ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)
19 noiembrie 2021(*)
„Necompetență vădită – Acțiune vădit inadmisibilă”
În cauza T-571/21,
Pro-Bir-France - Asociaţie europeană pentru apărarea drepturilor acţionarilor Băncii Internaţionale a Religiilor, cu sediul în Strasbourg (Franța), reprezentată de I. A. Pisău, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisia europeană,
România
și
Banca Naţională a României,
pârâte,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește, în special, anularea unui acord de împrumut încheiat între Comunitatea europeană și Statul Român, constatarea anumitor fapte și impunerea mai multor obligaţii,
TRIBUNALUL (Camera a zecea),
compus din domnul A. Kornezov (raportor), președinte, doamna K. Kowalik-Bańczyk și domnul D. Petrlík, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Procedura și concluziile reclamantei
1 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 2 septembrie 2021, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
2 Reclamanta solicită Tribunalului, în special:
– să oblige Comisia Europeană să ordone Statului Român să anuleze actul administrativ denumit „încheierea de ședință nr. 26/XI/26 a Consiliului de administrație al BNR din 28.12.1999” precum şi actele administrative „nr. XI/G/133/29.06.2000” şi „XI/G/162/19.07.2000” emise de Banca Națională a României privind Banca Internațională a Religiilor, semnate în falsa calitate de guvernator de către domnul Emil Iota Ghizari;
– să oblige Comisia Europeană să ordone Statului Român ca, în solidar cu Banca Națională a României, să restabilească situaţia anterioară a Băncii Internaţionale a Religiilor;
– să oblige Comisia Europeană să ordone Statului Român ca Banca Naţională a României să plătească profitul mediu anual de 5 milioane USD/an pentru cei 21 de ani de nefuncționare a Băncii Internaţionale a Religiilor;
– să oblige Comisia Europeană să ordone Statului Român ca Banca Naţională a României să plătească daune morale către Banca Internaţională a Religiilor în sumă de 100 mil. USD;
– să oblige Comisia Europeană să publice pe proprie cheltuială în trei ziare şi pe trei canale de televiziune cu audienţă internaţională – trei zile consecutive – dispozitivul deciziei Tribunalului Uniunii Europene, pronunțată în prezenta cauză;
– să anuleze acordul de împrumut încheiat la 27 ianuarie 2000 între Comunitatea europeană și Statul Român;
– să efectueze mai multe „constatări”, în special cu privire la anumite pretinse fapte imputabile Comisiei europene și autorităților naționale române;
– să declare ilegale anumite acte administrative emise de Banca Națională a României.
În drept
3 În conformitate cu articolul 126 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când Tribunalul este în mod vădit necompetent să judece o acțiune, sau când acțiunea este în mod vădit inadmisibilă, acesta poate să decidă, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
4 În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de actele dosarului și decide, în aplicarea acestui articol, să se pronunțe fără continuarea procedurii.
5 În prezenta cauză, prin cererile formulate la primele patru liniuțe ale punctului 2 de mai sus, reclamanta urmărește în special ca Tribunalul să oblige Comisia Europeană să ordone Statului Român anularea anumitor acte administrative emise de Banca Națională a României, să restabilească situația anterioară a Băncii Internaționale a Religiilor și să oblige Banca Națională a României să verse anumite sume Băncii Internaționale a Religiilor. Prin cererea formulata la a cincea liniuță a punctului 2 de mai sus, reclamanta solicită Tribunalului să oblige Comisia europeană la publicarea dispozitivului prezentei ordonanțe.
6 Or, conform unei jurisprudențe constante, în cadrul controlului de legalitate în baza articolului 263 TFUE, Tribunalul nu este competent pentru a impune obligații instituțiilor, organelor și oficiilor Uniunii, nici chiar atunci când aceste obligații au legătură cu modalitățile de execuție a hotărârilor sale (a se vedea ordonanța din 26 octombrie 1995, Pevasa și Inpesca/Comisia, C‑199/94 P și C‑200/94 P, EU:C:1995:360, punctul 24 și jurisprudența citată). Astfel, concluziile citate la punctul 5 de mai sus trebuie respinse, Tribunalul fiind in mod vădit necompetent pentru a se putea pronunța.
7 Cu privire la cererea formulată de reclamantă, potrivit căreia aceasta solicită Tribunalului în special să anuleze acordul de împrumut încheiat la 27 ianuarie 2000 între Comunitatea europeană și Statul Român, este suficient să se arate că cererea introductivă, depusă la 2 septembrie 2021, este în mod evident tardivă raportat la termenul pentru depunerea cererii, prevăzut de articolul 263, paragraful 6, TFUE, și prin urmare este în mod vădit inadmisibilă în ceea ce privește anularea acordului menționat.
8 În ceea ce privește cererea reclamantei de a solicita Tribunalului, în special, să efectueze mai multe „constatări”, este suficient să se reamintească că jurisprudența dreptului Uniunii nu prevede o cale legală ce permite judecătorului să statueze pe baza unei declarații generale sau de principiu și că Tribunalul nu are competenta de a pronunța hotărâri declaratorii în cadrul controlului de legalitate prevăzut de articolul 263 TFUE (ordonanța din 19 noiembrie 2020, Buxadé Villalba e.a./Parlament, T‑32/20, nepublicată, EU:T:2020:552, punctul 64 și jurisprudența citată). Astfel, cererea trebuie respinsă, Tribunalul fiind in mod vădit necompetent pentru a se putea pronunța.
9 În fine, dacă cererea introductivă ar trebui interpretată ca având ca obiect anularea, de către Tribunal, a anumitor acte administrative emise de Banca Națională a României, trebuie precizat că, competențele Tribunalului sunt prevăzute la articolul 256 TFUE, așa cum reiese din dispozițiile articolului 51 din statutul Curții de justiție a Uniunii Europene. Având în vedere aceste dispoziții, Tribunalul este competent pentru a soluționa, în baza articolului 263 TFUE, cererile introduse doar împotriva actelor instituțiilor, organelor sau organismelor Uniunii. Or, cererea nu este îndreptată împotriva unei instituții, a unui organ sau organism al Uniunii. Prin urmare, Tribunalul este vădit necompetent pentru a se putea pronunța.
10 Rezultă din considerațiile care precedă că prezenta acțiune trebuie respinsă, în parte, din motive de necompetență vădită, iar în parte, din motive de inadmisibilitate vădită, fără a fi necesară notificarea acesteia către pârâte.
Cu privire la cheltuielile de judecată
11 Întrucât prezenta ordonanță este adoptată înainte de notificarea cererii introductive către pârâte și înainte ca acestea să fi efectuat cheltuieli de judecată, este suficient să se decidă că reclamanta va suporta propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a zecea)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) Pro-Bir-France - Asociaţie europeană pentru apărarea drepturilor acţionarilor Băncii Internaţionale a Religiilor suportă propriile cheltuieli de judecată.
Luxemburg, 19 noiembrie 2021.