Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 25 noiembrie 2020 – Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände - Verbraucherzentrale Bundesverband e.V./TC Medical Air Ambulance Agency GmbH

(Cauza C-633/20)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurent-reclamant: Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände - Verbraucherzentrale Bundesverband e.V.

Intimată-pârâtă: TC Medical Air Ambulance Agency GmbH

Întrebarea preliminară

O întreprindere care, în calitate de asigurat, are la o societate de asigurări o asigurare împotriva riscurilor de boală în străinătate, precum și o asigurare a costurilor aferente returnării la domiciliu din străinătate și din interiorul țării, ca asigurare de grup pentru clienții săi, distribuie către consumatori înscrierea ca membri, care le dă dreptul să beneficieze, în străinătate, de prestații de asigurare în cazul unei îmbolnăviri sau al unui accident și care primește de la persoanele devenite membre o remunerație pentru protecția asiguratorie dobândită, are calitatea de intermediar de asigurări în sensul articolului 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2002/92/CE1 și al articolului 2 alineatul (1) punctele 1, 3 și 8 din Directiva (UE) 2016/972 ?

____________

1 Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (JO 2003, L 9, p. 3, Ediție specială, 06/vol. 4, p. 24).

2 Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări (reformare) (JO 2016, L 26, p. 19).