RDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
23 mai 2011
Cauza T‑493/09 P
Y
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Funcție publică – Agenți contractuali – Concediere – Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 7 octombrie 2009, Y/Comisia (F‑29/08, RepFP, p. I‑A‑1‑393 și II‑A‑1‑2099), și prin care se urmărește anularea acestei hotărâri
Decizia: Respinge recursul. Domnul Y suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.
Sumarul ordonanței
1. Recurs — Motive — Neidentificarea erorii de drept invocate — Inadmisibilitate
[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin. (1) primul paragraf lit. (c)]
2. Recurs — Motive — Apreciere greșită a faptelor — Inadmisibilitate — Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11)
3. Recurs — Motive — Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice — Inadmisibilitate
[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin. (1) primul paragraf lit. (c)]
4. Funcționari — Drepturi și obligații — Obligația de informare a superiorilor ierarhici în legătură cu faptele din care se poate presupune existența unei activități ilegale sau a unei încălcări grave a obligațiilor — Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 22a)
1. Decurge în special din articolul 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, precum și din articolul 138 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere.
Motivele întemeiate pe erori de drept care nu identifică suficient de precis aceste elemente și nici nu dezvoltă o argumentație juridică susținută care să sprijine afirmațiile reclamantului nu îndeplinesc această cerință.
(a se vedea punctele 27 și 28)
Trimitere la:
Tribunal: 17 martie 2010, Parlamentul European/Collée, T‑78/09 P, punctele 20 și 21
2. Potrivit articolului 11 din anexa I la Statutul Curții de Justiție, recursul la Tribunal este limitat la chestiuni de drept, în consecință, Tribunalul Funcției Publice este singurul competent să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și să aprecieze aceste fapte.
Fără a aduce atingere rolului instanței de recurs, denaturarea probelor trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.
(a se vedea punctele 34 și 35)
Trimitere la:
Curte: 28 mai 1998, New Holland Ford/Comisia, C‑8/95 P, Rec., p. I‑3175, punctul 72; 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., p. I‑3173, punctul 54; 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctul 108
Tribunal: 19 martie 2010, Bianchi/ETF, T‑338/07 P, punctul 61 și jurisprudența citată
3. Nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, precum și la articolul 138 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului recursul care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost deja prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice. Așadar, un astfel de recurs constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunalul Funcției Publice, ceea ce nu este de competența Tribunalului.
(a se vedea punctul 57)
Trimitere la:
Tribunal: Parlamentul European/Collée, citată anterior, punctul 22
4. Articolul 22a alineatul (3) din statut prevede că funcționarul care a comunicat, în temeiul alineatului (1) al acestui articol, o informație privitoare la fapte din care se poate presupune existența unei posibile activități ilegale sau a unei conduite care poate reflecta o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor Comunităților Europene „nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției, în măsura în care a acționat cu bună‑credință”. Presupunând chiar că această cerință privind buna‑credință poate fi interpretată în sensul că obligă funcționarul vizat să ia măsuri prin care să demonstreze adevărul afirmațiilor sale, în mod evident, oricare ar fi situația, ea nu îl poate determina să nu își informeze superiorii ierarhici în legătură cu astfel de demersuri, în special în cazul în care este vorba despre investigații de natură să aducă atingere imaginii instituției. Persoana interesată nu poate justifica respectivele demersuri nici prin faptul că nu are încredere în superiorii săi ierarhici, dat fiind că dispozițiile articolului 22a alineatul (1) din statut prevăd expres că funcționarul informează, în cazul în care consideră necesar, fie secretarul general sau orice persoană de rang echivalent, fie direct Oficiul European Antifraudă, în legătură cu fapte precum cele vizate la alineatul menționat.
(a se vedea punctul 62)