HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
20 decembrie 2017(*)
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Domeniu de aplicare – Acțiune în răspundere delictuală împotriva membrilor unui comitet al creditorilor care au respins un plan de restructurare în cadrul unei proceduri de insolvență”
În cauza C‑649/16,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), prin decizia din 30 noiembrie 2016, primită de Curte la 19 decembrie 2016, în procedura
Peter Valach,
Alena Valachová,
SC Europa ZV II a.s.,
SC Europa LV a.s.,
VAV Parking a.s.,
SC Europa BB a.s.,
Byty A s.r.o.
împotriva
Waldviertler Sparkasse Bank AG,
Československá obchodná banka a.s.,
Stadt Banská Bystrica,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din doamna R. Silva de Lapuerta (raportor), președinte de cameră, și domnii J.‑C. Bonichot, A. Arabadjiev, S. Rodin și E. Regan, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Valach, doamna Valachová, SC Europa ZV II a.s., SC Europa LV a.s., VAV Parking a.s., SC Europa BB a.s. și Byty A s.r.o., de Z. Nötstaller, Rechtsanwältin;
– pentru Waldviertler Sparkasse Bank AG, Československá obchodná banka a.s. și Stadt Banská Bystrica, de S. Fruhstorfer, Rechtsanwältin;
– pentru guvernul spaniol, de M. J. García‑Valdecasas Dorrego, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de M. Wilderspin și de M. Heller, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Peter Valach, doamna Alena Valachová, SC Europa ZV II a.s., SC Europa LV a.s., VAV Parking a.s., SC Europa BB a.s. și Byty A s.r.o., pe de o parte, și Waldviertler Sparkasse Bank AG, Československá obchodná banka a.s. și Stadt Banská Bystrica (orașul Banská Bystrica), pe de altă parte, în legătură cu o acțiune în răspundere delictuală ca urmare a respingerii unui plan de restructurare în cadrul unei proceduri de insolvență privind VAV invest s.r.o.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul nr. 1215/2012
3 Considerentele (10) și (34) ale Regulamentului nr. 1215/2012 au următorul cuprins:
„(10) Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate principalele aspecte de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite […]
[…]
(34) Ar trebui asigurată continuitatea între Convenția [din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive referitoare la aderarea noilor state membre la această convenție (denumită în continuare «Convenția de la Bruxelles»)], Regulamentul (CE) nr. 44/2001 [al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74)] și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității este valabilă cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a Convenției de la Bruxelles […] și a regulamentelor de înlocuire a acesteia.”
4 Articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 este redactat după cum urmează:
„Prezentul regulament nu se aplică în ceea ce privește:
[…]
(b) falimentele, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acordurile amiabile, concordatele sau procedurile similare;”.
Regulamentul (CE) nr. 1346/2000
5 Considerentele (4), (6) și (7) ale Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO 2000, L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143) au următorul cuprins:
„(4) Pentru buna funcționare a pieței interne este necesar să se evite ca părțile să fie tentate să transfere bunurile lor sau procedurile judiciare dintr‑un stat membru în altul, în încercarea de a obține o situație juridică mai favorabilă («forum shopping»).
[…]
(6) În conformitate cu principiul proporționalității, prezentul regulament ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reglementează competența de a deschide proceduri de insolvență și de a pronunța hotărâri care derivă direct din procedurile de insolvență și sunt strâns legate de acestea. În plus, prezentul regulament trebuie să conțină dispoziții privind recunoașterea acestor hotărâri și a dreptului aplicabil care să respecte, la rândul lor, acest principiu.
(7) Procedurile de insolvență cu privire la falimentul întreprinderilor insolvente sau al altor persoane juridice, concordatele și procedurile analoage sunt excluse din domeniul de aplicare al Convenției de la Bruxelles […]”
6 Articolul 3 alineatul (1) din acest regulament prevede:
„Competența de a deschide procedura de insolvență revine instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor. În cazul unei societăți sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social.”
Dreptul slovac
7 Articolul 415 din Občiansky zákonník (Codul civil slovac) prevede:
„Fiecare persoană este obligată să aibă un comportament care să nu aducă atingere sănătății, patrimoniului, naturii și mediului înconjurător.”
8 Articolul 420 alineatul (1) din acest cod are următorul cuprins:
„Fiecare persoană răspunde pentru prejudiciile pe care le cauzează ca urmare a nerespectării obligațiilor legale.”
9 Potrivit cererii de decizie preliminară, procedura insolvenței, în dreptul slovac, distinge între procedura de faliment și procedura de reorganizare judiciară. Aceasta din urmă este reglementată la articolele 108-165 din Legea privind procedura insolvenței.
10 Potrivit articolului 127 alineatul (1) din Legea privind procedura insolvenței, comitetul creditorilor este compus din trei sau cinci membri care sunt desemnați de adunarea creditorilor în conformitate cu legea menționată. Potrivit alineatului (4) al acestui articol, toți membrii comitetului creditorilor sunt obligați să acționeze în interesul comun al ansamblului creditorilor.
11 În conformitate cu articolul 133 alineatul (1) din legea respectivă, acest comitet are, împreună cu adunarea creditorilor, sarcina de a aproba planul de restructurare care trebuie întocmit de debitorul insolvabil. În cazul în care comitetul creditorilor respinge planul de restructurare sau dacă nu adoptă nicio decizie în termenele prevăzute la articolul 144 alineatul (1) din Legea privind procedura insolvenței, administratorul judiciar are, în conformitate cu articolul 144 alineatul (2) din această lege, obligația să solicite de îndată deschiderea procedurii de faliment.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
12 VAV invest este o societate de drept slovac, ale cărei active fac obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară deschise în Slovacia. Waldviertler Sparkasse Bank, Československá obchodná banka și Stadt Banská Bystrica (orașul Banská Bystrica) au fost desemnate ca membri ai comitetului creditorilor.
13 VAV invest a prezentat, astfel cum prevede Legea privind procedura insolvenței, un plan de restructurare. Cu toate acestea, în cadrul reuniunii din 11 decembrie 2015, comitetul creditorilor a respins acest plan fără a oferi o justificare clară, ceea ce a condus la eșecul procedurii de reorganizare judiciară și la lichidarea activelor VAV invest în cadrul procedurii de faliment deschise ulterior.
14 Ca urmare a respingerii planului de restructurare, pe de o parte, domnul Valach și doamna Valachová susțin că au suferit un prejudiciu din cauza devalorizării semnificative a părților sociale ale VAV invest pe care le dețineau, precum și o pierdere de venituri. Pe de altă parte, SC Europa ZV II, SC Europa LV, VAV Parking, SC Europa BB și Byty A, ca societăți de proiect, ar fi suferit un prejudiciu cauzat de riscul de eșec al proiectelor de construcții sau de întârzierea acestora.
15 Reclamanții din litigiul principal au sesizat Landesgericht Krems an der Donau (Tribunalul Regional din Krems an der Donau, Austria) cu o acțiune în răspundere și susțin că Waldviertler Sparkasse Bank, Československá obchodná banka și Stadt Banská Bystrica (orașul Banská Bystrica) au încălcat obligația generală de prevenire prevăzută la articolul 415 din Codul civil slovac, precum și obligațiile care le revin în calitate de membri ai comitetului creditorilor în temeiul Legii privind procedura insolvenței, în special în ceea ce privește obligația de a acționa în interesul comun al ansamblului creditorilor, și că, în consecință, acestea sunt răspunzătoare pentru prejudiciile suferite, în temeiul articolului 420 din Codul civil slovac.
16 Landesgericht Krems an der Donau (Tribunalul Regional din Krems an der Donau, Austria) a respins acțiunea fără a o examina pe fond, pentru necompetență internațională. Potrivit acestei instanțe, acțiunea în răspundere în discuție nu poate fi disociată de calitatea pârâților din litigiul principal de membri ai comitetului creditorilor și de obligațiile care decurg de aici în temeiul Legii privind procedura insolvenței. Prin urmare, această acțiune în răspundere ar decurge direct din dreptul insolvenței și ar fi în strânsă legătură cu acesta. În consecință, ea nu ar intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din acest regulament și, prin urmare, ar trebui să i se aplice Regulamentul nr. 1346/2000. În acest caz, instanța competentă ar fi cea care a deschis procedura de insolvență.
17 Reclamanții din litigiul principal au declarat apel la Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena, Austria), care a confirmat respingerea acțiunii pentru necompetență internațională, în măsura în care acțiunea în discuție intră sub incidența procedurii de insolvență întrucât se referă la nerespectarea de către un organism obligatoriu prevăzut de aceasta a obligațiilor care îi revin în interesul masei credale. Aceasta ar intra, ca acțiune anexă la procedura insolvenței, sub incidența excepției prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012.
18 Reclamanții din litigiul principal au formulat recurs la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria).
19 În acest context, instanța de trimitere ridică problema delimitării domeniilor de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 și, respectiv, al Regulamentului nr. 1346/2000, în special în ceea ce privește o acțiune în răspundere îndreptată împotriva membrilor unui comitet al creditorilor ca urmare a comportamentului acestora cu ocazia unui vot în cadrul unei proceduri de insolvență.
20 În aceste condiții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul […] nr. 1215/2012 […] trebuie interpretat în sensul că o acțiune în răspundere delictuală îndreptată împotriva membrilor unui comitet al creditorilor ca urmare a comportamentului nelegal adoptat cu ocazia exprimării unui vot privind un plan de restructurare în contextul unei proceduri de insolvență, susținut de deținătorii părților sociale la întreprinderea debitoare – cum sunt [domnul Valach și doamna Valachová] – și de societățile de proiect cu care debitoarea are relații comerciale – cum este cazul [SC Europa ZV II, al SC Europa LV, al VAV Parking, al SC Europa BB și al Byty A] – se referă la procedura insolvenței în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 și este astfel exclusă din domeniul de aplicare material al acestui regulament?”
Cu privire la întrebarea preliminară
21 Prin intermediul întrebării adresate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică unei acțiuni în răspundere delictuală, formulată împotriva membrilor unui comitet al creditorilor ca urmare a comportamentului lor cu ocazia unui vot privind un plan de restructurare în cadrul unei proceduri de insolvență, și că, prin urmare, o astfel de acțiune este exclusă din domeniul de aplicare material al acestui regulament.
22 Răspunsul la întrebarea preliminară impune să se stabilească întinderea competenței instanței care a deschis procedura de insolvență, în măsura în care articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012, care se aplică în materie civilă și comercială, exclude din domeniul său de aplicare „falimentele, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acordurile amiabile, concordatele sau procedurile similare”.
23 În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu considerentul (34) al Regulamentului nr. 1215/2012, trebuie asigurată continuitatea necesară între, pe de o parte, Convenția de la Bruxelles, Regulamentul nr. 44/2001 și Regulamentul nr. 1215/2012 și, pe de altă parte, interpretarea de către Curte a acestei convenții și a regulamentelor care o înlocuiesc.
24 În plus, Curtea a statuat că Regulamentul nr. 1215/2012 și Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretate astfel încât să se evite orice suprapunere între normele de drept pe care aceste texte le enunță și orice vid juridic. Astfel, acțiunile excluse, potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012, din domeniul de aplicare al acestuia din urmă, întrucât se încadrează la „falimente, proceduri privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate sau proceduri similare”, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000. În mod simetric, acțiunile care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C‑641/16, EU:C:2017:847, punctul 17).
25 Astfel cum rezultă în special din considerentul (10) al Regulamentului nr. 1215/2012, intenția legiuitorului Uniunii a fost de a reține o concepție largă pentru noțiunea „materie civilă și comercială”, care figurează la articolul 1 alineatul (1) din acest regulament, și, pe cale de consecință, un domeniu larg de aplicare pentru acesta din urmă. În schimb, domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000, în conformitate cu considerentul (6) al acestuia, nu trebuie să facă obiectul unei interpretări largi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C‑641/16, EU:C:2017:847, punctul 18, precum și jurisprudența citată).
26 În temeiul acestor principii, Curtea a decis că numai acțiunile care derivă direct dintr‑o procedură de insolvență și care sunt strâns legate de aceasta sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012. Pe cale de consecință, numai aceste acțiuni intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C‑641/16, EU:C:2017:847, punctul 19, precum și jurisprudența citată).
27 Or, tocmai acest criteriu a fost preluat în considerentul (6) al Regulamentului nr. 1346/2000 pentru a delimita obiectul acestui regulament. Astfel, potrivit acestui considerent, regulamentul respectiv ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reglementează competența de a deschide proceduri de insolvență și de a pronunța hotărâri care „derivă direct din procedurile de insolvență și sunt strâns legate de acestea”.
28 În acest context, trebuie să se stabilească, în lumina considerațiilor care precedă, dacă o acțiune în răspundere delictuală, precum cea din litigiul principal, îndeplinește acest dublu criteriu.
29 În ceea ce privește primul criteriu, trebuie amintit că, pentru a determina dacă o acțiune derivă direct dintr‑o procedură de insolvență, elementul determinant reținut de Curte pentru a identifica domeniul în care se încadrează o acțiune nu este contextul procedural în care se înscrie acea acțiune, ci temeiul juridic al acesteia din urmă. Potrivit respectivei abordări, trebuie să se stabilească dacă dreptul sau obligația care servește drept temei al acțiunii își are izvorul în normele comune de drept civil și comercial sau în norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvență (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C‑641/16, EU:C:2017:847, punctul 22).
30 În speță, reiese din constatările instanței de trimitere că acțiunea principală urmărește să pună în discuție răspunderea membrilor comitetului creditorilor care, cu ocazia unui vot care a avut loc la 11 decembrie 2015, a respins planul de restructurare propus de VAV invest. Ca urmare a unei astfel de respingeri a fost deschisă procedura de faliment. Or, reclamanții din litigiul principal consideră că acest comitet a acționat în mod nelegal, motiv pentru care a fost inițiată acțiunea în răspundere.
31 În această privință, instanța de trimitere a arătat că procedura de insolvență distinge, în legislația slovacă, două posibile căi de soluționare, și anume, pe de o parte, procedura de reorganizare judiciară și, pe de altă parte, procedura de faliment. Dacă, în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, comitetul creditorilor respinge planul de restructurare sau dacă nu adoptă nicio decizie în această privință în termenele prevăzute la articolul 144 alineatul (1) din Legea privind procedura insolvenței, administratorul judiciar are, în conformitate cu articolul 144 alineatul (2) din această lege, obligația să solicite de îndată deschiderea procedurii de faliment.
32 În acest context, trebuie să se arate că, în speță, acțiunea în răspundere a fost introdusă, pe de o parte, de deținători de părți sociale ale societății care face obiectul procedurii de insolvență și, pe de altă parte, de societăți care au relații comerciale cu această societate.
33 În plus, această acțiune are ca scop printre altele să stabilească dacă membrii comitetului creditorilor, cu ocazia respingerii planului de restructurare, ceea ce a determinat deschiderea procedurii de faliment, și‑au încălcat obligația de a acționa în interesul comun al ansamblului creditorilor.
34 Astfel, după cum rezultă din decizia de trimitere, potrivit articolului 127 alineatul (4) din Legea privind procedura insolvenței, toți membrii comitetului creditorilor sunt obligați să acționeze în interesul comun al ansamblului creditorilor în măsura în care acest comitet are, alături de adunarea creditorilor, sarcina de a aprecia și, dacă este cazul, de a aproba, în conformitate cu articolul 133 alineatul (1) din această lege, planul de restructurare care trebuie întocmit de debitorul insolvabil.
35 Astfel, acțiunea în răspundere în discuție în litigiul principal reprezintă consecința directă și care nu poate fi disociată de exercitarea de către comitetul creditorilor, un organism obligatoriu care este creat la deschiderea procedurii de insolvență, a unei prerogative care rezultă în mod specific din dispozițiile de drept național care reglementează acest tip de procedură (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 iulie 2009, SCT Industri, C‑111/08, EU:C:2009:419, punctul 28).
36 Prin urmare, trebuie să se constate că obligațiile care servesc drept temei al exercitării unei acțiuni în răspundere delictuală împotriva unui comitet al creditorilor, precum cea din litigiul principal, își au izvorul în normele specifice procedurilor de insolvență.
37 În ceea ce privește cel de al doilea criteriu, menționat la punctul 27 din prezenta hotărâre, potrivit unei jurisprudențe constante, intensitatea legăturii existente între o acțiune în justiție și procedura de insolvență este determinantă pentru a decide dacă excluderea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 este aplicabilă (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C‑641/16, EU:C:2017:847, punctul 28).
38 În această privință, pentru a verifica dacă răspunderea membrilor comitetului creditorilor poate fi angajată ca urmare a respingerii planului de restructurare, va fi necesar să se analizeze în special întinderea obligațiilor ce revin acestui comitet în cadrul procedurii de insolvență și compatibilitatea respingerii respective cu aceste obligații. Or, trebuie să se constate că o astfel de analiză are o legătură directă și strânsă cu procedura de insolvență și, prin urmare, este strâns legată de desfășurarea acestei proceduri.
39 În aceste condiții, trebuie să se considere că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal derivă direct dintr‑o procedură de insolvență și se află în strânsă legătură cu aceasta, astfel încât nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012.
40 Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică unei acțiuni în răspundere delictuală formulate împotriva membrilor unui comitet al creditorilor ca urmare a comportamentului acestora cu ocazia unui vot privind un plan de restructurare în cadrul unei proceduri de insolvență și că, prin urmare, o astfel de acțiune este exclusă din domeniul de aplicare material al acestui regulament.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică unei acțiuni în răspundere delictuală formulate împotriva membrilor unui comitet al creditorilor ca urmare a comportamentului acestora cu ocazia unui vot privind un plan de restructurare în cadrul unei proceduri de insolvență și că, prin urmare, o astfel de acțiune este exclusă din domeniul de aplicare material al acestui regulament.
Semnături