Acțiune introdusă la 23 februarie 2024 – Lattanzio KIBS și alții/Comisia

(Cauza T-113/24)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: Lattanzio KIBS SpA (Milano, Italia), CY, CV și CW (reprezentanți: B. O’Connor și M. Hommé, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanții solicită Tribunalului:

anularea deciziei Comisiei din 13 decembrie 2023 privind procedura de excludere a primei reclamante de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice și de acordare de granturi reglementate de Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 (denumit în continuare „Regulamentul financiar”)¹ și de Regulamentul (UE) 2018/1877² sau de la selectarea pentru execuția de fonduri reglementate de acestea [Ref. Ares (2023)8545235];

obligarea Comisiei Europene (și a oricărui intervenient) la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanții invocă opt motive.

Primul motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere a situației de fapt și de drept prin calificarea hotărârii Tribunalului Penal din Milano din 13 iulie 2021 (denumită în continuare „hotărârea de la Milano”) drept hotărâre judecătorească definitivă de stabilire a vinovăției, ceea ce a condus la condamnarea pentru corupție a celui de al doilea și a celui de al treilea reclamant.

Se afirmă că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere pe care s-a bazat constatarea eronată potrivit căreia hotărârea de la Milano constituie o hotărâre judecătorească definitivă de stabilire a vinovăției.

Reclamanții susțin de asemenea că Comisia a săvârșit importante erori vădite de apreciere cu privire la dreptul italian.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar prin constatarea, pe baza unei erori vădite de apreciere, a faptului că hotărârea de la Milano a constituit un temei valid pentru excluderea primei reclamante de la participarea la procedurile de atribuire reglementate de Regulamentul 2018/1046 și Regulamentul 2018/1877.

Articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) prevede că excluderea impune existența unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească că persoana sau entitatea se face vinovată de corupție.

Se susține că hotărârea de la Milano nu poate fi considerată o hotărâre judecătorească definitivă de stabilire a vinovăției, iar cel de al doilea și cel de al treilea reclamant nu au fost condamnați pentru corupție prin aceasta; prin urmare, Comisia nu a putut-o exclude în mod legal pe prima reclamantă în temeiul articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar.

Al treilea motiv, întemeiat pe neîndeplinirea de către Comisie a obligațiilor de a lua în considerare conținutul și natura dreptului național.

Comisia a susținut în decizia contestată că sintagma „hotărâre judecătorească definitivă de stabilire a vinovăției” are un înțeles autonom în dreptul Uniunii, însă reclamanții argumentează că aceasta nu a reușit să ofere o definiție sau să indice un temei juridic pentru această apreciere.

În plus, s-a afirmat că Comisia nu a luat în considerare calificarea hotărârii de la Milano în dreptul italian.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 136 alineatul (4) din Regulamentul financiar prin excluderea primei reclamante pe baza unei constatări, viciate de o eroare vădită de apreciere, potrivit căreia al doilea și al treilea reclamant aveau puteri de decizie și control asupra sa.

Elementele evaluate de Comisie în temeiul articolului 136 alineatul (4) din Regulamentul financiar au fost, în opinia reclamanților, insuficiente pentru a se stabili că cerințele acestei dispoziții au fost îndeplinite și afectate de interpretarea eronată a hotărârii de la Milano efectuată de Comisie.

Al cincilea motiv, întemeiat pe neîndeplinirea de către Comisie a obligației sale de motivare a deciziei în ceea ce privește susținerea concluziilor pe care le-a dedus din decizia atacată.

Reclamanții arată în această privință că Comisia a încălcat articolul 296 TFUE și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Se susține de asemenea că Comisia nu și-a îndeplinit obligația de motivare în privința celor două concluzii care au avut o influență decisivă asupra deciziei finale.

6.    Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului proporționalității, recunoscut la articolul 136 alineatul (3) din Regulamentul financiar și ca un principiu general al dreptului Uniunii prevăzut la articolul 5 alineatul (4) TUE, prin adoptarea articolelor 2 și 3 ale deciziei atacate.

Decizia de a publica decizia de excludere pe site-ul DG NEAR și de a înregistra numele și informațiile cu caracter personal ale celui de al doilea și ale celui de al treilea reclamant în baza de date a sistemului de detectare timpurie și de excludere a fost, potrivit reclamanților, vădit disproporționată.

Se susține de asemenea că Comisia nu a luat în considerare factorii prevăzuți la articolul 136 alineatul (3) din Regulamentul financiar.    

7.    Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 136 alineatul (6) din Regulamentul financiar întrucât nu a luat în considerare măsurile de remediere prezentate de prima reclamantă.

Se afirmă că în cursul procedurii contradictorii Comisia nu a luat în considerare cererile reclamanților de clarificări în privința posibilelor măsuri de remediere disponibile.

Comisia nu a luat în considerare numeroasele dovezi furnizate de reclamanți care puteau fi considerate măsuri de remediere.

8.    Al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a dreptului de a fi ascultat al celui de al patrulea reclamant, garantat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale ale UE.

În sfârșit, se susține că Comisia a încălcat articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale prin faptul că nu l-a informat pe al patrulea reclamant asupra evaluării făcute cu privire la persoana sa și că nu i-a asigurat dreptul la apărare.

____________

¹ Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1).

¹ Regulamentul (UE) 2018/1877 al Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond European de dezvoltare și de abrogare a Regulamentului (UE) 2015/323 (JO 2018, L 307, p. 1).