Ordonanța președintelui Tribunalului din 10 iunie 2014 – Schmiedag/Comisia
(Cauza T‑183/14 R)
„Măsuri provizorii – Ajutoare de stat – Promovare națională a producției de energie electrică din surse regenerabile – Decizia Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare în materia ajutoarelor de stat – Cerere de suspendare a executării – Urgență – Fumus boni iuris”
1. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Sarcina probei – Prejudiciu financiar – Situație susceptibilă să pună în pericol existența societății reclamante – Apreciere referitoare la situația grupului de apartenență al întreprinderii și la situația acționarilor săi – Interes public legat de executarea deciziilor adoptate de instituțiile Uniunii care depășește interesul personal al societăților care fac parte din grupul de apartenență – Incapacitate juridică a grupului de apartenență de a aduce un sprijin financiar – Lipsă (art. 278 TFUE) (a se vedea punctele 18-21 și 27-33)
2. Procedură privind măsurile provizorii – Condiții de admisibilitate – Cerere introductivă – Cerințe de formă – Indicarea motivelor care justifică la prima vedere dispunerea măsurilor solicitate – Depunerea unui memoriu suplimentar în vederea remedierii unor deficiențe – Incompatibilitate cu procedura privind măsurile provizorii [art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2) și art. 109] (a se vedea punctele 22-24)
3. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în susținerea acțiunii principale – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei de a deschide o procedură oficială de investigare a unei măsuri de stat însoțite de calificarea provizorie drept ajutor nou – Încălcarea obligației de motivare – Lipsă la prima vedere [art. 108 alin. (2) TFUE, art. 278 TFUE și art. 296 alin. (2) TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 6 alin. (1)] (a se vedea punctele 38 și 39)
4. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în susținerea acțiunii principale – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei de a deschide o procedură oficială de investigare a unei măsuri de stat însoțite de calificarea provizorie drept ajutor nou – Îndoieli serioase cu privire la lipsa unui ajutor de stat incompatibil cu piața comună – Control jurisdicțional – Necesitatea ca reclamantul să demonstreze o eroare vădită de apreciere [art. 108 alin. (2) TFUE și art. 278 TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 6 și 7] (a se vedea punctele 44-50)
5. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în susținerea acțiunii principale – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei de a deschide o procedură oficială de investigare a unei măsuri de stat însoțite de calificarea provizorie drept ajutor nou – Măsură de acordare a plafonării, pentru marii consumatori de energie, a unei taxe pe consumul de energie electrică – Calificare provizorie drept măsură având un caracter selectiv – Eroare vădită de apreciere de către Comisie – Lipsă la prima vedere [art. 107 alin. (1) TFUE, art. 108 alin. (2) TFUE și art. 278 TFUE] (a se vedea punctele 56 și 57)
6. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în susținerea acțiunii principale – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei de a deschide o procedură oficială de investigare a unei măsuri de stat însoțite de calificarea provizorie drept ajutor nou – Măsură destinată să compenseze dezavantajele structurale care afectează întreprinderi cu sediul într‑un alt stat membru – Calificare provizorie drept măsură care acordă un avantaj și care poate afecta comerțul dintre statele membre – Eroare vădită de apreciere de către Comisie – Lipsă la prima vedere [art. 107 alin. (1) TFUE, art. 108 alin. (2) TFUE și art. 278 TFUE] (a se vedea punctele 58-63)
7. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în susținerea acțiunii principale – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei de a deschide o procedură oficială de investigare a unei măsuri de stat însoțite de calificarea provizorie drept ajutor nou – Măsură de acordare a plafonării unei taxe pe consumul de energie electrică – Recuperare a taxei la discreția întreprinderilor private furnizoare de energie electrică – Calificare provizorie drept măsură prin care se acordă un avantaj imputabil statului – Eroare vădită de apreciere de către Comisie – Lipsă la prima vedere [art. 107 alin. (1) TFUE, art. 108 alin. (2) TFUE și art. 278 TFUE] (a se vedea punctele 69-77)
Obiectul
| Cerere de suspendare a efectelor juridice a deciziei prin care Comisia a deschis o procedură oficială de investigare în materia ajutoarelor de stat în ceea ce privește legea germană privind sursele regenerabile de energie |
Dispozitivul
1) | | Respinge cererea de măsuri provizorii. |
2) | | Anulează Decizia din 7 aprilie 2014, Schmiedag/Comisia (T‑183/14 R). |
3) | | Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul. |