Cauza T‑411/22
Dexia
împotriva
Comitetul unic de rezoluție (SRB)
Hotărârea Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 10 aprilie 2024
„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Fondul unic de rezoluție (FUR) – Decizia SRB privind calcularea contribuțiilor ex ante pentru perioada de contribuție 2022 – Articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Eroare de drept – Limitarea în timp a efectelor hotărârii”
1. Politica economică și monetară – Politica economică – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Contribuții ex ante la Fondul unic de rezoluție (FUR) – Plafonul anual al cuantumului cumulat al contribuțiilor individuale la FUR stabilit la 12,5 % din nivelul‑țintă final – Domeniu de aplicare – Aplicare pe parcursul perioadei inițiale
[Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 70 alin. (2) primul și al patrulea paragraf]
(a se vedea punctele 30 și 38)
2. Politica economică și monetară – Politica economică – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Contribuții ex ante la Fondul unic de rezoluție (FUR) – Plafonul anual al cuantumului cumulat al contribuțiilor individuale la FUR stabilit la 12,5 % din nivelul‑țintă final – Domeniu de aplicare – Nedepășirea acestui plafon de către Comitetul unic de rezoluție (SRB) – Criterii de apreciere – Abordare dinamică a nivelului‑țintă final
[Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 69 alin. (1) și art. 70 alin. (2) primul și al patrulea paragraf]
(a se vedea punctele 41 și 45-48)
Rezumat
Sesizat cu o acțiune în anulare, pe care o admite, Tribunalul anulează decizia Comitetului unic de rezoluție (denumit în continuare „SRB”) privind stabilirea contribuțiilor ex ante ale instituțiilor de credit și ale anumitor firme de investiții pentru anul 2022 la Fondul unic de rezoluție (denumit în continuare „FUR”)(1). Pentru prima dată, acesta se pronunță asupra normei prevăzute la articolul 70 alineatul (2) primul și al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014(2), potrivit căreia contribuțiile ex ante datorate de toate instituțiile autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final al FUR (denumit în continuare „plafonul de 12,5 %”).
Dexia, reclamanta, era o instituție de credit cu sediul în Franța. La 11 aprilie 2022, prin decizia atacată, SRB a stabilit, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, contribuțiile ex ante pentru anul 2022 la FUR ale instituțiilor de credit și ale anumitor firme de investiții, printre care se număra și reclamanta. Aceasta din urmă a solicitat anularea deciziei atacate în ceea ce o privește.
Aprecierea Tribunalului
Cu titlu prealabil, Tribunalul amintește că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că, până la sfârșitul perioadei inițiale de opt ani de la data de 1 ianuarie 2016 (denumită în continuare „perioada inițială”), mijloacele financiare disponibile ale FUR trebuie să ajungă nivelul‑țintă final, reprezentând cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante (denumite în continuare „instituțiile în cauză”). Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, pe parcursul perioadei inițiale menționate, contribuțiile ex ante trebuie să fie repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului‑țintă final, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor. În plus, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) primul și al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014, SRB calculează în fiecare an contribuțiile individuale astfel încât contribuțiile datorate de toate instituțiile în cauză să nu depășească 12,5 % din nivelul‑țintă final al FUR.
În primul rând, în ceea ce privește aplicarea în timp a cerinței privind plafonul de 12,5 %, Tribunalul amintește că aceasta are vocația de a se aplica pe parcursul perioadei inițiale. Astfel, după cum rezultă cu claritate din dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014, SRB trebuie să respecte în fiecare an cerința privind plafonul de 12,5 % fără a limita în vreun fel aplicarea sa în timp la perioada care a urmat perioadei inițiale(3). Totodată, nicio altă dispoziție din regulamentul menționat nu indică faptul că cerința privind plafonul de 12,5 % nu se aplică pe parcursul perioadei inițiale sau că SRB poate să deroge de la ea în cursul acestei perioade. Această interpretare este confirmată de geneza aceluiași regulament, din care reiese că, în Propunerea de regulament a Comisiei(4), perioada inițială pentru constituirea FUR era de 10 ani. Ulterior, Parlamentul și Consiliul au convenit asupra reducerii acestei perioade la 8 ani și au decis în același timp să majoreze plafonul menționat la 12,5 %. Rezultă că legiuitorul Uniunii a stabilit o legătură între numărul de ani cuprinși în perioada inițială și procentul din plafonul stabilit. Prin urmare, plafonul de 12,5 % se aplică pe parcursul perioadei inițiale.
În al doilea rând, în ceea ce privește conținutul cerinței privind plafonul de 12,5 %, Tribunalul subliniază să SRB este obligat să se asigure că aceste contribuții datorate de instituțiile în cauză nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final(5). În această privință, reglementarea în cauză(6) se întemeiază pe o abordare dinamică a nivelului‑țintă final în sensul că acesta trebuie determinat în raport cu valoarea depozitelor garantate la finalul perioadei inițiale. Cerința privind plafonul de 12,5 % se aplică tocmai în raport cu acest nivel‑țintă final.
În aceste condiții, întrucât calculul contribuțiilor ex ante este un exercițiu anual care are la bază definirea unui nivel‑țintă final care trebuie atins la sfârșitul perioadei inițiale, apoi a unui nivel‑țintă anual care trebuie repartizat între instituții, este obligația SRB să efectueze, pentru fiecare perioadă de contribuție, o estimare cât mai precisă posibil a nivelului țintă‑final prin raportare la datele disponibile la momentul acestei estimări (denumit în continuare „nivelul țintă final anticipat”). Astfel, nivelul‑țintă final anticipat este esențial pentru aplicarea plafonului de 12,5 %.
Prin urmare, atunci când SRB calculează contribuțiile ex ante pe parcursul unei anumite perioade de contribuție, acesta trebuie să se asigure că valoarea contribuțiilor ex ante datorate de toate instituțiile în cauză nu depășește 12,5 % din nivelul‑țintă final anticipat.
Tribunalul apreciază că această concluzie nu este contrazisă de argumentația formulată de SRB potrivit căreia cerința privind plafonul de 12,5 % ar trebui fie înlăturată, fie interpretată în mod flexibil. Astfel, acesta constată, pe de o parte, că sensul dispozițiilor relevante reiese fără ambiguitate chiar din modul de redactare a acestora(7). Pe de altă parte, dispozițiile care prevăd în special faptul că contribuțiile ex ante trebuie să fie repartizate cât mai uniform posibil în timp până la atingerea nivelului‑țintă final(8) nu permit interpretarea plafonului de 12,5 % în sensul că nu ar fi obligatoriu sau că ar fi pur indicativ.
În ultimul rând, Tribunalul examinează dacă SRB a respectat în decizia atacată cerința privind plafonul de 12,5 %. În această privință, reiese mai întâi din decizia atacată că nivelul‑țintă final anticipat era estimat la suma de 79 987 450 580 de euro. Astfel, SRB era obligat să se asigure că valoarea totală a contribuțiilor ex ante nu depășea suma de 9 998 431 322,50 euro. Or, astfel cum reiese din decizia atacată, SRB a stabilit nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2022l la 13 675 366 302,18 euro, după anumite deduceri.
În consecință, Tribunalul constată că decizia atacată a stabilit cuantumul contribuțiilor ex ante datorate de toate instituțiile în cauză la un nivel care depășea plafonul de 12,5 % din nivelul‑țintă final anticipat și că SRB a încălcat articolul 70 alineatul (2) primul și al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014. Tribunalul apreciază că această eroare de drept este prin ea însăși de natură să justifice anularea deciziei atacate în ceea ce o privește pe reclamantă.
Cu toate acestea, ținând seama de împrejurările speței, Tribunalul menține efectele deciziei atacate în ceea ce o privește pe reclamantă până când SRB va lua măsurile necesare ce rezultă din această anulare, într‑un termen rezonabil care nu poate depăși șase luni de la data la care prezenta hotărâre rămâne definitivă.