Language of document :

Acţiune introdusă la 16 mai 2007 - Longevity Health Products/OAPI - Celltech Pharma (Cellutrim)

(Cauza T-169/07)

Limba în care a fost formulată acţiunea: germana

Părţile

Reclamantă: Longevity Health Products Inc. (Nassau, Bahamas) (reprezentant: J. E. Korab, Rechtsanwalt)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale)

Cealaltă parte în procedura în faţa camerei de recurs: Celltech Pharma GmbH & Co. KG

Concluziile reclamantei

declararea admisibilităţii cererii;

anularea deciziei Camerei întâi de recurs din 7 martie 2007 și respingerea cererii de declarare a nulităţii formulate de Celltech Pharma GmbH & Co. KG împotriva înregistrării mărcii comunitare nr. 3 979 0336;

obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele şi principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulităţii : marca verbală "Cellutrim" pentru produse și servicii din clasele 3, 5 și 35 (marca comunitară nr. 3 979 036).

Titularul mărcii comunitare : reclamanta.

Partea care solicită declararea nulităţii mărcii comunitare : Celltech Pharma GmbH & Co. KG.

Dreptul la marcă al părţii care solicită declararea nulităţii : marca verbală "Cellidrin" pentru produse din clasa 5.

Decizia diviziei de anulare : declară nulitatea respectivei mărci comunitare pentru produse din clasa 5.

Decizia camerei de recurs : respinge recursul.

Motivele invocate : motivare eronată a Camerei de recurs, deoarece nu există risc de confuzie între mărcile aflate în conflict.

____________