Language of document :

Acțiune introdusă la 18 octombrie 2021 – TL/Comisia

(Cauza T-677/21)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: TL (reprezentanți: L. Levi și N. Flandin, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea raportului asupra evoluției carierei (denumit în continuare „REC”) întocmit în privința reclamantului pentru anul 2019;

în subsidiar, anularea REC întrucât conține comentarii contestate;

de asemenea, și în măsura în care este necesar, anularea deciziei pârâtei din 8 iulie 2021 de respingere a reclamației formulate de reclamantă împotriva REC;

obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral suferit de reclamant și;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive.

Primul motiv întemeiat pe faptul că, întrucât nu au fost stabilite obiective pentru anul 2019, pârâta nu a putut efectua o evaluare corectă și echitabilă a prestației reclamantului în 2019. Prin urmare, se susține că această lipsă de obiective a generat erori vădite de apreciere, în încălcarea obligației de diligență și a principiului bunei administrări.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a articolului 43 din Statutul funcționarilor și încălcarea orientărilor destinate notatorilor. Se susține de asemenea că pârâta a comis erori vădite de apreciere și a săvârșit un abuz de putere. Reclamantul afirmă totodată că pârâta a încălcat obligația de diligență și principiul bunei administrări.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a articolului 292 alineatul (2) TFUE, coroborat cu articolul 25 alineatul (2) din Statutul funcționarilor și articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale.

____________