Language of document : ECLI:EU:T:2021:780

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

10 noiembrie 2021(*)

„Ajutoare de stat – Piața energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, inclusiv energia fotovoltaică – Obligația stabilită prin legea franceză de a cumpăra energie electrică la un preț superior prețului pieței – Respingere a unei plângeri – Articolul 12 alineatul (1) și articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Domeniu de aplicare”

În cauza T‑678/20,

Solar Electric Holding, cu sediul în Le Lamentin (Franța),

Solar Electric Guyane, cu sediul în Le Lamentin,

Solar Electric Martinique, cu sediul în Le Lamentin,

Société de production d’énergies renouvelables, cu sediul în Le Lamentin,

reprezentate de S. Manna, avocată,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de B. Stromsky și A. Bouchagiar, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea deciziei Comisiei din 3 septembrie 2020 de respingere a plângerii reclamantelor din 20 iunie 2020 privind ajutoare de stat ilegale în favoarea instalațiilor fotovoltaice ale reclamantelor,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnii J. Svenningsen, președinte, R. Barents și J. Laitenberger (raportor), judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul litigiului

1        Loi no 2000‑108, du 10 février 2000, relative à la modernisation et au développement du service public de l’électricité (Legea nr. 2000‑108 din 10 februarie 2000 privind modernizarea și dezvoltarea serviciului public al energiei electrice) (JORF din 11 februarie 2000, p. 2143) urmărește să încurajeze dezvoltarea energiei din surse regenerabile pe teritoriul francez. În acest scop, legea menționată a introdus o obligație de cumpărare, care a fost preluată de articolul L.314‑1 și următoarele din code de l’énergie (Codul energiei) și potrivit căreia Électricité de France (EDF) și distribuitorii nenaționalizați menționați la articolul 23 din loi no 46‑628, du 8 avril 1946, sur la nationalisation de l’électricité et du gaz (Legea nr. 46‑628 din 8 aprilie 1946 privind naționalizarea energiei electrice și a gazului) au obligația de a încheia, la cererea producătorilor interesați, un contract pentru cumpărarea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, inclusiv energie fotovoltaică, cu o durată de 20 de ani și la un preț stabilit prin decret tarifar ministerial. Până la 31 decembrie 2015, costurile suportate de EDF și de distribuitorii nenaționalizați menționați la articolul 23 din Legea nr. 46‑628 din cauza obligației de cumpărare au făcut obiectul, în temeiul décret no 2004‑90, du 28 janvier 2004, relatif à la compensation de charges de service public d’électricité (Decretul nr. 2004‑90 din 28 ianuarie 2004 privind compensarea cheltuielilor de serviciu public de energie electrică), al unui mecanism de compensare integrală finanțat printr‑o contribuție la serviciul public de energie electrică, prelevată de la consumatorii de energie electrică. De la 1 ianuarie 2016, aceste costuri sunt compensate printr‑un cont de alocare specială pentru tranziția energetică finanțat prin taxe asupra consumului de produse energetice.

2        Decrete tarifare de tipul celui menționat la punctul 1 de mai sus au fost adoptate, printre altele, la 10 iulie 2006 (denumit în continuare „decretul tarifar 2006”), la 12 ianuarie 2010 (denumit în continuare „decretul tarifar 1/2010”), la 31 august 2010 (denumit în continuare „decretul tarifar 8/2010”), la 4 martie 2011 și la 9 mai 2017. Chiar dacă numai acesta din urmă este încă în vigoare, celelalte decrete tarifare, abrogate între timp, continuă să fie aplicabile în măsura în care prețul de cumpărare a energiei electrice plătit pe toată durata contractului de cumpărare, și anume 20 de ani, este cel definit prin decretul tarifar în vigoare în ziua în care producătorul a formulat o cerere completă de racordare la rețeaua publică.

3        Solar Electric Holding, societate holding care deține în proporție de 100 %, ca filiale, Solar Electric Guyane și Solar Electric Martinique, care sunt însărcinate cu dezvoltarea și construcția de proiecte de producție de energie electrică din surse de energie fotovoltaică în Guyana și, respectiv, în Martinica, precum și Société de production d’énergies renouvelables (Soproder), care este însărcinată cu exploatarea acestor diferite instalații fotovoltaice, a încheiat cu EDF contracte de cumpărare de energie electrică în temeiul decretelor tarifare menționate la punctul 1 de mai sus. Prin urmare, Soproder s‑a regăsit, în cadrul grupului format de aceste diferite societăți, în poziția de beneficiar direct și imediat al tarifelor preferențiale definite de decretele menționate.

4        Prin hotărârea din 18 septembrie 2019, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), sesizată cu cereri de despăgubire, a statuat că măsurile întemeiate pe decretele tarifare 2006 și 1/2010, care puneau în aplicare un mecanism al unei obligații de cumpărare la un preț superior prețului pieței, constituiau ajutoare de stat ilegale întrucât nu fuseseră notificate Comisiei Europene în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE.

5        Pe de altă parte, prin scrisoarea din 26 martie 2020 adresată reclamantelor, Solar Electric Holding, Solar Electric Guyane, Solar Electric Martinique și Soproder, Comisia a confirmat că măsurile întemeiate pe decretele tarifare 2006, 1/2010 și 8/2010 nu îi fuseseră notificate.

6        La 20 iunie 2020, reclamantele au transmis Comisiei formularul de plângere privind ajutoare de stat ilegale, astfel cum este prevăzut la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9). În acest formular, reclamantele au indicat că schemele de ajutor care rezultă din decretele tarifare 2006, 1/2010 și 8/2010 fuseseră puse în aplicare, deși Comisia nu s‑a pronunțat niciodată cu privire la compatibilitatea lor cu piața internă, iar lipsa unei decizii a Comisiei crea, în opinia lor, un vid juridic care producea prejudicii tuturor producătorilor de energie electrică din surse de energie fotovoltaică francezi, în măsura în care veniturile obținute din contractele încheiate la tariful prevăzut de decretele menționate erau susceptibile de a fi repuse în discuție și de a face obiectul unor măsuri de recuperare. Or, potrivit informațiilor furnizate de reclamante în acest formular, mecanismele de susținere a producției de energie electrică din surse de energie fotovoltaică rezultate din decretele tarifare 2006, 1/2010 și 8/2010 ar fi compatibile cu piața internă. Invocând articolul 108 alineatul (1) TFUE, precum și articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, reclamantele, în acest formular, mai exact în secțiunile 3.4, 8 și 9.3 din acesta, au „solicit[at] Comisiei să se pronunțe în mod expres cu privire la compatibilitatea schemelor de ajutor care rezultă din decretele [menționate]”.

7        Prin scrisoarea din 1 iulie 2020, serviciile Comisiei au formulat mai multe întrebări și cereri de informații suplimentare, la care reclamantele au răspuns prin e‑mail la data de 31 august 2020.

8        Prin scrisoarea din 3 septembrie 2020, Comisia a respins plângerea reclamantelor din 20 iunie 2020 privind anumite ajutoare de stat ilegale acordate instalațiilor fotovoltaice ale reclamantelor (denumită în continuare „decizia atacată”), indicând în special ceea ce urmează:

„[Direcția Generală Concurență] consideră că plângerea dumneavoastră trebuie respinsă din cauza faptului că obiectul nu face parte din domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) și al articolului 24 alineatul (2) din [Regulamentul 2015/1589] […]

[R]eclamantele solicită Comisiei să se pronunțe cu privire la compatibilitatea schemei de ajutor ca și cum ele ar reprezenta Franța într‑o procedură de cvasinotificare. Astfel, obiectul plângerii dumneavoastră nu face parte din domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) și al articolului 24 alineatul (2) din [Regulamentul 2015/1589] și din acest motiv ea trebuie să fie respinsă […]

Vă mulțumim pentru informațiile pe care ni le‑ați transmis. Comisia le va înregistra ca informații generale referitoare la piață.”

 Procedura și concluziile părților

9        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 noiembrie 2020, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

10      Memoriul în apărare a fost depus la grefa Tribunalului la 27 ianuarie 2021.

11      Prin decizia din 2 februarie 2021, Tribunalul a decis, în conformitate cu articolul 83 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură, că nu este necesar un al doilea schimb de memorii.

12      Prin scrisoarea din 15 aprilie 2021, reclamantele au solicitat organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor în temeiul articolului 106 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

13      La 4 iunie 2021, cu titlu de măsură de organizare a procedurii, Tribunalul a adresat părților o întrebare cu solicitare de răspuns scris, la care acestea au răspuns la 21 iunie 2021.

14      Prin scrisoarea din 9 iulie 2021, reclamantele au informat Tribunalul că renunță la cererea de organizare a unei ședințe de audiere a pledoariilor.

15      Reclamantele solicită Tribunalului anularea deciziei atacate.

16      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

17      În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive, întemeiate, primul, pe o încălcare a articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, al doilea, pe o încălcare a articolului 12 alineatul (1) din același regulament și, respectiv, al treilea, pe obligația care revine Comisiei de a aplica Tratatul FUE.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589

18      În cadrul primului motiv, întemeindu‑se pe textul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, reclamantele susțin că este suficient ca un ajutor să fie ilegal pentru ca el să poată face obiectul unei plângeri admisibile în temeiul acestui articol. Articolul 24 alineatul (2) din regulamentul menționat nu ar impune nicicum o condiție suplimentară legată de faptul că această plângere ar trebui să urmărească obținerea unei declarații de incompatibilitate a ajutorului în cauză. Deși, în opinia reclamantelor, în practică ar fi rar, chiar inedit, ca o plângere împotriva unui ajutor ilegal și compatibil să fie depusă de o parte interesată, acest caracter excepțional nu poate plasa totuși plângerea respectivă în afara domeniului de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, cu excepția cazului în care adaugă o condiție de admisibilitate neprevăzută de Tratatul FUE sau de regulamentul menționat.

19      Pe de altă parte, în decizia atacată, Comisia s‑ar fi întemeiat în mod eronat pe condițiile de deschidere a unei proceduri oficiale de investigare, care ar trebui să fie deschisă dacă, la finalizarea examinării preliminare, persistau îndoieli privind compatibilitatea ajutorului cu piața internă. Potrivit reclamantelor, chiar dacă, în practică, majoritatea plângerilor care privesc ajutoare ilegale au ca obiectiv final deschiderea procedurii oficiale de investigare, posibilitatea de a formula o plângere ce pune în discuție un ajutor ilegal care trebuie să ducă mai întâi la examinarea preliminară nu trebuie confundată cu cazul deschiderii unei proceduri oficiale.

20      În aceste condiții, faptul că reclamantele consideră că ajutorul ilegal care face obiectul plângerii lor este compatibil cu piața internă și că ele urmăresc să suscite prin această plângere o decizie a Comisiei în sensul neridicării de obiecții în ceea ce privește acest ajutor nu ar exclude această plângere din domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589.

21      Comisia contestă aceste argumente.

22      Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că plângerea introdusă de reclamante urmărea obținerea din partea Comisiei a unei decizii de a nu ridica obiecții în privința compatibilității măsurilor puse în aplicare de autoritățile franceze și întemeiate pe decretele tarifare 2006, 1/2010 și 8/2010. În acest context, primul motiv ridică problema dacă articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589 conferă beneficiarului unui ajutor nou, plătit în mod ilegal și, ca în speță, societăților care au un interes economic în societatea beneficiară a acestui ajutor, din cauza unei integrări în cadrul aceluiași grup, un drept subiectiv de a sesiza Comisia cu o plângere în scopul de a obține din partea acesteia o decizie care să declare compatibilitatea unui ajutor care nu a fost notificat de statul membru vizat cu piața internă.

23      Articolul 24 din Regulamentul 2015/1589, intitulat „Drepturile părților interesate”, prevede la alineatul (2) că „[o]rice parte interesată poate înainta o plângere Comisiei pentru a o informa cu privire la orice presupus ajutor ilegal, precum și la orice presupusă utilizare abuzivă a unui ajutor”. În același timp, definiția „persoanei interesate” de la articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 vizează „orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale”.

24      Deși litera dispozițiilor citate mai sus tinde, prin urmare, să stabilească faptul că beneficiarii unor ajutoare plătite în mod ilegal pot depune o plângere la Comisie, o asemenea concluzie trebuie totuși să fie înlăturată din motive ce țin de arhitectura controlului ajutoarelor de stat, precum și de economia mecanismului plângerilor.

25      În ceea ce privește mai întâi arhitectura controlului ajutoarelor de stat, trebuie amintit că obligația de notificare constituie unul dintre elementele fundamentale ale sistemului de control al ajutoarelor de stat instituit de Tratatul FUE, care stabilește un control preventiv asupra proiectelor de ajutoare noi introdus de articolul 108 alineatul (3) TFUE și care urmărește să fie puse în aplicare doar ajutoare compatibile cu piața internă, și aceasta numai după ce îndoielile privind compatibilitatea lor au fost eliminate printr‑o decizie finală a Comisiei (Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Viasat Broadcasting UK, C‑445/19, EU:C:2020:952, punctele 18 și 19). Acest sistem de control preventiv se opune ca statele membre care plătesc ajutoare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE să fie favorizate în detrimentul celor care, în conformitate cu această dispoziție, notifică ajutoarele în stadiul de proiect și se abțin să le pună în aplicare în așteptarea deciziei finale adoptate de Comisie (Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C‑362/19 P, EU:C:2021:169, punctul 92). În această privință, trebuie amintit de asemenea că aprecierea compatibilității măsurilor de ajutor cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, este de competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctul 37 și jurisprudența citată).

26      Rezultă din însăși economia articolului 108 alineatul (3) TFUE, care instituie un raport bilateral între Comisie și statele membre, că obligația de notificare revine acestora din urmă. Prin urmare, această obligație nu poate fi considerată îndeplinită în cazul unei notificări făcute de întreprinderea beneficiară a ajutorului. Așa cum a statuat deja Curtea, mecanismul de control și de examinare a ajutoarelor de stat organizat de articolul 108 TFUE nu impune o obligație specifică beneficiarului ajutorului. Pe de o parte, obligația de notificare și interdicția prealabilă de punere în aplicare a unor proiecte de ajutoare nu se adresează decât statului membru vizat, după cum rezultă de asemenea în mod subiacent din articolul 10 din Regulamentul 2015/1589, care prevede că statul membru vizat își poate retrage notificarea înaintea adoptării de către Comisie a unei decizii privind compatibilitatea ajutorului cu piața internă. Pe de altă parte, acesta este și singurul destinatar al deciziei prin care Comisia constată incompatibilitatea unui ajutor și îl invită să îl abroge în termenul stabilit de aceasta [Hotărârea din 11 iulie 1996, SFEI și alții, C‑39/94, EU:C:1996:285, punctul 73, și Hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C‑442/03 P și C‑471/03 P, EU:C:2006:356, punctul 103].

27      Or, a admite că beneficiarul unui ajutor plătit în mod ilegal poate sesiza Comisia cu o plângere pentru ca aceasta să constate compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă nu ar avea alt efect decât să permită acestui beneficiar să se substituie statului membru vizat, singurul competent să notifice o măsură de ajutor Comisiei.

28      În plus, o asemenea posibilitate, recunoscută beneficiarului unui ajutor plătit în mod ilegal, de a sesiza Comisia pentru ca aceasta să constate compatibilitatea ajutorului respectiv cu piața internă ar repune în discuție caracterul fundamental și imperativ al obligației de notificare a măsurilor de ajutor și al interdicției punerii lor în aplicare în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, astfel cum este amintit de jurisprudență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2019, Italia și Eurallumina/Comisia, T‑119/07 și T‑207/07, nepublicată, EU:T:2019:613, punctul 113), precum și al sancțiunii de principiu care este asociată neîndeplinirii de către statul membru în special a acestei obligații de notificare prealabilă, și anume rambursarea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 1996, SFEI și alții, C‑39/94, EU:C:1996:285, punctul 70).

29      Astfel, ea ar oferi beneficiarului unui ajutor plătit în mod ilegal posibilitatea de a palia pentru propriul profit neîndeplinirea obligațiilor de către statul membru vizat, suscitând o decizie a Comisiei care să îi permită ulterior să se prevaleze de punctul 55 din Hotărârea din 12 februarie 2008, CELF și ministre de la Culture et de la Communication (C‑199/06, EU:C:2008:79), potrivit căruia instanța națională nu este obligată să dispună recuperarea unui ajutor pus în aplicare cu încălcarea ultimei teze a articolului 108 alineatul (3) TFUE atunci când Comisia a adoptat o decizie finală prin care s‑a constatat compatibilitatea ajutorului menționat cu piața internă, ceea ce reclamantele înseși admit că urmăresc.

30      Pe de altă parte, trebuie amintit, tot din perspectiva arhitecturii sistemului de control al ajutoarelor de stat, că instanțele naționale trebuie să garanteze justițiabililor că vor fi deduse toate consecințele din nerespectarea obligațiilor care decurg de la articolul 108 alineatul (3) TFUE, în conformitate cu dreptul lor național, în ceea ce privește atât validitatea actelor care cuprind punerea în aplicare a măsurilor de ajutor, cât și recuperarea sprijinului financiar acordat cu încălcarea acestei dispoziții sau eventuale măsuri provizorii (Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Fédération nationale du commerce extérieur des produits alimentaires și Syndicat national des négociants et transformateurs de saumon, C‑354/90, EU:C:1991:440, punctul 12). În acest scop, instanțele naționale pot fi sesizate cu litigii care le obligă să interpreteze și să aplice noțiunea de ajutor, vizată la articolul 107 alineatul (1) TFUE, în special pentru a determina dacă o măsură de stat ar fi trebuit sau nu să fie supusă procedurii de control prealabil stabilite la articolul 108 alineatul (3) TFUE. În cazul în care instanțele menționate ajung la constatarea că măsura în cauză ar fi trebuit să fie efectiv notificată în prealabil Comisiei, ele trebuie să o declare ilegală (Hotărârea din 19 martie 2015, OTP Bank, C‑672/13, EU:C:2015:185, punctul 37).

31      Rezultă că beneficiarii unui ajutor ilegal pot sesiza instanțele lor naționale pentru a se sancționa refuzul explicit sau implicit al statului care acordă acest ajutor de a se conforma obligației sale de notificare. Prin urmare, nu este necesar să li se recunoască dreptul de a declanșa, prin intermediul unei plângeri adresate Comisiei în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, examinarea compatibilității ajutorului pentru ca el să fie autorizat, iar aceasta, dacă este cazul, contrar voinței statului membru vizat, manifestată prin lipsa unei notificări din partea acestuia.

32      După cum a arătat Comisia în mod întemeiat, nu există un drept subiectiv la acordarea unui ajutor de stat în dreptul Uniunii. Prin urmare, beneficiarul nu se poate substitui competențelor statului membru și nu poate proceda, din proprie inițiativă, la o notificare în contul statului membru în scopul de a obține prin aceasta o decizie care să permită punerea în aplicare a unui ajutor nenotificat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C‑442/03 P și C‑471/03 P, EU:C:2006:356, punctul 103].

33      În ceea ce privește economia mecanismului plângerilor și dreptul de a depune o plângere la Comisie, trebuie să se arate că, potrivit articolului 24 alineatul (2) prima teză din Regulamentul 2015/1589, scopul acestuia este de a informa Comisia cu privire la orice presupus ajutor ilegal, ceea ce, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) prima teză din același regulament, are ca efect declanșarea inițierii fazei preliminare de examinare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE, care implică adoptarea de către Comisie a unei decizii în temeiul articolului 4 alineatul (2), (3) sau (4) din Regulamentul 2015/1589 (Hotărârea din 5 mai 2021, ITD și Danske Fragtmænd/Comisia, T‑561/18, atacată cu recurs, EU:T:2021:240, punctul 47).

34      Pe de altă parte, articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/1589 prevede că Comisia „se asigură că statul membru vizat este informat pe deplin și periodic cu privire la evoluția și rezultatul examinării [oricărei plângeri]”. Această dispoziție, care urmărește să protejeze dreptul la apărare al statului membru vizat, implică faptul că decizia prin care se soluționează o plângere este destinată să îi fie defavorabilă și, ca urmare, să constate incompatibilitatea ajutorului care a făcut obiectul plângerii.

35      Conceperea mecanismului de plângere ca vizând identificarea ajutoarelor incompatibile cu piața internă este susținută și de punctul 8 din formularul de plângere menționat la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589 și anexat la Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 2004, L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42), cu modificările ulterioare, care impune ca reclamantul să indice „motivele pentru care, [în opinia sa,] ajutorul de stat prezumat nu este compatibil cu piața internă”.

36      În plus, reiese din cuprinsul punctului 3 din același formular că beneficiarii ajutorului nu apar printre părțile susceptibile de a depune o plângere. Astfel, menționarea concurenților beneficiarului sau ai beneficiarilor ajutorului, precum și întrebarea care figurează la același punct, care urmărește să clarifice prin ce anume și în ce măsură ajutorul de stat prezumat afectează poziția concurențială a reclamantului, demonstrează că mecanismul plângerii are scopul de a proteja în special drepturile celor ale căror interese riscă să fie afectate prin acordarea ajutorului anumitor beneficiari. Acest aspect este susținut și mai mult de punctul 7 din formularul menționat, care cere ca reclamantul să explice prin ce anume, în opinia lui, ajutorul de stat prezumat conferă un avantaj economic beneficiarului sau beneficiarilor săi.

37      Așadar, deși beneficiarii sunt considerați „persoane interesate” la articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, economia mecanismului plângerii se opune ca acesta să fie utilizat de părțile care au, precum în special beneficiarii ajutorului denunțat, un interes în constatarea de către Comisie a compatibilității acestui ajutor.

38      Rezultă că domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589 este limitat la plângerile care urmăresc să denunțe ajutoare ilegale pe care reclamanții le consideră incompatibile cu piața internă. În schimb, domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din acest regulament nu acoperă plângerile prin care reclamanții susțin că un ajutor este compatibil cu piața internă și ar trebui, din acest motiv, să fie autorizat de Comisie. În consecință, beneficiarii unui ajutor ilegal și societățile care au un interes economic în această societate beneficiară din cauza unității economice pe care o formează cu ea datorită deținerii de către societatea‑mamă a 100 % din capitalul reclamantelor nu se pot întemeia pe articolul 24 alineatul (2) prima teză din Regulamentul 2015/1589 pentru a depune o plângere care vizează un ajutor ilegal de care ei beneficiază în mod direct sau indirect, și aceasta în scopul adoptării de către Comisie a unei decizii care să constate compatibilitatea acestui ajutor.

39      În aceste condiții, trebuie să se constate că plângerea introdusă de reclamante la 20 iunie 2020 nu intră în domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589.

40      Rezultă din ceea ce precedă că Comisia nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că plângerea introdusă de reclamante nu intra în domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589. Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589

41      Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele invocă o eroare de drept săvârșită de Comisie, întrucât ea ar fi acționat împotriva obligației sale de a deschide faza de examinare preliminară. O asemenea obligație ar fi fost declanșată în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589. Astfel, reclamantele ar fi depus o plângere, în opinia lor, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament.

42      Comisia apreciază că al doilea motiv nu este autonom în raport cu primul și că soarta sa depinde în întregime, așadar, de primul motiv de anulare, întemeiat pe o încălcare a articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589. Or, Comisia îl combate ca fiind nefondat ținând seama de dispozițiile articolului 12 din acest regulament. Prin urmare, și acest al doilea motiv de anulare ar trebui respins.

43      Ca răspuns la acest motiv, trebuie să se arate că, potrivit articolului 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/1589, Comisia examinează orice plângere „depusă de orice parte interesată, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) [din acest regulament]”. Astfel, Comisia este obligată să efectueze o examinare diligentă și imparțială a plângerilor care îi sunt transmise atunci când sunt întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE și identifică într‑un mod neechivoc și detaliat măsurile aflate la originea încălcării respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2018, Naviera Armas/Comisia, T‑108/16, EU:T:2018:145, punctul 102). Or, întrucât plângerea, așa cum a fost introdusă de reclamante la 20 iunie 2020, nu invocă o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din regulamentul menționat, Comisia nu era obligată să procedeze la deschiderea fazei de examinare preliminară în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din regulamentul menționat.

44      În aceste condiții, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe obligația care revine Comisiei de a aplica Tratatul FUE

45      În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele susțin că Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 107, 108 și 109 TFUE și al Regulamentului 2015/1589.

46      Deși Comisia a fost informată despre existența unor scheme de ajutor rezultate din decretele tarifare 2006, 1/2010 și 8/2010, precum și despre lipsa notificării lor, ea ar fi rămas inertă, ceea ce ar fi golit de interes dispozițiile Tratatului FUE. Înlăturând o plângere referitoare la ajutoare, cărora Comisia le‑ar recunoaște caracterul ilegal, fără a fi verificat totuși în prealabil dacă acestea nu erau incompatibile cu piața internă, Comisia nu și‑ar fi îndeplinit rolul de garant al dreptului Uniunii și rolul pe care îl are în asigurarea securității juridice a justițiabililor. Întrucât Comisia are o competență exclusivă de a analiza compatibilitatea unui ajutor, i‑ar fi revenit sarcina de a verifica dacă ajutorul ilegal, a cărui existență i‑a fost adusă la cunoștință de reclamante, nu era incompatibil. De altfel, ar exista elemente furnizate de reclamante, și anume, printre altele, un aviz al Comisiei de reglementare a energiei (Franța), care ar fi pus la îndoială compatibilitatea ajutoarelor cu piața internă.

47      În aceste condiții, lipsa unei luări de poziție a Comisiei cu privire la compatibilitatea ajutoarelor în cauză echivalează, în opinia reclamantelor, cu o denegare de dreptate, întrucât această lipsă ar crea un vid juridic pe care articolele 107-109 TFUE, precum și Regulamentul 2015/1589 ar fi urmărit să îl evite.

48      Comisia contestă argumentele avansate.

49      Ca răspuns la al treilea motiv, trebuie amintit mai întâi, după cum au procedat și reclamantele, că Comisia are o competență exclusivă pentru a aprecia compatibilitatea măsurilor de ajutor cu piața internă (a se vedea Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctul 37 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, dreptul Uniunii nu impune o obligație absolută a Comisiei de a proceda la o apreciere a compatibilității unui ajutor nenotificat din momentul în care este informată despre acesta.

50      Astfel, Regulamentul 2015/1589 nu prevede decât două cazuri în care Comisia este efectiv obligată să procedeze la examinarea compatibilității unei măsuri de ajutor cu piața internă. Pe de o parte, o astfel de obligație există în cazul notificării de către statul membru care acordă ajutorul. Articolul 4 alineatul (1) prima teză din acest regulament prevede că „Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia”. Pe de altă parte, o obligație de examinare revine Comisiei, în temeiul articolului 12 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menționat, pentru orice plângere „depusă de orice parte interesată, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) [din același regulament]”.

51      Or, în speță, nu se contestă că ajutoarele determinate de decretele tarifare 2006, 1/2010 și 8/2010 nu au fost notificate Comisiei de Republica Franceză. În plus, trebuie să se constate că plângerea introdusă de reclamante la 20 iunie 2020 nu intră în domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din regulamentul 2015/1589. În aceste condiții, Comisia nu era obligată să procedeze la o examinare a măsurilor de ajutor sus‑menționate. Prin urmare, lipsa unei decizii din partea sa în privința acestor măsuri de ajutor nu poate constitui o denegare de dreptate susceptibilă să creeze un vid juridic. Cu atât mai puțin aceasta ar fi situația cu cât, așa cum s‑a arătat la punctele 29 și 30 de mai sus, reclamantele pot sesiza instanțele statului membru vizat pentru a sancționa refuzul acestui stat de a proceda la notificarea măsurilor denunțate, presupunând că aceste instanțe constată că ele pot fi calificate drept ajutoare de stat noi.

52      În această privință, trebuie să se arate că interdicția punerii în aplicare a proiectelor de ajutoare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) ultima teză TFUE are un efect direct. Aplicabilitatea imediată a interdicției de punere în aplicare prevăzute de această dispoziție se extinde la orice ajutor care ar fi fost pus în aplicare fără a fi notificat (a se vedea Hotărârea din 21 noiembrie 2013, Deutsche Lufthansa, C‑284/12, EU:C:2013:755, punctul 29 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, revine autorităților naționale sarcina de a recupera din proprie inițiativă orice ajutor acordat în mod ilegal (Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 92).

53      Având în vedere acest cadru juridic clar în privința regimului ajutoarelor de stat noi acordate fără notificare prealabilă și lipsa unui drept subiectiv care să decurgă din dreptul Uniunii pentru beneficiarii actuali și potențiali de a li se acorda un ajutor de către un stat membru în lipsa notificării de către acest stat membru, nici lipsa unei decizii a Comisiei privind compatibilitatea unui asemenea ajutor ilegal nu poate aduce atingere principiului securității juridice.

54      Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se respingă al treilea motiv și, în definitiv, acțiunea în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

55      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Solar Electric Holding, Solar Electric Guyane, Solar Electric Martinique și Société de production d’énergies renouvelables la plata cheltuielilor de judecată.

Svenningsen

Barents

Laitenberger

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 10 noiembrie 2021.

Semnături


*      Limba de procedură: franceza.