Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 22 mai 2012 - Sviluppo Globale/Comisia

(Cauza T-6/10)

["Contracte de achiziţii publice de servicii - Procedură de cerere de ofertă - Asistenţă pentru autorităţile administrative vamală și fiscală din Kosovo - Respingerea ofertei unui ofertant - Act care nu poate face obiectul unei căi de atac - Acte confirmativ - Inadmisibilitate - Acces la documente - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 - Documente privind procedura de cerere de ofertă - Refuzul parţial al accesului - Excepţie privind protecţia intereselor comerciale ale unui terţ - Motivare insuficientă"]

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Sviluppo Globale GEIE (Roma, Italia) (reprezentanți: F. Sciaudone, R. Sciaudone şi A. Neri, avocaţi)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Costa de Oliveira şi F. Erlbacher, agenţi, asistaţi de P. Manzini, avocat)

Obiectul

Pe de o parte, o cerere de anulare a deciziei Comisiei din 10 noiembrie 2009 de respingere a ofertei depuse de consorţiul din care face parte reclamanta, în cadrul procedurii de cerere de ofertă EuropAid/127843/D/SER/KOS privind prestarea de servicii de asistenţă pentru autorităţile administrative vamală și fiscală din Kosovo (JO 2009/S 4003683), precum și, pe de altă parte, anularea deciziei Comisiei din 26 noiembrie 2009 prin care se refuză accesul consorţiului la anumite documente privind respectiva procedură de cerere de ofertă

Dispozitivul

Respinge acţiunea ca inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei Comisiei Europene din 10 noiembrie 2009 prin care se respinge oferta prezentată de consorţiul din care face parte reclamanta, în cadrul procedurii de cerere de ofertă EuropAid/127843/D/SER/KOS, privind prestarea de servicii de asistenţă pentru autorităţile administrative vamală și fiscală din Kosovo.

2)    Anulează decizia Comisiei din 26 noiembrie 2009 privind accesul la anumite documente privind această procedură de cerere de ofertă, în măsura în care prin aceasta s-a refuzat accesul, în versiunea divulgată a raportului de evaluare, la notele atribuite de comitetul de evaluare astfel cum figurează la paginile 3-5 din raportul respectiv.     

3)    Respinge acţiunea pentru restul capetelor de cerere.

4)    Respinge cererea reclamantei având ca obiect organizarea unor activităţi de cercetare judecătorească.

5)    Sviluppo Globale GEIE suportă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii din acţiunea principală, precum şi trei sferturi din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie aferente respectivei proceduri. Comisia suportă un sfert din propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii din acţiunea principală.

6)     Obligă Sviluppo Globale să suporte totalitatea cheltuielilor de judecată aferente procedurii referitoare la măsurile provizorii în cauza T-6/10 R.

____________

1 - JO C 51, 27.2.2010.