Cauza T‑576/11

Schenker Customs Agency BV

împotriva

Comisiei Europene

„Uniune vamală – Recuperare ulterioară a taxelor la import – Import de glifosat originar din Taiwan – Cerere de remitere a taxelor la import formulată de un comisionar în vamă – Articolul 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Clauza de echitate – Existența unei situații speciale – Declarații de punere în liberă circulație – Certificate de origine eronate – Noțiunea de neglijență evidentă – Decizie a Comisiei prin care remiterea taxelor este declarată nejustificată”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 16 aprilie 2015

1.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Clauza de echitate instituită de articolul 239 din Codul vamal comunitar și de articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93 de aplicare a acestuia – Normă de excepție – Interpretare strictă

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 905)

2.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Articolul 239 din Codul vamal comunitar – Existența unei situații speciale – Noțiune – Putere de apreciere a Comisiei – Întindere – Limite

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 905)

3.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Clauză de echitate instituită prin articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93 – Conținut – Competența Comisiei – Limite – Aplicarea dreptului vamal material – Competență exclusivă a autorităților naționale

(art. 267 TFUE; Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239 și 243; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 905)

4.      Uniune vamală – Nașterea și recuperarea unei datorii vamale – Înștiințări de plată corespunzătoare taxelor antidumping, adresate de autoritățile vamale naționale – Natură juridică – Comunicarea înscrierii ulterioare în evidența contabilă de către aceste autorități a unei datorii vamale existente

[Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 201 alin. (2) și (3)]

5.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import – Clauza de echitate instituită de articolul 239 din Codul vamal comunitar și de articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93 de aplicare a acestuia – Situație deosebită – Noțiune – Încrederea contribuabilului în validitatea certificatelor de origine care se dovedesc false, falsificate sau lipsite de valabilitate – Încredere în urma acceptării inițiale a certificatelor de către autoritățile vamale ale unui stat membru – Excludere

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 905)

6.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Existența unei situații speciale – Noțiune – Control deficitar de către Comisie a aplicării unui regulament antidumping – Includere – Inexistența unei deficiențe

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239, și Regulamentul nr. 368/98)

7.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import – Clauza de echitate instituită de articolul 239 din Codul vamal comunitar și de articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93 de aplicare a acestuia – Situație deosebită – Noțiune – Comportamente care prezintă deficiențe ale autorităților vamale naționale – Includere – Inexistența unei deficiențe

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 905)

8.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import – Circumstanțe care nu implică „înșelăciune sau neglijență evidentă” a persoanei interesate – Noțiunea de neglijență evidentă – Interpretare strictă – Criterii – Complexitatea reglementării tarifare – Lipsă – Experiența profesională a comisionarului în vamă – Diligența importatorului – Lipsă

[Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 5 și 239; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 199 și art. 905 alin. (3), precum și anexa 37]

9.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Decizie de respingere a unei cereri de rambursare sau de remitere a taxelor la import

(art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 44)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 45 și 46)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 49-51, 55, 57 și 58)

4.      Înștiințările de plată, corespunzătoare taxelor antidumping aferente importurilor din țări terțe, transmise de autoritățile vamale naționale importatorilor și reprezentanților lor direcți și indirecți, nu constituie decât comunicarea către aceștia a înscrierii ulterioare în evidența contabilă de către aceste autorități a unei datorii vamale existente care, în temeiul articolului 201 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal, a reieșit cu ocazia acceptării declarațiilor depuse de persoanele interesate. În plus, în temeiul articolului 201 alineatul (3) din regulamentul menționat, un comisionar în vamă în calitate de reprezentant indirect al importatorului este debitor pentru întreaga datorie, inclusiv pentru taxele la import, precum taxele antidumping care nu au fost percepute ca urmare a întocmirii unor declarații care indicau drept țară de origine a produsului importat o altă țară decât țara de origine.

(a se vedea punctul 52)

5.      În cadrul recuperării ulterioare a taxelor la import impuse ca taxe antidumping, faptul că certificatele de origine emise de camerele de comerț dintr‑o țară terță s‑au dovedit lipsite de validitate nu constituie o împrejurare care pune persoana interesată într‑o situație specială în sensul articolului 239 din Regulamentul nr. 2913/1992 de instituire a Codului vamal. Faptul de a se baza pe aceste certificate pentru a stabili originea mărfurilor declarate la autoritățile vamale este o alegere a declarantului pentru a se achita de obligația sa de a declara la autoritățile vamale originea importurilor. Această alegere implică riscuri inerente activității de comisionar în vamă care, în consecință, trebuie să fie suportate de acesta din urmă, iar nu de finanțele publice. Dacă ar trebui să se considere că aceste circumstanțe pun contribuabilul într‑o situație specială care ar justifica remiterea taxelor antidumping, operatorii economici nu ar avea niciun interes să se asigure de veridicitatea declarațiilor și a documentelor depuse la autoritățile vamale.

(a se vedea punctele 61-65 și 69)

6.      În aplicarea taxelor antidumping impuse prin Regulamentul nr. 368/98 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de glifosat originar din Republica Populară Chineză și de percepere definitivă a taxei provizorii, regulament a cărui eludare a stat la baza înștiințărilor de plată emise de autoritățile vamale naționale, obligația de a aplica taxe antidumping la importurile respective revine în principal autorităților vamale ale statelor membre.

Cu toate acestea, în calitatea sa de gardian al tratatelor și al dreptului derivat al Uniunii, în general, și având în vedere rolul său central de control al aplicării dreptului vamal al Uniunii, în special, Comisiei îi revin obligații de coordonare și de supraveghere, cu precădere în cadrul investigațiilor privind posibile încălcări. Comisia își îndeplinește aceste obligații în cazul în care au fost aplicate proceduri de către aceasta sau cu sprijinul său pe măsura descoperirii de către autoritățile naționale și de către OLAF, la finalul diferitor etape ale investigațiilor, de informații referitoare la o posibilă eludare. În plus, printre obligațiile astfel impuse Comisiei nu figurează aceea de a informa importatorii sau comisionarii în vamă cu privire la informațiile de care dispune, nici de a‑i avertiza în cazul în care are îndoieli cu privire la operațiunile efectuate de aceștia.

(a se vedea punctele 72, 76 și 77)

7.      În cadrul importurilor supuse unui regim general, cărora li se aplică taxe antidumping, atât Comisia, cât și autoritățile vamale naționale au o obligație de diligență și de supraveghere prin care se urmărește aplicarea dreptului Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea obligație nu presupune faptul că, în prezența unor informații care nu dezvăluiau indicii suficient de concrete cu privire la societățile menționate, care să justifice luarea unor măsuri specifice și imediate în privința lor sau împotriva operațiunilor derulate de acestea, autoritățile vamale trebuie să procedeze la controale fizice și sistematice asupra tuturor transporturilor de produse importate de astfel de societăți care ajung în vămile Uniunii. Autoritățile vamale nu sunt obligate nici să alerteze respectivele societăți, având în vedere natura generală a informațiilor menționate. Astfel, autoritățile vamale care sunt informate cu privire la eventualitatea unei fraude nu au obligația de a avertiza un operator asupra faptului că ar putea fi obligat să plătească taxe vamale ca urmare a acestei fraude, chiar dacă acest operator ar fi acționat cu bună credință.

(a se vedea punctele 85-87 și 90)

8.      Un comisionar în vamă răspunde, prin natura atribuțiilor sale, atât pentru plata taxelor la import, cât și pentru conformitatea documentelor pe care le prezintă autorităților vamale. În această privință, un comisionar în vamă consacrat trebuie cel puțin să aibă îndoieli cu privire la originea reală a produsului importat în cazul în care facturile, listele de colisaj și declarațiile vamale cuprind indicații referitoare la o asemenea origine și în care aceste certificate de origine prezintă incoerențe.

Pe de altă parte, comisionarul nici măcar nu a examinat sau nu a avut acces la astfel de facturi și declarații înainte de a le prezenta autorităților vamale, deși, în temeiul articolului 199 din Regulamentul nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Codului vamal, acesta răspunde, în calitate de declarant, de corectitudinea informațiilor înscrise în aceste declarații, lipsa lui de diligență fiind cu atât mai semnificativă. În această privință, procedurile interne ale comisionarului pentru a da curs declarațiilor și pentru a întocmi documentația relevantă, precum și particularitățile structurii societare a grupului său nu pot să constituie justificări care să îi permită să se sustragă obligațiilor inerente atribuțiilor unui comisionar în vamă și să determine suportarea consecințelor de către bugetul Uniunii.

De asemenea, un comisionar în vamă nu se poate refugia în spatele acțiunilor clientului său pentru a justifica remiterea taxelor la import.

(a se vedea punctele 95, 98, 101, 104-107, 109, 110, 112 și 115)

9.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 118-124)