Cauza T‑378/13

Apple and Pear Australia Ltd
și
Star Fruits Diffusion

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale English pink – Marca comunitară verbală anterioară PINK LADY și mărcile comunitare figurative anterioare Pink Lady – Obligația de motivare – Obligație de diligență – Decizie a unei instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare – Lipsa autorității de lucru judecat”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 25 martie 2015

1.      Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Motivarea deciziilor – Articolul 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 – Domeniu de aplicare identic cu cel al articolului 296 TFUE

(art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75 prima teză)

2.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Cale de atac introdusă împotriva unei decizii a diviziei de opoziție a Oficiului – Examinare de către camera de recurs – Întindere – Fapte și probe care nu au fost prezentate în susținerea opoziției în termenul acordat în acest scop – Luare în considerare – Puterea de apreciere a camerei de recurs – Inexistența unei dispoziții contrare

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 76 alin. (2)]

3.      Marcă comunitară – Litigii în domeniul contrafacerii și al validității mărcilor comunitare – Competență internațională în materie de contrafacere

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, considerentele (16) și (17) și art. 95 și 96]

4.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Înlăturarea unui viciu de motivare în cursul procedurii contencioase – Inadmisibilitate

(art. 296 TFUE)

5.      Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Examinare din oficiu a faptelor – Obligație de diligență – Utilizare serioasă a mărcii anterioare

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 76 alin. (1)]

6.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiunea în fața instanței Uniunii – Competența Tribunalului – Modificarea unei decizii a Oficiului – Condiții – Decizie a unei instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare – Lipsa autorității de lucru judecat

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, considerentele (16) și (17) și art. 65 alin. (3)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 22)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 23)

3.      Articolul 95 din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară prevede că statele membre desemnează pe teritoriul lor instanțele naționale care vor asuma rolul de „instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare”. Aceste instanțe au astfel sarcina de a îndeplini funcțiile atribuite de regulamentul menționat. În această privință, articolul 96 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare au competență, printre altele, în materia acțiunilor în contrafacere și în materia cererilor reconvenționale de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare.

Potrivit considerentului (16) al Regulamentului nr. 207/2009, „este indispensabil ca deciziile privind validitatea și contrafacerea mărcilor comunitare să producă efecte și să se extindă în întreaga Comunitate, ca singură modalitate de a evita hotărâri contradictorii ale instanțelor și ale Oficiului, și de a aduce atingere caracterului unitar al mărcilor comunitare”. De asemenea, în considerentul (17) al Regulamentului nr. 207/2009, se subliniază că este necesar să se evite pronunțarea unor hotărâri contradictorii ca urmare a acțiunilor în care sunt implicate aceleași părți și care sunt formulate pentru aceleași fapte pe baza unei mărci comunitare și a unor mărci naționale paralele. Mecanismele instituite de Regulamentul nr. 207/2009 urmăresc deci să garanteze protecția uniformă a mărcii comunitare pe întreg teritoriul Uniunii. Legiuitorul confirmă astfel caracterul unitar al mărcii comunitare.

Instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare are competența să pronunțe interdicții de a continua acte de contrafacere sau privind posibila contrafacere a unei mărci comunitare care se extind la întreg teritoriul Uniunii. Astfel, sistemul prevăzut de Regulamentul nr. 207/2009 permite să se limiteze un astfel de litigiu la o singură procedură pentru a se garanta protecția uniformă a mărcii comunitare pe întreg teritoriul Uniunii.

(a se vedea punctele 24-26)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 35)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 46)

6.      Competența de modificare nu are ca efect să confere Tribunalului posibilitatea de a proceda la o apreciere cu privire la care camera de recurs nu s‑a pronunțat încă. Exercitarea competenței de modificare trebuie, așadar, în principiu, să fie limitată la situațiile în care Tribunalul, după ce a controlat aprecierea făcută de camera de recurs, este în măsură să determine, pe baza elementelor de fapt și de drept astfel cum acestea sunt stabilite, care este decizia pe care camera de recurs era obligată să o adopte.

Trebuie să se considere că decizia unei instanțe naționale care statuează ca instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare în cadrul unei acțiuni în contrafacere a unei mărci comunitare nu are nicio autoritate de lucru judecat pentru organele Oficiului [pentru Armonizare] în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în cadrul procedurii de opoziție la înregistrarea unei mărci comunitare, chiar dacă aceasta este identică cu marca națională care face obiectul acțiunii în contrafacere. Rezultă că existența unei astfel de decizii, chiar dacă a rămas definitivă, nu este suficientă în sine pentru a conferi Tribunalului competența de a determina decizia pe care camera de recurs era obligată să o adopte.

Desigur, este adevărat că legiuitorul Uniunii a instituit, prin intermediul Regulamentului nr. 207/2009, mecanisme care urmăresc să garanteze protecția uniformă a mărcii comunitare pe întreg teritoriul Uniunii, confirmând astfel caracterul unitar al mărcii comunitare. În acest context, el a instituit instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare învestite cu competența de a pronunța continuarea actelor de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere a unei mărci comunitare care se extind la întreg teritoriul Uniunii.

Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe consacrate, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată numai în temeiul Regulamentului nr. 207/2009, astfel cum a fost interpretat de instanța Uniunii, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare a acestora, aceste considerații fiind valabile deopotrivă în cadrul unei proceduri de opoziție formulate în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Situația este aceeași, a fortiori, în ceea ce privește efectul deciziilor naționale anterioare asupra soluției care trebuie dată în litigiul în cauză. Astfel, regimul dreptului Uniunii în domeniul mărcilor este un sistem autonom, constituit dintr‑un ansamblu de norme și care urmărește obiective care îi sunt specifice, aplicarea sa fiind independentă de orice sistem național. În consecință, refuzul înregistrării trebuie apreciat doar în temeiul reglementării pertinente a Uniunii, iar deciziile naționale anterioare nu pot în niciun caz să repună în discuție legalitatea deciziei în litigiu.

Trebuie subliniat de asemenea că Regulamentul nr. 207/2009 nu conține nicio dispoziție potrivit căreia Oficiul ar fi ținut de o decizie a unei instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare pronunțată în cadrul unei acțiuni în contrafacere atunci când își exercită competența exclusivă în materia înregistrării mărcilor comunitare și atunci când, în acest context, examinează opozițiile la cererile de înregistrare a mărcilor comunitare. Dispozițiile din Regulamentul nr. 207/2009 care fac aplicarea principiului autorității de lucru judecat privesc, într‑adevăr, alte situații.

Pe de altă parte, cerința caracterului unitar al mărcii comunitare, astfel cum este subliniat în cuprinsul considerentelor (16) și (17) ale Regulamentului nr. 207/2009, nu presupune ca, în numele principiului autorității de lucru judecat, organele Oficiului și, în consecință, instanța Uniunii să nu mai poată examina existența eventuală a unui risc de confuzie în cadrul unei proceduri de opoziție la înregistrarea unei noi mărci comunitare, nici chiar în cazul în care aceasta ar fi identică cu o marcă națională cu privire la care o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare a statuat în sensul că aduce atingere mărcii comunitare anterioare.

Trebuie, astfel, să se sublinieze că Oficiul este singurul organ abilitat de legiuitorul Uniunii să examineze cererile de înregistrare și, prin urmare, să autorizeze sau să refuze înregistrarea unei mărci comunitare. În cadrul acestei competențe, deciziile privind înregistrarea sau protecția unui semn ca marcă comunitară adoptate de camerele de recurs în aplicarea Regulamentului nr. 207/2009 sunt emise în exercitarea unei competențe nediscreționare, iar nu în exercitarea unei puteri discreționare. Prin urmare, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată numai în temeiul acestui regulament, astfel cum a fost interpretat de instanța Uniunii. Or, Regulamentul nr. 207/2009 nu prevede nicio dispoziție care să impună OAPI să se conformeze, în numele principiului autorității de lucru judecat, unei decizii a unei instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare prin care se constată contrafacerea unei mărci comunitare printr‑o marcă națională.

(a se vedea punctele 56-63)