Cerere de decizie preliminară introdusă de Supreme Court (Irlanda) la 3 august 2021 – W O, J L/Minister for Justice and Equality
(Cauza C-480/21)
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
Supreme Court
Părțile din procedura principală
Reclamanți: W O, J L
Pârât: Minister for Justice and Equality
Întrebările preliminare
1) Este oportună aplicarea criteriului stabilit în Hotărârea LM1 și confirmat în Hotărârea L și P2 în cazul în care există un risc real ca recurenții să fie judecați în fața unor instanțe care nu sunt instituite prin lege?
2) Este oportună aplicarea criteriului stabilit în Hotărârea LM și confirmat în Hotărârea L și P în cazul în care o persoană care urmărește să conteste o cerere în temeiul unui mandat european de arestare nu poate îndeplini acest criteriu din cauza faptului că nu este posibil, la momentul respectiv, să se stabilească componența instanțelor în fața cărora va fi judecată, din cauza modului în care cauzele sunt repartizate aleatoriu?
3) Lipsa unei căi de atac efective pentru a contesta validitatea numirii judecătorilor în Polonia, în condițiile în care este evident că recurenții nu pot dovedi în acest moment că instanțele în fața cărora vor fi judecați vor fi compuse din judecători care nu au fost numiți în mod valabil, reprezintă o încălcare a substanței dreptului la un proces echitabil care impune statului de executare să refuze predarea recurenților?
____________
1 Cauza C-216/18 PPU, ECLI:EU:C:2018:586.
2 Cauzele C-354/20 PPU și C-412/20 PPU, ECLI:EU:C:2020:1033.