Language of document : ECLI:EU:T:2014:999

Cauza T‑517/09

Alstom

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața transformatoarelor – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Afectarea comerțului dintre statele membre – Noțiunea de întreprindere – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Prezumția exercitării efective a unei influențe decisive de către o societate‑mamă asupra comportamentului filialei sale – Obligația de motivare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 27 noiembrie 2014

1.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație –Conţinut – Aprecierea obligației de motivare în funcție de împrejurările cauzei

(art. 253 CE)

2.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în totalitate sau aproape în totalitate de aceasta – Moment care trebuie luat în considerare – Momentul consumării încălcării

(art. 81 CE)

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Decizie prin care se aplică amenzi pentru încălcarea normelor de concurență și care privește o pluralitate de destinatari – Imputarea practicilor unei filiale societății‑mamă a acesteia – Necesitatea unei motivări explicite – Decizie care se bazează în mod exclusiv pe prezumția relativă a exercitării efective a unei influențe decisive – Conținutul obligației de motivare

(art. 81 CE și 253 CE)

4.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Domeniu de aplicare – Decizie prin care se impută unei societăți‑mamă răspunderea pentru comportamentul ilicit al filialei sale – Înlăturarea unui viciu de motivare în cursul procedurii contencioase – Inadmisibilitate

(art. 81 CE și 253 CE)

5.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Control jurisdicțional – Elemente care pot fi luate în considerare de instanța Uniunii – Informații care nu sunt cuprinse într‑o decizie prin care se impută unei societăți‑mamă răspunderea pentru comportamentul ilicit al filialei sale și care țin de aspectul participării societății‑mamă la încălcare – Excludere

(art. 81 CE și 253 CE)

6.      Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acţiunea – Decizie prin care se impută unei societăți‑mamă răspunderea pentru comportamentul ilicit al filialei sale – Motiv întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare – Invocarea unei competențe nediscreționare – Lipsa unor elemente care să conducă cu certitudine la adoptarea unei noi decizii identice pe fond – Menținerea interesului de a exercita acțiunea

(art. 81 CE, 230 CE și 253 CE)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 28-31)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 49-59, 62-64, 67 și 68)

3.      Atunci când o decizie de aplicare a normelor Uniunii din materia dreptului concurenței privește o pluralitate de destinatari și se referă la imputabilitatea încălcării, aceasta trebuie să cuprindă o motivare suficientă în raport cu fiecare dintre destinatari, în special cu aceia dintre destinatari care, potrivit deciziei respective, trebuie să poarte răspunderea pentru această încălcare. Astfel, în privința societății‑mamă considerate responsabilă pentru comportamentul ilicit al filialei sale, o asemenea decizie trebuie, în principiu, să conțină o prezentare detaliată a motivelor de natură să justifice imputabilitatea încălcării societății respective.

În ceea ce privește, mai precis, o decizie a Comisiei care se bazează în mod exclusiv, în raport cu anumiți destinatari, pe prezumția exercitării efective a unei influențe decisive, Comisia trebuie, în orice caz, să le prezinte în mod adecvat acestor destinatari motivele pentru care elementele de fapt și de drept invocate nu au fost suficiente pentru a răsturna respectiva prezumție. Obligația Comisiei de a‑și motiva deciziile cu privire la acest aspect rezultă în special din caracterul relativ al prezumției menționate, a cărei răsturnare ar necesita ca persoanele interesate să prezinte o probă referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice dintre societățile în cauză.

În această privință, motivarea prezentată de Comisie trebuie să permită exercitarea controlului de către Tribunal, acesta având obligația să aprecieze orice element referitor la legăturile organizatorice, economice și juridice dintre societatea‑mamă și filială care poate să dovedească faptul că aceasta din urmă se comportă în mod autonom în raport cu societatea sa mamă și că aceste două societăți nu constituie, așadar, o unitate economică unică. O astfel de verificare se impune cu atât mai mult cu cât autonomia unei filiale în punerea în aplicare a politicii sale comerciale face parte din ansamblul elementelor relevante care permit societății‑mamă să răstoarne prezumția influenței sale decisive asupra comportamentului filialei, elemente ale căror caracter și importanță pot varia potrivit caracteristicilor proprii fiecărui caz.

În consecință, revine Comisiei obligația de a aprecia în fiecare speță orice element invocat în fața sa cu privire la legăturile respective. În plus, chiar în cazul în care Comisia apreciază că elementele avansate de societatea‑mamă nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția influenței acesteia asupra comportamentului filialei sale pe piață, Comisia are în continuare obligația de a prezenta motivele privind aceste elemente, în măsura în care nu este vorba doar despre elemente în mod vădit nerelevante sau nesemnificative. Or, obligația de motivare, care este o obligație de natură formală, presupune ca raționamentul pe care Comisia își întemeiază concluziile să figureze în mod clar și neechivoc în decizia atacată, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul.

(a se vedea punctele 72-75, 102 și 106)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 77, 110 și 111)

5.      În ceea ce privește controlul jurisdicțional al unei decizii a Comisiei prin care se aplică amenzi pentru încălcarea normelor de concurență, deși competența de fond recunoscută Tribunalului în materie de amenzi poate justifica prezentarea și luarea în considerare a unor informații complementare a căror menționare în decizie nu este impusă în temeiul obligației de motivare, acest lucru nu este valabil decât în ceea ce privește aspectul aprecierii caracterului adecvat al cuantumului amenzii aplicate. În consecință, Tribunalul nu poate lua în considerare elemente referitoare la imputarea în sarcina unei societăți‑mamă a comportamentului ilicit al filialei sale în măsura în care această imputare ridică problema existenței unei unități economice între cea dintâi și cea de a doua și, în definitiv, problema participării societății‑mamă la încălcarea sancționată. Or, această problemă ține de controlul legalității deciziei menționate, iar nu de aprecierea caracterului adecvat al cuantumului amenzii aplicate societății‑mamă.

Pe de altă parte, deși instanța Uniunii poate să constate o încălcare a obligației de motivare săvârșită de Comisie în cadrul stabilirii amenzilor impuse pentru încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE, precizând în același timp că, întrucât se impune confirmarea pe fond a soluției reținute de Comisie, încălcarea respectivă nu antrenează nici anularea deciziei atacate, nici o modificare a cuantumului amenzilor, această apreciere nu poate fi transpusă, în ceea ce privește controlul legalității unei decizii a Comisiei, în măsura în care Comisia a reținut în aceasta răspunderea întreprinderii în cauză.

(a se vedea punctele 112, 114 și 115)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 116 și 117)