reclamantei, potrivit căreia un eventual acord al celeilalte părți în procedura care s‑a aflat pe rolul OAPI referitor la prorogarea termenului acordat pentru prezentarea dovezilor privind utilizarea ar fi putut determina divizia de opoziție să proroge respectivul termen, provine din interpretarea eronată a acestei dispoziții. Într‑adevăr, din economia de ansamblu a Normei 71 decurge faptul că alineatul (2) nu prevede doar o singură condiție pentru prorogarea unui termen, ci adaugă la condițiile prevăzute la alineatul (1) o condiție suplimentară, și anume că prorogarea trebuie solicitată de partea interesată înainte de expirarea termenului acordat și că aceasta trebuie justificată de circumstanțe.
57 Prin urmare, OAPI a apreciat în mod întemeiat că nu era necesară punerea în discuția celeilalte părți a problemei privind prorogarea termenului, întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale ale unei prorogări (a se vedea punctul 23 de mai sus).
58 Rezultă că este necesar să se respingă al cincilea motiv al reclamantei.
59 Întrucât toate motivele invocate de reclamantă au fost respinse, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
60 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă reclamanta K & L Ruppert Stiftung & Co. Handels‑KG la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 decembrie 2007.
Grefier | | Pentru președinte |