Language of document : ECLI:EU:T:2020:450

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

23 septembrie 2020(*)

„Marcă a Uniunii Europene – Marca Uniunii Europene figurativă 7Seven – Lipsa unei cereri de reînnoire a înregistrării mărcii – Radierea mărcii la expirarea înregistrării – Articolul 53 din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Cerere de restitutio in integrum prezentată de licențiat – Articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 – Obligație de prudență”

În cauza T‑557/19,

Seven SpA, cu sediul în Leinì (Italia), reprezentată de L. Trevisan, avocat,

reclamantă,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de H. O’Neill, în calitate de agent,

pârât,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 4 iunie 2019 (cauza R 2076/2018‑5) privind o cerere de restitutio in integrum în dreptul de a solicita reînnoirea mărcii Uniunii Europene figurative 7Seven,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii D. Spielmann, președinte, și U. Öberg (raportor) și doamna O. Spineanu‑Matei, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 august 2019,

având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 27 noiembrie 2019,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        La 22 iulie 1997, reclamanta, Seven SpA, a prezentat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146) [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare, el însuși înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

2        Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:

Image not found

3        Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 16, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.

4        La 2 mai 2001, marca a fost înregistrată ca marcă a Uniunii Europene sub numărul 591206, iar această înregistrare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 53/2001 din 18 iunie 2001.

5        La 29 septembrie 2005, reclamanta a cedat marca în discuție societății Seven Licensing Company S.à.r.l., pentru produsele din clasa 25, și i s‑a acordat o licență asupra mărcii respective. Această licență nu a fost înscrisă în registrul mărcilor Uniunii Europene.

6        În urma unei serii de transferuri, marca în discuție a fost atribuită la 30 aprilie 2013, pentru produsele din clasa 25, societății Seven7 Investment PTE Ltd (denumită în continuare „titularul mărcii în discuție”). Acesteia i‑a fost atribuit noul număr de înregistrare 8252223, care a fost publicat în Buletinul mărcilor comunitare nr. 83/2013 din 3 mai 2013.

7        La 26 decembrie 2016, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], EUIPO l‑a informat pe titularul mărcii în discuție că perioada de protecție a mărcii respective se încheia la 22 iulie 2017 și că cererea de reînnoire putea fi formulată începând de la 23 ianuarie 2017 și până la 24 iulie 2017. În plus, EUIPO a subliniat că, în cazul în care se plătea suprataxa pentru întârzierea plății taxei de reînnoire, termenul ar urma să fie prelungit până la 22 ianuarie 2018.

8        Titularul mărcii în discuție nu a solicitat însă reînnoirea înregistrării acesteia.

9        La 2 februarie 2018, EUIPO a notificat reprezentantului titularului mărcii în discuție expirarea perioadei de protecție a acesteia începând cu 22 iulie 2017.

10      La 21 iulie 2018, reclamanta a depus o cerere de restitutio in integrum în temeiul articolului 104 din Regulamentul 2017/1001 și a solicitat să fie repusă în dreptul său de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii în discuție (denumită în continuare „cererea de a fi repusă în drepturile sale”). În cererea de a fi repusă în drepturile sale, reclamanta a informat EUIPO că i‑a fost acordată o licență asupra mărcii respective și că titularul acesteia își încălcase obligația contractuală de a o informa cu privire la intenția sa de a nu reînnoi înregistrarea mărcii în discuție, astfel încât nu fusese în măsură să procedeze ea însăși la reînnoirea acesteia la timp.

11      Prin decizia din 30 august 2018, departamentul „Operațiuni” al EUIPO a respins cererea de repunere în drepturi a reclamantei și a confirmat radierea înregistrării mărcii în discuție.

12      La 23 octombrie 2018, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 66-71 din Regulamentul 2017/1001, împotriva deciziei departamentului „Operațiuni” al EUIPO.

13      La 4 aprilie 2019, camera de recurs a transmis o comunicare reclamantei în care i‑a menționat că nu îi putea fi acordată repunerea în dreptul de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii în discuție întrucât situația descrisă nu dovedea că reclamanta a dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe.

14      Prin Decizia din 4 iunie 2019 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a cincea de recurs a EUIPO a respins calea de atac. Mai întâi, aceasta a amintit că dispozițiile articolului 104 din Regulamentul 2017/1001 trebuie interpretate în mod strict. În continuare, după ce a constatat că nereînnoirea înregistrării mărcii în discuție era imputabilă titularului acesteia, camera de recurs a apreciat că reclamanta nu putea solicita în mod valabil reînnoirea înregistrării mărcii respective fără să fi obținut în prealabil autorizarea expresă din partea titularului acesteia. Inexistența unei astfel de autorizări nu ar fi împiedicat însă curgerea termenului de reînnoire. Reclamanta nu ar fi putut remedia lipsa reînnoirii de către titularul mărcii în discuție decât demonstrând că o asemenea omisiune s‑a produs în pofida faptului că acesta dăduse dovadă de întreaga prudență necesară. Camera de recurs a adăugat că, presupunând chiar că dreptul la reînnoire al licențiatului exista independent de titularul mărcii în discuție, îi revenea licențiatului obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura reînnoirea înregistrării mărcii în discuție în timp util. Pe de altă parte, aceasta a considerat că reclamanta nu a dovedit existența unor împrejurări excepționale susceptibile să justifice repunerea sa în dreptul de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii în discuție. În sfârșit, camera de recurs a respins ca inoperant argumentul reclamantei potrivit căruia acordarea restabilirii dreptului de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii în discuție nu ar fi determinat nicio încălcare a vreunui drept sau a vreunei așteptări din partea unui terț.

 Concluziile părților

15      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        admiterea cererii de restitutio in integrum și a cererii de reînnoire a înregistrării mărcii în cauză.

16      EUIPO solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

17      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă în esență cinci motive, întemeiate, primul, pe o încălcare a articolelor 53 și 104 din Regulamentul 2017/1001 coroborate cu principiul general al efectivității, întrucât camera de recurs ar fi încălcat dreptul autonom recunoscut licențiatului de a depune cererea de reînnoire a înregistrării mărcii în discuție și cererea de repunere în drepturile sale, al doilea, pe o încălcare a articolului 104 din Regulamentul 2017/1001, întrucât cererea de repunere în drepturile sale și cererea de reînnoire ar fi fost depuse de reclamantă în termen, al treilea, pe o încălcare a articolului 104 din Regulamentul 2017/1001, întrucât reclamanta ar fi acționat cu întreaga prudență impusă de circumstanțe; al patrulea, pe o încălcare a articolului 104 din Regulamentul 2017/1001, întrucât măsurile recomandate de camera de recurs nu ar fi asigurat o reînnoire a înregistrării mărcii în discuție în termenele stabilite, iar al cincilea, pe o încălcare a principiului general al protecției conferite de o marcă a Uniunii Europene, consacrat în considerentul (11) al Regulamentului 2017/1001.

18      Tribunalul va examina succesiv, mai întâi, primul motiv, în continuare, al doilea, al treilea și al patrulea motiv considerate împreună și, în sfârșit, al cincilea motiv.

 Cu privire la dreptul reclamantei de a depune o cerere de a fi repusă în drepturi și de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii în cauză

19      Reclamanta susține că decizia atacată este eronată în măsura în care, contrar articolelor 53 și 104 din Regulamentul 2017/1001, camera de recurs a apreciat cererea de reînnoire a înregistrării mărcii în discuție și cererea de a fi repusă în drepturile sale ca și cum ar fi vorba despre repunerea titularului mărcii în discuție în drepturile sale, iar nu a reclamantei.

20      Aceasta adaugă că, în temeiul principiului efectivității normelor de drept, toate normele juridice care acordă un drept unui cetățean al Uniunii trebuie aplicate astfel încât să își atingă, în fine, obiectivul. Potrivit reclamantei, cererea de repunere în drepturile sale are ca scop să se asigure că titularul unui drept asupra unei mărci a Uniunii nu își pierde acest drept în cazul nerespectării unui termen, cu condiția să respecte anumite termene și să fi dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe. Or, întrucât a impus reclamantei să dovedească faptul că titularul mărcii în discuție a acționat cu o astfel de prudență și ar fi fost îndreptățită să depună o asemenea cerere, camera de recurs ar fi făcut imposibilă exercitarea acestui drept și ar fi încălcat principiul efectivității.

21      EUIPO contestă argumentația reclamantei.

22      Trebuie amintit că, potrivit articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, „[î]nregistrarea mărcii [Uniunii Europene] se reînnoiește la cererea titularului mărcii [Uniunii Europene] sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiția ca taxele să fi fost achitate”.

23      În ceea ce privește articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, acesta prevede că „solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci [a Uniunii Europene] sau orice altă parte la o procedură în fața Oficiului care, deși a dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe, nu a fost în măsură să respecte un termen prevăzut de [EUIPO], este repus în drepturi, la cerere, în cazul în care obstrucționarea a avut drept consecință directă, în temeiul dispozițiilor prezentului regulament, pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac”.

24      În temeiul acestei din urmă dispoziții, o asemenea cerere în fața EUIPO presupune, în primul rând, ca solicitantul să fie parte la procedura în cauză, în al doilea rând, ca, deși a dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe, să nu fi fost în măsură să respecte un termen în privința EUIPO și, în al treilea rând, ca această împiedicare să fi avut drept consecință directă pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac [Hotărârea din 12 mai 2009, Jurado Hermanos/OAPI (JURADO), T‑410/07, EU:T:2009:153, punctul 15, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, Renfe‑Operadora/EUIPO (AVE), T‑367/15, nepublicată, EU:T:2017:255, punctul 24].

25      În ceea ce privește prima condiție, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, numai titularul mărcii sau persoanele autorizate în mod expres de acesta ar putea fi considerate părți la procedura de reînnoire (Hotărârea din 12 mai 2009, JURADO, T‑410/07, EU:T:2009:153, punctul 16).

26      Or, nicio dispoziție din Regulamentul 2017/1001 nu se opune ca o „parte la procedura de reînnoire” să poată fi considerată „parte la o procedură în fața [EUIPO]”, în sensul articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001. Astfel, utilizarea conjuncției „sau” la articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 înseamnă că cererea de a fi repusă în drepturile sale poate beneficia oricărei părți la o procedură în fața EUIPO, indiferent dacă este sau nu este titulara mărcii Uniunii Europene înregistrate în cauză [a se vedea prin analogie Hotărârea din 31 ianuarie 2019, Thun/EUIPO (Pește), T‑604/17, nepublicată, EU:T:2019:42, punctul 17].

27      Totuși, nu rezultă nicidecum din aceste dispoziții că reclamanta ar fi, în calitate de titulară a unei licențe asupra mărcii în cauză, asimilată din punct de vedere juridic titularului acesteia în ceea ce privește reînnoirea înregistrării sale, ci, dimpotrivă, că, la fel ca orice altă persoană, ea trebuie să fie autorizată în mod expres de titularul mărcii în discuție pentru a putea depune o cerere de reînnoire și să dovedească existența unei astfel de autorizații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2009, JURADO, T‑410/07, EU:T:2009:153, punctul 21).

28      În speță, nu se contestă că reclamanta a obținut, la 17 iulie 2018, din partea titularului mărcii în discuție, o autorizație care îi permite să depună o cerere în temeiul articolului 104 din Regulamentul 2017/1001 în scopul de a fi repus în dreptul de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii menționate. Totuși, trebuie arătat că autorizarea respectivă a intervenit după expirarea termenului pentru solicitarea acestei reînnoiri, prevăzut în temeiul articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001, și după aproape un an de la expirarea înregistrării efective a mărcii, la 22 iulie 2017.

29      Articolul 53 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001 prevede următoarele:

„Cererea de reînnoire se depune în termen de șase luni înainte de data expirării înregistrării. Taxa de bază pentru reînnoire și, dacă este cazul, una sau mai multe taxe de clasificare pentru fiecare clasă de produse sau servicii care se adaugă la prima clasă se achită în același termen. În caz contrar, cererea de reînnoire poate fi depusă și taxele pot fi achitate într‑un termen suplimentar de șase luni de la data expirării înregistrării, cu condiția ca, în această nouă perioadă, să se achite o taxă suplimentară pentru plata cu întârziere a taxei de reînnoire sau pentru depunerea cu întârziere a cererii de reînnoire.”

30      Astfel cum arată în mod întemeiat camera de recurs la punctul 25 din decizia atacată, termenul pentru a solicita reînnoirea înregistrării unei mărci curge independent de o eventuală autorizare expresă pe care titularul mărcii ar acorda‑o licențiatului.

31      Procedura de reînnoire încetează, așadar, la expirarea termenului prevăzut la articolul 53 alineatul (3) din regulamentul menționat. Prin urmare, pentru a fi considerată parte la această procedură în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, reclamanta trebuia să obțină autorizarea expresă a titularului mărcii în cauză pentru a putea solicita reînnoirea înregistrării acesteia la o dată situată înainte de expirarea termenului prevăzut.

32      În măsura în care reclamanta nu a primit o autorizare expresă decât după expirarea acestui termen, ea nu poate fi considerată nici parte la procedura de reînnoire, în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, nici „parte la o procedură în fața [EUIPO]”, în sensul articolului 104 alineatul (1) din regulamentul menționat. Reclamanta nu putea, așadar, să depună o cerere de repunere în drepturile sale în calitate de licențiat care a pierdut un drept și trebuie, în consecință, în speță, să fie considerată că a acționat în fața EUIPO numai în numele și pe seama titularului mărcii în discuție, astfel încât respectarea condițiilor prevăzute la articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 trebuie examinată în privința acestuia din urmă. În consecință, astfel cum arată în mod întemeiat camera de recurs la punctul 25 din decizia atacată, reclamanta nu putea să remedieze lipsa reînnoirii de către titularul mărcii în cauză decât demonstrând că o asemenea lipsă s‑a produs în pofida faptului că acesta dăduse dovadă de întreaga prudență necesară.

33      Interpretarea reținută la punctul 32 de mai sus este cea mai în măsură să satisfacă principiul efectivității și cerința securității juridice. Ea garantează o determinare clară și o respectare riguroasă a momentului de la care încep să curgă și la care se împlinesc termenele vizate de articolele 53 și 104 din Regulamentul 2017/1001.

34      Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, aplicarea strictă a normelor Uniunii în materie de termene de procedură respectă cerința securității juridice și necesitatea de a se evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției. Nu se poate deroga de la aplicarea acestora decât în împrejurări cu totul excepționale. Indiferent dacă astfel de împrejurări sunt calificate drept caz fortuit, forță majoră sau chiar eroare scuzabilă, ele cuprind în orice caz un element subiectiv legat de obligația unui justițiabil de bună‑credință de a da dovadă de prudența și de diligența necesare unui operator normal informat în vederea supravegherii derulării procedurii și a respectării termenelor prevăzute [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 mai 2014, Melt Water/OAPI (NUEVA), T‑61/13, EU:T:2014:265, punctul 38 și jurisprudența citată].

35      Condițiile de aplicare a articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 trebuie, așadar, să fie interpretate în mod restrictiv. Astfel, respectarea termenelor este o chestiune de ordine publică, iar restitutio in integrum a unei înregistrări după radierea sa este de natură să afecteze securitatea juridică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2012, Video Research USA/OAPI (VR), T‑267/11, EU:T:2012:446, punctul 35].

36      Astfel, titularul unei mărci care a omis să reînnoiască înregistrarea acesteia în termenul stabilit nu poate eluda consecințele propriei neglijențe autorizând o terță persoană să depună o cerere pentru a fi repus în dreptul său de a solicita reînnoirea înregistrării unei mărci a Uniunii Europene după expirarea termenului menționat.

37      În ceea ce îl privește, un licențiat nu poate, pe de o parte, să solicite repunerea în drepturile sale pentru simplul motiv că titularul mărcii a dat dovadă de inerție și nu a respectat termenul pentru a solicita reînnoirea înregistrării mărcii respective și, pe de altă parte, să fie admis să acționeze împotriva voinței titularului unei mărci care a decis în mod conștient să nu îi reînnoiască înregistrarea.

38      În consecință, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că trebuia să verifice respectarea condițiilor prevăzute la articolul 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 în privința titularului mărcii, astfel încât primul motiv trebuie respins.

 Cu privire la încălcarea obligației de prudență impuse de circumstanțele și de termenele prevăzute la articolul 104 din Regulamentul 2017/1001

39      Mai întâi, reclamanta susține că a respectat termenele prevăzute la articolul 104 din Regulamentul 2017/1001. Ea arată că acest articol stabilește două termene. Primul este un termen absolut de un an care curge de la expirarea termenului nerespectat, și anume 22 iulie 2017. Al doilea este un termen de două luni care curge de la încetarea obstrucționării care stă la baza nerespectării termenului. În această privință, reclamanta susține că obstrucționarea a încetat din momentul în care a primit din partea titularului mărcii în discuție autorizarea expresă de a acționa, și anume la 17 iulie 2018. Întrucât cererea de a fi repusă în drepturile sale a fost introdusă la 21 iulie 2018, cele două termene ar fi fost respectate.

40      În continuare, reclamanta susține că în mod eronat camera de recurs a aplicat un criteriu cu caracter absolut, întrucât i‑a impus să dovedească faptul că a luat toate măsurile necesare pentru a asigura o reînnoire în timp util. Or, reclamanta nu ar fi trebuit să ia decât măsurile adecvate în speță și impuse de circumstanțe. În speță, contractul care o obliga față de titularul mărcii în discuție ar fi fost supus dreptului italian, care ar consacra principiile generale ale încrederii juste și legitime și bunei‑credințe în executarea obligațiilor contractuale. Prin urmare, camera de recurs ar fi trebuit să considere că, întrucât nu putea să prevadă că titularul mărcii în discuție nu își va îndeplini obligațiile contractuale, reclamanta a acționat cu toată prudența impusă de circumstanțe.

41      În sfârșit, reclamanta arată că, întrucât măsurile recomandate de camera de recurs pentru a asigura o reînnoire în timp util a înregistrării mărcii în discuție nu ar fi fost eficiente și ar fi lipsite de relevanță în ceea ce privește controlul respectării obligației de prudență de către reclamantă, aceasta a încălcat articolul 104 din Regulamentul 2017/1001.

42      EUIPO contestă argumentația reclamantei.

43      Tribunalul arată că din examinarea primului motiv rezultă că, în speță, admiterea cererii de a fi repusă în drepturile sale este condiționată de respectarea de către titularul mărcii în discuție a condițiilor prevăzute la articolul 104 din Regulamentul 2017/1001.

44      În această privință, mai întâi, reclamanta nu a oferit nicio explicație referitoare la inerția titularului mărcii în discuție în ceea ce privește reînnoirea înregistrării sale, astfel încât nimic nu indică faptul că acesta din urmă a dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe, în sensul articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001.

45      În continuare, potrivit articolului 104 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, cererea de repunere în drepturile sale trebuie prezentată în scris în termen de două luni de la încetarea obstrucționării.

46      Or, potrivit articolului 104 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001, articolul 104 nu este aplicabil termenelor prevăzute la alineatul (2) al acestui articol. Astfel, dacă nu a fost respectat termenul de două luni, care este una dintre condițiile de admisibilitate a cererii, nu mai există posibilitatea de a prezenta o nouă cerere de repunere în drepturi, chiar și justificând respectiva nerespectare [Hotărârea din 23 septembrie 2009, Evets/OAPI (DANELECTRO și QWIK TUNE), T‑20/08 și T‑21/08, EU:T:2009:356, punctul 24].

47      Argumentul reclamantei potrivit căruia termenul de două luni nu putea începe să curgă decât de la data la care primise autorizarea titularului mărcii în discuție, și anume la 17 iulie 2018, așa încât cererea ar fi fost introdusă în termen, nu poate fi admis.

48      Astfel, simplul fapt de a recunoaște că reclamanta nu ar fi putut solicita în mod valabil reînnoirea înregistrării mărcii în discuție fără autorizarea expresă a titularului acesteia nu înseamnă a recunoaște că inexistența unei asemenea autorizări ar constitui o obstrucționare în sensul articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001.

49      Pe de altă parte, din elementele dosarului reiese că titularul mărcii în discuție a desemnat un reprezentant, care a fost informat cu privire la expirarea înregistrării efective a mărcii respective la 22 iulie 2017 în lipsa reînnoirii. Or, din dosar nu reiese că titularul menționat ar fi susținut că a existat vreo obstrucționare în ceea ce îl privește.

50      În sfârșit, problema dacă reclamanta putea sau nu să aibă încredere în respectarea de către titularul mărcii în discuție a obligației sale de a‑și executa obligațiile contractuale nu este pertinentă decât din punctul de vedere al raporturilor lor contractuale și al stabilirii răspunderii pentru prejudiciile eventual suferite de reclamantă, însă nu poate afecta situația sa juridică în raport cu EUIPO.

51      În consecință, cererea depusă de reclamantă nu era admisibilă întrucât nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 104 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2017/1001.

52      Prin urmare, trebuie respinse al doilea, al treilea și al patrulea motiv, fără ca celelalte argumente invocate de reclamantă în această privință să poată repune în discuție o asemenea concluzie.

 Cu privire la încălcarea principiului general al protecției conferite de o marcă a Uniunii Europene

53      Potrivit reclamantei, decizia atacată are ca efect expunerea publicului la un risc de confuzie cauzat de eventuale înregistrări viitoare ale unor semne similare cu marca a cărei înregistrare a încetat, astfel încât ea încalcă principiul general al protecției conferite de o marcă a Uniunii Europene, consacrat în considerentul (11) al Regulamentului 2017/1001, potrivit căruia scopul înregistrării unei mărci este, printre altele, acela de a garanta funcția de origine a acesteia.

54      EUIPO contestă argumentația reclamantei.

55      Trebuie amintit că, potrivit considerentului (11) al Regulamentului 2017/1001:

„Protecția conferită de marca [Uniunii Europene], al cărei scop este în special garantarea funcției mărcii de indicare a originii, ar trebui să fie absolută în caz de identitate între marcă și semn și între produse sau servicii. Protecția ar trebui să existe de asemenea în caz de similitudine între marcă și semn și între produse sau servicii. Este oportun să se interpreteze noțiunea de similitudine în relație cu riscul de confuzie. Riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroși factori și în special de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută între aceasta și semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă și semn și între produsele sau serviciile desemnate, ar trebui să constituie condiția specifică a protecției.”

56      Deși obiectivul considerentului (11) al Regulamentului 2017/1001 este de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 iunie 2012, Chartered Institute of Patent Attorneys, C‑307/10, EU:C:2012:361, punctul 36), acesta nu are ca obiect, contrar a ceea ce pare să sugereze reclamanta, să garanteze pe termen nelimitat înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene atunci când aceasta a încetat din cauza nereînnoirii înregistrării mărcii respective.

57      Astfel, atunci când o marcă expiră, iar înregistrarea acesteia nu este reînnoită, ea intră, în principiu, în domeniul public, ceea ce favorizează concurența și încurajează progresul. În consecință, și în temeiul principiului disponibilității, trebuie să se repună în domeniul public mărcile care, în definitiv, nu sunt sau nu mai sunt exploatate, astfel încât alți agenți economici să le poată înregistra și să poată obține din această înregistrare în mod eficace toate utilitățile economice.

58      În speță, expirarea înregistrării mărcii în discuție își are originea în nereînnoirea acestei înregistrări în timp util. Astfel cum susține în mod întemeiat EUIPO, faptul că marca menționată nu mai poate servi drept bază pentru o acțiune în justiție împotriva altor mărci ulterioare este o consecință a acestei expirări, iar nu o încălcare a principiului general al protecției conferite de o marcă a Uniunii Europene.

59      Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins, precum și acțiunea în totalitate, fără a fi necesar să se examineze admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere al reclamantei.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

60      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

61      Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Seven SpA la plata cheltuielilor de judecată.

Spielmann

Öberg

Spineanu‑Matei

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 23 septembrie 2020.

Semnături


*      Limba de procedură: engleza.