HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
3 decembrie 2019(*)
„Funcție publică – Funcționari – Raport de evaluare – Legalitatea procedurilor de evaluare și de evaluare de apel – Obligație de imparțialitate a evaluatorului de apel”
În cauza T‑808/17,
Ralph Pethke, cu domiciliul în Alicante (Spania), reprezentat de H. Tettenborn, avocat,
reclamant,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de A. Lukošiūtė, în calitate de agent, asistată de B. Wägenbaur, avocat,
pârât,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se urmărește anularea raportului de evaluare a reclamantului pentru anul 2016, precum și, în măsura în care este necesar, anularea deciziei Consiliului de administrație al EUIPO din 18 octombrie 2017 de respingere a reclamației reclamantului,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus, la deliberări, din domnul H. Kanninen, președinte, și domnul C. Iliopoulos și doamna I. Reine (raportoare), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 În temeiul articolului 43 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”):
„Competența, eficiența și conduita în serviciu ale fiecărui funcționar fac obiectul unui raport anual, potrivit prevederilor autorității împuternicite să facă numiri a fiecărei instituții, în conformitate cu articolul 110. Respectivul raport specifică dacă nivelul performanțelor funcționarului a fost satisfăcător sau nu. Autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții adoptă dispoziții care prevăd dreptul la contestație, în cadrul procedurii de evaluare, drept care trebuie exercitat înaintea depunerii unei plângeri în conformitate cu articolul 90 alineatul (2).
[…]
Raportul este adus la cunoștința funcționarului. Acesta are dreptul de a formula orice observații pe care le consideră pertinente.”
2 Pentru a pune în aplicare articolul 43 din statut, astfel cum a fost modificat începând de la 1 ianuarie 2014, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) aplică, începând de la 1 octombrie 2014, Decizia C(2013) 8985 a Comisiei din 16 decembrie 2013 privind dispozițiile generale de aplicare a articolului 43 din statut și normele de aplicare a articolului 44 primul paragraf din statut (denumită în continuare „DGA 43”).
3 Articolul 3 din DGA 43, intitulat „Rolul și rangul diferiților actori”, prevede:
„(1) Evaluatorul este superiorul ierarhic direct al titularului postului și, în general, șeful său de unitate în funcție la data de 1 decembrie a perioadei de referință.
[…]
(2) Evaluatorul de apel este superiorul ierarhic direct al evaluatorului la momentul primei intervenții a acestui superior ierarhic în procedura de evaluare, astfel cum aceasta este prevăzută la articolul 6.
[…] Atunci când directorul general este evaluatorul, evaluatorul de apel este directorul general al direcției generale de resurse umane. […]
Titularul postului care a comunicat o informație prevăzută la articolul 22a alineatele (1) și (2) din statut poate, la momentul la care refuză motivat raportul prevăzut la articolul 7 alineatul (1), să ceară ca rolul evaluatorului de apel să fie asumat de directorul general al direcției generale de resurse umane sau de secretarul general.
(3) În cazuri excepționale justificate de intenția de a se acționa în interesul titularului postului sau în cazul modificării organigramei unui serviciu ori a unei direcții generale, directorul general poate deroga de la dispozițiile alineatelor (1) și (2) pentru a ține seama de contextul special rezultat din speță, respectiv din modificare.
[…]”
4 Articolul 7 din DGA 43 reglementează procedura de apel după cum urmează:
„(1) Refuzul motivat al raportului de către titularul postului […] reprezintă în mod automat sesizarea evaluatorului de apel. […]
(2) La cererea titularului postului formulată în cadrul refuzului său motivat al raportului, evaluatorul de apel poartă un dialog cu acesta în zece zile lucrătoare de la data refuzului motivat al raportului. Titularul postului poate fi asistat pe parcursul dialogului de un alt titular al postului, diferit de evaluator. Evaluatorul de apel poate cere unui alt titular al postului, diferit de evaluator, să îl asiste pe parcursul dialogului.
(3) În termen de 20 de zile lucrătoare de la data refuzului motivat al raportului și în urma dialogului prevăzut la alineatul (2), evaluatorul de apel confirmă raportul sau îl modifică prin decizie motivată.
[…]
Decizia evaluatorului de apel nu se poate baza pe fapte pe care titularul postului nu a avut deja posibilitatea de a le comenta în cursul procedurii de evaluare sau de apel, cu excepția cazului în care evaluatorul de apel i‑a oferit această posibilitate în timp util.
(4) În urma deciziei evaluatorului de apel, raportul rămâne definitiv. […]”
5 Anexa I la DGA 43 reglementează cazurile speciale. În conformitate cu punctul 2 din aceasta, dacă, în perioada de referință, însă nu mai devreme de 4 luni după perioada acoperită de raportul precedent sau de contribuția precedentă integrată în raport, titularul postului este transferat pe un alt post în cadrul Comisiei sau este detașat în temeiul articolului 37 litera (a) din statut, superiorul său ierarhic direct elaborează o contribuție privind prestațiile titularului postului, care este integrată în raportul în cauză.
6 În urma adoptării DGA 43, EUIPO a adoptat instrucțiunile de serviciu privind evaluarea funcționarilor și a agenților EUIPO, printr‑un document intitulat „Work Instruction: Appraisals at EUIPO” (denumit în continuare „instrucțiunile de serviciu ale EUIPO”). În ceea ce privește articolul 3 din DGA 43, instrucțiunile de serviciu ale EUIPO prevăd că, dacă directorul executiv este evaluatorul, atunci evaluatorul de apel este un comitet compus din directorul executiv adjunct, din directorul departamentului de resurse umane și din directorul departamentului juridic.
Istoricul cauzei
7 Reclamantul, domnul Ralph Pethke, de profesie jurist, a intrat în serviciul EUIPO în anul 2000 ca agent temporar. În anul 2002, el a fost numit funcționar titular în categoria AD (administrator).
8 În anul 2006, reclamantul a fost laureat al unei proceduri de selecție ca „șef de unitate” în domeniul gestiunii. În consecință, el a fost repartizat ca șef de unitate în cadrul unui serviciu pentru mărci.
9 În luna mai 2011, reclamantul, promovat între timp la gradul AD 11, a fost repartizat din nou pe postul de director adjunct al Departamentului „Cooperare internațională și afaceri juridice”. În luna octombrie 2012, el a fost repartizat din nou pe postul de director al Departamentului „Personal și finanțe”.
10 În luna octombrie 2014, reclamantul a fost repartizat din nou pe postul de director al Departamentului „Operațiuni”. Superiorul său ierarhic era directorul executiv al EUIPO.
11 În raportul anual de evaluare a reclamantului pentru anul 2014 s‑a concluzionat că, în general, competența, randamentul și conduita în serviciu ale reclamantului corespundeau nivelului cerut de postul ocupat. În ceea ce privește raportul de evaluare pentru anul 2015, acesta concluzionează că, în general, competența, randamentul și conduita în serviciu ale reclamantului erau superioare nivelurilor cerute de postul ocupat. Întrucât a considerat că succesele obținute în cadrul reorganizării EUIPO din cursul anilor 2014 și 2015 nu fuseseră apreciate la justa lor valoare, reclamantul a refuzat totuși să contrasemneze aceste rapoarte, fără a introduce însă vreo reclamație.
12 Prin decizia din 17 octombrie 2016, directorul executiv al EUIPO l‑a repartizat din nou pe reclamant, la acea dată director al Departamentului „Operațiuni”, la Departamentul „Observator” din cadrul EUIPO, ca expert juridic senior, cu menținerea grupei sale de funcții, precum și a gradului 12 și a treptei 2 ale acestuia. Această decizie a făcut obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului, respinsă prin Hotărârea din 5 martie 2019, Pethke/EUIPO (T‑169/17, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2019:135).
13 La 8 martie 2017, directorul Departamentului „Observator” din cadrul EUIPO (denumit în continuare „evaluatorul”), care devenise superiorul ierarhic al reclamantului începând de la 17 octombrie 2016, a avut întrevederea anuală de evaluare cu reclamantul pentru anul 2016.
14 La 9 martie 2017, evaluatorul a semnat raportul de evaluare a reclamantului pentru anul 2016 (denumit în continuare „RE 2016”). Din acest raport reiese că, în ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016, evaluatorul l‑a consultat de asemenea pe directorul executiv al EUIPO, care a fost superiorul ierarhic al reclamantului în această perioadă (denumit în continuare „fostul superior ierarhic”). Acesta din urmă și‑a exprimat în scris contribuția, care a fost integrată în RE 2016, în conformitate cu punctul 2 din anexa I la DGA 43.
15 RE 2016 concluzionează că, „în general, competența, randamentul și conduita în serviciu [ale reclamantului] corespund nivelului cerut de postul ocupat”.
16 În special, în rubrica „Competențe”, evaluatorul și‑a motivat evaluarea cu privire la reclamant făcând trimitere integral la contribuția elaborată de fostul superior ierarhic. În plus, în rubrica „Aprecierea evaluatorului” se menționează mai întâi că reclamantul a fost repartizat din nou la departamentul „Observator” abia de la jumătatea lunii octombrie 2016. În continuare, evaluatorul face referire la evaluarea reclamantului privind primele nouă luni ale anului 2016, efectuată de superiorul său ierarhic din această perioadă, cu alte cuvinte de directorul executiv al EUIPO. Această evaluare este reprodusă în continuare:
„[P]erformanțele [reclamantului] în cadrul [Departamentului «Operațiuni»] au fost mai scăzute în special sub aspectul rezultatelor și al pierderii productivității în domeniul opozițiilor, precum și din cauza lipsei de transparență în ceea ce privește randamentul și a comunicării parțiale și incomplete a rezultatelor către [directorul executiv]. Comportamentul său a fost de asemenea criticat, întrucât nu a transmis informații importante în mod adecvat.
Ca director al [Departamentului «Operațiuni»], [reclamantul] nu a luat măsurile necesare pentru a gestiona situația, ceea ce a pus EUIPO într‑o situație complexă în ceea ce privește întârzierile acumulate și a condus la pierderea de către [fostul superior ierarhic] a încrederii față de [reclamant], în calitate de director. Deși [reclamantul] avea aptitudinile și competențele necesare pentru o poziție managerială, totuși, în anul 2016, nu s‑a arătat capabil să facă demersurile adecvate pentru a gestiona situația excepțională.
Cu ocazia întrevederii de evaluare (la care a fost prezent președintele comitetului pentru personal), [reclamantul] a contestat mai multe fapte, rezultate și cifre ale activității incluse în evaluarea directorului executiv. Singurul element nesatisfăcător cu privire la care a fost de acord [se referea la] rapiditatea deciziilor în materie de opoziții.”
17 În sfârșit, în aceeași rubrică „Aprecierea evaluatorului”, evaluatorul răspunde la critica exprimată de reclamant cu privire la poziția sa în cadrul departamentului „Observator”. În această privință, el arată că departamentul menționat a salutat faptul că reclamantul i s‑a alăturat, având în vedere experiența sa extinsă și competențele sale în materie de proprietate intelectuală. În plus, se observă că reclamantului îi fuseseră încredințate rapid sarcini importante, cu acordul acestuia, și că performanța sa a fost bună.
18 La 16 martie 2017, reclamantul și‑a exprimat dezacordul față de RE 2016 și a solicitat o întrevedere cu evaluatorul de apel, și anume cu directorul executiv al EUIPO, care este fostul superior ierarhic. Această întrevedere a avut loc la 27 martie 2017.
19 Printr‑un e-mail din aceeași zi, directorul executiv al EUIPO, în calitatea sa de evaluator de apel, l‑a invitat pe reclamant să comunice în scris, până la 30 martie 2017, motivele dezacordului său față de RE 2016, pentru a le putea lua în considerare în cadrul finalizării acestui raport.
20 Printr‑un e‑mail din 30 martie 2017, reclamantul a comunicat evaluatorului de apel comentariile sale suplimentare cu privire la RE 2016. Reclamantul a invocat în special încălcările normelor de procedură privind evaluarea. În această privință, el a apreciat, pe de o parte, că directorul executiv al EUIPO, ca evaluator de apel, nu avea dreptul de a refuza să își finalizeze procesul oral de soluționare a conflictelor instituit de Comisie și de Consiliul de administrație al EUIPO în cadrul căii de atac interne împotriva raportului de evaluare. Pe de altă parte, el a subliniat că evaluatorul nu a efectuat o evaluare personală pentru o parte semnificativă din perioada acoperită de RE 2016.
21 Aceste comentarii ale reclamantului priveau de asemenea rubrica „Competențe” a raportului, întrucât punctele care erau invocate în aceasta erau, în opinia sa, nejustificate. În această privință, reclamantul a observat că omisiunile legate de aspectele privind „prioritizarea și organizarea”, „rezistența la efort”, precum și „lucrul cu ceilalți” au fost menționate fără nicio precizare concretă. În ceea ce privește „calitatea și rezultatele”, reclamantul a arătat că, în al treilea trimestru al anului 2016, calitatea a atins nivelul de conformitate sau de excelență. În ceea ce privește rezultatele, reclamantul a arătat că problemele de întârziere în adoptarea deciziilor de opoziție și de anulare erau cauzate de transferul a 15 % din personalul experimentat în celelalte servicii ale EUIPO în anul 2014 și în anul 2015, în pofida atenționărilor repetate ale sale și ale colegilor săi cu privire la consecințele acestei diminuări a personalului.
22 În concluzie, reclamantul a solicitat, în primul rând, să se elimine toate trimiterile din RE 2016 la contribuția fostului superior ierarhic, în al doilea rând, să se elimine contribuția respectivă ca atare și să se explice că aceasta a fost eliminată având în vedere rezultatul procedurii de evaluare de apel și, în al treilea rând, să i se impună evaluatorului să efectueze propria sa evaluare imparțială.
23 Printr‑un e‑mail din 30 martie 2017, evaluatorul de apel l‑a informat pe reclamant că întrevederea de apel s‑a încheiat și că va fi luată în considerare împreună cu comentariile suplimentare ale reclamantului, transmise prin e‑mailul său din 30 martie 2017. În ceea ce privește cererea reclamantului de a se elimina din RE 2016 toate trimiterile la evaluarea fostului superior ierarhic privind perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016, acesta din urmă a explicat că, în conformitate cu punctul 2 din anexa I la DGA 43 și cu instrucțiunile de serviciu ale EUIPO, contribuția evaluatorului anterior privind performanțele membrului personalului constituia o parte a raportului și că evaluatorul actual trebuia să ia în considerare contribuția respectivă la evaluarea acestuia.
24 Prin decizia din 10 aprilie 2017, directorul executiv al EUIPO, ca evaluator de apel, a confirmat RE 2016 întocmit de evaluator. Acesta a concluzionat că nu exista niciun motiv care să justifice modificarea evaluării globale efectuate de evaluator, potrivit căreia, „în general, competența, randamentul și conduita în serviciu [ale reclamantului] corespund[eau] nivelului cerut de postul ocupat”.
25 În această privință, directorul executiv al EUIPO, ca evaluator de apel, a arătat mai întâi că evaluarea reclamantului se putea baza în mod valabil pe rezultatele anchetei efectuate în rândul personalului în luna ianuarie 2016, întrucât aceste rezultate au fost disponibile în luna februarie 2016, că reclamantul era directorul Departamentului „Operațiuni” la acel moment și că rezultatele privind obiectivul de dezvoltare a implicării personalului erau pertinente. În continuare, el a afirmat că, în pofida mobilității personalului în departamentul menționat, între lunile ianuarie și septembrie 2016, 20 de agenți s‑au alăturat acestui departament. În ceea ce privește productivitatea, el a constatat că același departament a acumulat întârzieri în ceea ce privește deciziile de opoziție. În sfârșit, el a criticat comunicarea reclamantului în ceea ce privește cifrele privind performanțele și rezultatele departamentului în discuție.
26 La 19 iunie 2017, reclamantul a introdus o reclamație, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, împotriva RE 2016 și a deciziei evaluatorului de apel din 10 aprilie 2017, la Consiliul de administrație al EUIPO, în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri. Argumentele invocate în susținerea reclamației erau întemeiate, pe de o parte, pe o încălcare a unor norme fundamentale de procedură și, pe de altă parte, pe o eroare vădită de apreciere care a condus la denaturarea faptelor. În special, în ceea ce privește încălcarea unor norme fundamentale de procedură, reclamantul a invocat două încălcări ale normelor de procedură privind evaluarea, menționate deja în comentariile sale suplimentare cu privire la RE 2016, și anume, pe de o parte, că evaluatorul a refuzat în mod explicit să aprecieze evaluarea efectuată de fostul superior ierarhic pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016 și, pe de altă parte, că evaluatorul de apel a întrerupt interviul în mod precoce în cadrul procedurii în fața acestuia. În plus, el a reproșat EUIPO lipsa unei verificări independente a evaluării sale pentru anul 2016, din cauză că evaluatorul său de apel pentru acel an era fostul superior ierarhic, care contribuise în mod decisiv la redactarea RE 2016, cu încălcarea procedurii prevăzute în instrucțiunile de serviciu ale EUIPO. De asemenea, el a considerat că evaluatorul de apel respinsese fără motiv o mare parte dintre criticile pe care le formulase împotriva RE 2016.
27 Printr‑o decizie din 18 octombrie 2017, Consiliul de administrație al EUIPO a respins ca nefondată reclamația reclamantului, introdusă în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din statut (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”). În ceea ce privește critica reclamantului întemeiată pe lipsa unei verificări independente a RE 2016, Consiliul de administrație al EUIPO a considerat că instrucțiunile de serviciu ale EUIPO invocate de reclamant nu erau pertinente, întrucât priveau ipoteza în care fostul superior ierarhic acționează ca evaluator, ceea ce nu ar fi cazul în speță. El a arătat de asemenea că normele aplicabile nu prevedeau ca evaluatorul de apel să facă o revizuire independentă, dat fiind că este superiorul direct al evaluatorului și, prin urmare, indirect, al reclamantului. Acesta a mai adăugat că reclamantul a contestat înainte de toate evaluarea globală de la pagina 3 din RE 2016, potrivit căreia, în general, competența, randamentul și conduita în serviciu ale reclamantului corespundeau nivelului cerut de post. În această privință, el a amintit că această evaluare globală fusese elaborată în mod suveran și independent de evaluator, iar nu de fostul superior ierarhic.
Procedura și concluziile părților
28 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 decembrie 2017, reclamantul a introdus prezenta acțiune.
29 EUIPO a depus memoriul în apărare la 27 februarie 2018.
30 Prin decizia din 8 martie 2018, președintele Camerei a patra l‑a invitat pe reclamant să depună replica, concentrându‑se pe afirmația EUIPO de la punctul 121 din memoriul în apărare, potrivit căreia motivul întemeiat pe eroarea vădită de apreciere era inadmisibil în parte. Reclamantul a depus replica la 16 aprilie 2018, exprimându‑se de asemenea cu privire la temeinicia acțiunii. EUIPO a transmis duplica la 28 mai 2018.
31 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis să adreseze părților întrebări în cadrul măsurilor de organizare a procedurii. După ce au răspuns la acestea în termenul stabilit, părțile au fost invitate de Tribunal să își prezinte eventualele observații cu privire la răspunsurile respective. Părțile și‑au prezentat observațiile în termenul stabilit. În urma observațiilor reclamantului din 1 aprilie 2019, Tribunalul a adoptat o nouă măsură de organizare a procedurii, adresându‑i o întrebare suplimentară. Având în vedere răspunsul reclamantului transmis la 2 mai 2019, Tribunalul a invitat EUIPO să își prezinte observațiile cu privire la răspunsurile reclamantului transmise atât în observațiile sale din 1 aprilie 2019, cât și în observațiile din 2 mai 2019.
32 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii.
33 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea RE 2016, în versiunea care i‑a fost comunicată la 10 aprilie 2017;
– în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
34 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
35 În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive, întemeiate, în primul rând, pe refuzul evaluatorului de a examina personal datele sale de performanță pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016, în al doilea rând, pe necompetența evaluatorului de apel, în al treilea rând, pe lipsa de independență a acestuia din urmă, în al patrulea rând, pe o întrerupere arbitrară a dialogului în cadrul procedurii în fața evaluatorului de apel, în al cincilea rând, pe nemotivarea deciziei de confirmare a RE 2016 și a deciziei de respingere a reclamației și, în al șaselea rând, pe o eroare vădită de apreciere, în măsura în care RE 2016 ar fi bazat pe date privind performanțele incomplete și alese în mod arbitrar. În replică, în răspunsul dat cu privire la punctul 12 din memoriul în apărare, el susține, în plus, o nelegalitate întemeiată pe faptul că contribuția la evaluarea anuală pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016 a fost redactată de un reprezentant al directorului executiv al EUIPO, iar nu de respectivul director executiv însuși. În sfârșit, în observațiile sale din 1 aprilie 2019 privind răspunsul EUIPO la măsurile de organizare a procedurii, reclamantul se plânge de asemenea de aplicarea retroactivă și nelegală în privința sa a versiunii 6.7 din 19 decembrie 2016 a instrucțiunilor de serviciu ale EUIPO privind punerea în aplicare a articolului 43 și a articolului 44 primul paragraf din statut.
36 Ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, reclamantul a precizat în special conținutul celui de al treilea motiv, întemeiat pe lipsa de independență a evaluatorului de apel, confirmând că acesta trebuie înțeles ca fiind întemeiat în esență pe lipsa de imparțialitate a evaluatorului de apel. Prin urmare, este necesar să se considere că al treilea motiv urmărește în esență contestarea imparțialității evaluatorului de apel și să se examineze cu prioritate acest motiv.
37 Reclamantul susține în esență că fostul superior ierarhic nu putea fi un evaluator de apel imparțial în cadrul procedurii de evaluare care îl privește pentru anul 2016, întrucât acesta contribuise deja în mod decisiv la elaborarea raportului său de evaluare pentru același an. El apreciază că această manieră de a acționa încalcă articolul 3 din DGA 43 și instrucțiunile de serviciu ale EUIPO și a condus la împiedicarea unei verificări independente a contribuției fostului superior ierarhic și, prin urmare, a unei aprecieri mai bune și a unei note finale adecvate. În opinia sa, din instrucțiunile de serviciu ale EUIPO reiese că un comitet de recurs trebuie să se pronunțe cu privire la reclamațiile privind evaluările efectuate de directorul executiv.
38 EUIPO contestă argumentele reclamantului. Acesta consideră că instrucțiunile de serviciu ale EUIPO invocate de reclamant nu sunt pertinente, întrucât privesc ipoteza potrivit căreia directorul executiv acționează ca evaluator, ceea ce nu ar fi cazul în speță. EUIPO arată de asemenea că normele aplicabile nu prevăd ca evaluatorul de apel să facă o revizuire independentă, dat fiind că este superiorul direct al evaluatorului și, prin urmare, indirect, al reclamantului.
Observații introductive cu privire la întinderea controlului jurisdicțional
39 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate în materie de evaluare a funcționarilor, evaluatorii se bucură de cea mai mare putere de apreciere în hotărârile referitoare la munca persoanelor pe care trebuie să le evalueze și nu este de competența instanței să intervină în această apreciere și să îi verifice temeinicia, cu excepția cazului în care există o eroare sau un exces vădit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 1992, Maurissen/Curtea de Conturi, T‑23/91, EU:T:1992:106, punctul 40, și Hotărârea din 4 mai 2005, Schmit/Comisia, T‑144/03, EU:T:2005:158, punctul 70 și jurisprudența citată). Astfel, controlul jurisdicțional exercitat asupra conținutului rapoartelor de evaluare se limitează la verificarea legalității procedurii, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a inexistenței unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 1994, Marcato/Comisia, T‑18/93, EU:T:1994:255, punctul 45).
40 În ceea ce privește această verificare a legalității procedurii, Curtea și Tribunalul au statuat în general că, în cazurile în care o instituție a Uniunii Europene dispune de o putere de apreciere, respectarea garanțiilor procedurale conferite de ordinea juridică a Uniunii prezintă, cu atât mai mult, o importanță fundamentală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14, Hotărârea din 6 noiembrie 2008, Țările de Jos/Comisia, C‑405/07 P, EU:C:2008:613, punctele 56 și 57, și Hotărârea din 9 noiembrie 1995, France‑Aviation/Comisia, T‑346/94, EU:T:1995:187, punctele 32-34). Printre aceste garanții figurează în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cauzei (Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14, și Hotărârea din 30 septembrie 2003, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T‑191/98 și T‑212/98-T‑214/98, EU:T:2003:245, punctul 404).
41 Trebuie să se concluzioneze în acest caz că puterea de apreciere deosebit de largă de care se bucură evaluatorii în cadrul evaluării unui funcționar trebuie să fie atenuată prin respectarea deosebit de riguroasă a normelor care guvernează organizarea acestei evaluări și desfășurarea procedurii prevăzute în acest scop (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 24 septembrie 2002, Girardot/Comisia, T‑92/01, EU:T:2002:220, punctul 24, și Hotărârea din 5 aprilie 2005, Christensen/Comisia, T‑336/02, EU:T:2005:115, punctul 38).
Observații introductive cu privire la obligația de imparțialitate a funcționarilor
42 Trebuie amintit că obligația de imparțialitate a funcționarilor este consacrată la articolul 11 primul paragraf din statut, în temeiul căruia funcționarul îndeplinește atribuțiile care îi sunt încredințate în mod obiectiv și imparțial.
43 Trebuie arătat de asemenea că instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt obligate să respecte drepturile fundamentale garantate de dreptul Uniunii, printre care figurează dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia, C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctul 154).
44 Articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale prevede, printre altele, că orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
45 În această privință, trebuie arătat că cerința de imparțialitate, care se impune instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor în îndeplinirea misiunilor lor, urmărește să garanteze egalitatea de tratament care se află la baza Uniunii. Această cerință urmărește în special să evite situațiile eventuale de conflict de interese privind funcționarii și agenții care acționează în numele instituțiilor, al organelor, al oficiilor și al agențiilor. Având în vedere importanța fundamentală a garanției de independență și de integritate în ceea ce privește atât funcționarea internă, cât și imaginea externă ale instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii, cerința de imparțialitate acoperă toate împrejurările pe care funcționarul sau agentul însărcinat să se pronunțe asupra unei cauze trebuie să le perceapă în mod rezonabil ca fiind de natură să le dea terților impresia că îi pot afecta independența în materie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2007, Komninou și alții/Comisia, C‑167/06 P, nepublicată, EU:C:2007:633, punctul 57).
46 De asemenea, acestor instituții, organe, oficii și agenții le revine sarcina de a se conforma cerinței de imparțialitate, în cele două componente ale sale, care sunt, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în temeiul căreia niciunul dintre membrii instituției în cauză nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în conformitate cu care această instituție trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Spania/Consiliul, C‑521/15, EU:C:2017:982, punctul 91 și jurisprudența citată).
47 În lumina tuturor observațiilor care precedă trebuie să se examineze temeinicia motivului întemeiat în esență pe lipsa de imparțialitate a evaluatorului de apel.
Cu privire la temeinicia motivului întemeiat în esență pe lipsa de imparțialitate a evaluatorului de apel
48 În speță, în primul rând, directorul departamentului „Observator”, care a devenit superiorul ierarhic al reclamantului începând de la 17 octombrie 2016, a consultat fostul superior ierarhic cu privire la perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016, ceea ce reprezintă trei pătrimi din perioada de evaluare în discuție (a se vedea punctul 14 de mai sus). În al doilea rând, contribuția fostului superior ierarhic a fost integrată ca atare în RE 2016 (a se vedea punctul 14 de mai sus). În al treilea rând, superiorul ierarhic al reclamantului începând de la 17 octombrie 2016 este cel care a semnat RE 2016 ca evaluator (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus).
49 Pe de altă parte, în afirmațiile sale cu privire la RE 2016, reclamantul a criticat în principal rubrica „Competențe” a RE 2016 (a se vedea punctul 21 de mai sus), care se întemeiază în totalitate pe contribuția fostului superior ierarhic privind perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 16 octombrie 2016, reluată de asemenea în rubrica „Aprecierile evaluatorului”, din care aceasta reprezintă cea mai mare parte (a se vedea punctul 16 de mai sus).
50 În sfârșit, în cadrul procedurii în fața evaluatorului de apel, RE 2016 a fost reexaminat de fostul superior ierarhic ca evaluator de apel, care, după examinarea criticilor reclamantului amintite la punctul 49 de mai sus referitoare la contribuția fostului superior ierarhic, a concluzionat că nu existau motive care să justifice modificarea „evaluării globale” efectuate de evaluator (a se vedea punctul 24 de mai sus).
51 În această privință, Curtea a declarat că procedura căii de atac interne împotriva raportului de evaluare nu poate contribui la obiectivitatea evaluării și nu poate preveni deschiderea unei proceduri contencioase decât dacă îi oferă agentului care contestă raportul său de evaluare garanția că va fi efectuată o veritabilă reexaminare (Hotărârea din 3 aprilie 2019, CJ/ECDC, C‑139/18 P, nepublicată, EU:C:2019:281, punctul 44).
52 Or, situația este diferită în speță, întrucât evaluatorul de apel, care este fostul superior ierarhic și autorul unei contribuții integrate în RE 2016, a fost chemat să reexamineze evaluarea globală a reclamantului pe baza observațiilor acestuia din urmă, care, pe fond, s‑au limitat să critice propria contribuție a primului, ce reprezenta partea esențială a aprecierii evaluatorului.
53 În acest sens, procedura căii de atac interne, astfel cum este pusă în aplicare în împrejurările specifice ale cauzei, nu este de natură să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în ceea ce privește imparțialitatea evaluatorului de apel.
54 În aceste condiții, este lipsit de relevanță faptul, invocat de EUIPO, că nu fostul superior ierarhic era cel care a propus evaluarea globală a reclamantului și că nu acesta i‑a bifat, dintre alternativele de la pagina 3 din RE 2016, căsuța potrivit căreia, „în general, competența, randamentul și conduita în serviciu [ale reclamantului] corespund[eau] nivelului cerut de postul ocupat”. Astfel, aceste împrejurări nu repun în discuție că evaluatorul de apel a fost determinat, atunci când a examinat evaluarea globală a reclamantului, să adopte o poziție cu privire la criticile reclamantului, care erau formulate exclusiv împotriva elementelor cuprinse în contribuția sa la RE 2016, în calitate de fost superior ierarhic, și la care se făcea trimitere de către evaluator.
55 Nici celelalte argumente ale EUIPO nu pot infirma concluzia trasă la punctul 53 de mai sus.
56 În primul rând, EUIPO arată că evaluatorul de apel își exercită misiunea ca persoană care cunoaște membrul personalului care trebuie să fie evaluat și reexaminează, în această calitate, evaluarea pe care a efectuat‑o evaluatorul, care conține în mod necesar elemente subiective.
57 Desigur, potrivit jurisprudenței, evaluatorii nu pot fi considerați părtinitori și lipsiți de obiectivitate pentru simplul fapt că, în calitatea lor de superiori ierarhici, sunt responsabili pentru munca funcționarilor aflați sub autoritatea lor și că, în consecință, sunt implicați în activitățile profesionale ale acestora, în special în condițiile în care numai această implicare este de natură să le permită să efectueze aprecierea cea mai adecvată cu putință cu privire la activitățile persoanelor care își desfășoară activitatea potrivit ordinelor lor (Hotărârea din 13 iulie 2006, Andrieu/Comisia, T‑285/04, EU:T:2006:215, punctul 68).
58 Cu toate acestea, din dosar nu reiese că reclamantul ar contesta implicarea fostului superior ierarhic în procedura de evaluare de apel ca atare. El critică implicarea acestuia în procedura de apel pentru un motiv specific, și anume pentru că, în calitate de superior ierarhic direct în cursul a trei pătrimi din perioada în cauză, a contribuit în mod decisiv la redactarea RE 2016 și s‑a pronunțat ulterior cu privire la raportul menționat în calitate de evaluator de apel, având în vedere observațiile reclamantului axate pe elementele conținute în propria contribuție.
59 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul EUIPO potrivit căruia evaluarea globală a reclamantului nu ar avea nimic negativ, întrucât ar corespunde așteptărilor avute din partea oricărui membru al personalului, este vorba, în orice caz, despre aprecieri subiective formulate de EUIPO, iar nu de reclamantul însuși. În această privință, este suficient să se constate, în primul rând, că evaluarea globală a reclamantului pentru anul 2016 nu era cea mai bună dintre posibilitățile prevăzute în formularul de evaluare. În al doilea rând, evaluarea globală a reclamantului pentru anul 2016 era inferioară celei aferente anului 2015 (a se vedea punctul 11 de mai sus). În al treilea rând, reclamantul a refuzat să contrasemneze rapoartele de evaluare pentru anii 2014 și 2015, deși evaluarea sa globală era identică sau chiar superioară celei selectate în cuprinsul RE 2016 (a se vedea punctul 11 de mai sus).
60 Pe de altă parte, chiar dacă s‑ar considera că evaluarea globală a reclamantului pentru anul 2016 nu conține niciun aspect negativ, trebuie să se constate că reclamantul contestă competența fostului superior ierarhic și imparțialitatea acestuia, ca evaluator de apel, pentru a verifica nu numai evaluarea globală inclusă în RE 2016, ci și aprecierile formulate în cadrul acestuia.
61 Or, aprecierile prezentate în cuprinsul RE 2016 nu pot fi privite ca neavând niciun aspect negativ. Astfel, aceste aprecieri sunt întemeiate aproape în totalitate pe evaluarea fostului superior ierarhic privind primele nouă luni ale anului 2016, care cuprindea următoarele critici în privința reclamantului. În primul rând, au fost formulate reproșuri împotriva reclamantului în ceea ce privește performanțele sale în cadrul Departamentului „Operațiuni” sub aspectul rezultatelor și al pierderii productivității în domeniul opozițiilor, precum și în legătură cu lipsa de transparență în ceea ce privește randamentul și comunicarea parțială și incompletă a rezultatelor către directorul executiv. În al doilea rând, reclamantul a fost criticat pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a gestiona situația, ceea ce ar fi pus EUIPO într‑o situație complexă în ceea ce privește întârzierile acumulate și ar fi condus la pierderea de către fostul superior ierarhic a încrederii față de reclamant, în calitate de director. În al treilea rând, s‑a arătat că, deși reclamantul avea aptitudinile și competențele necesare pentru o poziție managerială, totuși, în anul 2016, el nu s‑a arătat capabil să facă demersurile adecvate pentru a gestiona o situație excepțională.
62 În al treilea rând, EUIPO arată că, în speță, nu ar fi relevante instrucțiunile de serviciu ale EUIPO, care prevăd că un comitet de recurs trebuie să se pronunțe cu privire la reclamațiile privind evaluările efectuate de directorul executiv.
63 Este adevărat, după cum subliniază EUIPO, că directorul său executiv nu a fost evaluatorul reclamantului pentru anul 2016 și că nu ar fi necesar, așadar, să se recurgă la un comitet de recurs pentru a se verifica RE 2016, conform articolului 3 din DGA 43. În plus, astfel cum arată EUIPO, instrucțiunile de serviciu ale EUIPO nu conțin nicio excepție expresă care să reglementeze situația unui membru al personalului care a fost superiorul ierarhic al titularului postului în perioada în cauză și care, în urma unei mobilități interne sau a unei promovări, a devenit evaluator de apel.
64 Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat, după cum amintește în mod întemeiat reclamantul, că articolul 3 alineatul (3) din DGA 43 îl autorizează pe directorul general – mai precis, în cazul EUIPO, pe directorul său executiv – să deroge, în interesul titularului postului, de la procedura prevăzută în principiu pentru a ține seama de contextul special rezultat din speță. Or, obligația de imparțialitate constituie o garanție fundamentală care trebuie să fie respectată, fără să se golească de substanță și să se lipsească de orice efect util dreptul reclamantului de a obține o veritabilă reexaminare a raportului său de evaluare, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 51 de mai sus. Astfel, obligația de a asigura imparțialitatea procedurii căii de atac interne justifica derogarea, în speță, de la dispozițiile care guvernează procedura de evaluare de apel care figurează în instrucțiunile de serviciu ale EUIPO.
65 În lumina tuturor celor care precedă, se impune admiterea motivului întemeiat în esență pe lipsa de imparțialitate a evaluatorului de apel. Această concluzie justifică prin ea însăși anularea RE 2016, întrucât este afectat de nelegalitate, în lipsa căreia ar fi putut avea un conținut diferit. În aceste împrejurări, nu mai este necesară pronunțarea asupra celorlalte argumente și motive invocate de reclamant în cadrul prezentei acțiuni.
66 În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației, trebuie să se constate că, în speță, numai în etapa adoptării acestei decizii sunt examinate în mod detaliat argumentele prezentate de reclamant cu privire la respectarea garanțiilor procedurale aferente procedurii căii de atac interne împotriva RE 2016, preluate în esență în special în al treilea motiv. Prin urmare, în speță, se impune de asemenea anularea deciziei de respingere a reclamației.
Cu privire la cheltuielile de judecată
67 În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
68 În speță, întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Anulează raportul de evaluare a domnului Ralph Pethke aferent anului 2016 și decizia Consiliului de administrație al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 18 octombrie 2017 de respingere a reclamației formulate de domnul Pethke.
2) Obligă EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de domnul Pethke.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 3 decembrie 2019.
Semnături
Cuprins