Language of document : ECLI:EU:T:2021:186

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

14 aprilie 2021(*)

„Desen sau model industrial comunitar – Depozit multiplu de desene sau modele industriale comunitare reprezentând aparate și echipament pentru gimnastică sau sport – Drept de prioritate – Articolul 41 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 – Cerere în temeiul Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor – Articolul 4 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale – Termen de prioritate”

În cauza T‑579/19,

The KaiKai Company Jaeger Wichmann GbR, cu sediul în München (Germania), reprezentată de J. Hellmann‑Cordner, avocată,

reclamantă,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de D. Walicka, în calitate de agent,

pârât,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a treia de recurs a EUIPO din 13 iunie 2019 (cauza R 573/2019‑3) privind o cerere de înregistrare a unor aparate și echipament pentru gimnastică sau sport ca desene sau modele industriale comunitare, prin care se revendică dreptul de prioritate al unei cereri internaționale de brevet depuse în temeiul Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor,

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnii A. M. Collins, președinte, și G. De Baere și doamna G. Steinfatt (raportoare), judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 august 2019,

având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 15 noiembrie 2019,

având în vedere că nicio cerere de organizare a unei ședințe nu a fost formulată de părți în termenul de trei săptămâni de la notificarea închiderii fazei scrise a procedurii și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

 Dreptul internațional

1        Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale a fost semnată la Paris (Franța) la 20 martie 1883, revizuită ultima dată la Stockholm (Suedia) la 14 iulie 1967 și modificată la 28 septembrie 1979 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 828, nr. 11851, p. 305, denumită în continuare „Convenția de la Paris”). Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt părți la această convenție.

2        Articolul 4 secțiunea A alineatul (1) din Convenția de la Paris prevede:

„Cel care a depus în condiții reglementare, într‑unul din [statele părți la Convenția de la Paris], o cerere de brevet de invenție, de model de utilitate, de desen sau model industrial, de marcă de fabrică sau de comerț sau succesorul său în drepturi va beneficia, pentru a efectua depunerea în celelalte țări, de un drept de prioritate în termenele precizate mai jos.”

3        Articolul 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris prevede:

„Termenele de prioritate menționate mai sus vor fi de 12 luni pentru brevetele de invenție și modelele de utilitate și de 6 luni pentru desenele sau modelele industriale și pentru mărcile de fabrică sau de comerț.”

4        Articolul 4 secțiunea E din Convenția de la Paris prevede:

„(1)      Când un desen sau model industrial va fi depus într‑o țară în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decât cel stabilit pentru desene sau modele industriale.

(2)      În afară de aceasta, este îngăduit a se depune într‑o țară un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, și viceversa.”

5        Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS), care constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), a fost semnat la Marrakech (Maroc) la 15 aprilie 1994 și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3, denumit în continuare „Acordul TRIPS”). Sunt părți la Acordul TRIPS membrii OMC, printre care se numără toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și Uniunea Europeană însăși.

6        Articolul 2 din Acordul TRIPS, intitulat „Convenții referitoare la proprietatea intelectuală”, prevede:

„(1)      În ceea ce privește părțile II, III și IV ale prezentului acord, membrii trebuie să se conformeze articolelor 1-12 și articolului 19 din Convenția de la Paris [pentru protecția proprietății industriale, astfel cum a fost revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967].

(2)      Nicio prevedere a părților de la I la IV ale prezentului acord nu trebuie să deroge de la obligațiile pe care membrii pot să le aibă unii față de alții în temeiul Convenției de la Paris […].”

7        Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor a fost încheiat la Washington la 19 iunie 1970 și modificat ultima dată la 3 octombrie 2001 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1160, nr. 18336, p. 231, denumit în continuare „PCT”). Toate statele membre ale Uniunii sunt părți la PCT.

8        Articolul 1 alineatul (2) din PCT prevede:

„Nicio dispoziție a prezentului tratat nu poate fi interpretată ca restrângând drepturile prevăzute de Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, în favoarea cetățenilor țărilor părți la această convenție sau a persoanelor domiciliate în aceste țări.”

9        Articolul 2 punctele (i) și (ii) din PCT prevede:

„În sensul prezentului tratat și al regulamentului de aplicare și sub rezerva că un sens diferit este expres indicat:

i)      se înțelege, prin «cerere», o cerere de protecție a unei invenții; orice referire la o «cerere» se înțelege ca o referire la cereri de brevete de invenție, de certificate de autor de invenții, de certificate de utilitate, de modele de utilitate, de brevete sau de certificate adiționale, de certificate de autor de invenții adiționale și de certificate de utilitate adiționale;

ii)      orice referire la un «brevet» se înțelege ca o referire la brevetele de invenție, la certificatele de autori de invenții, la certificatele de utilitate, la modelele de utilitate, la brevetele sau la certificate adiționale, la certificatele de autor de invenții adiționale și la certificate de utilitate adiționale […].”

10      Articolul 3 alineatul (1) din PCT prevede:

„Cererile de protecție a invențiilor în orice stat contractant pot fi depuse ca cereri internaționale în sensul prezentului tratat.”

 Dreptul Uniunii

11      Articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70) prevede:

„Persoana care a depus în mod corespunzător o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial sau a unui model de utilitate pentru sau în unul dintre statele membre care este parte la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului sau succesorul acesteia în drepturi beneficiază, la depunerea cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar pentru același desen sau model ori pentru același model de utilitate, de un drept de prioritate pentru o perioadă de șase luni începând cu data de depunere a primei cereri.”

 Istoricul litigiului

12      La 24 octombrie 2018, reclamanta, The KaiKai Company Jaeger Wichmann GbR, a solicitat Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului nr. 6/2002, înregistrarea multiplă privind 12 desene sau modele industriale comunitare. Produsele în care urmează să fie încorporate aceste desene sau modele industriale fac parte din clasa 21‑02 în sensul Aranjamentului de la Locarno din 8 octombrie 1968 privind clasificarea internațională a desenelor și modelelor industriale, cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Aparate și echipament pentru gimnastică sau sport”. Reclamanta a revendicat, pentru toate aceste desene sau modele industriale, o prioritate care se întemeia pe cererea internațională de brevet PCT/EP2017/077469, depusă la 26 octombrie 2017 la Oficiul European de Brevete (OEB).

13      Prin scrisoarea din 31 octombrie 2018, examinatorul EUIPO a informat reclamanta că depozitul multiplu a fost admis în totalitate, dar că dreptul de prioritate revendicat era refuzat pentru toate desenele sau modelele industriale, dat fiind că data depunerii anterioare preceda cu mai mult de șase luni data depunerii depozitului multiplu.

14      Întrucât reclamanta și‑a menținut revendicarea priorității și a solicitat o decizie supusă căilor de atac, examinatorul a respins prin decizia din 16 ianuarie 2019 dreptul de prioritate pentru toate desenele sau modelele industriale comunitare.

15      În susținerea deciziei sale, examinatorul a arătat, întemeindu‑se pe punctul 6.2.1.1 din Orientările din 1 octombrie 2018 privind examinarea desenelor sau modelelor industriale comunitare înregistrate (denumite în continuare „Orientările EUIPO”), că, deși o cerere în temeiul PCT poate, în principiu, să fundamenteze un drept de prioritate în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 6/2002, dat fiind că definiția largă a noțiunii de „brevet” care figurează la articolul 2 din PCT cuprinde și modelele de utilitate, această cerere este de asemenea supusă unui termen de prioritate de șase luni, care nu a fost respectat în speță.

16      La 14 martie 2019, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 55-60 din Regulamentul nr. 6/2002, împotriva deciziei examinatorului.

17      Prin Decizia din 13 iunie 2019 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a treia de recurs a EUIPO a respins calea de atac formulată de reclamantă împotriva deciziei examinatorului. Ea a considerat în esență că acesta din urmă a aplicat corect articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, care ar reflecta în mod fidel dispozițiile Convenției de la Paris.

18      În această privință a constatat că, în conformitate cu articolul 4 secțiunea A alineatul (1) și cu articolul 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris, cel care a depus în condiții reglementare la nivel național o cerere de desen sau model industrial sau de model de utilitate beneficiază de un drept de prioritate într‑un termen care ar fi de 12 luni pentru brevete și modelele de utilitate și de 6 luni pentru desenele sau modelele industriale și pentru mărci. Pe de altă parte, din articolul 4 secțiunea E alineatul (1) din această convenție ar reieși că, în cazul unei cereri ulterioare de desen sau model industrial, prioritatea unei cereri de model de utilitate nu poate fi revendicată decât în termenul de prioritate de 6 luni aplicabil desenelor sau modelelor industriale. În schimb, conform articolului 4 secțiunea E alineatul (2) din convenția menționată, prioritatea unei cereri de brevet ar putea fi revendicată pentru o cerere ulterioară de model de utilitate în termenul de prioritate de 12 luni aplicabil modelelor de utilitate și brevetelor și viceversa. Camera de recurs a considerat că Convenția de la Paris nu conține, așadar, nicio dispoziție potrivit căreia o cerere de brevet ar da naștere unui drept de prioritate pentru o cerere de desen sau model industrial.

19      Camera de recurs a constatat de asemenea că articolul 4 din Convenția de la Paris se aplică, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Acordul TRIPS, mutatis mutandis Uniunii, care este membră a OMC. În aceste condiții, ea a considerat că nu există nicio supremație a Convenției de la Paris asupra dispozițiilor Regulamentului nr. 6/2002, întrucât acesta nu constituie un aranjament special, în sensul articolului 19 din convenția menționată. Astfel, opozabilitatea unui drept de prioritate ar trebui să fie apreciată numai în raport cu acest regulament.

20      Camera de recurs a considerat, în plus, că formularea articolului 41 din Regulamentul nr. 6/2002 este univocă și că, în conformitate cu aceasta, termenul de prioritate este de 6 luni de la data depunerii anterioare, iar dreptul de prioritate decurge exclusiv din depunerea legală a unei cereri de înregistrare a unui desen sau model industrial sau a unui model de utilitate, iar nu dintr‑o cerere de brevet. Întemeindu‑se pe punctul 6.2.1.1 din Orientările EUIPO, camera de recurs a admis că noțiunea de model de utilitate trebuia să fie interpretată într‑un sens larg, ca incluzând cererile internaționale de brevet depuse în temeiul PCT, întrucât acestea din urmă includ modelele de utilitate, în conformitate cu definiția care figurează la articolul 2 punctul (ii) din PCT. Totuși, potrivit camerei de recurs, această interpretare largă nu poate avea nicio incidență asupra duratei termenului legal de prioritate de 6 luni, astfel încât prioritatea unei cereri de brevet depuse în temeiul PCT ar trebui de asemenea să fie revendicată în acest termen.

21      Pe de altă parte, camera de recurs a considerat că nu există nicio contradicție între cele două ordonanțe ale Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete, Germania) din 10 noiembrie 1967 invocate de reclamantă și articolul 41 din Regulamentul nr. 6/2002, întrucât aceste ordonanțe privesc revendicarea unor drepturi de prioritate pentru cereri ulterioare de modele de utilitate, iar nu pentru cereri de desene sau modele industriale.

22      În consecință, camera de recurs a considerat că reclamanta nu putea revendica prioritatea cererii internaționale de brevet depuse în temeiul PCT la 26 octombrie 2017 decât în termen de 6 luni de la această dată, și anume până la 26 aprilie 2018.

 Concluziile părților

23      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        anularea deciziei examinatorului din 16 ianuarie 2019 în măsura în care nu a fost recunoscută prioritatea desenelor sau modelelor industriale comunitare nr. 5807179‑0001‑0012; recunoașterea priorității revendicate la 26 octombrie 2017 și corectarea publicării desenelor sau modelelor industriale comunitare prin indicarea priorității;

–        obligarea EUIPO la rambursarea taxei pentru exercitarea calea de atac;

–        obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată;

–        cu titlu subsidiar, organizarea unei ședințe.

24      EUIPO solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

25      Al doilea capăt de cerere al reclamantei cuprinde două părți. Prin intermediul primei părți, reclamanta solicită anularea deciziei examinatorului din 16 ianuarie 2019 în măsura în care nu a fost recunoscută prioritatea cererii internaționale de brevet anterioare pentru desenele sau modelele industriale comunitare în cauză.

26      În această privință trebuie amintit că, în temeiul articolului 61 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 6/2002, decizia atacată, iar nu decizia examinatorului, poate face obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului, care are competența de a anula și de a modifica decizia atacată.

27      Pe de altă parte, potrivit articolului 61 alineatul (6) din același regulament, EUIPO are obligația de a lua măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului. Prin urmare, întrucât decizia examinatorului din 16 ianuarie 2019 a făcut obiectul căii de atac care a condus la adoptarea deciziei atacate, în cazul anulării acesteia din urmă, va reveni camerei de recurs sarcina de a o reexamina în lumina prezentei hotărâri.

28      Prin urmare, prima parte a celui de al doilea capăt de cerere trebuie respinsă ca inadmisibilă.

29      În ceea ce privește a doua parte a celui de al doilea capăt de cerere, prin intermediul căreia reclamanta solicită ca Tribunalul să recunoască prioritatea revendicată și să corecteze publicarea desenelor sau modelelor industriale comunitare în cauză prin indicarea priorității menționate, trebuie amintit că, în cadrul unei acțiuni introduse în fața instanței Uniunii împotriva deciziei unei camere de recurs a EUIPO, rezultă din articolul 61 alineatul (6) din Regulamentul nr. 6/2002 că nu este de competența Tribunalului să adreseze EUIPO somații întrucât revine acestuia obligația de a acționa în conformitate cu dispozitivul și cu motivele hotărârilor Tribunalului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Gramberg/EUIPO – Mahdavi Sabet (Carcasă pentru telefon mobil), T‑166/15, EU:T:2018:100, punctul 96; a se vedea se asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 25 noiembrie 2015, Jaguar Land Rover/OAPI (Forma unei mașini), T‑629/14 nepublicată, EU:T:2015:878, punctul 10].

30      Prin urmare, a doua parte a celui de al doilea capăt de cerere al reclamantei este de asemenea inadmisibilă, și, așadar, acest capăt de cerere în ansamblul său.

31      În ceea ce privește al cincilea capăt de cerere al reclamantei, prezentat cu titlu subsidiar, trebuie constatat că cererea de organizare a unei ședințe formulată în cererea introductivă era prematură din perspectiva dispozițiilor Regulamentului de procedură al Tribunalului. Astfel, reiese din jurisprudență că cererile de stabilire a unei ședințe, cât și examinarea de către Tribunal a utilității unei asemenea ședințe nu pot interveni decât atunci când, după terminarea fazei scrise a procedurii, părțile și Tribunalul au la dispoziție toate elementele dosarului și argumentele tuturor părților pentru a se pronunța asupra acestei utilități [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2017, Erdinger Weißbräu Werner Brombach/EUIPO (Forma unui pahar mare), T‑857/16, nepublicată, EU:T:2017:754, punctul 13; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 3 martie 2015, Schmidt Spiele/OAPI (Reprezentarea unor table de jocuri de societate), T‑492/13 și T‑493/13, EU:T:2015:128, punctul 10].

32      Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2019 care îi notifica memoriul în răspuns și închiderea procedurii scrise, grefa Tribunalului a atras atenția reclamantei cu privire la dispozițiile articolului 106 din Regulamentul de procedură și a indicat că termenul pentru depunerea unei cereri de organizare a unei ședințe curge o singură dată, începând de la această notificare. Cu toate acestea, reclamanta nu a depus o nouă cerere de organizare a unei ședințe în termenul de trei săptămâni prevăzut de dispoziția menționată.

33      În aceste împrejurări, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

 Cu privire la fond

34      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură și, al doilea, pe încălcarea Regulamentului nr. 6/2002 coroborat cu o normă de drept referitoare la aplicarea sa, în conformitate cu articolul 61 alineatul (2) din regulamentul menționat.

35      Tribunalul consideră oportun să examineze mai întâi al doilea motiv prezentat de reclamantă. Acest motiv trebuie înțeles în sensul că se întemeiază pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002. Astfel, deși este cert că titlul II din cererea introductivă este denumit „Caracterul inaplicabil al articolului 41 din [Regulamentul nr. 6/2002]”, reclamanta precizează totuși, la punctele 12 și 21 din cererea introductivă, că invocă „în special […] o încălcare a Regulamentului [nr. 6/2002] coroborat cu o normă de drept referitoare la aplicarea sa, în conformitate cu articolul 61 alineatul (2) [din acest Regulament nr. 6/2002]”, și că „apreciază că este deosebit de important în prezenta cauză să se țină seama, în interpretarea dispozițiilor [regulamentului menționat], de ansamblul dispozițiilor relevante ale Convenției de la Paris”.

36      În esență, reclamanta susține că în mod greșit camera de recurs a reținut că revendicarea priorității pentru cele 12 desene sau modele industriale comunitare vizate de înregistrare multiplă din 24 octombrie 2018, întemeiată pe cererea internațională de brevet din 26 octombrie 2017, a intervenit în afara termenului. În această privință, reclamanta se întemeiază pe termenul de prioritate de 12 luni pentru brevete prevăzut de Convenția de la Paris și afirmă că termenul de 6 luni prevăzut de Regulamentul nr. 6/2002 pentru modelele de utilitate nu este aplicabil în speță.

37      Al doilea motiv cuprinde două aspecte. În primul rând, reclamanta reproșează camerei de recurs că a săvârșit o eroare atunci când a considerat că toate cererile depuse în temeiul PCT intră în sfera noțiunii de „model de utilitate” în sensul articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002.

38      În al doilea rând, reclamanta arată că, având în vedere lipsa unei norme clare în Regulamentul nr. 6/2002 în ceea ce privește prioritatea care decurge dintr‑o cerere internațională de brevet, camera de recurs ar fi trebuit să ia în considerare dispozițiile relevante ale Convenției de la Paris, care constituie temeiul regulamentului menționat. Or, întrucât articolul 4 secțiunea C alineatul (1) din această convenție prevede un termen de prioritate de 12 luni pentru brevete și întrucât Convenția de la Paris s‑ar întemeia pe principiul potrivit căruia cererea anterioară este determinantă pentru termenul de prioritate dacă prioritatea se întemeiază pe un drept de natură diferită, independent de natura dreptului la care se referă cererea ulterioară, camera de recurs nu ar fi trebuit să rețină un termen de șase luni.

39      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, în decizia atacată, camera de recurs a recunoscut că dreptul de prioritate decurge dintr‑o cerere internațională de brevet depusă în temeiul PCT. Ea s‑a întemeiat în această privință pe punctul 6.2.1.1 din Orientările EUIPO, care prevede că, pentru examinarea desenelor sau modelelor industriale comunitare înregistrate, „prioritatea unei cereri internaționale depuse în temeiul [PCT] poate fi revendicată în temeiul articolului 2 din acest tratat, care definește termenul «brevet» în sens larg, astfel încât să includă modelele de utilitate”.

40      În consecință, camera de recurs a recunoscut că cererea internațională de brevet PCT/EP2017/077469, depusă de reclamantă la 26 octombrie 2017, dădea naștere unui drept de prioritate în cadrul cererii ulterioare de desene sau modele industriale comunitare. Această constatare nu este repusă în discuție în speță.

 Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de interpretare a noțiunii de „model de utilitate” care figurează la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002

41      Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta susține că în mod eronat camera de recurs a adoptat o interpretare extensivă a noțiunii de „model de utilitate” care figurează la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, pe baza unei interpretări eronate a articolului 2 din PCT.

42      Ea contestă interpretarea EUIPO potrivit căreia o cerere depusă în temeiul PCT ar fi doar o cerere de model de utilitate sau cel puțin echivalentă cu o cerere de model de utilitate. Articolul 2 punctul (ii) din PCT invocat de EUIPO nu ar defini noțiunea de cerere depusă în temeiul PCT ca atare. O cerere internațională de brevet ar fi în același timp o cerere de brevet și o cerere de model de utilitate.

43      EUIPO contestă argumentele reclamantei.

44      De la bun început, trebuie constatat că argumentația reclamantei este ambivalentă. Astfel, ea contestă interpretarea extensivă a camerei de recurs în ceea ce privește noțiunea de „model de utilitate”, deși, după cum rezultă din cuprinsul punctului 39 de mai sus, această interpretare a permis camerei de recurs să constate că o cerere internațională de brevet putea da naștere unui drept de prioritate în sensul articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002. După cum a arătat camera de recurs la punctul 16 din decizia atacată, modul de redactare a acestei dispoziții nu prevede în mod expres existența unui drept de prioritate care decurge din depunerea unei cereri internaționale de brevet. Prin urmare, dreptul de prioritate revendicat de reclamantă în cadrul cererii sale ulterioare de desene sau modele industriale a fost examinat numai în temeiul interpretării largi a noțiunii menționate reținute de EUIPO. În consecință, așa cum arată EUIPO în memoriul în răspuns, argumentația reclamantei nu îi aduce niciun beneficiu și trebuie să fie înlăturată.

45      În orice caz, este necesar să se sublinieze că, potrivit definiției prevăzute la articolul 2 punctul (ii) din PCT, „orice referire la un «brevet» se înțelege ca o referire la brevetele de invenție, la certificatele de autori de invenții, la certificatele de utilitate, la modelele de utilitate […]”. Rezultă că cererile de brevet depuse în temeiul PCT includ modelele de utilitate, astfel cum a arătat camera de recurs la punctul 16 din decizia atacată.

46      Este adevărat că, așa cum susține în mod întemeiat reclamanta, această constatare nu înseamnă că noțiunile de „brevet” și de „model de utilitate” sunt identice, cu atât mai mult cu cât nu înseamnă că noțiunea de „model de utilitate” o include pe cea de „brevet”.

47      În această privință, trebuie arătat că, potrivit articolului 3 alineatul (1) din PCT, cererile de protecție a invențiilor în orice stat contractant pot fi depuse ca cerere internațională în sensul acestui tratat. În plus, conform articolului 2 punctul (i) din acesta, „orice referire la o «cerere» se înțelege ca o referire la cereri de brevete de invenție, de certificate de autor de invenții, de certificate de utilitate, de modele de utilitate, de brevete sau de certificate adiționale, de certificate de autor de invenții adiționale și de certificate de utilitate adiționale”. Rezultă astfel că PCT nu face distincție între diferitele drepturi prin care diversele state desemnate acordă protecția invenției.

48      În aceste împrejurări, pentru a nu exclude în mod nejustificat o parte din cererile de model de utilitate, interpretarea extensivă a EUIPO permite să se accepte toate cererile internaționale de brevete depuse în temeiul PCT ca temei al unui drept de prioritate, evitând astfel să se împiedice protecția legală a drepturilor de proprietate industrială prevăzută de PCT. Deși cereri internaționale de brevet pot da, așadar, astfel naștere unui drept de prioritate pentru desene sau modele industriale în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 6/2002, acest lucru nu transformă totuși cererile de brevet în cereri de model de utilitate și nici nu le supune în mod automat normelor concepute pentru acestea din urmă.

49      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se constate că, deși modul de redactare a articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 nu vizează în mod expres revendicarea unui drept de prioritate întemeiat pe un brevet, camera de recurs a luat în considerare în mod întemeiat, în cadrul acestui articol, cererile internaționale de brevet. Această interpretare largă a dispoziției menționate este conformă cu economia PCT, care este aceea de a garanta, în prezența unei cereri internaționale, o protecție echivalentă modelelor de utilitate și brevetelor.

50      În consecință, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare atunci când a considerat că revendicarea dreptului de prioritate întemeiată pe cererea internațională de brevet depusă de reclamantă în temeiul PCT era reglementată de articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 în ceea ce privește problema dacă un drept de prioritate se poate întemeia pe o astfel de cerere internațională de brevet.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe neluarea în considerare a articolului 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris pentru stabilirea termenului de prioritate

51      Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta consideră că, întrucât termenul de 6 luni prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 nu este aplicabil în speță, camera de recurs ar fi trebuit să recurgă la normele Convenției de la Paris, care, la articolul 4 secțiunea C alineatul (1), prevede un termen de 12 luni pentru un drept de prioritate întemeiat pe o cerere de brevet.

–       Cu privire la pertinența Convenției de la Paris pentru interpretarea articolului 41 din Regulamentul nr. 6/2002

52      Reclamanta se opune interpretării Regulamentului nr. 6/2002 reținute de camera de recurs, potrivit căreia condițiile pentru revendicarea unui drept de prioritate sunt stabilite în mod exhaustiv de acest regulament și reflectă dispozițiile Convenției de la Paris, astfel încât nu ar fi necesar să se facă referire la aceasta din urmă.

53      Reclamanta apreciază că, în lipsa unei dispoziții clare în Regulamentul nr. 6/2002 referitoare la condițiile în care este permisă invocarea unui drept de prioritate pe baza depunerii unei cereri internaționale de brevet, dispozițiile Convenției de la Paris ar trebui să fie luate în considerare în cadrul procedurii de înregistrare la EUIPO.

54      EUIPO contestă argumentația reclamantei. Regulamentul nr. 6/2002 ar pune în aplicare în mod corect normele relevante ale Convenției de la Paris referitoare la desenele sau modelele industriale. Modul univoc de redactare a articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 ar exprima în mod clar voința legiuitorului Uniunii de a prevedea pentru cererile de desene sau modele industriale comunitare o reglementare exhaustivă privind termenul de revendicare a priorității. Prin urmare, o aplicare directă sau prin analogie a Convenției de la Paris nu ar fi nici necesară, nici adecvată.

55      În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul în care se înscrie, precum și de obiectivele și de finalitatea pe care le urmărește actul din care aceasta face parte. Geneza unei dispoziții de drept al Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea acesteia (a se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 2020, EUIPO/John Mills, C‑809/18 P, EU:C:2020:902, punctul 55 și jurisprudența citată).

56      În ceea ce privește modul de redactare a articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, trebuie arătat că acesta nu prevede situația în care o cerere de desen sau model industrial este depusă cu revendicarea unui drept de prioritate întemeiat pe o cerere de brevet și nu reglementează, așadar, nici termenul de revendicare a priorității în această situație.

57      În consecință, contrar a ceea ce pare să susțină EUIPO, articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 nu reglementează în mod exhaustiv problema termenului în care poate fi revendicată o prioritate în cadrul unei cereri ulterioare de desen sau model industrial.

58      În ceea ce privește geneza articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, trebuie arătat că pasajele din lucrările pregătitoare indică faptul că dispozițiile regulamentului menționat referitoare la dreptul de prioritate urmăresc să îi asigure conformitatea cu Convenția de la Paris în ceea ce privește dreptul de prioritate și termenul său [a se vedea Propunerea de regulament a Parlamentului European și a Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare din 3 decembrie 1993, COM(93) 342 final‑COD 463, expunerea de motive, partea II titlul IV secțiunea 2].

59      Legătura dintre dreptul de prioritate prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 și Convenția de la Paris se reflectă de asemenea în însuși modul de redactare a acestei dispoziții, care acordă un drept de prioritate „persoanei care a depus în mod corespunzător o cerere de înregistrare […] pentru sau în unul dintre statele membre care este parte la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului […]”. Această referire permite să se concluzioneze că finalitatea articolului 41 din Regulamentul nr. 6/2002 este de a se ține seama de obligația, creată de Convenția de la Paris și care revine membrilor OMC, de a respecta prioritățile care decurg din depunerea unei cereri legale de protecție în unul dintre statele părți la una dintre aceste convenții.

60      Astfel, din moment ce Uniunea, în calitate de membru al OMC, este parte la Acordul TRIPS, ea este obligată să interpreteze propria legislație privind proprietatea intelectuală, în măsura în care este posibil, în lumina textului și a finalității acordului menționat. Or, articolul 2 alineatul (1) din Acordul TRIPS prevede că, în ceea ce privește părțile II, III și IV din acest acord, statele părți se vor conforma articolelor 1-12 și 19 din Convenția de la Paris (a se vedea, pentru dreptul mărcilor, Hotărârea din 16 noiembrie 2004, Anheuser‑Busch, C‑245/02, EU:C:2004:717, punctul 42 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 11 noiembrie 2020, EUIPO/John Mills, C‑809/18 P, EU:C:2020:902, punctul 64). Această constatare, stabilită de jurisprudență în contextul dreptului mărcilor, poate fi transpusă în privința dreptului desenelor sau modelelor industriale, întrucât, după cum reiese din expunerea de motive a Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare din 3 decembrie 1993, COM(93) 342 final‑COD 463, normele privind dreptul de prioritate din Regulamentul nr. 6/2002 au fost redactate în special prin analogie cu dispozițiile cvasiidentice ale propunerii de regulament privind marca comunitară.

61      Pe de altă parte, trebuie amintită jurisprudența Curții potrivit căreia, chiar dacă Uniunea nu este parte contractantă la o convenție internațională încheiată de statele sale membre, dar este obligată, în temeiul unui tratat internațional la care este parte, să nu stea în calea obligațiilor care le revin statelor membre în temeiul acestei convenții, noțiunile cuprinse în actul de drept derivat al Uniunii trebuie interpretate astfel încât să rămână compatibile cu convenția respectivă și cu tratatul menționat, având de asemenea în vedere contextul în care asemenea noțiuni se înscriu și scopul urmărit de dispozițiile convenționale relevante în materie de proprietate intelectuală, această jurisprudență aplicându‑se nu numai în dreptul mărcilor, ci și în alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctele 50 și 56, și Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Bericap Záródástechnikai, C‑180/11, EU:C:2012:717, punctele 69 și 70).

62      În ceea ce privește dreptul de prioritate, trebuie arătat că acest drept își are originea în articolul 4 din Convenția de la Paris [a se vedea, în ceea ce privește dreptul de prioritate prevăzut la articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), Hotărârea din 15 noiembrie 2001, Signal Communications/OAPI (TELEYE), T‑128/99, EU:T:2001:266, punctul 37].

63      Rezultă că, în ceea ce privește interpretarea articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, trebuie să se țină seama de dispozițiile Convenției de la Paris.

64      Prin urmare, în mod întemeiat reclamanta susține că, din moment ce termenul de prioritate care decurge dintr‑o cerere internațională de brevet anterioară nu este prevăzut de Regulamentul nr. 6/2002, este necesar să se recurgă la reglementarea subiacentă acestuia, și anume Convenția de la Paris, ale cărei dispoziții referitoare la stabilirea termenului de revendicare a priorității bazate pe depunerea unei cereri de brevet în cadrul unei cereri ulterioare de desen sau model trebuie să fie luate în considerare ca referință pentru interpretarea acestui regulament.

65      În sfârșit, trebuie să se constate că, deși a admis, pentru aceleași motive ca reclamanta, că Convenția de la Paris se aplica mutatis mutandis Uniunii Europene, camera de recurs a considerat în acest context că nu există nicio supremație a respectivei convenții față de dispozițiile Regulamentului nr. 6/2002, pentru motivul că acesta nu constituie un aranjament special, în sensul articolului 19 din convenția menționată, și că opozabilitatea unui drept de prioritate ar trebui apreciată numai în raport cu acest regulament.

66      Or, în ceea ce privește problema termenului de prioritate în împrejurări precum cele din speță, nu este vorba despre o problemă de supremație a Convenției de la Paris față de Regulamentul nr. 6/2002. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 56 și 57 de mai sus, recurgerea la această convenție urmărește să acopere o lacună a regulamentului menționat, care nu conține nicio prevedere cu privire la termenul de prioritate care decurge dintr‑o cerere internațională de brevet.

–       Cu privire la termenul de prioritate care decurge dintro cerere internațională de brevet în conformitate cu articolul 4 din Convenția de la Paris

67      Reclamanta invocă dispozițiile articolului 4 din Convenția de la Paris, în special articolul 4 secțiunea C alineatul (1). Întrucât cererea de prioritate privește în speță o cerere depusă în temeiul PCT și, prin urmare, o cerere de brevet de invenție în sensul articolului 4 secțiunea A alineatul (1) din Convenția de la Paris, ar rezulta că termenul de prioritate aplicabil depunerii cererii sale multiple de înregistrare a desenelor sau modelelor ar fi de 12 luni, conform articolului 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris.

68      EUIPO răspunde în esență că reclamanta nu dovedește că Convenția de la Paris conține norme referitoare la termenul în litigiu. Pe de o parte, ea nu ar invoca nicio dispoziție din Convenția de la Paris care ar reglementa în mod specific revendicarea unei priorități întemeiate pe o cerere de brevet anterioară în cadrul unei cereri de desen sau model industrial și, pe de altă parte, această convenție nu ar prevedea o normă generală aplicabilă tuturor situațiilor de cerere ulterioară care pot fi avute în vedere.

69      Potrivit EUIPO, Convenția de la Paris reglementează numai două situații în care prioritatea unui drept de protecție poate fi revendicată în cadrul cererii ulterioare a unui drept de protecție de natură diferită. Aceste două situații ar fi guvernate de articolul 4 secțiunea E din convenția menționată și, în ambele cazuri, termenul ar depinde de natura cererii ulterioare.

70      În această privință este cert că reclamanta revendică, în cadrul unei cereri de desen sau model industrial, un drept de prioritate întemeiat pe o cerere internațională de brevet anterioară.

71      Or, termenele de prioritate aplicabile depind, potrivit articolului 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris, de natura dreptului în cauză. Presupunând că cererea ulterioară și cererea pe care se întemeiază revendicarea dreptului de prioritate ar avea același obiect, termenul de prioritate este, potrivit acestei dispoziții, de 12 luni pentru brevet și pentru modelul de utilitate, în timp ce pentru desenul sau modelul industrial este de 6 luni.

72      Astfel cum constată în mod întemeiat EUIPO, Convenția de la Paris nu conține nicio normă expresă privind termenul de prioritate aplicabil unei situații în care cererea ulterioară privește un desen sau model industrial, în timp ce revendicarea priorității se întemeiază pe o cerere internațională de brevet anterioară.

73      EUIPO arată de asemenea în mod întemeiat că, la articolul 4 secțiunea E alineatul (1), Convenția de la Paris conține o normă care prevede că termenul de prioritate stabilit pentru dreptul ulterior este determinant dacă acest drept ulterior este un desen sau model industrial și dacă dreptul anterior este un model de utilitate.

74      În schimb, în ceea ce privește articolul 4 secțiunea E alineatul (2) din Convenția de la Paris, care prevede că depunerea unei cereri de brevet poate servi ca bază și poate întemeia un drept de prioritate în raport cu depunerea ulterioară a unui model de utilitate și viceversa, trebuie arătat că această dispoziție nu oferă nicio indicație în ceea ce privește termenul de prioritate, contrar a ceea ce pare să sugereze EUIPO.

75      Prin urmare, se ridică problema dacă articolul 4 secțiunea E alineatul (1) din Convenția de la Paris, ca normă unică expresă privind cazul a două cereri succesive referitoare la drepturi cărora le corespund termene de prioritate diferite, reflectă o normă generală potrivit căreia termenul de prioritate care decurge din natura dreptului ulterior ar fi determinant sau dacă, dimpotrivă, este vorba despre o excepție de la o normă generală potrivit căreia natura dreptului anterior ar fi cea care ar stabili durata termenului de prioritate.

76      Întemeindu‑se pe două ordonanțe ale Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete) din 10 noiembrie 1967 și pe articole de doctrină germane, reclamanta susține că, în ceea ce privește termenul de prioritate, trebuie să se ia ca temei dreptul anterior în cazul priorităților revendicate pentru drepturi de protecție de natură diferită. În ordonanțele menționate, Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete) citează în special memorandumul la Actul adițional de la Bruxelles (Denkschrift zur Brüsseler Zusatzakte), un document explicativ din 1903 privind revizuirea, cu ocazia Conferinței de la Bruxelles din 1900, a Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883, din care ar reieși că economia priorităților internaționale era de a permite celor care urmăreau să obțină protecția internațională a unor drepturi industriale să acționeze în etape, făcând ca cererea în alte state să depindă de succesul primei cereri, în mod normal internă. Potrivit documentului amintit, din această perspectivă, termenul dreptului de prioritate întemeiat pe un brevet ar fi trebuit să fie modificat de la 6 la 12 luni, întrucât, în special în Germania, prima etapă a examinării posibilității de protecție a unui brevet ar fi durat deja, doar ea singură, șapte luni.

77      Din logica inerentă sistemului de priorități reiese că, în general, natura dreptului anterior este cea care determină durata termenului de prioritate. În această privință trebuie arătat că motivul pentru care, conform articolului 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris, termenul de prioritate aplicabil brevetelor și modelelor de utilitate este mai lung decât cel aplicabil desenelor sau modelelor industriale, precum și mărcilor rezultă din natura mai complexă a brevetelor și a modelelor de utilitate. Astfel, dat fiind că, potrivit articolului 4 secțiunea C alineatul (2) din Convenția de la Paris, termenul de prioritate începe să curgă de la depunerea primei cereri și că procedura de înregistrare a brevetelor sau a modelelor de utilitate este mai lungă decât cea a desenelor sau modelelor industriale sau a mărcilor, dreptul de prioritate care rezultă din depunerea unei cereri de brevet sau de model de utilitate ar risca să se stingă dacă s‑ar aplica același termen, relativ scurt, de șase luni, în cazul tuturor drepturilor care pot da naștere unui drept de prioritate. Or, avantajul pe care trebuie să îl confere dreptul de prioritate este de a permite solicitantului să evalueze șansele de obținere a unei protecții pentru invenția în cauză pe baza cererii anterioare de brevet depuse într‑un stat, înainte de a încerca eventual, printr‑o cerere ulterioară, să obțină protecția în alt stat prin realizarea demersurilor și a preparativelor necesare și prin efectuarea costurilor și a formalităților aferente acestora. În această privință, referitor la mărci, Tribunalul a amintit deja că autorii Convenției de la Paris au dorit să permită ca unul dintre beneficiarii dreptului din unul dintre statele părți la această convenție, confruntat cu imposibilitatea de a depune simultan o marcă în toate aceste state, să poată solicita înregistrarea acesteia în mod succesiv în statele menționate, acordând astfel o dimensiune internațională protecției obținute în unul dintre acestea, fără să existe o multiplicare a formalităților care trebuie îndeplinite (Hotărârea din 15 noiembrie 2001, TELEYE, T‑128/99, EU:T:2001:266, punctul 38).

78      În plus, este coerent ca natura dreptului anterior să determine durata termenului de prioritate, întrucât, astfel cum a constatat Tribunalul în contextul dreptului mărcilor (Hotărârea din 15 noiembrie 2001, TELEYE, T‑128/99, EU:T:2001:266, punctul 42), cererea de înregistrare a acestui drept anterior este cea care dă naștere dreptului de prioritate. Pe de altă parte, data depunerii cererii respective este cea de la care începe să curgă termenul de prioritate. Dacă însăși nașterea dreptului de prioritate, precum și începutul termenului dreptului menționat depind de dreptul anterior și de cererea de înregistrare a acestuia, este logic ca și durata dreptului de prioritate să depindă, ea însăși, de dreptul anterior. În schimb, niciun element nu permite să se prezume că durata dreptului de prioritate ar depinde, ca regulă generală, de dreptul ulterior.

79      Acest lucru este confirmat de lucrările pregătitoare ale primei revizuiri a Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883, care au avut loc în 1900. Astfel, din materialele și din procesele‑verbale ale Conferinței de la Bruxelles din 1-14 decembrie 1897 și din 11-14 decembrie 1900, în special dintr‑un cadru de ansamblu al punctului 1 din memoriul prezentat de delegația germană cu ocazia reuniunii pregătitoare din 1 decembrie 1897, din procesul‑verbal al celei de a patra ședințe din 7 decembrie 1897, precum și din procesul‑verbal al celei de a doua ședințe din 12 decembrie 1900 (a se vedea Actele Conferinței de la Bruxelles din 1-14 decembrie 1897 și din 11-14 decembrie 1900, Uniunea Internațională pentru Protecția Proprietății Industriale, Berna, 1901, denumite în continuare „Actele Conferinței de la Bruxelles”, p. 169, p. 209-212 și, respectiv, p. 379-382) reiese că termenul de prioritate a fost prelungit de la 6 la 12 luni pentru dreptul de prioritate întemeiat pe un brevet pentru motivul că examinarea prealabilă la care erau supuse cererile de brevet în special potrivit legislației germane, austriece și maghiare necesita mai mult timp. Pentru acest motiv, statele în cauză considerau că nu puteau adera la convenția menționată din cauza duratei, în opinia lor, prea scurte, a termenului de prioritate pentru brevete, întrucât durata examinării prealabile depășea aproape întotdeauna durata termenului de prioritate (a se vedea Actele Conferinței de la Bruxelles, p. 37). Prelungirea termenului de prioritate pentru brevete fusese propusă de Biroul Internațional al Uniunii Internaționale pentru Protecția Proprietății Industriale „pentru a ține seama de nevoile speciale ale țărilor în care [era] efectuată examinarea prealabilă” (a se vedea Actele Conferinței de la Bruxelles, p. 144) și ulterior acceptată și pusă în aplicare prin articolul 1 punctul II din Actul adițional din 14 decembrie 1900 de modificare a Convenției din 20 martie 1883 (a se vedea Actele Conferinței de la Bruxelles, p. 410).

80      Toate aceste elemente confirmă că, potrivit conceptului aflat la originea sistemului termenelor de prioritate, dreptul anterior este cel determinant pentru durata termenului de prioritate.

81      În plus, faptul că articolul 4 secțiunea E alineatul (1) din Convenția de la Paris se prezintă ca o normă specială, care constituie o excepție de la principiul potrivit căruia, pentru stabilirea duratei termenului de prioritate, natura dreptului anterior este determinantă, rezultă chiar din modul de redactare a acestei dispoziții. Astfel, cuvântul „când”, care înseamnă, în contextul dispoziției menționate, „în cazul în care”, indică faptul că această normă nu este aplicabilă decât în situația enunțată în mod expres. De asemenea, formularea negativă exprimată prin termenii „nu va fi decât” arată caracterul excepțional al stabilirii duratei termenului de prioritate în raport cu dreptul ulterior, și anume cel stabilit pentru desenele sau modelele industriale, prin derogare de la norma generală.

82      Natura de excepție a articolului 4 secțiunea E alineatul (1) din Convenția de la Paris reiese de asemenea dintr‑o analiză istorică, ce arată că articolul 4 secțiunea E din aceasta a fost conceput pentru a fi aplicat exclusiv în cazul modelelor de utilitate. Articolul 4 secțiunea E din Convenția de la Paris a fost adoptat în anul 1925. Introducerea acestei norme referitoare la modelele de utilitate se dovedise oportună după ce, în anul 1911, domeniul de aplicare al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883 fusese extins pentru a include modelele de utilitate respective, cuprinzându‑le în enumerarea drepturilor de proprietate industrială a căror protecție era garantată de această convenție în temeiul articolului său 2 [devenit articolul 1 alineatul (2) din Convenția de la Paris]. Adăugarea, în anul 1925, a secțiunii E menționate la articolul 4 permitea să se evite ca un model de utilitate publicat de multă vreme, căruia i s‑ar fi aplicat termenul de 12 luni, astfel cum este prevăzut la articolul 4 secțiunea C alineatul (1) din Convenția de la Paris, să facă obiectul unei noi depuneri ca desen sau model industrial.

83      Reclamanta susține, așadar, în mod întemeiat că diferența de tratament prevăzută în cazul particular al articolului 4 secțiunea E alineatul (1) din Convenția de la Paris între brevete și modelele de utilitate se explică în special prin durata diferită a procedurilor de înregistrare ale fiecăreia dintre acestea, întrucât modelele de utilitate sunt înregistrate și publicate după o examinare formală succintă, în timp ce cererile de brevete nu sunt în general publicate înainte de expirarea termenului de prioritate de 12 luni. Astfel, această secțiune nu trebuia să producă efecte dincolo de cazurile care implică modele de utilitate, în mod contrar a ceea ce pare să sugereze EUIPO, care propune să se aplice în cazul depunerii unei cereri internaționale de brevet termenul de șase luni prevăzut la articolul 41 din Regulamentul nr. 6/2002 pentru depunerea unei cereri de model de utilitate, care ar reflecta în mod fidel articolul 4 secțiunea E din Convenția de la Paris.

84      În ceea ce privește succesiunea, precum în speță, a unei cereri de brevet anterioare și a unei cereri de desen sau model industrial ulterioare, reclamanta susține în mod întemeiat că obiectivul care stă la baza articolului 4 secțiunea E alineatul (1) din Convenția de la Paris nu privește cererile de brevete. Astfel, riscul ca un brevet publicat de multă vreme să facă obiectul unei noi depuneri ca desen sau model industrial este cvasiinexistent, fapt confirmat de prezenta cauză, în care reclamanta depusese cererea de brevet PCT/EP2017/077469 la OEB la 26 octombrie 2017, în timp ce articolul 93 alineatul (1) din Convenția privind eliberarea brevetelor europene din 5 octombrie 1973 nu prevede o publicare decât după 18 luni de la data depunerii.

85      Trebuie să se constate că argumentele pe care EUIPO le invocă pentru a susține poziția contrară nu sunt de natură să repună în discuție concluzia potrivit căreia regula generală care stă la baza Convenției de la Paris este că natura dreptului anterior este decisivă pentru stabilirea duratei termenului de prioritate. În special, EUIPO nu formulează niciun argument susceptibil să stabilească faptul că regula specială creată pentru modelele de utilitate ar trebui să se aplice și brevetelor.

86      În consecință, trebuie să se concluzioneze că, atunci când a considerat că termenul aplicabil revendicării de către reclamantă a priorității cererii internaționale de brevet PCT/EP2017/077469 pentru toate cele 12 desene sau modele industriale a căror înregistrare a solicitat‑o era de șase luni, camera de recurs a săvârșit o eroare.

87      Prin urmare, al doilea motiv trebuie admis.

88      Din ansamblul considerațiilor care precedă și fără a fi necesar să se examineze primul motiv prezentat de reclamantă, rezultă că acțiunea trebuie admisă, în măsura în care are ca obiect anularea deciziei atacate, și respinsă în rest.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

89      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile, în temeiul articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură menționat. În speță, întrucât EUIPO a căzut în esență în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia Camerei a treia de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 13 iunie 2019 (cauza R 573/20193).

2)      Respinge în rest acțiunea.

3)      Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Collins

De Baere

Steinfatt

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 aprilie 2021.

Semnături


*      Limba de procedură: germana.