Language of document :

Hotărârea Curții (Camera a noua) din 13 octombrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Bremen - Germania) – X GmbH & Co. KG/Finanzamt Bremen

(Cauza C-431/21)1

(Trimitere preliminară – Libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor – Impozit pe profit – Stabilirea venitului impozabil al societăților – Operațiuni în legătură cu străinătatea – Obligația de documentare fiscală a relațiilor comerciale dintre persoane care prezintă raporturi de interdependență – Estimarea și majorarea venitului impozabil cu titlu de sancțiune)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Bremen

Părțile din procedura principală

Reclamantă: X GmbH & Co. KG

Pârâtă: Finanzamt Bremen

Dispozitivul

Articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în primul rând, contribuabilul este supus unei obligații de documentare privind natura și conținutul, precum și temeiurile economice și juridice ale prețului și ale altor condiții de tranzacționare ale operațiunilor sale comerciale transfrontaliere cu persoane cu care se află într-un raport de interdependență, de capital sau de altă natură, care permit contribuabilului sau acestor persoane să exercite o influență certă asupra celeilalte persoane, și care prevede, în al doilea rând, că, în cazul încălcării acestei obligații, nu numai că există o prezumție relativă că veniturile sale impozabile în statul membru în cauză sunt mai mari decât cele care au fost declarate, administrația fiscală putând să efectueze o estimare în detrimentul contribuabilului, ci se aplică și o majorare într-un cuantum echivalent cu cel puțin 5 % și cu cel mult 10 % din valoarea suplimentară calculată a veniturilor, cu un cuantum minim de 5 000 de euro, cu excepția cazului în care nerespectarea acestei obligații este scuzabilă sau culpa este minoră.

____________

1     JO C 401, 4.10.2021.