ORDONANȚA CURȚII (Camera a șasea)
16 februarie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Transport feroviar – Drepturile și obligațiile călătorilor – Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 – Articolul 3 punctul 8 – Contract de transport – Noțiune – Călător fără legitimație de transport la urcarea sa la bordul trenului – Protecția consumatorilor”
În cauza C‑530/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Rejonowy dla Warszawy-Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual din Varșovia-Śródmieście, cu sediul în Varșovia, Polonia), prin decizia din 20 iunie 2022, primită de Curte la 9 august 2022, în procedura
Dunaj‑Finanse sp. z o.o.
împotriva
KG,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul P. G. Xuereb, președinte de cameră, și domnii T. von Danwitz (raportor) și A. Kumin, judecători,
avocat general: domnul G. Pitruzzella,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar (JO 2007, L 315, p. 14), precum și a articolului 6 alineatele (1) și (2) din apendicele A care figurează în anexa I la acest regulament.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Dunaj‑Finanse sp. z o.o., pe de o parte, și KG, pe de altă parte, în legătură cu suplimentele tarifare solicitate acestuia ca urmare a faptului că a călătorit cu trenul fără legitimație de transport.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (1)-(3) ale Regulamentului nr. 1371/2007 enunță:
„(1) În cadrul politicii comune din domeniul transporturilor, este important să se asigure protecția drepturilor călătorilor din transportul feroviar și să se îmbunătățească calitatea și eficiența serviciilor de transport feroviar de călători pentru a contribui la creșterea ponderii transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport.
(2) Comunicarea Comisiei intitulată «Strategia pentru politica de protecție a consumatorilor 2002-2006» [JO 2002, C 137, p. 2] stabilește ca obiectiv atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor în domeniul transporturilor în conformitate cu articolul 153 alineatul (2) din tratat.
(3) Deoarece călătorul din transportul feroviar reprezintă partea defavorizată a contractului de transport, este necesar ca drepturile călătorilor în această privință să fie asigurate.”
4 Articolul 1 litera (a) din acest regulament prevede:
„Prezentul regulament stabilește reguli cu privire la:
a) informațiile care trebuie furnizate de către întreprinderile feroviare, încheierea de contracte de transport, emiterea de legitimații de transport și punerea în aplicare a unui sistem informatizat de informare și rezervare pentru transportul feroviar.”
5 Articolul 3 din regulamentul menționat prevede:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
[…]
2. «operator de transport» înseamnă întreprinderea feroviară contractuală cu care călătorul a încheiat contractul de transport sau o serie de întreprinderi feroviare succesive care sunt responsabile în baza acestui contract;
[…]
8. «contract de transport» înseamnă un contract de transport, contra cost sau gratuit, între o întreprindere feroviară sau un vânzător de legitimații de transport și călător, în vederea prestării unuia sau mai multor servicii de transport;
[…]
16. «condiții generale de transport» însemnă condițiile operatorului de transport sub formă de condiții generale sau de tarife intrate în vigoare din punct de vedere juridic în toate statele membre și care au devenit, prin încheierea contractului de transport, parte integrantă din acesta;
[…]”
6 Capitolul II din Regulamentul nr. 1371/2007, intitulat „Contractul de transport, informațiile și legitimațiile de transport”, cuprinde articolele 4-10 din acesta. Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Contractul de transport”, prevede:
„Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, încheierea și executarea unui contract de transport, precum și furnizarea de informații și de legitimații de transport sunt reglementate de dispozițiile titlurilor II și III din anexa I.”
7 Anexa I la Regulamentul nr. 1371/2007, intitulată „Extras din Regulile uniforme privind Contractul de transport internațional feroviar de călători și bagaje (CIV)”, este constituită din titlurile II‑VII din apendicele A la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată de Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 (denumită în continuare „COTIF”). Astfel, în anexa I menționată figurează titlul II din acest apendice, intitulat „Încheierea și executarea contractului de transport”, care cuprinde articolele 6-11 din apendicele menționat.
8 Potrivit articolului 6, intitulat „Contractul de transport”, din apendicele A la COTIF:
„(1) Prin contractul de transport, operatorul de transport se angajează să transporte la locul de destinație călătorul, precum și, dacă este cazul, bagaje și vehicule, și să livreze bagajele și vehiculele la locul de destinație.
(2) Contractul de transport trebuie să fie confirmat prin una sau mai multe legitimații de transport eliberate călătorului. Cu toate acestea, fără a aduce atingere articolului 9, absența, neregularitatea sau pierderea legitimației de transport nu afectează existența sau validitatea contractului, care rămâne sub incidența prezentelor [r]eguli uniforme.
(3) Legitimația de transport confirmă, până la proba contrarie, încheierea și conținutul contractului de transport.”
9 Articolul 9 din acest apendice A, intitulat „Dreptul la transport. Excluderea de la transport”, prevede la alineatul (1):
„Încă de la începerea călătoriei, călătorul trebuie să dețină o legitimație de transport valabilă și să o prezinte cu ocazia controlului legitimațiilor de transport. Condițiile generale de transport pot prevedea:
(a) că un călător care nu prezintă o legitimație de transport valabilă trebuie să plătească, în afara prețului transportului, o suprataxă;
(b) că un călător care refuză să facă plata imediată a prețului transportului sau a suprataxei poate fi exclus de la transport;
(c) dacă și în ce condiții are loc rambursarea suprataxei.”
Dreptul polonez
Legea privind Codul civil
10 Articolul 117 din ustawa – Kodeks cywilny (Legea privind Codul civil) din 23 aprilie 1964 (Dz. U. din 1964, nr. 16, poziția 93), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede la alineatele sale 2 și 21:
„§ 2. La împlinirea termenului de prescripție, debitorul se poate sustrage de la obligația sa, cu excepția cazului în care renunță la invocarea prescripției. […]
§ 21. După împlinirea termenului de prescripție, nu mai este posibilă invocarea unei creanțe împotriva unui consumator.”
Legea privind dreptul transporturilor
11 Potrivit articolului 16 alineatul 1 din ustawa Prawo przewozowe (Legea privind dreptul transporturilor) din 15 noiembrie 1984 (Dz. U. din 1984, nr. 53, poziția 272), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind dreptul transporturilor”):
„Contractul de transport se încheie prin achiziționarea unei legitimații de transport înainte de începerea călătoriei sau prin îndeplinirea celorlalte condiții de acces la mijlocul de transport specificate de operatorul de transport sau de organizatorul transportului public colectiv, iar în cazul în care acestea nu sunt specificate, prin simpla ocupare a unui loc în mijlocul de transport.”
12 Articolul 33a alineatul 3 din Legea privind dreptul transporturilor prevede:
„În cazul în care constată că un călător nu deține o legitimație de transport valabilă, operatorul de transport sau organizatorul transportului public colectiv sau o persoană mandatată de acesta percepe prețul călătoriei, precum și suplimentul, sau emite o cerere de plată.”
13 Articolul 77 alineatul 1 și alineatul 3 punctul 4 din această lege prevede:
„1. Fără a aduce atingere alineatului 2 și articolului 78, cererile întemeiate pe prezenta lege sau pe dispozițiile sale de punere în aplicare se prescriu în termen de un an.
[…]
3. Termenul de prescripție începe să curgă:
[…]
4) pentru cererile de plată sau de rambursare - de la data plății sau, în cazul în care plata nu a avut loc, de la data la care ar fi trebuit efectuată plata.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
14 La 10 septembrie 2016, KG a efectuat o călătorie cu un tren al societății Koleje Mazowieckie – KM sp. z o.o., respectiv un transportator feroviar, fără a deține o legitimație de transport valabilă. În aplicarea tarifului operatorului de transport feroviar, i s‑a solicitat suma de 191,82 zloți polonezi (PLN) (aproximativ 40,50 euro), corespunzătoare prețului biletului în cuantum de 6,82 PLN (aproximativ 1,50 euro), majorat cu un supliment de 185 PLN (aproximativ 39 de euro).
15 Prin contractul de cesiune din 2 ianuarie 2019, Dunaj‑Finanse a dobândit creanța deținută de operatorul de transport împotriva lui KG.
16 Prin acțiunea din 16 iunie 2021, Dunaj‑Finanse a sesizat Sąd Rejonowy dla Warszawy-Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual din Varșovia-Śródmieście, cu sediul în Varșovia, Polonia), instanța de trimitere, cu o cerere având ca obiect obligarea lui KG la plata sumei menționate, majorată cu dobânzi moratorii stabilite la nivelul ratei legale până la data plății, în temeiul articolului 33a alineatul 3 din Legea privind dreptul transporturilor. Această societate a susținut că, potrivit articolului 16 alineatul 1 din legea menționată, nu fusese încheiat niciun contract de transport între operatorul de transport feroviar și KG, astfel încât acesta din urmă nu putea fi considerat parte la un contract de transport și, prin urmare, nici consumator. Ea a adăugat că dispoziția națională care prevede că instanța invocă din oficiu prescripția unei creanțe invocate împotriva unui consumator nu era, așadar, aplicabilă în cadrul cauzei principale.
17 Instanța de trimitere arată că din cuprinsul articolului 77 din legea menționată reiese că creanța solicitată era prescrisă la data introducerii acțiunii, la 16 iunie 2021, dar că, în temeiul articolului 117 alineatul 21 din Legea privind Codul civil, în versiunea aplicabilă litigiului principal, ea nu poate să constate această prescripție din oficiu și, prin urmare, să respingă acțiunea decât în cazul în care KG poate fi considerat consumator, ceea ce presupune ca acesta să fi încheiat un contract de transport cu operatorul de transport feroviar. În schimb, dacă trebuie să se rețină că nu s‑a încheiat niciun contract și că, prin urmare, KG nu poate fi considerat consumator, nu se poate ține seama de prescripția creanței decât dacă KG o invocă, ceea ce nu a făcut, astfel încât ar trebui ca acțiunea să fie admisă.
18 În această privință, instanța de trimitere precizează că, deși un contract de transport poate fi încheiat tacit în conformitate cu normele generale ale dreptului național, articolul 16 alineatul 1 din Legea privind dreptul transporturilor, astfel cum a fost interpretat în special de Sąd Okręgowy w Kielcach (Tribunalul Regional din Kielce, Polonia) într‑o hotărâre din 1 septembrie 2019, nu ar permite să se concluzioneze în sensul existenței unui astfel de contract într‑o situație în care pasagerul a ocupat un loc într‑un tren fără a fi achiziționat o legitimație de transport, în contextul în care condițiile generale de transport prevedeau că încheierea unui contract presupune achiziționarea unei legitimații de transport și legalizarea sau activarea sa.
19 Astfel, instanța menționată ridică problema dacă o asemenea reglementare națională este conformă cu Regulamentul nr. 1371/2007, în special cu articolul 3 punctul 8 din acest regulament, care definește noțiunea de „contract de transport”, astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții (C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936).
20 Instanța de trimitere adaugă că ar trebui să se considere că dispozițiile regulamentului menționat se opun acestei reglementări naționale, o astfel de soluție fiind susținută în special de principiul eficacității. Astfel, această instanță arată că obiectivul principal al Regulamentului nr. 1371/2007 este de a asigura un nivel ridicat de protecție și de siguranță pasagerilor, care sunt partea vulnerabilă a contractelor de transport. Or, acest obiectiv ar fi parțial anulat dacă cel puțin o parte dintre dispozițiile acestui regulament nu ar fi aplicabile unei anumite categorii de pasageri. Pe de altă parte, pasagerul care călătorește fără legitimație de transport nu ar putea fi considerat „consumator” în temeiul altor dispoziții de drept al Uniunii precum cele ale Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273), astfel încât poziția juridică a acestui pasager ar fi și mai vulnerabilă.
21 În aceste condiții, Sąd Rejonowy dla Warszawy-Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual din Varșovia-Śródmieście, cu sediul în Varșovia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 3 punctul 8 din Regulamentul [nr. 1371/2007], articolul 6 alineatele (1) și (2) din apendicele A care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 1371/2007, articolul 169 alineatul (1) [TFUE], articolele 20 și 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și principiile efectivității, egalității în fața legii și coerenței sistemului juridic trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții de drept național potrivit căreia între un transportator și un pasager care ocupă un loc în tren fără intenția de a cumpăra o legitimație de transport nu există un raport contractual?”
Cu privire la întrebarea preliminară
22 În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când printre altele răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
23 Se impune ca această dispoziție să fie aplicată în cadrul prezentei cauze.
24 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în întrebarea sa, instanța de trimitere s‑a referit la Regulamentul nr. 1371/2007, precum și la articolul 169 alineatul (1) TFUE, la articolele 20 și 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la principiile efectivității, egalității în fața legii și coerenței sistemului juridic. Cu toate acestea, din cererea de decizie preliminară reiese că în cadrul prezentei cauze este pusă în discuție numai noțiunea de „contract de transport”, în sensul acestui regulament.
25 În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, în cadrul procedurii de cooperare dintre instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 8 iunie 2017, Freitag, C‑541/15, EU:C:2017:432, punctul 29, și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, A. S.A., C‑212/20, EU:C:2021:934, punctul 36, precum și jurisprudența citată).
26 În consecință, trebuie considerat că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 punctul 8 din Regulamentul nr. 1371/2007 coroborat cu articolul 6 alineatele (1) și (2) din apendicele A din anexa I la acest regulament trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții de drept național în temeiul căreia nu se încheie niciun contract de transport între un operator de transport și un pasager care ocupă un loc într‑un tren fără a avea intenția de a achiziționa o legitimație de călătorie.
27 Trebuie amintit că, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 35, precum și jurisprudența citată).
28 Mai întâi, în ceea ce privește formularea articolului 3 punctul 8 din Regulamentul nr. 1371/2007, trebuie să se arate, pe de o parte, că termenul „contract”, în sensul său curent, desemnează un acord de voințe concordante destinat să producă efecte juridice. Pe de altă parte, în cadrul domeniului reglementat de acest regulament și având în vedere modul de redactare a dispoziției menționate, acest efect constă în principal în obligația întreprinderii feroviare de a furniza călătorului unul sau mai multe servicii de transport și în obligația călătorului de a face plata prețului, cu excepția cazului în care serviciul de transport este furnizat cu titlu gratuit (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 36).
29 Astfel, pe de o parte, prin faptul că permite accesul liber la trenul său și, pe de altă parte, prin faptul că urcă la bordul acestuia în vederea efectuării unei călătorii, atât întreprinderea feroviară, cât și călătorul își manifestă voințele concordante de a intra într‑un raport contractual, astfel încât condițiile necesare pentru a stabili existența unui contract de transport sunt, în principiu, îndeplinite. Cu toate acestea, formularea articolului 3 punctul 8 din Regulamentul nr. 1371/2007 nu permite să se stabilească dacă deținerea unei legitimații de transport de către călător este un element indispensabil pentru a putea considera că există un „contract de transport”, în sensul acestei dispoziții (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 37).
30 Apoi, în ceea ce privește contextul în care se înscrie acest articol 3 punctul 8, rezultă în mod clar din acesta că biletul, desemnat de asemenea în apendicele A din anexa I la acest regulament prin termenii „legitimație de transport”, nu este decât instrumentul care materializează contractul de transport, în sensul regulamentului menționat (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 48).
31 În această privință, sintagma „contract de transport” figurează în mai multe alte dispoziții ale aceluiași regulament, în special la articolul 4 din acesta, prevăzând că, „[s]ub rezerva dispozițiilor [capitolului II din Regulamentul nr. 1371/2007], încheierea și executarea unui contract de transport, precum și furnizarea de informații și de bilete sunt reglementate de dispozițiile titlurilor II și III din anexa I” la acest regulament. Or, în această anexă I este reprodus printre altele titlul II din apendicele A la COTIF, privind încheierea și executarea contractului de transport, al cărui articol 6 prevede la alineatul (1) că „[p]rin contractul de transport, operatorul de transport se angajează să transporte călătorul […] la locul de destinație” și precizează, la alineatul (2), că contractul de transport trebuie să fie confirmat prin una sau mai multe legitimații de transport eliberate călătorului și că, fără a aduce atingere articolului 9 din apendicele menționat, absența, neregularitatea sau pierderea legitimației de transport nu afectează existența sau validitatea contractului, care rămâne sub incidența regulilor uniforme stabilite de COTIF (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctele 38, 40 și 41).
32 În ceea ce privește articolul 9 din acest apendice A, deși acesta prevede, la alineatul (1) prima teză, că, încă de la începerea călătoriei, călătorul trebuie să dețină o legitimație de transport valabilă, acest articol 9 precizează, la primul paragraf, la literele (a) și (b), că condițiile generale de transport pot prevedea că un călător care nu prezintă o legitimație de transport valabilă trebuie să plătească, în afara prețului transportului, o suprataxă și că un călător care refuză să facă plata imediată a prețului transportului sau a suprataxei poate fi exclus de la transport (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 45).
33 În măsura în care unui călător care nu prezintă o legitimație de transport valabilă sau care refuză să facă plata imediată a legitimației de transport i se pot opune astfel condițiile generale de transport, în temeiul articolului 9 menționat, și în măsura în care acestea, potrivit articolului 3 punctul 16 din regulamentul menționat coroborat cu articolul 3 punctul 2 din acesta, devin, în sensul regulamentului menționat, parte integrantă din contractul de transport dintre întreprinderea feroviară și călător prin încheierea acestuia, rezultă de aici că o astfel de întreprindere care lasă accesul liber la trenurile sale și un călător care urcă la bordul unui astfel de tren în vederea efectuării unei călătorii trebuie să fie considerați ca fiind părți la un „contract de transport”, în sensul aceluiași regulament, de îndată ce călătorul respectiv se află astfel la bordul trenului. Așadar, în caz contrar, călătorului respectiv nu i se pot opune aceste condiții generale de transport, în temeiul Regulamentului nr. 1371/2007 (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 47).
34 Formularea articolului 3 punctul 8 din Regulamentul nr. 1371/2007 și contextul în care se înscrie această dispoziție conduc, în consecință, la a considera că noțiunea de „contract de transport”, în sensul dispoziției menționate, trebuie înțeleasă, în sensul acestui regulament, ca fiind independentă de deținerea unei legitimații de transport de către călător și în sensul că include o situație în care un călător urcă la bordul unui tren liber accesibil în vederea efectuării unei călătorii fără să își fi procurat legitimație de transport (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 49).
35 Această interpretare este confirmată de obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1371/2007. Pe de o parte, potrivit articolului 1 litera (a) din regulamentul menționat, acesta are în special ca obiect stabilirea regulilor în ceea ce privește încheierea de contracte de transport. Pe de altă parte, considerentul (1) al regulamentului menționat subliniază în special că, în cadrul politicii comune din domeniul transporturilor, este important să se asigure protecția drepturilor călătorilor din transportul feroviar. În plus, din considerentul (2) al aceluiași regulament reiese că trebuie atins un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în domeniul transporturilor, iar potrivit considerentului (3) al acestuia, deoarece călătorul din transportul feroviar reprezintă partea defavorizată a contractului de transport, este necesar ca drepturile călătorilor în această privință să fie asigurate (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 50).
36 Ar fi contrar acestor obiective să se considere că noțiunea de „contract de transport”, conform Regulamentului nr. 1371/2007, trebuie interpretată în sensul că nu include o situație în care un călător urcă la bordul unui tren liber accesibil pentru efectuarea unei călătorii fără să își fi procurat legitimația de transport. Astfel, dacă s‑ar permite să se considere că un astfel de călător poate să fie considerat, pentru simplul motiv că nu dispune de o legitimație de transport atunci când urcă la bordul trenului, ca nefiind parte la un raport contractual cu întreprinderea feroviară care și‑a lăsat trenurile cu acces liber, acest călător ar putea, pentru împrejurări care nu îi sunt imputabile, să fie privat de drepturile pe care acest regulament le atribuie încheierii unui contract de transport, ceea ce ar contraveni obiectivului de protecție a călătorilor din transportul feroviar urmărit de regulamentul menționat și amintit în considerentele (1)-(3) ale acestuia (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 51).
37 Așadar, noțiunea de „contract de transport”, în sensul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul nr. 1371/2007, care constituie o noțiune autonomă de drept al Uniunii ce trebuie interpretată în mod uniform în toate statele membre, include o situație în care un călător urcă la bordul unui tren liber accesibil în vederea efectuării unei călătorii fără să își fi procurat o legitimație de transport, indiferent dacă acest călător are sau nu intenția de a achiziționa o asemenea legitimație de transport (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 53).
38 În consecință, un stat membru nu poate prevedea că o situație în care un pasager urcă la bordul unui tren liber accesibil în vederea efectuării unei călătorii fără să își fi procurat o legitimație de transport și fără a avea intenția de a achiziționa una este exclusă din această noțiune de „contract de transport”.
39 Pe de altă parte, trebuie amintit că interpretarea vizată la punctul 37 din prezenta ordonanță, în lipsa unor dispoziții în această privință în Regulamentul nr. 1371/2007, nu afectează validitatea acestui contract sau consecințele care pot decurge din neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor sale contractuale, care, în lipsa unor dispoziții în această privință în regulamentul menționat, rămân reglementate de dreptul național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții, C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936, punctul 52).
40 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 punctul 8 din Regulamentul nr. 1371/2007 coroborat cu articolul 6 alineatele (1) și (2) din apendicele A din anexa I la acest regulament trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții de drept național în temeiul căreia nu se încheie niciun contract de transport între un operator de transport și un pasager care ocupă un loc într‑un tren liber accesibil fără a avea intenția de a achiziționa o legitimație de călătorie.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:
Articolul 3 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar coroborat cu articolul 6 alineatele (1) și (2) din apendicele A din anexa I la acest regulament
trebuie interpretat în sensul că
se opune unei dispoziții de drept național în temeiul căreia nu se încheie niciun contract de transport între un operator de transport și un pasager care ocupă un loc într‑un tren liber accesibil fără a avea intenția de a achiziționa o legitimație de călătorie.
Semnături